CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MAXIMIN THRAX- PRIMUL ÎMPĂRAT DE ORIGINE TRACĂ AL IMPERIULUI ROMAN




Primul împărat roman cu certă origine tracică este Caius Iulius Verus Maximinus, cunoscut în istoriografie sub numele de Maximin Tracul (173-238 p. Chr.).
Acesta fusese păstor în regiunea sa natală, Moesia, din tată trac si mamă alană şi fusese ridicat tot mai sus de Sever Alexandru (222-235) datorită capacităţii sale militare şi aspectului său impunător: avea 2,40 m înălţime şi era uimitor de voinic.
Vorbea latina cu accent tracic.
Datorită capacităţilor sale fizice fusese numit în garda personală a lui Septimius Severus.


A refuzat să lupte sub împăraţii Macrinus şi Elagabal, probabil desconsiderând aripa siriană a dinastiei severilor, din care făcea parte însuşi Severus.
A reintrat în armată sub Alexander, cu funcţia de tribun al recruţilor (tribun laticlav), apoi a primit comanda unităţilor din Pannonia, în timpul luptelor cu germanii.
Negocierea cu aceştia, duse de către împărat, proiectele privitoare la reducerea numărului de trupe şi mutarea unor unităţi în Orient, au dus la proclamarea lui Maximin ca împărat şi asasinarea lui Severus şi a mamei sale, Iulia Mamaea.




Domnia lui Maximin Thrax a reprezentat o reacţie militară împotriva regimului senatorial instituit de Severus, cât şi împotriva practicii imperiale de cumpărare a păcii cu barbarii. Scopul legionarilor, spre deosebire de timpurile când aceştia erau cetăţeni romani care îşi satisfăceau stagiul militar, era de a obţine câştiguri din jafuri şi recompense imperiale şi nu de a vegeta în castre, pe frontiere.
În virtutea acestor curente, care l-au propulsat la purpura imperială fără să fi avut anterior demnitatea senatorială sau civilă, noul împărat a refuzat să meargă la Roma, a izgonit sau ucis consilierii lui Alexander, a înăbuşit revoltele unor unităţi din Siria, care îl proclamaseră împărat pe Tiberius Quartinus.
A reprimat conspiraţia împotriva sa, reală sau nu, Condusă de consulul Caius Petronius Magnus şi a repornit cu vigoare războiul cu barbarii, recucerind „Câmpiile Decumate”.
Pe Dunăre a respins atacuri ale sarmaţilor şi ale dacilor liberi. Victoriile i-au adus titlurile de Germanicus, Sarmaticus şi Dacicus Maximus.

Senatul a declanşat lupta împotriva sa prin recunoaşterea ca împăraţi pe Gordianus I şi pe fiul acestuia Gordianus al II-lea, învinşi şi ucişi de către legatul Numidiei, Capellianus împreună cu legiunea III Augusta (Tertia Augusta).
Senatul a proclamat alţi doi „auguşti”, pe Pupienus şi Balbinus, cărora s-a alăturat Gordianus al III-lea. Amânările şi ezitările împăratului au iritat trupele şi legiunea II Parthica s-a revoltat şi l-a ucis pe Maximin şi pe fiul acestuia (iulie 238 p.Chr.) în timpul asediului oraşului Aquilea, ce refuzase să îşi deschidă porţile.

Sursa:
Enciclopedia Arheologiei şi istoriei vechi a României, vol. II, D-L, (coord.) C-tin Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1966, p.33.






Bibliografie suplimentară:
Gaston. M. Bersanetti, Studi sull’imperatore Massimino il Trace, Roma, 1940;
Vladimir Roşulescu, Tronul Romei sau vieţile celor 75 de împăraţi romani, Editura Scorilo, Craiova, 1999;
Iosif Constantin Drăgan, Mileniul imperial al Daciei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986;
Franz Altheim, Die Soldatenkaiser, ed. Klostermann, Frankfurt, 1939 (Deutsches Ahnenerbe, vol. 1);
Angela Bellezza, Massimino il Trace, Geneva, 1964;
Ioan Piso, Maximinus Thrax und die Provinz Dazien, în Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, 49, Bonn, 1982, p.225-238;
Wilhelm Ensslin, Cambridge Ancient History, vol. XII, The Imperial Crises, London, 1954-1961;
Edward Gibbon, Istoria declinului şi a prăbuşirii Imperiului Roman, traducere şi prefaţă de Dan Hurmuzescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1976; Editia engleză
Eusebiu din Cezareea, Historia ecclesiastica
Scriptores Historiae Augustae
Publicitate

06/12/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

Mumiile celtice din China și secretele lor

Au existat contacte între vechii chinezi și europeni?

Descoperirea în vestul Chinei a unor mumii de europeni datând din epoca bronzului sugerează că astfel de legături au existat indubitabil.

cherchen01

Mumiile cunoscute sub numele de „Bărbatul și familia Cherchen” (trei femei și un bebeluș) care fuseseră membri ai vechiului trib al Caledonilor din centrul Scoției, au fost dezgropate într-un loc aflat la mii de kilometri de Europa, unde existau mari așezări celtice în Franța și Insulele Britanice.

1

Acestea au fost găsite în deșertul Taklamakan din regiunea Xinjiang din vestul Chinei.  Deşertul Taklamakan acoperă o suprafaţă de cca. 270.000 kmp, având o lungime de 1000 km şi o laţime de 400 km.

În limba localnicilor din această regiune cuvântul „Taklamakan” înseamnă „intri și nu ieși niciodată”.

Deşertul aflat pe traseul Drumului Mătăsii care lega Europa de China, este ocolit pe doua drumuri distincte situate la nord şi sudul deşertului, pentru a se evita condiţiile aspre ale ţinutului.

Mumiile sunt găzduite în prezent în vitrinele noului muzeu din Urumci, capitala provinciei Xinjiang.

cherchen02

Bărbatul avea părul brun roșcat, pomeții înalți, nasul lung, buzele pline și barbă fiind evident neoriental. Avea o înălțime de șase picioare (cca. 1,83 m) și a fost îngropat purtând o tunică roșie și jambiere tartan, o țesătură din lână. Chiar și ADN-ul său indică faptul că era într-adevăr de origine celtică.

Una dintre femeile din acest mormânt are un păr castaniu, care pare a fi proaspăt pieptănat și împletit.

cherchen03

Are fața pictată cu desene ondulate, iar rochia ei roșie de înmormântare izbitoare este încă strălucitoare chiar și după trei mii de ani scurși sub nisipul Drumului mătăsii.

Corpurile sunt mult mai bine conservate decât mumiile egiptene. Bebelușul a fost înfășurat într-o cârpă frumoasă maro legată cu șnur roșu și albastru și o piatră albastră a fost așezată pe fiecare ochi. Lângă copil se afla o sticlă de lapte de oaie.

Cherchenii par să fi fost un popor pașnic, deoarece există puține arme printre mumiile găsite.

În timpurile îndepărtate orașul a fost unul dintre cele mai importante centre comerciale și de tranzit de pe Marele Drum al Mătăsii. O porțiune întinsă a Drumului Mătăsii de la Dunhuang la Cherchen a fost considerată una dintre cele mai periculoase pentru caravanele comerciale.

Localitatea Cherchen (Qiemo în chineză) se găsește în regiunea autonomă uigură Xinjiang din China, în partea de sud a deșertului Takla Makan și este situat în oaza cu același nume de lângă râul Cherchen.

Orașul Qiemo sau Cherchen datează din epoca bronzului și este capitala județului cu același nume, în Prefectura Autonomă Xinjiang din China . Se află pe râul Qiemo și la poalele Munților Qilian, pe traseul sudic al Drumului mătăsii. Din cele mai vechi timpuri, orașul și regatul pe care îl controla erau cunoscute sub numele Shanshan.

Mumiile celtice datate la anul 1.000 î.Hr. au fost descoperite în situl arheologic Zaghunluq, la mai puțin de șase km sud-vest de centrul orașului, iar mumiile cunoscute sub denumirea de oamenii Cherchen sunt deosebit de bine conservate.

Regiunea Uigură este locuită în prezent de o populaţie cu o identitate specifica, având caracteristici fizionomice europeene, turcice şi cu vagi influenţe chinezeşti. Studiile genomice au evidenţiat că uigurii sunt un amestec de 60% europeni şi 40% asiatici , cu preponderenţa turcică.

2
3
4
5

Descendenţi actuali ai populaţiei uigure.

Existenţa acestei populaţii de origine europeană este dovedită prin descoperirile arheologice făcute de către cercetatorii occidentali şi chinezi, şi prin informaţii existente în înscrisurile romanilor, chinezilor şi a mongolilor.
În jurul anilor 3000 î.Chr. triburile europene migrate la sud de Marea Caspică au avansat spre estul Asiei, ajungand şi în Bazinul Tarim, unde parte din populaţii s-au aşezat.
Prima informaţie despre aceste populaţii din bazinul Tarim o avem din surse chinezeşti, la sfârsitul primului mileniu î.Chr., când se menţionează despre existenţa unor oameni albi, cu părul lung, trăitori la graniţa de nord-vest a Chinei; populaţia chineză numindu-i pe aceştia “Bai”.

Autorul chinez Guan Zhong, îi numeşte pe la anul 645 î.Chr. , “Yuezhi”. Cert este că aceştia au intratîin contact cu civilizaţia chineză, dezvoltând legături comerciale. Obiectul principal al comerţului îl reprezenta jadul mult dorit de către chinezi, şi pe care “baii” îl extrageau din munţii din vecinătate.
În timpul campaniei sale din Asia, din anii 323 î.Chr., Alexandru Macedon, avea să întâlnească aceste populaţii europene, infiltrate atât de adânc în spaţiul asiatic.

Peste 2330 de ani, în timpul filmarilor documentarului BBC despre campania asiatică a lui Alexandru, realizatorii vor rămâne surprinşi la afirmaţiile baştinaşiilor privind descendenţa lor europeană, ante-Alexandru.

Aceste triburi europene vor fi cunoscute începand cu secolul I d.Chr. sub numele de „toharieni” . Scrierile chinezeşti pomenesc despre o populaţie distinctă având părul blond sau roşcat şi ochii albastrii. Picturile descoperite în peşterile budiste din Bazinul Tarim, datând din secolul al IX-lea d.Chr. înfăţişează un popor cu trăsături europene distincte.

În mod identic reprezentările regilor toharieni de pe monedele descoperite evidenţiază fizionomia caracteristic europeană a acestora.
Începând din secolul al X-lea toharienii vor intra în sfera de influenţa a popoarelor turcice şi apoi mongole.
Toharienii foloseau o scriere proprie, total deosebita de caracterele chineze, scriere care avea să fie utilizată de către acestia pentru întocmirea documentelor mongole, începând încă din timpul vieţii lui Genghis Khan.
Primele ştiri despre mumiile din bazinul Tarim sunt de la şfârşitul secolului al XIX –lea şi începutul secolului al XX-lea, când exploratorul suedez Sven Anders Hedin (1865 – 1952), care investiga istoria Drumului Mătăsii şi posibile urme ale Marelui Zid Chinezesc, va descoperi în urma săpăturilor efectuate, primele relicve umane europene din această zonă. Neavând condiţiile necesare investigării sau a transportului acestora în Europa ele vor rămâne în situ. Alţi cercetători care vor investiga mumiile din Tarim, la începutul secolului al XX-lea vor fi englezo-maghiarul de origine evreiască, sir Marc Aurel Stein (1862 – 1943) şi germanul Albert von le Coq (1860 – 1930), fără însă să se pronunţe asupra originii lor.
În anul 1987, arheologul chinez Wang Binghua va descoperi 113 mumii într-un loc numit Dealul Roşu, situat la limita nord-estică a provinciei Xinjiang. Acestea vor fi cercetate şi analizate la faţa locului, iar apoi transportate mare parte din ele la muzeul oraşului Urumqi. „Toate mumiile purtau haine purpurii din lână şi cizme de fetru, iar trupurile erau perfect conservate. Mai fascinant, mumiile aveau trasaturi europene: păr şaten sau blond, nasuri şi cranii alungite, trăsături suple şi ochi mari, adânci” (Brian Haughton – Istoria secretă, Civilizaţii pierdute şi mistere străvechi).
În anul 1993, Victor Mair, profesor de religie şi literatură chineza şi indo-iraniană de la Universitatea din Pennsylvania, însoţit de o echipă de geneticieni italieni vor analiza mumiile descoperite la Dealul Rosu (Qizilchoqa).

Mumiile găsite se prezentau în condiţii foarte bune de conservare datorită uscăciunii şi salinităţii deşertului, multe dintre ele pătrându-şi părul de culoare blondă sau castanie. Totodata sau păstrat în bune condiţii şi hainele mumiilor, multicolore cu nuanţe vii de o mare varietate: robe, capişoane, cămăşi, pelerine, pălării, pantaloni ţesuţi în stil tartan, ciorapi de lână şi cizme din piele.

Profesoara de lingvistică şi arhelologie Elisabeth Barber, de la Occidental College Los Angeles în urma efectuării unui studiu detaliat asupra tipurilor de haine, a constatat că tehnica realizarii îmbrăcăminţii este specifică populaţiei neolitice europene din zona Mării Negre, a Anatoliei şi a Caucazului.
Antropologul Irene Good, specialistă în textilele europene timpurii, în urma analizelor îmbrăcăminţii mumiilor de la Tarim, avea să traga concluzia, că locuitorii acestui ţinut foloseau un razboi de ţesut sofisticat care permitea ţeserea şi în diagonală, asemănătoare îmbrăcaminţilor descoperite pe corpurile minerilor din minele de sare din Austria, datate circa 1300 i.Chr.

Procedeul de ţesere clasic implica introducerea firelor orizontale pe cele verticale; ţeserea în diagonala necesitand ustensile speciale pentru adăugarea firului transveral.

O astfel de ţesere asigura durabilitatea materialului textil, pe termen foarte lung indiferent de agenţii atmosferici,climatici sau la spălare.

Dovezile ca aceşti oameni, care au trăit cu mai bine de 3800 de ani în centrul Asiei, erau europeni, sunt mai mult decât certe. Fizionomia lor şi modul lor de a se îmbrăca, existenţa tatuajelor, cunoaşterea scrisului, folosirea tehnicii de îmbălsămare şi mumificare a decedaţilor, ne conduc la concluzia că aceştia erau descendenţii triburilor europene migrate din Europa, în decursul a sute de ani.
Se pare că în jurul anilor 3000 – 25000 i.Chr., unele triburi sau uniuni de triburi au ales calea migrarii și din spatiul carpatic spre est şi nord – est, pătrunzând pe teritoriul Rusiei de azi, şi, până în centrul Asiei.

link )

https://istorieveche.ro

04/09/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Un comentariu

Cea mai veche scriere a omenirii. VIDEO

Prima formă de scriere din lume ✎ Tăblițele de la Tărtăria

Cea mai veche scriere a omenirii (5.500-3.500 î.Hr.)

Oamenii din Carpați, ce au trăit în prima epocă a pietrei, au construit un sistem unic de comunicare cu Cerul, folosind simboluri chibzuite cu grijă.

Ei au creat pe același orizont cultural, gândind în limitele unui scenariu comun, ce aduce, în plus, dovezi ale continuității… Când frigul s-a mai îmblânzit, ei au coborât din munți, au populat câmpiile și luncile, s-au așezat în apropierea apelor, au început să practice agricultura, au domesticit animale și au devenit sedentari.


 În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie, echipa cercetătorului clujean Nicolae Vlassa a descoperit, în anul 1961, trei tăblițe de lut.

Tăblițele, care au fost datate în jurul anului 5.300 î.Hr., de cercetătorul german Harald Haarmann, au simboluri similare culturii Vinča, fiind subiectul a numeroase și controversate polemici printre arheologii de pretutindeni, întrucât (în opinia unora) tăblițele ar prezenta cea mai veche formă de scriere din lume.

Două dintre ele sunt găurite și sunt acoperite cu semne, iar a treia folosește o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal (capră), un simbol vegetal și un altul neclar.

TARTARIA TABLETS

Cea de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată.

O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, italică veche, iberică).

Celebrele amulete sunt atribuite Culturii  Vinča–Turdaş 

Vorbim despre rămășițele materiale ale unei societăți preistorice, caracterizată în principal de modelul de așezare și de comportamentul ritual. Tehnologia agricolă introdusă pentru prima dată în regiune în timpul primului neolitic temperat, a fost dezvoltată în continuare de cultura Vinča – Turdaș, favorizând creșterea populației și crearea unora dintre cele mai mari așezări din Europa preistorică.

Aceste așezări au păstrat un nivel ridicat de uniformitate culturală prin schimbul de obiecte ritualice pe distanțe lungi. Diferitele stiluri de figurine zoomorfe și antropomorfe sunt semne distinctive ale culturii, precum și simbolurile care reprezintă cea mai veche formă de proto-scris.

Celelalte candidate la cea mai veche scriere din lume și anume, scrierile egipteană, Harappa și cea sumeriană, datează toate din jurul datei de 3200-3500 î. Hr. Evident, distanța în timp între 3500 î. Hr. și 5500 î. Hr. este mare.

Astfel, dacă se admite că ele reprezintă într-adevăr scrieri, Tăblițele de la Tărtăria sunt cele mai vechi scrieri din lume găsite până-n prezent.

Reputatul arheolog italian Marco Merlini, spunea despre plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2.000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

John Mandis: “… cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere, au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria.”

 Harald Haarmann, lingvist german:

“Cea mai veche scriere din lume e cea de la Tărtăria – România. Civilizația Danubiană este prima mare civilizație din istorie, mai veche cu mii de ani decât cea sumeriană (considerată încă leagănul civilizației).”

Arheologul rus, V. Titov: „La Tărtăria s-a ivit cea mai veche scriere a omenirii.”

Cucuteni, Gumelnita, Hamangia, Petrești, Vădastra, Vinča – Turdaş – au înflorit, s-au dezvoltat împreună, au comunicat; iar unitatea lor nu a putut fi zdruncinată.

Vedeți și:


 Europe’s oldest civilisation
 Prima formă de scriere din lume
 The world’s earliest known form of writing

04/07/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: