CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DE CÂND SUNT ROMÂNII ROMÂNI ? O REPLICĂ DATĂ falsificatorilor istoriei noastre DE REPUTATUL ISTORIC acad.Ioan Aurel Pop

Unirea politică sau de când sunt românii români

Cele mai mari erori în domeniul istoriei se fac din ignoranță, dar se perpetuează, cel mai adesea, din interes. Mai demult apărea într-un ziar de mare tiraj și cu îndelungată tradiție un articol care începea cu formula „Mitul conștiinței naționale la români” și care avea un paragraf cu titlul „Românii au fost români de acum 150 de ani” [Este vorba de cotidianul “Adevărul”, iar articolul în cauză se bazează pe “teoriile” lui Lucian Boia din ”Istorie şi mit în conştiinţa românească”, broșură apărută în zece ediții-fantomă la Editura Humanitas și tradusă la comandă în câteva limbi – Vezi critica acestei cărți la Ioan-Aurel Pop, Istoria, adevărul și miturile (note de lectură) – PDF – Nota Redacției].

Altfel spus, locuitorii acestor spații de la Dunăre și de la Carpați ar fi devenit români pe la pe la 1850-1860. Dar oare ce erau românii înainte de a fi fost români? Sau erau români și nu știau asta? Întrebările acestea nu sunt fără sens, pentru că se poate să existe comunități de oameni pe lumea asta fără ca acestea să aibă conștiință de sine, adică fără ca acei oameni să fie convinși că formează respectiva comunitate.

Nu este acesta cazul etnicității decât în mică măsură, fiindcă popoarele, atunci când sunt deplin formate ca realități, dobândesc, prin elitele lor, și conștiința acestei existențe.

Titlurile șocante de mai sus au, însă, alt rost decât acela de lămurire a unor adevăruri din trecut. Prin formularea și poziționarea lor în pagină, ele asigură succesul de receptare.

Se întâmplă aceasta fiindcă mulți sunt curioși – din varii motive – să vadă ce se ascunde sub astfel de vorbe.

Evident că, la cei 160 de ani trecuți de la unirea celor două principate românești, ne întrebăm mulți dintre noi cum s-au petrecut lucrurile, ce sentimente aveau atunci românii, dacă ei formau sau nu o națiune, dacă țara unită s-a făcut pentru ei sau pentru alții, dacă actul l-au înfăptuit românii ori le-a fost făcut cadou de către marile puteri etc.

În chestiunea națiunii române și a conștiinței apartenenței românilor la poporul lor, lucrurile par lămurite demult, dar – după cum se vede – nu sunt.

Totuși, nu este nevoie să fii istoric de meserie ca să poți ajunge la câteva concluzii simple, fără să te lași amăgit.

Grupurile de oameni sunt deosebite unele de altele de când este lumea, iar un motiv al acestor diferențe a fost – tot din vremuri imemoriale – limba. Din clipa în care anumiți oameni și-au dat seama că vorbesc altă limbă în raport cu alți oameni și au conștientizat acest lucru, la nivelul grupului s-au pus bazele etniilor, ginților sau neamurilor, așa cum sunt ele numite și în Biblie. Românii știau că sunt români încă de la finalul etnogenezei, așa cum francezii știau că erau francezi, ungurii că erau unguri sau rușii că erau ruși.

Evident, nu toți se gândeau la acest lucru și nu toți conștientizau mărimea comunității etnice în care trăiau, nici forța sa și nici problemele sale.

Dar au existat de timpuriu – adică de la începutul mileniului al II-lea al erei creștine – membri ai elitei, români și străini deopotrivă – care știau ce înseamnă să fii român, care știau că românii sunt de obârșie de la Roma, că vorbesc o limbă asemănătoare latinei și altor limbi romanice, că sunt de credință creștină răsăriteană etc. Știința singură nu este însă suficientă pentru acțiunea desfășurată în numele unității.

Secole la rând, unitatea românilor, de care erau conștienți anumiți intelectuali și oameni politici, s-a menținut la nivel pasiv și constatativ, fără să nască atitudini practice. Românii, ca și restul omenirii, aveau atunci alte probleme și alte priorități. Totuși, în secolul al XVI-lea, sunt consemnate primele acțiuni sau posibile acțiuni politice în numele unității românești.

Astfel, la finele domniei lui Petru Rareș, o comisie austriacă de investigație consemnează posibilitatea unirii Maramureșului cu Moldova, dintr-un motiv foarte simplu: „fiindcă cea mai mare parte dintre locuitorii comitatului Maramureș sunt români, și deoarece se potrivesc cu moldovenii la limbă, la religie și la obiceiuri”.

Or, toate aceste argumente fac parte din etnicitate și arată o anumită conștiință de grup, bine sedimentată în jurul anilor 1550. Nicolaus Olahus (adică Nicolae Românul) murea la 1568, în calitatea lui de arhiepiscop primat și de regent al Ungariei habsburgice, iar episcopul de Oradea, Francisc Forgach, răsufla ușurat și devenea cinic: „Arhiepiscopul de cea mai joasă speță, născut din tată român și înălțat, din ură împotriva celorlalți, la cel mai înalt rang, s-a zbătut să păstreze regența și sigiliul regesc.

Căci el deținea toate aceste demnități foarte înalte, spre grava ofensă a tuturor, deoarece ocupa în mod rușinos, dregătoriile și rangurile multora”. Pentru Forgach nu mai contau nici solidaritatea confesională, nici ierarhia, nici erudiția de amploare europeană, nici calitatea de catolic și de umanist, nici slujirea cu devotament a Ungariei de către Olahus, ci doar originile sale românești. Cu alte cuvinte, în a doua jumătate a secolului al XVI, este conștientizată etnicitatea românească de neromâni.

La fel, la intrarea lui Mihai Viteazul în Transilvania, în toamna anului 1599, cronicarul umanist Szamosközi István (Zamosius) pune ridicarea la luptă a românilor pe seama solidarității de tip etnic: „Într-adevăr, la vestea luptei nefericite <de la Șelimbăr, din 28 octombrie 1599>, care s-a răspândit foarte rapid în întreaga țară, națiunea românilor, care locuiește în fiecare din satele și cătunele Transilvaniei, complotând peste tot, s-a unit cu poporul venit <din Țara Românească> și, atât împreună cât și separat, au prădat în lungul și în latul țării.

Căci încurajați de încrederea că aveau un domn din neamul lor […], au ocupat drumurile și au ucis pretutindeni […]. Acum, fiind încurajată nebunia lor de principele român și sporindu-le îndrăzneala din pricina războiului […], cu atât mai multă cruzime au atacat cu acest prilej, cu cât anterior, când țara era liniștită, dovediți prin decizii judecătorești cu vreo faptă rea, erau pedepsiți cu cele mai grele pedepse.

Peste tot, spânzurătoarele, butucii, securile, cârligele, funiile și toate locurile de osândă erau pline mai mult de români”. Ce reiese din textul de mai sus? Că românii ardeleni – cei mai mulți țărani – erau nu numai convinși că sunt români, diferiți de etnia liderilor politici ai Transilvaniei, ci și că principele român era unul de-al lor, că i-ar putea înțelege și sprijini tocmai în temeiul apartenenței comune la același popor.

Opinii asemănătoare au exprimat și cronicarii Somogyi Ambrus (Ambrosius Simigianus) și Georg Krauss, cronicarul anonim de la Prejmer și alții. Somogyi subliniază că s-au răsculat românii, care-i prindeau și-i jefuiau pe unguri, iar Krauss vorbește despre „românii murdari, hoți, ucigași, răsculați în acel timp, deoarece Tiranul era de națiunea lor, adică un român”.

Mikó Ferenc spune că nobilii maghiari erau „îngroziți de stăpânirea românească” a lui Mihai Viteazul. Este adevărat că Mihai nu a unit Transilvania și Moldova ca să creeze România – era prea devreme pentru un asemenea act –, dar a trezit în epocă sentimente de solidaritate românească care nu au putut fi uitate și care l-au transformat ulterior pe învingătorul de la Șelimbăr în erou național.

Este adevărat că intelectualii români au răspândit ideile latinității, ale unității și ale solidarității în rândul poporului; este adevărat că edificiul numit România s-a construit prin efortul unor elite conștiente și responsabile, care au plănuit opera politică națională. Nu era o mare filosofie să-ți dai seama că o comunitate națională, spre a dăinui, are nevoie de un scut, de un adăpost, adică de statul național care s-o organizeze, s-o apere, s-o protejeze și s-o reprezinte în raporturile internaționale.

Națiunea română nu s-a construit din nimic, ci din secolele multe și îndelungi de lucrare a poporului român asupra lui însuși. Elitele nu pot construi din nimic o națiune, dar pot organiza o națiune. Așa cum biserica de la Densuș este făcută din materiale romane, la fel edificiul numit națiune modernă – organizat și fortificat de elitele noastre politice și intelectuale – are drept pietre de temelie și cărămizi „năzuințe, doruri, vise, ure, patime, nevoi” (Alexandru Davila), care vin toate din „datina străbună”, adică din adâncul existenței acestui popor.

Sunt specialiști care consideră națiunea o realitate genuină, născută din firescul evoluției unor comunități etnice, și alții care cred că națiunea este un construct cultural, inventat de elite. Iar dintre aceia care spun că națiunile există aievea, sunt unii care cred că națiunile sunt realități civice (că poți fi membru al unei națiuni prin simpla voință de aderare și prin obținerea de documente adecvate) și alții care cred că națiunile sunt realități organice, formate treptat, în timp, prin acumulări succesive. Nu este însă nevoie să fii istoric ca să te convingi că lucrurile nu sunt atât de tranșante cum le-ar dori anumiți teoreticieni. Națiunile se nasc și se fac în același timp.

Dacă „Părinții Patriei” americane nu ar fi avut în urmă peste două secole de acumulări în istoria coloniilor engleze nu aveau cum să construiască din nimic o „națiune” pe la 1776-1783. Experiența americană i-a făcut pe unii să creadă că națiunea se confundă cu statul, ceea ce, pentru multe popoare europene părea, în chip natural, lipsit de sens.

Noi, românii, ca și germanii, ca și italienii, ca și polonezii, ca și cehii, ca și slovacii etc., ne-am construit națiunile (adică solidaritățile moderne) fără să avem state unitare, adică fără să avem scutul politic necesar pentru aceste comunități. O națiune închegată poate trăi vremelnic în mai multe state, dar nu poate face acest lucru pentru eternitate, fiindcă părțile risipite sub aspect politic se pierd treptat, se transformă ori se topesc în sânul altor națiuni.

Unii români au înțeles acest lucru încă de la începuturile Epocii Moderne, iar majoritatea românilor a conștientizat esența unirii politice abia în secolul al XIX-lea. Atunci, pe fondul realităților existente și care însemnau unitatea de origine, de limbă, de nume, de credință, de cultură, de tradiții, intelectualii școliți în Occident, aflați la curent cu marile transformări din Europa, au susținut, au promovat, au predicat și au construit unitatea națională.

Momentul 1859 a fost posibil datorită antecedentelor sale istorice îndepărtate, dar și datorită inteligenței elitei noastre care a acționat corect în deceniul 1848-1859. Actul de la 24 ianuarie s-a realizat cu succes în urma îmbinării judicioase dintre factorul intern și cel extern, dintre interesele marilor puteri și interesele naționale românești.

Marile puteri occidentale aveau nevoie de un pion puternic care să susțină interesele lor la Dunărea de Jos, în coasta Turciei, Austriei și Rusiei, iar liderii români voiau un viitor pentru națiunea lor, iar acest viitor era de neimaginat fără sincronizarea cu Europa, fără întoarcerea la rădăcini, fără pătrunderea în șuvoiul istoriei de succes.

O națiune mică precum cea română nu avea cum să-și decidă singură destinul – pentru că risca să fie strivită –, dar nici nu a stat pasivă, la cheremul marilor puteri.

Dubla alegere a prințului Alexandru Ioan Cuza, obținerea recunoașterii dublei alegeri, unificarea instituțiilor, marile reforme ale modernizării nu au fost creații ale marilor puteri, ci întruchipări ale voinței naționale românești.

La fel, de la împiedicarea divizării țării prin aducerea principelui străin, de la adoptarea Constituției (1866), a monedei naționale (1867), de la crearea Academiei Române (1866), de la proclamarea și cucerirea independenței de stat (1877-1878), de la făurirea Băncii Naționale (1880), de la instituirea Regatului României (1881) și de la obținerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885 până la unirea provinciilor românești cu Țara la 1918, nimic nu a venit drept dar din partea mai marilor lumii. Evident, românii nu au putut acționa singuri și nici în opoziție permanentă și totală cu marile puteri, dar au existat momente decisive – precum cele evocate mai sus – când și-au luat soarta în mâini.

Cel mai bine s-a văzut acest lucru atunci când, pe calea deschisă de Congresul de Pace de la Paris (1856), adunările ad-hoc au decis unirea la 1857, unire restricționată de marile puteri prin Convenția de la Paris din 1858 și înfăptuită de români prin dubla alegere din 5 și 24 ianuarie 1859.

Poate că astăzi, când trăim vremuri grele, când ni se repetă mereu că trăim vremuri grele și când suntem sau părem mai risipiți ca niciodată, când educația nu mai este pusă la temelia succesului în viață și când elevii și studenții sunt învățați de părinți și de profesori că nu se pot instrui și realiza la casa lor, ne vine greu să credem acea concentrare de energie românească la 1859. Ne întrebăm – unii dintre noi – dacă toate au fost aievea și dacă nu cumva alții ne-au dăruit toate acele mari împliniri.

Acest sentiment de ticăloșire și de nimicnicie face parte din existența noastră tragică – cum ar spune un mare filosof –, dar nu trebuie să ne poată copleși. Ne-am purtat crucea ca popor și ca națiune prin această lume în epoci întunecate, ne-am văzut satele arse și risipite, ne-am plâns fiii și părinții sacrificați, ne-am trezit cu limba înstrăinată și cu istoria hulită, dar nu ne-am plecat niciodată definitiv.

Istoria unirii noastre este istoria viețuirii noastre, iar unirea politică de la 1859 a fost mărturia puterii unei națiuni renăscute. De la 1859, provinciile înstrăinate aveau o țară unită spre care să privească, iar de la 1877-1878 aveau o Românie independentă ajunsă în curând regat, o Românie nu doar spre care să privească, ci căreia să i se alăture în actul Marii Uniri. Dacă România Întregită este edificiul nostru național, atunci unirea de la 1859 este temelia acestui edificiu, încununat la 1918.

Sursa: Ioan Aurel Pop / FB

Discurs rostit în ziua de 24 ianuarie 2019, la Palatul Patriarhiei, cu ocazia a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române

ADDENDA:

Lucian Boia (foto), prizatul autor de romane de ficțiune al editurilor Humanitas și UM 0225 a CIE, fosta DIE, afirmă adeseori, auto-plagiindu-se în șablon, la Hotnews sau UM Digi TV, că Stefan cel Mare și Sfânt habar n-avea că e român ci moldovean și că, evident, vorbea “moldovenește” și nu limba română.

Elucubrația a devenit deliciul presei “moldoveniste”  de la Chișinău stipendiate de Moscova, recte a propagandei serviciilor speciale rusești.

Dacă n-ați știut, vedeți mai jos o reproducere de la postul unguresc Digi TV, preluată de pe pagina FB “Limba moldovenească” și alta de la un organ rusesc din Basarabia.

ReputatuliIstori Ioan Aurel Pop a explicat și la Iași, la aniversarea Centenarului Unirii Basarabiei cu Țara că distincția dintre moldoveni și români, cultivată în special de propaganda rusească, reprezintă o „dihotomie primejdioasă, pentru că sapă încet și sigur la rădăcinile națiunii noastre”.

Altă „aberație” prezentată de academicianul Pop a fost sărbătorirea peste Prut, a lui Ștefan cel Mare, ca simbol al moldovenismului, menit să contracareze unitatea românească, sărbătorită în România, la Centenar.

 „Ștefan cel Mare și-a numit țara sa, căreia noi îi zicem Moldova, «Țara Românească»” (…) Ștefan, care a fost un unificator al românilor ante litteram. Recent, un cercetător din Cluj a descoperit în Arhivele de Stat din Milano un document tulburător, din 1489, prin care domnul Moldovei Ștefan cel Mare este numit «regele Daciei». Dacia figurează în mărturii venețiene la finele sec. al XV-lea și la începutul sec. al XVI-lea ca principal aliat al Occidentului în cruciada antiotomană. Prin urmare, Ștefan cel Mare este restitutor Daciae cu un secol înainte de Mihai Viteazul. Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci al daco-românismului, așa cum s-a manifestat acesta în sec. al XIX-lea drept precursor al României unitare moderne”.

Preluare: Ziaristi Online

Publicitate

29/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rolul serviciilor de spionaj maghiare în provocarea evenimentelor sângeroase de la Târgu Mureş din martie 1990 (II)

Continuarea articolului https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2022/06/03/rolul-serviciilor-de-spionaj-maghiare-in-provocarea-evenimentelor-sangeroase-de-la-targu-mures-din-martie-1990/ (I)

O tainică invazie armată

 ÁVO, securitatea maghiară, a acționat și în România, în anii 1989 – 1990. Implicarea informativă a ÁVO în România este atestată de documentele din Arhiva CNSAS și a fost recunoscută oficial de fostul prim-ministru al Ungariei din acea perioadă, Miklós Németh. Într-un interviu publicat la 30 ianuarie 2015, șeful guvernului maghiar a recunoscut că „a trimis agenți cu duzinile în România, după ce a venit la putere în noiembrie 1988. (…) Aceștia se ocupau și de culegerea de informații, lucrând în echipe mici.” 

Documentele publicate în cartea „ZORI ÎNSÂNGERATE” probează că agentura ÁVO, trimisă în România de guvernul cripto-comunist de la Budapesta, nu s-a limitat la culegerea de informații. Spionii comuniști unguri au inițiat și operațiuni de infiltrare a instituțiilor Statului Român, sesizate de Contraspionaj: „La oficiul P.T.T.R. nr. 3 din Tg.-Mureș, șeful stației de frecvență este ing. KOCSIS MARIKA, care în data de 20.03.1990 a fost surprinsă ascultând convorbiri telefonice la masa de verificare pe unde trec circuitele speciale ale M.Ap.N., M.I. și a Secției de informații a Județului Mureș.

Acum se ştie: evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureş au fost premeditate şi provocate de Ungaria (2)

 

Tudor Păcurariu şi Florian Bichir valorifică, în cartea „Târgu Mureş 1990: Zori însângerate”, informaţiile conţinute de cele două volume ale Dosarului 091950 al CNSAS – contribuţia Biroului „B” (contraspionaj) de la Târgu Mureş la Buletinul Informativ – material elaborat zilnic pentru informarea principalilor factori de decizie ai statului român. Cartea e dedicată „ofiţerilor români, contraspioni şi antiterorişti care, năpăstuiţi de propriul Guvern, au ales să-şi facă datoria faţă de Patrie cum au putut mai bine, sub huiduielile gloatei isterizate”.

Articolul de față, semnat de jurnalistul Mihai Groza (https://informatiahr.ro/acum-se-stie-evenimentele-din-martie-1990-din-targu-mures-au-fost-premeditate-si-provocate-de-ungaria (2), sintetizează conţinutul unor pasaje importante ale cărţii, pentru ca cititorii să înţeleagă cu adevărat ce s-a întâmplat şi, eventual, să apeleze la sursa originală.

„De Paşti maghiarii vor bea sânge de român”

Imediat ce Mitterrand dăduse frâu liber în public atitudinii antiromâneşti, Szűrös a lansat ideea că toţi maghiarii de peste hotare sunt membri ai „marii naţiuni ungare”, iar radio Kossuth şi-a intensificat diabolizarea: românii sunt leneşi, parşivi, hoţi, mincinoşi, biserica ortodoxă este primitivă, pasivă, specifică unui popor incult, reluându-se ideea medievală a civilizatorului maghiar.

Au urmat zile fierbinţi în care contraspionii români din Tg Mureş, ostracizaţi de propriul guvern şi paralizaţi de neîncrederea propriului popor, transmit: un număr însemnat de români din Târgu Mureş au primit în cutiile poştale înscrisuri prin care li se punea în vedere în termeni categorici să părăsească oraşul împreună cu familiile; regizorul Hunyadi András a incitat actorii de la secţia maghiară să fie pregătiţi să săvârşească acţiuni, inclusiv cu vărsare de sânge, până la alungarea din Transilvania a tuturor românilor şi evreilor; Szász Etelka, de la Fabrica de mănuşi, afirma că „de Paşti maghiarii vor bea sânge de român”; medicii Bartha András şi Nagy Endre din Sovata instigă cetăţenii de etnie maghiară să solicite ca toţi românii din Sovata să părăsească localitatea; Benedek Imre, medic şi cadru universitar a spus că va preda doar cursuri în limba maghiară, iar Brassai Zoltán, şef lucrări la Facultatea de medicină, acceptă doar examinarea studenţilor maghiari; la Fabrica de medicamente şi Textila Mureş ajung în CFSN elemente anarhice cu antecedente penale, care solicită înlăturarea românilor din muncile de răspundere; personalul medical de naţionalitate maghiară din clinicile din Tg Mureş, având principali lideri pe Szabó Pál, Retecgi Károli, Szabó Árpád, Piros Fráncisc, Doczi Balázs, au refuzat acordarea de asistenţă medicală pacienţilor de origine etnică română, inclusiv celor care au suferit leziuni în zilele de 20-21 martie 1990; Asztalos Sándor, din cadrul atelierului de proiectare al Metalotehnicii a afirmat faţă de un coleg că „în curând voi românii vă veţi ruga în genunchi de noi maghiarii să nu vă omorâm chiar pe toţi”; învăţătorul Gábos Dezideriu din Albeşti a afirmat faţă de secretara şcolii că „lupta maghiarilor din România va continua, chiar dacă va fi nevoie să se recurgă la arme, până când ungurii vor învinge”; la Centrul de difuzare a cărţii Mureş au sosit 300 de volume din Ungaria, cu o prefaţă în care scrie: „maghiari, nu vă lăsaţi, nu fiţi laşi.

Cereţi autonomie, organizaţi-vă pentru că sunteţi o forţă. Pe acei care nu se raliază la această chemare, să-i desconsideraţi”; Bereczki Ana, revenită din Ungaria în Târnăveni însoţită de un grup de 12 tineri unguri care aveau arborate pe mijloacele de transport drapele ungureşti, difuzau materiale de propagandă antiromânească şi iredentistă; Kincses Mária Adrianne, fostă asistentă la IMF Tg. Mureş, a convocat tot personalul de etnie maghiară şi a propus predarea exclusiv în maghiară şi refacerea regiunii autonome maghiare. Maghiarii din familiile mixte au fost eliminaţi din şedinţă.

Nu mai insistăm, deoarece în majoritatea instituţiilor şi întreprinderilor se cerea eliminarea românilor şi interzicerea limbii române şi se făceau liste de epurare etnică, majoritatea iniţiatorilor afirmând că toate sunt posibile pentru că „Ungaria e cu noi”. Semnalul fusese dat chiar de Mátyás Szűrös.

Fiind imposibil să redăm în spaţiu mic logica analizelor din carte – unde se dovedeşte de pildă că nu e posibil să ataci aproape concomitent 39 de posturi de miliţie din localităţi îndepărtate unele de altele fără o coordonare profesionistă – ne vom opri doar asupra câtorva fapte demne să stârnească interesul.

Băieţii de la AVO, deghizaţi în reprezentanţi ai Crucii Roşii Mondiale

La Hotelul Intercontinental din Tg. Mureş a închiriat o cameră Crucea Roşie Mondială, dar s-a cazat şi un grup de membri ai organizaţiei Asklepios, care s-au declarat reprezentanţi ai aceleiaşi instituţii – de fapt, cetăţeni unguri care culegeau şi transmiteau în exterior informaţii despre acţiunile violente din 20 şi 21 martie. Informaţii şi dezinformări, precum ştirea că maşina reală a Crucii Roşii Mondiale a fost atacată şi echipajul omorât.

Sediul din Geneva al organizaţiei a dezminţit, afirmând că oamenii lor sunt în viaţă, în schimb reprezentanţii Asklepios nu au recunoaştere internaţională şi nici statut de funcţionari.

Erau băieţii de la AVO (fostul serviciu secret ungar), conectaţi cu angajaţi maghiari ai PTTR Mureş, care au fost surprinşi ascultând convorbiri tehnice la masa de verificare pe unde treceau circuitele speciale ale ministerelor de Interne şi al Apărării, precum şi ale Secţiei de Informaţii.

Autorii cărţii demonstrează că iniţiatorii şi comanditarii agresiunilor informativ-operative şi imagologice împotriva României sunt politicienii maghiari Gyula Horn şi Mátyás Szűrös, comunişti revopsiţi, ale căror legături cu spionajul sovietic erau de notorietate pentru contraspionii români.

Lor li se adaugă un alt personaj cu legături GRU (serviciul de spionaj militar al URSS) – generalul Ferenc Kárpáti. În partea română apare pe scenă Károly Király, cunoscut şi el ca agent sovietic. Secondat de Mihai Şora, (personaj eliminat concomitent cu Ana Pauker de la Ministerul de Externe pentru a nu mai avea acces la documente secrete), omul care, din poziţia de ministru al Învăţământului, a oficializat entuziast obiectivul hungarist al separării învăţământului pe criterii etnice în Transilvania.

Să nu uităm de colcăiala agenţilor GRU şi KGB din jurul lui Ion Iliescu: generalii Militaru, Vasile Ionel, Ştefan Kostyal, Cico Dumitrescu, Eftimescu, Logofătu etc., plus civilii în frunte cu Brucan, Alexandru Bârlădeanu etc.

Foarte interesant este că deşi cei care au activat ediţia a 4-a a planului aveau conexiuni sovietice, Gorbaciov respinsese ferm pretenţiile cuplului Horn-Szűrös privind Transilvania. Obiectivul lui era doar dărâmarea regimului ceauşist.

Pentru că s-au trezit fără un element de bază al Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 pe care contau sută la sută, cei doi s-au răzbunat: au decis accelerarea retragerii trupelor sovietice din Ungaria, rechemarea studenţilor maghiari de la Moscova, au iniţiat demersuri pentru desfiinţarea Pactului de la Varşovia, chiar în vreme ce Sergiu Celac şi Stănculescu tratau trimiterea de studenţi români la Institutul de Relaţii Internaţionale şi Academia Frundze de la Moscova, iar România începea negocierea Tratatului Politic cu URSS. Kremlinul nu avea absolut nici un interes în destabilizarea regimului pro-sovietic al lui Iliescu şi accederea la putere a forţelor naţionaliste, dezvoltate prin Vatra Românească.

Agenţii sovietici erau interesaţi doar de tema RSS Moldovenească

Găsim în carte şi relatări ale contraspionilor despre activitatea „ziariştilor” sovietici prezenţi la evenimentele din martie 1990 din Tg. Mureş: doi buni vorbitori de română, dar care erau interesaţi doar dacă s-au scandat lozinci de adeziune cu RSS Moldovenească şi „dacă ungurii nu au cerut alipirea Ardealului de Ungaria în mod condiţionat de alipirea RSS Moldovenească la România”.

Limpede: cei care au iniţiat Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 au apreciat cu totul eronat situaţia, nici poveste ca intenţiile maghiare să fie susţinute cu mână armată din răsărit: trupele Speţnaz, care punctaseră cu succes obiectivul Ceauşescu, tocmai se retrăgeau discret din România…

Vatra Românească nu putea fi creată de securişti, din moment ce era ţintă a ofiţerilor de informaţii

Apropo de Vatra Românească: întâlnim şi azi gazetari aiuriţi pe la televiziunile de bârfe susţinând că Uniunea Vatra Românească a fost creată de securişti şi că este vinovată de violenţele din martie 1990; ei, iată că documentele CNSAS arată indubitabil că Vatra Românească era ţintă a ofiţerilor de informaţii! Secţia de Informaţii Judeţeană Mureş (SIJ) primeşte ordin de la Bucureşti să „aibă în atenţie” Conferinţa UVR ce urma să aibă în municipiu, iar SIJ raportează:

„O atenţie prioritară s-a acordat prelucrării surselor de încredere, cu posibilităţi informative în acţiune, pentru a semnala din timp orice aspect de interes operativ… Concomitent, vor participa patru cadre de informaţii la lucrările conferinţei”.

Din informarea SIJ dinainte de Conferinţă constatăm că agenţii au nimerit primele trei nume care vor fi ulterior alese: Radu Ceontea, Ioan Sabău şi Vasile Ţîra. Întrucât unul din autorii cărţii (Tudor Păcuraru) este analist de informaţii, ne „traduce” mai în detaliu raportul: într-un oraş relativ mic, niciodată cadrele de informaţii nu participă direct la acţiuni; dacă au fost nevoiţi să trimită 4 cadre, înseamnă că, „la acel moment, în mediul Uniunii Vatra Românească nu exista un dispozitiv de surse secrete umane aflat în legătură cu SIJ Mureş”.

Deci unde naiba erau „miile de securişti” care au creat-o? Existau exclusiv în propaganda maghiară: radio Kossuth a fost primul care a acuzat Vatra Românească de violenţele din martie, iar intelectualii „unguri şi români” din Gyula, a doua zi după evenimente, prin acelaşi post, „precizau că acestea au fost provocate de foşti securişti şi legionari”; tot prin radio Kossuth agentul Király Károly (dulgher cu Şcoala Centrală a Comsomolului la Moscova) transmitea fake-news-ul că din UVR fac parte activişti, manişti, securişti şi legionari.

Foşti legionari erau, dar altundeva: SIJ Mureş transmitea că unul a ajuns preşedintele PSD Sergiu Cunescu din Târgu Mureş şi alţii sunt infiltraţi în organizaţia aceluiaşi partid din Câmpia Turzii. Agenţii le dădeau tuturor numele şi istoricul – dovadă că tema făcea parte din punctajul culegerii de informaţii – dar nu există în materialul informativ care stă la baza volumului nici un document care să ateste penetrarea UVR de legionari.

Faptul că Uniunea Vatra Românească e alcătuită din securişti şi legionari şi că este un pericol pentru democraţia românească se va regăsi în zeci de mii de propoziţii ale propagandei ungare, de dinlăuntrul şi din afara graniţelor; repetată la nesfârşit, această opinie aproape că s-a generalizat în 30 de ani, aşa că mulţi din cei care o folosesc şi astăzi nici măcar nu ştiu ale cui victime sunt.

Insistenţa obstinată a propagandei hungariste pe diabolizarea acestei uniuni trebuie luată ca o compensare a eşecului, a faptului că atunci, în martie 1990, Vatra Românească era unica formă de autoapărare a românilor, constituită ad-hoc într-un stat demantelat care habar nu avea ce se întâmplă cu adevărat în Ardeal, iar sutele sale de filiale au împiedicat, pentru multă vreme încă, materializarea unora din obiectivele şovinismului maghiar la nivel local.

Din ziua numirii lui Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN, contraspionii români au tăcut mâlc

De ce nu se cunoşteau la Bucureşti detaliile necesare luării unor decizii corecte? Pentru că din ziua numirii de către naivul domn Iliescu a agentului sovieto-maghiar Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN (funcţie echivalentă cu al doilea om în stat), contraspionii din Tg. Mureş au amuţit. N-au mai trimis nici o informaţie, conştienţi că ar fi parvenit trădătorului.

S-au mai transmis doar câteva note anodine în februarie 1990, când Király era la Budapesta pentru a se trata de leucemie (mai târziu s-a aflat că nu era bolnav: s-a dus acolo pentru a coordona cu serviciile secrete ungare viitoarele evenimente de la Tg. Mureş, pe care iniţiatorii le preconizau ca declanşatoare ale unui război civil în urma căruia Transilvania devenea teritoriu care trebuia pacificat prin forţe militare străine).

Elementul de noutate al Planului Virradat/Aurora zorilor – 4, faţă de primele 3 ediţii, este mixtul operativ: planurile sunt alcătuite după şablonul Aurora Zorilor, îmbunătăţite cu elemente luate din cultura sovietică de spionaj-subversiune, întrucât toţi ofiţerii care comandau AVO făcuseră şcoală la Academia Dzerjinski de pe lângă KGB.

De altfel, când Ungariei i-a revenit şefia Comitetului NATO de contraspionaj, a explodat un mare scandal internaţional, pentru că şeful Serviciului de securitate naţională ungar petrecuse 6 ani şi jumătate (mai mult decât facultatea de medicină!) la academia KGB şi tot acolo îşi făcuseră studiile directorul general al contraspionajului militar şi ofiţerii responsabili cu arhivele secrete.

Sütő András vorbea despre „pogrom” mult înainte de izbucnirea incidentelor

Înainte de final, un singur amănunt (din cele multe) care atestă premeditarea evenimentelor de la Târgu Mureş: la 20 martie, când românii şi maghiarii tocmai erau în conflict de stradă, la Televiziunea Ungară apare Sütő András, care denunţă „progromul” la care e supusă populaţia maghiară.

Scriitorul apare la tv frumos şi integru, pe când în realitate, la ora difuzării, Sütő era pe masa de operaţie, fiind rănit la ochi în seara precedentă.

Aşadar, interviul în care se vorbea accentuat şi convingător despre un „pogrom” fusese înregistrat cu câteva zile înainte, când în Târgu Mureş exista într-adevăr o mare tensiune, dar pe străzile municipiului era încă linişte şi pace.

În fine, cine vrea să-şi amintească incitările directe ale avocatului Kincses Előd (Fiţi vigilenţi, dacă armata nu-i cu voi, dezarmaţi-i!), ale lui Jakabffy Attila (Acum, pe ei, că suntem mulţi!), să afle câte ceva despre cei 10.000 de turişti maghiari veniţi într-o zi de marţi (?!) 20 martie, „la recreere” în România, despre cei 400 de la Bicske, despre cumpărarea ţiganilor şi compromiterea UDMR prin acţiunile AVO, despre dispariţia din reportajul lui Dorin Suciu a secvenţei în care „un detaşament de indivizi solizi, înarmaţi cu bâte scurte” au rupt cordonul de poliţişti care despărţea manifestanţii maghiari de cei români şi multe alte minunăţii.

03/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rolul serviciilor de spionaj maghiare în provocarea evenimentelor sângeroase de la Târgu Mureş din martie 1990 (I)

Publiciștii Tudor Păcurariu şi Florian Bichir valorifică, în cartea „Târgu Mureş 1990: Zori însângerate”, informaţiile conţinute de cele două volume ale Dosarului 091950 al CNSAS – contribuţia Biroului „B” (contraspionaj) de la Târgu Mureş la Buletinul Informativ – material elaborat zilnic pentru informarea principalilor factori de decizie ai statului român.

Cartea e dedicată „ofiţerilor români, contraspioni şi antiterorişti care, năpăstuiţi de propriul Guvern, au ales să-şi facă datoria faţă de Patrie cum au putut mai bine, sub huiduielile gloatei isterizate”.

Acum se ştie: evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureş au fost premeditate şi provocate de Ungaria.

Planul Virradat/Aurora zorilor 1: 

Geneza

Pentru cei care n-au citit-o, lucrarea publiciștilor Tudor Păcurariu şi Florian Bichir dezvăluie – pe baza materialelor din Arhiva CNSAS – care au fost interesele din spatele scenei și cine a regizat violențele interetnice de acum 32 de ani. Informațiile culese, verificate și sintetizate de Biroul de Contraspionaj Mureș, așa cum apar ele în documente inedite, arată că incidentele au fost planificate și regizate de Securitatea comunistă ungară, ÁVO.

Comentând pe marginea faptelor relevate în această carte, jurnalistul Mihail GROZA, redactor șef al publicației  Informația Harghitei, consmnează faptul că, abia ajuns la putere în 1920, Horthy a cerut militarilor să pună la punct planul Virradat/Aurora zorilor. 

Numele a fost inspirat de – cităm – „o capodoperă a romantismului şovin”, respectiv poezia lui Petőfi Șandor, ”Viaţă sau moarte”:

„Tu sârbule, croatule, neamţule, slovacule, valahime/Ce tot muşcaţi pe maghiar? (…)/Nu sunteţi decât nişte corbi, corbi hulpavi şi scârboşi,/Dar maghiarul nu este încă un cadavru/Nu, pe Dumnezeul meu, nu!/Şi îşi va zugrăvi pe cer/ Aurora zorilor cu sângele vostru…”.

Concret, acesta prevedea ocuparea, în 1921, a oraşelor Viena şi Graz, alipirea lor la Ungaria şi un atac-surpriză peste frontiera româno-ungară consfinţită prin Tratatul de Pace de la Trianon.

Doar că, după vizita la Budapesta a Armatei Române în 1919, Ungaria nu mai avea practic forţă militară, deci ofiţerii nu prea aveau ce plan să facă, aşa că au pasat sarcina Secţiei IV, Spionaj-subversiune, care a propus următorul modus operandi: victimizarea Ungariei, activizarea mişcărilor iredente ale minorităţii maghiare, găsirea unui aliat în Răsărit (se avea în vedere armata contrarevoluţionarului rus alb Denikin) şi mituirea unei puteri din vest.

A fost aleasă Franţa, căreia i s-a oferit controlul asupra Căilor Ferate şi a unei mari părţi a industriei ungare, în schimbul susţinerii revendicărilor maghiare la Conferinţa de Pace şi înarmarea a 100.000 de militari unguri care să lupte, cică, cu bolşevicii.

Franţa n-a marşat, iar vechii ofiţeri maghiari proveniţi din armata chezaro-crăiască şi-au dat seama că la un raport militar de 1 la 15 în defavoarea lor n-au nici o şansă de a lua Transilvania de Nord, aşa că Planul Virradat/Aurora zorilor – 1 a fost încuiat în seifurile Secţiei IV, de unde l-au fotografiat agenţii SSI ai lui Mihail Moruzov – şi aşa s-au aflat cele de mai sus şi încă alte amănunte pitoreşti, care pot fi găsite în volumul despre care vorbim.

Planul Virradat/Aurora zorilor – 2:
O fantezie, raportul de forţe era 1 la 25

Spre finele anilor 1930 Ungaria avea 30.000 de militari, cât îi îngăduia Tratatul de Pace, un tratat de prietenie cu Italia fascistă şi un prim-ministru îndrăgostit de sintagma „Ungaria milenară”, pe contele Bethlen, la solicitarea căruia s-a elaborat Planul Virradat/Aurora zorilor – 2, care prevedea: ocuparea Slovaciei, a Croaţiei şi Sloveniei (parte din Iugoslavia deja), a Ucrainei Subcarpatice şi a întregii Transilvanii.

Cum Ungaria nu avea vânători de munte, Secţia IV – Spionaj-subversiune propunea blocarea defileelor şi trecătorilor cu unităţi maghiare de gherilă constituite pe teritoriul românesc. Pretextul pentru declanşarea agresiunii ar fi fost activizarea mişcării iredente a minorităţii maghiare din statele vizate, intrarea trupelor ungare „de stabilizare”, organizarea unui plebiscit în care populaţia să decidă autodeterminarea şi, apoi, alipirea la Ungaria.

Pentru pregătire au fost înfiinţate 4 posturi de propagandă radiofonică. Cel de la Nyíregyháza, destinat ţării noastre, era axat pe diabolizarea românilor, pe difuzarea de calomnii, injurii şi ameninţări pentru a descuraja rezistenţa populaţiei româneşti din Transilvania; se viza epurarea etnică sub sloganul „cu cât îi vom exclude dintre noi pe străinii care s-au strecurat în rândurile noastre, cu atât ne vom înţelege mai bine între noi” – idei cu care harghitenii au fost bombardaţi şi în 1989, inclusiv prin articole care înfierau căsătoriile mixte, care strică puritatea sângelui, la care se adăuga propaganda din bisericile catolice şi reformate, unde preoţii invocau de data aceasta puritatea ritului.

Raportul de forţe dintre Ungaria şi statele ce urmau a fi ciuntite era acum de 1 la 25 – asta ca să realizăm cât de realişti puteau fi politicienii maghiari. Ca atare şi Planul Virradat/Aurora zorilor – 2 a fost ascuns în seifurile Secţiei VI, de unde le-au sustras Agenţii Serviciului Secret de Informaţii român.

Organizarea de detaliu şi modul de acţiune al spionajului, contraspionajului şi serviciului de propagandă şi contrapropagandă ale Ungariei, dezvoltate în urma Planului Virradat/Aurora zorilor – 2 sunt descrise în detaliu în cartea „Spionajul maghiar în România. 1918-1940, semnată Ioan Dumitru şi apărută în 1990 la Editura Concordia. Interogatoriile membrilor grupului de spionaj maghiar condus de Husznapi Kovács Zoltán confirmă faptul că unele dezvoltări teoretice din planul Virradat au prins viaţă efectivă.

Planul Virradat/Aurora zorilor – 3:
A fost finalizat fără ca Ungaria să tragă un singur cartuş

Pactul Hitler-Stalin este semnat la 23 august 1939. În aceeaşi zi Horthy ordonă şefului Marelui Stat Major actualizarea Planului Aurora zorilor. A treia ediţie a planului a fost prezentată guvernului ungar în decembrie 1939, în condiţiile în care trei din cerinţe erau deja realizate: angrenarea unui aliat din Răsărit, diabolizarea românilor prin propagandă radio, constituirea coloanei a 5-a în Transilvania.

Ca atare, compartimentului de spionaj-subversiune i s-a cerut să pregătească sabotarea infrastructurii critice din România, destabilizarea Armatei Române şi să vizeze familiile mixte (au fost listaţi 1.600 de funcţionari şi ofiţeri români care-şi întemeiaseră astfel de familii). Marea putere din vest nu mai trebuia cumpărată, Germania lui Hitler era dispusă să presteze pe gratis.

Când armata germană înainta spre Paris, Ungaria era interesată de un singur lucru: originalul Tratatului de la Trianon. În timpul evacuării Arhivei de Tratate din capitala franceză, un anume director, Louis de Robien, înclinat spre colaboraţionism, a predat fasciştilor originalul Tratatului, împreună cu alte acorduri şi protocoale dintre România, Franţa şi Marea Britanie. Având la vedere dovezile conlucrării României cu partea adversă, Hitler a pedepsit-o rapid, obligând-o să cedeze jumătate din Transilvania.

Şi astfel, prin conjunctura istoriei, Planul Virradat/Aurora zorilor – 3 s-a realizat parţial fără ca Ungaria să tragă un singur cartuş.

Specialiştii au identificat 18 puncte comune ale celor trei planuri Aurora Zorilor, între care se prenumără: găsirea unui aliat din Răsărit, cumpărarea unui aliat din Occident, activizarea iredentismului şi constituirea coloanei a 5-a, propagarea conceptelor de autodeterminare şi autonomie, constituirea de liste cu prieteni şi duşmani, epurarea etnică, nuclee teroriste şi de sabotaj, inventarea pretextului de agresiune, lansarea de ameninţări militare, încercarea de a introduce „observatori” care să instrumenteze un plebiscit, infiltrarea instituţiilor, influenţarea oamenilor politici din spaţiul vizat şi inducerea în eroare a celor străini etc.

E necesar să mai spunem că toate acestea s-au regăsit şi în evenimentele din 1989-1990? Dacă 18 elemente se repetă în 4 ediţii ale unui plan, cât de naiv poţi să fii pentru a spune că toate acestea sunt întâmplătoare?

Ce hram purtau iniţiatorii Planului Virradat/Aurora zorilor – 4:
Mátyás Szűrös, Gyula Horn, Ferenc Kárpáti – agenţi GRU şi KGB

În 1990 la conducerea Ungariei se aflau, în viziunea occidentală, doi „reformişti”: Szűrös Mátyás şi Gyula Horn. Dar presa occidentală a anilor 1960-80 s-a ocupat o leacă de dl Szűrös, constatând că: studiase la Moscova la un institut condus de un personaj celebru, Andrei Ianuarevici Vâşinski, fostul procuror general al URSS; în noiembrie 1956 a fost trimis, „cu epoleţii de locotenent sub veston”, la Szolnok, unde János Kádár avea nevoie de câţiva acoliţi pentru a reînfiinţa partidul comunist în Ungaria. „Mátyás Szűrös a fost un comunist care a avut o legătură mult mai lungă cu Uniunea Sovietică, chiar a lucrat la Departamentul Internaţional, unde a colaborat direct cu KGB şi cu serviciile de informaţii. Tot timpul” (Larry Watts).

Gyula Horn se născuse într-o familie de cominternişti şi a fost recrutat de GRU în 1954, cu prilejul studiilor în URSS. Chiar presa din Ungaria l-a deconspirat că a făcut parte din brigăzile în pufoaice, constituite de URSS ca forţă de represiune după înăbuşirea revoluţiei ungare din 1956. În mai 1989 cei doi au avut consultări la Moscova, unde li s-a trasat sarcina deschiderii pentru est-germani a frontierei cu Austria.

Ei au ridicat problema României, care cică ar avea arme nucleare care ameninţă Ungaria. Un alt leninist cu studii la Moscova, Kárpáti Ferenc, ministrul Apărării, cel care recunoştea mai târziu că trimitea „duzini de agenţi în România”, a măsluit „dovezile”.

Kárpáti coordona agentura de spionaj care acţiona împotriva României şi se întâlnea la Balaton cu generalul Stănculescu şi colonelul KGB de pe zona Est-Europeană ca să vorbească, după afirmaţiile fostului ministru român al Apărării (în volumul În sfârşit, adevărul! – convorbiri cu A. M. Stoenescu) despre soarta comunismului şi despre faptul că românii resping din principiu tot ce vine de la Moscova, şi, ca atare, va fi foarte greu să intre în România ideile lui Gorbaciov.

Sovieticii însă n-au pus botul la manipularea cu bomba atomică, iar în 2005 fostul secretar general al Tratatului de la Varşovia, I.P. Aboimov, a confirmat că „Ungaria voia ca noi să intervenim în România, fiindcă spera să soluţioneze astfel problema Transilvaniei”. Gorbaciov urmărea să-i potolească pe unguri şi a intermediat la Bucureşti o întâlnire Miklós Németh – Gyula Horn – Ceauşescu.

Maghiarii au fost extrem de agresivi, au pretins că Transilvania le aparţine şi că vor internaţionaliza problema. Horn a şi făcut-o, căci revenind de la Bucureşti a minţit de la obraz că oficiali români l-au informat că România va produce în curând rachete cu rază medie de acţiune, în presa occidentală apărând speculaţii că România pregăteşte un război nuclear cu vecinii.

Această temă de diabolizare era foarte eficientă în acele timpuri, aşa cum s-a dovedit şi în vremurile mai apropiate de noi, fiind folosită cu succes împotriva lui Saddam Hussein.

Un colaboraţionist nervos: François Mitterrand

Pentru Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 găsirea unui aliat în Occident n-a fost o problemă: exista Francois Mitterrand, foarte supărat pe Ceauşescu, pentru că-i trimisese doar 62.000 de dolari pentru campania electorală.

Drept care, când a ajuns preşedinte, primul demnitar invitat la Paris a fost János Kádár şi prima vizită în străinătate a fost la Budapesta. Mitterand le promisese maghiarilor „schimbarea situaţiei”, iar azi se ştie cu certitudine că a intervenit pe lângă Mihail Gorbaciov, spunându-i că este de acord ca Transilvania să aparţină Ungariei.

Socialiştii îl numesc ultimul mare preşedinte al Franţei, deşi amănunte ale trecutului său dubios (rolul jucat în rândurile miliţiei colaboraţioniste franceze, presiuni asupra ministrului justiţiei pentru temporizarea cercetărilor asupra şefului poliţei regimului de la Vichy şi obturarea totală a anchetelor privind implicarea regimului colaboraţionist în holocaust etc.) i-au cam şters aura.

Oricum, fascismul său latent a erupt în comportamentul oribil faţă de România – şi decât cu aşa prieteni latini care-i imploră pe ruşi să sprijine luarea de către unguri a Transilvaniei, mai bine singuri şi cu duşmanul la poartă.

(Va urma)

03/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: