CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DESPRE ISTRO-ROMANI,la apariţia primului dicţionar istroromân-italian

Elegie pentru istroromâni la apariţia primului dicţionar istroromân-italian

Anunţăm, în premieră absolută în presa de limbă română de dincoace şi de dincolo de Prut, apariţia primului dicţionar istroromân-italian, semnat de profesorul Antonio Dianich, el însuşi istroromân. Intitulat „Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani”, dicţionarul a văzut lumina tiparului, în ianuarie 2011, la editura italiană „Edizioni ETS” prin generoasa contribuţie a Departamentului de Lingvistică „Tristano Bolelli” al Universităţii din Pisa.

Cunoşteam, încă din toamna anului 2008, din corespondenţa cu profesorul Antonio Dianich, că dumnealui lucrează, de ani de zile, asupra acestui dicţionar al limbii vorbite altădată în localitatea istriotă Bărşcina. Prilejul cu care ne-am cunoscut la distanţă ne-a fost oferit de o iniţiativă pe care am lansat-o, la 17 aprilie 2008, în calitate de membru al Subcomisiei APCE pentru Minorităţi, împreună cu alţi 33 de deputaţi din 20 de state membre ale Consiliului Europei. Era vorba atunci de proiectul de Rezoluţie privind situaţia culturală dificilă a minorităţii istro-române deosebit de ameninţate, proiect înregistrat oficial la 21 aprilie şi difuzat, în limbile engleză şi franceză (La situation culturelle difficile de la minorité istro-roumaine particulièrement menacée/Difficult cultural situation of the Istro-Romanian minority particularly threatened), ca document al Consiliului Europei cu numărul Doc. 11595.

Prin amabilitatea autorului, valoroasa apariţie bibliografică şi lexicografică ne-a sosit zilele acestea la Chişinău, fapt pentru care nu numai că îi suntem deosebit de recunoscători, dar ne şi vedem obligaţi să o prezentăm deîndată, fie şi scurt, publicului nostru cititor.

Vom începe prin a arăta că dicţionarul domnului Dianich are o dedicaţie. Merită să o reproducem, întrucât aceasta, spre deosebire de toate comentariile şi explicaţiile făcute în italiană, este formulată în dialect istroromân: „Cesta libru fuost-a piseit za uspomena de mea måie Miţa lu Petărhuli, de me ceåce Buojo lu Şceavina, şi de tuoţ briiåni cårli scu restriţ pre tuota luma”, adică „Această carte a fost scrisă în amintirea mamei mele Miţa a lui Petărhuli, a tatălui meu Buojo lui Şceavina, şi a tuturor brienenilor care sunt risipiţi în toată lumea”.

Dicţionarul cuprinde doar material lexical colectat de-a lungul anilor, printr-un efort susţinut şi exemplar, de la vorbitorii dialectului istroromân care au mai supravieţuit în comuna în care autorul a copilărit sau, mai ales, de la consătenii săi plecaţi în diasporă, în special la New York, unde există o comunitate de câteva sute de istroromâni, fapt reflectat în chiar titlul lucrării: „Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani” („Vlåşchi ce s-a ganeit în Bărşcina”, adică „Româna ce s-a vorbit în Bărşcina”).

În cele 233 (XXXIV plus 199) de pagini ale sale, lucrarea inserează, pe lângă Vocabularul propriu-zis şi o Culegere de texte în dialect istroromân: o Prefaţă a profesorului Roberto Ajello; Consideraţii generale; o amplă Introducere care include la rândul său o prezentare istorico-geografică şi cultural-spirituală a istroromânilor, a dialectului vorbit de ei, o listă de informatori, tabele cu un număr de 7 verbe conjugate (a vrea (vrea), a avea (vea), a fi (fi), a usca (uscå), a şti (şti), a mânca (muncå), a merge (meare)); un Tabel sinoptic al toponimelor istroromâne cu echivalentele lor italiene şi croate; o Listă a numelor de familii (case) şi a agrotoponimelor care figurează în lucrare. Textele istroromâne şi traducerile lor în italiană sunt grupate astfel: Istorie, Viaţa la ţară, Descântece şi vrăji, Ritmuri şi cântări, Proverbe şi zicători, Anecdote.

Pentru redarea cuvintelor şi textelor în dialectul istroromân, autorul foloseşte un sistem grafic propriu, inspirat din scrierea italiană şi croată, dar şi din alfabetul IPA (International Phonetic Association), ceea ce, la prima vedere, face textul istroromân poate mai greu de recunoscut de către persoanele obişnuite cu scrierea românească.

O informaţie de utilitate. Pentru cei interesaţi să intre în posesia valoroasei lucrări, vom preciza că dicţionarul poate fi livrat prin poştă, la preţul de 20 €. Editura primeşte comenzile în acest sens pe adresa electronică info@edizioniets.com sau la numerele de telefon (+39) 050-29544-503868 şi de fax (+39) 050-20158.

Să revenim însă la prezentarea propriu-zisă a acestui instrument lexicografi unic în felul său. „Dicţionarul se doreşte a fi o arhivă sau un depozitar al limbii aşa cum se vorbea ea înainte de ocupaţia croată şi înaintea plecării în diasporă, cu certitudine nu în iluzia că limba ar putea supravieţui la faţa locului, ci în speranţa că va putea rămâne o mărturie a existenţei ei”, spune profesorul Dianich în Introducerea sa. Autorul mai arată, de asemenea: „Acest dicţionar se vrea a fi însă, mai presus de orice, un omagiu adus populaţiei istroromâne, curajului şi tenacităţii cu care şi-a conservat limba de-a lungul secolelor până la limita oricărei posibilităţi omeneşti şi care astăzi, risipită în lume, asistă neputincioasă la agonia ei.

Dicţionarul istroromân-italian elaborat de profesorul Dianich şi publicat acum la Pisa are, fără exagerare, o importanţă inestimabilă pentru lexicografia şi dialectologia română. Această monumentală lucrare ştiinţifică şi instrument practic este rodul efortului unui singur om, efort pe care ar fi trebuit să-l depună instituţii ştiinţifice întregi.

Câteva cuvinte despre autor

Se prezintă modest, cu multă zgârcenie şi nostalgie, în acelaşi timp, el însuşi, pe supracoperta lucrării: „Sunt un istroromân născut la Fiume în 1933. În 1949 a trebuit să-mi părăsesc ţara. Sunt licenţiat în Limbi Clasice al Universităţii din Pisa şi al Şcolii Normale Superioare din aceeaşi localitate. Am predat întotdeauna limbile italiană şi latină în licee din Italia, dar şi la cele din Madrid sau din Istanbul. Actualmente sunt pensionar: locuiesc la Pisa, dar am scris această carte la umbra măslinilor din Casa di Cimitagna, la poalele altui Munte Mare (Monte Maggiore), unde creşte şi rodeşte cele mai bune prune un pom pe care l-au adus cu ei din Istria părinţii mei pe când era doar un puiete cu două frunze palide.” Vom adăugă faptul că profesorul istroromân Antonio Dianich este fratele unui mare teolog şi prelat romano-catolic, Severino Dianich, vicar al Arhiepiscopiei de Pisa.

Profesorul Dianich mai scrie, cu evidentă bucurie şi durere în suflet: „Istroromânii, un grup lingvistic minuscul din Istria, în a cărui istorie nu este cert aproape nimic cu excepţia dureroaselor întâmplări din ultimul război, care a determinat o dramatică plecare a lor în diasporă, au locuit pe dealurile din jurul lacului Felicia, iar acum, după întremarea lor din anii 1930, locuiesc într-o vale însorită de la poalele Muntelui Maggiore: o mică, săracă, dar fericită Arcadia, l hortus conclusus-ul vieţii lor, al cântecului şi al graiului lor deosebit.

Acum însă vechile case de piatră, adesea având acoperişuri de stuf, sunt ocupate de persoane venite de pe aiurea: doar câţiva bătrânei care au rămas, căci nu i-a lăsat inima să plece, încă mai vorbesc bătrânul grai. Printr-o minune a istoriei, supravieţuieşte la New York o mică colonie, sortită şi ea să se stingă. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să recuperez din propriile-mi amintiri şi din cele ale unor ţărani forţaţi să devină cetăţeni ai unei mari metropole, relictele unui naufragiu fatal. Cartea de faţă se doreşte a fi o arhivă  a ceea ce încă supravieţuieşte din cultura ultimilor istroromâni şi, în mod deosebit, din limba lor (şi a mea) aflată pe moarte.

Mai este însă şi o „frumoasă călătorie de suflet” în autobiografia mea, o elegie pentru sfârşitul unei lumi, al lumii noastre istroromâne.” 

Aceste cuvinte, scrise cu atâta suflet, concentrează în ele drama comunităţii istroromâne şi ne scutesc de datoria de a mai adăuga ceva.

Şi totuşi… Merită totuşi să lansăm cu această ocazie, a apariţiei primului dicţionar istroromân-italian, alcătuit de un istroromân, o frumoasă provocare… Multă lume s-ar gândi, poate, la aşa ceva. Dacă aş fi din Bucureşti şi ar depinde de mine, aş căuta, fără ezitare, să răsplătesc, în numele tuturor românilor, efortul distinsului profesor Antonio Dianich, cel mai mare intelectual istroromân în viaţă. Cultural vorbind, Domnia sa a făcut pentru istroromâni ceea ce un alt distins profesor, Petar Atanasov de la Skopie (Macedonia), a făcut (şi face) pentru megleno-români. Dacă profesorul Andrei Glavina a fost, la începutul secolului XX, primul apostol al isroromânilor, profesorul Antonio Dianich este acum, la venerabila vârstă de 77 de ani, ultimul lor patriarh şi apostol.

O lansare de carte în Bucureşti şi în alte centre culturale ale ţării, cu participarea autorului, şi o reeditare a dicţionarului în România, cu alfabet românesc ar fi de luat în seamă.

Probabil că nici Academia Română şi nici Preşedintele României nu ar greşi deloc dacă şi-ar opri atenţia şi generozitatea asupra acestui om care are meritul real de a fi contribuit exemplar la cunoaşterea şi, poate, supravieţuirea comunităţii istroromâne aflate în agonie sub ochii neputincioşi (şi nepăsători?) ai Statului (naţional) Român.

Nota noastră: Dialectul istroromân este unul dintre cele 4 dialecte istorice ale limbii române (alături de dialectele megleno-român, aromân şi daco-român).

Organizaţia internaţională UNESCO a inclus dialectul istroromân în Cartea Roşie a limbilor în pericol (UNESCO Red book on endangered languages), amintind că este grav periclitat, întrucât nu există administraţie, învăţământ, presă sau biserici în acest dialect istoric al limbii române.

Zona locuită de istroromâni este cunoscută până astăzi şi ca regiunea Ciceria, fapt pentru care aceşti confraţi ai noştri mai sunt numiţi şi Cici. Unii le mai spun onomatopeic Ciribiri (după cuvintele pronunţate dialectal „cire”/cine şi „bire”/bine). Ei îşi spun astăzi Vlåhi,iar din vechime şi până nu demult şi-au spus Rumâri sau Rumeri. Cele mai recente ediţii ale marilor enciclopedii ale lumii, precum şi UNESCO ne prezintă cifre care variază între 500 şi 1500 de vorbitori concentraţi în special în opt localităţi din partea croată a peninsulei Istria şi în două localităţi din partea slovenă a peninsulei. Potrivit altor surse, numărul vorbitorilor de istroromână ar fi şi mai mic. Oricum, acesta este în declin continuu. În Croaţia istroromânii locuiesc în satul Žejane/Jeiăni (cea mai mare dintre toate localităţile istroromâne, situată la nord de Muntele Mare sau Maggiore/Učka) din plasa Mune, judeţul (županija) Primorsko-goranski, precum şi de satul Šušnjevica/Şuşneviţa sau Val dArsa şi cătunele Brdo/Bârda, Jesenovik/Sucodru, Nova Vas/Nosela, Kostračani/Costerceani, Letaj/Letai şi Zankovci din plasa Kršan/Crişan, judeţul (županija) Istria, iar în Slovenia este vorba de localităţile Golac şi Polijane.

Andrei Glavina, supranumit „Apostolul istroromânilor”, a înfiinţat şi a condus între 1921 şi 1925 la Šušnjevica/Şuşneviţa şcoala „Împăratul Traian” cu predare în dialectul istro-român şi în româna literară, tot el fiind şi autor al primei cărţi de rugăciune în dialectul istroromân. Istroromânii sunt romano-catolici. Printre marile personalităţi date de istroromâni se numără: Matei Vlăhici (1520-1575), teolog protestant de limbă latină şi germană din secolul XVI, primul şi cel mai de încredere colaborator al lui Martin Luther; Nicolae Teslea (1856-1943), devenit cunoscut ca Nicola Tesla (în croată şi în alte limbi), recunoscut unanim pe plan mondial ca cel mai mare inventator al secolului XX şi supranumit „extraterestrul român”. Nicolae Teslea a înregistrat peste 1200 de invenţii de o tehnicitate ce surclasa contemporaneitatea şi care sunt aplicate abia acum, în secolul XXI. În SUA foarte multă lume spune că numele corect al secolului XXI este Nicolae Teslea.

Printr-o Decizie a Ministerului croat al Culturii din 27 august 2007 graiurile istroromâne (Istro-rumunjski govori (vlaški i žejanski)) au fost declarate drept bun cultural nematerial şi incluse în Lista bunurilor culturale nemateriale protejate (Lista zaštićenih nematerijalnih kulturnih dobara), care cuprinde orice bun care s-a înrădăcinat ca tradiţie şi prezintă valoare deosebită sub aspect ştiinţific, etnografic, sociologic, antropologic sau lingvistic. În afara acestui act declarativ, nici o altă măsură practică nu a fost întreprinsă în vederea salvării graiurilor istroromâne.

 

 11 martie 2011

Autor: Vlad CUBREACOV

Ziarul Flux,Chisinau

Publicitate

15/03/2011 Posted by | ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , | Lasă un comentariu

La NEW YORK ,DESPRE ISTRO-ROMÂNI

Pe harta:Zonele locuite de istro-romani(sursa-Vlad Cubreacov blog)

New York, SUA/Timoc Press /sâmbătă, 02 octombrie 2010/ – In Croatia exista o mica comunitate de istro-români, a caror limba, vlaha, este pe cale sa dispara datorita presiunii limbii croate. O lingvista de la New York este decisa sa pastreze aceasta limba veche, care seamana foarte puternic cu limba pe care o vorbim acum.

“Corespondentul nostru Richard Solash a fost uimit de deosebirea dintre limba croata si cea a vlahilor.

Asadar, limba vlahilor din muntii Ueka este o limba romanica, la fel ca si româna, dar prea putini o mai vorbesc astazi si inca si mai putini o inteleg. Potrivit istoricilor, vlahii (romanii n.r.) s-au asezat in Istria in secolul 16-lea si limba lor a luat masive influente croate, dar cum ati auzit, a ramas distincta de aceasta. Erau pastori care au venit cu oile dinspre România de astazi.

In prezent ar mai fi doar 150 de oameni care vorbesc aceasta limba in satul Vlaski, si inca citeva sute in intreaga regiune. Dar, a descoperit corespondentul nostru la New York, cea mai mare comunitate de vlahi din afara Croatiei se afla la New York, in Queens.

Zvjezdana Vrzici, care lucreaza la Universitatea din New York este de bastina din satul Vlahilor din Croatia si este hotarita sa nu lase limba stramosilor ei sa dispara.

Zvjezdana Vrzici: Vreau sa creez o arhiva digitala, o arhiva digitala regionala, cu toate materialele in aceasta limba, in care sa depozitez toate inregistrarile pe care le-am cules si eu, si altii, astfel incit sa poata fi disponibila pentru membrii comunitatii. si vreau sa aduc un unghi nou in aceasta abordare – unul nou tehnologic.

Site-ul pe internet pe care l-a creat profesoara de la Universitatea din New York anul acesta, in luna iunie, aduna laolalta inregistrari audio si video facute de experti dar si lectii de limba vlaha, un dictionar vlaho-croat, harti, informatie istorica, fotografii. Adica au fost create bazele unui corpus etno lingvistic.

Zvjezdana Vrzici: Ca lingvist, as vrea sa fac cit pot de bine aceasta documentatie. Iar prin acest proces de documentare sper sa pun bazele unei revitalizari a limbii. Dar pentru asta nu e nevoie numai de un lingvist, ai nevoie de o comunitate care sa vrea sa isi trezeasca la viata limba trecuta.

Si, profesoara de la New York a pornit in cautarea acestei comunitati. In iunie, echipa de cercetatori pe care o conduce, a organizat o serie de workshopuri in localitatea Zejane, unde se vorbeste o varianta locala a limbii vlahilor din Croatia. Si Zvjezdana Vrzici incearca sa puna bazele unui centru al mostenirii vlahe, sperand ca va obtine fondurile necesare si ar putea tine si ore de limba istro-româna. Pina acum proiectul a fost sustinut financiar de autoritatea regiunii Istria, de Ministerul Culturii din Croatia si de municipalitatile regionale.

Unii membrii ai comunitatii din Zejane au luat initiativa de pastrare a limbii lor inca inainte de proiectul profesoarei newyorkeze, si in 1997 au infiintat un ansamblu muzical, care cinta melodiile traditionale vechi ale regiunii : nici un cuvint nu este in croata!

Radio Europa Libera

Romanian Global News reaminteste ca istro-româna este unul din cele patru dialecte ale limbii romane, celelalte trei fiind daco-româna, aromâna si meglenoromâna.

Istro-românii reprezintă in prezent o comunitate de aproximativ 1.500 de persoane (după unele surse maxim 3.000) de locuitori din vestul Croaţiei. Conform cercetarilor efectuate de-a lungul timpului istroromânii provin din zona Crişanei, Maramureşului sau a Banatului, lucru care ar explica anumite particularităţi ale limbii.

În propriul dialect ei se numesc rumâri.

Cunoscuţi de localnici sub numele ciribiri şi de către filologi ca vlahii din Istria, locuitorii acestor sate sunt remarcabili pentru supravieţuirea lor lingvistică. În ultimul secol numărul acestora a scăzut de la 10.000 la doar 300, şi aceştia fiind ameninţaţi cu dispariţia.

Istroromânii sunt concentraţi în special în opt localităţi din partea croată a peninsulei Istria şi în două localităţi din partea slovenă a peninsulei. În Croaţia este vorba de satul Žejane/Jeiăni (cel mai mare dintre ele, situat la nord de Muntele Mare sau Maggiore/Učka) din plasa Mune, judeţul (županija) Primorsko-goranski, precum şi de satul Šušnjevica/Şuşneviţă sau Val d’Arsa şi cătunele Brdo/Bârda, Jesenovik/Sucodru, Nova Vas/Nosela, Kostračani/Costerceani, Letaj/Letai şi Zankovci din plasa Kršan/Crişan, judeţul (županija) Istria, iar în Slovenia este vorba de localităţile Golac şi Polijane.

Multe surse vorbesc şi despre alte localităţi din peninsula Istria, cum ar fi Dolinšćina, Draga, Dražina, Gradinje, Grobnik, Jelavići, Miheli, Trkovci, Perasi, în care există astăzi vorbitori ai dialectului istro-român. Se mai cunoaşte că acum şapte decenii existau vorbitori ai acestui dialect şi în alte sate sau cătune din peninsulă, cum ar fi: Munc, Liubici, Brig, Banascra, Mune Mare, Negri, Schilazzo, Santa Lucia, Ceravizzo, Cărbune, Cărniţa, Stara Guna, Corte Alba, Vlaşca, Vlahi, Fărăgun, Cătun, Cepici, Liţul, Runchi, Tupliţe, Cuculeani, Rumeri, Romania, Vale, Vlahobreg, Vodiţe şi altele.

Toponimia peninsulei ne demonstrează însă o prezenţă masivă a istro-românilor în evul mediu: două aşezări cu denumirea Romania, altele unsprezece cu denumirea Cătun, apoi Vlasici, Vlascova, Volosca, Vlahova, Rumeni, Spinei, Murari, Sugari, Ciobani, Ciubănici, Ierbulişte, Bolobani, Bolovani, Buzet, Sărman, Floricici.

În 1896, Teodor T. Burada publica o listă de 114 localităţi sau cătune istriote populate altădată de români şi care îşi pierduseră în secolul XIX limba maternă, dar mai păstrau un şir de caracteristici etnice româneşti.

Primul istoric care i-a descris pe istro-români a fost triestinul Manarutta, cunoscut ca Fratele Irineo della Croce. El scria în 1698 că aceştia aveau „o limbă proprie a lor similară limbii române. De aceea, ei se numesc între ei, în propria lor limbă, Rumeri” şi că locuiau până la porţile Triestului, la Opicina, Trebaciano şi Gropado. De asemenea, până în secolul XIX istro-românii mai locuiau într-un număr destul de mare şi în insulele Veglia/Krk şi Cherso/Cres din Marea Adriatică.

Românii de pe aceste insule sunt complet asimilaţi. Astăzi există o mică diasporă istro-română în oraşul italian Trieste din nordul peninsulei Istria şi o altă diasporă care nu depăşeşte 500 de persoane în SUA, concentrată la New York. Există un număr de câteva zeci de istro-români răsfiraţi în Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Tot mai mulţi cercetători şi ziarişti români sau străini care au vizitat Istria confirmă că pe fondul dezinteresului autoritatilor romane si croate, numărul vorbitorilor de istro-română scade vertiginos şi alarmant, aceştia fiind într-un stadiu avansat de deznaţionalizare.

04/10/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA, ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Raport pe 2010 despre situatia istroromanilor.Croatia incearca sa faca sa dispara dialectul istroroman.

Pe harta:localizarea istroromanilor

Croatia incearca sa faca sa dispara dialectul istroroman. Raport pe 2010 despre situatia istroromanilor

miercuri, 28 iulie 2010

Roma, Italia/Romanian Global News   

„Pe fondul activităţii Asociaţiei „Andrei Glavina”, înfiinţată la Triest în aprilie 1994, a editării primei publicaţii periodice în dialect istroromân de către Dr. Petru Raţiu, a participării la numeroase Congrese internaţionale ale U.F.C.E. şi ale Consiliului Europei, precum şi a organizării la Universitatea din Pola a Simpozionului „Istroromânii ieri, azi, mâine” în martie 2000, cu participare ştiinţifică şi oficială internaţională, existenţa graiului istroromân, unul dintre cele patru dialecte româneşti, a ajuns la cunoştinţa Consiliului Europei.
Ca semnatară a Chartei Europene a limbilor regionale şi minoritare – C.E.L.R.M.-, Croaţia se află sub monitorizarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. La 12 martie 2008, Consiliul Europei –C.E.- a făcut public Raportul Comitetului său de Experţi privind aplicarea de către Croaţia a C.E.L.M..R., care prevede un mecanism de control pentru evaluarea periodică a aplicării acesteia.

 În capitolul 2, Raportul Comitetului de Experţi, „Evaluări privind aplicarea părţilor a II-a şi a III-a ale Chartei”, acesta se referă, în premieră absolută, la dialectul istroromân (subcapitolul 2.1.2, & 48, istroromâna).Pe baza Raportului oficial al Comitetului de Experţi, deputatul din R. Moldova în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (A.P.C.E.), Vlad Cubreacov, a depus la 17 aprilie 2008 „Proiectul de Rezoluţie privind situaţia culturală dificilă a minorităţii istroromâne”, înregistrat ca document al C.E. cu nr. Doc. 11595, semnat de 34 de deputaţi din 20 de state membre ale Consiliului, cerând recunoaşterea drepturilor lingvistice şi culturale pentru comunitatea istroromână, în acord cu standardele europene.

 Anterior, în vederea aderării Croaţiei la Uniunea Europeană, un pas a fost făcut printr-o decizie a Ministerului croat al Culturii din 27 august 2007 prin care graiurile istroromâne au fost declarate „bun cultural nematerial” şi incluse pe Lista bunurilor culturale croate nemateriale protejate.

Se tratează de protecţia rezervată unor manifestări etno-folclorice, dar nu aceleia a unei limbi, prevăzute de C.E.L.R.M., care prevede, spre exemplu, grădiniţe de copii în limba populaţiei minoritare, ore la şcoală în limba aceleiaşi populaţii, emisiuni în graiul acesteia la TV şi radio local, etc.   

La manifestările în sprijinul populaţiei istroromâne, ca acelea ale „Asociaţiei Decebal” la Triest în anul 2007, şi la Sibiu, organizate împreună cu Asociaţia „Astra” în 2008, prilejuite de expoziţia de documente din istoria Istroromânilor a Dr.ului Ervino Curtis, s-a răspuns pe teritoriul croat cu organizarea unui program coordonat de dna. Zvezdana Vrzic, finanţat de autorităţile regiunii Istria, de NYU (Universitatea din New-York), care se bucură şi de sponsorizarea TRACE, deşi dna.

 Vrzic nu cunoaşte dialectul istroromân sau limba română şi în general nici o limbă romanică scrisă şi vorbită.   
În cadrul acestui program a avut loc între 10-12 iulie 2009 la Jeian şi Suşnieviţa un seminar axat pe un proiect întitulat „Ocrotirea limbii vlaşchi sau jeianschi” care s-a repetat la 24 iunie 2010, la Suşnieviţa, consacrat aceluiaşi proiect al dnei. Vrzic. 

 

De la început se observă că limba este tratată f. reductiv, fiind retezată de rădăcina şi legăturile ei fireşti cu limba română şi aceasta este o tendinţă – sau un program- care nu poate tutela o limbă în pericol iminent de dispariţie, ci numai a o slăbi (anula). În ce constă această „tutelă” sau ocrotire a zisei limbi „Vlaşchi sau Jeianschi”?

 Ea constă în simpla scriere la calculator, „digitalizare”, a unor scurte povestiri în graiul „vlaşchi” sau „jeianschi” şi în editarea unui CD audio, cu un vocabular minim, chemat „limba de saka zi” (limba de fiecare zi).

Limba se preconizează a fi scrisă după ortografia croată şi s-a creat în acest scop un site pe internet, www. vlaski-zejanski.com şi cu aceasta se consideră rezolvată problema limbii!
Site-ul pe internet are patru minuscule compartimente, printre care acela întitulat „Glasovi zajednice” – Vocile comunităţii -, ale unei comunităţi orientate însă numai spre trecutul recent iugoslav, de o generaţie, apoi compartimentul tot minuscul, chemat „Nauci” – Ştiinţă -, în care se vorbeşte de originea limbii în mod extrem de sumar, din care rezultă doar că nu se ştie nimic precis de originea limbii, decât că ar fi ajuns cândva, prin secolul XVI, de undeva „din Balcani”.  

– Documentele care atestă prezenţa Vlahilor (a Românilor) la 1181 la râul Tagliamento, la 1321 în insula Krk (Veglia), Actele de hotărnicie, „Atti di confinazione”, de la începutul secolului XIV în Istria, publicate de Carlo de Franceschi, care atestă prezenţa unei populaţii româneşti, etc., pentru a ne limita foarte, foarte mult, sunt complect ignorate-. Tot ce se recunoaşte este totuşi, că după toponomastică, etnia „vlahilor” era în trecut mult mai întinsă în Istria.

 Despre triestinul Ireneo della Croce şi celebrul endoetnonim „Rumeri” – Rumeni cu n rotacizat- şi limba acestora, „foarte asemănătoare cu a Valahilor de la Dunăre”, mărturie scrisă şi publicată de Ireneo della Croce la 1698 în „Historia antica e moderna, sacra e profana, della citta’ di Trieste”, despre acelea mai vechi ale episcopului Tomasini de la Cittanuova în Istria (1650), sau despre „Jus valachicum” reconfirmat la 1436 de Hanz Frankapan – Giovanni Frangipane- ban de Croaţia şi Knez de Krk (Veglia), nu se menţionează nicăieri nimic, cum dealtfel nu se menţionează, în timpuri mult mai recente, de „Itinerarul în Istria” a lui Ioan Maiorescu (1857), de scrierile despre limbă ale lui Iosif Popovici, Sextil Puşcariu, Leca Morariu, Traian Cantemir, Matteo Bartoli, Petar Skok,  August Kovacec, sau acelea istorice ale lui Franz Miklosich, Konstantin Jirecek, Sextil Puşcariu, Silviu Dragomir, etc., etc. ; cum nu se menţionează de şcoala cu ore de predare în dialect şi limbă română literară, a lui Andrei Glavina, la Suşnieviţa, între anii 1919 şi 1924. 

În acest fel se creează imaginea unui popor al nimănui, fără origine şi nume, în afara istoriei, rătăcit cine ştie cum pe meleagurile Croaţiei, a cărui identitate este redusă la numele unui sătuc. Ne îndoim că în acest mod se creează condiţiile pentru păstrarea şi conştientizarea valorii limbei de către populaţia locală, aşa cum afirmă în „programul de tutelă”, coordonatoarea acestei acţiuni.

Căci în mod subînţeles, fără a o declara pe faţă, limba este considerată deja moartă şi unica perspectivă a ei este mumificarea într-un muzeu, fără perspectivă de limbă vie.  Se tratează deci o limbă încă vie, vorbită de vreo 500 de locutori în Istria, şi vreo trei ori mai mult în lume, dar în grav pericol de-a dispărea în scurt timp, la fel cum s-ar trata o limbă de mult timp moartă.
Salvarea nu poate consta în a băga fragmente de limbă într-un CD audio pe internet, ci trebuie să fie activă, prin transmiterea, aşa cum era până prin anii 1970, de la o generaţie la alta,  astăzi slăbită, şi de aceea este nevoie de transmitere vie ajutată şi prin grădiniţe de copii – căci limba se poate studia, dar nu învăţa de copii preşcolari prin internet, ca limba aztecilor-, de un profesor calificat pentru învăţarea chiar facultativă a limbii la şcoală, şi încurajarea ei prin emisiuni la TV şi radio locale, dacă intenţiile de „revitalizare” ale limbii sunt  sincere, şi nu simplu etnobusiness şi ipocrizie.  

Drepturile lingvistice ale cetăţeanului viu nu pot fi puse pasiv într-un muzeu de antichităţi, ele trebuie să se manifeste în mod activ, în viaţa de zi cu zi a comunităţii. Eforturile Croaţiei, la care trebuie să se asocieze România, căci nu se tratează de o populaţie fără nume, legături şi origine, aşa cum este tratată în proiectul susamintit, „Ociuvanie vlaşkog ili jeianskog iezica”, ar trebui făcute în sensul  bunei credinţe şi al aplicării legilor europene şi al tratatelor bilaterale, în virtutea cărora mica comunitate croată din România, nu este considerată în mod reductiv „caraşoveană”, ci se bucură de toate drepturile, i se recunoaşte o origine şi o limbă, are şcoli finanţate de statul român, etc. 

 Ne disociem de aceea de încercarea de rupere a graiului istroromân de limba română, de anulare a etnonimului de Rumeri – de la Romanus,Rumân, Rumăr -, astăzi legitim exprimat în sintagma istroromâni, şi exprimăm opinia că măsurile preconizate care fac tabula rasa de istoria şi filologia acestui ram al romanităţii, reducându-le la nivelul unor persoane fără competenţă culturală, nu pot fi acceptate de comunitatea ştiinţifică şi de cea a statelor europene.
Ne disociem, de aceea, de măsurile de faţadă, de „ochii lumii”, care riscă să confunde salvarea unei limbi cu înhumarea ei, şi cerem în schimb aplicarea standardelor europene” 

Raportul este redactat de Asociaţia culturală istroromână „Andrei Glavina”, pentru conformitate Dr.Petru Raţiu si este destinat uzului Ministerului de Externe, Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, a Ambasadorului României la C.E., Dl. Stelian Stoian, a Academiei Române şi a Instituţiilor de Cultură.

28/07/2010 Posted by | LUMEA ROMANEASCA, PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: