CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

EXTREMISMUL NAȚIONALIST UCRAINEAN ȘI DEMONII TRECUTULUI

 

 

 

 

 

Imagini pentru monument bandera  photos

 

Foto: Monumentul lui Bandera de la Lvov

 

 

 

 

Naționalismul ucrainean și demonii trecutului

 

La 1 ianuarie 2019, cîteva mii de ucraineni au mers pe străzile Kievului, Lviv și Khmelnytsky (Ucraina de Vest) pentru a sărbători aniversarea a 110 de ani de la nașterea lui Stepan Bandera. În ultimii ani, în Ucraina au existat o mulțime de procesiuni similare, în special în partea de vest a acestei țări.

Mii de tineri ucrainieni participă la aceste marșuri naționaliste, în care sunt omagiați Stepan Bandera și Roman Șukhievici, care, chiar dacă au contribuit la crearea unei Ucraine independente, ei s-au făcut vinovați de multe crime de război în urma colaborării lor cu Germania nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial.

În zilele noastre, Bandera și Șukhievici rămân figuri istorice controversate, pentru unii fiind eroi naționali, iar pentru alții – criminali.

Un teritoriu râvnit de vecinii săi puternici

Ca suprafață, Ucraina este a treia țară ca mărime din Europa, după Rusia și Franța.

Denumirea „Ucraina” (în ucraineană: Україна) a fost folosită pentru prima dată în legătură cu teritoriul Rusiei Kieviene din secolul al XII-lea.

În toată istoria sa, acest teritoriu vast a fost vizat de multe invazii și a fost anexat de unele state europene.

În timpul secolului al XVII-lea, aproape întreg teritoriul actual al Ucrainei a fost sub controlul Regatului Poloniei-Lituania. Mai târziu, în secolele XVIII și XIX, imperiile austro-ungare (la vest) și cel rus (în centru și în est) au împărțit acest spațiu est-european. După primul război mondial, Polonia a reapărut pe hărțile europene și a preluat majoritatea părților occidentale ale acestei țări, în timp ce URSS a luat sub controlul său restul teritoriului..

Contextul sovietic și „Holodomorul”

Ucraina a suferit enorm sub ocupația sovietică. Cel mai evident exemplu al acestor vremuri tragice  este, desigur, foametea sovietică din anii 1932-1933, care în Ucraina este  numită „Holodomor” (în ucraineană: голодомор, exterminarea prin foame) și care este văzută de mulți oameni ca o crimă în masă, care poate fi  calificată drept un  genocid (chiar dacă acesta nu este recunoscut în multe cărți de istorie).

Potrivit unor surse diferite, timp de doar un an și jumătate, această foamete a provocat moartea a șase până la opt milioane de oameni, din care până la cinci milioane doar Ucraina.

Chiar dacă majoritatea victimelor erau ucraineni din punct de vedere etnic, ei nu erau singurii vizați de politica criminală a lui Stalin (au murit și sute de mii de ruși, tătari și kazahi).

O zonă multiculturală râvnită

În prima jumătate a secolului XX, tensiunile etnice, culturale și religioase au crescut considerabil în vestul Ucrainei. Potrivit unui recensământ al populației din 1931, ucrainenii (majoritatea ortodocși) constituiau cea mai mare parte a populației locale   din regiunea  Volîniei (64%).

Alte grupuri etnice și religioase erau reprezentate de polonezi (15,6%), evrei (10%), germani (2,3%) și alte grupuri mai puțin numeroase (cehi, slovaci, belarusi, …). Tensiunile deja existente dintre aceste grupuri diferite au crescut considerabil în anii ’30 pentru a evolua într-o adevărată ură în timpul celui de-al doilea război mondial.

În acest moment, două Ucraina păreau să se confrunte deja. Pe de o parte, Ucraina occidentală care a fost mai devreme sub influența poloneză și austriacă și, pe de altă parte, partea de est care a aparținut Rusiei.

În ochii unor independentiști  ucraineni, Polonia și URSS erau dușmanii ereditari ai națiunii ucrainene, car ar trebui să se lupte pentru  crearea unui stat ucrainean independent. Tocmai acest obiectiv era vizat de Organizația Naționaliștilor Ucrainieni (sau OUN), creată în 1929.

Strategia OUN de a ajunge la crearea unei Ucraine independente a inclus violența și terorismul împotriva celor care au fost văzuți ca dușmani ai Ucrainei libere.

 Printre aceștia am putea numi principalii dușmani „externi” ai  Ucrainei și anume  – Polonia și URSS – și dușmanii „interni”, adică fiecare popor neucrainean  sau care era suspectat de colaborare  cu inamicul.

Armata insurgenților ucraineni (sau UPA) a fost o armată naționalistă paramilitară care s-a  angajat  într-o serie de conflicte în timpul celui de-al doilea război mondial și care era compusă din diferite grupuri de luptători ai OUN.

OUN și UPA au avut ca lideri pe Stepan Bandera și Roman Șukhevici.

 

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: luptătorul naționalist ucrainean Roman Șukhevici

 

Colaborarea cu Germania nazistă

 

La începutul celui de-al doilea război mondial, mulți ucrainieni au văzut în Germania nazistă  un partener susceptibil de a ajuta la crearea unui stat ucrainean independent, iar  Hitler era considerat un simbol al speranței în fața dominației sovietice.

Actul de restaurare sub oblăduirea Germaniei naziste, a statului ucrainean din 30 iunie 1941,  este foarte clar în acest sens:

” 3. Statul ucrainean nou format va colabora îndeaproape cu Germania Greco-Socialistă Mare, sub conducerea liderului său Adolf Hitler, care formează o nouă ordine în Europa și în lume și ajută poporul ucrainean să se elibereze de ocupația moscovită . „(2)

Pe 28 aprilie a fost creată divizia „SS Galizien”, formată în cea mai mare parte de voluntari ucraineni din regiunea Galicia (Ucraina de Vest). La inițiativa Wehrmachtului, divizia SS Galizien a sacrificat practic întreaga populație evreiască din această regiune.

Masacrul din Volynia

După exterminarea evreilor, au urmat polonezii din regiunea vestică a Ucrainei.

În timpul războiului celui de-al doilea război mondial, liderii naționaliști ucraineni au ordonat adepților lor să elimine populația poloneză din regiune.

Iată un pasaj al ordinului dat de OUN la 2 februarie 1944 membrilor săi:

„Lichidați fiecare centimetru polonez. Distrugeți bisericile catolice și alte locuri de cult poloneze (…) Distrugeți casele, astfel încât nu existe nici o urmă că cineva a trăit acolo (…) Țineți minte că dacă rămâne măcar un polonez, atunci polonezii vor veni să-și revendice teritoriile. „

Grupurile de naționaliști extremiști ucraineni au acționat în orașele Galicia și Volynia (1) și au ucis între 40.000 și 60.000 de oameni, în majoritate femei și copii. Nimeni nu a fost cruțat. Pe data de 11 iulie, aproape 100 de sate au fost jafuite și populația a fost masacratată în modul cel mai barbar.

În ciuda lipsei lor de rezistență, civilii au fost uciși în casele lor, școli sau în biserici, și  așa cum avea să  procedeze mai târziu armata sovietică, violurile au fost folosite în mare măsură ca o armă de teroare în masă.

Moștenirea și demonii din trecut

Scriitorul polonez Jan Zaleski a spus: „Polonezii din Volynia au fost uciși de două ori. Prima dată cu armele și a doua oară prin tăcere. „

Aceste cuvinte se refereau la modul în care este ocolită adesea istoria masacrului din Volynia și la negarea de către ucraineni a atrocităților de neînchipuit care au avut loc.

Și totuși, în pofida numeroaselor crime comise de membrii OUN și UPA, mulți ucrainieni consideră că liderii acestor organizații sunt  eroi naționali.

Dovada o reprezintă diversele monumente ale gloriei lui Stepan Bandera și a lui Roman Șukhievici din partea de vest a țării, în special în orașul Lviv.

La 22 ianuarie 2010, fostul președinte al Ucrainei, Viktor Iușcenko, i-a promovat post-mortem Stepan Bandera și pe fostul lider al UPA, Roman Șukhievici ca „eroi ucraineni”.

Această decizie a fost foarte controversată în opinia publică ucraineană, precum și printre polonezi și ruși. De asemenea, se pare că și protestele „Euromaidan” din 2014 au contribuit la crearea unui adevărat mit în jurul acestor două personaje, cel puțin controversate.

Conflictul armat care în zilele noastre se desfășoară în regiunea  Donbass între armata ucraineană și separatiștii susținuți de Moscova, a ucis deja potrivit rapoartelor ONU, mai mult de 10.000 de persoane (până în prima parte a lunii noiembrie 2017).

În acest context, Polonia apare ca un aliat logic în fața vecinului rus amenințător, și nu este mai puțin adevărat că acest conflict a contribuit la o reconciliere între cele două țări (mai mult de un milion de ucraineni au plecat să locuiască în Polonia începând cu 2014).

 Ucraina pare singură în jocul de șah geopolitic european și de aceea, prezentarea de scuze oficiale din partea unor oficiali ucraineni,  pentru masacrele comise în regiunile Galicia și Volynia în timpul celui de-al doilea război mondial, ar putea reprezenta un prim pas în direcția  îmbunătățirii relațiilor diplomatice dintre Ucraina și vecinii ei.

 

Sursa: 

 

https://visegradpost.com/en/2019/04/01/ukrainian-nationalism-and-its-demons-from-the-past/

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/23/istorie-restituita-separatistii-ucraineni-din-romania-1941-1944-2/

 

 

 

 


1. http://volhyniamassacre.eu/zw2/history/175,Ukrainians-in-Interwar-Poland-1918-1939.html
2. MOTYKA, Grzegorz, Od rzezi wołyńskiej do akcji Wisła , pp.123-129. 
3. WOLCZANSKI, Jozef, Eksterminacja Narodu Polskiego i Kościoła Rzymskokatolickiego przez ukrajinski nacjonalistów w Małopolsce Wschodniej w latach 1939-1945 .

 

Pe același subiect puteți citi: Genocidul care încă otrăvește relațiile dintre Polonia și Ucraina

09/06/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | 2 comentarii

Scurt istoric al relatiilor ruso-ucrainene. RUSIA ŞI UCRAINA ÎN STARE DE RĂZBOI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Scurt istoric

Ucraina este un stat european a carui suprafața este   aproximativ egala cu cea a Franței și care avea o populație estimata in anul 2013 la circa 44  milioane de locuitori.

În Evul Mediu timpuriu în partea centrala și de est a Ucrainei au existat mai multe cnezate independente.

Începând cu secolele XVI-XVII acestea intră în componența Imperiului Țarist.

 Teritoriile din vestul Ucrainei au făcut parte din Regatul Poloniei, al Lituaniei și al Imperiului Habsburgic.

Ulterior și aceste teritorii vestice au fost incorporate de către Imperiul Țarist culminând cu anexarea Transnistriei de către Rusia în anul 1792.

Crimeea a constituit sediul Hanatului Tătarilor pînă în anul 1783 când peninsula Crimeea a fost anexată de Țarina Ecaterina cea Mare care a inaugurat politica deportărilor pe criterii etnice în scopul desnaționalizării și rusificării accelerate a provinciilor nou anexate.

Acesta este momentul în care Ucraina devine o gubernie rusească circum-scrisă pe deplin politicilor, vieții și viziunilor Rusiei Țariste.

Anexarea Crimeei de către Țarina Ecaterina cea Mare - 1783

Anexarea Crimeei de către Țarina Ecaterina cea Mare – 1783

 

Sine era et studio

Imperiul Habsburgic anexează Bucovina în anul 1775. În urma noii configurații geopolitice Austria devine extrem de interesată de vecinii din Est.

Prin urmare serviciile speciale austriece trimit o misiune de cercetare în Transnistria și Transbugia în anul 1783 sub comanda căpitanului Hoffman.

Acesta este însoțit de un secretar și de o gardă personală având asupra sa scrisori de acreditare  pentru liberă trecere și prioritate în obținerea cailor de schimb pe tot traseul misiunii sale.

La întoarcera sa la Viena respectivul căpitan a întocmit un raport complet în care a menționat următoarele :

– În urma cercetării amănunțite a întregii Transnistrii dintre Nistru și Bug au fost identificate câteva sate ucrainene ,două sate poloneze, un singur sat rusesc și foarte multe sate moldovenești care formau circa 80% din populația regiunii.

– În regiunea dintre Bug și Nipru a fost identificată o singură cetate întărită: Cetatea COPIL condusă de moldoveni și apărată de oșteni moldoveni.

* Aceste informații au fost descoperite în arhivele de stat de la Viena și publicate ca atare de academicianul prof.dr.Ion Nistor intr-un studiu pe această temă.

Per ansamblu stăpânirea austriacă pe lîngă inconvenientele inerente a avut un caracter benefic în sensul emancipării românilor din provinciile românești aflate în componența Imperiului Habsburgic începând cu secolul al XVIII-lea, în timp ce influența benefică asupra ucrainenilor din partea de vest s-a concretizat abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Să nu uităm faptul că liderul răscoalei de la 1784 din Transilvania era un anume HOREA, un țăran român știutor de carte care vorbea fluent limba germană și care a fost primit în audiență la Împăratul Iosif al II-lea.

 

Horea la Viena in audienta la Iosif al II-lea

Horea in audienta la imparat

Ucrainenii nu se poziționau la acest nivel.

În ciuda represiunilor, răscoala de la 1784 din Transilvania a avut drept consecință abolirea iobăgiei pentru românii din Imperiul Habsburgic, prevedere ce nu s-a aplicat și ucrainenilor.

Îngrijorat de alte posibile revolte în provinciile istorice românești Împăratul Iosif al II-lea face o vizită la Cernăuți capitala Ducatului Bucovinei în anul 1785.

Aici primește rapoartele poliției și ale serviciilor speciale austriece despre nemulțumirile românilor din Bucovina.

Întors la Viena convoacă Consiliul de Coroană și comunică rapoartele primite din care rezultă următoarele:

– Un număr din ce în ce mai mare de tărani ucrainieni analfabeți fugeau din Galiția și se stabileau în Bucovina. Unii munceau iar alții furau din gospodăriile băștinașilor.

– Un număr din ce în ce mai mare de evrei analfabeți din Rusia se stabileau în Bucovina via Galiția. Aceștia nu doreau să se integreze în agricultură, nu erau meseriași calificați la nivelul standardelor imperiale și practicau înșelătoria în relațiile comerciale.

– Urmare a acestor rapoarte Împătatul ordonă în scris: „Acești evrei veniți din Rusia să fie dedați plugăriei,să învețe bine o meserie,să facă negustorie cinstită sau să plece din Imperiul Nostru”

Ucraina în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea

Ucraina 1919

Ucraina 1919

Abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar primii intelectuali autentici ucraineni. Pe fondul unui reviriment naționalist în întreaga Europă, intelectualii ucraineni se pronunță și ei în favoarea unui naționalism ucrainean. Este momentul în care intelectuali de talia lui Taras Sevcenco militează pentru implementarea limbii ucrainene dar și pentru noțiunea de Ucraină națională.

Austria și ulterior Austro-Ungaria nu poate rata o asemnea oportunitate și încurajează sub toate formele naționalismul ucrainean cu scopul explicit al desprinderii Ucrainei de Rusia pentru slăbirea Imperiului Țarist.

Astfel, pe de o parte Austria inventează o nouă religie, cea unitariană (greco-catolică) supusă tot Vaticanului dar creată cu scopul de a atrage și înregimenta mase tot mai mari de ucraineni și de români.

Pe de altă parte Austria formează și finanțează , ONG-uri ucrainene naționaliste, intelectuali ucraineni de orientare naționalistă dar și tipografii prin care se editează zeci de mii de broșuri prin care se popularizează în masă o anumită formulă de naționalism.

Sfârșitul Primului Război Mondial aduce cu sine și disoluția Imperiului Habsburgic. Totuși ucrainenii militează în continuare pentru ideea națională și în virtutea învățăturilor austriece reușesc să coaguleze în perioada 1918-1922 mai multe formațiuni statale efemere în vestul Ucrainei.

Apoi bolșevicii crează Republica Bolșevică de la Harkov (din estul Ucrainei) și în câteva luni reușesc să ocupe toată Ucraina pe care o transformă în republică sovietică socialistă.

În acest context s-a format și micul caporal austriac Adolf Hitler.

Discuțiile auzite pe la popotă precum și activitatea sa mai puțin cunoscută de agent al serviciilor speciale germane în perioada 1918-1920 au lăsat o puternică amprentă astfel încât în prima sa carte Hitler dedică Ucrainei un întreg capitol.

Ucraina în perioada interbelică

Puseurile naționaliste ucrainene trezesc de la bun început furia autorităților bolșevice care inițiază o primă reprimare încă din anii `20. Temutul și autoritarul dictator Stalin continuă seria opresiunilor împotriva ucrainenilor culminând cu Holodomorul, o foamete ingrozitoare in proportii de masa, din perioada 1933-1937 care s-a soldat cu 7 milioane de victime.

Collectivization

Toate acestea au determinat circa 3 milioane de ucraineni să se înroleze în armata gemană în anul 1941 și să lupte împotriva armatei sovietice. Simultan în vestul Ucrainei se ridică lideri precum Stepan Bandera și Suhevici care adună mii de luptători împotriva puterii comuniste.

Ucraina în perioada 1945-1991

În perioada postbelică Ucraina devine al doilea stat ca importanță din Imperiul Sovietic. Prin hotărârea liderului sovietic Nikita Hrușciov (de origine ucraineană) în anul 1954 Crimeea este trecută în componența Ucrainei. URSS trece la industrializarea Ucrainei, dar din prudență toate investițiile sovietice se fac în estul rusofon al Ucrainei, unde se naște și se formează viitoarea elită politică ucraineană de orice calibru și cultură dar cu siguranță aservită interselor Moscovei.

Este cazul ex președintelui Ianukovici Victor care a fost deținut de drept comun de trei ori în penitenciarele sovietice – pepiniere de racolare a viitorilor agenți KGB.

Ucraina după destrămarea URSS din 1991.

După destrămarea URSS din august 1991 Ucraina moștenește un teritoriu imens dar și un stat cu multe minorități și multe probleme.

Principala provocarea pentru Ucraina contemporană este să gestioneze de una singură și fără implicarea defunctelor autorități sovietice a multiplelor probleme dar mai ales a frontierei de stat , deoarece fosta frontieră internă a Ucrainei din cadrul URSS a devenit frontiera externă a Ucrainei de azi, din ce în ce mai greu de apărat.

În loc de concluzii

SUA au marșat pe naționalismul ucrainean și pe vechile politici austro-germane iar în toamna lui 2013 au propus Ucrainei un plan de aderare la Uniunea Europeană.

Ucrainenii din vest supuși de multă vreme influențelor europene dar și majoritari greco-catolici au primit cu entuziasm o astfel de propunere.

A urmat fenomenul Maidan care a culminat cu fuga lui Ianukovici și prăbușirea regimului acestuia.

Noua conducere s-a dovedit a fi pro-NATO și pro-UE. Rusia văzând derapajul incredibil al fratelui mai mic și posibilitatea scăpării acestuia de sub orice control și-a propus să anexeze Crimeea în ciuda faptului că se angajase împreună cu SUA și Marea Britanie prin Memorandumul de la Budapesta din 1994 să respecte și să garanteze integritatea teritorială a Ucrainei.

Tocmai de aceea pentru a salva aparențele democratice Rusia organizează în Crimeea un simulacru de referendum prin care declară că peste 90% din populația Crimeei s-ar fi exprimat pentru alipirea la Rusia deși în realitate doar 15% din electorat au exprimat această opțiune.

Izbucnirea conflictelor din estul Ucrainei și proclamarea Republicii Populare Donețk se datorează faptului că Rusia nu dorește să renunțe la zona industrializată realizată prin masive investiții în estul Ucrainei în perioada sovietică.

Doborârea avionului civil de linie malaezian a demonstrat încă o dată în plus că așa-zișii rebeli separatiști sunt de fapt militari ruși bine antrenați și instruiți să lucreze cu tehnica militară de vârf inclusiv cu rachetele sol-aer pe care le primesc din Rusia.

În realitate în estul Ucrainei se confruntă unități de elită rusești cu unități ucrainene ceea ce conduce la un număr mare de victime. Putin se joacă cu un foc pe care în final s-ar putea să nu îl mai poată controla.

Războiul este departe de a se fi încheat iar consecințele sale vizează nu doar Rusia, SUA și Europa ci poate afecta întreaga lume.

 

 

 

Redactor R.B.N. Press, Dacian Dumitrescu

18/08/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: