CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Repere dintr-o analiză geopolitică privind Bucovina

BUCOVINA – Repere dintr-o analiză geopolitică

BUCOVINA – Repere dintr-o analiză geopolitică

Istoria Bucovinei constituie obiectul de studiu a cel puţin patru istoriografii naţionale (română, austriacă, ucraineană, poloneză) care, fiecare în parte, exprimă punctul de vedere al naţiunii / imperiului / regatului / statului naţional din care această provincie de frontieră a făcut parte de-a lungul istoriei, scrie MIHAI COPEŢCHI-KOPECKY, în https://romaniabreakingnews.ro/bucovina-repere-dintr-o-analiza-geopolitica, care subliniază că:

,,Literatura istorică asupra Bucovinei este pe cât de bogată, pe atât de variată. S-a scris foarte mult despre Bucovina atât în limba română, cât şi în limbile engleză, germană, poloneză, cehă, slovacă, maghiară şi ucraineană. S-a insistat însă numai asupra unor anumite laturi ale problemei”, ne lămureşte Ion Nistor în cartea sa ,,Istoria Bucovinei”, tipărită postum, după căderea comunismului în România[1].

Geopolitica Bucovinei

,,Analizând istoria Bucovinei din perioada stăpânirii habsburgice (1774-1918), ne întrebăm dacă multiculturalismul şi multilingvismul, lăudat de unii şi criticat de alţii, „reprezintă [ca experienţă istorică] un anacronism sau o perspectivă”?

Mai ales, în contextul actual, când se discută intens despre ,,tradiţiile multiculturale bucovinene” în raport cu „sistemul de valori general europene”, când se doreşte ,,o integrare totală în ,,Casa comună a Europei”, ca singură posibilitate care ar aplana şi, în final, ar lichida toate problemele interetnice existente, încă, în această zonă”.

Să nu uităm că Bucovina este prima provincie românească în care iluminismul european găseşte – în timpul lui Iosif al II-lea (1780-1790) -, cadrul optim de aplicare.

Legislaţia iluministă prefigurează, în fond, ,,esenţa începuturilor Europei moderne”.

,,Ce s-a întâmplat în cazul Bucovinei, ruperea unei provincii istorico-geografice în două, nu este decât un segment din tragedia unei zone mai largi. În întregul Centru de Răsărit al Europei, graniţele au fost mutate şi contestate, iar oamenii siliţi să plece în pribegie ori să accepte o nouă cetăţenie, austriacă, slovacă, română, sovietică sau ucraineană”. (Iacobescu, M., ,,Căutând arhivele Bucovinei”, Ed. Junimea, Iaşi, 2003 (pag. 256)).

Astăzi, pentru a înţelege cât mai corect complexitatea situaţiei în context internaţional – creat de-a lungul timpului -, se impune un nou tip de abordare, în care cercetarea istorică să se grefeze pe ​​analiza geopolitică. Domeniu metodologic încă în construcţie, analiza geopolitică urmează nişte norme care nu sunt încă foarte bine stabilite, dar, furnizează un cadru şi o ,,foaie de parcurs” pentru cei care doresc să se aventureze pe nişte căi incomode (dar sigure) de înţelegere a conflictelor (mocnite, în bună parte) iscate în jurul unor spaţii de interes strategic şi pentru securitatea diverselor naţiuni, implicate în acest ,,joc”.

Vom vorbi, în termenii consacraţi ai unei analize geopolitice (teritoriu, factor uman, reprezentări, rivalităţi, (f)actori externi, etc.) despre una dintre cele mai pitoreşti, mai iubite şi mai controversat cercetate provincii ale noastre, Bucovina.

Geografia politică” sau „geopolitica” a apărut ca disciplină şi metodă de cercetare istorică complexă, care implică deopotrivă geografia şi politica, în contextul afirmării statelor-naţiune europene, în acel moment din istoria Europei când (de)marcarea frontierelor fusese finalizată, şi când au apărut premizele omogenizării teritoriului – şi a culturii -, atunci când în mentalul colectiv s-a produs legătura strânsă dintre identitatea naţională şi sentimentul naţional.

Sarcina primordială a geopoliticii este de a evidenţia originile rivalităţilor, conflictelor şi a motivaţiilor factorilor implicaţi. Trebuie să existe un proces riguros de selecţie a datelor, bazat pe un singur criteriu, care constituie, în definitiv, problema recurentă a unei analize geopolitice: de ce, pe un (anumit) teritoriu au (avut) loc confruntări sau (mai) există rivalităţi?

Teritoriul – ca sursă de conflict – este pe larg analizat în diverse studii de geografie politică, militară şi socială. El are importanţă în ceea ce priveşte compoziţia etnică a populaţiei, evaluarea realităţilor religioase sau înţelegerea altor aspecte de funcţionare a statelor.

In perimetrul graniţelor unui stat se află, de regulă, toate structurile administrative şi economice, conducerea ţării (care asigură unitatea teritorială în organizarea forţelor şi relaţiilor de producţie prin intermediul reglementărilor statale şi sociale), efectivul numeric al populaţiei (ca principal potenţial de dezvoltare economică) etc.

În acest context, o analiză geopolitică a Bucovinei se poate elabora pe patru paliere: cercetarea teritoriului, cu luarea în calcul a fluctuaţiilor istorice ale acestuia (I), analiza tipurilor de populaţie din teritoriul respectiv, cu stabilirea interacţiunii dintre aceste tipuri (II), identificarea rivalităţilor şi stabilirea cauzelor generatoare de conflicte (III), reperarea şi evidenţierea agenţilor (factorilor) externi de influenţă a evenimentelor şi a cursului istoric (IV).

Poziţia geografică a Bucovinei reclamă o analiză concertată a factorilor interni şi externi de dezvoltare a provinciei, care să ţină seama de contextele istorico-politice create aici în diverse timpuri, precum şi de relaţiile cu vecinii, stabilite de-a lungul istoriei. În procesul dezvoltării istorice, astfel de teritorii cu poziţie geografică ,,nefavorabilă” cunosc transformări neaşteptate: uneori, ele beneficiază, în chip paradoxal, de această poziţie şi devin teritorii prospere, alteori (şi acest lucru se întâmplă cel mai des) ele suportă consecinţele acestei poziţii şi devin teritorii supuse şi paupere. Poziţia geografică poate avantaja sau defavoriza un stat, o naţiune, un popor şi, de ce nu (?!), o provincie, mai ales dacă aceasta se află într-o zonă disputată – frontalieră -, sau – cum e cazul Bucovinei -, împărţite în două, transfrontalieră.

Vom defini poziţia geopolitică a Bucovinei ca fiind o rezultantă a raportului dintre localizarea geografică şi potenţialul natural şi etno-demografic al provinciei, pe de o parte, şi legăturile (rivalităţile) politice, economice şi militare ale statului – din care teritoriul respectiv face parte (integral sau parţial, în funcţie de perioada istorică) -, cu statele vecine ori cu puterile regionale, pe de altă parte. Poziţia geopolitică determină orientarea relaţiilor externe ale statelor respective spre axe de interes geopolitic.

Raporturile de forţă – mizele sau jocurile privind stabilirea marilor sfere de influenţă -, modifică adesea poziţia geopolitică a unui stat (a se vedea, spre exemplu, evoluţia geopolitică a României în sec. XX).

Hotarele Bucovinei, care au suportat importante modificări în diverse perioade istorice,  sunt privite, în termenii analizei noastre, ca parametri de influenţă geopolitică şi geoeconomică majoră, reprezentând acea linie naturală şi/sau convenţională de demarcaţie care separă teritoriile statelor din care provincia a făcut sau face parte, ca entităţi geografice, politice, istorice, economice. Aceşti parametri sunt expresia geopolitică a teritorialităţii.

,,Bucovina istorică este un concept cu care operează istoriografii. Dar pentru oamenii de rând, interesaţi de istorie la modul general, care  locuiesc de-o parte şi de alta a graniţei româno-ucrainiene, Bucovina/Bukovina este denumirea unui spaţiu mental, a unui „teritoriu ale cărui graniţe şi-au pierdut de mult conturul exact”, devenind „aproape un teritoriu de legendă”, un brand comercial, o atractivitate turistică sau altceva, în orice sens.

Prin apartenenţa la o zonă aflată la intersecţia unor interese geopolitice, geostrategice, cultural-religioase şi ideologice diferite, prin schimbarea repetată, în ultimele trei secole, a naţiunii politice dominante, destinul istoric şi cultural al acestui străvechi subspaţiu etno-cultural românesc a devenit unul de excepţie”.

Cel mai bine a înţeles şi exprimat întreaga dramă a românilor bucovineni din vremea sa părintele profesor Simeon Florea Marian (1847-1907). Iată ce spune , marele etnolog, folclorist, naturalist şi istoric al Bucovinei:

,,Nu ştiu de s-a mai aflat, ori se mai află undeva pe faţa pământului vreo ţară care să fi fost de atâtea ori cutreierată, prădată şi pustiită de către atâtea limbi străine, păgâne şi creştine, de câte ori a fost ţara noastră (Bucovina – n.n.). Şi iarăşi nu ştiu de se mai află, undeva, vreun popor, care să fi avut atâtea de suferit din partea nenumăraţilor şi cumpliţilor săi duşmani, ca românii ….. (citate de M.Iacobescu în ,,Căutând arhivele Bucovinei”, Ed. Junimea, Iaşi, 2003 (pag. 357)).

Apreciere făcută la sfârşit de secol XIX, perfect valabilă şi la început de secol XXI.

Sub aspect geografic, acest ,,colţ” de ţară, atât de jinduit de imperiile din jur, în mod paradoxal, se află chiar în centrul Europei. Capitala Cernăuţi se află la o distanţă de circa 120 km – spre est – de centrul geografic al Europei, consemnat în anul 1887, la Trebuşeni (Dilove – la 5 km de graniţa cu România), de către cartografii militari austrieci.

Destinul Bucovinei, ca provincie care, în diverse perioade ale istoriei, a aparţinut Principatului Moldovei, Austro-Ungariei, României, URSS, iar acum – parţial -, şi Ucrainei, a depins (şi încă depinde) – după o cercetare riguroasă şi corelarea datelor, din surse noi, oricât de paradoxal ar putea să pară acest lucru unora dintre analişti -, ….de destinul Poloniei!

De-a lungul istoriei sale, România a avut cele mai sigure graniţe pe Dunăre, la Marea Neagră şi cea cu Polonia, stabilită din 1366, sub domnia lui Cazimir cel Mare, şi neîntrerupt vecină la hotarul nostru nordic – până-n 1940 -, polonii obişnuind să spună:

Între noi şi Moldova însuşi Dumnezeu a statornicit fluviul Nistru” – Inter nos et Valachiam ipse Deus flumine Tyras dislimitavit.

Polonia a suferit trei împărţiri teritoriale la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Prima ,,partiţie” a avut loc în anul 1772Bucovina a fost ocupată de trupele austriece în toamna anului 1774 – la doi ani după prima împărţire a Poloniei -, printr-un ,,şiretlic diplomatic”, devenind provincie austriacă, oficial, la 7 mai 1775. A doua partiţie a Poloniei a avut loc în anul 1793, iar a treia în anul 1795, când, practic, şi-a încetat existenţa Uniunea polono-lituaniană, ca stat suveran. La 6 noiembrie 1918, cu ajutorul ,,aliaţilor”, s-a proclamat „Republica Populară Polonă”, iar la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat în unanimitate – cu sprijinul majorităţii reprezentanţilor etnici poloni şi germani – unirea Bucovinei cu România.

Cea de a patra împărţire a Poloniei, care a afectat teritorial şi politic viitorul acestei ţări, s-a făcut între Germania nazistă şi Rusia bolşevică, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939. Pe 26 iunie 1940, într-un context geopolitic amplu, ambiguu şi complex, Uniunea Sovietică ocupă teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, respectiv, Basarabia şi nordul Bucovinei, acţiune ce se află – şi de data aceasta – în legătură directă cu (re)împărţirea Poloniei. Nu e o coincidenţă – pur şi simplu -, întâmplătoare. Era o consecinţă predictibilă.

România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial ca aliat al Germaniei, pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice care ocupase Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, acţiune bazată pe o decizie discutabilă, atribuită exclusiv lui Ion Antonescu, care va plăti cu viaţa, pe lângă alte ,,poliţe” şi ,,îndrăzneala” de a se fi opus ocupantului bolşevic.

Acest cumul de probleme ,,neclare” ale istoriei Bucovinei din ultimele trei secole generează întrebări la care nu se poate da un răspuns clar şi plauzibil decât în condiţiile aplicării unei analize echidistante şi nepărtinitoare, opusă metodelor clasice – ideologizate politic -, care obişnuiesc să reconstituie contrafactual evenimentele trecutului.

O analiză geopolitică a Bucovinei ar putea permite o mai bună, facilă şi corectă înţelegere a situaţiei actuale a provinciei şi ar lămuri în termeni mult mai clari locul ei în istorie, ajutând generaţiile viitoare să afle: ce a fost, cum a fost, ce va fi şi cum va fi (dacă va mai fi ?!).

Sarcina primordială a unei asemenea analize este să pătrundă cât mai adânc în esenţa problemelor nerezolvate ale istoriei, la originea rivalităţilor – a conflictelor -, să dezvăluie adevăratele interese ale ,,actorilor” imperiali sau locali care i-au motivat să acţioneze într-un fel sau altul, pecetluind soarta Bucovinei.

Este ca şi cum am încerca să ,,rezolvăm” un puzzle de-o altă factură, mai complex şi mai dificil de descifrat tocmai datorită multitudinii ,,pieselor” care-l compun. Or, iată că avem la dispoziţie câteva dintre ,,piesele” de bază ale unui puzzle geopolitic despre Bucovina: un teritoriu disputat, rivalităţi istorice, conflicte ,,îngheţate”, factori de influenţă, motivaţii, argumente şi protagoniştii, învingători sau învinşi.

Astăzi, se discută despre românii din nordul Bucovinei, ca despre niște simple prezențe fizice în mijlocul unor ,,jocuri geopolitice” – niște subiecți nedoriți la intersecția sferelor de  influență -, și nu ca despre niște generatori sau beneficiari ai unei identități distincte, într-un spațiu geocultural și geoistoric, care, în mod nefast s-a aflat ,,în calea tuturor răutăților”.

În preajma sărbătoririi centenarului Marii Uniri este important să discutăm despre Bucovina nu doar în termeni festivi – sau în limbajul consacrat al patrioţilor de conjunctură şi al euforiei provocate de show-urile cu artificii -, ci şi în contextul realităţilor incomode care au marcat trecutul – dar şi prezentul -, în termeni de analiză istorică, geopolitică şi geostrategică.

[1] I. Nistor, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991.(p. 2)

07/01/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Republica Moldova intră într-o zodie norocoasă”

Baconschi: „Republica Moldova intră într-o zodie norocoasă”

Baconschi: „Republica Moldova intră într-o zodie norocoasă”

sursa: jurnal.md

Republica Moldova intră în zodia norocului întrucât, la nivel global, s-au produs reaşezări geopolitice, iar subiectul statului de peste Prut „este la modă şi la zi” în discuţiile din cancelariile europene. Este declaraţia ministrului de Externe român, Teodor Baconschi, notează agerpres.ro.

„Republica Moldova începe să intre într-o zodie norocoasă pentru că, fără ca ea să ştie, dar nu fără ca ea să-şi dorească, s-au produs nişte reaşezări geopolitice. Acum doi ani, UE nu ştia unde este Republica Moldova. Acum subiectul este la modă şi la zi, în toate cancelariile se vorbeşte foarte mult despre Republica Moldova”, a afirmat Baconschi, în cadrul conferinţei cu tema „Politica externă a Uniunii Europene şi relaţiile cu Republica Moldova”, organizată de femeile democrat-liberale, în parteneriat cu Institutul pentru Studii Populare şi Fundaţia „Konrad Adenauer”.

Baconschi a mai susţinut că Republica Moldova „nu mai este un poligon de testare geopolitică, cobaiul unor confruntări post război rece”. El a argumentat că relaţiile ruso-americane s-au resetat, în special prin semnarea tratatului START, chiar dacă nu a fost ratificat nici în Dumă, nici în Congresul american, relaţiile dintre europeni şi Rusia au intrat într-o etapă de angajare reciprocă şi deschidere mult mai activă, iar relaţia dintre NATO şi Rusia a fost şi ea relansată cu prilejul Summitului de la Lisabona.

De asemenea, Baconschi a susţinut că Alianţa pentru Integrare Europeană reuşeşte să se menţină la putere, Republica Moldova va începe să culeagă roadele acestei consecvenţe şi ale competenţei noului guvern democratic şi proeuropean foarte rapid.

12/12/2010 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O VIZIUNE PESIMISTA SAU UNA PRAGMATICA ? R. Moldova va intra în UE în anul 2030, dacă va mai exista R.Moldova si vor mai exista moldovenii ? …

 

Aşadar, R. Moldova va intra în UE în 2030, dacă vor exista atunci moldovenii şi UE. Şi dacă, bineînţeles, va exista şi R. Moldova. Faptul, probat de atâţia ani, că cititorii noştri sunt oameni deştepţi mă scuteşte de obligaţia de a despica firul în patru. Aş îndrăzni să solicit pe câteva minute atenţia cititorului asupra unui subiect legat de chestiunea aderării R. Moldova la UE, care s-a discutat mai puţin sau chiar deloc în presa noastră.

S-o pornim, cum spun bătrânii noştri de la ţară, ab initio sau ab ovo, adică de la origini. Moise şi-a purtat poporul prin pustiu timp de 40 de ani, până au murit toţi cei născuţi în robie, în Egipt, şi care aveau mentalitate de robi. Legenda biblică pare să conţină mult adevăr în ea, fapt confirmat şi de destinul nostru, al moldovenilor. Ca şi evreii născuţi în robia Egiptului, şi noi, moldovenii născuţi în robia URSS, în măsură diferită, dar absolut toţi avem mentalitate de om sovietic, homo sovieticus, adică de rob socialist. Au trecut două decenii de la dispariţia URSS şi declararea Independenţei, dar noi, moldovenii născuţi în URSS, continuăm să avem mentalitate de rob şi să-i contaminăm cu mentalitatea noastră şi pe cei care s-au născut după 1990. Să nu ne mirăm, aşadar, de ce la tinerii născuţi după dispariţia URSS atestăm reflexe totalitariste şi psihologie de rob: aceste mentalităţi pot parţial să fie moştenite – nu ştiu, s-o demonstreze psihologii -, mă tem însă că în mare măsură ei sunt „infectaţi” de noi, generaţia robilor sovietici cu acte în regulă.Am citit ieri o ştire despre aceea că Uniunea Europeană ar fi dispusă sa admită la sânul ei ţări precum Moldova doar peste vreo zece ani. Unii poate au oftat întristaţi, eu însă nu m-am emoţionat deloc, deoarece de mult timp e clar că lucrurile spre asta merg: ori moare împăratul, ori măgarul. Nefiind eurosceptic, într-un fel am răsuflat, totuşi, uşurat. Şi am să explic de ce.

Un diplomat european observa recent că „ţările din Est” doresc să aibă o perspectivă clară de a deveni state cu drepturi depline în comunitatea europeană, unele chiar presează să ajungă cât mai repede la acel statut”. Una din ţările care, în ultimul an, presează să ajungă cât mai repede în UE este R. Moldova. (În anii guvernării comuniste ea doar a mimat acest lucru.)

Voi spune un lucru care-i va scandaliza pe unii: lozinca integrării europene a R. Moldova este dovada lipsei de soluţii sociale şi politice interne ale guvernărilor de la Chişinău. Când o guvernare n-are minte şi imaginaţie să scape ţara de sărăcie, singurul lucru accesibil care-i stă la îndemână e să inventeze duşmani (interni şi externi) şi să declare că luptă pentru integrarea europeană. Comuniştii, de exemplu, în opt ani cât au guvernat Moldova au transformat-o în cea mai săracă ţară din Europa… sub care lozincă? Exact: sub lozinca integrării europene! Au inventat un duşman extern (România) şi au lansat sloganul eurointegrării. Noua guvernare (declarându-se oficial „Alianţa pentru Integrare Europeană”) încă nu a inventat un duşman extern, dar s-a avântat energic pe vectorul proeuropean, depune eforturi reale pentru integrarea europeană şi crede sincer că această minune se va întâmpla în câţiva ani. Un lucru nu observă actualii guvernanţi: am ajuns abia la jumătatea pustiului, mai avem nevoie de vreo 20 de ani până vom dispărea toţi cei născuţi în URSS şi care avem psihologie de robi. Cât suntem vii noi, robii sovietici născuţi în URSS, R. Moldova nu e „coaptă” pentru UE.…Aici mă văd obligat să fac o pauză…explicativă. După ce vor citi alineatul de mai sus, unii cititori îmi vor sări în cap… Cum nu suntem „copţi”, cum să nu vină mama, cum să pice frunza, vorba poetului?! Dacă le-aş spune că o asemenea reacţie este tot una de origine totalitaristă vor sări şi mai tare… Să sară, de aia avem democraţie… De ani de zile de când se vorbeşte despre integrarea europeană niciodată clasa noastră politică n-a discutat cu poporul cinstit, cu cărţile pe faţă, ce mâncare de peşte este această integrare şi ce trebuie să facă el, poporul, ca integrarea să se producă în cel mai scurt timp posibil. Această temă niciodată n-a fost subiect de campanie electorală. În campaniile electorale politicienii noştri preferă să mintă electoratul cu salarii de 500 de euro, ca în Europa, în loc să-i explice cum să câştige o mie de euro pe lună, ca în Europa, aici, la el acasă. În fiecare campanie electorală poporul este amăgit de către politicieni, iar aceştia azi constată cu mirare că acest popor e dezamăgit! Păi, cum altfel – dezamăgit este format de la amăgit!Spuneam mai sus că R. Moldova ar putea fi invitată în UE doar peste vreo zece ani, dacă atunci vor exista UE, moldovenii şi R. Moldova. Există zeci de lucruri fundamentale care ne împiedică pe noi, moldovenii, să fim europeni în sensul deplin al cuvântului. Nu e vorba numai de mentalitatea sovietică de robi, drumurile proaste sau closetele din beţe de răsărită (floarea-soarelui) din fundul grădinii. Există încă atâtea „lucruri mărunte”, dar foarte importante. Astfel, noi încercăm să explicăm cauzele funcţionării proaste a acestui stat şi ale sărăciei acestei ţări prin corupţie, mafie, funcţionari neprofesionişti, lipsă de resurse energetice, aşezarea geografică nereuşită („în calea tuturor răutăţilor”), vecini agresivi şi şovini ş.a.m.d. Chiar şi campaniile electorale ale partidelor se construiesc pe aceste subiecte. Evident, toate acestea există. Politicienii noştri însă nu observă că răul principal trebuie căutat în altă parte, şi anume: în noi. Nu ţin minte ca vreun preşedinte al R. Moldova, vorbind despre integrarea europeană, să-i spună poporului (electoratului) că nu-i europeneşte să fumezi şi să scuipi în lift, să ronţăi în public răsărită (seminţe de floarea-soarelui) şi să scuipi cojile pe jos, să arunci gunoiul din curte în drum, să-i înfometezi pe bătrâni cu pensii mizere pentru a le putea apoi lua voturile, să faci foc cu tizic, din cauză că nu ai bani să plăteşti pentru gaz, să baţi un simplu cetăţean numai pentru că ar vrea să adreseze o întrebare fostului şef de stat, să-ţi laşi copiii pe drumuri, iar tu să mergi „la Italia” ca să faci bani pentru a schimba draperiile, să te încăpăţânezi să rămâi mancurt care nu ştie cine e şi ce limbă vorbeşte, să traversezi strada la culoarea roşie a semaforului, pe timp de criză economică să faci nunţi cu mesele încărcate cu câteva etaje de farfurii, să lucrezi puţin şi de mântuială, dar să pretinzi salarii ca în Europa, să pleci de la serviciu şi să nu stingi lumina, fiindcă „patronul plăteşte”, să eviţi să achiţi taxa în transportul public, să nu achiţi impozitele până la ultimul bănuţ, să te închini şi lui Dumnezeu, şi lui Lenin ş.a.m.d., ş.a.m.d. Toate acestea nu au nimic în comun cu spiritul european şi până nu scăpăm de ele nu avem ce căuta în Europa.

Iată, când aceste teme vor deveni în R. Moldova subiecte de campanie electorală, când aceste chestiuni se vor dezbate în presă, abia atunci vom putea spune că, în sfârşit, moldovenii se gândesc la modul serios să pornească spre UE.

Să revenim la începutul acestui articol. Aşadar, pentru scopul propus Moise a avut nevoie de 40 de ani. Pentru a se integra în Europa moldovenii au nevoie tot de 40 de ani. Douăzeci au trecut. Peste zece ani, în 2020, Europa ne va invita la negocieri, negocierile vor dura zece ani, astfel, peste douăzeci de ani vom accede în UE. Adică în 2030, cam după 40 de ani de la declararea Independenţei… Bineînţeles, cu condiţia ca să mai existe atunci UE, să mai existăm în istorie şi noi, moldovenii, şi să existe şi R. Moldova…

…că nu vedeţi cât e de schimbătoare lumea asta – of, lume, soro lume -, mai ales când eşti aşezat în calea tuturor răutăţilor, unde bat năprasnic vânturi geopolitice tot mai reci, atât de reci încât îngheaţă statalitatea moldovenească la foc slab de tizic… Cine ştie, aşadar, ce va fi cu noi, moldovenii, peste 20 de ani…  

  • Un articol de: Constantin Tănase
  • Ziarul Timpul md.

25/10/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: