CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O declarație istorică a lui Donald Trump la ONU: ”Viitorul apaține patrioților, nu globaliștilor”

بالصور.. دونالد ترامب يؤدى التحية العسكرية للعرض العسكرى فى البيت الأبيض -  اليوم السابع

Donald Trump: „Vreau să știți, așadar, că Mișcarea noastră (America First) este de abia la început. Nu a mai existat niciodată așa ceva. Tradițiile vor fi respectate, credința noastră va deveni din ce în ce mai puternică”

Președintele Donald Trump și-a susținut ieri discursul de adio, îndemnându-i pe americani să continue susținerea principiilor pentru care a luptat în timpul președinției sale, sintetizează Breitbart, citat de Activenews și preluat de Romanian Global News.
Tot ieri, Trump a dat ordin să se declasifice documente secrete ale FBI din investigația cu nume de cod Crossfire Hurricane, cu privire la operațiunea de asociere a lui cu Rusia în timpul alegerilor trecute, pentru a lămuri opinia publică asupra lucrăturii Administrației democrate Obama-Hillary Clinton.

În timpul acesta, pregătirile pentru ceremonia de inaugurare a alesului Marii Resetări, Joe Biden, se desfășoară în spatele unor garduri kilometrice de sârmă ghimpată, sub o pază nemaivăzută asigurată de zeci de mii de militari și membri ai forțelor speciale, dar fără nici un spectator din rândul publicului obișnuit.

Ducând visurile chinezești și nord-coreene pe culmile proletcultismului, noua Administrație Biden-Kamala a înlocuit oamenii cu… stegulețe. O inaugurare cât o imensă înmormântare…

ActiveNews (www.activenews.ro) redă mai jos spicuiri din discursul președintelui american:
„Mi-am luat misiunea de a face America măreață din nou – Make America Great Again -, pentru toți cetățenii ei”, a spus Trump. „Am făcut ceea ce a trebuit și mai mult decât atât. (…) Totul pentru America înainte de toate – America First!

Am creat cea mai mare mișcare politică din America și cea mai grandioasă economie din istoria ei… Agenda noastră nu a fost despre stânga sau dreapta, despre republicani sau democrați, ci despre binele națiunii.”
Trump a vorbit despre numeroasele sale realizări înainte ca țara să fie „lovită de virusul Chinei”, inclusiv realizări interne fără precedent în domeniul comerțului, creșterii economice și producției de energie.

„Visul american a fost restabilit și milioane au fost scoși din sărăcie în doar câțiva ani”, a spus Trump. „A fost un miracol”.

El a vorbit, de asemenea, despre rezolvarea unor acorduri comerciale încălcate, retragerea din acordurile climatice de la Paris, acordul nuclear iranian și impunerea unor tarife asupra Chinei, ceea ce a dus la primele etape ale unui acord comercial. Trump și-a sărbătorit și realizările în materie de securitate a frontierelor.
Când totul mergea perfect a apărut Virusul Chinezesc, a spus Trump, un virus despre care zilele trecute secretarul de stat Michael Pompeo, ministrul de Externe al Americii, afirma că este foarte posibil să fi fost creat în laborator de comuniștii chinezi.

Ceea ce părea doar o ipoteză a unui scenariu de ficțiune în urmă cu un an azi este o realitate: Virusul Chinezesc – orice ar fi el, virus misterios, armă biologică sau experiment scăpat din laboratoare – iată l-a dărâmat pe Trump de la putere.
„Virusul ne-a obligat să o luăm în altă direcție”, a afirmat Trump.
„Peste toate pericolele care țintesc orice țară puternică cel mai mare este cel de a ne pierde încrederea în noi și în puterea națiunii noastre. O națiune este măreață atâta timp cât este măreață și în duhul ei. Nici o națiune nu poate supraviețui dacă își pierde mândria și credința în valoriile sale, istoria, tradițiile și eroii ei.”, a mai spus Trump.
Referindu-se la dezbaterea publică internă din SUA dintre sistem și suporterii săi, hăituiți de cenzorii online și organele sistemului, Trump a subliniat necesitatea apărării libertății de exprimare.

”În centrul acestui patrimoniu se află, de asemenea, o credință puternică în libertatea de exprimare, exprimarea liberă și dezbaterea deschisă”, a spus el.

El a continuat:

„Doar dacă uităm cine suntem și cum am ajuns aici, am putea permite vreodată să aibă loc o cenzura politică și o practică a listelor neagre în America. Nici măcar nu se poate imagina așa ceva. Închiderea dezbaterii deschise și libere violează valorile și tradițiile noastre fundamentale. (…) Nu aceștia suntem noi, americanii.”
El a vorbit și despre eforturile sale de a aduce trupele acasă din războaiele străine și despre realizările sale în îmbunătățirea îngrijirilor medicale pentru veterani militari.

„Sunt deosebit de mândru că sunt primul președinte din ultimele decenii care nu a început noi războaie”, a spus el.
Spre finalul discursului, Trump a omagiat patrioții americani pe care i-a văzut în toate deplasările sale de-a lungul a patru ani.
El a mai amintit și de bucuria de a se fi deplasat și a vorbi la Varșovia, dar și în fața liderilor Națiunilor Unite, în faimosul lui discurs care a pus capac artizanilor Marii Resetări, când a afirmat că „viitorul aparține patrioților și nu globaliștilor” (video mai jos).
„Am luptat pentru tine. Am luptat pentru familia ta. Am luptat pentru țara noastră”, a spus el, adresându-se direct fiecăruia dintre cei 75.000.000 de americani care l-au votat. „Și mai presus de toate, am luptat pentru America și tot ceea ce înseamnă ea: Siguranță, Putere, Mândrie și Libertate.”, a susținut Trump.
„Vreau să știți, așadar, că Mișcarea noastră (America First) este de abia la început. Nu a mai existat niciodată așa ceva.” Tradițiile vor fi respectate, credința noastră va deveni din ce în ce mai puternică, a mai spus Trump.
„Plec din acest loc maiestuos cu o inimă loială și bucuroasă și un spirit optimist și cu o încredere supremă că, pentru țara noastră și pentru copiii noștri, ceea ce este cel mai bun de abia de acum urmează să vină (the best is yet to come)”, a conchis el. „Mulțumesc și rămas bun”.
Dumnezeu să vă binecuvânteze! Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii! God bless you, God bless the United States of America!, sunt urările cu care și-a încheiat Trump ultimul discurs de la Casa Albă.
Discursul epocal al lui Trump de la sediul ONU, din 24 septembrie 2019:

Publicitate

20/01/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | Un comentariu

DE CE VINE JOE BIDEN LA CHISINAU ?

 

Aşadar, Joseph Biden va sosi la Chişinău în ziua 11 martie 2011. Încă niciodată, de la proclamarea independenţei încoace, un vicepreşedinte american nu a călcat teritoriul Republicii Moldova. Vom asista, deci, la o premieră absolută. Nu-i de joacă.

Gulliver în Ţara Piticilor

Înaltul oficial american dă curs invitaţiei primite în ianuarie 2010 din partea premierului Vlad Filat cu ocazia vizitei acestuia la Washington. Privită din acest unghi, sosirea lui Biden se constituie într-un succes diplomatic incontestabil al actualei guvernări de la Chişinău.

Totuşi, vizitele liderilor unor puteri mondiale într-o ţară mică trebuie să aibă o motivaţie extraordinară. Ele nu au cum fi întâmplătoare. Întâlnirile la nivel înalt între americani, chinezi, britanici, ruşi sau francezi sunt, desigur, o normă. Însă călătoria lui gulliver în tara piticilor este mai curând o excepţie decât o regulă.

De ce Joe Biden, de bună seamă, vine anume la Chişinău? De ce, în treacăt fie spus, nu face o escală şi la Kiev? Sau la Minsk? Că-i tot un drum? Ca să răspundem la aceste întrebări, haideţi să analizăm mai întâi contextul politic în care se va desfăşura vizita.

Punctul nodal al voiajului

Vicepreşedintele SUA va poposi în capitala Republicii Moldova în cadrul unui turneu care mai prevede vizite în Finlanda şi Federaţia Rusă. Este limpede că punctul nodal al voiajului va fi Kremlinul. Casa Albă a anunţat deja că şederea lui Biden la Moscova are ca obiectiv „să aprofundeze relansarea relaţiilor americano-ruse, cu un accent pus pe modalităţile de a spori prosperitatea celor două ţări”. E un detaliu relevant.

Este limpede că subiect de discuţie va fi modernizarea Rusiei. Altminteri zicând, vor fi negociate condiţiile în care Kremlinul ar putea beneficia de asistenţă occidentală, în speţă de cea americană, pentru relansarea tehnologică a economiei sale.

Statele Unite doresc o nouă relaţie cu Rusia, declara Joe Biden acum câtva timp, la conferinţa de securitate de la Munchen. Dar ele nu vor fi de acord cu Moscova în toate subiectele şi „nu îi vor recunoaşte sfera de influenţă”. Poziţia sa oficialul american şi-o reiterează insistent ori de câte ori are ocazia. A făcut asta în octombrie 2009 în timpul vizitei de la Bucureşti. Dar şi în cadrul unui turneu efectuat prin alte state ale Europei Centrale.

Având în vedere şi faptul că, de la un timp încoace, SUA fac tandem cu Germania pentru a-i determina pe ruşi să se retragă de la Nistru în schimbul asistenţei financiare şi tehnologice occidentale, nu încape îndoială că Biden va juca la Moscova cartea moldovenească. Alături de cea românească, bineînţeles. Americanii vor invoca interesul lor şi cel al europenilor de a da Chişinăului mână liberă în drumul lui spre UE pentru a-i constrânge astfel pe Putin şi Medvedev să renunţe la pretenţiile lor de a controla şi de acum încolo Republica Moldova.

Republica Moldova, ca proiect occidental

În aceste condiţii, rămâne în picioare concluzia trasă de Strategic Forecasting (Stratfor), un serviciu privat de analiză, supranumit „CIA-ul din umbră”, care explica acum un şi ceva că vizita lui Biden în România are legătură în primul rând „cu lupta SUA cu Rusia pentru influenţă în Europa”. Acelaşi lucru este valabil, implicit, şi pentru voiajul vicepreşedintelui american la Chişinău.

Unde mai pui că sosirea lui Biden intervine exact în momentul în care americanii au decis finanţarea scutului antirachetă din România. Acest fapt creşte, neîndoios, nu numai ponderea geopolitică a Bucureştiului, ci şi, păstrând proporţiile, cea a Chişinăului. De unde şi impresia că sosirea vicepreşedintelui american va avea o semnificaţie capitală.

În urma vizitei lui Biden, Republica Moldova va înceta, în sfârşit, să mai existe ca un proiect rusesc de sorginte sovietică pentru a se converti oficial în unul euro-atlantic. Astfel, ruşilor li se va da de înţeles că, indiferent dacă se vor cărăbăni sau nu din regiunea rebelă, Occidentul va ajunge la Nistru. Acest fapt, chit că nu va conduce la soluţionarea grabnică a chestiunii transnistrene, va netezi drumul Chişinăului spre Europa.

Sursa: bogatu.voceabasarabiei.net

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/03/11/dupa-discursul-vicepresedintelui-american-la-chisinau/

18/02/2011 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: