CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Scurtă cronologie a evoluției serviciilor de informații românești

 

 

 

Servicii secrete și mituri despre servicii secrete în Europa

 

 

 

 

Evoluţia Serviciilor de Informații în România

Scurtă Cronologie

de Tiberiu Tănase

 

 

 

 

1842 – Este înfințată poliția secretă (servicul secret) – Regulamentul Organic, care este prima lege cu caracter unitar pentru Principatele Moldova și Tara Romanească, prevedea organizarea structurilor naționale de apărare, ordine internă și siguranță a statului.

Astfel, in 1842 este înfințată poliția secretă – serviciul secret atestată documentar în orașele Brăila și Galați, ulterior și în alte reședinte de județ ca principal organ de informații/contrainformații/contraspionaj al statului în subordinea Ministerului de Interne.

1865 – Marele Stat Major şi-a creat, după modelul francez, o Secţie a II-a care se ocupa de culegerea, analizarea şi sintetizarea informaţiilor cu caracter militar.

1874 – Serviciul Secret de la Ministerul de Interne este transformat în Biroul de Urmăriri și Informațiuni (la Prefectura Poliției Capitalei ) devenind astfel un Serviciu de Siguranța Generală a Statului.

1890-1891 – Legea prevede apariția agenților și a comisarilor specializați în Poliția de siguranță generală a statului.

1892 aprilie 19 – În cadrul Ministerului de Interne a fost înfiinţat biroul Siguranţei Generale, devenit apoi Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale a Statului.

1897 – De la 1 aprilie în fiecare oraș reședință de județ sunt creeate în secret Birourile de Siguranță Generală conduse de agenți speciali de siguranță (acoperiți ).

1897, 20 iunie – Înfințarea la Marele Stat Major al Armatei Române a Serviciului de Informațiuni și Contrsspionaj mixt .

1897, 10 iulie este emis Ordinul Circular nr. 18231, un fel de regulament de organizare și funționare a Serviciului d einformațiuni, contrainformații și contraspionaj al statului. ( Sorin Aparaschivei op. Cit p. 33- 34 ).

1908, 24 martie – Se înfințează Direcţia Poliţiei și Siguranței Generale a .Statului . Atribuţii în domeniul culegerii de informaţii mai aveau şi Prefectura Poliţiei Capitalei şi Inspectoratul General al Jandarmeriei.

1910, 22 mai – Este înfințat Servicul de Contraspionaj Militar de pe langă Direția Poliției și Siguranței Generale ( adică o structură mixtă civilo- militară).

1913, 13 ianuarie – A fost adoptată Legea privind spionajul în timp de pace, care prevedea pedepsirea celor vinovaţi de trădare şi spionaj cu închisoarea de la 2 la 15 ani.

1914, aprilie – Serviciul Secret creat de Mihai Moruzov este suprimat , organele sale de căutare fiind încorporate în noul Serviciu Special Central al Marelui Stat Major.

1914, octombrie – Direcţia Poliţiei și Siguranței Generale și Marele Stat Major al Armatei Române refac Servicul Comun de Contraspionaj.

1916 – Marele Cartier General al Armatei și Direcția Poliției și Siguranței Generale înființează pe langă corpurile de armată șase Birouri mobile de conraspionaj.

1917, martie – A fost creat de către Mihail Moruzov un Birou de Siguranţă al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranţa Generală, dar care lucra pentru Marele Cartier General. Acest embrion al unei structuri informative civile, care acţiona în beneficiul armatei, a fost desfiinţat în vara anului 1920.

1917, 4 aprile – Înfințarea Serviciului de contra spionaj romano –rus pentru susținera frontului

1924, noiembrie – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major a fost angajat Mihail Moruzov, la Biroul de căutare a informaţiilor. După eforturi intense care au durat câţiva ani, Moruzov a reuşit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înfiinţarea unui Serviciu Secret, încadrat cu funcţionari civili „pentru culegerea, verificarea şi completarea informaţiilor care interesează armata”, care va devenii în anul 19127 , Servicul Secret mixt al Armatei Romane .

1927 – Se realizează primele cooperări între Serviciul Secret condus de Moruzov şi serviciile similare franceze şi britanice.

1930, 10 iunie – A fost emisă o lege asupra spionajului în timp de pace, care agrava pedepsele.

1931 – Este înfințat Corpul Detectivilor în locul Brigazilor de Siguranță.

1934 – Se aprobă prima schemă de organizare oficială a Serviciului Secret care cuprindea o Secţie de Informaţii Externe, una de Contrainformaţii, un Birou Juridic şi un Birou Tehnic. Tot în acest an se accentuează tendinţa centrifugă a lui M. Moruzov, de a scoate Serviciul Secret din structura armatei şi de a-l plasa sub autoritatea Palatului Regal, acţiune care se va concretiza de facto în 1938, dar nu şi de jure.

1936 – În cadrul secției de contrainformații a Servicului Secret (S) se organizează Grupa de Contraspionaj (vezi, Sorin Aparaschivei op cit p. 55)

1937, 1 ianuarie – Intră în vigoare Codul de Justiţie Militară prin care se majorează pedepsele pentru trădare şi spionaj, ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru crimele de înaltă trădare.

1937 februarie – Se realizează primul schimb de informaţii între Serviciul Secret condus de Moruzov şi Abwehr (Serviciul Secret de informaţii al armatei germane).

1938, 29 martie – Decizia Ministerială nr 2200 – Servicul Secret revine la Marele Stat Major al Armatei Române.

1939, aprilie – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major au fost înfiinţate Birouri statistice militare la Iaşi, Bucureşti şi Cluj cu atribuţii contrainformative.

1940, 8 septembrie – A fost emis Decretul-lege nr. 3818 privind organizarea Serviciului Special de Informaţii (SSI – fostul Serviciu Secret), care a funcţionat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri, subordonat direct generalui Ion Antonescu, devenit conducator al Statului .

1940, 12 noiembrie – Decretul lege nr 3813, de reorganizare a Serviciului Special de Informații ramane la Președenția Consiliului de Miniștri, dar administrativ depinde de secretariatul General al Subsecariatului de Stat pentru Armata de Uscat .

1942, ianuarie – Serviciul Special de Informații se reorganizează astfel în Secția a II–a; Contrainformații se constituie Secția a IV–a Contraspionaj .

1942, 21 noiembrie – A fost adoptată Legea nr. 687 pentru combaterea transmiterii de informaţii şi a sabotajului.

1943, august – Este elaborat un decret-lege de reorganizare a Serviciului Special de Informaţii.

1944, 27 august – Secția a II–a comunică Serviciului Special de Informații că a reintrat în subordinea Marelui Stat Major iar la 14 septembrie 1944 este emis dccretul lege nr 1695 prin care SSI se transforma în Serviul de Informații și trece de la Președenția Consilui de Ministri la Ministerul de Război .

1944, 15 septembrie – Prin Decretul-lege nr. 1695, Serviciul Special de Informaţii a fost trecut în subordinea Ministerului de Război, schimbându-i-se şi denumirea în Serviciul de Informaţii al Ministerului de Război (S.I.M.R.).

1945, 17 aprilie – Prin decretul lege 1264, Servicul de Informații revine la denumirea Serviciul Special de Informații și este trecut în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, fiind redenumit Serviciul Special de Informaţii.

1945, mai – Serviciul Special de Informatii primeste o nouă organizare, contraspionajul fiind individualizat de contrainformații prin apariția Direcției a II-a Contraspionaj care se pastrează până în 1946.

1947, martie – A fost înfiinţat Serviciul de Informaţii al Armatei, aflat în subordinea Marelui Stat Major.

1948, 30 august – Prin Decretul nr. 221 a fost înfiinţată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP), formată din 10 direcţii centrale şi 12 direcţii regionale. Până în anul 1964, un rol însemnat în dirijarea noii instituţii l-au avut consilierii sovietici NKVD/KGB/GRU.

1949, 23 ianuarie – A fost înfiinţată, prin Decretul nr. 25, Direcţia Generală a Miliţiei din Ministerul de Interne, care înlocuia Direcţia Siguranţei Generale.

1949, 7 februarie – Jandarmeria a fost desfiinţată, fiind înlocuită cu trupele de securitate.

1951, 30 martie – DGSP a devenit Direcţia Generală a Securităţii Statului (DGSS) care cuprindea şi o Direcţie de Informaţii Externe (DIE).

1952, 20 septembrie – DGSS se desprinde din Ministerul de Interne şi se transformă în Ministerul Securităţii Statului, care se reintegrează în Ministerul de Interne în septembrie 1953.

1956, 11 iulie – Prin HCM nr. 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-a înfiinţat Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor.

1958 – După retragerea trupelor sovietice se înființează ceea ce va deveni Grupa XX, un grup de ofițeri cu misiunea ultra-secretă de a depista agenții sovietici din structurile politice, militare și de securitate din România

1960-1965 – Personalul Securităţii este epurat, fiind îndepărtaţi mulţi din ofiţerii impuşi sau controlați de Moscova. Ca urmare a activității Grupei XX, unei serii de agenți sovietici din PCR i se pune în vedere să-și înceteze activitatea.

1967, 22 iulie 22 – Odată cu Decretul nr. 710, în cadrul Ministerului de Interne a început să funcţioneze Departamentul Securităţii statului (DSS), condus de un Consiliu al Securităţii Statului (CSS), care avea în frunte un preşedinte cu rang de ministru.

1968, 4 aprilie – Consiliul Securităţii Statului s-a desprins din Ministerul de Interne şi a funcţionat ca organ central de stat.

1969 – După invazia sovietică din Cehoslovacia se înființează oficial Unitatea specială 0110 (fosta UM 0920/A) cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi spaţiul sovietic, supranimită Unitatea „Anti-KGB”. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti.

Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”.

Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav dar și german (anti-STASI) şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină.

În 1989, UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili.

1972, 9 aprilie – Prin Decretul nr. 130, Consiliul Securităţii Statului a reintrat în cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securităţii Statului a fost reorganizat în şase direcţii principale (informaţii interne, contrainformaţii economice, contraspionaj, contrainformaţii militare, securitate şi gardă şi cercetări penale).

1977, 15 decembrie – Se înființează Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) după un model și cu instructaj al serviciilor speciale ale RFG. Efective erau de 795 soldați și ofițeri în anul 1989, când, pe 24 decembrie 1989, o grupă condusă de Șeful de Stat Major din cadrul U.S.L.A., lt. col. Gheorghe Trosca, este ucisă sălbatic la ordinele agentului sovietic Nicolae Militaru în fața Ministerului Apărării Naționale. După 1990, unitatea de elită primește denumirea de Brigada Antiteroristă (AntiTero) iar în prezent numără un efectiv de circa 2000 de specialiști.

1989, 30 decembrie – Printr-o hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organele de securitate au fost dizolvate. Este arestat Iulian Vlad, ultimul șef al DSS, iar Armata, condusă de agentul sovietic Nicolae Militaru, preia toate unitățile Departamentului Securității Statului.

 

SRI – Scurtă Cronologie

 

1990, 20 martie – Are loc operațiunea violentă maghiară de la Târgu Mureș

1990, 26 martie – Prin Decretul nr. 181 al Consiliului Provizoriu de Uniunea Națională (CPUN) a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii (SRI), instituţie de stat specializată în domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională. Primul director: Virgil Măgureanu.

1990, 9 iulie – Brigada Antiteroristă, fosta USLA, intră în componența SRI.

1991, 29 iulie – A fost emisă Legea nr. 51 privind siguranţa naţională a României, care stabileşte noile ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi pază, precum şi structuri interne specializate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei. Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

1992, 24 februarie – Prin Legea nr. 14, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii au fost stabilite principalele sarcini şi atribuţii ale instituţiei.

2001 noiembrie – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat un nou Regulament de funcţionare a Serviciului Român de informaţii, adaptat noii etape prin care trece statul român.

2002 – Este elaborată şi intră în vigoare Strategia de securitate naţională a României.

 

Alte repere cronologice:

 

În perioada 26 mai 1997 – decembrie 2000, funcţia de director al SRI a fost îndeplinită de Costin Georgescu.

La 7 februarie 2001, Radu Timofte a devenit directorul instituției, iar în noiembrie 2001, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat un nou Regulament de funcționare a Serviciului Român de Informații.

În perioada 4 octombrie 2006 – 27 ianuarie 2015, conducerea SRI a fost asigurată de George Cristian Maior.

În 25 martie 2008, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat hotărârea privind aprobarea Structurii şi a Regulamentului de Funcţionare ale Serviciului Român de Informaţii, noua schemă de organizare intrând în vigoare în iulie 2008.

În decembrie 2010 a fost apobat un nou Regulament de Funcţionare al SRI şi o nouă schemă organizatorică, după care Serviciul Român de Informaţii îşi desfăşoară activitatea în prezent, iar în martie 2011, a intrat în vigoare noua viziune strategică „SRI în era informaţională” pentru perioada 2011 – 2015.

Din 3 martie 2015,   directorul Serviciului Român de Informaţii este Eduard Hellvig.

 

 

SRI https://www.sri.ro/ are pagina de FB – https://www.facebook.com/sri.oficial/

 

Resurse:

Sorin Aparaschivei: Cronologie Fotodocumentara a Contraspionajului Romanesc, București 2019 – https://www.cristoiublog.ro/gindul-de-duminica-1-iulie-2018/
Tiberiu Tănase: Evoluția Serviciului Special de Informații în perioada celui de-al Doilea Război Mondial – http://acmrr-sri.ro/wp-content/uploads/2018/11/Vitraliino-35.pdf
Tiberiu Tănase: Serviciul Român de Informații – serviciu de intelligence competitiv în apărarea intereselor de securitate ale României – https://intelligence.sri.ro/serviciul-roman-de-informatii-serviciu-de-intelligence-competitiv-apararea-intereselor-de-securitate-ale-romaniei/
Tiberiu Tănase: Scurtă cronologie a serviciilor de informaţii din România – http://www.ziaristionline.ro/2013/08/18/dr-tiberiu-tanase-scurta-cronologie-a-serviciilor-de-informatii-din-romania/
Dan Andronic: Revista Evenimentul Istoric, Nr. 1, Februarie 2018 – https://evenimentulistoric.ro/ceausescu-vanatorii-agenti-kgb.html
Victor Roncea: http://roncea.ro/tag/grupa-xx/ ; https://evenimentulistoric.ro/toate-firele-operatiunii-targu-mures-1990-duc-la-budapesta-si-moscova-30-de-ani-de-la-macelul-din-20-martie-1990.html
Larry L. Watts: Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România – https://intelligence.sri.ro/larry-l-watts-fereste-ma-doamne-de-prieteni-razboiul-clandestin-al-blocului-sovietic-cu-romania/

Sursa: Ziaristi Online

06/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ULTIMA NOAPTE LA PALAT. CE AU FĂCUT OAMENII LUI CEAUȘESCU ÎN NOAPTEA DE 21 DECEMBRIE 1989?

  
   

Dialoguri cu Stefan Andrei, alias Machiavelli, şi Dumitru Burlan,„sosia lui Ceaușescu”

Spionii sovietici bântuiau pe sub nasul lui Ceaușescu în anul 1989.

Ce fac agenții ruși acum, la vreme de Jihad prin Bucureşti?

Am fost la Snagov împreună cu colonelul Dumitru Burlan, cel supranumit „sosia lui Ceaușescu”. Am asistat astfel la o confruntare între un reprezentant al activiștilor comuniști şi un ofițer al serviciilor secrete de-atunci pe tema „Cine-a tras în noi după 22”. Primul se consideră trădat de Ceaușescu fiindcă președintele a fugit şi „nu a lăsat niciun răspuns”, vorba cântecului despre „Calul Bălan, priponit de-un leuştean”… Celălalt era militar şi nu se consideră trădat.Amândoi însă au făcut pușcărie după 1990, fără să fie vinovați.

Stefan Andrei avea 80 de ani în iarna lui 2012, când am avut ultima discuție cu el. Fostul demnitar comunist avea aceeași memorie prodigioasă şi demnitatea să nu se dezică de propriul trecut. Așa cum nu s-a dezis nici de Violeta lui, atunci când Elena Ceaușescu i-a cerut pe un ton partinic să divorțeze.

 

 

Imagini pentru ștefan andrei photos

 

Foto: Ștefan Andrei și soția sa, actrița Violeta Andrei

 

 

 

A apărat-o atunci, cu tot riscul mazilirii, o apără şi acum: „Serghei Mizil ăsta este un cretin, spune că nevastă-mea n-a fost persecutată, când ea era interzisă să mai facă film, şi de la televiziune. Spune că mie îmi venea somonul cu avionul din străinătate. Un idiot!…”

Cam așa ne-a întâmpinat când ne-am dus să-l revedem la Snagov. Era la trecerea dintre ani. Tocmai publicase o carte, un interviu fluviu, intitulată sugestiv „Stăpânul secretelor lui Ceaușescu. I se spune Machiavelli”.

Stefan Andrei este un om cultivat şi nu cred că greșesc dacă afirm că el a completat tripleta de aur din politica perioadei comuniste, alături de Ion Gheorghe Maurer şi Corneliu Mănescu. Așa cum a putut să fie acea politică în plină dictatură, construită la umbra Uniunii Sovietice. Generația lui Stefan Andrei a moderat, prin naționalismul ei, până şi ideologia bolșevică, militând pentru interesele românilor.

Atât cât se mai putea atunci. Era reacția de supraviețuire națională în condiții absolut iraționale. Un moment similar de răbufnire scitică putea să-l determine pe cancelarul Otto von Bismarck să mediteze cu voce tare: „Românii nu sunt o națiune, ci o profesie”.

Şi de peste o sută deani, afirmația este interpretată prin două extreme: ori Bismarck a remarcat oportunismul nostru funciar, fie şi ca formă de supraviețuire în circumstanțe extreme, ori şi el a fost nevoit să recunoască o anume perspicacitate a românilor pentru combinații şi tratative. În orice caz, Nikita Hrușciov a rămas captivul primei versiuni, așa cum înclină şi unii istorici actuali din țara noastră:

„În România, chiar şi printre oficialii Partidului Comunist, se dezvoltă o atitudine nesănătoasă, naționalistă şi antisovietică, care trebuia retezată de la rădăcină… Mămăligarii nu sunt o națiune, ci o curvă.”

Stefan Andrei face parte din acea generație de „mămăligari”, care a încercat să scoată România dintr-o lume aberantă într-o dictatură personală.Şi de aceea, nu-l uită pe Ion Iliescu…

În 1999, Stefan Andrei îmi spunea că Ion Iliescu ar fi vrut să rămână şi el în căruța puterii, chiar dacă era incompetent, dar Mult Iubitu şi Prea Ciuruitu nu l-a mai tolerat. „Ceaușescu nu l-a mai primit pe Iliescu nici pe şişlete”, adică pe scândura din spate a căruței.Şi Ion Iliescu s-a răzbunat.

Răzbunarea

„Pe toți din Comitetul Politic Executiv ne-a condamnat că am fost de acord să se folosească forța armelor la Timișoara.În primul rând, nu era de competenta mea. Era de competența forțelor armate. Nu intra în atribuțiunea noastră. Comandantul suprem conducea direct Armata, Securitatea, Internele, Procuratura şi Externele. Eu nici nu participam la ședințele de guvern.

Nici eu, nici Postelnicu sau Homoşteanu sau Coman. Noi nu participam la ședințele de guvern. Eu aveam legătură directă cu Ceaușescu, ca președinte al țării, iar ei discutau direct cu Ceaușescu în calitate de comandant suprem”, mi-a explicat Stefan Andrei într-o bodegă de la Snagov. „Deci, bă copile, jurământul se depunea către comandantul suprem. Nu față de Comitetul Politic Executiv al PCR”.

Ion Iliescu ar fi putut măcar să ceară aplicarea legii pentru fiecare demnitar în parte, așa cum trebuia să intervină pentru un proces echitabil în privința lui Nicolae Ceaușescu, binefăcătorul lui. Nu a făcut-o. Care să fie misterul?

„Scopul lui Brucan era să decapiteze partidul. Să rămână partidul fără conducere. Brucan discutase cu Iliescu”.

Iliescu este o curviştină. Fiindcă noi am fost achitați, iar el a făcut recurs şi ne-au condamnat. El cu Vasile Ionel, care era agent sovietic, au stabilit şi pedepsele noastre.

Se știa că Vasile Ionel era agent sovietic mai demult, separat de Militaru. Fusese scos de la armată şi băgat la conducerea Canalului. A fost interceptat în timp ce discuta cu sovieticii”.

Spionii sovietici

– E adevărat că Militaru umbla deghizat în femeie pe la Consulatul sovietic de la Constanța?

– Așa este. Trosca l-a prins. El i-a raportat generalului Nuţă, care era șeful Contrainformațiilor militare. Nuţă i-a transmis informația lui Ceaușescu. În Constituția de-atunci, era condamnat doar cel care spiona în favoarea unei puteri inamice. Iar rușii spuneau: ce putere inamică suntem noi pentru voi? Ce secrete militare aveți voi față de noi care vă dăm şi arme? Nu mai aveai argumente.

Trebuia să mergem în Crimeea cu Ceaușescu. „Uite, mă, ce face măgarul ăsta de Militaru… Şi i-am spus: Tovarășe Ceaușescu, dacă mergeți cu poziția asta în Crimeea, este o catastrofă. Tot ce stabilisem eu să le cerem – materii prime – nu mai stătea în picioare pentru că Brejnev ne spunea clar: Voi spuneți că spionii aparțin unor puteri inamice. Păi Uniunea Sovietică este o putere inamică față de România?

Ce secrete militare aveți față de noi? A, există internaționaliști care critică pozițiile voastre, pe care le critic şi eu. Așa că discuția se putea bloca.

– Ce rol au avut sovieticii în moartea lui Ceaușescu, domnule ministru? Generalul Victor Stănculescu, Sergiu Nicolaescu, Petre Roman au confirmat că au existat 15.000-40.000 de agenți sovietici în România.

– Eu am avut o discuție cu generalul Mihai Caraman. El a fost la mine la Snagov de 7 ori după 1990. În septembrie 1990, erau 30.000 de agenți sovietici la noi, zice el.

Caraman a mers la Iliescu şi i-a spus în toamna lui 1990. I-a spus şi lui Roman. A fost trimis Virgil Măgureanu la Moscova pentru retragerea acestor agenți sovietici. Eu am făcut publică problema după discuția cu Caraman. Şi el a fost schimbat apoi.

– Agenții ruși s-au aliniat şi au plecat disciplinat înapoi? Știați ceva ?

– Știa numai Securitatea.

– Dumneavoastră știați, domnule Burlan?

– Eu v-am zis că în blocul sovietic din Piața Aviatorilor, în septembrie 1989, tot personalul a fost retras. Nu a mai rămas niciun membru al Ambasadei.

– Şi atunci unde au stat acești 30-40.000 de agenți ? Este o armată. Cum nu știați?

– Aveau toată structura necesară în Bucureşti. Le-a asigurat cazarea.

– Şi dumneavoastră de la servicii nu știați?

– Iulian Vlad știa. Era informat.

Şi aici intervine Ștefan Andrei să potolească spiritele cu un nou argument.

– Înainte de 1989, nu erau luați în evidență cei din țările socialiste.

– Cum să nu? Eram obligat să raportez la Miliţie că a venit Ivan la mine.

– Nu, Securitatea nu știa cine a intrat în țară din Cehoslovacia sau din Ungaria. La frontiera ungară erau mai multe urme de picioare spre România, decât dinspre România spre Ungaria.

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: col. Dumitru Burlan

 

 

 

 

Aici, Dumitru Burlan mai vine cu o nuanță:

„Nu erau înregistrați după nume, dar numeric erau înregistrați”.

– Nu aveați legătură cu grănicerii?

– Era la armată, la grăniceri. Vlad știa, dar el nu putea lua măsuri fiindcă era de acord cu aceste treburi. El făcea parte din conspirație. În 1991, recunoaște că l-a trădat pe Ceaușescu.

O alternativă plauzibilă: Nicu Ceaușescu în locul tatălui

– A existat o problemă extrem de controversată: tentativa unor demnitari comuniști din eșalonul al doilea de a-l înlătura pe Ceaușescu pentru a-l pune în loc pe Nicu. Cât de adevărată a fost această tentativă? Domnul Dumitru Burlan zice că această conspirație a existat.

– Asta nu știu. Eu știu ce am întreprins eu. S-a pus problema ca, după moartea lui Nicolae Ceaușescu, care știam că este apropiată (din surse sovietice şi vest-germane), să evităm ca în România să se întâmple ca în China, unde nevasta lui Chian Chin a luat puterea.

În componența de-atunci a Comitetului Politic Executiv, unde Ceaușescu avea 85% devotament în orice condiții şi până la capăt, singura soluție era ca, după moartea lui, să-i atragem pe cei care erau cei mai apropiați de Elena Ceaușescu. Şi veneam cu varianta provizorie Nicu Ceaușescu.

– Deci v-ați gândit la această alternativă?

– Dar am discutat-o chiar. Ion Traian Ștefănescu poate s-o confirme. M-am văzut cu el la moartea fratelui meu de la Craiova. Am discutat în parc…

– Deci se confirmă ce spunea colonelul Dumitru Burlan, sosia lui Ceaușescu.

„Eu, cu un colectiv de alți 4 ofițeri, am înregistrat tot ce a discutat Nicu. Ne-a cerut Elena Ceaușescu să arătăm tot ce face Nicu. În guvernul pe care-l preconiza Nicu, trebuiau să intre: Ion Traian Ștefănescu, Constantin Boștină, Constantin Olteanu, Tudor Mohora, Cornel Burtică, Stefan Andrei şi alți câțiva”, a precizat colonelul Burlan.

– Știați sau nu, domnule ministru, că făceați parte din acea conspirație?

– Nu. Auzisem multe variante…

– Dar noi v-am înregistrat…, intervine Dumitru Burlan.

– Una din variante o prezintă Rogojanu. El spune că grupul de la Comana – știu şi eu de la o femeie…

– Ana Blandiana?

– Nu contează… Mai mergeau şi alte femei. Se vedea că în funcțiile executive – zice Rogojanu – să fiu eu şi Gogu Rădulescu. Eu nu aveam relații cu grupul de la Comana. Nu am fost niciodată acolo. Cu Gogu Rădulescu aveam relații bune, dar știam că el este iudaizat. A trăit cu o evreică. Tatăl lui era lăutar ţigan şi maică-sa era cântăreață rusoaică. Nevasta lui era evreică. Iar fratele lui era violoncelist la Filarmonica de Stat. Când a plecat Burtică din conducerea UTM, în 1982, nu se punea problema schimbării lui Ceaușescu.

Dumitru Burlan: – Asta a fost în 1984. Noi i-am înregistrat, normal.

Stefan Andrei: – Eu aveam discuții cu Ion Traian Ștefănescu, şi cu Ioan Totu, şi cu Nicolae Giosan. Olteanu nu a fost în grup pentru că era foarte bun prieten cu Postelnicu.

Casetele spun tot, dar Dumitru Burlan le-a predat generalului Neagoe. „Eu nu am participat”, neagă Andrei şi acum. „Nu ați participat, dar ați fost propus, a replicat colonelul. Trebuie să-mi dați dreptate într-o chestiune: Ceaușescu nu putea să ia nicio măsură contra lui Nicu”.

„El știa că noi mergem pe varianta Nicușor, nu cu maică-sa, își amintește ministrul Andrei. Era un lucru caraghios. La Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, mă anunță Nicușor de la Sibiu: „Tovarăşu Andrei, am auzit că ați fost desemnat să veniți la conferința județeană de partid. E foarte bine că mai discutăm…”.

Nicușor a fost înregistrat de Securitate (Dumitru Burlan râde) şi înregistrarea a ajuns la Elena Ceaușescu. Pe mine nu m-a mai trimis tovarășa la Sibiu. A mers Ion Coman, iar pe mine m-a trimis la… Bihor”.

„Nicușor nu putea să facă nimic de capul lui, spune colonelul. L-a trimis pe Constantin Olteanu la Moscova la o conferință a Pactului de la Varșovia să ia acordul lui Gorbaciov”.

Aici discuția sare în aer:

– Hai, mă, că asta-i poveste, mă! Lasă-mă-n pace, mă! Nici nu l-a primit Gorbaciov.

– L-a primit.

– Nu l-a primit. Aveam ambasador la Moscova, care mi-a spus. Nu, nu l-a primit.

– Şi atunci, aghiotantul lui Olteanu minte?

– Olteanu nu este o figură. Am relații bune cu el. A fost muncitor, a stat la secția militară ani de zile. În trei ani, ajunge general cu patru stele, ministrul Apărării, secretar cu propaganda. Aiureală!

– Dar măsurile luate? Ședința Comitetului Politic Executiv, când a plecat Olteanu la Moscova? Ceaușescu a luat măsuri de îndepărtare a tuturor: Constantin Olteanu a fost făcut primar general al Capitalei, Nicușor a fost dus prim secretar la Sibiu, Ion Traian Ștefănescu a fost dus la Sălaj, Boștină a fost trimis la Botoșani.

– Au fost luate aceste măsuri, dar nu din cauza asta, mă.

– A vrut să vă destrame.

– Funcția de prim secretar pentru Nicu era mai importantă decât cea de prim secretat la UTC. Trebuia să cunoască munca de partid. Sibiul era cel mai ușor de condus.

„Instalează-l pe măgarul de Iliescu la Editura Tehnică”

Ministrul Stefan Andrei nu crede că Ion Iliescu a fost pe 15-17 decembrie 1989 la Moscova, așa cum mi-a povestit un lucrător de la Ambasada României din Rusia.

– Nu, nu a fost. În 1988 am fost la expoziția de la Moscova ca șef al delegației. Şi Talîzin, omologul meu, mi-a spus în mașină, de față cu Radu Păunescu, ministrul Industriei Grele, că conducerea sovietică roagă pe tovarășul Ceaușescu să fie de acord ca tovarășul Iliescu să facă o vizită la Moscova şi să se întâlnească cu colegii de facultate. Radu Păunescu trăiește. Se știa că nu i se va da voie lui Iliescu. Încă nu se cunoaște exact care a fost rețeaua sovietică din România în timpul lui Ceaușescu…

Iliescu s-a văzut cu Militaru când a fost scos de la Ape, în 1985. Şi eu am vorbit cu Ion Dincă, era de încredere şi mi-a spus. Era şi el partizanul lui Nicușor, dar era contra lui Olteanu şi a lui Postelnicu. Stătea în celulă cu Vlad şi Dincă nu vorbea cu el. Şi a venit la mine. Eu eram la etajul 3, la CC. Este un culoar lung acolo. În biroul dinspre intrarea C. Eram la controlul muncitoresc. Mă mutasem în biroul lui Ilie Verdeţ care fusese la Controlul Muncitoresc.

Pe aripa asta mică a Comitetului Central, era Dincă. Șeful meu de cabinet era prieten cu colonelul acela frumos, care era prieten cu Daraboinea de la mine. Şi zice: “Sâmbătă, au mutat instalația de ascultare de la tovarășul Verdeţ la tovarășul Andrei pentru că tovarășul Sîrbu – care era în locul meu – nu merită o asemenea instalație”. Era o instalație mai complicată, mai sofisticată. Şi ne plimbam pe culoarul ăsta. Ce e, tovarăşu Dincă? “M-a chemat tovarăşu Ceaușescu… şi mi-a zis uite, du-te şi instalează-l pe măgarul ăsta de Iliescu la Editura Tehnică pentru că sunt informații că el a discutat cu Nicolae Militaru. Dar te duci mai târziu, ca să punem mai întâi în locul lui Walter Roman la Editura Politică pe Dumitru Ghișe, pentru ca nu cumva Iliescu să ceară să meargă el la Editura Politică…” E clar?

A doua chestiune, şi am martori pe Avram şi pe Oprea.

A venit o informare că academicianul Simionescu de la Iași discuta cu un prieten care era informator: “Bă băiete, m-am dus cu Iliescu la plimbare, mă. Ce l-a criticat pe Ceaușescu de era să-mi cadă pantalonii de pe mine, mă.” A discutat cu profesori de la Politehnică, de la Medicină şi cu cei de la Teatru. Eu nu mergeam cu Ceaușescu în vizită decât întâmplător. La deschiderea anului universitar lua pe Bobu şi pe Curticeanu. Pe mine m-a luat doar în două vizite în țară. În 1979, am fost la Timișoara. Aruncau șvabii pe mașina lui cereri de plecare din țară. De-acolo am mers la Arad, am dormit la Săvârşin. Şi de-acolo am mers la Oradea. I-am zis tovarăşului că mă duc acasă. Şi în 1976, am aranjat plecarea în URSS, am fost la Soci, în Armenia, în Georgia, la Batumi, pe urmă am vizitat Chișinăul. La Batumi, vine veste din țară că a murit Gheorghe Stoica, pe care Ceaușescu nu-l suporta. “Mă, da îngropații-l până vin eu…”

Trebuia să mergem la Chişinău. În același timp, Ceaușescu a aranjat să aibă loc şi inaugurarea la Combinatul de Utilaj Greu de la Iași. Mă băieți, la aeroport se aruncau scrisori pe mașină. “Ia vedete ce vor ăștia!” 95% voiau case, a zis consilierul Raţ. Era şi Manea Mănescu. Şi Ceaușescu îl întreabă pe Iliescu. “Mă Iliescu, da tu cum stai cu planul la construcțiile de locuințe din fondul de stat?” Şi zice – 40-50%. «Mă, asta este lipsă de răspundere politică. Alți primi-secretari îmi cer să le măresc fondurile pentru construcția de locuințe şi aici, la Iași, unde ai institut de proiectări, ai trust de construcții, facultate de construcții… Mai lasă dracului teatrul şi Universitatea, Iliescule, şi ocupă-te de problemele oamenilor, Iliescule! Problema locuințelor de la Iași este fundamentală pentru politica partidului, mai ales că am dărâmat cartierele vechi, am construit fabrici şi combinate.»

Şi atunci mi-am dat seama că Iliescu se clatină. Era cea mai gravă problemă pentru care l-a făcut arșice, de față cu noi.

Iliescu pierdea timpul cu teatrul, cu bârfe şi, când a ajuns la conducere, el a fost Patriarhul distrugerii economiei naționale.

– Mi-ați spus în 1999 că Ceaușescu nu l-ar primi pe Iliescu nici pe şişlete. Credeți la fel şi acum?

– Iliescu voia să rămână pe şişlete, adică în căruța puterii. Nu există măcar un document în care Iliescu să fi criticat politica partidului comunist. Niciodată! A venit şi a prezentat Canalul Bucureşti-Dunăre, nu a spus că nu e de acord. Iar în 1990, primul lucru pe care l-a făcut a fost să oprească lucrările la canal. Ca să nu intre în istorie Canalul Bucureşti-Dunăre cu numele lui Ceaușescu. Iliescu avea niște raporturi speciale cu familia Ceaușescu. Nimeni nu-şi putea permite ce-şi permitea el. În afară de Ion Gheorghe Maurer. Pentru că Elena Ceaușescu, care mi se adresa cu “Andrei”, mi-a spus mie: “Mergeam cu Ionel de mână la frate-meu la Văcărești şi ieri am mers la taică-său”. Lui Verdeţ îi zicea „Ilie” şi lui Iliescu îi spunea „Ionel”. “Am mers cu Ionel la Târgu-Jiu. Schimbam trenul la Filiași, dormeam la o familie într-o odaie eu, mama lui adoptivă şi Ionel de care nu ne jenam că era un copil în pantaloni scurți”.

Prin urmare, relațiile lor datau din timpul războiului.

Ea îi povestea Suzanei Gâdea că, într-o seară, a condus-o Ionel. Suzana a fost un excelent profesor la metalurgie şi inginer, nu şi ministru al Culturii. Primul secretar la Sectorul 1 era Virgil Cazacu. Şi mi-a zis Suzana Gâdea că Elena i-a spus că ea a fost prietenă cu unchiul lui Iliescu. A fost dragoste între ei. Şi pe urmă, Ceaușescu s-a bătut ca el să plece la studii în Uniunea Sovietică. În plus, când Ceaușescu a devenit secretar al CC al partidului şi a organizat o conferință națională a UTM în 1954, la Sala Dinamo. Cu acest prilej, a dez-iudaizat conducerea UTM. Era Paul Cornea secretar cu propaganda şi a fost pus un român, Petre Gheorghe, exclus apoi fiindcă nevasta lui avea șapte amanți la Piteşti. L-a scos pe Mușat pentru că trăia cu Cornelia Filipaș şi l-a pus pe Cornel Fulger, secretar de la Bicaz, bunicul Alessandrei Stoicescu.

Cultul personalității

L-a pus pe Virgil Trofin secretar cu probleme organizatorice. Era maior de armată. În Biroul CC UTM, membru supleant l-a pus pe Iliescu, care era la studii la Moscova. Era contra naturii! nici nu era de față. Ceaușescu l-a propus. L-a trimis secretar al Uniunii Internaționale a Studenților. S-a creat asociația studenților. Congresul UTC din 1955. Trofin era prim secretar la UTM. Cornelia Filipaș a fost înlocuită de Cornelia Dinescu. La studenți a fost pus președinte Ion Iliescu, care nu avea nicio experiență în domeniu. Trăise la Moscova, avea bursă mare, nu făcea muncă patriotică. Când veneau, 90% primeau locuri la odihnă din cota noastră.

În 1953, toată țara a fost înfometată şi la cămin se mânca numai mazăre. Eu şi câțiva am protestat. Pe mine şi pe Trifan ne-a chemat evreul Petre Lupu care ne-a spus să nu mai comentăm. Şi Iliescu ajunge președinte la studenți. Eu eram șef al comisiei culturale şi al comisiei internaționale. La Conferința a doua studenților, a venit Gheorghiu-Dej, care a condus prezidiul. Paloș şi Blajovici de la organizația de masă de la Lupu ne-au cerut să strigăm “Gheorghiu-Dej, Gheorghiu-Dej!”. Ne-a pus Ceaușescu. Dej a ridicat mâna: “Nu e frumos. Strigați România-PMR!”

Al doilea moment. Dej a ținut o cuvântare la Conferința din 1959. “Tovarăși, în fabrici muncitorii sunt la un loc români, maghiari, germani… De ce învățământul să fie altfel? Românii într-o parte şi maghiarii în altă parte? Să unificăm învățământul!”

Ce a făcut Iliescu? A scos elevii români din liceele maghiare. O tâmpenie!

Apoi a unificat Dej învățământul româno-maghiar. Mergeam la conferința UTM de la Târgu-Mureș din 1958 şi s-a ținut în maghiară, cu interpret. M-am dus la Biblioteca cu cărți maghiare de lux şi cărțile românești într-o singură cămăruță la Institutul de Medicină din Cluj.

În pauză, Dej zice: “Măi, schimbați-l pe Iliescu ăsta de la conducere… este exact ca taică-său, uite cum se roșește, cum se aprinde, cum dă din fund…” “E foarte bun!”, zice Ceaușescu. “Dacă e foarte bun, faceți-l ministru, dar scoateți-l din munca de partid. E exact taică-său…”

Tatăl lui Ion Iliescu a votat la Moscova pentru dezmembrarea României

Tatăl lui Iliescu, din discuțiile cu ilegaliștii de la Târgu-Jiu, a avut niște simpatii legionare inițial. Legionarii aveau ITB-ul, aveau organizație muncitorească pe timpul lui Hori Sima. Mihai Caraman mi-a zis. Când a ajuns șef la SIE în 1989, Mihai Caraman a mers la Iliescu. “Tovarășe Iliescu, am văzut dosarul mamei dumneavoastră adoptive şi scrie la verificare că tatăl dumneavoastră a avut simpatii legionare”. “Păi cam așa e”, a spus Iliescu.

Intră în PC, merge la Congresul de la Moscova din 1930-1931, acolo s-au pronunțat ca Basarabia să meargă la URSS, Transilvania să aibă autonomie până la despărțire, Dobrogea să fie dată bulgarilor. Li s-a spus că dacă se duc în tara vor fi legați. Votaseră o decizie contrară Constituției. Așa a stat Iliescu câțiva ani în URSS. A venit de-acolo, a continuat activitatea şi cu Constantin David, la 1 mai 1939, au defilat ca portdrapel al metalurgiștilor.

După aceea a fost chemat la conducerea partidului, criticați şi sancționați fiindcă primiseră sarcină de la partid ca, atunci când ajung la mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, să strige lozinci politice. “Nu se putea, era fanfară acolo, era lume…” Lucrețiu Pătrășcanu, iudaizat şi el, cu amante evreice, cu nevastă evreică, zice nu, trebuia cu orice preț să scuipați în ciorba regelui. Că era manifestația de la 1 mai 1939 pentru apărarea frontierelor țării. Sub egida lui Carol II. Așa mi-au spus Ion Popescu-Puţuri şi alții. Tatăl lui Iliescu e arestat şi dus la Văcărești şi la lagărul de la Caracal. Antonescu i-a adunat pe toți la Târgu-Jiu.

Acolo era şi Auschnit, şi Victor Eftimiu pentru că spunea bancuri contra lui Antonescu. Şi Arghezi pentru “Baroane” şi Zaharia Stancu. Am citit “Zile de lagăr” a lui Zaharia Stancu, cu vreo 40 de ani în urmă. Acolo, când a ajuns, se impusese Gheorghe Gheorghjiu-Dej. El intrase în Partidul Comunist din 1932. Tatăl lui Iliescu din 1930, încă de la Congresul V de la Moscova. A început să comenteze. “Ce-i cu ăsta? De ce îl cheamă conducerea lagărului numai pe Gheorghiu-Dej?”

Pe urmă, Dej organiza înlocuirea lui Stefan Foriş, dar îl ocolea pe Iliescu-tatăl, care se cunoștea bine cu Foriş. L-au chemat pe Iliescu tatăl în ședința de partid. Mi-a spus un legionar că, în timp ce te căcai, spuneai una-alta despre Dej. Dacă mai faci așa, te excludem din partid. Nu s-a liniștit şi avea şi poziție anti-evreiască. Stefan Voicu, Gisela Vass care erau în lagăr spuneau că avea o poziție critică față de prezenta masivă a evreilor în Partidul Comunist. Inclusiv că unii au intrat în partid ca să fie deținuți politici şi nu ca evrei. L-au exclus din partid şi a murit exclus din partid la 1 mai 1945.

Ca să nu mai fiu în bătaia puștii, pe mine m-au pus adjunct de șef de secție la partid. Pe Ion Iliescu l-au făcut doar șef de sector, la științe sociale – marxism şi economie politică, având ca adjunct pe Costin Nădejde. După moartea lui Dej, Ceaușescu îl pune adjunct de șef de secție. El s-a ocupat la funeraliile lui Dej de terminarea mausoleului.

A doua chestiune, el, împreună cu Petre Lupu, au văzut telegramele noastre adresate cu ocazia morții lui Dej. Şi de unde înainte era 3 cincimi cu Dej şi 2 cincimi cu Ceaușescu, Petre Lupu şi cu Ion Iliescu ne-au schimbat scrisoarea dată în presă şi a apărut 4 cincimi pentru Ceaușescu şi o cincime pentru Dej. Apoi, în 1971 l-a făcut secretar al Comitetului Central. Când ne-am întors din China, a fost schimbat din nou.

– Ați pomenit de relațiile lui Ion Iliescu cu niște activiști importanți din garda veche a partidului. Asta explică de ce a venit el cu staliniștii la putere ? Brucan, Bârlădeanu, Militaru…

– Şi Gisella Vass. Era fiu de ilegalist. Între cei din conducere, Ion Iliescu era un om mai cultivat, mai democrat. Este un caz ciudat. Nevasta lui şi sora nevestei lui au făcut studii în URSS. Cazuri mai rare ca într-o familie să fie doi inși cu studii în Uniunea Sovietică. Trebuiau înlocuiți kominterniștii. Pe linie de partid, au fost promovați Verdeţ, Dăscălescu, Pană, Patilineţ. Cam 20 de inși pe an. Pe linie militară, la fel.

Ilegaliștii nu au fost încorporați în partid. Aveau pretenții speciale. Noi am luptat pentru acest regim, voi ați venit la masa pusă. Ca şi Iliescu şi Gorbaciov, ei mor comuniști. Situația internă din tara favorizează această percepție.

Acum unde am ajuns. Îți place, bă copile? Cu 3-4 milioane de români plecați din tara… Mii şi mii de hectare de pădure au fost luate de austrieci, Toacă la ele. La Sebeş şi la Siret. La Snagov la fel, au tăiat stejari de 100 de ani şi au lăsat numai carpeni. Intervin noi taxe pentru sănătate, învățământ. 6 milioane pensie. Ce să facă românii?

Eu am 25 de milioane de lei pensie.Sigur că noi ne puneam întrebări şi pe timpul lui Ceaușescu. Dacă sovieticii care au creat sistemul spun că mașinăria nu merge, cum să meargă în România ?

Noi am copiat de la ei. Logic nu?

I-ați spus vreodată lui Ceaușescu treaba asta?

– A, nu, că nu se putea discuta…

– Deci Ion Iliescu a venit cu staliniștii…

Ceaușescu avea o inteligență letală. De oltean

– L-ați cunoscut pe generalul Stănculescu înainte de 1990? Spune că a fost racolat de MI6. E adevărat? Era foarte important şi pentru destinul Dvs., nu?

– În cartea scrisă de Alex Stoenescu, Stănculescu spune așa: “Dacă mă suna Ștefan Andrei înainte de a veni Iliescu cu Nicolae Militaru, cu Nicolaescu, îi dădeam armata lui Stefan Andrei”.

– Şi de ce nu l-ați sunat pe Stănculescu?

– Pentru că eu nu voiam. Nu eram făcut pentru asta. Erau probleme foarte serioase şi eu n-am fost niciodată un bun organizator.

– Şi totuși Ceaușescu v-a întrebat «Tu ce crezi, Andrei ? »

– Nu m-a întrebat pe mine. Patru inși nu am mers la el să-l rugăm să rămână. Ceaușescu nu m-a întrebat pe mine nimic atunci. A spus că el pleacă. « În aceste condiții, alegeți-vă alt secretar general!» Şi atunci a luat cuvântul Dăscălescu: «Nu mergem mai departe fără dvs.!» A vorbit Nicolae Constantin: “Tovarășe Dăscălescu, nu-ti permitem să te răstești la Tovarăşu!”

A luat cuvântul Dumitru Popescu: “Dar cine a spus asta că mergem fără Ceaușescu?” Pacoste a pus mâna în ușă ca să nu iasă Ceaușescu de-acolo. Femeile au veni plângând, Postelnicu avea ochii umeziți, nu știu ce şi cutare… Patru inși – Mizil, Toma Ion, eu şi Pană nu ne-am dus la el.

– Şi nu v-a întrebat?

– Nu. Nu știu de unde a apărut… Măi Patrichi, bă copile, dacă eu nu știu… mi se pot reproșa multe lucruri, dar nu că nu am memorie… Ceaușescu era foarte abil. Avea o inteligență letală. Era inteligenta sifiliticului. Sifiliticul are niște momente de pisc, după care cade.

– Şi epilepticul la fel, şi schizofrenicul…

– Așa este. Tendințe de nebunie. Mare manipulator, după cum l-a aruncat pe Drăghici, omul lui de încredere… Înainte de a deveni ministrul comerțului exterior, vânzările de arme se făceau printr-un raport semnat de Milea şi de Stănculescu către Ceaușescu. Când am ajuns eu viceprim ministru la Comerț Exterior, ne-a chemat Ceaușescu pe toți trei. Apăruseră niște probleme pentru că dădeam armament şi iranienilor, şi irakienilor. Şi către Zimbabwe, şi Africii de Sud. Şi nu a mai vrut să apară răspunderea lui.

“Tovarăși, armamentul este tot o marfă. De tot exportul nostru de marfă răspunde Stefan Andrei. Eu am încredere în el. Nu-mi mai trimiteți mie rapoartele cu vânzările de armament, trimiteți-le lui. El vine şi mă consultă…” Toate rapoartele cu armament veneau de la Milea şi Stănculescu la mine. Stănculescu a băut la mine un butoi de cafea. Așa de frecvent venea. Ei nu-i mai prezentau lui Ceaușescu rapoartele. De aceea, am contribuit mult la dotarea Spitalului Militar Central. “Vă rugăm ca din fondurile cutare…” Nu era control.

I-am spus lui Ceaușescu: “Şi Polonia, şi Bulgaria, şi Ungaria cumpără carne de vită din depozitele americane din Germania Federală la un preț foarte avantajos. Haideți să cumpărăm 50.000 de tone de carne. Contra partidă, vrem să vindem o instalație de rachete de la sovietici – o vindem cu 50 de milioane de dolari şi dăm 50 de milioane pe carne. Tovarășe Ceaușescu, mulți cumpără tutun din Grecia. Dacă noi cumpărăm tutun, ne mai dau şi bani pentru protecția mediului. Ei primesc subvenție de la Piața Comună. De ce să nu folosim şi noi?”

Norocul să ai tehnica de ascultare cea mai sofisticată

– Oltenii, când eram eu copil, ține minte două lucruri: Gorjul este singurul județ din tara unde se mănâncă sarmale în stânga şi piftie în dreapta. Ei mănâncă piftie cu sarmale odată.Până la Țânțăreni la frontiera județului, mai jos nu este așa. Când eram eu copil, oltenii stăteau la altă masă separat de femei la nuntă. Şi bărbatul bea țuică. Le dădea rachiu de 25 de grade ca să taie pofta de mâncare. Cel mai în vârstă striga «Hai noroc şi pula calului!». Femeia ridica şi ea paharul: “Hai noroc şi ce-a zis Mărin!” Deci, la olteni nu se zice sănătate! Pentru că poți să fii sănătos şi să n-ai noroc. Ca pe Titanic, unde s-au înecat mulți oameni sănătoși fără noroc.

– Ați avut noroc în viață? Care ați vrea să fie epitaful dvs.?

– Ca în carte. “Am prevăzut totul şi nu am putut evita nimic”. Am avut şi noroc.

– Dar dacă nu ați putut evita nimic, cum ați avut noroc?

– Dacă nu mă cunoștea Ceaușescu, ce se întâmpla? Am avut șansa că am lucrat cu Stănculescu şi am fost cu el în Etiopia. În 1988. A mâncat bătaie Steaua cu 4-0 de la AC Milan, când au marcat Gulit, Van Basten. Era Lung în poartă. Eram la Roma, am fost în Etiopia, unde au încercat unii o lovitură de stat. Când s-a întors dintr-o vizită în RDG, președintele i-a omorât pe toți. Noi trebuia să facem o mare fabrică de armament acolo, ca fabrica nr. 4 de la Brașov. Am fost de două ori la masă cu președintele Mengistu. Atunci am văzut cum gândeşte Stănculescu. Am fost cu el în Libia în 1985. El avea un post special. Când venea un șef de stat, stătea în dreapta acestuia în mașină. Stătea la vila Lac 1 sau Lac 2, unde era cazat șeful de stat şi îl aducea la convorbiri cu mașina. Îl aducea acasă cu mașina, venea cu el seara la recepție, participa la recepții şi îl ducea înapoi la vilă. Era aghiotant al șefului de stat. Am avut cu el niște relații de încredere.

– Nu a încercat să vă prelucreze?

– Mă copile, cum să mă atragă ăsta? Eu zburam prea sus… Nu mergeau ăștia cu mine la p… Mă jignești… Cum să mă atragă ăsta? Generalul Vlad îmi spunea: Sunteți al doilea Titulescu. Măi Vladule, ai rămas la jocul de nasturi. Pe mine să mă raportezi? Eu merg la rugbi… Şi este propus candidat pentru CC la Congresul XIV la Hunedoara. Şi în final, Elena Ceaușescu, Dăscălescu definitivează lista CC care era mai mică decât numărul propus de județe şi Stănculescu nu este ales în CC. Vine la mine cu lacrimi în ochi. Ajunseseră la Ceaușescu deja informațiile despre discuțiile mele cu el pentru anumite probleme. Ceaușescu i-a spus lui Milea şi Milea i-a zis lui: “Du-te mai rar pe la tovarăşu Andrei.” Aveam aparatura cea mai bună.

– V-a ascultat domnul Burlan…

– Ce?… Nu e chiar așa.

– A venit de două ori generalul Cioroianu cu care făcusem liceul la Craiova şi a fost trecut în rezervă. El a vorbit, eu nu. “Mai bine nu mă propunea”, zice Stănculescu. Ai fost propus şi nu ai fost ales, spunea lumea. «Au fost aleși unii care sunt sub mine în nomenclatura ministerului». Îi dau telefon lui Coman: «Tovarășe Coman, de ce nu a fost ales tovarăşu Stănculescu?» . «Tovarășe, e mai în vârstă».«Stai, domnule, că e mai tânăr ca dumneata. Nu merge…» Mă duc la Ceaușescu. «TovarășeCeaușescu… ». «Măi, noi l-am trimis cam mult peste hotare». «Eu nu… ». « Sunt unele informații că lui i-au băgat o femeie în Ungaria în ultima vacanță şi a intrat pe mâna serviciilor maghiare şi sovietice». Asta mi-a spus Ceaușescu. În cartea cu Stoenescu, povestește că a avut o întâlnire la Balaton la o masă cu comandantul GRU pentru Europa răsăriteană. A stabilit relații.

Mult Iubitul – un intrigant, care s-a driblat singur

Ceaușescu era un om cu calități mari şi cu defecte extraordinare. În tinerețea mea era un jucător la Craiova , Iordănescu. Rudă cu Anghel Iordănescu. Un driblor extraordinar, dar, uneori se dribla şi pe el. Așa a făcut şi Ceaușescu: s-a driblat şi pe el. Una din măsuri – divizarea puterii. Când l-a pus pe Postelnicu șef la Securitate, eu am fost ultimul la Ceaușescu. Una din prostiile lui Ceaușescu, driblingul în plus, a fost că era intrigant. A spart secretariatul CC. Erau Verdeţ cu organizatoricul, nu Bobu.

Dumitru Popescu, Cornel Burtică şi eu . Ne-a spart. A încercat să se bage între mine şi Verdeţ. Mie îmi spunea că Burtică mă vorbea. „Uite ce-a spus Burtică…” Dacă eu ziceam ceva de propagandă sau de artă, îi spunea: „Uite Andrei ce-a zis”. Elena spunea: Voi cu Burtică sunteți ca doi frați siamezi. L-a chemat pe Vlad. „Uite, măi Vlad, îți încredințez un secret de partid, dar îți dai seama ce consecințe ar fi dacă se află. De ce s-a opus Postelnicu ca tu să fii comandantul Securității Statului?”

A doua chestiune. Făceam 50 de ani. Mi-a dat masă la CC şi seara am făcut una acasă. M-am văzut la Clubul diplomatic cu Burtică şi cu Popescu. El cu angoasa grupurilor din ilegalitate. Ne cheamă. „De ce ai mai dat masa asta când ai mai avut o masă?” Era tradiția ca, o dată pe an, toamna, prin noiembrie, să dea MAE o masă la Clubul Diplomatic. Veneau cu soțiile. Postelnicu informează: Tovarăşu Andrei a dat o masă la Clubul Diplomatic. Ce ai făcut tu acolo? Așa e de pe timpul lui Macovescu la MAE. Dar tu nu știi că acolo este un centru de spionaj? Păi zic ai noștri spionează, nu străinii spionează. Tot clubul e format din securiști.

“Da, dar la reuniuni, la un pahar de vin, diplomații…” “Tovarășe Ceaușescu, nu intră niciun diplomat acolo când dăm noi masa. Sunt numai cei de la MAE. Iar dvs. știți la fel de bine că în MAE am atâția ofițeri de securitate şi informatori, încât își asigură singuri securitatea. Burtică este prietenul meu de-atâția ani…” Burtică zice: “Am greșit că am mers”. Lichea! Popescu: “Ce v-a deranjat? Că s-a dat o masă sau că am fost noi trei?” “Nu, că pui întrebări provocatoare…” Asta îl enerva pe el, faptul că fusesem împreună.

Ministerul de Externe avea problemele lui, DIE avea problemele ei. Pe mine nu m-a informat nimeni, am aflat abia după 1990 că au fost probleme cu Carlos şi Ceaușescu, prin Arafat. La Paris, cu moartea lui Tănase, tot ce s-a întâmplat şi mie nu mi-a spus nimic. Chiar dacă jucam volei cu el. Chema pe Postelnicu şi pe Pleșiță să-l informeze ce mai este pe la Paris şi să le dea indicații, dar mie nu-mi zicea nimic.

Ce indicații îi dădea lui Milea mie nu-mi spunea nimic. Şi atunci, când el s-a suit în elicopter, ne-a lăsat cu ochii în soare. Nu a lăsat pe nimeni la conducere, nu a dat niciun ordin, nicio sarcină nimic.

– Asta l-am întrebat şi pe domnul colonel Dumitru Burlan: V-ați simțit trădat în momentul în care Ceaușescu a plecat cu elicopterul de pe clădirea CC în necunoscut?

– Da, eu m-am simțit trădat.

– Dar dvs.?

– Eu, de ce să mă simt trădat?

– Păi a plecat comandantul suprem şi nu a lăsat niciun răspuns… şi nu v-a zis măcar, bă, cedați clădirea CC sau apărați-o, dați-i foc, aruncați-o în aer! Faceți ceva !

– Nu era căderea mea să fiu informat. Fiecare avea treaba lui. Șeful statului putea să facă orice. Nu trebuia să-mi dea mie raportul.

Aici, fostul ministru iar fură foc şi începe iar un dialog despre ghicitoarea cu mânăstirea şi ciuperca. Era controlată Securitatea de PCR sau nu?

– Nu trebuia Ceaușescu să facă orice, trebuia să dea niște sarcini, niște ordine. Partid, te chem să faci cutare! Securitate, te chem să faci cutare!

– A subordonat Securitatea partidului

– Astea-s povești! Eu plec de la masă…

– Nu spunea el că Partidul este forța conducătoare în societate ?

– Da, bă, dar nu era șeful Securității. De fapt, Securitatea a fost instrumentul nu al Partidului Comunist, ci al lui Ceaușescu. Partidul era subordonat lui Ceaușescu. Armata era subordonată lui. Știi cu ce se ocupa Secția militară a CC? Cu învățământul de partid. Ceaușescu conducea direct totul: Armata, Securitatea, Internele, Externele, Procuratura. Tot!

– Eu trebuia să merg la Barbu, secretarul Organizației de partid din CC ca să-mi dea aprobare.

– Fii, domnule, serios că ăla era apă de ploaie, domnule! Păi eu, care eram secretar al CC al PCR, îmi potriveam ceasul după Barbu, domnule?

– Eu, ca să-l urmăresc pe Iosif Banc, pe Naș Leon sau pe Ghere din CC, eu trebuia să merg la Barbu să iau aprobare să mă lase să-i bag tehnică şi să-l urmăresc. Am fost un colectiv de 6 oameni care l-am supravegheat pe Banc şi l-am dat afară.

– Cu aprobarea cui: a lui Ceaușescu sau a Partidului?

– Cu a lui Ceaușescu.

– Banc a ajuns adeptul lui Dej, era prim secretar la Regiunea Autonomă Maghiară. Cu o nevastă curvuliţă. Era scârbit de Ceaușescu şi de ea. Ceaușescu m-a chemat şi mi-a spus: M-am gândit ca tu să fii secretar al CC cu controlul muncitoresc, în locul lui Verdeţ. Nu putem pune pe oricine în locul lui Verdeţ. Nu, nu vreau să merg acolo, dați-mi în altă parte, la Stefan Gheorghiu… Nu, te rog frumos, acceptă această numire. La Ceaușescu nu prima mutare era importantă, a doua mișcare este importantă. M-am gândit că vrea să cunosc economia internă şi apoi să mă numească la comerț exterior. Şi când i-a scos pe Oprea, Pungan, Totu, m-a căutat să mă pună viceprim ministru cu comerțul exterior. Eu eram la Ploştina, în mină. Elena nu prea voia şi l-a pus pe Pacoste. După un an, m-a pus pe mine. Când m-a pus la Controlul Muncitoresc, a zis: Măi Banc, m-am gândit la tine să te punem la Colegiul de partid.

“Tovarășe Ceaușescu, eu vreau să merg la pensie, nu mai pot, sunt bolnav…” E falsă întrebarea dacă securitatea sau partidul conducea România. Ceaușescu conducea tot. Eu am fost în CEPEX 15 ani. S-a analizat vreodată activitatea Securității în CEPEX ?

– Păi, treaba dvs.

– Știi că comandantul Securității şi ministrul Apărării nu au participat niciodată la ședința guvernului? Eu am fost şi în guvern. Niciodată nu am participat la ședința Guvernului. Externele se subordonau președintelui țării, iar voi erați subordonați direct comandantului suprem. Păi ce, Postelnicu se subordona lui Barbu?

– Ca să te urmăresc pe dumneata, trebuia să am aprobare de la secretarul de partid.

– Dacă zicea Ceaușescu: Urmărește-l pe Stefan Andrei!, mai mergeați la Barbu?

– Asta e altceva.

– Primii secretari la județe dădeau aprobare pentru urmărirea membrilor de partid.

– Pentru membrii CEPEX, nu Barbu dădea aprobări. Când l-am supravegheat noi pe Banc, am avut aprobare de sus. Pentru ceilalți membri din CEPEX, Naș Leon, Ghere, luam aprobare de la Barbu. Securitatea era subordonată partidului prin Hotărârea CEPEX din 1972.

Securitatea l-a trădat la Timișoara

– Eu am fost în sediu în 21 decembrie 1989. Securitatea se subordona comandantului suprem. În seara de 16-17 decembrie 1989, Ceaușescu a dat ordine lui Postelnicu, lui Vlad, lui Milea şi nu consultase CEPEX. Pe 17 are loc ședința, spune că sunt huligani la Timișoara, dă ordine să meargă în județe Olteanu, Pană, Dăscălescu, Bobu.

Ceaușescu a subordonat Securitatea mai mult decât Gheorghiu-Dej. El hotăra. Aranja cooperarea cu Carlos. Am știut eu ca ministru de Externe? A informat el CEPEX ? Ceaușescu ne-a informat despre conflictul de la Brașov abia după două săptămâni. El hotăra totul.

Povestea cu Sulina, unde au fost duse în 1988 substanțe nocive. Eu am fost sancționat cu vot de blam, cu Oprea. Mai rămăsese un vas cu un lichid din Italia. De față cu doi de la Securitate, fostul director adjunct de la Dunărea, care era adjunct de ministru la Comerț Exterior şi Diaconescu, director la Argus, am spus așa: «Luați măsuri că, dacă într-o săptămână, nu se scoate acest vas din apele românești, eu mă sui fără aprobarea tovarăşului Ceaușescu în avion, mă duc la Sulina să văd cine a luat banii».

După o săptămână, vine Diaconescu: «Tovarăşu Andrei, vasul a fost scos, aruncat în Marea Neagră…». Merg cu el la Ceaușescu. «Tovarășe Ceaușescu, ultima problemă cu aceste materiale a fost rezolvată. Sigur că m-a ajutat Securitatea în toată operațiunea». «Păi asta a fost treaba lor». Ei făcuseră afacerea.

Eu am fost un om corect şi nu am vrut să distrug. La un moment dat, am luat niște apă grea din Norvegia şi am vândut-o Israelului prin Dunărea. Asta l-a dat peste cap. Eu am vorbit în închisoare cu un personaj care a fost om de bază, șeful spatelui cu aprovizionarea la Timișoara, maiorul Eugen Ciucă. “Eu când am venit, m-am ocupat de tovarășul Nuţă. Care a zis să-i fac un cotlet, niște varză murată şi un vin sec negru. Când i-am spus lui Vlad să angajeze aici, Vlad a spus nu, că strada e problema Maliției. La care eu am spus: “Bine, dar voi ați creat problema cu Tőkés ! Voi ați raportat tot ». “Tovarăşu Andrei, şi Securitatea, şi Militai au făcut un pas înapoi., Au lăsat numai Armata, în frunte cu idiotul ăsta de Milea şi cu militari neinstruiți. Când a plecat Ceaușescu în Iran, l-a întrebat pe Milea – nu spun asta în carte: “Securitatea şi Internele m-au lăsat pe mine cu Armata la Timișoara”!

– Deci trădarea Securității s-a produs la Timișoara?

– În toată țara pentru că nu era un control de partid la Securitate şi la Armată. La ei nu se făcea control financiar. Aveau autocontrol. Ceaușescu chiar mi-a zis: Tovarășe Andrei, noi avem două categorii de membri de partid – Securitatea şi ceilalți? Dacă face unul de la Securitate o informare despre un alt diplomat, îl chemi de la post, poate îl dă afară şi din funcție. Dar nu-i pot pune față în față ca să nu se deconspire sursa”! Deci erau două categorii de membri de partid. Unde s-a ajuns cu asta? Cele mai multe trădări din diplomație au fost de la Securitate. Începând cu Pacepa. Securiștii formau 95% din numărul diplomaților.

Un cifror primeşte rapoarte şi indicaţii pentru agentura noastră din ţara respectivă. Doi cifrori au căzut în trei luni – cel de la Bonn şi cel de la Viena. După care a căzut comandantul Securităţii de la Craiova, Sprâncenatu. Am fost la Ceaușescu. În MAE, scoatem ambasadorul, sunt 6 posturi de diplomați. Câți să fie de la Securitate, şi câți de la MAE? Stabilim la Bruxelles 7 posturi cu Postelnicu. Bine, zic, 4 de la Securitate şi 3 de la MAE. Unul de pe lista de la Externe trădează. Contrar înțelegerii dintre mine şi Ceaușescu şi Postelnicu, el era tot de la Securitate. Şi i-a spus pe toți ceilalți. A mai rămas doar ambasadorul cu un diplomat acolo. Fapte, bă copile!

Pentru tarile străine, era mai interesant un ofițer de securitate, decât un diplomat. Pentru că el deținea secrete pe care diplomatul nu le avea.

Când a plecat Ceaușescu, nu a lăsat pe nimeni. A dat telefon lui Ștefănescu la Craiova. “Măi, rămâi cu partidul?” “Da, da, sunt cu partidul!” L-a sunat pe Găvănescu. „Da, cu partidu…”Dar nu a dat nicio indicație nimănui – faceți asta, faceți asta! A plecat cu nevastă-sa şi totul s-a prăbușit, iar pe noi ne-au arestat.

„Sosia lui Ceaușescu” crede că aici a fost cuiul lui Pepelea. „Dacă el nu pleca, nu se mai întâmpla ce s-a întâmplat”.

– Lucrurile vin mai de departe. El nu mai voia să fie informat. Nu mai voia vești proaste. Apoi, Constantin Olteanu venea cu buletinele Agerpres la Elena Ceaușescu, să aprobe ea ce îi dă lui Ceaușescu.

Leana l-a dus la zid – mai este o scuză pentru reflexele politice pierdute?

Caz povestit de Curticeanu. Pe 21 decembrie organizează mitingul. Elena Ceaușescu şi Nicolae Ceaușescu au hotărât să facă un miting, crezând că va fi ca în 1968. I-au dat telefon lui Barbu Petrescu, primarul Capitalei. Era în ședință de birou al Capitalei. Era de față omul care acum mi-a trimis niște bani. Volintiru! Era prim secretar la UTC pe Bucureşti. “Poți organiza mâine un miting?” “Da. La ce oră, cu ce efective?”. Ăsta-i adevărul. Este o ipoteză că majoritatea au fost mobilizați cu ajutorul Securităţii pe 22 decembrie.

– Adică tot dvs. l-ați răsturnat pe Ceaușescu… Hai,domne, că nu m-a chemat nimeni pe mine ca să ies în stradă pe 22 decembrie… Eu am ieșit de bună voie, nu a venit securistul la mine să-mi spună ce să fac… Eram membru de partid. Nu mi-e rușine.

– Tu poate că da, bă copile… Gh. Pană mi-a spus că un consătean de-al lui Petrescu, i-a spus că băiatul lui, Barbu Petrescu, e făcut cu fratele Petrescu al Elenei Ceaușescu. Așa a fost promovat Barbu până la viceprim ministru. Mă cheamă Ceaușescu şi zice “Analiză. Avem export mic pe construcții de mașini pe Vest. Nu sunt mulțumit. Ori desființez construcția de mașini, ori vă schimb pe voi, pe Andrei şi pe Petrescu ».

Nu l-am contrazis. M-a chemat pe mine, pe Dăscălescu şi pe Barbu Petrescu la el în birou. Şi i-am spus : «Chiar v-aș ruga să mă schimbați. Am deja doi ani, nu a rezistat nimeni atât, s-a plătit datoria externă. Eliberați-mă de-aici! Nu mi-am făcut concediul şi mă duc în spital să fac analizele, după care vedem. Dar vă spun o chestiune: cât timp va fi Barbu Petrescu viceprim ministru pe construcția de mașini, nu se vor rezolva problemele. Este incapabil, nu se bucură de respect.”. Barbu era de față.

Ceaușescu a zis – bine. A chemat-o pe ea, a mâncat. Mă cheamă după masă cu Dăscălescu. “Mă, hai să-l schimbăm pe Barbu Petrescu ăsta. Pe cine propuneți?” Dăscălescu: “Să-l punem pe Radu Ion, e muncitor, are școala profesională, ştie să lucreze, a condus şi Craiova, a condus şi Doljul, a condus şi Brașovul unde sunt unități de construcții de mașini.”. Cel care i-a spus în balcon la ureche “E Secu!”.

Ceaușescu zice: “Dă-l în pizda mă-si pe Barbu Petrescu ăsta! Îl trimitem…”. Şi i-a zis lui Bobu, lui Dăscălescu să-i propună să meargă secretar cu probleme economice la Capitală. Tâmpit cum era, Barbu se uită la ei: “Ce-e? Nu merg decât prim secretar”. “Băi tovarășe, tovarăşu Ceaușescu…” “Decât prim secretar!” Bobu şi Dăscălescu merg la Ceaușescu. Care îl trimite a doua oară “în pizda mă-sii” pe Barbu Petrescu. O cheamă şi pe ruda Elenei, care făcea pe adolescenta. “Uite ce spune tâmpitul ăsta!” Şi zice Elena: “Dragă, poate că nu știu ei…” Era într-o vineri 1988. Miercuri, ședință CEPEX: “Tovarăși, am o propunere. Cred că o să fiți de acord: să punem pe tovarăşu Olteanu să-l facem secretar şi prim secretar la Capitală pe Barbu Petrescu”. V-ați convins? După care l-a făcut membru plin al CEPEX.

– Când ați vorbit ultima dată cu Ceaușescu ?

– Am povestit scena asta de am înnebunit. Ce dracu, ți-am mai spus-o acum 12 ani. Pe 21 decembrie, la ora 10 noaptea. Fuseseră copiii. Voia să mă schimbe mai demult de la Comerț Exterior. De aceea, în ultimele 6 luni, mă chema tot timpul cu Văduva, care a murit din nefericire. Era din Gorj, de pe la Tulburea, aproape de Cărbuneşti. De unde-i Dumitru Burlan.

M-a chemat Ceaușescu. Era cu ea pe 21 decembrie, la 10 noaptea. Habar nu avea ce se întâmpla şi ce se pregătea. Înainte de Congresul XIV, se pregăteau propunerile pentru CC. Şi ea zicea : «Măi, da ăsta a avut un unchi care avea cârciumă. Măi, da nu poți găsi unul care să nu aibă un unchi cu cârciumă?” A trebuit să amânăm conferințele județene de partid pentru că ea nu pregătise delegații pentru congres de la județe. Ceaușescu stătea până la ora 1 noaptea ca să pregătească congresul. Iar în noaptea de 21 decembrie, s-a culcat la 22.30. Păi dacă știa că se pregătește răsturnarea lui, se mai culca? În ce situație era, dacă el nu şi-a pus problema?

– Înseamnă că nimeni nu l-a informat, domnule ministru.

– Eu nu eram în acel cerc.

– Dar Iulian Vlad i-a spus că totul e sub control. La fel au făcut Postelnicu, Dincă, Bobu…

– Nu, nu-i așa. M-a chemat şi îmi zice: “Uite Consiliul de Securitate, la propunerea Ungariei, cere să se discute situația din România”. Nu, tovarășe Ceaușescu, nu are nicio valoare pentru că China va recurge la dreptul de veto. “Uite comunitatea europeană întrerupe negocierile cu noi pentru un acord comercial”. Nu are nicio importantă, tovarășe Ceaușescu! Noi avem cu ei raporturi sectoriale: pe industrie ușoară, pe metalurgie, pe chimie, mobilă şi prin acest acord, voiam să le unim pe toate. Se discută în fiecare an. “Da, dar Uniunea comuniștilor din Iugoslavia a anunțat că întrerupe legăturile cu PCR”. Așa au fost întotdeauna iugoslavii, când ți-e lumea mai dragă, te lasă în apă, i-am zis. “Vezi ce bine e că avem cele două miliarde de dolari la fondul valutar centralizat, depuse în băncile din străinătate? Când ai bani, poți să asiguri temporar, dacă va fi un boicot împotriva României sau un embargou”.

– Ce naivitate pentru omul politic Ceaușescu de altădată! Era atât de bolnav?

– Era. S-a culcat şi nu am mai vorbit cu el. Cu Vlad a fost altceva. Când a plecat în Iran, m-a chemat Ceaușescu să mă întrebe dacă poate amâna. «Da, puteți amâna. Un șef de stat are acest drept să amâne vizita chiar şi înainte de a ateriza în ţara respectivă. Este un atribut al șefilor de state. Vă amintiți că v-am amânat întâlnirea cu Brejnev după evenimentele din Valea Jiului. I-am spus omologului meu Katuşev că nu puteţi veni că aveți niște treburi în tara. Şi el a întrebat : „Unde, în Valea Jiului ?» Deci știa. Înainte să plece în Iran, Ceaușescu a dat telefon la Timișoara şi a vorbit cu Coman şi cu Bălan. “Care-i situația?” “E bine. S-au aplicat indicațiile dumneavoastră.” “Măi, eu pot amâna vizita”. “Nu, puteţi pleca, e bine.”

Îi cheamă la el acasă pe Milea, pe Postelnicu şi pe Vlad. Ca să-i întrebe care-i situația. Vlad şi Potelnicu s-au pus de acord: situația este sub control, poate să plece în Iran.

Altă tâmpenie: o lasă pe ea la comandă cât a plecat în Iran. Şi mai apare o problemă. Toți cei care au fost în jurul ei nu au scos o vorbă. Milea, Postelnicu, Vlad, Curticeanu, Dincă nu au relatat ce a făcut ea cât a fost el în Iran. Nu avem nicio informație despre ce s-a întâmplat între 18 decembrie şi 20 decembrie.

Am aflat de la Dincă: Când s-a întors din Iran, a venit cu viteză mare la Bucureşti şi a chemat la el pe Postelnicu şi pe Dincă. A luat legătura cu Dăscălescu de la Timișoara. Şi Dăscălescu îi spune: 58 de morți. La care Ceaușescu, pe baza informației transmise de ea la Teheran, cum, dragă, tovărășii îmi spun că sunt 12-13 inși. La care caţa, “Da de unde ştie el, dragă?” “Măi, sunt 58 de morți?” “Da, 49 au fost deja incinerați”. “Cum – incinerați?” şi se uită la Postelnicu. Iar Postelnicu îndreaptă bărbia spre ea. “Au fost vagabonzi, persoane neidentificate, s-a primit ordin să fie incinerați…”

– Nimeni nu i-a revendicat. Erau agenți sovietici?

– Nu știu ce erau. Eu spun ce mi-a zis Dincă. Şi atunci Ceaușescu a înțeles că soția lui l-a mințit amarnic. Să povestească cei care au fost în preajma Elenei Ceaușescu ce s-a întâmplat în perioada 18-20 decembrie.

– De ce nu vorbesc nici acum ?

– Sunt multe motive…

– Până la urmă, noi românii l-am omorât pe Ceaușescu sau alții ?

– Doamne, e încurcată situația. Noii conducători aveau nevoie să creeze teroriștii. Iliescu a venit la masă pusă şi a lansat noțiunea de teroriști. Securiștii nu i-au organizat pe teroriști, au fost persecutați. Armata nu a făcut-o. Cine a organizat mișcarea teroriștilor în sprijinul vechiului regim? Cine a tras un glonț pentru Ceaușescu? Nimeni.

Eu stăteam pe Berna, lângă Londra. Trăgeau din cinci în cinci minute. Cine mai ştie câte cartușe s-au tras? Pe 22 am rămas în sediu. De la balconul CC, vorbeau Mazilu, artistul Diaconu, iar de jos tuburile maiorului Iliescu, ajuns general cu 4 stele, trăgeau în Consiliul de Stat, unde erau doi-trei ofițeri de securitate, care păzeau sediul. Sergiu Nicolaescu cheamă de la Ploiești un regiment. Se întâlnesc pe drum cu armament greu cu două Dacii. Vor să-i oprească, ăia nu înțeleg, trag şi-i omoară pe toți. Ce a fost cu Trosca, la Academia Militară, la Otopeni?

Buzăul, oraș erou şi nu s-a tras un foc.

– De ce vă ziceau ăștia Machiavelli?

– Nu știu. Machiavelli a fost o mare figură. Toată lumea ştie doar o expresie, nu a citit cărțile lui. Eu am 8 volume. A murit la 1529 şi a fost ministru de Externe al Florenței. Un pion al unirii Italiei,. Așa cum Neagoe Basarab dădea sfaturi unui tânăr politician. El a venit şi a spus că în politică nu contează sentimentele, ci interesele şi forța. Şi acum vin unii şi spun că nu știu ce diplomat englez a vorbit despre importanța intereselor în secolul XIX. Nu, mergeți la Machiavelli.

A refuzat să semneze că Basarabia nu aparține României

– Un moment aparte în activitatea politică de pe vremea lui Ceaușescu a fost relația cu Chișinăul. Ion Stănescu a făcut raport către Andropov şi i-a înhățat pe cei 4 disidenți – Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Valeriu Graur, Alexandru Şoltoianu, Gheorghe Ghimpu. Cunoașteți că exista o mișcare de unificare în Basarabia.

– Da, exista şi relațiile dintre noi şi sovietici erau destul de tensionate din cauza Basarabiei. Pe ruși îi enerva foarte mult când prezentam hârțile cu România Mare. Noi le-am spus-o lor clar: respingem ideea că anexarea Basarabiei la 1812 a fost un act progresist. Noi nu acceptam ideea că există o națiune moldovenească, diferită de cea română. Nu acceptam ideea că există limba moldovenească.

– Erau poziții verbale sau documente care atestă opinia statului român de-atunci?

– Am avut discuții cu Katuşev la Snagov pe această problemă. Era secretar al CC al PCUS. Fusese trimis la Bucureşti înainte de vizita lui Ceaușescu la Moscova. “Noi nu avem pretenții teritoriale, dar considerăm că Basarabia a făcut parte din Moldova istorică şi a fost anexată de Imperiul Rus.”Venea Congresul Culturii şi Educației Socialiste.

Şi Katuşev zice: Dar de ce nu spuneți public că nu aveți pretenții teritoriale? Asta ne cer tovărășii din Moldova. La care Ceaușescu a răspuns: “Da? Hai vino încoace. Uite raportul meu la primul Congres al Culturii şi Educației Socialiste. Aici voi introduce această idee. Şi a spus apoi la congres: “România nu are pretenții teritoriale față de Uniunea Sovietică şi față de ceilalți vecini ai săi.” Venea după conferința de la Helsinki, care pornea de la recunoașterea granițelor actuale.

A doua chestiune, Ceaușescu nu a spus că nu are şi că nu va avea pretenții teritoriale. A spus “Nu are pretenții teritoriale”. Sovieticii au cerut să facem cu ei un act special în acest sens. Nu am acceptat așa ceva. În 1979, Gromîko la Moscova mi-a reproșat mie că de ce nu suntem de acord să facem împreună un act de recunoaștere a frontierelor actuale.

– Adică ceea ce au făcut Ion Iliescu şi Emil Constantinescu după 1990?

– Da. Să precizăm că nu avem pretenții teritoriale.

– Dar Ion Iliescu şi Emil Constantinescu puteau refuza să semneze pe timp de pace pentru reconfirmarea pactului Molotov-Ribbentrop?

– Niște bezmetici… ce știau ei de politică externă?

Hai să-mi iau niște țigări… mai fumez pentru că vreau să mă las.

“A prevăzut totul şi nu a evitat nimic”. Așa vrea să se scrie pe mormântul lui. A prevăzut, dar putea evita? Sau l-a trădat şi el pe Ceaușescu, îmbrobodindu-l, cum au făcut ceilalți? Vorba lui Machiavelli… 

Dar dacă nu ai niciun scop în minte?

Viorel Patrichi

http://basarabialiterara.com.md/?p=40364

 

 

 

21/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Horia Roman Patapievici, un exponent al antiromânismului stupid

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câteva năzdrăvănii debitate de fizicianul, filosoful și eseistul contemporan Horia Roman Patapievici, fost director al Institutului Cultural Român :

 

LIMBA ROMÂNĂ:

“Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)

POPULAŢIA ROMÂNIEI:

– “23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)

– “Un popor cu substanţă târâtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)

– “Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)

GEOGRAFIA ROMÂNIEI: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

ISTORIA ROMÂNILOR:

“In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.

Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit.

Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

CULTURA ROMÂNILOR:

“Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag49)

“Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.” (Din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56)

“România are o cultură de tip second hand”, a enunţat într-o emisiune televizată. (după Viorel Patrichi în Revista “Rost” nr.24/ 2005).

 

VIITORUL ROMÂNIEI:

“Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasam dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.”(după Viorel Patrichi în Revista “Rost” nr. 24 / 2005)

 

Imbecilitățile  de mai sus se pot verifica în partea întâi a volumului “POLITICE”, apărut în 1996 în Editura Humanitas. Citate şi în Revista “ROST”, nr.24 /2005.

 

 

 

ADDENDA

 

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: Horia-Roman Patapievici (n. 18 martie 1957, București), fizician, filosof și eseist român contemporan.

 

 

Traseul lui HRP

Provenit dintr-o familie de agenți sovietici originară din Bucovina, cu tradiţie în trădarea care i-a definit dintotdeauna.Părinții lui Horia Roman Patapievici, Dionis şi Odarca Patapievici, au fost  un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a fost trimis în misiune în România ocupată de sovietici.

Fiul lor, HRPatapievici, s-a remarcat în timpul Revoluției anticomuniste din 1989, când a fost arestat timp de 26 de ore, devenind unul dintre cei mai medializați arestați politici din România, cu certificat de revoluționar , cu drepturi și privilegii.

În anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici există informații că ar fi a fost dirijat de noii săi protectori din ”servicii” să întreţină legătur  informative, printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi R.F. Germania, unde se afla ca bursier.

Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca, în ţară, foştii deţinuţi politici, singurele foruri morale româneşti din ţară, respectiv din afara ţării.

Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diverşi trepaduși au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de „instituţiile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (n.n. – omologul Serviciului Român de Informaţii).

Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai putin decât director al „Centrului de Studii Germane” al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti; (https://www.cotidianul.ro/la-conducerea-icr-se-afla-fiul-unei-fantome-a-nkvd/).

  

A devenit relativ rapid unul dintre cei mai nepopulari romani în viață. Numit in 2005 de către Traian Băsescu ntr-una dintre cele mai importante demnități publice din cultura româneasca, director al Institutului Cultural Român (ICR).

Și-a pastrat de-a lungul anilor consecventa editorialelor favorabile Președintelui, ceea ce i-a adus eticheta de  „intelectualul lui Basescu”. Nimic neobișnuit pâna la episodul „poneiului roz”, apărut cu putin timp inaintea alegerilor parlamentare din 2008, care  a șocat și indignat o anumita parte a presei si intelectualitatii din Romania.

Erau expuse un ponei roz cu o zvastica pe crupa, tot felul de figuri grotesti si faraonice, în posturi obscene, papuși dezbracate ale căror organe genitale erau expuse violent.

Ca presedintele al ICR, Horia Roman Patapievici a sarit in apararea expozitiei, intr-un mod care a starnit hotote de ras.

Se vede, clar, cum Moise ii daruieste un falus lui David. Identificati-l pe David! Identificati falusul! Identificati-l pe Moise. Tabloul are semnificatii ascunse. Falusul este o cheie, care cauta sa penetreze o iala, care e sexul feminin. Mai pe romaneste, Moise ii spune lui David ca vor sa faca sex. Suntem in zona patologicului„.

Imaginea lui Patapievici  a devenit sinonima cu anti-romanismul și moralitatea indoielnică, iar această percepție în rândul opiniei publice a rămas  prezentă până în zilele noastre  .  
 

Documentare suplimentara:

 

PATAPIEVICI, falsificatorul trecutului. 13 FILE DINTR-UN DOSAR DE COLABORATOR AL REGIMULUI BOLSEVIC

Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007: “Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti.”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:

“Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.

Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi – care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(…)

Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care stiu sa se miste”, 1 aprilie 2007

“Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (…) Aveam să aflu cît suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul.”

Monica LOVINESCU:

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.

“Jurnal, 1990-1993”, pagina 291 

ADEVARUL:

“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:

1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)

Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)

2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)

TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE

Bucuresti, 16 oct. 1960″

COMPLETARI:

“In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”

“Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939).”(http://www.ziaristionline.ro/2011/12/09/biografia-secreta-a-familiei-patapievici-de-la-nkvd-la-bnr-si-icr )

 

04/06/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: