Românii au fost trădaţi, înşelaţi şi furaţi de aliaţi, în toată istoria lor !

Mareşalul Ion Antonescu spunea că istoria a fost întotdeauna scrisă, dacă nu direct la comandă, atunci măcar la sugestia imperativă a învingătorilor.

Prin urmare, preaputernicii de ieri şi de azi au tot interesul ca istoria adevărată a românilor să nu fie scrisă până la definitiva topire a graniţelor şi naţiunilor în viitorul stat mondial, pentru că atunci nimănui n-o să-i mai pese de ea. Sau, mă rog, să fie scrisă, că doar trăim într-un conglomerat politico-economic ce face caz de libertate, dar să nu fie predată în şcoli şi universităţi, fiindcă oficializarea ei ar tulbura şi mai mult apele în deja neliniştita şi pestriţa Uniune Europeană, scrie George Petrovai în Ziarul Națiunea .

Să spunem lucrurilor pe nume: Furtul istoriei unui popor se cheamă furtul memoriei şi identităţii sale!…

Se tot vorbeşte pe ici-pe colo prin anumite medii politice şi diplomatice despre lipsa de loialitate a românilor faţă de aliaţi, care – chipurile – ar face casă bună cu trădarea. Păi dacă luăm la purificat contrafăcuta istorie modernă (bunăoară, Mihai Viteazul de ce a fost ucis?), vedem că românii nu doar că au fost cu regularitate înşelaţi şi trădaţi de aliaţii lor, dar chiar au fost tâlhăriţi de aceştia.

Aşa a fost după Războiul de Independenţă, când muscalii aliaţi mai mult cu interesele lor decât cu românii, le-au înşfăcat acestora cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Ismail, Cahul şi Bolgrad); aşa a fost după primul război mondial, când – în pofida înţelegerii prealabile cu Aliaţii – românii nu numai că n-au primit la întregire toate teritoriile limitrofe locuite în majoritate de conaţionali (ţinutul actualmente unguresc ce se întinde până la Tisa şi aşa zisul Banat sârbesc), fapt pentru care ungurii ar trebui să înceteze cu aberaţia revizuirii Tratatului de la Trianon, ci au fost şi jecmăniţi de către ruşi, ceilalţi aliaţi, prin neînapoierea tezaurului de circa 100 tone aur; aşa a fost în timpul celui de-al doilea război mondial, când românii erau trimişi de bravii aliaţi nemţi în gura lupului, pentru ca în retragerea pripită după dezastrul de la Stalingrad, în întregime din vina lor, să fie primii care o şterg, nesinchisindu-se de români şi de ceilalţi aliaţi; şi aşa a fost la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când România a fost lăsată în totalitate pe mâna ruşilor, adică tradată în chip ticălos, iar aceştia au tratat-o ca pe o ţară eliberată de ei (regim bolşevic, zeci de divizii în ţară, despăgubiri de război), nicidecum ca pe un stat cobeligerant, care în ceea ce priveşte jertfele (oameni şi echipament militar) se situa pe locul patru între aliaţi (după ruşi, americani şi englezi) şi a cărei intrare în război alături de ei a dus la scurtarea conflagraţiei mondiale cu circa şase luni.