CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale

 

 

 

 

 

1. „Scopul finanțărilor lui Soros – scrie Jerusalem Post – este de a distruge democrația din Vest pentru ca să devină imposibil ca guvernele să mai poată menține ordinea publică sau ca societățile sa-şi păstreze identitatea unică și valorile naționale”

2. „Nu trebuie scăpate din vedere nici acțiunile lui Soros legate de imigrările ilegale. Din SUA, Europa si Israel, Soros a implementat un impuls global folosindu-se de imigrari pentru a submina identitatea natiunilor. E-mail-urile scurse evidentiaza faptul ca aceste grupuri au intervenit in alegerile europene pentru ca sa fie alesi politicienii care sprijina granitele deschise pentru imigrantii arabi si a sustinut financiar, sau prin alte metode, jurnalisti care s-au aratat de acord cu imigrantii”

3. „Grupurile lui Soros sunt pe teren facilitând intrarea imigranților ilegali în SUA si Europa. Ele au urmărit să influențeze deciziile Instanței Supreme a SUA legate de imigrarile ilegale din Mexic. Aceste grupuri au cooperat cu musulmanii și alte grupuri pentru a-i demoniza pe americanii si europenii care se opun granițelor deschise”.

4. „In Israel, Soros s-a opus de asemenea eforturilor guvernului de a opri valul de imigranți ilegali din Africa prin granița cu Egiptul”.

5. „Din Ferguson în SUA, până la Berlin şi până la Ierusalim, Soros a lucrat pentru a induce haosul, prin paralizarea autorităților locale, făcând ca autoritățile să nu mai poată să-şi apere societățile”.

6. „În Statele Unite, politia a ajuns să nu mai fie văzută ca o forță care reprezintă binele, obligând astfel societatea să functioneze singură pentru a-şi menține legea si ordinea. Mai degraba poliția este prezentată de organizațiile lui Soros ca o unealtă a represaliilor albilor asupra persoanelor de culoare.

Agitatia Black Lives Matters, care a fost acuzată că a contribuit la moartea unor polițiști în mai multe orașe americane, a scos la lumina doua răspunsuri legate de poliție.

Mai intai, politistii au fost demoralizați deoarece au fost incriminati pentru faptul ca incearca sa-si tina orasele sigure, ferite de infractori.

In al doilea rând, folosirea forței de către polițiști, s-a diminuat, chiar și în situații care necesită acest lucru. Teama că ar putea fi acuzați penal pe de-o parte și condamnarea publică ca ar fi „rasiști ”, pe de altă parte, îi îndeamnă pe polițiști sa aleaga lipsa de actiune, chiar și atunci când situația o cere.

Demoralizarea și intimidarea polițiștilor e, cel mai probabil, cauza pentru cresterea abrupta a infracțiunilor si violențelor.

7. „Persoanele care locuiesc in Vest trebuie sa recunoasca scopurile actiunilor lui Soros. Trebuie, de asemenea, sa-si dea seama ca singurul raspuns al acestor campanii premeditate ale lui Soros este ca oamenii sa isi susțină drepturile naționale și individuale la siguranță. Ei trebuie să apere instituțiile care le garantează securitatea, conform legii si să susțină și să apere valorile naționale si tradițiile,” se incheie articolul din Jerusalem Post.

8. „Campania lui Donald Trump este un răspuns direct, nu către Clinton, ci către Soros însuși. Prin faptul ca a cerut înălțarea unui zid la graniță, susținând de-asemnea Brexit-ul, susținând Israelul, susținând interdicția temporară a musulmanilor imigranti și sustinand poliția împotriva mişcării anarhiste a negrilor de la BlackLiveMatter (finanțate de Soros), Trump acționează impotriva eforturilor multimiliardarului progresist GEORGE SOROS.”

 

 

 

Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

 

 

 

Cotidianul israelian Jerusalem Post susține ca jurnaliștii din SUA au ignorat scurgerea unor informații din e-mailurile miliardarului George Soros, deținator al Fundației pentru o Societate Deschisă, informații scoase la lumină de grupul hackerilor activisti, DCLeaks.

Potrivit unui articol publicat de jpost.com, prin OSF (Open Society Foundation), Soros a finanțat în ultimii douazeci de ani cu miliarde de dolari, organizații non-profit din SUA si din restul lumii.

”Conform documentelor, Soros a dat mai mult de 30 de milioane de dolari unor grupuri care lucrau la campania electorala a lui Hillary Clinton, ceea ce l-a transformatastfel in cel mai mare donator.

Presa americana și-a arătat deja sprijinul pentru Hillary Clinton, ceea ce ar justifica de ce povestea a fost ingropată.

Este posibil, de asemenea, ca unii editori de știri sa nu ințeleaga motivul pentru care documentele dezvaluite ar merita sa fie publice.

O mare parte din informații erau deja cunoscute public. Finanțarea masiva a lui Soros pentru grupurile din partea stanga a politicii din SUA, dar si din restul lumii, a fost documentata de mai bine de zece ani.

Pentru ca multe dintre detalii erau cunoscute, lipsa unei priviri de ansamblu echivaleaza cu a nu vedea padurea de copaci. Informatiile scoase la lumina de DCLeaks reprezinta o dezvaluire majora pentru ca expun „padurea” retelei finantarilor lui Soros.

Primul lucru pe care il vedem este natura megalomanică a proiectelor filantropice ale lui Soros. Niciun colț al Pământului nu ramâne neafectat de eforturile acestuia. Nicio zona politică nu rămâne neatinsă.

Aparent, numarul vast al grupurilor si persoanelor pe care le sprijina pare ireal. Pana la urma, ce legatura are schimbarea climei cu imigrarea ilegala a africanilor in Israel? Sau ocuparea Wall Street cu politica legata de imigrantii din Grecia?

Adevarul este ca proiectele lui Soros au un numitor comun. Scopul lor este sa slabeasca abilitatea autoritatilor nationale si locale din Vest de a-si pastra legile si valorile natiunilor si comunitatilor.

Toate aceste proiecte ale miliardarului au menirea sa impiedice pietele libere, indiferent daca aceste piete sunt financiare, ideologice, politice sau stiintifice. Iar acestea proiecte , intr-un mod inselator, sunt facute in numele democratiei, drepturilor umane, economie si alte „scopuri” nobile.

Cu alte cuvinte, scopul finantarilor lui Soros este de a distruge democratia din Vest si sa devina imposibil ca guvernele sa mentina ordinea sau societatile sa-si pastreze indentitatea unica si valorile.

Mișcarea activistă „Black Lives Matter” care a primit 650.000 de dolari de la grupurile controlate de Soros în ultimul an, este un exemplu clasic a acestor eforturi ale miliardarului. Pana nu demult, politia a fost admirata in SUA, era privita ca echivalentul domestic al militarilor.

Disputa principală este că, în Statele Unite, politia a ajuns să nu mai fie văzută ca o forță care reprezintă binele, obligând astfel societatea să functioneze singură pentru a-şi menține legea si ordinea. Mai degraba poliția este prezentată de organizațiile lui Soros ca o unealtă a represaliilor albilor asupra persoanelor de culoare.

Agitatia Black Lives Matters, care a fost acuzată că a contribuit la moartea unor polițiști în mai multe orașe americane, a scos la lumină două răspunsuri legate de poliție.

Mai întâi, polițiștii au fost demoralizați deoarece au fost incriminați pentru faptul că încearcă să-şi țină orașele sigure, ferite de infractori.

In al doilea rând, folosirea forței de către polițiști, s-a diminuat, chiar și în situații care necesită acest lucru. Teama ca ar putea fi acuzati penal pe de-o parte si condamnați public ca fiind „rasiști”, pe de altă parte, îi îndeamnă pe polițiști să aleagă lipsa de acțiune, chiar și atunci cand situația o cere.

Demoralizarea și intimidarea polițiștilor e, cel mai probabil, cauza pentru cresterea abrupta a infracțiunilor si violențelor.

Nu trebuie scăpate din vedere nici acțiunile lui Soros legate de imigrarile ilegale.

Din SUA, Europa si Israel, Soros a implementat un impuls global folosindu-se de imigrari pentru a submina identitatea natiunilor. E-mail-urile scurse evidentiaza faptul ca aceste grupuri au intervenit in alegerile europene pentru ca sa fie alesi politicienii care sprijina granitele deschise pentru imigrantii arabi si a sustinut financiar, sau prin alte metode, jurnalisti care s-au aratat de acord cu imigrantii.

Grupurile lui Soros sunt pe teren facilitand intrarea imigrantilor ilegali in SUA si Europa. Ele au urmarit sa influenteze deciziile Instantei Supreme a SUA legate de imigrarile ilegale din Mexic. Aceste grupuri au cooperat cu musulmanii si alte grupuri pentru a-i demoniza pe americanii si europenii care se opun granitelor deschise.

In Israel, de asemenea, Soros s-a opus eforturilor guvernului de a opri valul de imigranti ilegali din Africa prin granita cu Egipt.

Grecii sunt făcuți rasişti pentru că doresc să-şi protejeze identitatea națională prin blocarea intrării a milioane de sirieni pe teritoriul lor, cum la fel sunt făcuți rasişti cei din Franta, Germania, Ungaria, Suedia, SUA sau Polonia, pentru că doresc să existe în continuare aşa cum sunt azi.

Pe lângă aceste eforturi, mai sunt si alteleorientate spre refuzarea drepturilor din democrațiile Occidentale, pentru a susține normele sociale existente de mult timp.

De exemplu, Soros a ajutat grupurile care au sustinut nu doar căsătoria între persoane de acelasi sex, dar și inființarea toaletelor publice unisex.

În ceea ce priveste Israelul, grupurile lui Soros lucrează să decredibilizeze fiecare aspect al societatii israeliene. Soros se foloseste de palestinieni pentru a acuza Israelul ca este un stat rasist. Miliardarul a finanțat grupuri moderate de stânga, grupuri radicale de stânga, grupuri israeliene arabe si grupuri palestiniene. în diferite moduri, aceste grupuri transmit audienței lor faptul ca Israelul nu are niciun drept să se apere sau să-şi impună legile spre cetățenii care nu sunt evrei.

In SUA, Soros a ajutat grupurile din BLM pentru ca organizatia non-profit J Street sa faca acceptabila opozitia fată de Israel, atât social, cât si politic.

Soros a facut aceste eforturi, din Ferguson în SUA, până la Berlin şi până la Ierusalim pentru a induce haosul prin paralizarea autorităților locale, făcând ca autoritățile să nu mai poata să-si apere societatile.

In multe feluri, prin faptul ca a cerut înălțarea unui zid la graniță, susținând de-asemnea Brexit-ul, susținând Israelul, susținând interdicția temporară a musulmanilor imigranti și sustinand poliția împotriva mişcării anarhiste a negrilor de la BlackLiveMatter (finanțate de Soros), Trump acționează impotriva eforturilor multimiliardarului progresist.

DCLeaks a expus vasta campanie a lui Soros de a finanta politicile de stanga, politici impotriva liberalilor. Miscarile de „democratie directa” pe care Soros le sustine nu pledeaza pentru altceva decat pentru o conducere a multimilor.

Persoanele care locuiesc in Vest trebuie sa recunoasca scopurile actiunilor lui Soros. Trebuie, de asemenea, sa-si dea seama ca singurul raspuns al acestor campanii premeditate ale lui Soros este ca oamenii să iși susțina drepturile nationale si individuale la siguranta. Ei trebuie sa apere institutiile care le garanteaza securitatea, conform legii si sa sustina si sa apere valorile nașionale si traditiile,” se incheie articolul din Jerusalem Post.

Societate Deschisă în sens Sorosist – societate care nu e suverană și depinde de o suprastructură statală. Societatea care trebuie să primească oricâți migranți decide puterea suprastatală. Societate care trebuie să accepte liberul schimb globalist impus de multinaționale fără să crâcnească chiar și atunci când se pierd milioane de locuri de muncă care sunt delocalizate.

Directivele suprastatale primează față de suveranitatea națională. Resursele naturale ale localnicilor sunt exploatate de multinaționalele străine iar localnicii primesc niște bacșișuri de redevențe.

Multinaționalele au putere maximă și influențează deciziile politice. Exemplu de „societate deschisă soroșistă” e România de azi care e controlată de la Bruxelles de Uniunea Europeană prin cozile de topor locale.

 

 

Prin ceea ce se numește INGINERIE SOCIALĂ FRAGMENTARĂ, un plan bine pus la punct de elitele progresiste urmăresc să implementeze o Federație Europeană.

Se acționează sistematic în direcția  fragmentării şi distrugerii populațiilor autohtone şi a statelor naționale pe care Soros le definește ca fiind „societățile închise”, care trebuie distruse.

 

 DE CE SĂ LI SE SPUNĂ OAMENILOR TOT PLANUL? ESTE CUNOSCUT ÎNTOTDEAUNA DOAR URMĂTORUL PAS din această „inginerie socială fragmentară”

20/02/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: