CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MISTERIOSUL CĂLUGĂR RUS RASPUTIN. VIDEO

 

 

Imagini pentru rasputin photos

 

 

MISTERIOSUL RASPUTIN

 

Grigori Efimovici s-a născut pe 10 ianuarie 1869 în satul Pokrovskoe din Siberia, departe de saloanele strălucitoare ale familiei imperiale din St. Petersburg.

Copil fiind, avea viziuni divine și dovedea harul tămăduirii. Se spune că odată a vindecat un cal pe care pur și simplu l-a atins.

Dar atunci când nu se ocupa cu alinarea suferințelor celor din jur, adolescentul avea un comportament sexual imoral, ceea ce i-a atras numele de Rasputin, adică „dezmățat”.

La vârsta de 30 de ani, Rasputin era însurat și avea patru copii.

Totuși, înclinațiile sale spre băutură și furat de cai nu se împăcau prea bine cu convențiile vieții de om așezat la casa lui.

Astfel, la un moment dat, pentru a scăpa de acuzația că ar fi hoț de cai, a fugit din sat și s-a refugiat într-o mânăstire.

Aici a suferit transformarea religioasă care avea să-i afecteze tot restul vieții.

Schimbat de experiențele spirituale, Rasputin a pornit la drum, pentru a deveni un stranink – pelerin, hoinar – străbătând Rusia, dar și alte țări. În acest timp, mergea luni de zile fără să se spele sau să-și schimbe hainele.

Mai mult, purta cătușe de fier, pentru a-și spori chinurile. Aceste pelerinaje pline de fervoare religioasă l-au purtat până în Grecia, la Muntele Athos, ajutându-l să obțină protectori influenți, precum Hermogen, episcopul de Saratov.

Hoinărind prin lume, Rasputin a fost influențat de o sectă eretică proscrisă – Khlysty – care practica flagelarea și orgiile sexuale. Această combinație stranie de pietate și promiscuitate sexuală l-a atras imediat pe „dezmățat”, care și-a fondat pe aceste elemente practica sa religioasă ulterioară.

Avea să rămână tot restul vieții încredințat că cel care comite în mod deliberat păcate trupești și apoi se căiește amarnic se va apropia mai mult de Dumnezeu.

Pe măsură ce faima lui Rasputin creștea (el impresiona deopotrivă membri ai aristocrației și ai clerului) și viziunile lui creșteau în intensitate.

La un moment dat, i s-ar fi înfățișat însăși Fecioara Maria, care l-a îndemnat să se ducă la St. Petersburg, pentru a ajuta familia imperială. Prima apropiere a lui Rasputin de capitala națiunii s-a produs în 1902, când a vizitat orașul Kazan, din apropierea râului Volga.

Aici a început să-și constituie un grup de discipoli, al căror număr creștea rapid, aducându-i tot mai multe cunoștințe din rândul aristocrației.

Fără să țină cont de ochii lui hipnotici, cu o expresie dementă, de barba lungă și neîngrijită, sau de lipsa igienei personale, cei din înalta societate îl considerau pe Rasputin un „stareț”- om sfânt.

În 1903, vestea despre un sfânt cu puteri ciudate, venit tocmai din Siberia, cu ochi sălbatici și o expresie de maniac ajunsese deja la St. Petersburg.

Rasputin și-a făcut intrarea în înalta societate în cel mai potrivit moment:

St. Petersburg era cuprins de o adevărată frenezie pentru misticism și avea o atitudine foarte permisivă față de sex (ziarele erau pline de reclame la tratamente contra bolilor venerice).

Mai mult, membrii aristocrației erau ahtiați după orice element ocult, iar ședințele de spiritism erau la ordinea zilei.

În 1905, Rasputin a cunoscut un teolog care conducea o academie religioasă și care era confesorul țarinei Alexandra Feodorovna.

Astfel, a fost prezentat la Curte sub protecția unor înalți oficiali ai Bisericii și a celor două surori cu părul negru, poreclite „ciorile”, a căror influență era hotărâtoare în ceea ce privește elementele mistice care pătrundeau la Curte.

În timp, familia imperială a Rusiei instituise obiceiul de a primi oameni sfinți, pentru a le cere sprijinul în unele privințe, cea mai importantă fiind nașterea unui moștenitor de sex bărbătesc pentru tronul Rusiei.

 

 

 

Nicolae al II-lea, ultimul tar al Rusiei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.com

 

Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei  

 

 

A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost Canonizat sfânt al bisericii ortodoxe ruse. Nikolai Alexandrovici Romanov a preluat tronul de tanar, iar la scurta vreme s-a casatorit cu printesa Alix, devenita Alexandra Feodorovna, cuplul avand cinci copii.

Nu a fost un conducător prea priceput, lasandu-se deseori influenţat în luarea deciziilor.Unul dintre personajele controversate care a avut un cuvânt greu de spus chiar şi în problemele politice ale ţării a fost  acest personaj dubios- calugarul Grigori Rasputin.

Ţarul a consemnat în jurnalul său prima întâlnire cu Rasputin pe data de 14 noiembrie 1905:

„Am cunoscut un om al lui Dumnezeu, Grigore, care vine din provincia Tobolsk”.

Bucurându-se întotdeauna de succes în rândul doamnelor, Rasputin a făcut o impresie puternică asupra țarinei Alexandra Feodorovna.

Ea a fost pe deplin convinsă de puterile lui miraculoase atunci când călugărul a reușit să aline suferințele și să oprească hemoragia moștenitorului tronului, Alexis Nicolaevici, cel slăbuț și bolnav de hemofilie.

 

Tsarevich Alexis

 

Foto: Ţareviciul Alexei

 

După ce i-a dovedit că are puteri sfinte, Rasputin a devenit confidentul și sfătuitorul ei personal, vizitând-o la palat săptămânal.

Rasputin a devenit și un apropiat al celei mai bune prietene a țarinei, Anna Vîrubova. Devotamentul lui față de această doamnă era total, și a fost reîntărit după ce Anna a fost la un pas de moarte, când trenul în care se afla a deraiat.

Deși a supraviețuit accidentului, starea ei era atât de gravă, încât doctorii nu i-au mai dat nicio speranță – corpul ei era pur și simplu zdrobit. Rasputin a venit la patul ei, a apucat-o de mână și, concentrându-se intens, a repetat de câteva ori cuvintele: „Annușca, scoală-te!”.

Momentul care a urmat a fost incredibil: Anna s-a trezit brusc din comă, a deschis ochii și a încercat să se ridice. A fost un miracol.

Plecând în camera alăturată, Rasputin a profețit că Anna va trăi, dar va rămâne infirmă pentru tot restul vieții. Așa a și fost.

Devenit celebru, Rasputin atrăgea tot mai mulți credincioși din cele mai diferite straturi sociale.

 

Imagine similară

 

 

Foto: Penisul lui Rasputin. În 1994, mădularul acestuia, care măsura  nu mai puţin de 30 de centimetri, a fost vândut la o licitaţie publică ţinută la Londra, pentru suma de 640 de dolari.

 

Acești „nebuni”, cum îi numea el, se ofereau de bunăvoie „să păcătuiască, pentru a alunga păcatul”, cu un om ce dovedea un magnetism căruia nu i se putea rezista.

 

Doctrina religioasă a lui Rasputin  se punea în practică în intimitatea băilor publice din St. Petersburg 

Era văzut intrând în locuri pline de magie și superstiție, însoțit deopotrivă de aristocrate și de prostituate, unde își derula ritualurile, în cadrul cărora încerca să exorcizeze demonii desfrânării și să-i alunge prin forță fizică pură – mai exact prin bătăi violente, aplicate femeilor cu care ulterior făcea sex.

 

 

 

 

Imagini pentru rasputin photos

 

 

 

Una dintre doamnele din înalta societate, Olga Lokhtina, era atât de profund implicată în aceste practici, încât ajunsese să-l considere pe Rasputin, nici mai mult, nici mai puţin, decât reîncarnarea  Mântuitorului Iisus Hristos!

Din acest motiv, ea a ajuns chiar să-și părăsească soțul și copiii… Martorii au relatat că, la un moment dat, în timp ce Rasputin o bătea cu violență, ea îl ținea de penis, strigând:

„Eu sunt mielul tău, iar tu ești Hristos !”.

Concomitent cu numărul adoratorilor, în St. Petersburg creștea și numărul dușmanilor lui Rasputin.

În afara Curții Imperiale, mulți îl vedeau ducând o viață de beție și desfrâu. Era reperat deseori în compania prostituatelor.

Când principalii oameni politici ai statului au fost informați asupra acestor zvonuri, ei au dispus ca poliția secretă să-i urmărească fiecare mișcare.

Ţarul Nicolae primea rapoarte despre acțiunile dezgustătoare ale lui Rasputin: întâlniri în băile publice, bătăi și partide violente de sex cu doamne din înalta societate, dar și cu prostituate.

Guvernanta familiei imperiale bănuia chiar că Rasputin abuzase de copiii țarului. La momentul respectiv însă, păcătosul sfânt le spunea deja țarului și țarinei „mămucă” și „tătucă”.

Doi dintre foștii susținători ai lui Rasputin – Iliodor, un călugăr fanatic de dreapta, și Hermogen, episcopul de Saratov – erau convinși că Rasputin e însuși diavolul întrupat.

În 1911, l-au ademenit într-un beci, unde l-au acuzat că s-ar fi folosit de puterile diavolului pentru a face minuni și l-au bătut cu un crucifix. Se spune ca Iliodor l-ar fi apucat de penis, spunând:

„Uite ce te conduce!” Rasputin i-a raportat acest incident țarinei, spunându-i că cei doi clerici au încercat să-l omoare.

Ca urmare, amândoi au fost exilați.

Pe 27 iunie 1914, Rasputin s-a întors în satul său din Siberia. A doua zi a primit o telegramă.

În timp ce se ducea să trimită răspunsul, a fost atacat sălbatic, cu un cuțit, de Chionia Gusieva, o fostă prostituată, diformă, fără nas, care fusese trimisă de Iliodor să-l ucidă.

În timp ce se refăcea în spital după atac, țarul Nicolae își mobiliza trupele.

Începuse Primul Război Mondial – un adevărat dezastru pentru Rusia, căci avea să se soldeze cu peste 4 milioane de victime din rândul populației.

Reîntors în St. Petersburg, în absența țarului, Rasputin dobândea tot mai multă putere în plan politic și ajunsese chiar să se implice în numirea și destituirea miniștrilor.

Având o influență atât de mare asupra deciziilor politice ale țarului, misticul din Siberia începuse să fie considerat vinovat pentru multe dintre problemele Rusiei.

Se ajunsese până acolo, încât St. Petersburg era  numit „Chertograd – Orașul Diavolului”.

În decembrie 1916, Rasputin i-a trimis țarului o scrisoare în care îi prevestea că va fi ucis. Despre potențialii lui criminali, el scria:

„Dacă moartea mea va fi pusă la cale de o rudă a ta, atunci nimeni din familia ta, niciunul dintre copiii tăi și niciuna dintre rudele tale nu va rămâne în viață mai mult de doi ani.

Cu toții vor fi uciși de poporul rus. Și eu voi fi ucis. Nu mă mai număr printre cei vii. Te rog, te implor, fii puternic! Gândește-te la familia ta binecuvântată!”.

Rasputin a fost ucis 23 de zile mai târziu, de către două rude ale țarului Nicolae al II-lea. La 19 luni după uciderea lui, țarul Rusiei și familia sa au fost executați de revoluționarii bolșevici.

Când a făcut această profeție cutremurătoare, Rasputin se cunoștea cu prințul Felix Iusupov, soțul bisexual al nepoatei țarului, Irina. Iusupov dorea ca Rasputin să moară.

Aceeași dorință o aveau și vărul țarului, Marele Duce Dimitri Pavlovici, și politicianul Vladimir Puriskevici.

Împreună, cei trei au pus la cale uciderea lui Rasputin și reabilitarea dinastiei regale a Rusiei.

În seara zilei de 16 decembrie 1916, Rasputin a fost invitat de Iusupov la palatul Moika, sub pretextul că Irina, despre care se spunea că era cea mai frumoasa femeie din St. Petersburg, voia să-l cunoască.

În așteptarea ei, bărbații l-au îmbiat pe Rasputin cu vin și prăjituri presărate cu cianură.

Spre uimirea conspiratorilor, Rasputin părea imun la otravă. Cuprins de disperare, Iusupov și-a scos pistolul și l-a împușcat.

În mod miraculos, Rasputin a reușit să se împleticească până în curtea palatului, unde Puriskevici și Pavlovici tocmai se pregăteau de plecare.

Puriskevici l-a împușcat încă o dată, apoi cei doi l-au bătut cu bâtele și l-au legat fedeleș, după care l-au aruncat în Neva.

Două zile mai târziu, când cadavrul a fost descoperit, autopsia a arătat că în plămânii lui Rasputin se afla apă, ceea ce demonstra că acesta era încă în viață când a fost aruncat în râu.

Sfârșitul sângeros al lui Rasputin a marcat începutul sfârșitului pentru țarul Nicolae și țarina Alexandra: la zece săptămâni după moartea lui Rasputin, Revoluția Rusă din 1917 a răsturnat dinastia Romanovilor, iar după doi ani, Nicolae și întreaga sa familie au fost executați în Siberia.

În timpul revoluției, cadavrul lui Rasputin a fost exhumat și incinerat de mulțimea dezlănțuită.

 

 

 

 

 

Surse:  https://frumoasaverde.blogspot.ro; aici și aici

04/06/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN CAPITOL DIN ISTORIA RUSILOR: PARLAMENTUL RUS SI PRINCIPIUL AUTOCRATIEI

 
 
 
 
 

 

DIN ISTORIA ALTORA: Primul parlament rus şi principiul autocraţiei

În perioada feudalismului, politica interna a Rusiei Mari este marcata la nivel instituţional de doua tendinţe complementare.

Prima tendinţa este cea autocrata, manifestata prin prerogativele extinse ale ţarului si dublata de sprijinul religios al acestor prerogative, mostenire a Imperiului Bizantin.

Totusi, in perioada secolelor al XVI-lea si al XVII-lea isi face apariţia in peisajul politic rusesc, respectand sablonul statelor europene, Zemskii Soborsau Adunarea Întregii Ţări.

Puterea autocratica a ţarilor nu era limitata de legi sau de tradiţii. Au existat totusi o serie de concesii facute boierilor pentru a le obtine sprijinul, in special in perioada vremurilor tulburi sau pe parcursul primilor ţari din dinastia Romanovilor. Totusi, originile despotismului rus nu sunt foarte clare.

Prima explicatie in acest sens ar fi modelul oferit de autoritatea absoluta a hanilor tatari. Intrucat cnejii moscoviti fusesera functionarii hanului in domeniul colectarii impozitelor, acestia au avut ocazia de a se familiariza cu metodele despotismului oriental.

Aceasta teorie este sprijinita si de existenta unor cuvinte din vocabularul rus care deriva direct din denumirile mongolo-tatare precum trezoreria si banii ( kazna si denga) dar mai ales de faptul ca limbajul rusesc de represiune are radacini orientale (bici, lanturi, sclavie si executie).

O alta explicatie pentru dezvoltarea autocratiei ruse rezida in transmiterea traditiei bizantine a regalitatii prin intermediul Bisericii Ortodoxe.

Spre deosebire de situatia din Europa apuseana, unde papa si clerul exercitau o autoritate independenta de cea a conducatorilor seculari, biserica din Rusia legitimeaza puterea tarului.

Ca urmare a cristalizarii doctrinei celei de-a treia Rome in secolul al XVI-lea si dupa incoronarea lui Ivan al III-lea ca tar (imparat), la Moscova incep sa prinda contur notiunile de destin si misiune religioasa, imperiala.

Biserica Ortodoxa din Rusia a propovaduit natura divina a puterii regale si a consfintit ideea conform careia tarul era o fiinta demiurgica, ridicand aceasta interpretare la rangul de dogma.

Desi relatiile dintre tar si supusi nu respectau mereu cadrul protocolar, ceremoniile si procesiunile la care participa acesta se desfasurau, de cele mai multe ori, conform unui ritual elaborat si impresionant.

Astfel, secretarul unei ambasade engleze venite la Moscova in 1664 sustinea ca „Ţarul, ca un soare scanteietor… imprastia cele mai somptuoase raze, fiind suit, la modul cel mai magnific, pe tronul sau” [Paul DUKES, Istoria Rusiei, Editura ALL, Bucuresti, 2009, pg. 84].

In toate sferele de activitate – politica, militara, economica si religioasa – tarul era autoritatea suprema. El era seful statului, unica instanta politica, proprietar al pamanturilor, comandant al armatei, stapanitor prin drept divin si carmuitor al bisericii.

Totusi, in anumite momente, tarii au fost nevoiti sa recurga la anumite concesii pentru a-si pastra privilegiile sau pentru a-si apara teritoriul. Zenskii Sobor a fost o astfel de concesie.

Considerata un parlament in faza incipienta, Zemskii Sobor sau Adunarea Intregii Ţari, formata din Duma boiereasca, Sfantul Sinod la care se adauga si un numar de boieri cu rang inferior, a fost pentru prima oara convocata de Ivan al III-lea pentru a-l sfatui in probleme politice importante, precum declararea pacii sau a razboiului. Ivan al IV-lea (Ivan cel Groaznic) convoaca si el Zemskii Sobor in 1549 pentru a-si anunta noile politici in fata acesteia.

Ulterior, in perioada vremurilor tulburi, neexistand nici un succesor la tron, acestei adunari ii revine sarcina de a alege tarul din cadrul celor mai puternice familii nobiliare. Asa ajunsese la tron in 1613 tarul Mihail Feodorovici Romanov.

Practic, tarul Mihail Romanov datora alegerea sa razboinicilor pomesciki (categorie de boieri improprietariti de tar care isi pastrau pamanturile daca furnizau un numar fix de razboinici, format din taranii care le munceau pamanturile).

Acestia ajunsesera sa fie majoritari in cadrul Zemskii Sobor ca urmare a politicilor lui Ivan al IV-lea.

Prin urmare, tarul Mihail a luat o serie de masuri favorabile pomesciki-lor insa nu doar din recunostinta ci si din pragmatism deoarece acestia continuau sa furnizeze cea mai importanta parte a armatei cu ajutorul careia tarul isi putea apara teritoriile de inamicii externi (polonezii si suedezii ocupau in 1613 o mare parte a teritoriului rusesc) dar si de rascoale.

Astfel, intre anii 1620 si 1630, tarul Mihail a adoptat o serie de decrete prin care stabilea caracterul ereditar al proprietatii pomeste si a limitat numarul pomesciki-lor la aceia care puteau demonstra ca descind dintr-un stramos pomescika, asigurandu-si astfel sprijinul acestei clase de boieri care va fi numita de istorici nobilimea de servicii.

Ivan cel Groaznic si tronul sau de fildes

Mult mai importanta este sarcina politica ce revenea acestei nobilimi de servicii, exemplificata prin Zemski Sobor deoarece aceasta institutie politica si-ar fi putut pune amprenta mai puternic asupra culturii politice rusesti tocmai datorita dependentei militare a tarului de membrii acesteia.
Rolul principal al acestei adunari era acela de a redacta petitii tarului. Cu toate ca Zemskii Sobor era lipsita de trasaturile distinctive ale institutiilor omoloage din Europa, aceasta avea totusi acelasi caracter reprezentativ.

Dar, spre deosebire de ele, Zemskii Sobor nu avea puteri in domeniile strangerii veniturilor si nici nu controla visteria tarului.

Mai mult decat atat, nu exista nici o reglementare privind desfasurarea dezbaterilor din cadrul adunarii si nici nu au existat stipulari legate de drepturile ei in raport cu coroana.

Prin urmare, chiar daca avea un rol pur consultativ, tarul o putea convoca sau exclude de la deciziile politice dupa bunul sau plac. In momentul in care monarhia nu a mai depins de sprijinul clasei nobilimii de servicii, Zemskii Sobor nu a mai fost convocata.
Tarul Mihail Romanov a reusit sa obtina plecarea suedezior in 1617, oferindu-i regelui Gustav Adolf teritorii in Karelia si recunoaste in 1618 pierderea Smolenskului in fata polonezilor pentru a retragerea trupelor acestora de pe restul teritoriilor rusesti. Recucerirea Smolenskului si a Ucrainei de Est intre 1654 si 1667 va fi meritul tarului Alexei Mihailovici Romanov.

Tot in timpul domniei lui Alexei Romanov are loc reforma militara care va stopa influenta pomesciki-lor. Se formeaza astfel un corp de muschetari (streliti), militari instruiti, recrutati din randurile taranimii iar costul acestui nou tip de organizare militara era platit din impozite.

Se formase deja un corp birocratic, controlat de tar si raspunzator numai in fata acestuia, care se ocupa cu guvernarea provinciilor si colectarea taxelor.

Sprijinul militar al nobilimii de serviciu nu mai era astfel necesar, tarul avand la dispozitie o armata mult mai bine echipata si instruita. Astfel, din anul 1653 Zemskii Sobor nu a mai fost convocata.
Colaborarea dintre tar si Zemskii Sobor ar fi putut impune Rusiei o noua conduita politica tocmai datorita dependentei militare a tarului fata de majoritatea membrilor acestui parlament embrionar.

Desi cu 4 ani inainte de ultima convocare a acestei adunari, razboiul civil din Anglia se terminase prin victoria trupelor Parlamentului, tarul Alexei Romanov reuseste sa pacaleasca orice limitare a principiului autocratiei.

Totusi, nici Oliver Cromwell nu era dornic sa guverneze limitat de Parlament. In Franta, Starile Generale nu aveau nici ele un rol important, fiind convocate rar, numai pentru obtinerea unor venituri. Nu era inca vremea principiilor liberale.

Sursa: Inforusia.ro si Certitudinea.ro

22/04/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: