CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

100 de ani de republică în Rusia

 

Foto: iunie 2017 – Bolşevicii preiau puterea în Rusia

 

S-a  împlinit un secol de când, după abolirea monarhiei, Rusia a fost proclamată oficial republică. Această decizie a fost rezultatul unui șir de grave crize politice, care au oferit în martie 1918, posibilitatea Basarabiei de a se uni cu Regatul României.

Anul 1917 a început în Rusia cu greve și proteste de amploare, îndreptate împotriva țarului Nicolae al II-lea și al guvernului său.

În 1916, Rusia suferise grave înfrângeri în fața Puterilor Centrale, împotriva cărora intrase în război în 1914.

Înfrângerile de pe front și greutățile unui război prelungit au pregătit terenul pentru propaganda bolșevică, finanțată de Germania, care avea interesul să își slăbească adversarii.

Au izbucnit greve și revolte în marile orașe rusești, iar cele mai grave tulburări au apărut în capitala Imperiului Rus, Sankt Petersburg.

În data de 15 martie, țarul Nicolae al II-lea, care domnise ca monarh absolut, a abdicat pentru el și pentru fiul său, țareviciul Alexei. Nicolae al II-lea a trecut puterea fratelui său, Marele Duce Mihail, care spera să domnească în calitate de monarh constituțional.

Însă Mihail nu a domnit decât o zi. Lipsit de orice putere reală, el a decis să treacă puterea în mâinile unui Guvern Provizoriu, condus de prințul Ghiorghi Lvov.

Acest Guvern urma să convoace o Adunare Constituantă, care ar fi trebuit să decidă inclusiv asupra viitoarei forme de guvernământ.

Familia Imperială Rusă a fost arestată și asasinată de comuniști un an mai târziu. Prințul Ghiorghi Lvov a decis să continue războiul de partea Antantei. Acest lucru a provocat o succesiune de crize politice, alimentate de bolșevici, care doreau încheierea imediată a păcii, pentru a răsturna Guvernul Provizoriu dominat de liberali și de socialiști.

În acest context, Ucraina și-a declarat autonomia, urmată de Finlanda, care și-a declarat independența, în timp ce la Kronstadt a fost proclamată o republică autonomă.

De pe front, au dezertat 1,5 milioane de soldați.

În acest condiții, prințul Lvov a demisionat din fruntea Guvernului. El a fost înlocuit de socialistul Kerenski.

Acesta a încercat să negocieze cu liderii popoarelor care doreau să se despartă de Rusia.

De asemenea, a dorit să continue lupte contra Germaniei, Austro-Ungariei și Turciei și a făcut o serie de concesii bolșevicilor.

Printre acestea s-a numărat și proclamarea republicii, în 14 septembrie, act care năruia speranțele liberalilor ce doreau proclamarea unei monarhii constituționale.

De asemenea, Kerenski a avut de înfruntat și o rebeliune a țariștilor, conduși de generalul Kornilov, care a fost înfrânt de trupele fidele Guvernului Provizoriu.

În acest context, Kerenski și-a pierdut vechii aliați și a rămas singur în fața bolșevicilor hotărâți să pună mâna pe putere cu orice preț. În noiembrie, bolșevicii au răsturnat Guvernul Provizoriu și au pus mâna pe putere.

Au încheiat pacea cu Puterile Centrale, însă în Rusia a izbucnit un sângeros război civil, care a oferit românilor basarabeni posibilitatea să se rupă de Rusia și să se unească cu Regatul României, la 27 martie 1918.

(În acest material sunt utilizate datele din calendarul pe stil nou).

 

12/08/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Contribuția” sionistă şi masonică la Unirea cea Mare din 1918

Imagini pentru sionismul în sec XX  si marea unire photos

„Contribuția” sionistă la Unirea cea Mare din 1918 sau Unde dai și unde crapă ?!

 Pentru a înțelege textul care urmează, este necesar să rețineți demonstrația făcută de Benjamin Friedman potrivit căreia, intervenția Statelor Unite în Primul Război Mondial a schimbat soarta războiului, provocând înfrângerea Germaniei, care, fără această intervenție americană, ar fi câștigat războiul și ar fi decis soarta Europei, a lumii!

Intervenția SUA a fost determinată de evreii sioniști, care au reușit să manipuleze opinia publică americană, în vederea ieșirii din neutralitate și intrarea în război de partea Antantei.

Pentru acest imens serviciu adus Angliei, sioniștii au primit de la aceasta dreptul de a dispune de teritoriul Palestinei și de a instala pe acest teritoriu „căminul național” al evreilor – statul Israel.

*

Firește, nu a existat în proiectele sioniste nici urmă de intenție de a-i sprijini pe români în lupta și speranța lor seculară de a se regăsi uniţi într-o Românie întinsă de la Nistru până la Tisa.

Dimpotrivă, în dorul lor pentru a avea o patrie, mulți evrei sioniști au stat cu ochii aţintiți la frumoase și întinse teritorii românești, spre care îi atrăgea  mai ales  naivitatea și credulitatea românilor, credința lor în puterea cuvântului dat, omenia vestită a românilor! Fraieri de buni!, cum au zis  unii români, autocritici. Prea încrezători în justiția divină!… Facă-se voia Domnului! –  slogan național…

Justiția divină și-a făcut treaba în 1918! Împotriva tuturor scenariilor și proiectelor care au precedat Marele Război, acesta s-a încheiat cu un beneficiu miraculos pentru români!

Să ne aducem aminte: După ce Rusia iese din război în martie 1918, ca urmare a gravelor evenimente revoluţionare, România rămânea singură de frontul de Est, părăsită de toți aliații alături de care se angajase în război.

Nici situația acestora nu era mult mai bună, întrucât Germania dicta în Europa și se pregătea de o pace victorioasă cu Anglia și Franța.

În ciuda imenselor sacrificii făcute pe front, România s-a văzut obligată să semneze Pacea de la Buftea – Bucureşti, o pace desastruoasă în toate privințele !

Nota bene: în august 1916 situația aliaților nu fusese cine știe ce  favorabilă acestora, încât nu se poate spune – cum fac unii , că România așteptase până se lămurea de partea cui se înclina balanța victoriei.

România a așteptat până Aliații s-au decis să accepte condițiile cerute de la București, în principal mutarea hotarului de Vest al României pe Tisa, acolo unde se întindeau localitățile cu majoritate românească, adică hotarul etnic!…

Chiar și așa, dincolo de Tisa rămâneau mulți români să sufere mai departe abuzurile și strategiile de maghiarizare forţată gândite la Budapesta. Azi, românii din Ungaria mai sunt români în proporție de 10% din câţi au fost la 1918…

La câteva săptămâni după semnarea păcii de la Buftea, în mai 1918, o pace înrobitoare pentru români, pe frontul de Vest și-a făcut apariția  de peste Ocean armara americană, iar balanța confruntării mondiale  a început să se încline în cealaltă parte, consfințind în final înfrângerea Germaniei, iar în trena acesteia și a celorlalte puteri zis Centrale…

Astfel că în octombrie 1918 autoritățile române au declarat nulă înțelegerea semnată la Buftea, pe care regele Ferdinand a refuzat să o ratifice!

Foarte pe scurt spus, Basarabia a putut la 27 Martie 1918 să-și declare voința de a se uni cu Patria Mamă – România, ca urmare a unei schimbări neprevăzute: căderea țarismului și instaurarea regimului bolșevic!

Cine a fost autorul acestei schimbări epocale? Acum se știe bine: nu poporul rus a  făcut revoluția, ci bolșevicii evrei, aflaţi la vârful partidului  în majoritate, fugiți din Rusia după revoluția eșuată din 1905, sprijiniți masiv cu sume imense de bani de Germania – adică de prostia germană.

Lenin şi ai lui au revenit în Rusia cu milioane de dolari și au condus aşa zisa revoluţie de la Petrograd !

Rusia, slăbită de aceste frămîntări, nu a putut reacționa eficient la dorinţa de separare a Chișinăului de imperiul său.

Nici românii de dincoace de Prut nu au așteptat să le bage Dumnezeu în traistă și au sărit în ajutorul basarabenilor.

Gestul decisiv l-a constituit acţiunea ingenioasă și curajoasă a  românior basarabeni de peste Prut, încununată de izbândă la 27 martie 1918.

Dar să nu uităm: în lupta lor, basarabenii români au profitat de o oportunitate unică, nesperată, neluată în calcul de nimeni în 1914, ocazie care s-a ivit prin căderea țarismului, prin revoluția bolșevică!

Un rol împortant în revoluţia bolşevică l-a avut, într-o primă fază, pe lângă sionişti şi masoneria rusă, care  a revenit pe scena istoriei Imperiului Rus, începând din deceniul 8 al sec. al XIX -lea.

Prima lojă rusă, Loja Cosmos, l-a avut ca promotor pe sociologul Kovalevski, era subordonată Marelui Orient Francez şi a promovat înfiinţarea la Paris a unei şcoli ruse de studii superioare.

Printre studenţii pregătiţi de profesorii masoni s-au numărat revoluţionarii de stânga Plehanov, Mehnikov, Lenin, Miliukov, Lunacearski.

Interesant, nu-i aşa ?

În momentul izbucnirii Primului Război Mondial 1914, masonii ruşi ocupau un număr semnificativ de locuri în Duma de Stat (Parlamentul) a Rusiei, în sectorul comercial şi industrial, în avocatură, la catedrele Universităţilor din Moscova şi Sankt Petersburg.

În vara anului 1915, masonii ruşi s-au dedicat mai puţin apărării intereselor naţionale, cât formării aşa numitului Bloc Progresist, care avea avea ca obiectiv recunoscut răsturnarea monarhiei.

Prezenţa masonilor în rândurile menşevicilor, eserilor şi ai aripii de stânga al Partidului Kadeţilor, nu era deloc de neglijat.

Kerenski, Nekrasov, Tereşenko, au fost secretari ai Consiliului Suprem al masoneriei ruse. Revoluţia din februarie 1917 a dus la căderea Ţarului.

Primul Guvern Provizoriu al Rusiei după abolirea monarhiei a fost format din 9 masoni şi s-au aflat sub influenţa Marelui Orient Francez.

Guvernul s-a dovedit însă ineficient, fiind lichidat de gruparea bolşevică a lui Lenin, Troţki şi Stalin.

 

 

 

Imagini pentru sionismul în sec XX si marea unire photos

 

Foto: Lenin minte masele la Petrograd în 1918

Noul guvern bolşevic a strivit fără milă orice urmă de dizidenţă reală sau presupusă.

Cominternul, în urma deciziei Partidului Comunist (b) Sovietic, a interzis comuniştilor, în 1922, să facă parte din masonerie, lojile fiind desfiinţate.  

Cui să „mulțumim” pentru Marea Revoluție Socialistă din Octombrie? În niciun caz rușilor, ci evreilor sioniști, fanatizați de idealul democrației populare, sintagmă perfect tautologică, pleonastică, demagogică!

 Sioniștii i-au îmbrobodit cu teorile luptei de clasă, ale internaționalei proletare și cu alte lozinci, nu numai pe ruși, ci și pe mulți evrei aflați în neştiinţă faţă de deciziile Sanhedrinului universal!

Am putea spune că în situația în care Pacea de la Buftea rămânea valabilă și pierdeam orice speranță la Transilvania, România compensa această pierdere prin mutarea pe vechile hotare a graniței de Est.

Evident, evreii sioniști, când au plănuit căderea țarului și instaurarea regimului bolșevic nu s-au gândit nicio clipă la ce avea să urmeze la extremitatea occidentală, moldovenească, a Imperiului Rus, cu atât mai mult cu cât într-unul din proiectele sioniste, Basarabia ar fi urmat să facă parte din ” Israelul european”…

Unde dai și unde crapă! Nu?!…

Schimbarea regimului din Rusia a făcut posibilă și anularea înțelegerilor şi tratatelor încheiate de Rusia lui Lenin cu Turcia republicană condusă de Kemal Attaturk înainte de 1914, astfel că ruperea Basarabiei nu a fost contestată  cu prea mare convingere de nimeni!

Unde mai pui  că Lenin semnase, pe linia doctrinei americane wilsoniene  a dreptului  popoarelor de a-şi hotărâ singure soarta, decretul privind dreptul la auto-determinare al popoarelor înrobite de țarism!

Lenin semnase  acel decret, convins că nicio gubernie nu va îndrăzni să ceară auto-determinarea şi separarea de imperiul rus!

Uite însă că românii de la Chișinău  i, l-au luat în serios pe marele mincinos și au mers până la capăt pe mâna acestuia! Singurii din tot imperiul bolșevic!

O întrebare pe care ar trebui să ne-o punem cu toată seriozitatea: de ce din toată Rusia numai românii au cerut auto-determinarea atunci, în 1918?!

De ce conștiința națională a românilor a fost mai puternică decât la celelalte neamuri înrobite de mama Rusia?!

Revenind la evreul a toate știutor Benjamin Friedman și la dezvăluirile sale, se impune concluzia / premiza că fără intervenția Americii nu ar mai fi existat niciun 1 Decembrie 1918, nicio adunare națională la Alba Iuia! Nicio România Mare!

Revoluția bolșevică, operă a evreilor sioniști și a imprudenței Germaniei, a făcut posibilă, printr-un ricoșeu politic, ieșirea Basarabiei din strânsoarea rusească.

La celălalt capăt, hotarele României s-au mutat spre Apus şi datorită descinderii americanilor în Europa de Vest…

Aducându-i pe americani în Europa, nici vorbă să se fi gândit evreii sioniști să ne aducă acest imens serviciu, nouă românilor.

Dar intrigile lor, pentru care au plătit un preț imens pe vremea lui Hitler, s-au încununat și cu acest rezultat corect, cinstit, pe cât de neașteptat, pe tot atâta de meritat: ROMÂNIA MARE!

Nenumăratele fapte și dovezi aduse de români ofrandă dinaintea Tronului ceresc au cântărit greu în balanța divină, balanța cea fără de greș!

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/26/ziua-de-26-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

Surse:

https://ioncoja.ro/contributia-sionista-la-unirea-cea-mare-din-1918-sau-unde-dai-si-unde-crapa-2/

https://adevarul.ro/ ce-rol-avut-masoneriain-marea-unire-1918

26/09/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A fost o vreme când Lenin şi bolşevicii erau gata să recunoască Unirea Basarabiei cu România. VIDEO

Fixed Stamp: Gherman Pîntea (Pântea) - 1894-1968

 

 Gherman Pântea, a fost unul dintre fruntașii basarabeni făuritori ai Marii Uniri. S-a născut pe 13 mai 1894, în com. Zăicani, jud. Bălţi, și a decedat în anul 1967, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.A fost primar de Chişinău în 1923, 1927–1928 și 1932, iar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ocupat postul de edil al orașului Odesa.

Implicat în politică, apreciat și de adversarii săi, Gherman Pântea avea o calitate substanțială care îl deosebea de alți camarazi politici.Comitetul central ostăşesc moldovenesc  luase fiinţă la 23 iulie 1917, şi îl alesese ca preşedinte în unanimitate pe Gherman Pântea. Din acest moment, comitetul central ostăşesc moldovenesc a devenit forţa conducătoare a provinciei moldoveneşti dintre Prut şi Nistru. 

S-a deplasat personal împreună cu o delegaţie moldovenească  la Petrograd pentru a cere aprobarea pentru desfăşurarea unui Congres al ostaşilor moldoveni  de la primul ministru Kerenski. 

Kerenski îl cunoscuse personal în luna septembrie 1917,  şi l-a primit foarte enervat şi arogant, spunând că acum, când bolşevicii ameninţă ţara cu anarhia, el nu aprobă nici un fel de congres.

În continuare a plecat să se întâlnească cu Lenin  care  i-a primit foarte prietenos într-o cameră de la intrare. Pântea i-a explicat că doreşte să organizeze un congres militar moldovenesc, unde să se discute şi să se hotărască soarta a 3 milioane de moldoveni din Basarabia şi că primul ministru Kerenski le-a refuzat aprobarea pentru ţinerea acestui congres.

Răspunsul lui Lenin a venit imediat şi categoric. El spus:

„Partidul comunist susţine cu toată tăria autodeterminarea tuturor naţiunilor din fostul imperiu ţarist. Aceste naţiuni au dreptul, după părerea noastră, la autonomie şi independenţă, mergând chiar la despărţirea de statul nostru, dacă interesele lor naţionale cer acest lucru.

Voi aţi greşit ducându-vă la Kerenski, căci acest avocăţel mărunt şi guraliv, care a pus mâna pe putere peste capetele maselor şi care doarme în patul fostului ţar rus, este ocupat numai de gloria lui, şi nu de a naţiunilor oropsite.

Sfatul meu pentru voi este să vă convocaţi congresul în mod revoluţionar, samovolnic şi să vă hotărâţi soarta voastră, după cum vor dori ostaşii moldoveni veniţi de pe fronturi, care prin suferinţe groaznice au căpătat acum mare experienţă şi curaj. Voi trebuie să vă smulgeţi drepturile voastre cu forţa şi să nu le cerşiţi de la un aventurier, pe care popoarele îl vor goni în curând de unde este, pentru totdeauna.”

Această convorbire cu Lenin a avut loc  la începutul lunii octombrie, iar la  vreo 20 de zile de la această convorbire,  Kerenski a fost alungat de la putere.

Înapoiat la Chişinău, a  pus în practică sfatul lui Lenin…

După 10 ore de discuţie, comitetul central Ostăşesc Moldovenesc s-a hotărât la un act eroic şi anume: convocarea congresului pe cale revoluţionară, samovolnic, iar Gherman Pântea, ca preşedinte al comitetului central Ostăşesc Moldovenesc a fost însărcinat de comitet să trimită următoarea telegramă fictivă pe toate fronturile:

„Comandanţilor de armată, de corp de armată şi de divizii. Pe baza autorizaţiunii comandamentului suprem (generalisim) şi a primului-ministru Kerenski cu Nr. 378,764, s-a aprobat adunarea militarilor moldoveni pentru data de 20 octombrie 1917 în oraşul Chişinău, dispoziţiunea dvs. pentru delegarea a câte doi soldaţi şi un ofiţer de la fiecare companie de moldoveni, prevăzându-i în acelaşi timp cu delegaţiile respective şi plata diurnei pe 10 zile. Preşedintele Comitetului Central executiv Moldovenesc Sublt. Gherman Pântea, secretar voluntarul Maleavin.” 

Telegrama fictivă a adunat peste 700 de delegați !

De audienţa la Lenin el nu a pomenit nimic în Comitetul Central, pentru a nu agrava situaţia, căci Lenin în acel moment era urmărit de guvernul Kerenski pentru a fi arestat.

Telegrama a avut efectul dorit. La 20 octombrie 1917 s-au adunat la Chişinău peste 700 de delegaţi, reprezentând peste 250.000 de ostaşi moldoveni de pe toate fronturile. Kerenski, în timpul congresului a dat ordin ca eu să fiu arestat şi expediat la Marele Cartier General pentru telegrama fictivă,  în timp ce Congresul era în toiul dezbaterilor, la 25 octombrie 1917, Lenin cu partidul lui a pus mâna pe putere în Rusia.

Kerenski, după mai multe peripeţii, a fugit în America, iar Gherman Pântea a scăpat de răzbunarea lui. Congresul a durat 7 zile şi anume de la 20 până la 27 octombrie 1917. Delegaţii de la Congres erau în majoritatea lor ţărani săraci, cu maximum 5 hectare de pământ, iar o parte din ei erau  fruntea poporului muncitor, care desigur avea tot dreptul şi autoritatea de a vorbi şi hotărî în numele moldovenilor din Basarabia.

 Când a fost inclus în delegațiile care discutau chestiunea Basarabiei,  Gherman Pântea venea nu doar cu argumente, ci şi cu documente. Iată unul dintre acestea:

Când a fost inclus în delegațiile care discutau chestiunea Basarabiei, el venea nu doar cu argumente, ci şi cu documente. Iată unul dintre acestea:

„Precum se vede din procesul-verbal al Congresului, timp de 7 zile, cât a durat acest congres, s-au discutat pe larg diferite probleme în legătură cu situaţia din Basarabia într-o atmosferă înălţătoare şi entuziastă. Aceste discuţii au fost concretizate în zece rezoluţii, din care două cred că trebuie să le reproduc, ele fiind cele mai importante şi propriu-zis baza istorică a congresului.Iată prima rezoluţie, „Despre Autonomia Basarabiei”.

Având în vedere cultura naţională a neamului moldovenesc şi trecutul său şi plecând de la principiul că fiecare norod are dreptul singur să hotărască de soarta sa, Congresul în dorinţa de a uni neamul moldovenesc şi a chezăşui drepturile lui naţionale şi propăşirea lui economică şi culturală, a hotărât: să declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei.

A doua rezoluţie, „Despre Sfatul Ţării”. Iată cum sună această rezoluţie istorică:

„Întâiul Congres ostăşesc moldovenesc a hotărât, pentru ocârmuirea Basarabiei în cel mai scurt timp, să se alcătuiască Sfatul Ţării. În el vor intra 120 de deputaţi în felul următor: moldovenii vor avea 84 de locuri (70%) şi celelalte neamuri din Basarabia 36 locuri (30%). 44 de deputaţi moldoveni se vor alege din Congresul de faţă, 30 de deputaţi se vor alege de la ţărani şi 10 de la organizaţii şi partidele moldoveneşti.Să li se dea în Sfatul Ţării 10 locuri (pe deasupra celor 120) moldovenilor de peste Nistru, dacă dânşii vor dori să le ocupe.

Unirea cu capitaliştii nu-i dorită. Sfatul Ţării va fi vremelnic şi va fiinţa numai până la alcătuirea Adunării întemeietoare basarabene. Toate Aşezămintele administrative din Basarabia se supun pe deplin Sfatului Ţării.

Îndată ce se va înfiinţa Sfatul Ţării, toate comitetele din Basarabia capătă un caracter curat profesional şi nu au dreptul a se amesteca în treburile politice.”

Sfatul Ţării, aşa alcătuit cum am arătat mai sus, s-a deschis cu mare solemnitate şi entuziasm la 21 noiembrie 1917. La 2 decembrie 1917, Basarabia se declară Republică, iar la 8 decembrie a luat fiinţă guvernul Republicii Moldoveneşti.

„Votarea unirii a fost absolut liberă”

La 24 ianuarie 1918, ziua Unirii Principatelor Române, Republica Moldovenească s-a declarat independentă, căci Ucraina deja se declarase independentă, rupând orice legătură cu fostul stat ţarist, iar noi, în mod automat, ne-am rupt de statul rus, căci graniţa noastră, Nistru, era în legătură cu Ucraina.

Dar în Ucraina în acel moment era un regim dictatorial, sub conducerea unui Hatman Scoropadschi, pe care îl instalase nemţii după ocuparea cu trupele lor a Ucrainei, în anul 1918. Noi doream să rămânem cât mai mult Republică independentă, dar guvernul ucrainean a lui Scoropadschi declară oficial, că Basarabia românească face parte din teritoriul Ucrainei. Sfatul Ţării, reprezentantul real şi autentic al poporului moldovenesc din Basarabia, ales de ostaşii moldoveni de pe toate fronturile la Congresul Militarilor din 20-27 octombrie 1917, indignat şi revoltat de această atitudine a reacţionarilor ucraineni, într-un entuziasm de nedescris a hotărât la 27 martie 1918 stil vechi, 9 aprilie stil nou, unirea Basarabiei cu mama ei România.

Cu alte cuvinte, Sfatul Ţării a îndreptat un act abuziv al Turcilor, care la 28 mai 1812 prin tratatul turco-rus din Bucureşti a cedat Basarabia românească ruşilor, fără să aibă acest drept, căci Poarta nu a fost niciodată suverană asupra Principatelor Române, ci numai suzerană. Acest lucru îl declară Karl Marx, părintele comunismului mondial. Votarea unirii în Sfatul Ţării a fost absolut liberă, fără nici o presiune de nicăieri.

Dovada acestui lucru evident, pentru oameni de bună-credinţă este faptul că 86 de deputaţi au votat pentru Unire (blocul Moldovenesc), 3 deputaţi minoritari au votat contra Unirii, şi 36 de deputaţi, tot minoritari, s-au abţinut de la vot, motivând, că ei nu au aprobarea naţiunilor lor să voteze pentru, dar cu toate acestea majoritatea covârşitoare a deputaţilor, au votat pentru Unire.

Aşa stând lucrurile, cei care mai târziu sub diferite pretexte au contestat actul Unirii, au fost de totală rea-credinţă şi nedrepţi cu Basarabia românească, care a fost smulsă din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare, prin violenţă la 28 mai 1812.Iată de altfel cum sună actul Unirii:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei: Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul Vechii Moldove.

În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului, că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna Basarabia se uneşte cu mamă-sa România. Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ, vicepreşedinte Pan Halippa, secretarul Sfatului Ţării Ion Buzdugan.”

Vaida a pornit negocierile cu Rusia…Prima etapă de negocieri în problema recunoașterii Unirii a fost la Conferința de Pace de la Paris, unde din partea Basarabiei au participat: Ion Pelivan, fost ministru de externe în Republica Democratică Moldovenească, Ion Codreanu, reprezentant al țăranilor basarabeni, Gheorghe Năstase și Sergiu Victor Cujbă:

„La conferinţa Păcii din Paris, Ruşii ţarişti iau atitudine contra Unirii, şi anume foştii miniştri ai țarului Sazonov şi Maclacov prezintă la 22 martie 1919 conferinţei de pace un protest împotriva alipirii Basarabiei la România. Acelaşi lucru îl fac şi alţi demnitari ţarişti. Protestele lor însă fiind fără bază juridică şi istorică sunt respinse de Conferinţă. La 6 martie 1920, Ion Pelivan comunică telegrafic, că aliaţii au recunoscut Unirea Basarabiei cu România, iar a doua zi se face o mare demonstraţie pentru Unire la statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti, unde mii de români aclamă pe foştii deputaţi din Sfatul Ţării, care la 27 martie 1918 au votat Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă.

Dar, pe când foştii demnitari ţarişti căutau să împiedice recunoaşterea unirii Basarabiei cu România, conducătorii de fapt ai Rusiei din acel moment şi anume: Lenin şi Cicerin, ministru de externe sovietic, iau poziţie deschisă pentru recunoaşterea Basarabiei. Vaida Voievod, primul ministru al Ţării, în anul 1919-1920, plecând la Conferinţa de la Paris, trece şi pe la Londra, unde ia contact cu Crasin, un om extraordinar de inteligent şi prieten al lui Lenin şi Cicerin. Când lucrurile au avansat, Vaida a cerut ca o delegaţie de basarabeni să vie la Londra pentru a trata în detalii chestiunea Basarabiei, iar dacă va fi nevoie, această delegaţie va pleca şi în Rusia.… şi a fost debarcat de Rege.

La 26 februarie 1920 s-a ţinut la Bucureşti un Consiliu de Miniştri sub preşedinţia lui Ştefan Cicio Pop, unde s-a discutat raportul lui Vaida. Consiliul hotărăşte să trimită o delegaţie compusă din ministrul de Stat Ion Inculeţ, fost preşedinte al Republicii Moldoveneşti, Gherman Pântea, fost preşedinte al Comitetului Central Ostăşesc Moldovenesc şi moş Ion Codreanu, reprezentantul autentic al Ţărănimii Basarabene în Sfatul Ţării.

După ce ne-am pregătit, adunând actele necesare pentru apărarea drepturilor noastre, la 12 martie 1920, Inculeţ s-a prezentat în audienţă Regelui, pentru a-i expune situaţia Basarabiei în legătură cu tratativele începute la Londra de Vaida. Venind de la rege, Inculeţ mi-a spus că regele este foarte supărat pe Vaida, că a început la Londra tratative cu bolşevicii fără consimţământul lui, căci el (Regele) este de părere să nu intrăm în legătură cu Sovietele până ele nu vor fi recunoscute şi de marile Puteri. Pe chestia aceasta s-au unit toţi reacţionarii din ţară: Brătianu, Take Ionescu, Marghiloman, Averescu, şi l-au convins pe Rege să-l debarce pe primul-ministrul Vaida, atunci când acesta apăra cu atâta demnitate interesele Ţării în străinătate.

Conspiraţia a reuşit şi Vaida a fost înlăturat de la guvern ca un simplu servitor, instalându-se în locul lui un guvern Averescu – Take Ionescu.

Aşa s-a pierdut cel mai prielnic moment, când Rusia, fiind încă foarte slabă, a fost gata să recunoască Unirea Basarabiei, cu minim de pretenţii.”

 

Cum  au devenit sovieticii antiunionişti.

 

 

Ratarea acestei minunate ocazii a adus ulterior și alte ratări, când în joc a intrat ginerele lui Zamfir C. Arbore, bolşevicul Cristian Rakovski:

„Pentru această activitate provocatoare a noastră faţă de Rusia, Sovietele s-au înfuriat şi au trimis la Paris Ambasador pe Dr. Racovski, care din primele zile ale instalării sale a început un atac violent prin presă împotriva României în legătură cu Unirea Basarabiei, spunând că Sfatul Ţării nu reprezenta poporul basarabean, că deputaţii din Sfatul Ţării erau trimişi din Regat, fiind agenţi ai guvernului român, că unirea s-a făcut de armata română, şi jandarmii români, care au înconjurat Sfatul Ţării în ziua Unirii.

Toate aceste lucruri nu erau adevărate, căci noi am ajuns la Sfatul Ţării, aşa cum am arătat mai înainte, printr-un Mare Congres Militar, adunat la Chişinău, de pe toate fronturile, cu luptători căliţi în timpul războiului, care vărsase sângele lor pentru neamuri străine.

Toate organizaţiile noastre militare aveau un caracter revoluţionar, noi nu aveam nici o legătură cu moşierii, cu capitaliştii, ba din contra, toţi deputaţii din Sfatul Ţării erau fii de ţărani, socialişti revoluţionari, căci acest Partid avea primul punct – darea pământului ţăranilor în mod gratuit, ori noi, fii de ţărani, urmăream tocmai acest ideal, pe care l-am şi înfăptuit până la urmă.

Campania lui Racovski, în presa de la Paris, ne făcea mare rău în faţa aliaţilor, care recunoscuse deja Unirea Basarabiei.În vara anului 1923 am fost chemat de Ion Duca, fost ministru de Externe atunci, care mi-a spus, că Racovski ne face mare rău în străinătate, atacând legalitatea Sfatului Ţării, şi spunând că, acest organ nu a reprezentat poporul basarabean.

Noi ştim, spune Duca, că d-ta ai organizat Comitetul Central, ai fost preşedintele acestui comitet şi ai convocat Congresul Militar, care a declarat autonomia Basarabiei şi a ales Sfatul Ţării.

Am dori ca toate lucrurile acestea să le ştie şi Racovski, căci poate el e de bună-credinţă, dar a fost informat greşit de duşmanii neamului nostru. Atât domnul Brătianu, cât şi eu, mi-a spus Duca, crede, că acest lucru îl poţi face dumneata, dat fiind rolul d-tale important din trecut. 

Surse:

Un articol de în http://www.timpul.md/articol/gherman-pantea-i-diplomaia-secreta–120695.html

 

 

 

 

 

 

15/10/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: