CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE A ÎNȚELES UNGARIA DIN TRATATUL DE PACE DE LA TRIANON ?!

Image result for harta ungariei mari la bUdapesta

 

Foto: În ultimul timp iredentiștii maghiari mediatizează din  ce în ce  mai des harta ”Ungariei mari”și promovează refacerea acestei entități teritoriale contra naturii pe seama tuturor țărilor vecine, nesocotind grosolan prevederile Tratatelor internaționale în vigoare și pericolul declanșării unor războaie pustiitoare.

În timp ce noi, românii, am întâmpinat așa cum se cuvine, în 2018, Centenarul Marii Uniri și al făurării României Mari, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, cea mai mare, cea mai importantă sărbătoare a noastră, iredentismul și neorevizionismul unguresc a înființat, nu întâmplător drept replică, la Budapesta,  organizația „Trianon 100″.Oare de ce?

După cum se știe, deși a pierdut bătălia, la sfârșitul Primului Război Mondial, fiind învinsă în cadrul Austro-Ungariei, alături de Puterile Centrale, Appony, care conducea delegația ungară la Conferința de Pace de la Paris, a refuzat, împreună cu întreaga delegație, semnarea Tratatului de la Trianon, și a demisionat, la 3 martie 1920.

Contele Teleki, ministrul de Externe al Ungariei a revenit, anunțându-l pe președintele Consiliului Suprem, Alexandre Millerand, că Ungaria, totuși, va semna Tratatul, în forma elaborată.

După ce, „la 4 iunie 1920, la ora 16,30, în clădirea Marelui Trianon din Versaills se semna Tratatul de Pace între Marile Puteri Aliate și Asociate, printre care și România, pe de o parte, și Ungaria, cu Puterile Centrale, pe de altă parte, recunoscându-se, astfel, valabilitatea juridică internațională a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului cu România, în Parlamentul de la Budapesta, în august 1920, se scanda, zgomotos, protestul: „Nem, nem, soha!” („Nu, nu, niciodată!”).

De ce niciodată?

Strânși în jurul contelui Mihaly Karoly, venit în locul lui Istvan Tisza (asasinat, sinucis?), după abdicarea lui Carol de Habsburg, ungurii se declară, peste noapte, „republicani” și „antantofili”, sub mască „europeană” și „democratică”.

Dar, nereușind „să convingă” tratativele de pace de la Paris, Ungaria va schimba repede macazul. „Ungaria grofilor și a nemeșilor, siluitoare de conștiințe, asupritoare de nații, Ungaria, împotriva căreia

s-au ridicat, timp de decenii, protestele întregii lumi civilizate, a devenit, peste noapte, pentru toți partizanii cauzei maghiare, «paradisul naționalităților» și «marea nedreptățită» a Primului Război Mondial” (Milton Lehrer).

„Văzându-și pretențiile respinse de Occident, contele Karoly a scos din mânecă «asul» pe care-l dosise la 24 noiembrie 1918, când, în grabă, autorizase înființarea Partidului Comunist Ungar, chemându-l de la Moscova, din anturajul lui Lenin, pe Bela Kuhn, predându-i puterea”.

„De dragul Transilvaniei, Banatului, Voivodinei, Croației, Slovaciei, Ungaria și-a schimbat, din nou, tot peste noapte, pielea, devenind „sovietică”, din «republicană», «democratică» și «antantofilă». Republica Sovietică Ungară a Sfaturilor încheia, cu Lenin, un tratat care prevedea „granița comună, între URSS și Ungaria, cu Carpații Păduroși și Orientali”.

„Bela Kuhn a mobilizat, în grabă, «Armata Roșie» a noii Republici Sovietice Ungare a Sfaturilor (la 23 martie 1918), invadând Slovacia, iar la 13/16 aprilie 1919, concomitent cu agresiunea hoardelor roșii pe Nistru, beneficiind de criminala, pusă să ucidă români, cruda Divizie Secuiască, năpustindu-se peste tânăra Românie Mare.

Rezultatul nesăbuinței comuniștilor și a lui lui Bela Kuhn este cunoscut. Armata Română a oprit ofensiva trupelor ungare, avansând până la Ciucea, și, trecând la contraofensivă, a atins Tisa, în doar două săptămâni, stăvilind avansarea bolșevismului spre Europa Centrală, ocupând, la 4 august 1919, Budapesta!

Astfel, „Armata Română a scurtcircuitat legăturile Rusiei Sovietice, a lui Lenin, cu Ungaria Roșie și cu Germania Rozei Luxemburg, act istoric de o covârșitoare importanță pentru Europa civilizată, care n-a adus, niciodată, României mulțumirile cuvenite.”

Din nefericire, Ungaria înființează acele „brigăzi de luptă” pentru „învierea Ungariei Milenare”, schimbându-și, din nou, pielea, și, urmându-l pe „amiralul de Balaton”, Horthy Miklos – după ce Germania nazistă și Italia fascistă îi cântau în strună, fiind, mai apoi, garantele Diktatului de la Viena, din 30 august 1940 – din „comunistă” a devenit „fascistă”.

Totul, împotriva Trianonului! Asta-i deviza Budapestei de atunci și de azi! De ce le stă lor, Trianonul, precum un cui în talpă, ca un arici în gât? Scurtă istorie. După cum se știe, în toamna anului 1918 „toate imperiile (otoman, țarist, austro-ungar) s-au destrămat”.

Dualismul austro-ungar s-a dus și el pe apa Sâmbetei. Anglia, Franța, Rusia (Antanta), din 1917 și Statele Unite ale Americii, țări învingătoare în Primul Război Mondial, „obligă învinșii: Germania, Austria și Ungaria (Puterile Centrale), la tratative”, să accepte, ca normă de drept internațional, principiul naționalitățiilor”, iar foștii supuși „să-și decidă singuri soarta”, creându-se posibilitatea apariției „pe harta Europei a noilor state naționale, suverane și reîntregite: Italia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia și România Mare”, recunoscute de Conferința de Pace de la Paris.

Primul ministru român – I. C. Brătianu – era conducătorul delegației României la Conferința de Pace de la Paris, în urma adunărilor plebiscitare de Unire cu România, a Basarabiei (la Chișinău, la 27 martie 1918), a Bucovinei (la Cernăuți, la 28 noiembrie 1918), la Alba Iulia, a Transilvaniei (1 Decembrie 1918)” (prof. univ. dr. Ioan Bojan).

Opunându-se marilor puteri, care doreau să-și impună voința, Brătianu devine din ce în ce mai incomod, mai ales în privința Tratatului Minorităților, cu prevederi vădit ireale, demersuri pentru nesupunere a minorităților, statului român, pentru revenirea la Ungaria Milenară. Înfocat adept al independenței României, I. C. Brătianu și-a creat dușmani, care urmăreau îndepărtarea lui.

Context în care marile puteri impuneau României condiții de neacceptat, fiind „măsuri și atitudini arbitrare față de România”, ale marilor puteri, „privind limitarea numărului delegaților români la Conferința de Pace de la Paris, comparativ cu alte state”, iar „în problema Tratatului încheiat cu Germania, la 28 iunie 1919, la Versailles, României i s-a repartizat doar 1 % din totalul despăgubirilor de război”, neținând cont de pierderile uriașe ale României în Primul Război Mondial, când Bucureștiul a fost ocupat de nemți, și, mai ales, fără a ține cont de pierderile de după bătăliile crâncene de pe frontul din Moldova, din anii 1917-1918.

Ciudat, în articolul 59 din proiectul „Tratatului, cu Austria, ca teritoriu, Bucovina nu aparținea statului român”, la 27 iunie 1919 se decide ca Banatul să fie împărțit între România și Iugoslavia, încălcându-se „Tratatul între România și Antanta, încheiat în august 1916, la intrarea României în război, prin care se prevedea ca întreg Banatul să fie al României”.

Erau clauze, în Tratatul de Pace, „care lezau grav independența și suveranitatea României”, aducând atingere demnității și intereselor naționale ale țării făurite la 1 Decembrie 1918. Primul ministru I. C. Brătianu declară că „Guvernul român nu le poate semna, în acea formă, și consideră că e mai bine să demisioneze din funcția de șef al guvernului”, părăsind Parisul la 12 septembrie 1919, demisionând „cu întregul său guvern”.

Șefia delegației României la Conferința de Pace de la Paris este preluată de noul prim-ministru Alexandru-Vaida Voevod, care dezamorsează „starea de criză” dintre Paris și București, privind cele două tratate amintite, „desăvârșirea unității naționale a României primind o recunoaștere internațională la Versailles”.

Tratatele de Pace au fost semnate, după cum urmează: „Cu Germania (la 28 iunie 1919, la Versailles), cu Austria (la 10 septembrie 1919, la Saint-Germain, pe plan internațional fiind recunoscută unirea Bucovinei cu România), cu Bulgaria (la 27 noiembrie 1919, confirmându-se frontiera româno-bulgară din anul 1913, recunoscându-se drepturile României asupra Cadrilaterului (județele Durustor și Caliacra).

La 20 iunie 1920 a fost semnat Tratatul de Pace cu Ungaria, iar la 10 august 1920, cel cu Turcia” (Prof. univ. dr. Ioan Bojan). La 28 octombrie 1920, „a fost semnat, la Paris, Tratatul de Pace între România, pe de o parte, și Anglia, Franța, Italia și Japonia, de cealaltă parte, privind recunoașterea unirii Basarabiei cu România”.

Dar Ungaria, învinsă în Primul Război Mondial, alături de Puterile Centrale, după Tratatul de la Trianon nu putea „să se împace cu noul ei statut, recurgând la o serie de manevre diplomatice și politice, militare chiar”, invocând «dreptul istoric» al «Ungariei milenare» asupra teritoriilor «smulse» prin Conferința de Pace de la Paris. Verdictul o nemulțumea total! Ungaria comunistă a lui Bela Kuhn nu-și retrage armata din Transilvania pe linia de demarcație: Satu Mare – Oradea – Aiud. „Încălcând hotărârile Comitetului Militar Interaliat de la Paris”, în vara anului 1919, „începe o puternică ofensivă militară în Transilvania și în Slovacia, sortită eșecului”.

Invitată la Conferința de Pace de la Paris, la 7 ianuarie 1920, „delegația numeroasă a Ungariei, condusă de contele Appóny, încearcă să salveze Ungaria Mare, contestând legitimitatea hotărârilor, acuzând România, Iugoslavia și Cehoslovacia de «imperialism»”, deoarece ar fi acaparat «teritoriul milenar al Ungariei».

Ceea ce-l determina pe Alexandre Millerand, noul prim-ministru al Franței, Președintele Consiliului Suprem al Conferinței de Pace de la Paris, să precizeze: „Nu se poate reveni la vechile frontiere. Ele închideau în statul ungar, în mase compacte, populații care nu vor să fie nici supuse ungurilor, nici asimilate de către ei (…) Zadarnic se obiectează că aceste frontiere sunt foarte vechi.

Nu există prescripție care să poată aboli dreptul popoarelor”. Appony încerca să convingă că Tratatul de Pace „ar aduce atingere principiului naționalităților”, că ar fi o „violare a unui principiu”, deci este nevoie „de un plebiscist” în problema Transilvaniei, încercând, astfel, „menținerea integrității teritoriale a Ungariei”.

Cereri nefondate, respinse ferm de Consiliul Suprem al Păcii. Pus în fața acestei situații, „Appony și delegația Ungariei refuză semnarea Tratatului, iar la 3 martie 1920, demisionează. Însă, la 17 mai 1920, contele Teleki, ministrul ungar de Externe, îl înștiințează pe Millerand și Consiliul Suprem că Ungaria s-a răzgândit, așa că, totuși, va semna Tratatul în forma elaborată, „tratat semnat, la 4 iunie 1920, în clădirea Marelui Trianon de la Versailles”.

Ce a însemnat, pentru România, acest tratat? A fost „o victorie strălucită a diplomației românești și a aliaților Antantei, un act de justiție și de recunoaștere internațională, o consacrare a hotărârii istorice de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

Din partea României, Tratatul de Pace de la Trianon „a fost semnat de Nicolae Titulescu, celebru avocat, jurist de talie mondială, și de Ioan Cantacuzino, ministru de stat. Din partea ungară semnăturile au aparținut lui Gaston de Bernard și lui Alfred Drasche-Lazar de Thorda, aproape necunoscuți.

Ungaria Mare era dezmembrată, Imperiul austro-ungar dispăruse, ca „mare pendant”, Austria și Ungaria „devenind state de sine stătătoare, dar mult mai mici”. „Din cei 383.000 de kmp, teritorii care, de fapt, nu erau ale ei, Ungariei îi reveneau 93.000 de kilometri pătrați”.

În „mentalul colectiv ungar, Tratatul de la Trianon continuă să fie conceput ca o mare catastrofă, o tragedie, Ungaria neîmpăcându-se, niciodată, cu pierderea provinciilor acaparate și asuprite și a proprietăților imense, intensificându-și acțiunile revizioniste, neorevizioniste, iredentiste.

Totul cu un singur scop: destrămarea Statului Național Unitar – România, cu gândul revenirii Transilvaniei într-o visată, dar imposibilă, Ungarie Mare! Visul spulberat îi doare!

De fapt, Ungaria începuse să se destrame încă înainte de Conferința de Pace de la Paris și de încheierea Tratatului de la Trianon, prin acel „conglomerat artificial și forțat de rase”, cum scria și cotidianul „The New York Times”, unde, „din 22 de milioane de locuitori, doar 9 milioane erau unguri”.

Așa că acea „integritate”, dinainte de Primul Război Mondial, nu mai era posibilă. Avea dreptate marele istoric David Prodan, când rostea marele adevăr: „La Trianon, Ungaria nu a pierdut 2/3 din teritoriile sale, ci exact atât cât a călcat, în cursul istoriei, din teritoriile altora!”.

Intențiile revizioniste ale Ungariei n-au încetat. Imediat după semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, parlamentarii unguri și-au manifestat intențiile revizioniste, „jurând solemn să înfăptuiască reînvierea Ungariei Milenare”, prin „politica de revizuire a granițelor, prin propagandă revizionistă, prin rețele de spionaj, prin formațiuni paramilitare, cu caracter terorist și revanșard”.

Falsificând istoria, ei vor „o nouă descălecare”, un Ținut Secuiesc, autonomie teritorială pe criterii etnice, reînvierea Ungariei Mari, prin organizații antiromânești, prin sfidarea, prin încălcarea Constituției și revizuirea Tratatului de Pace de la Trianon. Încât, parcă ne aflăm azi în acea perioadă interbelică, revizionismul ungar confirmându-și activitatea antiromânească.

„Coșmarul românilor ardeleni avea să ia sfârșit prin sfidarea, prin alt tratat, Tratatul de Pace de la Paris (1947)”, atunci când Ungaria, din nou învinsă, și în Al Doilea Război Mondial, „a fost obligată să accepte restabilirea hotărârilor de la Trianon, adică revenirea întregii Transilvanii în hotarele României, prin anularea Diktatului de la Viena, din 30 august 1940″.

(P.S. Citatele din acest editorial sunt din amplul studiu: „Un secol de confruntare a românilor cu revizionismul și neorevizionismul maghiar. Sindromul Trianon”, al prof. univ. dr. Ioan Bojan, apărut în „Promemoria 1940-1945″, în 2016).

 

Articol: CUM A „ÎNȚELES” UNGARIA TRATATUL DE PACE DE LA TRIANON?!

Autor: LAZĂR LĂDARIU

21/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O încercare de resuscitare a gărzilor maghiare în Transilvania

Foto: Deputatul UDMR de Bihor, Szabó Ödön, inițiatorul legii / Sursa: Facebook

 

 

 

O inițiativă UDMR care prevede înființarea de unități de voluntari pentru asigurarea ordinii publice a fost adoptată tacit de Senat pe 25 martie a.c.

Proiectul de lege care  a fost inițiat de deputatul maghiar de Bihor, Szabó Ödön, și semnat de alți 16 deputați UDMR, vizează modificarea a două acte normative:

Practic, se propune ca printre formele de pază prevăzute de lege (paza cu efective de jandarmi, paza cu polițiști locali și paza proprie, paza în mediul rural, paza și protecția prin societăți specializate) să fie introdusă și paza locală / comunală, aceasta putând fi asigurată cu unități de voluntari, care în unele zone nu pot fi decât etnici maghiari.

Inițiativa UDMR a primit avize și rapoarte negative de la comisiile parlamentare de resort precum și de la Consiliul Legislativ, dar, deoarece nu a fost dezbătută în plenul Senatului în timp utile, a fost adoptată tacit și a fost transmisă Camerei Deputaților, care este forul decizional scrie https://www.g4media.ro/

Promovarea de către UDMR a respectivei legi nu este altceva decât o încercare străvezie de a creare a unor forțe paramilitare maghiare în inima Transilvaniei, continuatoare a fostelor  gărzi populare”înființate în Ardealul ocupat de autoritățile hortiste sau ale fostei Divizii Secuiești.

Dar ce a fost și pentru ce era pregătită fosta Divizie Secuiască, care acum este propusă în Senat pentru reînființare ?

Divizia Secuiască (maghiară Székely Hadosztály) sau Divizia de Secui a fost o mare unitate a armatei republicane regulate ungare, care a existat în perioada 1 decembrie 1918 – 27 aprilie 1919 și a fost continuatoarea Diviziei 38 Infanterie Honvezi, care avea sediul la Cluj.

Structurarea ei a început după dezintegrarea armatei austro-ungare, ca urmare a necesității ca armata ungară să se reorganizeze și să se înarmeze – astfel încât să poată fi un factor activ în soluționarea disputelor teritoriale dintre Ungaria și statele succesoare ale fostului Imperiu Austro-Ungar.

La început, efectivele marii unități au fost constituite preponderent pe baze etnice, din secui, dar completarea acestora s-a făcut în cele din urmă prin încorporarea de refugiați și maghiari din Transilvania afectați de avansul trupelor române. Unii dintre soldații săi – animați de un șovinism extrem – au fost implicați în unele acțiuni represive împotriva populației românești din Transilvania.

Aceasta s-a întîmplat cu precădere în primele luni ale anului 1919 și a implicat în mod special, populația din zona comitatului Bihor.

În aprilie 1919 din timpul Războiului româno-ungar, atacul principal susținut de trupele române a fost dirijat în zona apărată de către unitățile diviziei secuiești care, suferind pierderi grave s-a retras în partea de nord a câmpului de operații dintre Someș și Tisa, în partea dreaptă a flancului trupelor române care operau împotriva Debrecenului.

Ca efect al urmăririi și manevrării Diviziei Secuiești de către unitățile românești și al dezastrului suferit de această unitate considerată de elită în Armata Ungară la 27 aprilie 1919, Divizia Secuiască a capitulat în fața Diviziei 2 Cavalerie române.

 

Ce au fost și pentru ce erau pregătite fostele Divizii Secuiești, propuse în Senat pentru reînființare!!

Foto: Adunare a soldaților din Divizia Secuiască, 2 Martie 1919 Satu Mare

 

 

După Diktatul de la Viena din 1940, prin care Ardealul de Nord a fost alipit Ungariei, Divizia Secuiască  (Székely Határőr Hadosztály) a fost  resuscitată în teritoriul ocupat de autoritățile hortiste, sub forma unei formațiuni paramilitare alcătuite din etnici maghiari și secui care au cuprindea în structură 9 batalioane volante (un batalion având în 1943 câte 4 companii a 250 de oameni) și câte o companie fixă pentru fiecare plasă.

 

 

 



Foto: Prim ministrul ungar Károlyi Mihály inspectează Divizia Secuiască de la Satu Mare, 2 Martie 1919

 

 

 

 

Teritoriul de pe care au fost  recrutați etnici maghiari și secui,  a  fost cel al fostelor scaune secuiești.  

Au existat patru regimente de gardă secuiască, acestea având sediile la Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, care  au fost dotate cu armament, muniție si echipament militar, inclusiv cu artilerie. Armamentul și muniția subunităților din diverse localități au fost păstrate la posturile comunale de jandarmi, iar cea a batalioanelor la sediile acestora. 

Atât regimentele, cât și batalioanele componente au fost comandate de către ofițeri activi sau în rezevă, iar companiile de către ofițeri din partea locului, aflați în rezervă.

Pregătirea  militară a recruților s-a făcut la un centru de instrucție din Sovata, care avea cadre active de infanterie și artilerie în rezervă sau detașate de la unitățile militare  din regiune.

Cu începere din anul 1942, aici au fost concentrate pentru trei săptămâni serii de câte 2.000 de soldați, subofițeri și ofițeri, lăsate apoi la vatră.

Formațiunea a fost dotată cu armament, muniția subunităților din diverse localități era păstrată la posturile comunale de jandarmi, iar cea a batalioanelor la sediile acestora.

Foto: Insignă militară a Diviziei Secuiești

Mai aproape de zilele noastre, în 2007, nostalgici ai Ungariei Mari  au creat Garda Maghiară (pe ungurește Magyar Gárda),  o organizație de extremă dreapta din Ungaria, fondată de partidul Jobbik.

Garda Maghiară a folosit de la începutul existenței sale simboluri din recuzita formațiunilor fasciste din Ungaria interbelică.

Aceștia au declarat că doresc «să apere Ungaria pe plan fizic, moral și intelectual», Garda fiind considerată drept moștenitoarea Partidului Crucilor cu Săgeți datorită uniformei negre, a jurământului de credință, și a utilizării drapelului alb striat cu roșu, emblemă legendară a liderului tribal Árpád, emblemă instrumentalizată ideologic de Partidul Crucilor cu Săgeți.

Conducători organizației erau la înființare  Gábor Vona, fondator, și Lajos Für, fost ministru al Apărării în guvernul de la Budapesta.

Liderii formațiunii s-au remarcat printr-o retorică rasistă și xenofobă, ceea ce a dus la scoaterea formațiunii în afara legii.

 

 

 

 

Imagini pentru plutonul secuiesc din ardeal photos

Acestea sînt principalele motive pentru care Magyar Gárda a fost scoasă în afara legii de Tribunalul de la Budapesta în decembrie 2008, decizie confirmată în mod definitiv și irevocabil de Curtea de Apel budapestană, la data de 2 iulie 2009.

„Membrii asociației tradiționaliste Garda Maghiară au creat o atmosferă de teamă, iar activitățile sale – ca defilările membrilor și discursurile liderilor ei în sate sau orașe populate de romi – au încălcat demnitatea minorității romilor. ” —  ( din Sentința Tribunalului Municipal din Budapesta).
 
 Membrii organizației își manifestă pe față opoziția față de Tratatul de la Trianon,  militând pentru anexarea teritoriilor vecine (inclusiv Transilvania, Maramureșul, Crișana și Banatul) care au aparținut Ungariei până la sfârșitul Primului Război Mondial.

 Și în România, în județul  Harghita, câțiva tineri unguri exaltați au făcut demersuri, tot în  2007, pe lângă liderii Gărzii Maghiare din Ungaria pentru a înființa în România o subunitate, numită ”Plutonul Secuiesc”.

Liderul grupului care făcea demersurile era Csibi Barna, din Miercurea Ciuc, un personaj cunoscut prin acțiunile sale iredentiste antiromânești, între care un loc de frunte l-a avut spânzurarea simbolică a eroului patriot român Avram Iancu.

Garda Maghiară și-a mai făcut cunoscută prezența în 1 decembrie 2009, când un grup de șase membri ai săi s-au comportat provocator în Cluj-Napoca, cu ocazia a 91 de ani de la înființarea Batalionului Secuiesc, purtând însemne ale Ungariei Mari chiar de ziua națională a României.

 Csibi Barna,a fost condamnat DEFINITIV la închisoare   de justiția din România, pentru FASCISM

Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc și l-a condamnat la închisoare pe Csibi Barna pentru fascism.

Csibi fusese condamnat în primă instanță la o amendă penală.

Inițial, Judecătoria Miercurea Ciuc i-a aplicat două amenzi penale de 8.000 și 4.000 de lei și chiar l-a achitat, încetând procesul penal în cazul unor fapte.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc au făcut apel împotriva sentinței Judecătoriei Miercurea Ciuc iar magistrații Curții de Apel Târgu Mureș l-au condamnat definitiv pe Csibi Barna, în data de 15 decembrie 2017, la 1 an închisoare cu suspendare și 4 ani termen de supraveghere.

În motivarea instanței se arată cum Varadi (fost Csibi) Barna l-a „spânzurat” pe Avram Iancu, a batjocorit chipul lui Mihai Eminescu, a vândut tricouri și alte obiecte cu harta Ungariei Mari și citate din poetul Wass Albert, a lipit lângă Kaufland etichetele ce conțin sloganul, în limba maghiară, ”Rușine să-ți fie! Iar ai cumpărat de la evrei! și alte acțiuni de răspândire în public de idei și concepții fasciste, rasiste și xenofobe.

De-a lungul anilor Csibi Barna a fost încurajat în mod frecvent de către lideri ai UDMR să se manifeste public.

Spre exemplu, în 2011 primarul UDMR din municipiul Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, i-a permis lui Csibi Barna să-și vândă recuzita fascistă chiar de sărbătoarea zilelor orașului.

Gestul primarului UDMR a fost condamnat public la acea vreme de o asociație civică a românilor din județul Covasna (detalii aici).

 

 

 

 

 

 

 

19/05/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

Mecanismele subversiunii separatiste din Transilvania.VIDEO

 

O organizație fantomă a coalizat în jurul ei sute de tineri secui din Transilvania.

În ultimii ani, liderii ei au deturnat mitinguri, s-au încăierat cu jandarmii, au vrut să detoneze o bombă artizanală în mijlocul unei parade militare și să arunce în aer o conductă de gaze care leagă Ardealul de restul țării.

Sunt cunoscuți ca HVIM, adică Mișcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate (maghiară: Hatvannégy vármegye Ifjúsági Mozgalom) o mișcare politică de extremă dreapta, fondată în 2001 de către László Toroczkai. HVIM  s-a remarcat prin acțiunile instigatoare pe care le întreprinde în rândul minorităților maghiare din țările vecine..

Cele șaizeci și patru de comitate se referă la împărțirea administrativă a Ungariei Mari, aşa cum a existat ea înainte de Trianon, când această ţară stăpânea teritorii aflate în zilele noastre în componenţa României, Serbiei, Slovaciei, Austriei, Ucrainei, în care etnia maghiară este minoritară.

Este un anacronism, deoarece Regatul Ungariei avea în acele vremuri doar 63 de comitate. Organizația HVIM s-a radicalizat până la punctul de a participa la acţiuni de stradă violente alături de mișcări neo-naziste.

Toroczai a fost arestat şi expulzat după agitații organizate în 2008 în rândurile etnicilor maghiari din Serbia și i s-a interzis timp de doi ani de la intrarea în această ţară.

Liderii acestei organizaţii extremiste din Ungaria sunt declarați indezirabili pe teritoriul României.

RISE Project i-a documentat și a aflat că în spatele lor stă un lanț de interese care trece prin Budapesta și se oprește la Moscova.

 

 

28/05/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: