CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 30 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 30 iulie în istoria noastră

 1401: Domnitorul moldovean Alexandru cel Bun (1400-1431) a încuviinţat pri ntr-un hrisov înscăunarea unui episcop armean la Suceava, cetatea de scaun a Moldovei, document ce poate fi socotit un adevărat „certificat de naştere” pentru comunitatea armenilor aşezaţi în spaţiul românesc.

1350 a fost anul în care a fost construită din piatră biserica Sfânta Maria (foto), cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Botoșani, cel mai vechi lăcaș ortodox armean din Moldova și cel mai vechi lacas de cult al unei comunități armene din Europa.

Actul original se află în Arhivele Episcopiei Armene din Lvov.

După acordarea dreptului de a avea un episcop, Alexandru cel Bun emitea un alt hrisov, la 8 octombrie 1407, prin care chema negustorii armeni din Polonia să contribuie la prosperitatea oraşelor moldave, promiţându-le scutiri de taxe vamale şi de biruri.

1552 : Garnizoana creştină a cetăţii Timişoarei se predă turcilor în schimbul promisiunii acestora de a o lăsa să plece nevătămată. Turcii nu şi-au respectat promisiunea, iar la ieşirea garnizoanei din cetate, au masacrat-o.

Din acest moment şi până la eliberarea zonei de către austrieci în secolul al XVIII-lea, cetatea Timişoarei va rămâne posesiune  otomana si resedinta a beilor turci.

1625: A ieşit de sub tipar cea dintâi carte a tiparniţei româneşti de la Câmpulung, “Molitfelnicul slavonesc”.

1817: S-a născut la București, arhitectul român Alexandru Orăscu, inginer si matematician și profesor universitar român. Între 1885 – 1889 Orăscu a fost rector al Universității București.

 A fost un promotor al clasicismului in arhitectura si primul preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români (1891-1894).

 A participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească și a fost preşedinte al Ligii Culturale (1890-1892).

 Foto: Arhitectul Alexandru Orăscu

În anii 1840, atunci când arhitectul catalan – român Xavier Villacrosse a fost numit arhitect șef al orașului, funcție pe care a îndeplinit-o între 1840 și 1848, adjunctul său a fost arhitectul Alexandru Hristea Orăscu. Ulterior, a participat la Revoluția de la 1848, respectiv a avut și o carieră de politician, iar în 1876 a fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii publice. Între anii 1891 – 1894 a fost primul președinte al Societății Arhitecților Români.

Clădirea veche a Universităţii din Bucureşti, creaţie a lui Alexandru Orăscu - foto - ro.wikipedia.org

Foto: Universitatea din București

După planurile sale au fpost ridicate Universitatea din București (sediul vechi), Hotelul Carol din Constanța, Biserica Domnița Bălașa și Mitropolia Nouă din Iași.

A conceput în 1893 „planul Orăscu”,un proiect de sistematizare a orașului București, capitala României.

1866: În România  este promulgata noua lege electorala, pe baze censitare. Corpul electoral era impartit in patru colegii pentru Camera Deputatilor si doua colegii pentru Senat.

1884: Se înfiinţează la Bucureşti Institutul Meteorologic Central din România.

1894: S-a nascut la Dorohoi, marele epigramist român Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu), avocat, scriitor şi publicist român; (d. 17 martie 1964, București). Era  fratele scriitorului Ionel Teodoreanu.

A fost un cunoscut gastronom și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. În 1916, mobilizat ca tânăr sublocotenent în Regimentul 24 Artilerie, a luptat pe fronturile din Transilvania și Moldova fiind de două ori rănit, decorat cu Steaua României și avansat la gradul de căpitan.

După război, a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității ieșene, dar a petrecut scurtă vreme în magistratură, la Tribunalul din Turnu-Severin. 

A debutat cu versuri în săptămânalul Capitala al lui Ion Th. Florescu, a colaborat la mai multe reviste: Viața româneascăVersuri și prozăÎnsemnări literareAdevărulAdevărul literar și artisticGândireaLumeaOpiniaContimporanulLumea literară și artisticăBilete de papagalRomânia literarăJurnalul literarRevista Fundațiilor RegaleUniversul literarVremea și la multe alte publicații.

Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, criticul literar George Călinescu comparându-l cu Gargantua și Pantagruel.

Al. O. Teodoreanu a realizat (în colaborare cu Jean Grosu) o traducere în limba română a romanului Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek, publicată în 1956. Textul acestei traduceri a fost republicat de mai multe ori, bucurându-se de un deosebit succes. Neîndoielnic, savoarea acestei traduceri se datorează geniului satiric al lui Al. O. Teodoreanu. 

În perioada comunismului a fost arestat și anchetat de către Securitate.

Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin.

După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist.

1896: Tudor Arghezi debutează la vârsta de numai 16 ani în revista “Liga ortodoxa”, editata de Al. Macedonski.

Tudor Arghezi  (pe numele său de familie Ion M. Theodorescu) s-a născut la Bucureşti în ziua de 21 mai 1880 şi a decedat la 14 iulie 1967, în Bucureşti.

A folosit pentru prima oară pseudonimul de Arghezi în anii 1897-1899, când a publicat proză şi poezii în Revista Modernă şi Viaţa nouă.

Încă de la început, tânărul scriitor s-a simţit atras de poezia modernistă, cu precădere de simbolism. Macedonski spunea despre el în acei primi ani de creaţie că:

„Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”

La 19 ani Arghezi a intrat la mănăstirea Cernica, de unde va pleca patru ani mai târziu.  

Tudor Arghezi

Ca mulţi alţii din generaţia sa, Arghezi a trăit să vadă România implicându-se în Primul Război Mondial, de partea „greşită” în opinia lui, a primit consacrarea în România Mare, şi a cunoscut, de aproape, toate regimurile din cei 30 de ani ce separă realizarea aspiraţiilor naţionale (1918) şi instaurarea regimului comunist (1948).Marele poet s-a raportat diferit la fiecare dintre aceste regimuri, ducând-o mai bine pe vremea Regelui Carol al II-lea, arestat în timpul lui Antonescu, denigrat şi marginalizat de comunişti, dar reabilitat tot de aceştia câţiva ani mai târziu.

Pseudonimul Arghezi provine, explica însuşi scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeşului.

Criticul Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din lucrarea sa „Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale”, o altă explicaţie, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a   celebrilor eretici, Arie şi Geza.

1897 : S-a născut la Trușești, Botoșani, inginerul electromecanic Constantin Atanasiu; d.27 noiembrie 1963, București.

A fost licențiat în drept, consilier în Comisia regală pentru refacerea economică după Al doilea Război Mondial, vicepreședinte al comitetului de stat al planificării, vicepreședinte al ASIT, director al Întreprinderii Franco-Române Brăila, unde a pus în funcțiune o turnătorie de oțel cu cuptor electric, subdirector general al CFR, unde a organizat atelierele CFR Craiova (ulterior Uzinele Electroputere Craiova).

S-a remarcat prin munca depusă la reconstrucția căilor ferate și a telecomunicațiilor, distruse în parte după al doilea război mondial, la mecanizarea porturilor. A activat ca membru CAER și CSP și a conceput planuri pentru electrificarea României. A organizat și condus învățământul universitar de inginerie economică.

1897: S-a născut la Targu Jiu, pictorul gorjean Iosif Keber, specializat în pictura bisericească şi restaurarea lăcaşurilor de cult.

Pictorul Iosif Keber – o monografie ilustrată” | Ştiri locale de ultima  ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro

A fost urmaşul unei familii de evrei din Flandra care s-a stabilit în România în anul 1735 .

Iosif Keber s-a stins din viaţă  la 19 aprilie 1989, şi a fost înmormântat în cripta familiei din cimitirul Bisericii din Vădeni (Sişeşti), Târgu-Jiu

 În amintirea sa, o stradă din Târgu Jiu a primit numele de Strada Iosif Keber.

1899: S-a născut Radu Mironovici, om politic român, unul din fondatorii Mişcării Legionare şi Comandant al Bunei Vestiri.

Foto: Radu Mironovici (n. 30 iulie 1899, Arbore, Suceava – d. 29 iulie 1979, Ţigăneşti – în prezent Comuna Ciolpani, Ilfov).

După al Doilea Război Mondial fost arestat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. O parte din detenţie a executat-o la Penitenciarul Aiud, unde a devenit foarte religios.

În perioada 1962-1964 a fost unul dintre colaboratorii principali ai aşa numitului comitet al  „reeducării”.

A fost eliberat în 1964 în baza Decretului de graţiere 411 a deţinuţilor politici şi s-a retras la mănăstirea Ţigăneşti.

 1909: S-a născut portretistul Silvan Ionescu, o personalitate a graficii româneşti; un adevărat cronicar în imagini al vieţii cultural-artistice româneşti şi internaţionale de-a lungul a şapte decenii, tatăl istoricului şi criticului de artă Adrian-Silvan Ionescu; (m. 1999).

 A urmat Facultatea de Arhitectură și studii de artă la Kunstakademie din Berlin.

Începând cu anul 1927, a fost o prezență constantă în paginile celor mai importante publicații culturale românești ale secolului XX , fiind un adevărat cronicar în imagini al vieții cultural-artistice românești și internaționale de-a lungul a șapte decenii.

Este celebru pentru portretele lui Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, George Bacovia, Ion Minulescu, Octavian Goga, Nicolae Labiș, Marin Sorescu, Lucia Sturdza Bulandra, Grigore Vasiliu Birlic, Radu ­Beligan, Toma Caragiu, Ion Caramitru, George Enescu, Dinu Lipatti, Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan, Luciano Pavarotti. A fost distins cu Ordinul Cultural (1968)

1919: A murit in  comuna Broşteni, judeţul Neamţ, Vasile G. Morţun, autor dramatic, prozator şi ziarist, om politic socialist, apoi liberal, unul din fruntaşii vieţii politice româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea (deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri).

A fost primul deputat socialist în Parlamentul României în 1888, trecând apoi în anul 1899 la liberali, cu „gruparea socialiştilor generoşi”.

De asemenea a fost unul dintre primii iniţiatori ai cercurilor socialiste din ţara noastră; (n. 30 noiembrie 1860, oraşul Roman).

A avut funcţii de ministru în guvernele liberale ale lui Dimitrie A. Sturdza şi Ion I.C. Brătianu.

1921: In România unita  este votată Legea pentru definitivarea reformei agrare si împroprietarirea taranilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.

Legea nr. 3610/1921 pentru Reforma agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș a fost promulgată de Regele Ferdinand I , la 23 iulie și a intrat în vigoare la 30 iulie.

Prin această lege, s-au expropriat parțial moșiile celor rămași în țară și în totalitate domeniile celor plecați (în terminologia legii, cei declarați absenteiști).

1922: S-a născut la Cluj, cântăreața de muzică populară și de romanțe Ana Pop-Corondan; d. 9 februarie 2005, Cluj-Napoca.

Ana Pop Corondan – Electrecord | Folclor Românesc

În urma Dictatului de la Viena s-a refugiat la București. A fost solistă vocală la Teatrul „Constantin Tănase”, alături de Maria Tănase, Ioana Radu, Gică Petrescu, Rodica Bujor, Ion Luican, , etc. Revenită la Cluj, a cântat cu Orchestra populară a Filarmonicii de Stat Transilvania, până la pensionare (1963–1967). A efectuat numeroase imprimări la Radiodifuziunea Română (Cluj și București) și la casa de discuri Electrecord.

Cântecul cel mai cunoscut al artistei este M-am suit în dealul Clujului, înregistrat în anul 1963 cu orchestra Ansamblului folcloric de cântece și dansuri al Sfatului Popular al Capitalei, dirijată de Traian Târcolea. A fost distinsă cu Ordinul național Pentru Merit, în grad de Cavaler (2002).

1929: În România fost adoptată Legea pentru organizarea penitenciarelor și instituțiilor de prevenție. A intrat în vigoare la 1 ianuarie 1930

Legea instituia sistemul progresiv englez, prin reglementarea a trei faze în pregătirea condamnatului pentru a fi redat vieții libere: 1) izolarea individuală, aplicată în raport cu condamnarea, fără a depăși 3 ani pentru recidiviști; 2) faza de ținere în comun pe timpul zilei și izolare noaptea; 3) colonia de muncă, în care condamnații munceau în comun și erau cazați, pe timpul nopții, în dormitoare comune.

Totodată, legea recunoștea regimul politic în închisori. Art. 12, alin. (6) din lege prevedea:

Când detențiunea este pronunțată ca pedeapsă politică, condamnații vor fi închiși în celule numai dacă vor cere și dacă construcțiunea penitenciarului permite aceasta. De asemenea deținuții politici vor purta îmbrăcămintea lor proprie, vor coresponda prin scrisori, primi cărți, reviste și orice fel de publicații, vizite și să-și procure lucrurile necesare de dormit, alimente prin propriile lor mijloace, conform dispozițiilor regulamentului. Ei vor fi obligați să muncească, însă vor avea facultatea să-și aleagă una din muncile practicate în penitenciar, sub supravegherea directorului penitenciarului, să se îndeletnicească cu o muncă intelectuală”.

 1932: S-a născut Mircea Păcurariu, preot, profesor de teologie, istoric, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe Române, membru corespondent al Academiei Române din 1997.

A obținut titlul de Doctor în Teologie cu teza Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Țara Românească și Moldova în secolele XVI-XVIII (1968). 

1932 Mircea Păcurariu

A fost profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, apoi în învățământul superior, la Catedra de Istoria Bisericii Române de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu.

A deținut gradele didactice de asistent, conferențiar și profesor titular (din 1971) pentru limbile latină și greacă. A fost hirotonit diacon, preot (1971), iconom stavrofor (1976). A fost președinte al Comisiei de Istorie Eclesiastică Comparată din România.

A fost distins cu Ordinul național Steaua României în grad de Ofițer (2000), Ordinul Crucea Patriarhală (1977, 2002, 2009) „pentru activitatea meritorie îndelungată desfășurată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic”. Dintre cărțile publicate: Începuturile Mitropoliei TransilvanieiPolitica statului ungar față de Bisericaromâneasă din Transilvania în perioada dualismuluiPagini de istorie bsericească româneascăIstoria Bisericiiromânești din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș până în 1918Basarabia. Aspecte din istoria Bisericii și aneamului românescSfinți daco-romani și româniDicționarul Teologilor Români, etc.

1936: A decedat in localitatea Agigea, judeţul Constanţa, naturalistul Ioan Borcea,  fondatorul staţiunii zoologice marine de la Agigea (1926) si  membru corespondent al Academiei Române din 1919.

Imagini pentru naturalistul Ioan Borcea,

Alături de Grigore Antipa, a fost întemeietorul hidrobiologiei în România; (n. 13 ianuarie 1879, comuna Buhoci, judeţul Bacău.

1948 (30 iulie – 18 august): S-a desfăşurat, la Belgrad, o conferinţă internaţională care stabilea noul regim de navigaţie pe Dunăre între Ulm şi Marea Neagră, prin braţul Sulina, şi excluderea statelor neriverane din Comisia de Control a Dunări.

Au participat reprezentanţii guvernelor Austriei, Bulgariei, Cehoslovaciei, Franţei, Marii Britanii, României, SUA, Ucrainei, Ungariei şi URSS.

S-a înfiinţat o nouă Comisie a Dunării (cu sediul la Galaţi şi apoi la Budapesta), alcătuită din reprezentanţii statelor riverane (care a început să funcţioneze la 11 mai 1949).

1952: S-a născut Ilie Ilaşcu, om politic basarabean, fost deţinut politic al regimului separatist de la Tiraspol, erou al luptei de eliberare nationala a romanilor basarabeni; (n.Taxobeni, Moldova).

Este unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din R.S.S.Moldovenească, senator în Parlamentul României, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două Legislaturi (1994-1998) și (1998-2000), membru al Partidului România Mare și senator în Parlamentul României (2000-2004) și (2004-2008). În perioada 2001-2008 a fost membru titular al Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegației României.

Ilie Ilașcu a absolvit școala militară și a servit ca ofițer în Armata U.R.S.S. A absolvit de asemenea facultatea de  Economie a Institutului Agrar de la Chișinău și a lucrat ca economist-șef la Institutul de cercetari științifice ”Dnestr”, din orasul Tiraspol, in R.S.S.Moldovenească.

După desființarea U.R.S.S. a servit Ministerul de Interne a Republicii Moldova.

Ilie Ilașcu este unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din R.S.S.Moldovenească / Republica Moldova (1988-1992). Președinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989-1992, an când a fost lichidată de forțele separatiste ale Republicii Moldovenești Nistrene).

Participant la luptele armate de la Nistru (1992) în războiul moldo-rus de la Nistru, în calitate de comandant al detașamentului cu destinație specială ”Bujor” al Ministerului de Interne a Republicii Moldova.

Acuzat de „terorism şi instigare împotriva autoproclamatei Republici Nistrene” şi condamnat la moarte (1993) de către o instanță neconstituțională subordonată politic Moscovei, a fost eliberat sub presiunea opiniei publice (2001), dupa ce a fost deținut politic al regimului de la Tiraspol (1992-2001), condamnat la moarte.

În urma presiunilor efectuate asupra autorităților Federației Ruse, de către comunitatea internațională, și îndeosebi de conducerea APCE și UE,  la 5 mai 2001 Ilie Ilașcu a fost  transferat la Chișinău și predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova, ajungand in scurttimp in România.

Multe din activitățile sale politice de la Tiraspol și îndeosebi activitatea sa în perioada de război, nu se cunosc sau  se cunosc foarte puțin si doar din sursele militare rusești, respectiv faptul  că Ilașcu și unitatea sa specială luptând în spatele frontului a adus mari pierderi Armatei a 14 Rusești și bandelor de cazaci veniți să lupte în Transnistria.

În anul 2000, Ilie Ilașcu a primit cetățenia română și a fost ales senator în România din partea partidului ”România Mare”, județul Vaslui.

În 2004, Curtea Europeană pentru drepturile omului a admis plângerea în favoarea reclamanților (grupul Ilașcu) și a a dispus ca Rusia să achite un total de aproximativ o jumătate de milion de euro pentru despăgubiri iar Republica Moldova a fost obligată să achite o sumă mai mică.

Astazi, Ilie Ilașcu locuiește în România.

Este Cavaler al Ordinului Steaua României ( din 2001) și al Ordinului Republicii  Moldova, din  2010.

1970: La Arad s-a desfăşurat primul meci internaţional de fotbal feminin din România: Foresta Arad – Olimpia Zdar Nad Sazavou, Cehoslovacia.

1980: În România, în zona castrului roman de la Hinova, a fost descoperit un tezaur de obiecte din aur tracice, din sec. XII i.Hr.

Tezaurul de la Hinova este format din peste 9.639 piese, cântăreste cinci kilograme şi este cel mai mare tezaur preistoric descoperit în România.

 Lucrarile începute în 1967 pentru constructia celor doua hidrocentrale de pe Dunăre, Portile de Fier I si II au constituit punctul de plecare al unor vaste cercetari arheologice.

1985: S-a născut la București, cântăreața de muzică pop-dance și latino Elena Gheorghe.

Elena Gheorghe, siluetă de invidiat în costum de baie. Imaginile cu care  și-a încântat fanii pe Instagram

A debutat pe scenă cu muzică populară la vârsta de trei ani, cântând un duet împreună cu mama sa, cântăreața de muzică populară Marioara Man Gheorghe.

În adolescență a participat la câteva festivaluri naționale, apoi a câștigat trofeul festivalului Ursulețul de aur din Baia Mare.

A făcut parte din trupa Viva, alături de Adela Popescu, în 2002, a devenit vocea principală a formației Mandinga.

Este și o apreciată cântăreață din folclorul aromân.

 1985: A decedat la București, desenatorul  şi caricaturistul român de origine armeană, Cik (Hacik) Damadian; (n. 6 august 1919, Constanța).

CALENDAR / Pe 6 august 1919 s-a născut plasticianul HACIK (CIK) DAMADIAN |  araratonline.com

1996: A murit Constantin Teaşcă, renumit antrenor de fotbal si scriitor de carti sportive; (n.25.09.1922).

A fost în două perioade scurte antrenor al echipei naționale de fotbal a României: septembrie – noiembrie 1962 și octombrie – noiembrie 1967, fiind înlocuit după 0-6 cu Spania și 0-6 cu Ungaria.

S-a remarcat ca autor al mai multor cărți de specialitate, dar și de beletristică sportivă. După 1986, a fost observator federal și lector la Școala Națională de Antrenori.

 1999:  Preşedintele Emil Constantinescu a semnat Decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 10 septembrie 1996.

2003: Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara au efectuat, în premieră naţională, un intratransplant de celule stem în vederea regenerării muşchiului cardiac, la un pacient cu infarct miocardic.

2003: Criminalul  grec Konstantinos Passaris a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la detenţie pe viaţă, pentru dublul asasinat şi pentru furtul a peste jumătate de miliard de lei de la casa de schimb valutar “Le Petit Bijou”.

Passaris de România, încătușat la Iași

2007: A  decedat Patriarhul Teoctist, pe numele de mirean Toader Arăpaşu, intâistătător  al  Bisericii  Ortodoxe  Române  timp de  peste 20 de ani,  întronizat  la 16 noiembrie 1986; (n. 7 februarie 1915).

Imagini pentru Patriarhul Teoctist,photos

A fost  cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi  membru de onoare al Academiei Române din 1999.

2017: A încetat din viață la București, interpreta română de muzică uşoară; (n.24 decembrie 1967).

A urmat între anii 1980-1983 cursurile Școlii populare de artă din București. În anul 1973 debutează în emisunea „Prietenii lui Așchiuță”.

În anul 1981 participă la Festivalul național „Cântarea României” unde obține mențiune în etapa republicană. În 1984 a obținut Trofeul Festivalului de la Mamaia interpretând melodia „Joc de copii”, compusă de Laurențiu Profeta, după ce, cu un an în urmă primise din partea juriului, la același festival, Premiul Tinereții.

Video Marina Scupra, condusă pe ultimul drum

După ce a obținut trofeul la festivalul Mamaia, a început colaborarea cu compozitorul Dan Dimitriu, cel care i-a devenit soț. În 1994, a jucat în comedia „Concurs de seducție”, din distribuția căreia au mai făcut parte Horia Brenciu și Tino Furtună de la „Holograf”.

Marina Scupra a cântat în spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București.

În 2001 a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu”.

În ultimii ani a fost profesoară de canto – muzică ușoară la Școala Populară de Artă din Pitești, iar copii îndrumați de ea au câștigat numeroase premii la festivalurile pentru copii.

2019: A decedat la București, omul de știință și politicianul român Marcian Bleahu, membru de onoare al Academiei Române în cadrul Secției de Științe Geonomice (28 iunie 2018); (n.14 martie 1924, Brașov ).

Geograful brașovean Marcian David Bleahu, membru de onoare al Academiei  Române - NewsBV

A fost de profesiune geolog și speolog, A practicat și alpinismul.Este cunoscut pentru contribuțiile științifice la dezvoltarea teoriilor tectonicii globale (cu aplicații în studiul geologiei Carpaților), pentru pionieratul și dezvoltarea speologiei dar și pentru popularizarea științei și a ecologiei în România.

După Revoluția din Decembrie 1989, Marcian Bleahu, alături de Toma George Maiorescu, a înființat Mișcarea Ecologistă din România (M.E.R.), materializând astfel crezul său profesional privind ocrotirea naturii și a mediului. Este ales senator la alegerile din mai 1990 pentru primul Parlament liber postcomunist și devine ministru al Mediului în cabinetul Stolojan.

În această poziție a elaborat o întreagă legislație (un alt pionierat) și a încercat să integreze România în convențiile și programele internaționale privind mediul. În 1992 este desemnat vice-președinte al Conferinței ONU pentru mediu și dezvoltare de la Rio de Janeiro. În anul 1996 este ales senator, din nou, pe listele electorale ale C.D.R. din partea Federației Ecologiste din România (F.E.R.). A făcut parte din Comisia de politică externă și din grupul parlamentar P.N.L.

Autor a 41 de cărți și a 126 de lucrări științifice de specialitate, a peste 400 de articole cu diferite subiecte și conferențiar cu peste 500 de apariții publice, inclusiv la radio și televiziune, un pionier al utilizării multimedia în cadrul conferințelor, Marcian Bleahu a fost una dintre cele mai importante personalități științifice din a doua jumătate a secolului XX din România.

2019: A încetat din viaţă la București, în urma unui cancer pulmonar. marea actriță română  FLORINA CERCEL.

Cunoscuta actriţă de teatru si film s-a născut pe 28 ianuarie 1943 la Piatra Neamţ şi în cei 41 de ani de carieră a interpretat nenumărate roluri realizate cu farmec, talent şi într-o maniera specială, care trăda o experienţă bogată, care fascina şi  impresiona publicul spectator.

Când era in clasa a cincea , tatal ei, instrumentist într-o fanfară militară, a fost arestat politic. Florina, impreuna cu mama si sora ei sau intors la Botoşani de la Râmnicu Sărat unde locuiau datorita serviciului militar al tatalui, unde au rămas pana la întoarcerea acestuia din detenția de la Canal, unde isi ispaşise pedeapsa.

Florina Cercel a terminat Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, promoţia 1964, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea si Victor Moldovan si a fost repartizata la Teatrul Dramatic de Stat din Galati unde a stat doar un an după ce a debutat pe scenă.

A fost în tinereţe una dintre cele mai frumoase românce.

 In 1965a lucrat la Teatrul National din Timişoara, unde a interpretat multe roluri importante, cucerind admiratia publicului si va lucra până-n 1973.

Din acest an câstiga prin concurs un loc la Teatrul National din Bucuresti.

 Şi-a pierdut primul soț pe vremea când avea doar 29 de ani. Acesta era doctor și s-a stins din viață în urma urma unui cancer bronho-pulmonar.

In 1970 a debutat în film cu rolul din “ Fraţii ” de Mircea Moldovan si Gica Gheorghe, şi va avea la  activ peste 25 de apariţii cinematografice.

A filmat si pentru televiziune atât inainte de 1989 si in prezent in telenovelele / serialele realizate de trustul Pro, marca Promance .

În cei peste 50 de ani de carieră, a avut peste 100 de roluri în teatru, film şi radio.

Este deţinătoarea Premiului UNITER, pentru cea mai buna interpretare feminina / 1990 in realizarea rolului Vassa Jeleznova din „ Vassa Jeleznova „ de M.Gorki iar in 2002 primeste Premiul Ministerului Culturii si Cultelor pentru cea mai buna actrita a anului in rolul Anna Andreevna din piesa „ Revizorul „ de N.V. Gogol si primeste Ordinul National „ Serviciul Credincios „ in grad de Cavaler.

 Astăzi este „Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane”; proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 68/192 din 18 decembrie 2013,  este marcată în fiecare an pe 30 iulie, pentru a creşte gradul de conştientizare a situaţiei victimelor traficului de fiinţe umane şi pentru promovarea protecţiei drepturilor lor.

 

 În ceea ce privește traficul de persoane în România, un raport al SUA evidențiază problemele majore cu care țara noastră se confruntă și lipsa de implicare a autorităților.

Traficul de persoane este pe plan internațional o industrie criminală de miliarde de dolari, a doua ca profitabilitate după traficul de droguri. 

În Europa, peste jumătate din victimele traficului de persoane sunt exploatate în scopuri sexuale. o industrie criminală de miliarde de dolari și a doua ca profitabilitate după traficul de droguri.  În Europa, peste jumătate din victimele traficului de persoane sunt exploatate în scopuri sexuale.

Victimele sunt bătute și violate în mod repetat, private de libertate și terorizate.

Un raport din 2012, arată că în România au fost înregistrate 1.041 de victime ale traficului de persoane, dintre care 526 au fost exploatate sexual. Aproape jumătate din femeile traficate au fost minore.

Un alt raport, din 2017, arăta că numărul cazurilor este în creștere. Numărul precis al victimelor nu poate fi cunoscut pentru că victimele traficului de persoane, fie nu se consideră victime, fie nu vor să admită acest lucru în acte oficiale.

Din aceste motive, numărul real este unul mult mai mare.

Mai grav, în 2019, raportul SUA privind traficul de persoane în România arată că situația este și mai dramatică, neîndeplinindu-se standarde minime pentru eliminarea traficului de persoane.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/30/o-istorie-a-zilei-de-30-iulie-video-2/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Valentin;Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos si Andronic; Lasatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului

Sfinții Apostoli Silvan, Crescent și Sila – Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

Sfantul Valentin

In fiecare an, la data de 30 iulie, Biserica Ortodoxa Romana face pomenirea unui ales apologet al valorilor moralei crestine. Este vorba de Sfantul Sfintit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei.

Martirizat la Roma in a doua jumatate a secolului al treilea, el a ramas in constiinta Bisericii lui Hristos ca vindecator al celor bolnavi si sfant al iubirii crestine si al familiei. In plina zi de sarbatoare, Sfantul Valentin ii binecuvanteaza pe credinciosii romani, o particica din sfintele sale moaste fiind depuse in Biserica Delea Noua, din Bucuresti.

Sfintii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos si Andronic au făcut parte din randul celor 70 de Apostoli ai lui Hristos.

Sfantul Sila a fost trimis de la Iersualim la Antiohia, impreuna cu Pavel si Barnaba, ca sa lamureasca disputa legata de taierea imprejur: daca trebuie sau nu sa fie taiati imprejur cei care vin la credinta in Hristos. Sfantul Sila a fost hirotonit episcop al Corintului.

Sfantul Silvan a fost episcop al Tesalonicului si a primit multe chinuri pana la trecerea sa la cele vesnice.

Sfantul Crescens a fost mai intai impreuna-lucrator cu Sfantul Apostol Pavel (II Timotei 4: 10), iar apoi Episcop in Galatia si misionar in Galia, unde a primit moartea muceniceasca in vremea imparatului Traian.

Sfantul Epenetos este pomenit in Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel (16: 5) si a fost Episcop in Cartagina.

Sfantul Andronic, care a fost Episcop al Pannoniei (Romani 16: 7) si a vestit invatatura lui Hristos in Italia.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. istoriculzilei.blogspot.ro;
  11. CreștinOrtodox;
  12. Cinemagia.ro.

30/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 27 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 27 iulie în istoria noastră

1807: Constantin Ipsilanti vine la conducere pentru a treia oară în Ţara Românească (27 iulie – 16 august 1807).

Constantin Ipsilanti (1760 – 24 iunie 1816), fiul lui Alexandru Vodă Ipsilanti și tatăl lui Alexandru Ipsilanti Eteristul, a fost domn în Moldova (între 8 martie 1799–4 iulie 1801 și octombrie–noiembrie 1806) și în Țara Românească (1 septembrie 1802–august 1806), apoi administrator al Țării Românești sub ocupația rusească (27 decembrie 1806–31 mai 1807 și 27 iulie/8–16/28 august 1807). Din 1806, în timpul ocupației ruse a Principatelor Dunărene, Imperiul Țarist a încurajat o uniune provizorie a acestora, sub sceptrul domnitorului Constantin Ipsilanti.

Prin această tactică, Imperiul Rus a încercat să câștige simpatia Principatelor Române, uniunea formală a acestora fiind planificată pentru anul 1830. Cu toate acestea, planurile s-au schimbat în urma Păcii de la Tilsit, dintre Țarul Alexandru I al Rusiei și Împăratul Napoleon I al Franței, motiv pentru care Ipsilanti a plecat în Rusia, împreună cu familia sa, în anul 1807.

1818: S-a născut (15/27 iulie)  mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu.

Mitropolitul Iosif cel milostiv - 115 ani de la trecerea sa la Domnul

În 1831, unchiul său ierodiaconul Teofilact l-a dus la Mănăstirea Sfântul Spiridon ca să învețe carte.

La 23 Ianuarie 1835, este călugărit sub numele de Iosif. În 1863, este egumen la Mănăstirea din București.

În anii 1864 – 1870, arhimandritul Iosif Naniescu a fost profesor de religie la gimnaziul „Gheorghe Lazăr” și la liceul „Matei Basarab” din Capitală. În anii 1870 – 1871, a fost director la Seminarul Central.

La 23 aprilie 1872 arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar în ianuarie 1873 este numit episcop de Argeș. La 10 iunie 1875 este ales mitropolit al Moldovei , iar la 6 iulie același an este instalat la Iasi.

A  fost din 1888, membru de onoare al Academiei Române.

A decedat la Iași, la 26 ianuarie 1902.

1862 (27 iulie/8 august): Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul nr. 168 privind înfiinţarea Departamentului Trebilor Străine, precursor al Ministerului Afacerilor Externe de astăzi. Decretul a fost publicat la 1 august 1862 în „Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite”

Concomitent au fost trimiși la Paris şi la Constantinopol reprezentanţi ai Principatelor române unite care aveau misiunea de a obţine recunoaşterea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza.

Decretul Domnesc nr. 168 din 27 iulie 1862 semnat de Alexandru Ioan Cuza, prevedea înfiinţarea următoarelor secţii ale ministerului: Cancelarie, Afaceri Consulare, Politic, Contencios, Publicaţii Oficiale. La conducerea acestuia a fost numit Apostol Arsache. Apariţia instituţiei care avea ca principal obiectiv reglementarea legăturilor externe ale tânărului stat a impulsionat eforturile de emancipare politică şi de dobândire a unui statut internaţional, care să impună România drept stat independent şi suveran (27.VII/8.VIII).

1865: România a aderat la Convenția telegrafică internațională de la Paris, semnată la 17 mai 1865.

Statul român se afirma, astfel, împotriva voinței Turciei, ca subiect de drept internațional, alături de statele suverane (27 iulie/8 august).

  1875: S-a născut Paul Gore, istoric şi publicist din R. Moldova, autorul unor  importante  contribuții  la studiul istoriei românilor basarabeni.

Paul Gore (1875-1927), român basarabean; om politic, istoric şi ...

A susţinut mişcarea de eliberare a Basarabiei şi de unire a acesteia cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919; (m. 1927).

1917: A fost încheiat un protocol între împuterniciţii guvernelor rus şi român şi ai Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România, privind depozitarea, la Moscova, a unor valori româneşti însumînd 7,5 miliarde de lei.

Tezaurul României, încă nerecuperat, conţinea peste o jumătate de miliard de lei, stoc în aur al BNR, titluri, efecte, depuneri, arhive, tablouri parţinînd Pinacotecii Statului şi unor colecţionari, precum şi documente, obiecte de cult etc.

1918: A fost fondat Spitalul Witting (denumit în prezent Spital Clinic Nr.1 Căi Ferate Witting), situat lângă Gara de Nord.

Spitalul Witing – Restaurare | Popp & Asociatii

Întemeietor a fost doctorul Traugott Witting, care a pus bazele chirurgiei vasculare din România.

1921: La Mihăileni, jud. Bălți, România (azi R. Moldova) s-a  nascut Eugen Coșeriu, filolog romanist de origine basarabeană, membru de onoare al Academiei Române (din 1991) ; (d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania).

Eugen Coșeriu (n.1921- d. 2002), filolog romanist de renume mondial, de origine basarabeană

 A fost Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice.

Opera științifică a lui Eugen Coșeriu n-a cunoscut prea multe ediții în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză și alte limbi.

Traducerea în românește a Lecțiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău și București.

Eugen Coșeriu a menținut legături strînse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori atît în satul său natal, cît și la Bălți, București, Cluj, Chișinău.

În calitatate de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar atunci caqnd acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul.

Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurg autoritățile de la Chișinău, promovînd ideea existenței unei limbi moldovenești, în cadrul conferinței științifice Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia și Bucovina, Eugen Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o mereu, că:

„A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică.

Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.

Domnul Eugen Coșeriu a absolvit liceul “Ion Creangă” din orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iași, apoi Roma; a mai studiat filosofie la Universitatea din Milano.

Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania.

Din 1963 și pînă la sfîrșitul vieții a fost profesor la Tübingen. Mai multe generații de discipoli ai lui Eugen Coșeriu constituie Școala de lingvistică de la Tübingen.

A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume. Conform afirmației lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coșeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al științelor omului”.

 1925: S-a născut  poetul şi traducătorul Marcel Gafton; (m. 1987).

1930: România  a concesionat serviciul național de telefoane companiei americane „International Telephone and Telegraph Corp.”

Foto: Palatul Telefoanelor din Bucuresti

1930: S-a născut la Ilişeşti, Suceava  prozatorul, poetul şi dramaturgul Gheorghe Scripcă; (d. 5 ianuarie 2002, Bucureşti).

Gheorghe Scripcă - Wikipedia

A absolvit Facultatea de Filologie la Iaşi în anul 1954. In 1954 Uniunea Scriitorilor i-a decernat premiul pentru poezie.

A scris piese de teatru pentru copii şi scenarii pentru spectacole cu actori, cu păpuşi şi marionete si a facut  traduceri şi adaptări din limba bulgară.

În perioada 1955 – 1959 a fost lector universitar la Conservator, Institutul de Arte Plastice şi Institutul de Teatru din Bucureşti. Între anii 1959 – 1960 a fost redactor la Editura Tineretului, apoi, (1961 – 1962) la „Revista Sindicatelor”.

Între 1963 – 1990 a lucrat ca redactor la Televiziunea Română şi Radiodifuziune.

După pensionare, din 1990 până in 2002, a colaborat cu publicaţia „Meridianul Românesc” din S.U.A.

1937: S-a născut poetul, prozatorul şi traducătorul Pan Izverna (pseudonimul lui Pantelie Tărăbâc); (m. 30 noiembrie 2013).

Biografia zilei: Pan Izverna - altmarius

1944 (27/28):  A avut  loc o consfătuire secretă la care au participat Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş (PCR), generalii Constantin Sănătescu şi Constantin Vasiliu-Răşcanu (reprezentând Palatul Regal şi  respectiv, Armata), precum şi Grigore Niculescu-Buzeşti (din partea PNŢ), la care s-a decis ca mareşalul Ion Antonescu să fie înlăturat de la putere la 15 august, dată care a fost schimbată ulterior.

1946: S-a nascut  Alexandru Tocilescu, regizor de teatru si film (“Repetabila scenă a balconului”, “Amanţii însângeraţi”, “Oblomov”, “Poker”).

1956: România devine membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – UNESCO (înfiinţată la data de 16 noiembrie 1945, cu sediul la Paris).

1962: A încetat din viaţă pictorul Ion Ţuculescu,  personalitate complexă, de profesie biolog şi medic.

S-a făcut cunoscut mai ales ca pictor (“Pană de păun”, “Femei la seceriş”); (n.19 mai 1910).

 

Imagini pentru ion ţuculescu

 

Foto: Pictorul Ion Ţuculescu, autoportret și foto

1966: A încetat din viaţă folcloristul Ion Muşlea, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne, membru corespondent al Academiei Române din 1947.

A condus Arhiva de Folclor din Cluj, începând din 1930; (n. 29 septembrie 1899).

1969: S-a născut Dacian Julien Cioloş, inginer agronom, om politic, prim-ministru al României din 17 noiembrie 2015; comisar european din partea României pentru domeniul agriculturii în cadrul Comisiei Europene între anii 2010 şi 2014; ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale (2007-2008).

Dacian Cioloș: Există o majoritate destul de clară de centru-dreapta. Sunt  gata să îmi asum responsabilitatea conducerii guvernului

A fost consilier special pentru securitate alimentară al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker (iulie-noiembrie 2015); europarlamentar din partea Alianței 2020 USR-PLUS în legislatura 2019 – 2024; din 2019 este președinte al Grupului Renew Europe din Parlamentul European.

1990: Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.

Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august.

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2

1999: A murit Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist.

Împreună cu Ştefan Boldija a înfiinţat formaţia de muzica pop-rock „Semnal M”, în anul 1977; (n. 1948).

2000: A încetat din viaţă publicistul şi comentatorul radio Eugen Preda, primul director general al Radiodifuziunii Române dupa Revolutia din 1989 (1990-1994).

Imagini pentru director eugen preda

 Eugen Preda (29 septembrie 1929- 27 iulie 2000), publicist şi comentator de radio.

A fost primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990-septembrie 1994).

A lucrat la Radiodifuziunea Romană din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreagă sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii  şi a obţinut prin lege funcţionarea  SRR pe 4 canale naţionale şi reţeaua studiourilor regionale.

2005: A murit muzicologul şi compozitorul George Sbârcea (pseudonim Claude Romano).

Tatăl său, Constantin Sbârcea, a fost ultimul medic personal al împăratului Imperiului Austro-Ungar, Carol al IV- lea, iar bunica după tată a lui George Sbârcea a fost soră cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Elie Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).

George Sbarcea a devenit celebru cu  cântecul Ionel, Ionelule, una dintre cele mai populare melodii de muzica usoara romaneasca din toate timpurile,  lansat în 1937 pe scena Teatrului Alhambra.

Primele interprete ale melodiei Ionel, Ionelule au fost Lulu Nicolau şi Lisette Verea, un duet de succes al epocii.

A cesta nu a fost singurul mare succes al compozitorului.

Hiturile sale „Un tango de adio”, „Dar-ar naiba-n tine dragoste”, „Inimioară inimioară”, au depăşit la randul lor graniţele timpului.

A călătorit in Tibet, unde a devenit ucenicul spiritual al lui Dalai Lama timp de doi ani (aici s-a iniţiat în yoga, chiromanţie şi astrologie).

Stăpânea 7 limbi (română, maghiară, germană, franceză, italiană, engleză şi suedeză).

Foto: George Sbârcea (alias Claude Romano, n. 23 martie 1914 la Topliţa – d. 27 iulie 2005 la Bucureşti).

A fost si un jurnalist incisiv şi incomod, dar de mare succes. Concomitent cu cronicile muzicale scrise între 1940-1944, publica articole cu caracter literar şi de natură politică, antisovietică, în ziare precum RampaPorunca vremiiViaţa,Neamul românesc şi Curentul (care se întreceau să-l publice,fiind un nume care dădea bine pe pagina întâi la vremea respectivă).

I-a cunoscut indeaproape pe Cioran, pe Eliade, pe Nae Ionescu.

În 1940, Dictatul de la Viena l-a determinat să se mute cu familia la Bucureşti, unde George Sbârcea a fost încadrat la Ministerul Propagandei, Secţia Secretariat, având responsabilitatea de a ţine legătura telefonic cu redacţiile ziarelor.

La scurt timp a fost cooptat în Direcţia Presei Străine, deoarece cunoştea mai multe limbi străine (aici fiind însărcinat să intre în legătură cu jurnaliştii străini acreditaţi în ţară).

Maestrul Sbârcea a fost primit în cancelaria unde Mussolini îşi primea înalţii oaspeţi de stat. 

Discuţia s-a întins pe parcursul a două ore, deoarece Mussolini s-a interesat despre situaţia economică a românilor pe care vroia să îi sprijine.

Interviul a apărut în ziarul Curentul condus de Pamfil Şeicaru şi a fost preluat de alte ziare din Europa.

În acelaşi an, 1942, George Sbârcea reuşeşte formidabila performanţă de a-l intervieva pe Führer. Primirea a fost la Berschergarden, o reşedinţă a lui Hitler.

Faima de gazetar a lui Sbârcea era atât de mare, încât nu a trebuit să aştepte decât o săptămână aprobarea de a-l întâlni pe Adolf Hitler.

A fost arestat de cateva ori. Prima data de contrainformatiile maghiare, in timp ce incerca sa intre in Clujul ocupat.

Pentru o vreme, după 23 august 1944, George Sbârcea a colaborat sporadic, sub pseudonim, la ziarul Drapelul.

După 1944, viaţa lui George Sbârcea a luat o intorsătură dramatică. Noile autorităţi comuniste au pornit o adevărată vânătoare pentru prinderea celui care, în opinia lor, a fost un slujitor al hitlerismului.

Timp de un an, s-a ascuns în comuna Petelea, judeţul Mureş. În 1947, este arestat şi judecat de Tribunalul Poporului, pentru că a „trădat idealurile democratice“.

Sentinţa a fost de 15 ani de temniţă grea, adică singur în celulă. Urmează un traseu halucinant al puşcăriilor comuniste: Jilava, Aiud, Gherla.

A fost bătut cu bestialitate, în special peste mâna dreaptă, cea cu care a scris împotriva democraţiei şi a Uniunii Sovietice.

 A fost eliberat după opt ani de ocnă grea, în 1956, la insistenţele ambasadelor străine acreditate la Bucureşti.

De-a lungul vieţii, George Sbârcea a scris şi tradus 83 de cărţi, a scris nenumărate articole pentru diverse ziare înainte şi după război, şi a elaborat o serie de studii printre care Obiceiuri, cântece şi jocuri magice din comuna Topliţa.

În 1968, după 24 de ani de interdictie, a primit acceptul autorităţilor de a participa la diverse festivaluri şi reuniuni cu caracter internaţional. În 1979, a reuşit să plece în vacanţă cu una dintre cele două fiice ale sale la Viena. Întors în ţară fără ea, a avut probleme în continuare cu Securitatea.

După mai mulţi ani şi cea de-a doua fiică a reuşit să fugă în străinătate. În prezent, ambele fete, Cristina şi Tereza, sunt stabilite în Statele Unite.

În ultimii ani de viaţă, pensia mică i-a fost  compensată printr-o slujba la publicatia România Mare, unde a fost angajat pentru recenzii muzicale şi cronici literare.

 Artistul a fost înmormântat la cimitirul Bellu (cimitirul dedicat personalităţilor autohtone de cultură).

Post-mortem, Biblioteca Municipală George Sbârcea din Topliţa îi poartă numele.

 2006: A murit Alexandru Şafran, teolog, filosof, istoric şi literat evreu, român şi elveţian; (n. 1910, la Bacău).

În 1940, Congresul Comunităţilor Evreieşti l-a ales şef-rabin al Cultului Mozaic din România (cel mai tânăr rabin din lume), fiind totodată şi singurul reprezentant al populaţiei evreieşti în Parlamentul României.

Masă rotundă dedicată memoriei Marelui Rabin Alexandru Şafran

În 1947 a fost expulzat din ţară şi s-a stabilit la Geneva. A fost şef-rabin al Comunităţii Evreieşti din Geneva (1948-1997) și membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1997).

2007: A decedat   scriitorul si jurnalistul dizident român Victor Frunză ; (n.8 iunie 1935, Dumitreşti, judeţul Râmnicu-Sărat).

2012: A murit operatorul de imagine şi regizorul de film Viorel Sergovici, ; a lucrat la Televiziunea Română (n. 1947).

2020: A murit dirijorul și profesorul Camil Marinescu; (n. 1964).


CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Pantelimon

Sfantul Mucenic Pantelimon

Sfântul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. A trăit in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, care înseamna “cel in toate puternic ca un leu”, un nume păgân, căci tatăl sau împărtășea credinta în zei.

Însă Evula, mama sa, era creștină. Aceasta moare la putini ani de la nașterea lui Pantoleon. La indemnul tatalui sau termina Scoala de Medicina din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.

Afla de la preotul Ermolae ca Hristos este singurul doctor adevarat. Dupa ce ridica din moarte un copil care fusese muscat de o naparca, prin chemarea lui Hristos, cere sa fie botezat.

Dupa ce primeste botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care inseamna “cel cu totul milostiv”.

Sfantul Pantelimon ajunge dupa putina vreme la o cunoastere desavarsita a artei medicale, incat, imparatul Maximian care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular.

Dupa ce a vindecat un orb, imparatul i-a cerut lui Pantelimon sa renunte la credinta crestina. Pentru ca a refuzat, sfantului Pantelimon i s-a taiat capul.  In loc de sange, a curs lapte din  trupul sau.

Din anul 303, anul mortii sale, Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tamaduitor al bolnavilor, mai multe spitale si asezaminte poarta numele sau.

Sfantul Mucenic Pantelimon este chemat in rugaciuni de catre preotii Bisericii la Sfintirea Apei si la Taina Sfantului Maslu, impreuna cu Sfantul Sfintit Mucenic Ermolae si cu ceilalti sfinti doctori fara de arginti si facatori de minuni.

Mentionam ca la Manastirea Rusicon din Muntele Athos, se afla Capul Sfantului Pantelimon.

Moastele Sfantului Pantelimon sunt prezente si in Catedrala din Constanta, Catedrala Episcopala din Galati, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Manastirea Oasa din Alba Iulia si in mai multe biserici din Bucuresti : Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).

Cum putem sa ne asemanam Sfantului Pantelimon?

La aceasta intrebare, Parintele Teofil Paraian raspunde: “Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi.

Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon…”

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/27/o-istorie-a-zilei-de-27-iulie-video

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. istoriculzilei.blogspot.ro;
  11. CreștinOrtodox.;
  12. Cinemagia.ro;

27/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

ZIUA DE 22 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 22 iulie în istoria noastră

1447 : A decedat domnitorul Ștefan al II-lea al Moldovei (1410 – 22 iulie 1447), fiul voievodului Moldovei Alexandru cel Bun cu o soție nelegitimă, Stanca (Stana). A condus Moldova între septembrie 1434–august 1435, împreună cu Iliaș I (Ilie) între august 1435–mai 1443, singur între mai 1443–mai 1444, în asociere cu fratele său Petru al III-lea între mai 1444–1445, și iar singur, până în iulie 1447. În schimbul Pocuției a fost recunoscut și de polonezi.

1451: Umanistul italian Poggio Bracciolini menţionează în lucrarea  “Disceptationes convivales”, latinitatea limbii române, precum şi continuitatea elementului romanic în cuprinsul vechii Dacii, inca  din vremea împăratului Traian.

Se argumenta pentru prima data cu probe culese direct din spatiul romanesc, latinitatea limbii romane.

1456: Strălucită victorie, la Belgrad, a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei,  împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului.

În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l–a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept “atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos”.

Ioan (Ion) Huniade (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei

Foto: Ioan (Ion) Huniade (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei.

Teritorii administrate de Iancu de Hunedoara la 1456

După cucerirea Constantinopolului (in 1453), sultanul Mehmed al II-lea (Mahomed II-lea)  a pus capăt ultimelor rezistenențe ale Imperiului Bizantin, otomanii devenind stăpînii Bosforului, iar apoi ai Mării Egee și ai Marii Negre.

Turcii au invadat Serbia, cucerind cetatea Ostrovița (1454) si jefuind  tezaurul. Flota otomană s-a regrupat pe Dunăre la Vidin, iar  mobilizarea armatei ungare a avut loc în aprilie 1456. Iancu de Hunedoara a cerut  ajutor extern si a  trimis 5 000 de mercenari la Belgrad, pentru a apăra poarta spre Ungaria, sustinand totodata in Muntenia venirea la domnie a lui Vlad Țepeș, în locul lui Vladislav II-lea.

Iancu de Hunedoara adună 20 000 ostași: trupe ungare, transilvănene și mercenari. În susținerea armatei sale vor veni și 27 000 – 28 000 de pedeștri din rîndurile cruciaților lui Capistrano. Tabăra sultanului Mehmed II-lea, Cuceritorul, avrea însă 100 000 oameni. 

La 4 iulie 1456, sultanul Mehmed II-lea începe asediul Belgradului prin bombardarea fortificațiilor, iar flota otomană de 60 galere și 150 nave mici a blocat aprovizionarea cetății de pe Dunăre.

Din ordinul lui Iancu, flota creștină atacă din două direcții flota otomană la 14 iulie cu 240 nave, silind-o să scoată blocada cetății pe Dunăre.

Concomitent nu înceta bombardamentul terestru al cetății, iar asediații răspundeau cu săgeți și foc de artilerie. Asaltul general al cetății Belgrad a avut loc în după-amiza zilei de 21 iulie 1456, otomanii pătrunzand de două ori în oraș, dar de fiecare dată fiind respinși.

La a treia încercare ienicerii otomani au fost din nou respinși de trupele lui Capistrano amplasate pe podul ce asigura intrarea în cetate. Cruciații nou veniți de pe Dunăre au întărit garnizoana cetății.

La 22 iulie, tabăra creștină dezlănțuie un atac  general, artileria turcă fiind repede capturată, însuși sultanul fiind rănit. Iancu de Hunedoara care a folosit iscusit artileria recent capturată de la otomani, care, la 23 iulie se retrag părăsindu-si  tabăra.

În cinstea acestei glorioase victorii pana in zilele noastre  în toate bisericile catolice, la ora 12 se trag clopotele, marcînd victoria lui Iancu de Hunedoara asupra lui Mehmed al II-lea.

Victoria lui Iancu de Hunedoara a oprit expansiunea otomană pe această direcție timp de  65 ani, pana cand sultanul Suleyman al II-lea Magnificul  va reusi sa cucereasca Belgradul în 1521.

1484 (22 iulie– 7/8. august): In timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova, din iunie – august 1484,otomanii cuceresc Cetatea Albă, care devine raia turcească.

1822: S-a născut la Reghin, Joseph Haltrich, pedagog, filolog, preot şi etnograf sas din Transilvania, pasionat culegător de poveşti şi poezii populare săseşti; (m. 17 mai 1886, Şaeş, Mureş).

A beneficiat de o bursă de studii la Leipzig, in Germania. În timpul petrecut în Germania, l-a cunoscut pe Jacob Grimm, unul din celebrii fraţi Grimm, cu care a purtat o intensă corespondenţă pe tema studiilor de folclor.

După terminarea studiilor din Germania, s-a întors în Sighişoara, unde a condus Gimnaziul din localitate.

În 1854 a publicat, la Berlin, o culegere de basme populare, intitulată Deutsche Volksmärchen aus dem Sachsenlande in Siebenbürgen (Basme populare germane din ţara saşilor, Transilvania). Iniţial, culegerea cuprindea 78 de basme, care i-au atras atenţia lui Jacob Grimm.

Joseph Haltrich a fost preocupat şi de domeniul istoriei, studiind evoluţia şi modernizarea oraşelor Reghin şi Sighişoara. A făcut şi unele cercetări asupra dialectului săsesc.

Cu ocazia aniversării a 450 de ani de la înfiinţare, Şcoala din deal din Sighişoara a primit numele de Liceul Joseph Haltrich , în amintirea sa.

1934: S-a născut la Bucuresti, canoistul evreu român Leon Rotman, primul sportiv reprezentant al României dublu laureat cu aur la Olimpiada de la Melbourne din 1956 şi laureat cu bronz la Roma in anul 1960.


1934: S-a nascut  Leon Rotman, primul sportiv reprezentant al României dublu laureat cu aur la Olimpiada de la Melbourne din 1956 şi laureat cu bronz la Roma in anul 1960.

 

1938: A murit (într-un accident aviatic), Ionel Fernic, pilot civil şi unul dintre primii paraşutişti români, compozitor autorul celebrelor romanţe  “Iti aduci aminte, doamna?”, “La umbra nucului batran”, “Iubesc femeia”, “Pe bolta cand apare luna”, precum si al unor melodii de muzica usoara   “Nu ma lasa sa mor, Marghioalo!”, “Pai calu’ balan!”, “Foaie verde si-o aluna”; (n. 29 mai 1901).

1944: Are loc un puternic bombardament anglo-american asupra Ploieștiului si Bucureștiului soldat cu mari pagube materiale.

In timpul acestui raid executat in opt valuri succesive, pierderile aliate au atins cel mai înalt nivel de la atacul din 1 august 1943, cifrându-se la 24 de aeronave doborâte, reprezentând 5,6% pierderi .

1946: S-a născut politicianul român Petre Roman, inginer şi profesor universitar, cel dintâi prim-ministru al României din perioada post-ceaușistă (decembrie 1989 – septembrie 1991).

Petre Roman - Politica Românească

 

  Tatăl său a fost Valter Roman (născut Ernst sau Ernő Neulander din Transilvania şi de origine evreiască , un lider comunist care a participat la războiul civil din Spania. Bunicul său pe linie paternă provenea dintr-o familie hasidică stabilită la Oradea .

Mama sa, Hortensia Vallejo  activistă comunistă, a fost originară dintr-o familie catolică hispano-bască.

In cursul mandatului său de prim-ministru au fost adoptate  din iniţiativa Guvernului, peste 100 de legi incluzând un pachet ce stabilea mecanismele economiei de piaţă în România precum şi bazele instituţiilor democratice şi ale statului de drept.

1947: S-a născut  atleta română Mihaela Peneş,  campioană olimpică la aruncarea suliţei (Tokyo, 1964).

Mihaela Penes - Comitetul Olimpic si Sportiv Roman

1940: S-a născut Käty Van Der Mije-Nicolau (numele la naştere: Alexandra Ecaterina Nicolau), şahistă olandeză de origine română; (m. 14 octombrie 2013).

A mai plecat o legenda a sahului romanesc: Alexandra Nicolau. – Sah cu  Ceausescu

Tatăl său, Ştefan Nicolau, a fost unul din marii savanţi ai României, creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie.

A fost de şase ori campioană naţională a României la şah, înainte de mutarea sa în Olanda în 1974.

In Olanda a fost campioană naţională de cinci ori, în anii 1974, 1976 – 1979.

A ocupat locul al cincilea in clasamentul mondial in sahul feminin.

 

 1951: S-a născut la Dobești, județul Timiș, Prea Fericitul Părinte Daniel (numele de mirean: Dan-Ilie Ciobotea), Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei (ales de Colegiul Electoral Bisericesc la 12.IX.2007 şi întronizat la 30 septembrie 2007); membru de onoare al Academiei Române din 2007

1967: S-a născut in localitatea Rucăr, judeţul Argeş, cântăreaţa de muzică uşoară Ileana Şipoteanu.

În anul 1983 începe să cânte alături de formaţia Valahia din oraşul Piteşti.

Ileana Șipoteanu | "Ce mult te-am iubit" (Imagini video)

A urmat şi cursurile Şcolii Populare de Artă la clasa profesoarei Cornelia Voica, iar din 1985 s-a  angajat la Teatrul Alexandru Davila unde a activat timp de 5 ani.

În 1986  debuteaza în Televiziune la emisiunea ,,Album Duminical,, si pe scena festivalului de la Mamaia.

A efectuat turnee in Turcia, Italia, Germania, Serbia, Bulgaria, Belgia, Franţa, Austria.

1983: S-a nascut  la Chişinău,  cântăreţul de muzică pop din Republica Moldova, Arsenie Todiraş.

Imagini pentru arseni todiraş photos

Între anii 1999 şi 2005 a făcut parte din renumita trupa O-Zone, iar din 2005 evoluează solo sub numele scenic „Arsenium”.

1986: A decedat popularul cântăreţ român de muzica uşoară, Aurelian Andreescu; ( n. 12 mai 1942 ).

Din anul 1965 a fost angajat la Teatrul Constantin Tănase din Bucuresti,   cu care a efectuat turnee în mai multe ţări din Europa, precum şi în Israel, Cuba, Turcia. În anul 1968 a obţinut locul al III-lea la Festivalul Internaţional al Cântecului de la Sopot, Polonia, la „Ziua discului”.

A făcut parte din echipa României alături de Aura Urziceanu şi Mihaela Mihai care a cucerit Cupa Europei la Concursul de la Knokke, Belgia în anul 1971.

În anul 1973 Aurelian Andreescu a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena, cu melodia „Alerg printre Stele” a compozitorului Radu-Eugeniu Gheorghiu şi a deschis recitalul lui Johnny Hallyday.

De-a lungul carierei, a înregistrat peste 200 de melodii.

A murit în 1986, în urma unui atac de cord. Este înmormântat în cimitirul Ghencea din Bucureşti.

1991: A fost înfiinţată, de către dramaturgul Valentin Nicolau (n. 1960 – m. 2015), Editura „Nemira”, una dintre primele edituri independente din România postdecembristă, considerată drept continuatoare a Ziarului Ştiinţelor şi al Călătoriilor, revistă lunară ce a apărut între aprilie 1990 şi ianuarie 1991.

S-a impus pe piaţa editorială prin colecţia „Nautilus”, în care au fost publicaţi pentru prima dată în România romancieri ca Stephen King, Frank Herbert, Philip K. Dick sau Isaac Asimov şi în care au apărut capodopere ale literaturii science-fiction internaţionale, majoritatea distinse cu prestigioase premii de gen (Hugo, Nebula).

Planul editorial nu a cuprins doar cărţile fundamentale ale literaturii science fiction şi fantasy, ci şi nume mari ale literaturii universale, editura publicându-i, tot pentru prima dată în România, pe John Kennedy Toole, Paulo Coelho, Pascal Bruckner, iar în cadrul colecţiei „Totem”, eseurile lui Elias Canetti sau ale lui Roger Caillois

1998: A intrat în vigoare Convenţia privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptată la Roma la data de 24 iunie 1995. România a depus instrumentele de ratificare la data de 21 ianuarie 1998.

2001: A murit Vlad Mugur, fost regizor al Teatrului  Naţional din Cluj unul dintre  promotorii  mişcării de modernizare a teatrului românesc din anii ’60-’70; (n. 22 iunie 1927).

In 1971 s-a autoexilat, stabilindu-se în RFG (între anii 1982 şi 1987 a condus teatrul din München).

După 1990, Vlad Mugur şi-a reluat colaborările cu teatrele din România; (n. 1927).

2013: A murit Cristina Pepino, actriţă şi scenografă la Teatrul Ţăndărică; (n. 1951).

A fost distinsă cu numeroase premii printre care se numară:

Marele premiu la Festivalul Gulliver de la Galati  si Leopardul de argint de Al. Popescu realizat la Teatrul pentru Copii din Ploieşti; 1998 – Marele premiu la Festivalul Gulliver de la Galaţi pentru spectacolul Pasărea albastră de Maeterlinck realizat la Teatrul Tăndărică, 1998.

Premii Internaţionale: 2001 – Premiul de creaţie, Zagreb, festivalul PIF, pentru spectacolul Adunarea păsărilor – Teatrul Ţăndărică; 2010 –  Premiul de excelenţă pentru cel mai bun spectacol de teatru de păpuşi – la festivalul Golden Magnolia de la Şanghai, pentru spectacolul Pinocchio – Teatrul Colibri, Craiova.

Premiul de scenografie la festivalul international de la Chisinau, 2013, pentru spectacolul Zulenka de la Teatrul Prichindel din Alba Iulia.

2017: A murit compozitorul de muzică ușoară, dirijorul și profesorul Dumitru Lupu; iniţiatorul Festivalului „Mamaia copiilor” ; (n. 1952).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Maria Magdalena

Sfânta și slăvita mironosiţă Maria Magdalena, cea întocmai-cu-Apostolii a fost o ucenică a lui Hristos, numită Maria din Magdala (o cetate din Galileea). Prăznuirea ei se face pe 22 iulie și, împreună cu celelalte femei, în Duminica Femeilor Mironosiţe. În cinstea ei a fost scris și un acatist - foto: doxologia.ro

Sfanta Maria Magdalena  a fost originara din Magdala, un sat pescaresc de pe tarmul vestic al Lacului Ghenizaret.

Ea a fost tamaduita de sapte duhuri necurate de catre Hristos si dupa aceasta minune, a ales sa-L urmeze. Maria Magdalena a asistat la rastignirea Mantuitorului si a fost prima persoana care a aflat de la un inger ca Iisus a inviat.

Potrivit Traditiei, Maria Magdalena L-a propavaduit pe Hristos si in Roma, unde l-ar fi convertit pe imparatul Tiberiu.

Va ajunge si in Efes, spre a-i sta in ajutor Sfantului Ioan Evanghelistul in vestirea Evangheliei.

Se pare ca ea a fost ingropata in pestera in care au dormit somnul de sute de ani Cei Sapte Tineri, pomeniti de Biserica pe 4 august.

Amintim ca racla cu mana stanga a Sfintei Maria Magdalena se află la Manastirea “Simonos Petra“ din Sfantul Munte Athos.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/22/o-istorie-a-zilei-de-22-iulie-video.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. istoriculzilei.blogspot.ro;
  11. CreștinOrotodox.ro.

22/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: