VIDEO: ISTORIA ZILEI DE 22 SEPTEMBRIE
22 septembrie, istoricul zilei
Anul 66: Împăratul roman Nero creeaza Legiunea a I-a Italica .
Nero ( sau Lucius Domitius Ahenobarbus), nascut la 15 decembrie 37, este ultimul imparat roman din dinastia iulio-claudiana .
Nero a urcat pe tron la 13 octombrie 54,la moartea tatălui său, Claudius. A fost deposedat de putere si s-a sinucis la 9 iunie 68.
Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (n. 15 decembrie 37 – d. 9 iunie 68), a fost al cincilea împărat roman al dinastiei iulio-claudiene.
Este unul dintre împărații care au fost foarte aspru judecați în literatura antică. Se presupune că a dat foc Romei si se spunea ca ar fi violat-o pe mama lui.
1072: Moare istoricul si carturarul chinez Ouyang Xiu; (n. 1007).
Quang Xiu om de stat, istoric, eseist şi poet chinez din timpul dinastiei Song.
1326 : Cea mai veche menţiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert d’Anjou; Carol Robert îi daruieşte lui Stanislau moşia Zurduc (jud. Maramureş), pentru serviciile sale aduse regatului.
1499: A luat sfârșit Războiul Suab (sau “Războiul elvețian”), un conflict militar între “Confederația Elvețiană” și Casa Habsburg sprijinită de “Liga Suabă” prin semnarea tratatului de la Basel, tratat care se dădea o foarte largă autonomie confederației de cantoane ce avea să stea la baza Elveției moderne.
1515 : S-a nascut Anne de Cleves, soţia lui Henric al VIII-lea al Angliei; (d.16 iulie 1557).
Anne de Cleves în stătulețul Cleves din nordul Germaniei pe domeniile fratelui sau, Wilhelm III Herzog von Jülich-Cleves-Berg, care a considerat că o căsătorie a surorii sale cu regele Henric al VIII-lea al Angliei i-ar întări statutul.
După aranjarea căsătoriei, Anne de Cleves a plecat în Anglia, unde Henric a constatat că este urâtă “ca o iapă flamandă” și că nu se pot înțelege, pentru că el nu vorbea germana iar ea nu vorbea engleza. Prima lui reacție a fost să nu se căsătorească, dar i-a fost imposibil să încalce tratatul de căsătorie semnat anterior.
În ciuda protestelor lui Henric, căsătoria a avut loc pe 6 ianuarie 1540, astfel Anne de Cleves devenind a patra sa soție, urmându-i lui Jane Seymour .
Văzând că nu este dorită, a fost de acord cu propunerea de divorț, care s-a pronunțat în iulie 1540. În felul acesta, Henric a fost liber să se căsătorească cu a cincea sa soție, Catherine Howard.
1520: A murit sultanul otoman Selim I; (n.10 octombrie 1465).
Selim I , Yavuz Sultan Selim Khan , Hâdim-ul Haramain-ish Sharifain (slujitor al Sfintelor Orașe din Mecca și Medina), poreclit Yavuz ”Stern” sau ” statornic “, a fost sultan al Imperiului Otoman intre anii 1512-1520.
Domnia lui Selim a reprezentat o schimbare bruscă în politica expansionista a imperiului , care era inaintea domniei sale in mare parte orientata împotriva Occidentului si a tarilor crestine .
Sub conducerea sa imperiul se extinde enorm, in anii 1516-1517 fiind supus regatul mamelucilor din Egipt . Odata cu ocuparea acestor tinuturi arabe, otomanii au devenit puterea dominantă în regiune, și în lumea islamică.
Dupa cucerirea Egiptului, Selim a luat titlul de calif al Islamului , fiind primul sultan turc care si-a atribuit acest titlu. El si-a acordat, de asemenea titlul de “Khadim ul Haramain ish Sharifain” (slujitor al Sfintelor Orașe din Mecca si Medina) , în 1517.
În ajunul morții sale, în 1520, Imperiul Otoman isi triplase teritoriul.
1601 : S-a nascut Ana de Austria, soţia lui Ludovic al XIII-lea al Franţei; (d. 20 ianuarie 1666).
Ana de Austria, pictura de Peter Paul Rubens
1647: S-a nascut Denis Papin, fizician si inventator, unul din precursorii inventarii masinii cu aburi ; (d. 1714).
1750: S-a nascut botanistul german Christian Konrad Sprengel. A demonstrat rolul insectelor in polenizare; (d.067.05.1816).
1774: A murit Papa Clement al XIV-lea; (n. 1705).
1785: Este promulgata Patenta de ‘ desfiintare a iobagiei” în Transilvania, prin care li se recunostea taranilor iobagi dreptul de stramutare.
1768 : A murit, la Roma, episcopul Ioan Inochentie Micu Klein (Clain), luptător pentru cauza românilor ardeleni.
Osemintele i-au fost aduse în România, ca urmare a dorinţei lui testamentare, şi înhumate la Blaj, la 16 octombrie 1997 ;(n. 24 iunie 1692).
1784: Rusia fondeaza colonia de la Kodiak, in Alaska.
1791: S-a nascut Michael Faraday, fizician si chimist englez, unul dintre fondatorii teoriei electromagnetismului. A descoperit, in anul 1831, fenomenul de inductie electromagnetica si a formulat legile electrolizei. El a fost cel care a introdus notiunea de echivalent electrochimic, cunoscut si ca numarul lui Faraday. De asemenea, el este cel care a introdus in fizica notiunea de “cimp”.
S-a nascut in casa unui fierar care nu a avut bani sa il trimita la scoala. De la 13 ani, Faraday a inceput sa lucreze la o legatorie de carti. Aici si-a descoperit pasiunea de a citi, atentia sa indereptindu-se spre cartile de popularizare a stiintei. In 1812, a reusit sa isi gaseasca un loc de munca la Institutul Regal ca ajutor de laborant. In 1824 a fost ales membru al Societatii Regale.
Lucrarea sa de referinta este “Cercetari experimentale in domeniul curentului electric”.Cercetarile sale au contribuit enorm la dezvoltarea fizicii si chimiei.
Faraday si-a gasit timp sa scrie si carti pentru popularizarea stiintei, una dintre ele – “Istoria chimica a luminarii” – fiind extrem de apreciata. A decedat la 25 august 1867.
1831: S-a nascut Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog roman, cel care a pus bazele geologiei româneşti, ca disciplină ştiinţifică; a publicat, în 1862, prima lucrare geologică originală “Calcariul de la Rapidea” ; membru al Academiei Române (d.21.05.1892).
1835: S-a nascut prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, tatăl regelui Ferdinand al României (d. 8 iunie 1905).
1859 : A luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Juridice din Bucureşti.
1862 : Presedintele american Abraham Lincoln decretează abolirea sclaviei în statele din sudul SUA., emitand Proclamația de Emancipare, prin care erau eliberati toti sclavii negri .
1873 : S-a născut matematicianul Dimitrie Pompeiu, membru al Academiei Române.
Este creatorul şcolii matematice de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale şi de mecanică; (m. 7 octombrie 1954).
1882 : S-a nascut Wilhelm Keitel, feldmareşal german din Al Doilea Război Mondial (d. 1946).
1903: În SUA, a primit brevetul de invenţie pentru cornetul de îngheţată Italo Marchioni, un producător de îngheţată de origine italiana.
1904: Se desfasoara cursa automobilistică, organizată de ACR, pe traseul Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti, una din primele din ţara noastră şi din această parte a Europei.
Cursa a fost câştigată de printul George Valentin Bibescu, care a inregistrat cu automobilul sau Mercedes de 40 CP, cea mai mare viteză de până la acea dată în Europa, într-o competitie pe soselele publice.
1908 : Cneazul Ferdinand de Saxa Coburg, sprijinit de guvernul lui Alexandar Malinov,declară printr-un manifest special, independenţa Bulgariei şi se proclamă ţar al bulgarilor.
Acest act s-a efectuat fără consimţământul Marilor Puteri şi împotriva voinţei Turciei.
Foto: Ferdinand (26 februarie 1861- 10 septembrie 1948) a fost domnitor al Bulgariei intre 1887-1918, mai întâi ca Kneaz și mai târziu Tar al Bulgariei (1908-1918).
(Ziua independentei Bulgariei se sărbatoreşte începând din anul 1998).
1914: Împaratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, îi cere telegrafic regelui Carol I al României (1866-1914) intrarea tarii noastre în razboi de partea Puterilor Centrale.
Regele Carol I îi raspunde ca nu poate da curs cerererii, din cauza impotrivirii opiniei publice românesti.
Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 10 aprilie 1839- d.10 octombrie 1914) .
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tariii, căreia i-a șcrescut imens prestigiul international, a redresat economia și a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peles, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc din 1877, România a câștigat Dobrogea , iar in 1913, in urma Pacii de la Bucuresti, Cadrilaterul ( Dobrogea de sud).
Carol a dispus ridicarea primului pod peste între Fetesti si Cernavoda, una dintre marile constructii europene ale timpului , care să lege noua provincie de restul țării.
1917 : S-a nascut John Lee Hooker, o legenda a blues-ului, solist vocal si instrumentist, cu peste o suta de albume înregistrate; (d. 21.06.2001).
1919 : A decedat Alexandru Şuţu, medic psihiatru, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii de Antropologie din Paris şi al Societăţii Franceze de Psihiatrie
A fost fiul marelui cămăraș (șambelan) Alexandru Suțu-Dragomanaki (nepot de frate al domnitorului Alexandru Nicolae Suțu din Muntenia) și al Mariei Hrisomali.(n.30.03.1837).
A fost doctor în medicină al Facultăților din Atena (1863) și Paris (1865), fondatorul Catedrei de Psihiatrie din România, medic șef al ospiciului de alienați Mărcuța din București (1866-1909), directorul ospiciului Mărcuța (1867-1878 și 1880-1892), fondatorul și redactorul Gazetei spitalelor (Paris, 1867), unul dintre redactorii Gazetei medico-chirurgicale a spitalelor’’ (1870-1880), fondatorul sanatoriului pentru alienați “Caritatea”, din București (unde a fost internat în mai multe rânduri poetul Mihail Eminescu și unde a și decedat), profesor de medicină legală la Universitatea din București (1879), efor al spitalelor civile române (1892), fondatorul Jurnalului psihiatriei și medicinei legale (1884), membru al Consiliului sanitar superior (1896), membru al Academiei române (1888), expert în psihiatrie medico-legală .
1929 : S-a nascut Dinu Cocea, regizor şi scenarist, stabilit la Paris în 1985 (n.Periş, judeţul Ilfov).
1931 : La propunerea lui Nicolae Iorga, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Constantin Brâncuşi a fost decorat cu ordinul “Meritul cultural pentru artă plastică”.
1934: A încetat din viaţă inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Bâla; a colaborat cu Anghel Saligny la construirea Podului de la Cernavodă; (n. 24 aprilie 1868). A fost un important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (mai 1928 – mai 1931) .
1938 : S-a nascut Augustin Buzura, scriitor, membru al Academiei Române; fost preşedinte al Institutului Cultural Român (n.Berinţa, Maramureş).
Din 1992 este membru al Academiei Romane.
1939 : Are loc o parada militara comună a victoriei a Wehrmacht-ului şi a Armatei Roşii în Brest-Litovsk , la sfârşitul invadarii si impartirii Poloniei, in baza intelegerii dintre Hitler si Stalin ( Pactul Ribbentrop – Molotov), intre Germania nazista si U.R.S.S.
Inalti ofiteri germani şi sovietici prezenţi la parada: Generalul german Heinz Guderian şi comandantul brigazii 29 sovietice de tancuri, colonelul Semion Krivoshein.
1944 : Al Doilea Război Mondial: Armata Roşie intră în Tallin.
1955: Se tipareste primul volum al romanului “Moromeţii” scris de Marin Preda.
Tirajul primei ediţii a fost de 20.100 exemplare.
1957: S-a nascut muzicianul, compozitorul si actorul de film australian Nicholas Edward “Nick” Cave.
1958: S-a nascut Andrea Bocelli, tenor italian de pop opera și cântăreț de operă. Până astăzi el are șapte albume de operă înregistrate (La bohème, Il trovatore, Werther, Pagliacci, Cavalleria rusticana, Carmen și Tosca). A vândut deja peste 65 de milioane de albume peste tot în lume. Născut cu un glaucom grav, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 anidupă un accident de fotbal.
A fost pasionat de muzica inca din copilarie, cand a invatat sa cante la pian, flaut si saxofon. Faptul ca a orbit nu l-a impiedicat sa studieze Dreptul la Universitatea din Pisa.
Dupa ce a profesat un an ca avocat, a decis sa inceapa sa cante. Bocelli si-a inceput cariera de muzician cantand la pian in barurile italiene. Norocul i-a suras in 1992, cand a inregistrat un demo cu piesa “Miserere”.
Celebrul tenor Luciano Pavarotti a ascultat piesa si a insistat pe langa Bocelli sa o inregistreze impreuna. Duo-ul a avut imediat succes pe plan international, iar Bocelli a primit tot mai multe oferte.
A urmat single-ul “Time To Say Goodbye” (1996), in duet cu Sarah Brightman, iar un an mai tarziu artistul italian si-a lansat albumul “Romanza”.
1958 : A avut loc premiera bucureşteană a operei “Oedip” de George Enescu (conducerea muzicală – Constantin Silvestri, regia Jean Rînzescu, în rolul principal – David Ohanesian; premiera mondială a operei avusese loc la Paris, în anul 1936.
1965 : Războiul indo-pakistanez (cunoscut sub numele de al doilea războidin Kashmir), se încheie după ce ONU solicită încetarea focului.
1968: Are loc transferul celor două temple de la Abu Simbel, in Egipt.Clădirile de o inestimabila valoare istorica sunt salvate de la scufundarea în apele lacului Nasser.
Salvarea templelor a început în anul 1964 de către o echipă multinațională de arheologi, ingineri și operatori calificați sub stindardul UNESCO, și a costat aproximativ 40 de milioane de dolari.
Între 1964 și 1968, tot site-ul a fost atent tăiat în blocuri mari, demontate, ridicate și reasamblate într-un nou loc, cu 65 de metri mai mare și la 200 de metri mai sus de râu, într-una dintre cele mai mari provocările de inginerie arheologică din istorie.
1968: S-a nascut Mihai Razvan Ungureanu, om politic, istoric si diplomat roman;(n.Iasi).
1975 : A încetat din viaţă matematicianul Enrico Bompiani, unul dintre fondatorii Uniunii Internaţionale de Matematică, membru de onoare străin al Academiei Române (n. 12 februarie 1889).
1975: La San Francisco, a avut loc a doua încercare de asasinare a preşedintelui american Gerald Ford.
1976 : Sonda americana Viking confirma existenta unei calote de gheata de pe Marte.
1976: S-a nascut Ronaldo Louis Nazario de Lima, sportiv brazilian, declarat ”cel mai bun fotbalist al lumii” in 1996 si 1997.
1980: Incepe razboiul din Golf. intre Irak si Iran.
1981: Prima cursa a trenului francez de mare viteză Train à Grande Vitesse (TGV).
1989: A murit Irving Berlin, compozitor american de origine rusă ; (n.11.05.1888).
1994: A încetat din viaţă scriitorul şi teologul roman Alexandru Bardieru, născut în Nordul Bucovinei. A scris literatură pentru copii. (“Mreană, mreană năzdrăvană”, “Norocel degeţel”, “Poveşti nemuritoare”)(n.12 martie 1913).
1996 : A încetat din viaţă Dorothy Lamour, cântăreaţă şi actriţă americană de film (n. 10 decembrie 1914).
2001: A încetat din viaţă violonistul ucrainian Isaac Stern; (n. 21 iul 1920).
2007 : A încetat din viaţă celebrul mim francez Marcel Marceau; (n. 22 martie 1923).
CALENDAR CRESTIN ORTODOX
Sfantul Teodosie de la Brazi
Sfantul Teodosie de la Brazi este praznuit de Biserica Ortodoxa Romana pe 22 septembrie. Sfantul Ierarh Teodosie s-a nascut in prima jumatate a sec. al XVII-lea, in tinutul Vrancei.
A intrat de tanar in monahism. Datorita culturii sale, este numit secretar la cancelaria manastirii Bogdana.Mai tarziu, in calitate de egumen, se ocupa de reconstruirea acestui asezamant. In anul 1670 a fost hirotonit episcop de Radauti, iar in 1671, episcop de Roman.
Din cauza plecarii Sfantului Dosoftei in Polonia, scaunul de Mitropolit al Moldovei devine vacant.
Moldova era condusa la acea vreme de domnitorul Dumitrascu Cantacuzino, o persoana fidela otomanilor. La cererea acestui domnitor, episcopii din Moldova il vor alege ca mitropolit pe Teodosie.
Pastorirea sa in calitate de mitropolit nu va dura decat un an, din cauza faptului ca i-a cerut domnitorului sa puna capat asupririi otomane.La revenirea Mitropolitului Dosoftei, ierarhul Teodosie pleaca la Focsani.
Aici s-a ocupat cu reconstruirea Manastirii Brazi. La cererea sa este adus egumenul Zaharia, din Muntele Athos, o persoana instruita in tainele monahismului.In anul 1688, pe cand se afla la Focsani, ierarhul a fost rapit de prietenii domnitorului Dumitrascu Cantacuzino si dus in Tara Romaneasca. Aici a fost chinuit timp de zece saptamani.In toamna anului 1694, tatarii au navalit si la schitul Brazi. Acestia i-au cerut sa le predea avutul si obiectele de pret.
Pentru ca Sfantul Teodosie a refuzat, acestia i-au taiat capul.Moastele Sfantului Teodosie au fost descoperite printr-o minuneSfantul Antipa de la Calapodesti (1816-1882), pe atunci frate la Manastirea Brazi, marturiseste: “Inainte ca arhim.
Dimitrie sa fie staret al Manastirii Brazi din Moldova, el a trait viata pustniceasca aspra intr-o padure mare, unde din intamplare a gasit ingropat un vas mare plin cu bani de aur.In vas a gasit o insemnare, in care se spunea ca acesti bani sunt de la Mitropolitul Dositei (Teodosie – confuzie datorata apropierii dintre numele celor doi ierarhi contemporani) care i-a ascuns acolo, prevazandu-si sfarsitul sau mucenicesc din mana turcilor.
In insemnare se mai spuneau si acestea: “Cine va gasi acesti bani este indatorat sa zideasca din ei o manastire si trei schituri” si ca “la terminarea de zidit a celui din urma, al treilea schit, va afla si moastele mele”.
Arhim. Dimitrie marturiseste intr-o insemnare din 20 februarie 1842, ca dupa ce a terminat de construit si cel de-al treilea schit, sapand in curte mormantul sau, a aflat sicriul cu moastele Sf. Teodosie.
Capul era asezat alaturi, cu fata in jos, pe o caramida. Moastele erau intregi si raspandeau un miros foarte placut, ceea ce confirma evlavia credinciosilor care l-au considerat sfant inca din timpul vietii.
La 6 mai 1842, moastele Sfantului Teodosie au fost asezate intr-un mormant nou, zidit in partea de nord a paraclisului subteran de la Manastirea Brazi.
Dupa un scurt timp, capul sau a fost scos din mormant si asezat spre inchinare in biserica, probabil tot de catre staretul Dimitrie.El a ramas in paraclisul subteran pana la desfiintarea asezamantului, in 1959, cand a fost pus inapoi in mormant.
Dupa redeschiderea manastirii, in urma lucrarilor de restaurare, maica Iustina a redescoperit la 20 martie 2000, moastele Sfantului Teodosie.Hotararea canonizarii sale s-a facut in sedintele Sfantului Sinod din 4-5 martie 2003.
Slujba de proclamare a canonizarii a avut loc la 5 octombrie 2003, la Manastirea Brazi din judetul Vrancea.
Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Sfintitului Mucenic Foca, facatorul de minuni;
– Sfantului Foca, gradinarul;
– Sfantului Mucenic Isaac;
– Sfantului Martin;
– Sfantului Cuvios Cosma Zografitul si a 36 de cuviosi parinti de la Manastirea Zograful, din Muntele Athos.Maine, serbam Zamislirea Sfantului Proroc Ioan Botezatorul.
VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY
http://www.youtube.com/watch?v=jMpg8io0Gis
Bibliografie (surse): Crestin Ortodox.ro.; mediafax.ro; Istoriculzilei blogspot.com; e.maramures.ro ; Wikipedia.ro