CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VLADIMIR VOLKOFF – ”TRATAT DE DEZINFORMARE – De la Calul Troian la Internet”

Dezinformarea a făcut parte din arta militară încă de acum 25 de secole.

In cartea sa ”Arta Războiului”, citită cu mult interes de către statele majore ale marilor puteri în ultimii ani, generalul chinez Sun Tzu scria:

„Arta războiului se bazează pe înșelaciune. De aceea, când ești puternic, prefă-te slab; când ești activ, prefă-te pasiv, când ești aproape, prefă-te ca ești departe.  Dă un semnal dușmanului tău ca să-l faci să cada în cursă, prefă-te ca ești în derută și ia-l prin surprindere …   Prefă-te ca ești în circumstanțe inferioare lui …”

Mai departe, generalul chinez dădea un exemplu de dezinformare folosind  noțiunea de”agenti lichidabili.”

Și adăuga: ” Agenții lichidabili sunt spionii noștri cărora le vom da în mod deliberat informații false. Operând în teritoriu inamic, atunci când vor fi prinsi, ei vor dezvălui cu siguranță aceste informatii false. Dușmanul îi va crede și  va lua măsuri în concecință, dar natural că noi vom acționa în cu totul alta maniera si dușmanul atunci ne va ucide spionii …” 

Dacă, de la începuturile timpurilor, arma psihologica nu a fost decât un accesoriu războinic folosit doar rareori si cel mai adesea lasat în magazie, secolul XX a cunoscut apariția unui război esențialmente psihologic, în care operațiunile militare au devenit doar accesorii la care se recurge parci­monios ca la niste anexe ale acțiunii principale.

Astfel au fost, de exemplu, războaiele de decolonizare, precum si războaiele de gherilă care i-au adus pe comuniști la putere in numeroase lari, printre care si China. Acest fenomen a fost numit de scriitorul francez de origine rusă VLADIMIR VOLKOFF , „paradoxul lui Mucchielli”.

Psihosociologul Roger Muchielli scria în 1971 în manualul „Subversiunea”, următoarele rînduri:

„Obiectivele diversiunii sînt triple. Diferențierea lor nu poate fi decît didactică, deoarece in fapt ele se sprijina si se completeaza reciproc.

Aceste obiective sunt:

1. Demoralizarea națiunii vizate și dezintegrarea grupurilor ce o compun.

2, Discreditarea autoritatii, a aparatorilor, functionarilor si oficialitatilor acesteia.

3. Neutralizarea maselor pentru a impiedica orice intervenție spontană generală in favoarea ordinii existente, in momentul ales pentru preluarea nonviolenta a puterii de către un mic grup minoritar.

Aceste scopuri sînt posibile prin utilizarea mijloacelor de informare in masa. Fara presa, fara radio, fara televiziune, subversiunea e neputincioasa. Fara specialisti in domeniul psihologiei sociale, subversiunea e incoerenta”.

Neutralizarea maselor implica „sa se impuna tacerea majo­ritatii, o tacere care exprima apatia, nu oprobiul la adresa ele­mentelor turbulente”.

Nu este vorba in nici un caz de o «mo­bilizare a maselor populare» ci, dimpotriva, de imobiliza­rea acestora. Voluntarismul revolutionar nu are nimic de-a face cu o rebeliune generala, iar «recursul la popor» nu este decat o formula verbala de propaganda, valabila atunci cand poporul este tinut la distanța.”

Demontând actiunea agenților subversivi în cazul când acestia ramân exteriori grupului vizat ca si celui in care se inte­grează, Mucchielli arata ca „nu e posibila nici o manipulare fara cunoașterea perfecta (intelectuala, psihologica si empatica) a grupului care trebuie subminat si a membrilor sai. Aceasta, bineinteles impreuna cu priceperea si stapânirea tehnicilor de manipulare, permite sa se asigure credibilitatea a ceea ce se doreste sa se dea de crezut”.

Pe scurt, și intr-un mod de-a dreptul genial, Mucchielli de­venise conștient de o transformare radicala in arta războiului.

Fost comunist, fost ofiter din D.B. 2, care si-a pierdut un brat in luptă, Roger Mucchielli (foto) demon­strează că în „concepția clasica se facea din subversiune si din raz­boiul psihologic o mașina de război în perioadele de ostilitate si se oprea la sfârșitul acestora”.

In schimb, „razboiul modern este in primul rând psihologic”, iar beligerantii la curent cu ultimele noutati urmaresc sa creeze in tabara adversa o „revo­lutie voluntarista”: „Conditiile socio-economice ale revolutiei nu devin [for’e] motrice ale revolu’iei decat daca exista o stare de spirit revolutionar[, o vointa de lupta.

Aceasta «stare de spirit» este cea care face revolutia, in afara cazului ca inter­vine resemnarea, din cauza fricii sau a respectului. Prin urma­re, se poate si trebuie sa se «lucreze» la nivel psihologic, sa se invinga frica si respectul, sa se creeze agresivitatea unora si complicitatea altora.” 

Observati ca aceasta doctrină, exploatata din abundență de catre comuniști timp de trei sferturi de secol, este in curs de a fi reluata de islamiști, din nou, cu anumite conivențe occidentale.

Scriitorul francez de origine rusă VLADIMIR VOLKOFF (n. 7 noiembrie 1932, Paris, – d. 14 septembrie 2005, Bourdeilles, Aquitania, Franța),considerat prin excelență un scriitor al Războiului Rece, preocupat de teme ale perioadei Războiului Rece, intelligence și manipulare scrie în lucrarea ”TRATAT DE DEZINFORMARE – De la Calul Troian la Internet”:

Dezinformarea si serviciile speciale

Secolele precedente nu au cunoscut concepția noastră organică asupra „serviciilor speciale”, pe care omul de pe strada le numește, într-un mod mai potrivit poate, „servicii secrete”, si care răspund unei nevoi a epocii noastre.

Desigur, spionajul s-a practicat dintotdeauna, intotdeauna au existat actiuni clandestine ai caror adevarati autori negau orice responsabilitate, iar notiunea de agent dublu nu dateaza de ieri, de azi. In Franta, Richelieu avea retelele parintelui Joseph, iar Ludovic al XV-lea a creat Secretul Regelui, dar acestea erau mai degraba mijloace de a practica o diplomatie paralela, decat servicii speciale.

Ohrana taristă știa sa pene­treze perfect organizațiile teroriste si nu avea mijloacele nece­sare pentru a se debarasa de ele!

Austriecii se ocupau in pri­mul rând de deschiderea clandestina a scrisorilor particulare, in vestitul lor „cabinet negru”.

Iar in ceea ce-i priveste pe ame­ricani, ei si-au suprimat in 1929 biroul de decriptare, pentru ca Secretarul de Stat Stimson considera ca „un gentleman nu citeste corespondenta altora”.

Majoritatea natiunilor moderne nu au adoptat decat pe parcursul secolului XX doctrina RAP: Renseignement, Action, Protection – Informatii, Actiune, Protectie.

Renseignement este un termen pudic pentru a desemna spionajul. 

Action, un termen modest cu sensul de ingerinta vio­lenta dar discreta in afacerile altora. Protection, o sintagma delicata pentru a denota activitatea secreta prin excelenta: contraspionajul ofensiv.

Contraspionajul ofensiv nu are nimic de-a face cu apararea prietenilor secreti, care este o actiune a politiei si tine de resortul securitatii (in Eranta:, al D.S.T. –Direction de la Surveillance du Territoire – Directia de Supra­veghere a Teritoriului; in Statele Unite, al FB.I. – Federal Bureau of Investigation – Biroul Federal de Investigatii. Contra­spionajul ofensiv consta in a penetra, a „infiltra”, cum se spune in jargon franco-englez (sau, mai bine zis, franco-american), serviciile speciale adverse.

Or, filosofia dezinformarii se inrudeste foarte strans cu filosofia contraspionajului ofensiv, din moment ce urmaresc ace­lasi scop: sa patrunda in gandirea adversarului, sa reuseasca sa gandeasca in locul lui – fie in locul serviciilor sale speciale (contraspionaj ofensiv propriu-zis), fie in locul opiniei sale publice (dezinformare).

Astfel, se pot vedea romane science-fiction care povestesc invazii ale planetei de catre larve care se grefeaza pe creierul oamenilor si reusesc sa gandeasca in locul lor, deci sa le determine actiunile: acesta e sensul pro­fund al actiunii de contraspionaj, ca si al actiunii de dezinfor­mare.

Acțiunea de dezinformare

Se observa ca informația este in sine o marfa denaturată. Nu va lipsi tentația de a o denatura si mai mult. Ca sa nu mai vorbim de vanitatea sau de interesele care ne fac, mai mult sau mai putin constient, sa modificam adevarul in mii de impre­jurari din viata noastra particulara. Sa fim constienti insa ca, pentru oricine are ocazia de a manipula opinia publica, este foarte ispititoare alunecarea de la adevarul aproximativ la min­ciuna sfruntata, trecand prin toate stadiile intermediare. Se prezinta mai multe cazuri:

  • dorinta de a obtine o anumita atitudine din partea opiniei publice, pentru a indeplini o anumita actiune;
  • dorinta de a vinde un produs, cand un proverb rus spune: „fara inselaciune, nimic nu se vinde”;
  • dorinta de a convinge publicul cu privire la superioritatea unei anumite cauze, a unui anumit partid, a unui anumit can­didat: in cazul de fata, nu mai conteaza ca e o cauza justa, ca partidul este respectabil, sau candidatul e cel mai bun; se folo­sesc toate mijloacele pentru a li se asigura succesul si, astfel, uneori se ajunge la a pune minciuna in slujba adevarului, daca este o minciuna la care publicul e mai receptiv, ceea ce furni­zeaza o scuza comoda pentru constiintele scrupuloase. In aceasta ultima situatie, se intampla adesea sa se accentueze intentionat contrastele, de exemplu, pentru ca albul sa pară curat ca zăpada, negrul e prezentat ca diavolul in persoana.

Sub aceste auspicii, intram in domeniul unei dezinformari care nu mai este spontană, ci deliberata.

Se impun aici câteva remarci preliminare.

Sa observam ca termenul a apărut pentru prima oara in limba rusa (dezinformația), dupa al Doilea Razboi Mondial, cu rolul de a desemna practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare.

E semnificativ faptul ca, in acest caz, sovieticii atribuind aceste practici unor adversari care încă nu le descoperiseră, cuvantul insuși slujeste deja cauza.

Apoi, termenul a trecut in limba engleza (misinformation). Chambers Twentieth Century Dictionary, publicat la Londra, in 1972, il defineste impartial ca: deliberate leakage oftnis-leading Information („scurgere deliberata de informatii care induc in eroare”).

Prin urmare, ce e dezinformarea?

Sunt de parere ca dezinformarea presupune trei elemente:

-o manipulare a opiniei publice, altfel ar fi intoxicare;

-mijloace deturnate, altfel ar fi propaganda;

-scopuri politice, interne sau externe, altfel ar fi publicitate.

Propun, deci, urmatoarea definitie, care ne va servi drept reper:

Dezinformarea este o manipulare a opiniei publice, in scopuri politice, folosind informatii tratate cu mijloace deturnate.

Departamentul A din KG.B.

Prin urmare, nu trebuie sa ne miram ca, in U.R.S.S., dezin­formarea a fost incredințată serviciului special care era brațul înarmat al partidului comunist.

Acest serviciu a purtat, succe­siv, denumirile de Ceka, G.P.U., O.G.PU., G.U.G.B./N.KV.D., N.KG.B., M.G.B., iar din 13 martie 1954 s-a numit K.G.B., Komitet Gosudarstvennoi Beznopasnosti, – Comitetul pentru Securitatea Statului.

K.G.B.-ul era constituit in esență din trei servicii, numite „directii principale”: prima se ocupa de afacerile externe, a doua de securitatea interna, iar a treia pazea frontierele. Pri:ma directie principala continea un anumit numar de „depar­tamente”, dintre care cel care se ocupa cu „masurile active” –aktivnye meropriatiya – a nu se confunda cu „treburile umede”, mokryedela.

„Treburile umede”, cele pe care serviciile franceze le nu­mesc actions homo (adica, pentru a nu incapea nici o confuzie, asasinatele la ordin), depindeau de departamentul 13 al pri­mei directii principale care, in anii saizeci, a devenit Departa­mentul V, mostenitor al O.O., Osobyy Otdel, „Departamentul Particular”, si al faimoasei Smers, combinatie a grandilocven­telor cuvinte Smert spionam, „Moarte spionilor!”. In schimb, „masurile active”, in aparenta mai inocente, mai putin sange­roase in orice caz, erau masuri de dezinformare si, tot in cadrul primei directii generale, tineau de Departamentul D, care in 1968 a devenit Departamentul A, denumire sub care e mai cunoscut.

Structura ierarhica era asadar urmatoarea: KG.B.-ul conti­nea prima directie principala (afacerile exterioare), care inclu­dea Departamentul A (masuri active de dezinformare). Acest departament isi avea sediul in Casa Albastra, fostul hotel al contilor Rostopcin, amanunt caruia nu-i lipseste savoarea, guvernatorul Moscovei fiind deja manipulatorul avizat care a dat foc capitalei in 1812, sub nasul lui Napoleon, iar fiica sa, alias contesa de Segur, facand multe pentru a acredita in Fran­ta – dupa cum am vazut – o imagine absurd de ridicola a Rusiei.

Multa vreme, s-a crezut ca Departamentul A era dirijat de un consistoriu de specialisti care stiau atatea secrete incat le era interzis sa paraseasca Uniunea Sovietica si chiar sa apara in public, fiind porecliti sapki nevidimki, „sepcile invizibilitatii”, dupa acele tichii care se gasesc frecvent in basmele rusesti si au acelasi rol cu inelul lui Gyges.

Evident, cei ce au misiu­nea de a elabora minciunile cunosc adevarul mai bine ca ori­cine, in masura in care acest adevar exista – altfel spus, linia politica pentru anii viitori, astfel incat autoritatile au tot intere­sul sa-i pazeasca strict. In romanul pe care l-am consacrat aces­tei probleme, Montajul am tradus expresia sapki nevidimki prin „palariile-ascunzatori”, dar se pare ca am exagerat invizibilitatea sefilor departamentului: li se mai intampla sa se depla­seze in strainatate, dupa cum se va vedea mai jos.

Personalul folosit de Departamentul A era cuprins intre zece si cincisprezece mii de persoane. Fondurile distribuite atingeau douazeci si cinci de mii de dolari pe an. Beneficiarii faceau parte din nouazeci si opt de organizatii, repartizate in optzeci de tari.

Metoda

In majoritatea cazurilor, metodele Departamentului A era cam aceeași:

  • culegerea de elemente permitand acreditarea unei anu­mite dezinformari: de exemplu, prelevarea de semnaturi ale diplomatilor americani de pe felicitarile de Anul Nou, pentru a autentifica suportul operatiunii;
  • recrutarea unui transmitator sau a mai multora;
  • alegerea unei teme de dezinformare;
  • acțiunea, cu ajutorul unei serii de cutii de rezonanta, unele manipulate direct, contra plata sau sub diverse presiuni, altele repetând din credulitate informatiile false puse in circu­lație;
  • psihoza dorită, finalizată prin dezinformare.

Sursa: https://www.rasfoiesc.com/educatie/literatura/carti/VLADIMIR-VOLKOFF-TRATAT-DE-DEZ75.php

01/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Avertismentele unui superspion rus privitoare la tehnicile KGB de manipulare și demoralizare a popoarelor. VIDEO

 

 

 

 

Imagini pentru Yuri Bezmenov photos

 

 

 

 

 

 Scopul lui a fost să alarmeze Occidentul în privința asaltului subversiv sovietic prin publicarea unor studii privind tactica și scopurile KGB. 

Avertismentele sale nu au fost luate în seamă, chiar dacă în timp multe din prezicerile sale s-au împlinit.

Rușii sunt maeștri ai înșelăciunii, controlului minții și subversiunii. Astfel de metode sunt cu siguranță folosite în politica externă

și de Putin, fost agent al serviciilor secrete sovietice, iar rușii sunt foarte activi atunci când vine vorba de folosirea și perfecționarea tehnicilor  control al maselor.

Strategii de manipulare au fost folosite  împotriva Americii  o perioadă îndelungată de timp, pentru a-i face pe cetățenii acestei țări să creadă în superioritatea ideologiei colectiviste și în necesitatea luptei pentru distrugerea valorilor tradiționale americane.

Bezmenov afirmă că, deși între timp  URSS a fost desființată, ideile subversive pe care le-a susținut  nu s-au oprit și, în mod ironic și  servesc ca  bază de subversiune, pentru actualul  stat rus postcomunist.

Forța de bază a acestui război de agresiune este IDEOLOGIA , cu partea sa integrantă,  SUBVERSIUNEA IDEOLOGICĂ . Se acționeză pentru activizarea  procesul de schimbare a percepției realității în mințile a milioane de oameni din întreaga lume.

[…]

Lupta pe un câmp de luptă este cel mai primitiv mod de a face război. Nu există o artă mai înaltă decât aceea de a anihila dușmanul fără luptă – prin  demoralizarea acestuia până la punctul în care să nu-și mai dorească să apere prin luptă valorile tradiționale, care stau la baza atașamentului față de țara și societatea în care trăiește..

[…]

Principiul subversiunii ideologice este același cu cel aplicat în artele marțiale : anume de a se folosi forța atacatorului împotriva sa.

Influența KGB în mass-media, în politică și aproape în fiecare nivel al vieții sociale din țările țintă a generat  convingeri negative crescânde din partea multor americani despre țara lor.

Subversiunea este greu de învins, deoarece este insidioasă și pe termen lung

Majoritatea acțiunilor sunt vizibile, legitime și ușor de identificat. Singura problemă este – acestea sunt „întinse în timp”. Cu alte cuvinte, procesul de subversiune este un proces pe termen lung din care cauză  un individ cu o educație obișnuită, nu poate să-l perceapă  ca un efort conștient și intenționat, datorită perioadei scurte de timp a memoriei sale istorice

Demoralizarea maselor este un pas important al subversiunii

Scopul acestui proces este de a schimba în rândul publicului percepția asupra realității într-o asemenea măsură încât, chiar în ciuda abundenței de informații și de dovezi despre pericolul comunismului, să nu se poată  ajunge la concluzii sensibile în interesul naţiunii vizate .

[…]

Pentru masele demoralizate și afectate de propaganda adversă, apare  tendința de a găsi cea mai ușoară soluție de scurtă durată a bolilor sociale, iar socialismul  pare să fie cel mai bun răspuns.

Subversiunea se poate promova prin divertisment

Un grup de muzicieni rock sau pop cu mesajul de „social-justiție” propagat de melodii  „spirituale” poate fi   mai util pentru KGB decât cineva care stă la o tribună unde se predică doctrina marxist-leninistă.

Mesajele dulci ale egalității sociale promovate de  artiștii de divertisment sunt  mai eficiente pentru  scopurile KGB-ului tocmai pentru că nu necesită  o activitate detectabilă din partea acestuia.

Modul în care George Soros finanțează trupele Pussy Riot și FEMEN pentru a submina Rusia, este practic aceeași metodă pe care KGB o folosea ca  să submineze America.

Nu este nimic nou sub soare – numai jucătorii s-au schimbat.

Educația de stat, încurajată de subversiunea KGB, a generat deja generații de absolvenți care nu pot găsi România  pe o hartă a lumii și nu pot gândi creativ și independent.

În timpul vieții sale, Bezmenov nu a reușit să vadă America în socialism dar cu toate acestea avertismentele sale sunt valabile și azi….

 

 

Pentru o prezentare generală a avertismentelor lui Bezmenov urmăriți următorul interviu :

 

 

 

 

 

19/04/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UNIVERSUL DEZINFORMĂRII – PROPAGANDA ȘI MANIPULAREA MASELOR. VIDEO

 

 

Imagini pentru dezinformare _si_ propaganda photosImagini pentru dezinformare _si_ propaganda photosImagini pentru dezinformare _si_ propaganda photosImagini pentru dezinformare _si_ propaganda photos

 

 

 

„Oamenii nu sunt în stare sa creadă sau sa accepte informații care contrazic modului lor de gândire obișnuit; ei nu cred faptelor atunci când faptele sunt dovedite, ci atunci când le pot întelege,” scria  jurnalistul Victor Emile Marsden (8 iunie 1866 – 28 octombrie 1920), cunoscut pentru traducerea a ceea ce avea să devină cea mai citită versiune în limba engleză a ”Protocoalelor înțelepților din Sion”. 

 

 

 

Dezinformarea a făcut parte din arta militară încă de acum 25 de secole.

In cartea sa ”Arta Războiului”, citită cu mult interes de către statele majore ale marilor puteri în ultimii ani, generalul chinez Sun Tzu scria:

„Arta războiului se bazează pe înșelaciune. De aceea, când ești puternic, prefă-te slab; când ești activ, prefă-te pasiv, când ești aproape, prefă-te ca ești departe.  Dă un semnal dușmanului tău ca să-l faci să cada în cursă, prefă-te ca ețti în derută și ia-l prin surprindere …   Prefă-te ca ești în circumstanțe inferioare lui …” Mai departe, generalul chinez dădea un exemplu de dezinformare folosind  noțiunea de”agenti lichidabili.”

Scria el: ” Agentii lichidabili sunt spionii noștri cărora le vom da în mod deliberat informații false. Operând în teritoriu inamic, atunci când vor fi prinsi, ei vor dezvălui cu siguranță aceste informatii false. Dușmanul îi va crede și  va lua măsuri în concecință, dar natural că noi vom acționa încu totul alta maniera si dușmanul atunci ne va ucide spionii …” 

Un alt maeestru al dezinformării, colonelul Ion Mihai Pacepa, fostul șef al serviciului secret si de dezinformare sub Ceausescu, Serviciul X din Departamentul de Informatii Externe, descria cum îsi instruia agenții sa dezvaluie aproape tot adevarul dusmanilor, care vor crede totul fiindcă vor putea verifica aproape totul; pentru ca astfel sa strecoare minciuna nociva ce duce la pierzanie.

Cartea lui Pacepa este un exemplu de dezinformare căci spunând cu lux de amănunte adevărul pe sute de pagini,  strecoară cu măiestrie minciunile cele mai nocive si mai distrugătoare care se lipesc de-a valma de creierul cititorului.

Astfel  putem afla cum „statul comunist devenise o dictatura individuala totalitară în care poliția politică luase locul partidului comunist, iar naționalismul si antisemitismul se substituiseră mult trâmbițatului internaționalism proletar.”

Deci nu comunismul a dus Romania la sapă de lemn, nu ideologia marxistă si aplicarea ei în statul politienesc comunist, sunt de vină pentru suferințele și degradarea vieții poporului român, ci naționalismul si antisemitismul!

Primele victime ale nationalismului si antisemitismului, scrie Pacepa, au fost trei membri ai Biroului Politic al Partidului: Ana Pauker, ministrul afacerilor externe, Teohari Georgescu, ministrul de interne (pe numele adevarat Burach Teskovich, care, dupa Pacepa, n’a fost vinovat de torturile si masacrele organizate de ministerul lui), si Vasile (Laszlo) Luca, ministrul finantelor (care, dupa Pacepa, n’a fost vinovat de jaful care-a dus romanii la Infometare si degradare fizica si morala).

Aceste trei victime nevinovate au fost jertfite, arata Pacepa, ca sa faca loc cultului personalitatii lui Gheorghiu Dej; caci pana nu s’a scapat de cei trei, Dej fusese „doar unul din membrii cuadrumviratului ce conducea partidul (Dej-Pauker-Luca-Georgescu). La scurt timp dupa arestarea lor, Dej s’a instalat ca prim ministru si secretar general al partidului, lansand un agresiv cult al personalitatii sale”.

Ana Pauker, fiica rabinului Rabinsohn, care si-a trimis tatal si fratele In Israel si fiicele In Elvetia cu un tezaur considerabil furat de la poporul roman, si si-a terminat zilele In tihna ca bibliotecara, In timp ce mii de oameni nevinovati mureau In torturi sub mana guvernului ei, a fost o victima a anti-semitismului si nationalismului lui Gheorghiu-Dej, zice Pacepa. Dar 50 de pagini mai Incolo uita si- o numeste pe Ana Pauker „o fanatica romanca! ” („Tragica moarte a celor doi fanatici romani, Ana Pauker si Lucrețiu Pătrăscanu,” etc. Care moarte tragica a Anei Pauker?

Cartea lui Pacepa este la fel de falsă ca și „persecuțiile” pe care le-au suferit fiica și ginerele lui. Trebuie sa fie foarte naiv cel care crede ca un guvern terorist totalitar ar avea dificultati în lichidarea fiicei si ginerelui unui adversar real.

Povestea cum că fiica si ginerele lui Pacepa au scapat de moarte ca prin urechile acului, prin fuga celor 20 de ofiteri de securitate la auzul fugii lui Ceausescu tocmai cand erau pe cale sa-i Impuste pe cei doi, poate fi crezuta numai de oameni foarte creduli.

Pacepa este un agent de dezinformare, iarsarcina lui este sa prezinte o „alternativa controlata.” Ceece nu înseamna ca nu merita sa fie citit, filtrând cu grija tot ce afirma si povesteste, pentru a despleti adevarul de minciuna cu care i s-a trasat sarcina sa ne induca în eroare.

Căci, după cum spune chiar el, „Uniunea Sovietică [si asta include si tarile comuniste satelite] începea o noua politica internă, în care dezinformarea si spălarea creierului urmau să ia, treptat, locul lagărelor de concentrare”.

 

E deajuns sa pui câteva picături de stricnina într-un pahar cu lapte ca să omori pe cineva,e absurd sa zici că dat fiind că peste 90 % din conținutul paharului e bun, nimeni nu va muri otravit…

Viktor Suvorov  a fost un ofiter sovietic care a fugit în occident si a descris structura și modul de funcționare a Uniunii Sovietice în deceniul al nouălea, în cărti greu de găsit acum.

Zeci de ani, arăta Suvorov, teoreticienii occidentali au afirmat ca războiul nuclear va începe cu o prima faza în care vor fi folosite arme conventionale, urmată de o fază In care vor fi folosite doar arme nucleare de calibru mic și puține la numar, aducând gradat arme nucleare de calibru tot mai mare în joc, într-o escaladare de câteva săptămâni sau câteva luni.

Specialistii sovietici își puneau întrebarea: pe cine încearca sa-i amăgeasca acesti militariști occidentali cu povestile astea de adormit copiii?

Desigur ca nu pe adversarii lor declarati, omologii lor sovietici. Au conchis ca gogosile erau inventate pentru a păcăli masele ignorante si naive ale propriilor lor popoare.

Dar apoi s-au convins ca specialistii americani se pacaleau pe ei însisi. Caci sistemul de aparare anti-nucleara a Statelor Unite ale Americii a fost astfel conceput si realizat Incat sa asigure înfrangerea Statelor Unite In cazul unei confruntari. Americanii nu-si protejau centrul si inima tarii, ci rachetele nucleare. E ca si cum un tragator nu si-ar proteja capul si pieptul, ci patul pustii,zice Suvorov.

Evident, Statele Unite nu doresc sa evite propria distrugere, a conchis el. Apoi Kremlinul s-a lamurit ca nu e nevoie de o victorie nucleara. „Teribila epidemie de pacifism care-a bantuit prin Europa Occidentala [dupa ce trupele sovietice au invadat Cehoslovacia In 1968] au reInnoit In inimile Inaltului Comandament Sovietic speranțele In succes prin revoluție fără varsare de sange,” scria Suvorov In 1982.

 

Zeci de ani masele de pe tot globul au crezut In antagonismul dintre occident si lagarul sovietic. Mii de oameni au murit cautand sa slujeasca occidentul In „lupta sa Impotriva comunismului.” 

In cadrul acestei „lupte”, s-au creat aliante militare, chipurile, de ambele parti; Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pe de-o parte, si pactul de la Varsovia, pe de alta. Dar pactul de la Varsovia era o mascarada. Iata cum Il descrie Viktor Suvorov. NATO a fost creat In 1949, si Pactul de la Varsovia deabia In 1955.

De ce atat de târziu? Iata de ce: imediat dupa razboi, In 1945, Stalin l-a trimis pe Mareșalul Uniunii Sovietice Rokosovski la Varșovia, cu titlul de Mareșal al Poloniei, și cu functia de Ministru al Forțelor Armate, Președinte Adjunct al Consiliului de Miniștri Polonez și membru In Biroul Politic al Partidului Comunist Polonez.

Adică guvernatorul provinciei sovietice Polonia. De ce-ar fi Incheiat Stalin un pact cu subordonatul sau din Varsovia, Rokosovski? Stalin nu trebuia sa Incheie pacturi cu subordonatii sai, zice Suvorov.

Stalin dadea ordinele si Rokosovski le executa. Pactul de la Varsovia a fost creat ulterior ca un ornament propagandistic, cu întârzierea considerata utila.

Guvernele est-europene n’aveau absolut nici un cuvant de spus cu privire la operatiile militare ale propriilor trupe, dupa cum n’avea nici Comandantul Suprem al fortelor Pactului de la Varsovia, a carui functie era doar de a transmite ordinele de la Biroul Politic Sovietic la guvernele tarilor satelite, si de a coordona aprovizionarea trupelor.

Pe timp de razboi comanda e clara; pe timp de pace, birocrațiile paralele si întrepatrunse creaza confuzia dorita.

Dar nu era greu de ghicit cine conducea blocul sovietic, ziceSuvorov. In fiecare an de 7 Noiembrie, tribuna principala din Piata Rosie era fotografiata si se vedea clar cine sade In centru: Secretarul General al Partidului Comunist, si langa el Ministrul Apararii, fiecare avand patru persoane de cealalta parte. Pentru locurile imediat alaturate de acesti doi se ducea tot timpul o lupta surda si crâncena, „ca într’o haita de lupi care se lupta sa fie langa conducator, si apoi, sa fie el conducatorul.

Aceasta lupta pentru pozitia ocupata se duce de decenii si fiecare loc a costat prea mult sange ca sa fie cedat cu usurinta,” scrie Suvorov. Cei ce ocupa aceste locuri vor decide soarta milioanelor „eliberate” din alte tari si tot lor le sunt Inrobiti sute de milioane de sclavi.8

Timp de aproape un secol, trompetele propagandei au trâmbițat într-una despre guvernul țarist totalitar care suprimase libertățile In Rusia, si culturnicii din occident continua sa creadă. Dar ofițerii țaristi criticau guvernul și conducerea armatei țariste în scris cum le placea; Lev Tolstoi si-a scris Povestirile din Sevastopol, și n-a fost nici spânzurat, nici spintecat cu un pilon de fier, nici exilat în Siberia, zice Suvorov.

Novicov a scris critici la adresa țarului si-a conducerii fortelor navale tariste, si-a facut o gramada de bani din vanzarea acestor critici, cu care si-a cumparat o casă mare și frumoasa la Yalta In care a trait fericit si nestingherit chiar langa a tarului. Pe timpul primului razboi mondial, un studentel sarac numit Vladimir Ulianov care-si zicea Lenin a început să publice în milioane de exemplare, ziare comuniste cu propagandă antiguvernamentală – pe care le-mpărțea pe gratis publicului , deși tipărirea lor costa milioane de ruble. Oare de unde avea un biet studențel semidoct atâția bani? se-ntreabă Suvorov.

Dar apoi dezordinea asta a luat sfârsit. Poporul a scuturat jugul țarist, și-a dobandit libertatea, editurile si tipografiile au fost naționalizate, și fiind de-acum ale poporului au început sa slujească poporul, publicând numai ce e bine ca poporul să știe.

Critici prostești aduse actiunilor conducătorilor poporului desigur nu pot fi In folosul poporului; si unde-am ajunge daca orice ofiteras, orice studentel, ar putea scrie și tipari orice poftește? Numai tovarăși demni de încredere puteau lucra în presă și cultură în Uniunea Sovietica.

Atât presa americană cat și presa sovietică au exprimat marea ușurare simțită de sutele de milioane de oameni când s-au iscalit tratatele de limitare a armamentului strategic.

Dar la semnarea tratatelor, alături de seful sovietic (a cărui mână, călduros strânsă de omologul american, era grea de sangele a 60 de milioane de victime, proprii cetăteni lichidați) nu era nici Ministrul Apărării nici vreun alt sef militar, ci șeful Directoratului Direcției Strategice, cel sub a cărui comanda se afla armata de salariati ocupati cu cenzura si dezinformarea din propria tara si din tarile satelite.

Suvorov e de parere ca americanii au fost păcăliti de sovietici, duși de nas, și facuți sa creada povesti si gogorite prin abilitatea serviciului de dezinformare sovietic. Poate că cei mai mulți au fost.

Dar cei care manipuleaza guvernul si Congresul american, cei care decid cine va candida la presedintie si cine va fi „ales” In pofida voturilor, dadeau ordine ambelor parti participante. Acestia desigur nu erau pacaliti de subordonatii lor. Pana si Suvorov lasa sa se Intrevada coniventa la nivel suprastatal. „Un imens computer american, instalat la postul de comanda central al Directiei Centrale a Deceptiei Strategice, supravegheaza tot timpul satelitii-spioni si statiile orbitale din spatiul extraterestru si traiectoriile lor, furnizand indicatii precise cand vor trece pe deasupra diverselor regiuni ale Uniunii Sovietice In care au loc activitatile militare.

Aceste activitati sunt mascate sau Intrerupte cat timp pot fi observate de sateliti si asa mai departe, si In acest rastimp au loc numai activitati de care guvernul sovietic doreste ca guvernul american sa stie. Zeci de mii de tehnicieni ultraspecializati sunt ocupati cu aceste operatii Inselatoare….

Fara Indoiala ca aceste activitati permit biroului politic sa goleasca fara prea mare dificultate buzunarele acelora din occident care nu’nteleg ca au de-aface cu o organizatie criminala care este Insusi guvernul unui stat care opereaza pe plan mondial,” scria Suvorov In 1982, proaspat sosit In occident de dupa cortina de fier.9 De atunci a Inteles el mai multe si nu se mai mira de ce americanii furnizau sovieticilor cele mai puternice computere cu care sa fie apoi Inselati tot ei.

Nu se mai mira nici de ce conducatorii sovietici aveau o fortareață impenetrabila la Jiguli, un oras subteran sapat Intr-un bloc masiv lung de 80 de kilometri si lat de 40, Ingropat Intr’o câmpie plana si inocenta, Inconjurata de cursul Volgai si acoperita de padure.

Mii de prizonieri politici au săpat subteranele orașului de sub monolitul de granit. Nici un avion n’are voie sa strabata regiunea. In apropiere e orasul Kuibâsev, capitala Uniunii Sovietice pe timpul ultimului razboi.

In tot acest rastimp, guvernul american îsi are baza Intr’un oras vulnerabil ca Washington unde oricine poate intra oriunde, zice Suvorov.

Dar adevaratii conducatori ai poporului american nu locuiesc la Washington.

Din 1872, cartierul general al comunismului a fost orasul New York. George E. Simons, martor ocular al revolutiei bolsevice din 1917 din Rusia finantate de Iacob Schiff de la banca Kuhn Loeb din New York, a declarat In fata Senatului american (Vol. 3, Document 62, Congresul 66, Sesiunea 1): „Din 388 membri ai guvernului bolsevic, 16 sunt rusi; unul e un negru din America; 371 sunt evrei, dintre care 265 au venit acolo din partea de est a orasului New York.”

Tot mai izbitoare e asemanarea dintre Statele Unite si decadenta imperiului roman, si asta nu numai In ceeace priveste imoralitatea si homosexualitatea, ci si In ceeace priveste invazia africana, multiculturalismul, structura birocratica si deteriorarea monedei. „Una dintre cele mai urgente sarcini a lui Diocletian a fost reforma monetara, ca sa stavileasca inflatia,” scrie R.H. Barrow. „Strans legat de asta a fost Incercarea lui de a fixa preturi maxime pentru bunuri si servicii. …Monetariile erau manipulate Intr’o maniera echivalenta cu tiparitul banilor de hartie de catre guvernele moderne”.11 S’au scris mii si sute de mii de pagini despre cauzele caderii imperiului roman – lucrari monumentale ca a lui Oswald Spengler – si putine din ele adevarate. Propozitia asta din carticica modesta a lui Barrow, publicata In 1949, contine mai mult adevar decat toate opusurile monumentale ale tuturor numelor mult trambitate de propaganda culturala contemporana: nimic nu ruineaza o natiune mai rapid decat sistemul monetar bazat pe camatarie. Sa nu uitam niciodata cuvintele nemuritoare ale luiRothschild: „Lasa-ma sa emit si sa controlez banii unei natiuni, si nu-mi pasa de cine-i sunt legiuitorii”. „Dar era inutil sa fixezi impozite daca impozitele exagerat de mari alunga oamenii din meseriile producatoare de impozit,” continua Barrow.

„Totusi treaba trebuia facuta, pentru folosul statului – ‘treaba esentiala’. Ni astfel, muncitorii si meseriasii au fost nu numai ‘dirijati’, ci legati de camp sau atelier sau docuri sau birouri. Muncitorul agricol nu putea pleca de la tara, arendasul nu putea parasi mosia; mai mult, copiii lui trebuiau crescuti ca sa-i urmeze. Daca, excedat de impozite, mosierul Isi abandona mosia, i-o lua statul, si In cele din urma cea mai mare suprafata a imperiului era proprietate de stat. Manufacturile au fost nationalizate In acelasi mod. Transportul era un serviciu esential; si astfel asociatiile voluntare ale muncitorilor din docuri si ale marinei comerciale si asa mai departe au fost folosite de stat ca instrumente In fortarea populatiei; toti trebuiau sa fie membri si sa execute contractele de stat.

Asa s’a nascut un sistem de castă; orice munca ar executa – functionar municipal, soldat, muncitor în fabrica, functionar de stat – fiecare era legat de slujba si de pozitia lui sociala, si copiii lui dupa el. …

Astfel, nu exista nici un imbold ca lumea sa fie întreprinzatoare, sau sa aibă initiativă, sau să faca economii; statul le-a sufocat pe toate cu mult succes. A scăzut productia, si odata cu ea si nivelul de trai; s-a instaurat o uniformitate rigida a unei mediocrități statice si lipsite de viață. Pretul sigurantei a fost absorbirea individului de catre stat”.

Barrow descrie statul socialist – cu buletinul de identitate care te leagă de locul în care a fost emis, cu nomenclatura birocratică, cu scaderea productivitatii si-a nivelului de trai, cu proprietatea de stat asupra pământului si fabricilor.

Mai sunt si alte asemănări izbitoare. Sub Dioclețian „nici un crestin nu putea fi cetățean roman; de aceea nu putea fi angajat In slujbe municipale sau imperiale, si nu putea face apel dupa darea unei sentințe. Sclavii crestini nu puteau fi liberati. Bisericile si cartile sfinte trebuiau distruse. Acestui edict i-au urmat altele. Preotii erau Intemnitati si torturati pentru a-i obliga sa sacrifice zeitatilor pagane.Scopul era sa lase oamenii fara conducatori si biserica fara principalul ei sprijin”.13 Exact ca-n România socialistă. Exact ca’n Noua Ordine Mondiala.

„Pamântul era luat din mâinile micilor agricultori și a fermierilor cu venit moderat. Statul confisca de ce avea nevoie sau ce i se părea ca nu e organizat productiv. Marii proprietari anexau moșiile alaturate care nu puteau produce cât cereau impozitele; căci statului nu-i păsa de titlul de proprietate ci de asigurarea ca se ia de pe pământ tributul în bani sau în produse sau în munca prestată de muncitorii legati de el.

Domenii imense au ajuns proprietatea unei singure familii, și acolo se concentrau fostele clase mijlocii ca sa obtina, ca iobagi In realitate, o bucata de pâine si oarecare protectie Impotriva asaltului guvernului; caci adesea moșierii puteau să se eschiveze sau să sfideze salariații guvernului.

Mai mult, corupția și miturile erau de proporții colosale, după cum arăta codul lui Teodosie, Impăratul încerca sa le stăvileasca prin legi … Vechilii marilor mosii îsi aveau aranjamentele lor cu funcționarii statului, uneori înselându-si stăpanii, uneori de acord cu ei, adăpostind dezertori din armată, falsificând statele de impozit cu ajutorul inspectorilor agricoli. E o imagine Ingrozitoare”. 

Da, e o imagine îngrozitoare. E imaginea colectivizarii agriculturii si-a coruptiei socialiste. E imaginea ruinării fermierilor si-a clasei de mijloc. Am vazut-o adusă cu forța armelor In Romania.

  Sursa: Fragmente preluate din http://miscarea.net/golea-pana-unde.htm

 

 

 

19/04/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: