CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Rolul grupurilor de influență în preluarea controlului asupra societății, sau cum se destructurează o națiune. STUDIU DE CAZ

Studiu de caz. Iuri Bezmenov: Subversiune și destabilizare, sau cum să destructurezi o națiune. Rolul grupurilor de influență în preluarea controlului asupra societății

„Demoralizarea eficientă [a unei națiuni] este un proces ireversibil, cel puțin pentru o generație”

 – Iuri Bezmenov: Love Letter to America

Fost colaborator și agent al KGB-ului și al Serviciului de Informații Externe sovietic, având acoperire de jurnalist al agenției sovietice de știri RIA Novosti, lucrând cu Ministerul de Externe sovietic, Iuri Bezmenov(foto) a executat mai multe misiuni în India, Bangladeș și Pakistan, unde a contribuit la culegerea de informații despre înalți oficiali indieni și la crearea unei structuri locale, a unei agenturi, care să determine o atitudine pozitivă a Indiei și a statelor din zonă, față de Uniunea Sovietică, prin schimbări de mentalitate în societate și dirijarea anumitor curente de opinie în direcția dorită.

 Publicația anonimus.ro scrie că în 1970, Bezmenov a părăsit clandestin India și a ajuns în Grecia, unde a cerut azil politic în Occident.

După mai multe verificări, inclusiv din partea structurilor de informații americane, a fost acceptat ca refugiat politic în Canada.
Începând cu jumătatea anilor ’80, a susținut o serie de conferințe și interviuri la televiziunile americane și sub pseudonimul Tomas Schuman, a scris cartea «Love Letter to America».
În conferințe și în carte, Bezmenov descrie procesul, denumit de el proces de subversiune, prin care o societate funcțională, cu principii și norme morale, ajunge să fie destructurată și practic subjugată de o entitate ostilă, organizație sau structură statală – în speță, Uniunea Sovietică , prin folosirea grupurilor de influență.

Potrivit agentului KGB, cele patru etape prin care se ajunge la destructurarea societății – și prin consecință, la schimbarea de regim sau la ocuparea țării urmată de schimbarea regimului – sunt:
Demoralizarea (15 – 20 de ani);
Destabilizarea (2 – 5 ani);
Criză (una – șase luni);
Normalizare.

Criza se poate rezolva în două moduri: prin intervenție externă (război armat), ori prin revoluție (sau război civil).

Normalizarea reprezintă reașezarea vieții, a valorilor și a relațiilor intersociale din stat pe noi baze, favorabile subvertorului.

Grupurile care au contribuit la demoralizarea societății: ziariști aflați în soldă străină, analiști politici, activiști civici, organizații neguvernamentale promovând drepturi și libertăți pentru grupuri diverse, asociații ale homosexualilor sau ale minorităților sexuale, etc, nu mai sunt necesare; vor fi reduse la tăcere, eliminate din viața socială sau eliminate fizic.

După Bezmenov, pentru a se obține rezultatele dorite de cei care urmăresc destabilizarea unei societăți, sectoarele țintă asupra cărora se va acționa prin măsuri coordonate, sunt:
Religia: va fi politizată, comercializată, se va pune accentul pe spectaculos, va fi diminuată și diluată predarea religiei în școli („Ridicularizează [religia], înlocuiește-o cu diferite culte, secte, indiferent dacă sunt naive sau primitive; nu contează, atâta timp cât dogma religioasă acceptată este erodată și este ruptă legătura oamenilor cu divinitatea”);
Educația: se va induce și încuraja indulgența și relativitatea („Distrage oamenii de la învățarea unor materii constructive, pragmatice, eficiente; în locul fizicii, matematicii, chimiei, predă-le lecții despre istoria conflictelor urbane, hrană naturală, economia familială, sexualitate”);
Media: va fi monopolizată, manipulată, discreditată, se va concentra pe scandaluri, subiecte minore, false sau care provoacă disensiuni, cum ar fi homosexualitatea mai degrabă decât moralitatea sexuală;

Cultura: vor fi creați falși eroi sau modele, în paralel discreditându-se și aruncându-se în derizoriu eroii clasici, tradiționali ai națiunii;
Legea și ordinea: se va înlocui codul moral cu un cod legislativ;
Relațiile sociale: vor fi promovate drepturile, în locul obligațiilor („Înlocuiește instituțiile tradiționale cu organizații false (de decor); ia inițiativa din mâinile oamenilor, anulează responsabilitățile natural instituite ale grupurilor sociale și înlocuiește-le cu structuri artificiale, controlate birocratic.

În locul colaborării firești între vecini, crează instituția asistenților sociali, care vor avea ca obiectiv nu bunăstarea familiei tale sau a comunității, ci să-și încaseze salariul și care vor fi plătiți nu de societate, ci de birocrație. Aceștia vor inventa o întreagă documentație stufoasă, prin care vor demonstra guvernului și societății cât sunt de utili”);

Instituțiile de forță: vor fi atacate și discreditate agențiile de informații, poliția și forțele armate („Structurile de putere vor fi erodate și discreditate de grupuri de oameni care nu au nici calificarea, nici nu sunt delegați pentru a fi în poziții de forță.

O comparație între filmele mai vechi și cele actuale, ne va arăta că [astăzi] un polițist, un ofițer din armată sunt portretizați ca niște maniaci stupizi, psihopați și paranoici, în timp ce un criminal este simpatic, [chiar dacă] fumează hașiș sau se droghează, dar este un om plăcut, creativ și nu este productiv, doar pentru că este oprimat de societate”);
Politica internă: va fi stimulată dezbinarea prin antagonismul partidelor;
Familia și societatea: va fi dezbinată și se va induce neloialitatea (promovând interesul strict material);
Sănătatea: se vor promova spectacolele cu tentă sportivă, în locul activităților sportive și participării individuale, mentalități nerealiste despre medicină și hrana nesănătoasă;
Rasa: se va promova ura și dezbinarea rasială prin argumente mai degrabă conjuncturale, decât genetice, se vor mediatiza cazurile marginale ale conflictelor cu origine sau tentă rasială, legislația în domeniu va fi înăsprită;
Populația: va fi controlată prin urbanizare, va fi eliminat patriotismul și independența bazată pe proprietatea asupra pământului;
Relațiile economice și de producție: se vor ațâța sindicatele împotriva societăților („Relațiile tradiționale [dintre patronat și angajator] vor fi distruse și înlocuite cu dictatul sindicatelor politizate”).

Toate aceste comandamente se regăsesc, sau rezultă astfel, din diferite documente ale KGB/ NKVD-ului sau din acțiuni ale acestora desfășurate după 1945, în principal în Europa de Est, căzută sub dominația sovietică în urma ultimului război mondial.

În acest sens, iată și declarația fostului președinte american John Fitzgerald Kennedy, făcută pe 27 aprilie 1961 la conferința reprezentanților Asociației Publiciștilor de Presă Americani adunați la Hotelul Waldorf Astoria din New York, care – referindu-se la o forță nenumită, dar puternică, infiltrată și extrem de influentă – a spus:

„Suntem confruntați (…) cu o conspirație monolitică și necruțătoare, care se bizuie în primul rând pe metode ascunse pentru extinderea sferei sale de influență, pe infiltrare în loc de invazie, pe subversiune în loc de alegeri libere, pe intimidare în loc de liberă opțiune, pe acțiuni săvârșite pe furiș noaptea în locul operațiunilor militare la lumina zilei. Este un sistem care a mobilizat vaste resurse umane și materiale întru edificarea unei structuri strâns țesute și extrem de eficiente și care combină operațiuni militare, diplomatice, de informații, economice, științifice și politice. Planurile sale sunt oculte, nu publice; greșelile sale sunt escamotate, nu scoase în evidență; cei de altă părere sunt aduși la tăcere, nu lăudați. Nicio cheltuială nu este prea mare, nicio informație nu se publică, niciun secret nu este dezvăluit”.

Șaizeci de ani după cele declarate de președintele american și patruzeci de ani de la cele prezentate în conferințe, interviuri și carte de Bezmenov – Schuman, acestea se verifică, atât în civilizația occidentală, cât și în așa-zisa democrație postdecembristă din România, chiar dacă astăzi, în spatele acestor manevre oculte, nu mai intuim prezența omnipotentă și amenințătoare a Uniunii Sovietice, doritoare să instaureze comunismul mondial, ci o entitate mult mai insidioasă, mai răspândită și infiltrată în toate sectoarele vieții noastre, chiar în cele ce țin de viața intimă personală și de familie, care, beneficiind de puterea cu posibilități nelimitate a mijloacelor de comunicație moderne și bizuindu-se pe politicieni amorfi sau cumpărați, pare de neoprit.

Ca reacție la aceste acțiuni dizolvante și conspiraționiste, Bezmenov accentuează necesitatea întăririi moralei societății, a coeziunii sociale, a conservării tradițiilor și a identității – de grup și naționale, a educației din familie, reînvierea patriotismului și ancorarea în credință. În același timp, se pronunță hotărât împotriva egalității, văzută ca egalitarism, una din pietrele unghiulare ale politicilor neomarxiste:

„Egalitate! egalitate! (…) Se nasc oare oamenii egali? Există vreo afirmație în Biblie, (în creștinism n. a.) sau în oricare altă religie [despre egalitate]? Nu există niciun singur cuvânt despre egalitate, doar opusul său: ‘După faptele voastre, Dumnezeu vă va judeca!’, ‘Ceea ce faci [tu] este important!’. 

Egalitatea nu poate fi legalizată (impusă n. a.). Dacă vrei să fii egal, [chiar] trebuie să fii egal, trebuie să o meriți, și totuși ne fundamentăm societatea pe principiul egalitatății, spunem: ‘Oamenii sunt egali’.

Aceasta însă este o minciună! (…) Dacă-i facem [pe oameni] egali cu forța, dacă așezăm principiul egalității la baza structurii socio-politice, este același lucru cu a clădi pe nisip. Mai devreme sau mai târziu [edificiul] se va prăbuși”. Pe meleagurile noastre, Eminescu spunea că „Egalitatea nu există decât în matematică”.

De remarcat că Bezmenov se ridică împotriva egalității de drepturi, în condițiile inegalității prestației și utilității sociale, altfel spus a discriminării pozitive, pe care o simțim în România postdecembristă, în care există numeroși asistați social (unii din aceștia, chiar antisociali!), care în mod vădit nu ar trebui să beneficieze de asistență și unde drepturile (în special pentru minorități, de orice natură) se respectă și se impun cu asupra de măsură, iar obligațiile sunt de cele mai multe ori formale, dacă nu cumva ignorate, în timp ce majoritarii sunt tratați de cele mai multe ori ca niște paria.

În cartea sa, William Mancester, vorbind despre societatea americană interbelică (deci dinainte de revoluția culturală a anilor ’60), sintetizează admirabil această idee, ca și altele legate de diferența de mentalitate dintre societatea noastră modernă și cea clasică:

„Răutatea era atribuită defectelor din caracterul unor indivizi, nu lipsurilor societății. Oamenii s-ar fi considerat umiliți să accepte ajutorul de șomaj, dacă [acesta] ar fi existat. (…) Datoriile erau nedemne. Curajul era o virtute. Mama era iubită și tatăl ascultat. Căsătoria era ceva sacru. Divorțul o rușine. (…) Regulile urmau să se schimbe mai târziu. Dar atunci noi nu știam acest lucru”.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/avertismentele-unui-superspion-rus-privitoare-la-tehnicile-kgb-de-demoralizare-a-popoarelor-video.

Publicitate

29/11/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VLADIMIR VOLKOFF – ”TRATAT DE DEZINFORMARE – De la Calul Troian la Internet”

Dezinformarea a făcut parte din arta militară încă de acum 25 de secole.

In cartea sa ”Arta Războiului”, citită cu mult interes de către statele majore ale marilor puteri în ultimii ani, generalul chinez Sun Tzu scria:

„Arta războiului se bazează pe înșelaciune. De aceea, când ești puternic, prefă-te slab; când ești activ, prefă-te pasiv, când ești aproape, prefă-te ca ești departe.  Dă un semnal dușmanului tău ca să-l faci să cada în cursă, prefă-te ca ești în derută și ia-l prin surprindere …   Prefă-te ca ești în circumstanțe inferioare lui …”

Mai departe, generalul chinez dădea un exemplu de dezinformare folosind  noțiunea de”agenti lichidabili.”

Și adăuga: ” Agenții lichidabili sunt spionii noștri cărora le vom da în mod deliberat informații false. Operând în teritoriu inamic, atunci când vor fi prinsi, ei vor dezvălui cu siguranță aceste informatii false. Dușmanul îi va crede și  va lua măsuri în concecință, dar natural că noi vom acționa în cu totul alta maniera si dușmanul atunci ne va ucide spionii …” 

Dacă, de la începuturile timpurilor, arma psihologica nu a fost decât un accesoriu războinic folosit doar rareori si cel mai adesea lasat în magazie, secolul XX a cunoscut apariția unui război esențialmente psihologic, în care operațiunile militare au devenit doar accesorii la care se recurge parci­monios ca la niste anexe ale acțiunii principale.

Astfel au fost, de exemplu, războaiele de decolonizare, precum si războaiele de gherilă care i-au adus pe comuniști la putere in numeroase lari, printre care si China. Acest fenomen a fost numit de scriitorul francez de origine rusă VLADIMIR VOLKOFF , „paradoxul lui Mucchielli”.

Psihosociologul Roger Muchielli scria în 1971 în manualul „Subversiunea”, următoarele rînduri:

„Obiectivele diversiunii sînt triple. Diferențierea lor nu poate fi decît didactică, deoarece in fapt ele se sprijina si se completeaza reciproc.

Aceste obiective sunt:

1. Demoralizarea națiunii vizate și dezintegrarea grupurilor ce o compun.

2, Discreditarea autoritatii, a aparatorilor, functionarilor si oficialitatilor acesteia.

3. Neutralizarea maselor pentru a impiedica orice intervenție spontană generală in favoarea ordinii existente, in momentul ales pentru preluarea nonviolenta a puterii de către un mic grup minoritar.

Aceste scopuri sînt posibile prin utilizarea mijloacelor de informare in masa. Fara presa, fara radio, fara televiziune, subversiunea e neputincioasa. Fara specialisti in domeniul psihologiei sociale, subversiunea e incoerenta”.

Neutralizarea maselor implica „sa se impuna tacerea majo­ritatii, o tacere care exprima apatia, nu oprobiul la adresa ele­mentelor turbulente”.

Nu este vorba in nici un caz de o «mo­bilizare a maselor populare» ci, dimpotriva, de imobiliza­rea acestora. Voluntarismul revolutionar nu are nimic de-a face cu o rebeliune generala, iar «recursul la popor» nu este decat o formula verbala de propaganda, valabila atunci cand poporul este tinut la distanța.”

Demontând actiunea agenților subversivi în cazul când acestia ramân exteriori grupului vizat ca si celui in care se inte­grează, Mucchielli arata ca „nu e posibila nici o manipulare fara cunoașterea perfecta (intelectuala, psihologica si empatica) a grupului care trebuie subminat si a membrilor sai. Aceasta, bineinteles impreuna cu priceperea si stapânirea tehnicilor de manipulare, permite sa se asigure credibilitatea a ceea ce se doreste sa se dea de crezut”.

Pe scurt, și intr-un mod de-a dreptul genial, Mucchielli de­venise conștient de o transformare radicala in arta războiului.

Fost comunist, fost ofiter din D.B. 2, care si-a pierdut un brat in luptă, Roger Mucchielli (foto) demon­strează că în „concepția clasica se facea din subversiune si din raz­boiul psihologic o mașina de război în perioadele de ostilitate si se oprea la sfârșitul acestora”.

In schimb, „razboiul modern este in primul rând psihologic”, iar beligerantii la curent cu ultimele noutati urmaresc sa creeze in tabara adversa o „revo­lutie voluntarista”: „Conditiile socio-economice ale revolutiei nu devin [for’e] motrice ale revolu’iei decat daca exista o stare de spirit revolutionar[, o vointa de lupta.

Aceasta «stare de spirit» este cea care face revolutia, in afara cazului ca inter­vine resemnarea, din cauza fricii sau a respectului. Prin urma­re, se poate si trebuie sa se «lucreze» la nivel psihologic, sa se invinga frica si respectul, sa se creeze agresivitatea unora si complicitatea altora.” 

Observati ca aceasta doctrină, exploatata din abundență de catre comuniști timp de trei sferturi de secol, este in curs de a fi reluata de islamiști, din nou, cu anumite conivențe occidentale.

Scriitorul francez de origine rusă VLADIMIR VOLKOFF (n. 7 noiembrie 1932, Paris, – d. 14 septembrie 2005, Bourdeilles, Aquitania, Franța),considerat prin excelență un scriitor al Războiului Rece, preocupat de teme ale perioadei Războiului Rece, intelligence și manipulare scrie în lucrarea ”TRATAT DE DEZINFORMARE – De la Calul Troian la Internet”:

Dezinformarea si serviciile speciale

Secolele precedente nu au cunoscut concepția noastră organică asupra „serviciilor speciale”, pe care omul de pe strada le numește, într-un mod mai potrivit poate, „servicii secrete”, si care răspund unei nevoi a epocii noastre.

Desigur, spionajul s-a practicat dintotdeauna, intotdeauna au existat actiuni clandestine ai caror adevarati autori negau orice responsabilitate, iar notiunea de agent dublu nu dateaza de ieri, de azi. In Franta, Richelieu avea retelele parintelui Joseph, iar Ludovic al XV-lea a creat Secretul Regelui, dar acestea erau mai degraba mijloace de a practica o diplomatie paralela, decat servicii speciale.

Ohrana taristă știa sa pene­treze perfect organizațiile teroriste si nu avea mijloacele nece­sare pentru a se debarasa de ele!

Austriecii se ocupau in pri­mul rând de deschiderea clandestina a scrisorilor particulare, in vestitul lor „cabinet negru”.

Iar in ceea ce-i priveste pe ame­ricani, ei si-au suprimat in 1929 biroul de decriptare, pentru ca Secretarul de Stat Stimson considera ca „un gentleman nu citeste corespondenta altora”.

Majoritatea natiunilor moderne nu au adoptat decat pe parcursul secolului XX doctrina RAP: Renseignement, Action, Protection – Informatii, Actiune, Protectie.

Renseignement este un termen pudic pentru a desemna spionajul. 

Action, un termen modest cu sensul de ingerinta vio­lenta dar discreta in afacerile altora. Protection, o sintagma delicata pentru a denota activitatea secreta prin excelenta: contraspionajul ofensiv.

Contraspionajul ofensiv nu are nimic de-a face cu apararea prietenilor secreti, care este o actiune a politiei si tine de resortul securitatii (in Eranta:, al D.S.T. –Direction de la Surveillance du Territoire – Directia de Supra­veghere a Teritoriului; in Statele Unite, al FB.I. – Federal Bureau of Investigation – Biroul Federal de Investigatii. Contra­spionajul ofensiv consta in a penetra, a „infiltra”, cum se spune in jargon franco-englez (sau, mai bine zis, franco-american), serviciile speciale adverse.

Or, filosofia dezinformarii se inrudeste foarte strans cu filosofia contraspionajului ofensiv, din moment ce urmaresc ace­lasi scop: sa patrunda in gandirea adversarului, sa reuseasca sa gandeasca in locul lui – fie in locul serviciilor sale speciale (contraspionaj ofensiv propriu-zis), fie in locul opiniei sale publice (dezinformare).

Astfel, se pot vedea romane science-fiction care povestesc invazii ale planetei de catre larve care se grefeaza pe creierul oamenilor si reusesc sa gandeasca in locul lor, deci sa le determine actiunile: acesta e sensul pro­fund al actiunii de contraspionaj, ca si al actiunii de dezinfor­mare.

Acțiunea de dezinformare

Se observa ca informația este in sine o marfa denaturată. Nu va lipsi tentația de a o denatura si mai mult. Ca sa nu mai vorbim de vanitatea sau de interesele care ne fac, mai mult sau mai putin constient, sa modificam adevarul in mii de impre­jurari din viata noastra particulara. Sa fim constienti insa ca, pentru oricine are ocazia de a manipula opinia publica, este foarte ispititoare alunecarea de la adevarul aproximativ la min­ciuna sfruntata, trecand prin toate stadiile intermediare. Se prezinta mai multe cazuri:

  • dorinta de a obtine o anumita atitudine din partea opiniei publice, pentru a indeplini o anumita actiune;
  • dorinta de a vinde un produs, cand un proverb rus spune: „fara inselaciune, nimic nu se vinde”;
  • dorinta de a convinge publicul cu privire la superioritatea unei anumite cauze, a unui anumit partid, a unui anumit can­didat: in cazul de fata, nu mai conteaza ca e o cauza justa, ca partidul este respectabil, sau candidatul e cel mai bun; se folo­sesc toate mijloacele pentru a li se asigura succesul si, astfel, uneori se ajunge la a pune minciuna in slujba adevarului, daca este o minciuna la care publicul e mai receptiv, ceea ce furni­zeaza o scuza comoda pentru constiintele scrupuloase. In aceasta ultima situatie, se intampla adesea sa se accentueze intentionat contrastele, de exemplu, pentru ca albul sa pară curat ca zăpada, negrul e prezentat ca diavolul in persoana.

Sub aceste auspicii, intram in domeniul unei dezinformari care nu mai este spontană, ci deliberata.

Se impun aici câteva remarci preliminare.

Sa observam ca termenul a apărut pentru prima oara in limba rusa (dezinformația), dupa al Doilea Razboi Mondial, cu rolul de a desemna practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare.

E semnificativ faptul ca, in acest caz, sovieticii atribuind aceste practici unor adversari care încă nu le descoperiseră, cuvantul insuși slujeste deja cauza.

Apoi, termenul a trecut in limba engleza (misinformation). Chambers Twentieth Century Dictionary, publicat la Londra, in 1972, il defineste impartial ca: deliberate leakage oftnis-leading Information („scurgere deliberata de informatii care induc in eroare”).

Prin urmare, ce e dezinformarea?

Sunt de parere ca dezinformarea presupune trei elemente:

-o manipulare a opiniei publice, altfel ar fi intoxicare;

-mijloace deturnate, altfel ar fi propaganda;

-scopuri politice, interne sau externe, altfel ar fi publicitate.

Propun, deci, urmatoarea definitie, care ne va servi drept reper:

Dezinformarea este o manipulare a opiniei publice, in scopuri politice, folosind informatii tratate cu mijloace deturnate.

Departamentul A din KG.B.

Prin urmare, nu trebuie sa ne miram ca, in U.R.S.S., dezin­formarea a fost incredințată serviciului special care era brațul înarmat al partidului comunist.

Acest serviciu a purtat, succe­siv, denumirile de Ceka, G.P.U., O.G.PU., G.U.G.B./N.KV.D., N.KG.B., M.G.B., iar din 13 martie 1954 s-a numit K.G.B., Komitet Gosudarstvennoi Beznopasnosti, – Comitetul pentru Securitatea Statului.

K.G.B.-ul era constituit in esență din trei servicii, numite „directii principale”: prima se ocupa de afacerile externe, a doua de securitatea interna, iar a treia pazea frontierele. Pri:ma directie principala continea un anumit numar de „depar­tamente”, dintre care cel care se ocupa cu „masurile active” –aktivnye meropriatiya – a nu se confunda cu „treburile umede”, mokryedela.

„Treburile umede”, cele pe care serviciile franceze le nu­mesc actions homo (adica, pentru a nu incapea nici o confuzie, asasinatele la ordin), depindeau de departamentul 13 al pri­mei directii principale care, in anii saizeci, a devenit Departa­mentul V, mostenitor al O.O., Osobyy Otdel, „Departamentul Particular”, si al faimoasei Smers, combinatie a grandilocven­telor cuvinte Smert spionam, „Moarte spionilor!”. In schimb, „masurile active”, in aparenta mai inocente, mai putin sange­roase in orice caz, erau masuri de dezinformare si, tot in cadrul primei directii generale, tineau de Departamentul D, care in 1968 a devenit Departamentul A, denumire sub care e mai cunoscut.

Structura ierarhica era asadar urmatoarea: KG.B.-ul conti­nea prima directie principala (afacerile exterioare), care inclu­dea Departamentul A (masuri active de dezinformare). Acest departament isi avea sediul in Casa Albastra, fostul hotel al contilor Rostopcin, amanunt caruia nu-i lipseste savoarea, guvernatorul Moscovei fiind deja manipulatorul avizat care a dat foc capitalei in 1812, sub nasul lui Napoleon, iar fiica sa, alias contesa de Segur, facand multe pentru a acredita in Fran­ta – dupa cum am vazut – o imagine absurd de ridicola a Rusiei.

Multa vreme, s-a crezut ca Departamentul A era dirijat de un consistoriu de specialisti care stiau atatea secrete incat le era interzis sa paraseasca Uniunea Sovietica si chiar sa apara in public, fiind porecliti sapki nevidimki, „sepcile invizibilitatii”, dupa acele tichii care se gasesc frecvent in basmele rusesti si au acelasi rol cu inelul lui Gyges.

Evident, cei ce au misiu­nea de a elabora minciunile cunosc adevarul mai bine ca ori­cine, in masura in care acest adevar exista – altfel spus, linia politica pentru anii viitori, astfel incat autoritatile au tot intere­sul sa-i pazeasca strict. In romanul pe care l-am consacrat aces­tei probleme, Montajul am tradus expresia sapki nevidimki prin „palariile-ascunzatori”, dar se pare ca am exagerat invizibilitatea sefilor departamentului: li se mai intampla sa se depla­seze in strainatate, dupa cum se va vedea mai jos.

Personalul folosit de Departamentul A era cuprins intre zece si cincisprezece mii de persoane. Fondurile distribuite atingeau douazeci si cinci de mii de dolari pe an. Beneficiarii faceau parte din nouazeci si opt de organizatii, repartizate in optzeci de tari.

Metoda

In majoritatea cazurilor, metodele Departamentului A era cam aceeași:

  • culegerea de elemente permitand acreditarea unei anu­mite dezinformari: de exemplu, prelevarea de semnaturi ale diplomatilor americani de pe felicitarile de Anul Nou, pentru a autentifica suportul operatiunii;
  • recrutarea unui transmitator sau a mai multora;
  • alegerea unei teme de dezinformare;
  • acțiunea, cu ajutorul unei serii de cutii de rezonanta, unele manipulate direct, contra plata sau sub diverse presiuni, altele repetând din credulitate informatiile false puse in circu­lație;
  • psihoza dorită, finalizată prin dezinformare.

Sursa: https://www.rasfoiesc.com/educatie/literatura/carti/VLADIMIR-VOLKOFF-TRATAT-DE-DEZ75.php

01/06/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Avertismentele unui superspion rus privitoare la tehnicile KGB de manipulare și demoralizare a popoarelor. VIDEO

Who Was Yuri Bezmenov? | Espionage History Archive

 Scopul lui a fost să alarmeze lumea liberă în privința asaltului subversiv sovietic, prin publicarea unor studii privind tactica și scopurile KGB. 

Avertismentele sale nu au fost luate în seamă, chiar dacă în timp multe din prezicerile sale s-au împlinit.

Rușii sunt maeștri ai înșelăciunii, controlului minții și subversiunii. Astfel de metode sunt cu siguranță folosite în politica externă

și de Putin, fost agent al serviciilor secrete sovietice, iar rușii sunt foarte activi atunci când vine vorba de folosirea și perfecționarea tehnicilor  control al maselor.

Strategii de manipulare au fost folosite  împotriva Americii  o perioadă îndelungată de timp, pentru a-i face pe cetățenii acestei țări să creadă în superioritatea ideologiei colectiviste și în necesitatea luptei pentru distrugerea valorilor tradiționale americane.

Bezmenov afirmă că, deși între timp  URSS a fost desființată, ideile subversive pe care le-a susținut  nu s-au oprit și, în mod ironic și  servesc ca  bază de subversiune, pentru actualul  stat rus postcomunist.

Forța de bază a acestui război de agresiune este IDEOLOGIA , cu partea sa integrantă,  SUBVERSIUNEA IDEOLOGICĂ . Se acționeză pentru activizarea  procesul de schimbare a percepției realității în mințile a milioane de oameni din întreaga lume.

[…]

Lupta pe un câmp de luptă este cel mai primitiv mod de a face război. Nu există o artă mai înaltă decât aceea de a anihila dușmanul fără luptă – prin  demoralizarea acestuia până la punctul în care să nu-și mai dorească să apere prin luptă valorile tradiționale, care stau la baza atașamentului față de țara și societatea în care trăiește..

[…]

Principiul subversiunii ideologice este același cu cel aplicat în artele marțiale : anume de a se folosi forța atacatorului împotriva sa.

Influența KGB în mass-media, în politică și aproape în fiecare nivel al vieții sociale din țările țintă a generat  convingeri negative crescânde din partea multor americani despre țara lor.

Subversiunea este greu de învins, deoarece este insidioasă și pe termen lung

Majoritatea acțiunilor sunt vizibile, legitime și ușor de identificat. Singura problemă este – acestea sunt „întinse în timp”. Cu alte cuvinte, procesul de subversiune este un proces pe termen lung din care cauză  un individ cu o educație obișnuită, nu poate să-l perceapă  ca un efort conștient și intenționat, datorită perioadei scurte de timp a memoriei sale istorice

Demoralizarea maselor este un pas important al subversiunii

Scopul acestui proces este de a schimba în rândul publicului percepția asupra realității într-o asemenea măsură încât, chiar în ciuda abundenței de informații și de dovezi despre pericolul comunismului, să nu se poată  ajunge la concluzii sensibile în interesul naţiunii vizate .

[…]

Pentru masele demoralizate și afectate de propaganda adversă, apare  tendința de a găsi cea mai ușoară soluție de scurtă durată a bolilor sociale, iar socialismul  pare să fie cel mai bun răspuns.

Subversiunea se poate promova prin divertisment

Un grup de muzicieni rock sau pop cu mesajul de „social-justiție” propagat de melodii  „spirituale” poate fi   mai util pentru KGB decât cineva care stă la o tribună unde se predică doctrina marxist-leninistă.

Mesajele dulci ale egalității sociale promovate de  artiștii de divertisment sunt  mai eficiente pentru  scopurile KGB-ului tocmai pentru că nu necesită  o activitate detectabilă din partea acestuia.

Modul în care George Soros finanțează trupele Pussy Riot și FEMEN pentru a submina Rusia, este practic aceeași metodă pe care KGB o folosea ca  să submineze America.

Nu este nimic nou sub soare – numai jucătorii s-au schimbat.

Educația de stat, încurajată de subversiunea KGB, a generat deja generații de absolvenți care nu pot găsi România  pe o hartă a lumii și nu pot gândi creativ și independent.

În timpul vieții sale, Bezmenov nu a reușit să vadă America în socialism dar cu toate acestea avertismentele sale sunt valabile și azi….

Pentru o prezentare generală a avertismentelor lui Bezmenov urmăriți următorul interviu :

19/04/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: