Suntem martorii anulării a 2.000 de ani de respingere și ostilitate evreiască față de Iisus

Rabinii îl aduc pe Iisus acasă de Crăciun

Peste 25 de rabini proeminenți din Israel și din străinătate au emis o declarație prin care cer o nouă privire asupra lui Iisus, credința creștinilor și a Noului Testament, consemnează publicația https://www.israeltoday.co.il/.

Citând din propriile lor înțelepciuni, acești rabini ortodocși remarcabili nu se rușinează să slăvească numele lui Iisus, primindu-L pe tâmplarul din Nazaret înapoi în rândul evreilor.

„Iisus a adus lumii o dublă binecuvântare”, a declarat grupul de rabini renumiți.  „Pe de o parte, el a întărit maiestuos Tora lui Moise… și niciunul dintre Înțelepții noștri nu a vorbit cu mai multă tărie despre imuabilitatea Torei. În același timp, ‘El a îndepărtat idolii de națiuni’.”

A spune că Iisus, chiar mai mult decât orice alt Înțelept evreu, a onorat, a întărit și a protejat ”imutabilitatea Torei”, este o recunoaștere extraordinară.

Acești rabini de frunte întorc cursul istoriei prin înlăturarea uneia dintre principalele piedici din calea acceptării de către evrei a lui Iisus, după două milenii de ostilitate!

Suntem acum martorii anulării a 2.000 de ani de respingere și ostilitate evreiască față de Iisus, aceasta fiind după orice estimare, un miracol.

Anularea caracterizării greșite a lui Iisus

Ne amintitim că evreii religioși L-au respins pe Iisus încă de la început, acuzându-L că nu se supunea Torei și că, prin urmare, nu putea fi Mesia cel așteptat. În Noul Testament, îi găsim pe farisei certându-se cu Iisus pe tema regulilor Sabatului, a legilor alimentare, a curățeniei rituale, a regulilor de căsătorie și multe altele. Aceștia insistau că Iisus nu poate fi Mesia pentru că ‘învață peste tot să nu asculte de Moise’. (Faptele Apostolilor 6:14)

Asistăm acum la anularea a 2.000 de ani de respingere și animozitate evreiască față de Isus, ceea ce după orice estimare este un miracol, căci refuzul absolut al evreilor de a-L accepta pe Isus se apropie încet dar sigur de sfârșit, pe măsură ce un număr tot mai mare de rabini ortodocși prestigioși, spun bun venit revenirii lui Iisus printre ei.

Unitatea evreilor și creștinilor

„După aproape două milenii de ostilitate și înstrăinare reciprocă, noi, rabinii ortodocși care conducem comunități, instituții și seminarii din Israel, Statele Unite și Europa… căutăm să facem voia Tatălui nostru din Ceruri acceptând mâna pe care ne-o oferă frații și surorile noastre din rândul creștinilor”, se arată în declarația scrisă în decembrie, în apropierea Crăciunului, acum câțiva ani.

Două mii de ani de antisemitism creștin, Cruciade, Inchiziții și un Holocaust nu pot împiedica Steaua de la Betleem să se ridice din nou în Israel.

Acest apel al acestor distinși rabini de a-i îmbrățișa pe creștini ca ”frați și surori”nu este mai puțin un miracol. Faptul că evreii îi acceptă pe creștini cu atâta afecțiune, după atâtea neînțelegeri și atâtea urâciuni antisemite, nu poate fi înțeles decât ca o lucrare divină de har ceresc, de neînchipuit.

Pentru că, așa cum subliniază acest grup de rabini ortodocși, ”Tatăl lor ceresc” este cel care cheamă poporul evreu să lase trecutul la o parte, să lase deoparte dușmănia și să îi îmbrățișeze de bunăvoie pe creștini și credința lor în Iisus.

Aceasta prieteni, este lucrarea mai profundă a Duhului Sfânt, despre care se vorbește în întreaga Scriptură.

Progres spiritual

După cum subliniază rabinul Dr. Eugene Korn, Director Academic al Centrului pentru Înțelegere și Cooperare Iudeo-Creștină: „progresul acestei proclamații constă în faptul că rabinii ortodocși influenți din toate centrele vieții evreiești au recunoscut în sfârșit că… creștinismul și iudaismul au multe în comun din punct de vedere spiritual și practic. Având în vedere istoria noastră toxică, acest lucru este fără precedent în Ortodoxie”.

În declarația lor, rabinii au dorit să găsească o cale de a recunoaște diferențele dintre credințele creștine și cele evreiești, fără a se supăra sau a jigni.

„Așa cum au făcut Maimonide și Yehudah Halevi, recunoaștem că creștinismul nu este nici un accident, nici o eroare, ci rezultatul și darul divin dorit pentru națiuni. Prin separarea iudaismului și creștinismului, Dumnezeu a vrut o separare între parteneri cu diferențe teologice semnificative, nu o separare între dușmani”, conchide declarația.

Unde se încadrează Iisus(Yeshua) în iudaism?

Aceste așa-zise ”diferențe teologice semnificative” dintre creștinism și iudaism se referă de fapt la Yeshua (Iisus). El este piatra de încercare.

Poate că Yeshua este Mesia, Fiul Dumnezeului Celui Viu pentru neamuri, dar poporul evreu nu este încă foarte sigur cine este El pentru ele.

Așadar, deși acești rabini fac pași importanți și fără precedent pentru a aduce poporul evreu mai aproape de Mesia Yeshua, ei sunt încă departe de adevăr. Căci dacă Iisus este Mesia pentru neamuri, cu atât mai mult ar trebui să fie și pentru iudei.

Poate că Iisus nu se simte chiar ca acasă în familia evreiască tipică, însă cu siguranță bate la ușă.

Publicitate

Marile religii și câteva din simbolurile lor

 

Simboluri religioase in marile religii

 

 

 

Simbolurile au existat de cand lumea. Fiecare cultura, religie, loc, obiect, a fost asociat cu un simbol de catre cei ce au intrat in contact cu acesta.

Cuvantul „simbol”, provenit din latinescul „symbolum” sau din grecescul „σύμβολον”, inseamna „reprezentare”.

El este, de cele mai multe ori, o emblema sau o imagine asociata cu cateva cuvinte sau prescurtari referitoare la elementul pe care-l reprezinta.

Simbolurile religioase sunt printre cele mai folosite, cunoscute si vechi simboluri din lume. Simbolurile au ajutat intotdeauna la regasirea sau identificarea numitor valori, convingeri, idei sau marturisiri de credinta.

Ele au avut drept prim scop adunarea la un loc a celor ce impartaseau aceleasi convingeri religioase ori culturale.

 

Studierea simbolurilor religioase este o ocupatie a celor care studiaza Istoria Religiilor, a acelora care compara credintele popoarelor si analizeaza radacinile fiecarei culturi religioase.

Dupa cum spuneam si mai sus, simbolurile religioase sunt printre cele mai vechi din lume, unele dintre acestea identificandu-se ca avand o vechime de peste 100.000 de ani.

O parte dintre acestea sunt cele egiptene, descoperite in mormintele faraonilor, ele identificand credinta in zei, viata vesnica, cheia vietii, etc.

Unele dintre cele mai vechi simboluri sunt cele intalnite in unele situri arheologice din Africa, acestea datand inca din perioada Epocii de Piatra, adica de acum mai bine de 100.000 de ani.

Aici se pastreaza pigmeti de culoarea ocru (rosu inchis) care erau folositi spre desenarea simbolurilor vanatoresti.

Simbolurile si folosirea acestora in exprimarea plastica a marilor religii

Utilizarea simbolurilor este un fenomen mondial. Arheologul Steven Mithen, in urma multor studii asupra fenomenelor religioase, concluzioneaza cum ca este comun tuturor religiilor faptul ca acestea sa implice si o exprimare plastica a credintelor teoretice. Adica, intotdeauna credintele in fiinte spirituale, in viata de dupa moarte, cat si in alte puteri nevazute, au fost plasticizate in imagini si simboluri fizice, acestea din urma avand drept scop indicarea celor dintai.

Datorita faptului ca, de obicei, tot ceea ce tine de lumea spirituala difera de lumea materiala si senzitiva, a fost intotdeauna dificila intelegerea si exprimarea acelora in sistemul nostru de cunoastere. Daca era usor sa simti ori sa intelegi un lucru suprafiresc, dificultatea aparea insa atunci cand incercai sa transmiti altora acel lucru.

Aceasta problema va fi insa rezolvata in momentul in care lucrurile spirituale au fost „intrupate” in semne vizibile, in simboluri materiale. Prin semne si simboluri, cele negraite si nevazute puteau fi mai usor exprimate, transmise si intelese.

Simboluri religioase in Baha’i

In religia bahai’lor intalnim urmatoarele simboluri, general valabile: steaua cu cinci colturi, steaua cu noua colturi si inelul cu simbol.

Steaua cu cinci colturi simbolizeaza corpul uman si pe trimisii lui Dumnezeu, in timp ce steaua cu noua colturi si inelul cu simbol aduc aminte de perfectiune.

Steaua cu cinci colturi, numita „haykal”, adica „templu”, este simbolul oficial al religiei Baha’I, dupa cum mentioneaza invatatorii acesteia. Steaua cu cinci colturi a fost folosita ca insemn, in cele mai importante scrisori, atat de catre Bab, cat si de catre Bahaulah.

Steaua cu noua colturi este al doilea mare simbol al bahailor. Potrivit sistemului de calcul numeric Abjad, cuvantul Baha are un coeficient numeric de 9, motiv pentru care aceasta cifra este des intalnita in scrierile, arhitectura si credinta acestora.

Cea mai cunoscuta personificare a cifrei noua este steaua cu noua colturi.

Simbolul de pe inele este opera lui Abdul-Baha, fiul si succesorul lui Bahaulah. Acesta este cel mai intalnit si folosit simbol al bahailor, fiind folosit pe mai toate inelele acestora. El este pus adesea si pe coliere, bratari, coperti de carte, tablouri, etc.

Acest simbol este alcatuit din doua stele cu cinci colturi si un „baha” stilizat. Linia de jos reprezinta umanitatea si lumea creata, linia cea mai de sus este lumea lui Dumnezeu, iar linia de la jumatate reprezinta manifestarea lui Dumnezeu in lume si revelatia.

Linia verticala este Prima Vointa, care vine din Dumnezeu si strabate, prin revelatie, umanitatea. Cele doua stele ii reprezinta pe Bahaulah si pe Bab.

Simboluri religioase in Budism

Simbolismul budist apare in jurul anului 2100 i.Hr, fiind legat mai ales de simboluri aniconice, ocolind astfel reprezentarea directa a lui Buddha.

Simbolismul cu motive umane a aparut in perioada secolului I, odata cu artele Mathura si arta greco-budista din Gandhara.

Acestea s-au combinat cu vechile simboluri religioase budiste.

Roata vietii, „roata dreptatii” sau „roata dharma” este roata ce infatiseaza conceptul budist „dharma”. Numita „dharmacakra”, aceasta arata calea spre iluminare, inca din primele zile ale budismului. Aceasta seamana cu o roata de car de lupta, cu opt sau mai multe spite.

Este unul dintre cele mai vechi simboluri din arta indiana. Cele opt spite ale rotii indica cele Opt Nobile Adevaruri ale religiei budiste. Cercul simbolizeaza perfectiunea dharmei.

Simboluri religioase in Hinduism

De-a lungul sutelor de ani, hinduismul si-a dezvoltat un intreg sistem de simboluri religioase iconice.

Formand iconografia hindusa, aceste simboluri se trag din plasticizarea unor scripturi ori a unor traditii specifice.

Semnificatia exacta a fiecarui simbol difera insa de la loc la loc, de la timp la timp, de la invatator la invatator.

De-a lungul timpului, unele dintre simboluri, precum „svastika”, au ajuns sa aiba o foarte mare varietate de intelesuri, pe cand altele, precum „aum”, au ramas tipice si unice reprezentante ale hinduismului.

Iconografia hindusa este caracterizata prin doua categorii de semne: murti, insemnand semnele exterioare, si mudra, insemnand pozitia trupului si gesturile specifice.

Aum sau „omkar” este o silaba mistica din religiile Indiei, fiind intalnita atat in hinduism, cat si in sikhism, jainism si budism.

Acest simbol este mai mult o exclamatie de mirare, de venerare, fiind scoasa in vremea rugaciunii.

Astfel, la inceputul fiecarui text hindus, la fiecare sfarsit de text din Vede, cat si la rostirea fiecarei rugaciuni, aceasta exclamatie nu va lipsi din gura hindusului.

Svastika sau „swastika” este un fel de cruce, cu cele patru brate indoite la 90 de grade, in sensul acelor de ceasornic. Acest semn a fost descoperit ca existand inca din Perioada Neolitic. Acesta va reaparea insa, cu putere, in cultura indiana moderna. Datorita asocierii acestui semn cu miscarea nazista, el a ajuns sa fie stigmatizat in lumea apuseana, lovind prin aceasta chiar in radacinile sale.

Astfel, semnul nu mai este folosit foarte puternic in hinduism.

Simboluri religioase in Islamism

Simbolurile religioase intalnite in Islam nu sunt nici verbale, nici textuale, ci doar vizuale. Acestea evoca sentimentele religioase prin semne.

Unele detalii din simbolurile religioase islamice sunt general recunoscute, avand o vechime considerabila. Astfel, culoarea verde este asociata cu Islamul inca de la inceput.

Semiluna si steaua este unul dintre cele mai renumite simboluri din Islam. De fapt, simbolul ar fi doar semiluna, steaua aparand mai tarziu, in special pe steagurile mai multor tari din lumea islamica (Turcia, Malaezia si Pakistan).

Criticii sustin ca acest simbol nu a fost folosit de Mahomed, drept pentru care el nu are nici o baza traditionala in Islam.

Oricum, semnul a ajuns sa fie identificat cu Califatul.

 

 

 

Semiluna era simbolul Imperiului Sasanid din Persia (Iran), acesta aparand pe mai toate coroanele regilor.

Dupa cucerirea araba a imperiului, in anul 651, acest semn a fost preluat, din ce in ce mai mult, de catre califi si musulmani. Acest semn caracteriza si Imperiul Otoman.

Culoarea verde are o semnificatie speciala in Islam. Aceasta culoare este foarte folosita in decorarea interioara a moscheilor, a mormintelor invatatorilor musulmani, cat si pe multe dintre steagurile tarilor arabe.

Se crede ca aceasta era culoarea preferata a lui Mohamed, acesta purtand chiar un turban verde.

 

 

Simboluri religioase in Iudaism

 

 

Steaua lui David sau Scutul lui David este unul dintre cele mai cunoscute si intalnite simboluri religioase iudaice.

Numele acestui semn vine de la Regele David, autorul cartii Psaltirea, din Vechiul Testament. Se crede ca folosirea acestui semn a inceput inca din Evul Mediu.

Din punct de vedere geometric, acest semn este un fel de hexagrama. Odata cu infiintarea statului Israel, in anul 1948, Steaua lui David a fost pusa pe steagul national. De asemenea, simbolul a fost asociat si cu Miscarea Sionista.

 

 

 

 

 

 

 

 

Menorah este un sfestnic cu sapte brate, acesta fiind specific Iudaismului pentru mai bine de 3000 de ani, ramanand pana astazi o emblema a statului Israel. Acest obiect era folosit in Templul Sfant, in Ierusalim.

Cupele bratelor acestuia erau umplute cu ulei de masline, el arzand tot timpul.

Se crede ca acesta simbolizeaza Rugul Aprins, pe care Moise l-a vazut pe Muntele Horeb – Sinai.

 

 

 

 

 

 

 

 

Menorah este un sfestnic cu sapte brate, acesta fiind specific Iudaismului pentru mai bine de 3000 de ani, ramanand pana astazi o emblema a statului Israel.

Acest obiect era folosit in Templul Sfant, in Ierusalim.

Cupele bratelor acestuia erau umplute cu ulei de masline, el arzand tot timpul. Se crede ca acesta simbolizeaza Rugul Aprins, pe care Moise l-a vazut pe Muntele Horeb – Sinai.

Tora marturiseste ca Dumnezeu insusi i-a descoperit lui Moise cum sa confectioneze acest sfestnic special, numit menorah. Se mai crede ca cele sapte brate ale sale sunt chipuri ale celor sapte zile ale saptamanii.

Din aceasta se intelege ca Domnul isi doreste o legatura cu poporul Sau tot timpul, iar nu numai in ziua odihnei.

 

 

 

 

Simboluri religioase in Taoism

In filosofia chineza, conceptul de yin si yang este folosit spre a descrie modul in care fortele opuse se intrepatrund in sustinerea lumii. Fiecare lupta cu cealalta, insa o si sustine prin existenta sa. Acest concept, cum ca la baza lumii stau doua puteri egale (dualism) se regaseste in multe dintre stiintele si filosofiile chineze.

 

 

 

 

 

Simboluri religioase in Zoroastrism

 

Faravahar este unul dintre cele mai cunoscute si intalnite simboluri religioase zoroastriene. Zoroastrismul era religia de stat in anticele Imperii Persane.

In Iran, succesorul de astazi al dinastiilor persane, Zoroastrismul nu mai este oficial religia de stat, insa simbolul numit „faravahar” a ramas inca, reprezentand vechea si actuala Persie, intrupata in Iran.

 

 

 

 

 

 

 

Discul inaripat are o foarte lunga istorie in cultura si arta antica. Din punct de vedere istoric, acest semn este simbolizat de un soare cu aripi.

Acest semn apare inca din Epoca Bronzului, in special pe sigiliile pastrate.

In timpurile neo-asiriene, un bust uman este adaugat acestui antic simbol.

Acest „slujitor in roba” este simbol al lui Ashur.

De asemenea, el poate simboliza si pe „Ingerul pazitor” ori „Slava Dumnezeiasca”.

crestinortodox.ro/religiile-lumii/religii/simboluri

Teodor Danalache

Despre natura Islamului, „religia păcii şi a toleranţei”…

 

 

 

 

De cincizeci de ani, pe scena Europei occidentale are loc un spectacol regizat cu calculată perversitate şi urmărit cu un voaierism sinucigaş, de o clasă politică atinsă de scleroza sfârşitului. Imigraţia musulmană, Multiculturalismul şi Corectitudinea Politică, au fost şi sunt principalii actori ai unui delirant şi masochist ménage a trois, ale cărui creaţii monstruoase sunt Zonele Interzise (No-Go Zones).

O mulțime de grupări jihadiste au bazele în orașe mari europene, de unde trimit oameni și bani în Siria și alte teatre de luptă și de unde primesc înapoi armanent și combatanți fanatici, antrenați în condiții reale de luptă. Treaba lor, a acestor musulmani militanți, este să ucida creștini sau orice alt fel de europeni.

Cu toate acestea politicienii occidentali si formatorii de opinie, cînd vorbesc despre islam, nu mai prididesc în a-i complimenta „adevărata natură ” şi nu găsesc cuvinte destul de aspre pentru a ocărî pe cei ce chestionează această natură eminamente paşnică şi denaturarea ei de către extremiştii care se aruncă în aer în autobuze, metrouri, restaurante, pieţe publice, din Bruxelles, Londra, Amsterdam, Paris etc.

 

 

 

 

Tony Blair, Prim Ministru al Marii Britanii, 1997-2007

„Pentru mine, cel mai remarcabil lucru la Coran este cît e de progresist. Scriu cu mare umilinţă ca membru al unei alte credinţe. Privind din afara religiei islamice, Coranul mă impresionează ca fiind o carte reformatoare, ce încearcă să întoarcă iudaismul şi creştinismul la originile lor, la fel cum reformatorii au încercat cu biserica creştină secole mai tîrziu.

Coranul este inclusiv. Mizează pe ştiinţă şi cunoaştere şi respinge superstiţiile. Este profund practic şi cu mult înaintea timpului său în ce priveşte căsătoria, femeile şi sistemul de guvernare. […] De-a lungul secolelor, islamul a creat imperii şi a condus lumea în descoperiri, artă şi cultură. Purtătorii standardului pentru toleranţă în Evul Mediu Timpuriu erau mult mai uşor de găsit în ţinuturile musulmane decît în cele creştine”.(Ianuarie 2007, link)

 

 

 

 

 

Prinţul Charles

 

„Coranul oferă o viziune complet integrată a universului, unde religia şi ştiinţa, mintea şi materia fac parte dintr-o singură totalitate vie şi conştientă.[…] Adevărul incomod este că noi existam pe această lume împreună cu restul creaţiei – datorită unui bun motiv, anume că nu putem supravieţui pe cont propriu, fără echilibrul fragil al vieţii din jurul nostru[…]

Islamul ne-a învăţat mereu acest lucru, iar a ignora această lecţie înseamnă să renunţăm la contractul nostru cu Creaţia.”(Iunie 2010, link) | „Comunităţile musulmane au îmbogăţit Marea Britanie în toate sensurile posibile.”(Noi 2008, link)

 

          Au existat in trecut si exista si in zilele noastre, voci care au denuntat Islamul ca generator de extremism si  fanatism ucigas…

 

 

 

 

 

 

Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693 şi 1710-1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic şi scriitor român:

„Această carte (Coranul) este o îngrămădire de împletituri mincinoase, o culegere de basme şi o adunătură de poveşti în cel mai înalt grad caraghioase(…) Simokatta, Gheorghe Kedrenos şi alţi autori creştini, (…) au dezvăluit şiretenia muhammedană parţial şi superficial în scrierile lor istorice.

Voi trece sub tăcere şi pe împăratul Ioan Cantacuzino care într-o mare carte şi prin îndelungată vorbire ridiculizează şi combate cu bună evlavie şi cu înţelepciune împletiturile de minciuni şi cuvintele deşarte ale Curanului. (…)comentariul făcut de Porfirie, filosoful peripatetic, un elin, la Cartea lui Moise, la Sfînta Evanghelie, la Curan(…) despre legea muhamedană spunea că este o „Lege porcească“(…) în legea muhammedană sînt îngăduite foarte multe — chiar dacă nu toate — oarecum animalice, lipsite de orice pricepere şi sens, dar poruncite drept lucruri foarte necesare, aşa încît dacă animalele cele necuvîntătoare ar fi avut capacitatea de a grăi şi modul de a-şi arăta intenţiile, cu adevărat şi-ar fi bătut joc de un astfel de legislator, iar legea lui ar fi declarat-o mîrşavă şi vrednică de batjocură.”

          (1722, extrase din Sistemul sau întocmirea religiei Muhamedane)

 

 

 

 

 

 

Desiderius Erasmus, umanist olandez renascentist, preot catolic şi teolog (1466-1536)

E o poveste continuă de bogăţie căpătată prin cruzime şi jaf. De probleme în căsătorie, fratricid laş, detronare între ţaţi şi fii: de lipsă totală de loialitate şi plină de cruzime umană. Ca să nu menţionez moralitatea şi credinţele lor”.

(Citat „Războiul turcilor”, via GoV)

 

 

 

 

 

 

 

Alexis de Tocqueville, autorul lucrarii „Democraţie în America”, a scris   într-o scrisoare adresată prietenului său Gobineau în 1843:
„Am studiat cu atenţie Coranul. Am încheiat studiul cu convingerea că există puţine religii în lume atît de provocatoare de moarte ca cea a lui Mahomed”

(1843, link )

 

 

 

 

 

Arthur Schopenhauer (1788-1860) spunea despre Coran şi islam:

„Această carte ticăloasă (Coranul) a fost suficientă pentru a porni o religie la scală mondială, să satisfacă nevoile metafizice a nenumărate milioane de oameni timp de 1200 de ani, să devină sursa moralităţii lor şi a dispreţului lor remarcabil faţă de moarte, de asemenea să îi inspire în a duce războaie sîngeroase şi cuceriri vaste. În această carte găsim cea mai tristă şi cea mai săracă formă de teism. Probabil s-a pierdut mult în traducere, dar nu am reuşit să descopăr în această carte o singură idee valoroasă.” (The World as Will and Representation, vol II, page 162)

 

 

 

       

 

 

Gustave Flaubert:

„Aroganţa apărării islamului (islamul fiind ceva monstruos) mă revoltă. Cer ca în numele umanităţii Piatra Neagră să fie distrusă, iar rămăşiţele împrăştiate în vînt, ca Mecca să fie fărîmiţată şi mormîntul lui Mahomed să fie răvăşit. Aşa poate fi descurajat fanatismul.”(1878, link)

 

 

       

 

Bertrand Russell, filozof englez:

„Creştinismul şi budismul sînt în primul rînd religii personale, cu doctrine mistice şi dragoste pentru contemplare. Mahomedismul şi bolşevismul sînt practice, sociale şi nespirituale, preocupate cu cucerirea acestei lumi.[…]

Ce a făcut mahomedismul arabilor, bolşevismul ar putea face ruşilor.”

Arthur William 3rd, Earl, The Practice and Theory of Bolshevism, London 1920, link

 

 

 

 

 

          

 

 

Winston Churchill:

„Cît de teribile sînt blestemele cu care mohamedismul îşi împovărează adepţii! Pe lîngă fanatismul nebun, care este tot atît de periculos la om ca turbarea la cîine, mai este şi această temătoare apatie fatalistă.

Efectele sînt vizibile în multe ţări. Obiceiuri degradante, agricultura neglijentă, comerţul trîndav şi nesiguranţa proprietăţii private există peste tot unde adepţii Profetului conduc sau îşi duc viaţa.  

În legea mohamedană fiecare femeie trebuie să fie proprietatea unui bărbat, indiferent că aceasta este fiică, nevastă sau concubină, iar acest lucru va amîna dispariţia sclaviei pînă în momentul în care islamul va înceta să mai exercite putere printre oameni. Musulmanii luaţi individual pot dovedi calităţi splendide – dar influenţa religiei paralizează dezvoltarea socială a adepţilor ei. Nu există nici o altă forţă mai retrogradă în lume….
Departe de a fi muribund, mohamedismul este o credinţă militantă şi prozelitoare.

S-a răspîndit deja în centrul Africii, născînd războinici neînfricaţi la fiecare pas; şi de nu ar fi fost creştinismul protejat de armele puternice ale ştiinţei, ştiinţă cu care s-a luptat în zadar, civilizaţia Europei moderne ar dispărea, la fel cum a dispărut Roma Antică.” (1899, link )

 

 

 

 

 Mustafa Kemal Atatürk , primul presedinte al Republicii Turcia

 

Veniți să-mi vorbiți despre avantajele pe care le-am avut convertindu-ne la islam, și eu va spun: priviți cât ne-a costat lucrul acesta.”

“Islamul, această religie absurdă a unui beduin imoral, este un cadavru putred care ne otrăvește viețile.” 

 

 

 

 

 

 

 

 

Carl Gustav Jung, psihiatru elveţian, fondatorul psihiatriei analitice:

Probabil că Hitler va găsi un nou islam. Este deja pe punctul de a-l găsi; el e ca Mahomed.

Starea de spirit în Germania este islamică; războinică şi islamică. Cu toţii sînt în delir după un zeu sălbatic. Acesta ar putea fi viitorul.
(Carl Gustav Jung – Collected Works of C.G. Jung, Volume 18: The Symbolic Life: Miscellaneous Writings, link)

 

 

 

 

 

 

 

 

Adolf Hitler:

„Vedeţi, ghinionul nostru a fost să avem religia greşită. De ce nu am avut religia japonezilor, care văd in sacrificiul pentru pamîntul natal cel mai bun lucru? Religia mahomedană ar fi fost şi ea mult mai potrivită nouă decît creştinismul.

De ce a trebuit să fie creştinismul cu moleşeala lui?”

(Robert Spencer: Religion of peace?: why Christianity is and Islam isn’t , link |
Albert Speer (Ministrul lui Hitler pentru Armament şi Producţia de Război): Inside the Third Reich: memoirs, pagina 96, link)

 

 

 

 

 

  selectie Costin Andrieş – inliniedreapta.net