Marile religii și câteva din simbolurile lor

 

Simboluri religioase in marile religii

 

 

 

Simbolurile au existat de cand lumea. Fiecare cultura, religie, loc, obiect, a fost asociat cu un simbol de catre cei ce au intrat in contact cu acesta.

Cuvantul „simbol”, provenit din latinescul „symbolum” sau din grecescul „σύμβολον”, inseamna „reprezentare”.

El este, de cele mai multe ori, o emblema sau o imagine asociata cu cateva cuvinte sau prescurtari referitoare la elementul pe care-l reprezinta.

Simbolurile religioase sunt printre cele mai folosite, cunoscute si vechi simboluri din lume. Simbolurile au ajutat intotdeauna la regasirea sau identificarea numitor valori, convingeri, idei sau marturisiri de credinta.

Ele au avut drept prim scop adunarea la un loc a celor ce impartaseau aceleasi convingeri religioase ori culturale.

 

Studierea simbolurilor religioase este o ocupatie a celor care studiaza Istoria Religiilor, a acelora care compara credintele popoarelor si analizeaza radacinile fiecarei culturi religioase.

Dupa cum spuneam si mai sus, simbolurile religioase sunt printre cele mai vechi din lume, unele dintre acestea identificandu-se ca avand o vechime de peste 100.000 de ani.

O parte dintre acestea sunt cele egiptene, descoperite in mormintele faraonilor, ele identificand credinta in zei, viata vesnica, cheia vietii, etc.

Unele dintre cele mai vechi simboluri sunt cele intalnite in unele situri arheologice din Africa, acestea datand inca din perioada Epocii de Piatra, adica de acum mai bine de 100.000 de ani.

Aici se pastreaza pigmeti de culoarea ocru (rosu inchis) care erau folositi spre desenarea simbolurilor vanatoresti.

Simbolurile si folosirea acestora in exprimarea plastica a marilor religii

Utilizarea simbolurilor este un fenomen mondial. Arheologul Steven Mithen, in urma multor studii asupra fenomenelor religioase, concluzioneaza cum ca este comun tuturor religiilor faptul ca acestea sa implice si o exprimare plastica a credintelor teoretice. Adica, intotdeauna credintele in fiinte spirituale, in viata de dupa moarte, cat si in alte puteri nevazute, au fost plasticizate in imagini si simboluri fizice, acestea din urma avand drept scop indicarea celor dintai.

Datorita faptului ca, de obicei, tot ceea ce tine de lumea spirituala difera de lumea materiala si senzitiva, a fost intotdeauna dificila intelegerea si exprimarea acelora in sistemul nostru de cunoastere. Daca era usor sa simti ori sa intelegi un lucru suprafiresc, dificultatea aparea insa atunci cand incercai sa transmiti altora acel lucru.

Aceasta problema va fi insa rezolvata in momentul in care lucrurile spirituale au fost „intrupate” in semne vizibile, in simboluri materiale. Prin semne si simboluri, cele negraite si nevazute puteau fi mai usor exprimate, transmise si intelese.

Simboluri religioase in Baha’i

In religia bahai’lor intalnim urmatoarele simboluri, general valabile: steaua cu cinci colturi, steaua cu noua colturi si inelul cu simbol.

Steaua cu cinci colturi simbolizeaza corpul uman si pe trimisii lui Dumnezeu, in timp ce steaua cu noua colturi si inelul cu simbol aduc aminte de perfectiune.

Steaua cu cinci colturi, numita „haykal”, adica „templu”, este simbolul oficial al religiei Baha’I, dupa cum mentioneaza invatatorii acesteia. Steaua cu cinci colturi a fost folosita ca insemn, in cele mai importante scrisori, atat de catre Bab, cat si de catre Bahaulah.

Steaua cu noua colturi este al doilea mare simbol al bahailor. Potrivit sistemului de calcul numeric Abjad, cuvantul Baha are un coeficient numeric de 9, motiv pentru care aceasta cifra este des intalnita in scrierile, arhitectura si credinta acestora.

Cea mai cunoscuta personificare a cifrei noua este steaua cu noua colturi.

Simbolul de pe inele este opera lui Abdul-Baha, fiul si succesorul lui Bahaulah. Acesta este cel mai intalnit si folosit simbol al bahailor, fiind folosit pe mai toate inelele acestora. El este pus adesea si pe coliere, bratari, coperti de carte, tablouri, etc.

Acest simbol este alcatuit din doua stele cu cinci colturi si un „baha” stilizat. Linia de jos reprezinta umanitatea si lumea creata, linia cea mai de sus este lumea lui Dumnezeu, iar linia de la jumatate reprezinta manifestarea lui Dumnezeu in lume si revelatia.

Linia verticala este Prima Vointa, care vine din Dumnezeu si strabate, prin revelatie, umanitatea. Cele doua stele ii reprezinta pe Bahaulah si pe Bab.

Simboluri religioase in Budism

Simbolismul budist apare in jurul anului 2100 i.Hr, fiind legat mai ales de simboluri aniconice, ocolind astfel reprezentarea directa a lui Buddha.

Simbolismul cu motive umane a aparut in perioada secolului I, odata cu artele Mathura si arta greco-budista din Gandhara.

Acestea s-au combinat cu vechile simboluri religioase budiste.

Roata vietii, „roata dreptatii” sau „roata dharma” este roata ce infatiseaza conceptul budist „dharma”. Numita „dharmacakra”, aceasta arata calea spre iluminare, inca din primele zile ale budismului. Aceasta seamana cu o roata de car de lupta, cu opt sau mai multe spite.

Este unul dintre cele mai vechi simboluri din arta indiana. Cele opt spite ale rotii indica cele Opt Nobile Adevaruri ale religiei budiste. Cercul simbolizeaza perfectiunea dharmei.

Simboluri religioase in Hinduism

De-a lungul sutelor de ani, hinduismul si-a dezvoltat un intreg sistem de simboluri religioase iconice.

Formand iconografia hindusa, aceste simboluri se trag din plasticizarea unor scripturi ori a unor traditii specifice.

Semnificatia exacta a fiecarui simbol difera insa de la loc la loc, de la timp la timp, de la invatator la invatator.

De-a lungul timpului, unele dintre simboluri, precum „svastika”, au ajuns sa aiba o foarte mare varietate de intelesuri, pe cand altele, precum „aum”, au ramas tipice si unice reprezentante ale hinduismului.

Iconografia hindusa este caracterizata prin doua categorii de semne: murti, insemnand semnele exterioare, si mudra, insemnand pozitia trupului si gesturile specifice.

Aum sau „omkar” este o silaba mistica din religiile Indiei, fiind intalnita atat in hinduism, cat si in sikhism, jainism si budism.

Acest simbol este mai mult o exclamatie de mirare, de venerare, fiind scoasa in vremea rugaciunii.

Astfel, la inceputul fiecarui text hindus, la fiecare sfarsit de text din Vede, cat si la rostirea fiecarei rugaciuni, aceasta exclamatie nu va lipsi din gura hindusului.

Svastika sau „swastika” este un fel de cruce, cu cele patru brate indoite la 90 de grade, in sensul acelor de ceasornic. Acest semn a fost descoperit ca existand inca din Perioada Neolitic. Acesta va reaparea insa, cu putere, in cultura indiana moderna. Datorita asocierii acestui semn cu miscarea nazista, el a ajuns sa fie stigmatizat in lumea apuseana, lovind prin aceasta chiar in radacinile sale.

Astfel, semnul nu mai este folosit foarte puternic in hinduism.

Simboluri religioase in Islamism

Simbolurile religioase intalnite in Islam nu sunt nici verbale, nici textuale, ci doar vizuale. Acestea evoca sentimentele religioase prin semne.

Unele detalii din simbolurile religioase islamice sunt general recunoscute, avand o vechime considerabila. Astfel, culoarea verde este asociata cu Islamul inca de la inceput.

Semiluna si steaua este unul dintre cele mai renumite simboluri din Islam. De fapt, simbolul ar fi doar semiluna, steaua aparand mai tarziu, in special pe steagurile mai multor tari din lumea islamica (Turcia, Malaezia si Pakistan).

Criticii sustin ca acest simbol nu a fost folosit de Mahomed, drept pentru care el nu are nici o baza traditionala in Islam.

Oricum, semnul a ajuns sa fie identificat cu Califatul.

 

 

 

Semiluna era simbolul Imperiului Sasanid din Persia (Iran), acesta aparand pe mai toate coroanele regilor.

Dupa cucerirea araba a imperiului, in anul 651, acest semn a fost preluat, din ce in ce mai mult, de catre califi si musulmani. Acest semn caracteriza si Imperiul Otoman.

Culoarea verde are o semnificatie speciala in Islam. Aceasta culoare este foarte folosita in decorarea interioara a moscheilor, a mormintelor invatatorilor musulmani, cat si pe multe dintre steagurile tarilor arabe.

Se crede ca aceasta era culoarea preferata a lui Mohamed, acesta purtand chiar un turban verde.

 

 

Simboluri religioase in Iudaism

 

 

Steaua lui David sau Scutul lui David este unul dintre cele mai cunoscute si intalnite simboluri religioase iudaice.

Numele acestui semn vine de la Regele David, autorul cartii Psaltirea, din Vechiul Testament. Se crede ca folosirea acestui semn a inceput inca din Evul Mediu.

Din punct de vedere geometric, acest semn este un fel de hexagrama. Odata cu infiintarea statului Israel, in anul 1948, Steaua lui David a fost pusa pe steagul national. De asemenea, simbolul a fost asociat si cu Miscarea Sionista.

 

 

 

 

 

 

 

 

Menorah este un sfestnic cu sapte brate, acesta fiind specific Iudaismului pentru mai bine de 3000 de ani, ramanand pana astazi o emblema a statului Israel. Acest obiect era folosit in Templul Sfant, in Ierusalim.

Cupele bratelor acestuia erau umplute cu ulei de masline, el arzand tot timpul.

Se crede ca acesta simbolizeaza Rugul Aprins, pe care Moise l-a vazut pe Muntele Horeb – Sinai.

 

 

 

 

 

 

 

 

Menorah este un sfestnic cu sapte brate, acesta fiind specific Iudaismului pentru mai bine de 3000 de ani, ramanand pana astazi o emblema a statului Israel.

Acest obiect era folosit in Templul Sfant, in Ierusalim.

Cupele bratelor acestuia erau umplute cu ulei de masline, el arzand tot timpul. Se crede ca acesta simbolizeaza Rugul Aprins, pe care Moise l-a vazut pe Muntele Horeb – Sinai.

Tora marturiseste ca Dumnezeu insusi i-a descoperit lui Moise cum sa confectioneze acest sfestnic special, numit menorah. Se mai crede ca cele sapte brate ale sale sunt chipuri ale celor sapte zile ale saptamanii.

Din aceasta se intelege ca Domnul isi doreste o legatura cu poporul Sau tot timpul, iar nu numai in ziua odihnei.

 

 

 

 

Simboluri religioase in Taoism

In filosofia chineza, conceptul de yin si yang este folosit spre a descrie modul in care fortele opuse se intrepatrund in sustinerea lumii. Fiecare lupta cu cealalta, insa o si sustine prin existenta sa. Acest concept, cum ca la baza lumii stau doua puteri egale (dualism) se regaseste in multe dintre stiintele si filosofiile chineze.

 

 

 

 

 

Simboluri religioase in Zoroastrism

 

Faravahar este unul dintre cele mai cunoscute si intalnite simboluri religioase zoroastriene. Zoroastrismul era religia de stat in anticele Imperii Persane.

In Iran, succesorul de astazi al dinastiilor persane, Zoroastrismul nu mai este oficial religia de stat, insa simbolul numit „faravahar” a ramas inca, reprezentand vechea si actuala Persie, intrupata in Iran.

 

 

 

 

 

 

 

Discul inaripat are o foarte lunga istorie in cultura si arta antica. Din punct de vedere istoric, acest semn este simbolizat de un soare cu aripi.

Acest semn apare inca din Epoca Bronzului, in special pe sigiliile pastrate.

In timpurile neo-asiriene, un bust uman este adaugat acestui antic simbol.

Acest „slujitor in roba” este simbol al lui Ashur.

De asemenea, el poate simboliza si pe „Ingerul pazitor” ori „Slava Dumnezeiasca”.

crestinortodox.ro/religiile-lumii/religii/simboluri

Teodor Danalache

Despre natura Islamului, „religia păcii şi a toleranţei”…

 

 

 

 

De cincizeci de ani, pe scena Europei occidentale are loc un spectacol regizat cu calculată perversitate şi urmărit cu un voaierism sinucigaş, de o clasă politică atinsă de scleroza sfârşitului. Imigraţia musulmană, Multiculturalismul şi Corectitudinea Politică, au fost şi sunt principalii actori ai unui delirant şi masochist ménage a trois, ale cărui creaţii monstruoase sunt Zonele Interzise (No-Go Zones).

O mulțime de grupări jihadiste au bazele în orașe mari europene, de unde trimit oameni și bani în Siria și alte teatre de luptă și de unde primesc înapoi armanent și combatanți fanatici, antrenați în condiții reale de luptă. Treaba lor, a acestor musulmani militanți, este să ucida creștini sau orice alt fel de europeni.

Cu toate acestea politicienii occidentali si formatorii de opinie, cînd vorbesc despre islam, nu mai prididesc în a-i complimenta „adevărata natură ” şi nu găsesc cuvinte destul de aspre pentru a ocărî pe cei ce chestionează această natură eminamente paşnică şi denaturarea ei de către extremiştii care se aruncă în aer în autobuze, metrouri, restaurante, pieţe publice, din Bruxelles, Londra, Amsterdam, Paris etc.

 

 

 

 

Tony Blair, Prim Ministru al Marii Britanii, 1997-2007

„Pentru mine, cel mai remarcabil lucru la Coran este cît e de progresist. Scriu cu mare umilinţă ca membru al unei alte credinţe. Privind din afara religiei islamice, Coranul mă impresionează ca fiind o carte reformatoare, ce încearcă să întoarcă iudaismul şi creştinismul la originile lor, la fel cum reformatorii au încercat cu biserica creştină secole mai tîrziu.

Coranul este inclusiv. Mizează pe ştiinţă şi cunoaştere şi respinge superstiţiile. Este profund practic şi cu mult înaintea timpului său în ce priveşte căsătoria, femeile şi sistemul de guvernare. […] De-a lungul secolelor, islamul a creat imperii şi a condus lumea în descoperiri, artă şi cultură. Purtătorii standardului pentru toleranţă în Evul Mediu Timpuriu erau mult mai uşor de găsit în ţinuturile musulmane decît în cele creştine”.(Ianuarie 2007, link)

 

 

 

 

 

Prinţul Charles

 

„Coranul oferă o viziune complet integrată a universului, unde religia şi ştiinţa, mintea şi materia fac parte dintr-o singură totalitate vie şi conştientă.[…] Adevărul incomod este că noi existam pe această lume împreună cu restul creaţiei – datorită unui bun motiv, anume că nu putem supravieţui pe cont propriu, fără echilibrul fragil al vieţii din jurul nostru[…]

Islamul ne-a învăţat mereu acest lucru, iar a ignora această lecţie înseamnă să renunţăm la contractul nostru cu Creaţia.”(Iunie 2010, link) | „Comunităţile musulmane au îmbogăţit Marea Britanie în toate sensurile posibile.”(Noi 2008, link)

 

          Au existat in trecut si exista si in zilele noastre, voci care au denuntat Islamul ca generator de extremism si  fanatism ucigas…

 

 

 

 

 

 

Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693 şi 1710-1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic şi scriitor român:

„Această carte (Coranul) este o îngrămădire de împletituri mincinoase, o culegere de basme şi o adunătură de poveşti în cel mai înalt grad caraghioase(…) Simokatta, Gheorghe Kedrenos şi alţi autori creştini, (…) au dezvăluit şiretenia muhammedană parţial şi superficial în scrierile lor istorice.

Voi trece sub tăcere şi pe împăratul Ioan Cantacuzino care într-o mare carte şi prin îndelungată vorbire ridiculizează şi combate cu bună evlavie şi cu înţelepciune împletiturile de minciuni şi cuvintele deşarte ale Curanului. (…)comentariul făcut de Porfirie, filosoful peripatetic, un elin, la Cartea lui Moise, la Sfînta Evanghelie, la Curan(…) despre legea muhamedană spunea că este o „Lege porcească“(…) în legea muhammedană sînt îngăduite foarte multe — chiar dacă nu toate — oarecum animalice, lipsite de orice pricepere şi sens, dar poruncite drept lucruri foarte necesare, aşa încît dacă animalele cele necuvîntătoare ar fi avut capacitatea de a grăi şi modul de a-şi arăta intenţiile, cu adevărat şi-ar fi bătut joc de un astfel de legislator, iar legea lui ar fi declarat-o mîrşavă şi vrednică de batjocură.”

          (1722, extrase din Sistemul sau întocmirea religiei Muhamedane)

 

 

 

 

 

 

Desiderius Erasmus, umanist olandez renascentist, preot catolic şi teolog (1466-1536)

E o poveste continuă de bogăţie căpătată prin cruzime şi jaf. De probleme în căsătorie, fratricid laş, detronare între ţaţi şi fii: de lipsă totală de loialitate şi plină de cruzime umană. Ca să nu menţionez moralitatea şi credinţele lor”.

(Citat „Războiul turcilor”, via GoV)

 

 

 

 

 

 

 

Alexis de Tocqueville, autorul lucrarii „Democraţie în America”, a scris   într-o scrisoare adresată prietenului său Gobineau în 1843:
„Am studiat cu atenţie Coranul. Am încheiat studiul cu convingerea că există puţine religii în lume atît de provocatoare de moarte ca cea a lui Mahomed”

(1843, link )

 

 

 

 

 

Arthur Schopenhauer (1788-1860) spunea despre Coran şi islam:

„Această carte ticăloasă (Coranul) a fost suficientă pentru a porni o religie la scală mondială, să satisfacă nevoile metafizice a nenumărate milioane de oameni timp de 1200 de ani, să devină sursa moralităţii lor şi a dispreţului lor remarcabil faţă de moarte, de asemenea să îi inspire în a duce războaie sîngeroase şi cuceriri vaste. În această carte găsim cea mai tristă şi cea mai săracă formă de teism. Probabil s-a pierdut mult în traducere, dar nu am reuşit să descopăr în această carte o singură idee valoroasă.” (The World as Will and Representation, vol II, page 162)

 

 

 

       

 

 

Gustave Flaubert:

„Aroganţa apărării islamului (islamul fiind ceva monstruos) mă revoltă. Cer ca în numele umanităţii Piatra Neagră să fie distrusă, iar rămăşiţele împrăştiate în vînt, ca Mecca să fie fărîmiţată şi mormîntul lui Mahomed să fie răvăşit. Aşa poate fi descurajat fanatismul.”(1878, link)

 

 

       

 

Bertrand Russell, filozof englez:

„Creştinismul şi budismul sînt în primul rînd religii personale, cu doctrine mistice şi dragoste pentru contemplare. Mahomedismul şi bolşevismul sînt practice, sociale şi nespirituale, preocupate cu cucerirea acestei lumi.[…]

Ce a făcut mahomedismul arabilor, bolşevismul ar putea face ruşilor.”

Arthur William 3rd, Earl, The Practice and Theory of Bolshevism, London 1920, link

 

 

 

 

 

          

 

 

Winston Churchill:

„Cît de teribile sînt blestemele cu care mohamedismul îşi împovărează adepţii! Pe lîngă fanatismul nebun, care este tot atît de periculos la om ca turbarea la cîine, mai este şi această temătoare apatie fatalistă.

Efectele sînt vizibile în multe ţări. Obiceiuri degradante, agricultura neglijentă, comerţul trîndav şi nesiguranţa proprietăţii private există peste tot unde adepţii Profetului conduc sau îşi duc viaţa.  

În legea mohamedană fiecare femeie trebuie să fie proprietatea unui bărbat, indiferent că aceasta este fiică, nevastă sau concubină, iar acest lucru va amîna dispariţia sclaviei pînă în momentul în care islamul va înceta să mai exercite putere printre oameni. Musulmanii luaţi individual pot dovedi calităţi splendide – dar influenţa religiei paralizează dezvoltarea socială a adepţilor ei. Nu există nici o altă forţă mai retrogradă în lume….
Departe de a fi muribund, mohamedismul este o credinţă militantă şi prozelitoare.

S-a răspîndit deja în centrul Africii, născînd războinici neînfricaţi la fiecare pas; şi de nu ar fi fost creştinismul protejat de armele puternice ale ştiinţei, ştiinţă cu care s-a luptat în zadar, civilizaţia Europei moderne ar dispărea, la fel cum a dispărut Roma Antică.” (1899, link )

 

 

 

 

 Mustafa Kemal Atatürk , primul presedinte al Republicii Turcia

 

Veniți să-mi vorbiți despre avantajele pe care le-am avut convertindu-ne la islam, și eu va spun: priviți cât ne-a costat lucrul acesta.”

“Islamul, această religie absurdă a unui beduin imoral, este un cadavru putred care ne otrăvește viețile.” 

 

 

 

 

 

 

 

 

Carl Gustav Jung, psihiatru elveţian, fondatorul psihiatriei analitice:

Probabil că Hitler va găsi un nou islam. Este deja pe punctul de a-l găsi; el e ca Mahomed.

Starea de spirit în Germania este islamică; războinică şi islamică. Cu toţii sînt în delir după un zeu sălbatic. Acesta ar putea fi viitorul.
(Carl Gustav Jung – Collected Works of C.G. Jung, Volume 18: The Symbolic Life: Miscellaneous Writings, link)

 

 

 

 

 

 

 

 

Adolf Hitler:

„Vedeţi, ghinionul nostru a fost să avem religia greşită. De ce nu am avut religia japonezilor, care văd in sacrificiul pentru pamîntul natal cel mai bun lucru? Religia mahomedană ar fi fost şi ea mult mai potrivită nouă decît creştinismul.

De ce a trebuit să fie creştinismul cu moleşeala lui?”

(Robert Spencer: Religion of peace?: why Christianity is and Islam isn’t , link |
Albert Speer (Ministrul lui Hitler pentru Armament şi Producţia de Război): Inside the Third Reich: memoirs, pagina 96, link)

 

 

 

 

 

  selectie Costin Andrieş – inliniedreapta.net

 

UN EVREU SOVIETIC – PRIMUL NEGAȚIONIST AL ASA ZISULUI HOLOCAUST DIN TRANSNISTRIA

Vasili Grossman

 

 

 

Vasili Grosman , un evreu sovietic  negaţionist al Holocaustului din Transnistria.

 

 

 

Vasili Grossman a fost un corespondent sovietic de război, în al II-lea război mondial. A fost un corespondent de front mai onest, poate chiar onest.

A fost de faţă cînd în aprilie 1944 trupele sovietice intră în Odessa abandonată de armata română. Consemnează cu încîntare imaginea unui oraş care s-a bucurat din plin de binefacerile unei ocupaţii militare civilizate.

 

 La părăsirea Odesei şi, în general, a Ucrainei de sud-vest, pe care au avut-o în administraţie, românii nu au spart nici măcar un geam… Au lăsat totul în stare de funcţionare.

Ne-au rămas de la acest Vasile Grossman şi însemnări care nu au văzut lumina tiparului în presa militară sovietică.

După cîteva decenii, aceste notiţe au fost traduse şi publicate de doi americani, Antony Beenor şi Liuba Vinogradova, autorii cărţii A writer at war. Vasilii Grossman, Editura Vintage, 2005.

 

Despre această apariţie editorială ne-a scris dl Ion Ispas, român din America. Textul domniei sale l-am introdus pe site-ul meu. Revin asupra acestui text atît de important, pentru a detaşa în chenar însemnarea făcută de Vasile Grossman asupra represaliilor antievreieşti de la Odessa.

 

 Îl citez aşadar pe evreul sovietic Vasili Grossman:

 

“Darea de seamă a secretarului OBCOM, Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executaţi. Ei au fost duşi acolo de poliţia ucrainiană. Şeful poliţiei din Domanevka a ucis el însuşi 12.000 de oameni. În noiembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor.

Execuţiile în massă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Şeful poliţiei din Domanevka şi opt din cei mai apropiaţi colaboratori au fost arestaţi de români, duşi la Tiraspol şi trimişi în judecată.

 

 Crime a făcut şi procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el ‘să mergem la împuşcat’. Ei ucideau oameni în grupuri separate.(…)

 

Dar pînă a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka şi patruzeci de copii care se aflau în creşă. Numărul total al evreilor din Odessa executaţi în Domanevka a fost de aproape 90.000 de oameni.

 Cei care au supravieţuit au primit ajutor de la Comitetele evreieşti din România”.

Citat memorabil, glorios pentru cauza adevărului. Glosăm pe marginea acestui citat următoarele întrebări:

1) De ce nu apare acest text în lucrările holocaustologilor? De ce nu a fost mediatizat şi comentat de angajaţii Institului care cheltuie banii publici ai românilor pentru cercetarea Holocaustului imaginar din Transnistria?

2) De ce în Raportul comisiei Wiesel nu apare nici o referinţă la procesul intentat de autorităţile româneşti din Transnistria criminalilor de la Domanevka?

Cum s-a încheiat acest proces? Unde se află arhiva acestui proces?

 

3) Existau în Transnistria, sub ocupaţia românilor, creşe pentru copiii evrei?

 

De la acelaşi Vasile Grossman ne-a rămas şi explicaţia pentru crimele săvîrşite împotriva evreilor din Ucraina: “În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva chiaburilor şi pentru colectivizarea forţată a agriculturii a provocat o mare foamete şi moartea a şapte milioane de oameni.(…)

 

Agenţii stalinişti au răspîndit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai tîrziu entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor”.

 

Aşadar, “entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor…”. Acest evreu Vasile Grossman, un evreu bine informat, nu spune niciun cuvînt despre români în relatarea sa, relatare produsă chiar în zilele imediat următoare evenimentelor la care se referă.

În schimb, după 60-70 de ani, evreii Radu Ioanid şi Jean Ancel, Lya Benjamin şi Andrei Oişteanu, alţi nemernici, printre care şi angajaţii români ai Institului mai sus pomenit, inventează o vinovăţie a românilor: românii i-au omorît pe evreii ucrainieni! Românii au omorît zeci de mii de evrei ucainieni !

De ce această mistificare? Pentru că dacă spui adevărul despre acei evrei ucrainieni, că au fost omorîţi de compatrioţii lor ucrainieni, atunci trebuie să vorbeşti şi de cei şapte milioane de ucrainieni, despre care toată lumea în Ucraina de azi ştie că au fost victimele politrucilor stalinişti, majoritar evrei !

Un basarabean care a făcut armata în Ucraina prin 1960, domnul Andrei Sofonea, povesteşte că localnicii, cînd aflau că este român, imediat comentau cu supărare şi indignare atitudinea armatei române care, în timpul ocupaţiei, i-a împiedicat pe ucrainieni să-i ucidă pe evrei după pofta inimii lor.

Ceea ce mi-a confirmat spusele lui Simion Ghinea: în Transnistria satele în care au fost deportaţi evreii erau păzite nu ca să nu iasă evreii, ci ca să nu intre peste evrei ucrainienii, dornici de răzbunare!

Aşadar, dînd vina pe români pentru evreii ucişi de ucrainieni, banda de transnistrologi (evrei şi români) încearcă să evite un subiect extrem de dureros: cine sînt vinovaţii pentru moartea cumplită, prin inaniţie, a şapte milioane de oameni, de europeni, în plin Secol al XX-lea, în timp de pace?

 

Nu cumva tot românii?!

 

N.B: Dacă cifra de 6 milioane, a evreilor morţi în Holocaust este contestată, şi e contestată pe bună dreptate ca fiind exagerată (din fericire!), cifra de 7 milioane, de ucrainieni, morţi din vina lui Stalin, adică a politrucilor acestuia, este o cifră încă necontestată, după ştiinţa mea. Din păcate este şi o cifră aproape deloc comentată.

Cu ce este mai valoros un evreu mort prin gazare decît un ucrainean mort prin înfometare?

 

Sinistră întrebare! Dar ne obligă să ne-o punem Radu Ioanid şi gaşca, în măsura în care au inventat, în ultimii ani, şi această teză ordinară: în Transnistria, românii au ucis zeci de mii de evrei ucrainieni!

 

În contrast net cu aceste hecatombe consemnate de Vasile Grossman, dăm printre însemnările sale şi de următoarea apreciere: “Regimul de ocupaţie a Ucrainei de sud-vest sub români a fost aproape plăcut în comparaţie cu tratamentul german al populaţiei”.

 

 Consemnare făcută la faţa locului, la puţină vreme după ce se încheiase “regimul de ocupaţie sub români”, cînd impresiile erau proaspete şi toată lumea cunoştea subiectul.

Ca ziarist, corespondent de front, Vasile Grossman avea de unde să afle adevărul.

Editorii săi, publicîndu-i însemnările în Statele Unite, în cea de mai sus folosesc cuvîntul „gentle”, tradus pe dl. Ion Ispas prin „plăcut”.

Mai existau şi alte cuvinte româneşti echivalente pentru englezescul gentle, de la care cunoaştem cu toţii derivatul gentleman.

Acesta să fi fost comportamentul românilor în Transnistria, al unor gentlemani? Majoritatea surselor serioase, credibile, acreditează acest calificativ !

 

Interesant ar fi de văzut care a fost cuvîntul rusesc folosit de Grossman. Iată o temă de cercetare pentru un holocaustolog autentic, specialist în ceva ce nu s-a întîmplat: holocaustul din Transnistria!

Căci nici cuvîntul gentle, englezesc, nici cuvîntul plăcut, românesc, nu se potrivesc cu imaginea curentă a Transnistriei anilor 1941-44, pusă în circulaţie de propaganda holocaustizantă, la Yad Vashem sau la monumentul Holocaustului din Bucureşti ori în alte temple ale minciunii.

În schimb, acest cuvînt, această apreciere dată de evreul Grossman situaţiei evreilor din Transnistria ocupată şi administrată de români se potriveşte cu cele spuse sau scrise despre Transnistria de alţi evrei.

Evrei serioşi, precum Wilhelm Filderman, Alexandru Şafran, Sigfried Jagerdorf, Leone Blum, Marius Mircu, Barbu Bronştein, Nicolae Minei-Grünberg, Mihail Bruhis, Moshe Carmilly Weinberger, Mizzi Locker, asupra cărora nu planează suspiciunile sau chiar dovezile de sperjur ori minciună, care dau prostul renume al unor Radu Ioanid, Sonia Palty etc. Dimpotrivă. Sînt evrei cu care orice evreu se poate lăuda în faţa oricui!

Cu alte cuvinte, prima consemnare despre Transnistria a ziaristului evreu Vasile Grossman, făcută imediat după încetarea ocupaţiei româneşti, afirmă foarte clar că dacă evreii au suferit în această regiune, nu au suferit din pricina românilor.

Au suferit evreii asupra cărora autoritatea ocupantului român era minimă: evreii localnici, evreii ucrainieni.

Ceilalţi evrei, evreii aduşi din România, aflaţi sub controlul strict al administraţiei româneşti, nu au suferit decît ca oameni, de boli şi de neputinţele vîrstei, de ravagiile molimilor, care au lovit deopotrivă pe evrei şi români. Asta nu se poate numi nici genocid, nici holocaust !

 

 prof. ION COJA

 

Sursa