CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La două secole după cotropirea Basarabiei, Rusia continuă să califice anexarea acesteia drept un act mesianic de ”eliberare”

 

 

 

Imagini pentru basarabia map

 

Două secole de la răpirea Basarabiei! Ruşii prezintă anexarea ca pe un act mesianic

 

 

Până la 1812, în spaţiul pruto-nistrean existau trei entităţi politice distincte. La nord se afla raiaua Hotinului, aflată sub administrare otomană directă, condusă de un paşă. Era o regiune multiculturală şi polietnică, având un amestec de populaţie creştină (români şi ruteni), musulmană, evreiască. Cam aceeaşi situaţie era şi în sudul regiunii, unde se aflau alte două raiale:cea a Benderului (cu centrul la Căuşeni) şi cea a Izmailului. Stepele din Bugeac (Basarabia istorică, după numele dinastiei munteneşti a Basarabilor) erau populate de triburi de tătari nomazi, spaima de odinioară a creştinilor din întreaga zonă.

Între aceste regiuni se aflau şase ţinuturi ale Ţării Moldovei sau, cum i se mai spunea, ale Moldovei „de peste Prut”sau „de răsărit”, populate în covârşitoarea lor majoritate de români. Râul Prut nu a constituit niciodată un hotar administrativ în cadrul Moldovei, de aceea toate ţinuturile de la nord spre sud se întindeau pe ambele maluri ale sale, cum ar fi spre exemplu ţinutul Iaşi, Greceni sau Fălciu.

Prutul a devenit hotar administrativ abia după 1812 şi de atunci a căpătat  în conştiinţa românilor faima de „râu blestemat”.

La  nord, proaspăta provincie rusească, botezată „Basarabia”, se afla în vecinătate cu Bucovina austriacă; la est, pe râul Nistru, cu guberniile ruseşti Herson şi Podolia;la vest, pe râul Prut, cu principatul moldav;iar la sud, pe Dunăre, cu Rumelia (Dobrogea). Crearea unor instituţii comune pentru tot acest spaţiu divers a însemnat şi procesul de „plămădire” a provinciei şi nu a fost un proces cu totul facil, durând mai multe decenii.

De altfel, graniţa pe Nistru, care lega Basarabia cu restul guberniilor ruseşti, a fost păstrată până în anul 1830, fapt care a menţinut regiunea într-o anumită izolare; (https://www.historia.ro/ doua-secole-de-la-rapirea-basarabiei).

 

La 200 de ani după ce Rusia ţaristă a ocupat Basarabia, mai circulă încă foarte multe minciuni care încearcă să prezinte acest eveniment drept o „eliberare”. 

Această formulare însăşi merită mai multă atenţie. Prin susţinerea faptului că Rusia a „eliberat” anumite teritorii se creează impresia că acţiunea a fost una justă, îndreptăţită.

O eliberare nu are cum să fie altceva decât o faptă generoasă. Nişte oameni sufereau sub jugul turcesc, iar Rusia a purces la eliberarea acestor oameni fără niciun alt interes ascuns, decât din dragoste faţă de acei oameni. Acelaşi raţionament se aplică şi pentru anii 1940 şi 1944: Uniunea Sovietică a eliberat, i-a scăpat pe oameni de un regim opresiv. Natural, dreptatea nu poate fi decât de partea eliberatorului!

Procesul ocupării Basarabiei de Rusia ţaristă a fost unul complex şi cu legături în marea politică europeană. Pe 2 decembrie 1805, Napoleon Bonaparte zdrobea la Austerlitz armata aliată a ruşilor şi austriecilor, Austria fiind silită să accepte dominaţia franceză.

În 1806, Imperiul Otoman, încurajat de înfrângerea ruşilor, îi schimbă pe voievozii din Ţara Românească şi Moldova, consideraţi a fi rusofili. Rusia ţaristă a răspuns imediat cu invadarea celor două principate – însă nu din dorinţa de „eliberare”, ci pentru a preîntâmpina un eventual atac franco-turc pornit din Dalmaţia şi sudul Dunării.

Culoarul dintre Carpaţi şi Dunăre ar fi permis un atac devastator în sudul imperiului ţarist.

Cu flancul sudic asigurat prin ocuparea Moldovei şi a Ţării Româneşti, ruşii au pornit o nouă campanie împotriva lui Napoleon, alături de Prusia, Suedia şi Marea Britanie.

Noua campanie rusă din 1807 s-a terminat cu înfrângerile de la Eylau şi Friedland, iar pe 7 iulie 1807 s-a încheiat pacea de la Tilsit dintre Napoleon şi ţarul Alexandru al II-lea. Prin această pace, Alexandru I se angaja să se retragă din Ţara Românească şi Moldova.

În august 1807, cancelaria ţarului Alexandru I a ajuns la concluzia că retragerea trupelor ruse din Ţara Românească şi Moldova ar fi dezavantajoasă, astfel că ţarul a sistat orice fel de retragere.

Pe 26 septembrie 1807, ţarul Alexandru I îi trimitea ambasadorului rus la Paris o serie de instrucţiuni cu privire la relaţiile dintre cele două imperii.

În această scrisoare apare definiţia „Basarabiei”, aşa cum o înţelegea ţarul rus în 1807: „toată regiunea numită Basarabia, cu cetăţile Bender, Ackerman, Chilia şi Ismail”.

Ţarul îşi dorea să pună mâna pe fortăreţele turceşti de la Dunăre şi Nistru – aceasta era cerinţa lui minimă. Dorinţa maximă a ţarului era să îşi împingă graniţa cu Imperiul Otoman până la Dunăre, respectiv să ocupe Ţara Românească şi Moldova.

Decizia de răpire a Basarabiei a fost luată în primăvara anului 1812, când ţarul Alexandru I s-a confruntat cu iminenţa atacului lui Napoleon. În acest moment, diplomaţii ruşi au extins denumirea de Basarabia de la fâşia cetăţilor de la nord de Delta Dunării la jumătate din principatul Moldovei.

Toţi diplomaţii ruşi, în frunte cu ţarul, ştiau că acest lucru este o minciună. Nici vorbă de eliberare – motivele acţiunilor ţariste erau pur militare.

Pe scurt: a fost vorba de o cucerire.   

  George Damian

  Timpul.md

11/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: