CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

30 de ani de la războiul ruso-român de la Nistru

Românii basarabeni și cei transnistreni, deopotrivă, omagiază în fiecare an la 2 martie Ziua Memoriei.

La 2 martie 1992, forțele armate ruse au deschis focul la Cocieri, provocând moartea unor oameni pașnici și începutul a ceea ce în istorie va rămâne cunoscut ca Războiul pentru independența și integritatea Republicii Moldova.

Așa a început războiul tinerei Republici Moldova, care își declarase de curând independența față de URSS, cu Transnistria separatistă sprijinită de Rusia.

Un mare rol în pregătirea și declanșarea războiului împotriva Moldovei l-au jucat mass-media rusă, ziarele Rusiei încurajând şi justificând la unison agresiunea.

În Republica Moldova au fost dislocate subunităţi ale armatei ruse, detașamente speciale înarmate „Alfa” şi „Delfin”, grupe diversioniste coordonate și conduse de statul-major al Armatei a 14-a ruse, forțe militare cu mare capacitate de luptă, cărora li s-au adăugat formațiunile căzăcești de pe Don și Kuban.

Ele se pregăteau să lupte nu numai cu Republica Moldova, ci și cu forțele armate ale României, amenințând că vor ajunge la Prut, Siret și București.

Cu flori, cu tristețe, revoltă şi resemnare, retrăi m acum tragedia de acum 30 de ani, când, sfidând valul de libertate care cuprinsese lumea fostă sovietică , mercenarii ruși, năimiți de prin toate colțurile spațiului ex-sovietic au năvălit peste Moldova suverană pentru a combate„fascismul românesc” și ca să „salveze”, chipurile, socialismul.

În fapt, cotropitorii urmăreau restaurarea fostului imperiu care începuse să scârțâie din toate încheieturile, ca o corabie putredă ce risca să se scufunde în apele oceanului.

Totul a început de la prăbușirea sistemului socialist mondial și dezmembrarea U.R.S.S. în 15 state independente şi transformarea într-un proces principal în istoria umanității sfârșitului de secolul al XX-lea, evenimente în învolburarea căroraa fost prinsă și Basarabia,cotropită de imperiul rus și sovietic timp de aproape 200 de ani.

Militarii, mercenarii ruși și separatiștii din Transnistria, au acționat rapid și consecvent împotriva organelor de drept ale Republicii Moldova.

În august 1990 rușii au organizat un referendum pentru dezmembrarea Moldovei prin formarea unor republici autonome pe teritoriul său, chipurile la cererea minorităților naționale ruse, ucrainene și găgăuze, iar în luna septembrie a aceluiași an au instalat structuri anticonstituționale : guvern, miliție, procuratură, etc., în așa numita „Republică Autonomă Socialistă Moldovenească Nistreană”.

Toate organele legitime de stat ale Republicii Moldova de pe teritoriul Transnistriei au fost anihilate cu ajutorul organizațiilor paramilitare, batalioanelor de cazaci ruși, care s-au înstăpânit în toate localitățile de Est ale Republicii.

Toate aceste scenarii erau conduse de la Moscova de A. I. Lukianov și coordonate cu A. Bolșakov, I. Smirnov, I. Blohin – șovini rusofili şi mancurții moldoveni autohtoni: Gh.Maracuța, A.Caraman, M. Kindighelean, Gh.Eremia, V.Voronin, P.Lucinschi, A.Sangheli, V. Moțpan, I. Roșca, și alții.

După încercarea de lovitură de stat comunistă de la Moscova, din august 1991, A. Lukianov a fost arestat, apoi eliberat pentru a prelungi scenariul început și lupta subversivă împotriva Republicii Moldova, iar toate forțele proimperiale ruse au rămas în Transnistria.

Mai mult decât atât, în aceste raioane s-au cuibărit foarte multe persoane din serviicile secrete ruse, implicate în evenimentele tragice din Riga, Vilnius și Kaukaz.

O mare parte din lucrătorii K.G.B.-ului sovietic al Moldovei s-a transferat cu munca operativă la Tiraspol.

Activitatea militaro-separatistă a fost preluată și personal coordonată de către generalul A. Ruțkoi, vicepreședintele Rusiei. Încercările guvernului Moldovei de a interzice activitatea separatiștilor, arestarea K.G.B.-iștilor, liderilor separatiști (I. Smirnov, G. Pologov, Kindighelian, etc.), s-au soldat cu eșec.

Înfrângerea Republicii Moldova nu a venit numai de la factorii externi, din Rusia. În toate aceste evenimente de război, o contribuție negativă a avut-o conducerea Moldovei, care acționat impotriva intereselor naționale ale țării.

Republica Moldova, cu concursul conducerii din acea vreme, a pierdut războiul cu Rusia, pierderile economice cifrându-se la peste 40 de miliarde ruble (aprox. 4 miliarde dolari S.U.A.). Republica Moldova a pierdut Transnistria, cu o suprafață de 42 mii kmp, o populație de 700.000 oameni și orașele Tiraspol, Dubăsari, Râbnița, Camenca și Slobozia, iar pe partea dreapta a Nistrului, Rusia a mai negociat cu președintele Mircea Snegur cedarea către Transnistria a orașului Tighina (Bender), terenurile agricole din împrejurimea orașului și localitățile nistrene Gâsca, Copanca, Chițcani, Merinești.

Astăzi, separatiștii Transnistrieni duc aceeași politică agresivă, conflictuală, încalcă dreptul moldovenilor de a vorbi limba maternă, își bat joc de Tricolorul țării, de alfabetul latin, de cultura și tradițiile poporului nostru.

Rusia continuă și astăzi o politică agresivă și umilitoare față de Republica Moldova. Ani de zile guvernele R.Moldova au fost conduse de oameni politici corupți coordonați de Moscova, cu afaceri murdare și dezinteres față de băștinașii moldoveni.

Ieri,președintele R.Moldova, Maia Sandu, a declarat în discursul său la adunarea comemorativă de la Chișinău că a fost vorba de:

„Un conflict armat început acum 30 de ani, care țintea suprimarea independenței și a integrității teritoriale a Republicii Moldova și în care am pierdut sute de vieți, iar alte sute de oameni au fost răniți”.

03/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ISTORIA APROAPE UITATĂ A CELEI MAI ÎNDELUNGATE OCUPAȚII PE CARE A SUPORTAT- O TERITORIUL ROMÂNESC ÎN ULTIMII 3OO DE ANI


Intrarea Armatei Roșii în România, sursă foto: Radio România Actualități

Intrarea Armatei Roșii în România, sursă foto: Radio România Actualități

Ocupația sovietică a României. Armata română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii

Ocupația sovietică a fost cea mai lungă ocupație pe care a suportat-o țara noastră în ultimii 300 de ani. Ea s-a întins pe o perioadă de 14 ani, din 1944 până la retragerea Armatei Roșii în 1958.

Ocupația sovietică a fost brutală iar soldații Armatei Roșii s-au comportat pe teritoriul țării noastre precum o armată de ocupație cu toate caracteristicile acesteia din urmă și nu ca o „armată eliberatoare” staționată într-un stat aliat.

Oficial, după cel de-al Doilea Război Mondial, URSS și-a motivat prezența militară pe teritoriul nostru prin necesitatea de a asigura legăturile cu forțele sale staționate în Austria.

Tratatul de Pace dintre România și Aliați a fost semnat pe 10 februarie 1947. Potrivit acordului, în 90 de zile trupele sovietice ar fi trebui să se retragă.

Exista însă o clauză de care Moscova a profitat și care preciza că sovieticii își pot menține trupele pentru a asigura legătura cu zona de ocupație din Austria.

Totodată, acest tratat a limitat și forța Armatei române la 138.000 de soldați.

În mai 1955, sovieticii, conduși pe vremea respectivă de Nikita Hrușciov, au semnat tratatul de pace cu Austria, astfel încât Bucureștiul a putut ridica problema prezenței Armatei Roșii în România.

Dej s-a folosit de prezența Armatei Roșii și a cerut plecarea sovieticilor abia după consolidarea puterii sale.

Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel care i-a solicitat lui Emil Bodnăraș să-i propună lui Hrușciov retragerea trupelor sovietice.

La început Hrușciov nu a fost încântat deloc de idee, acuzând chiar partea română că nu e recunoscătoare Moscovei. Se întâmpla în 1955, iar România argumenta că o prezență sovietică nu mai era necesară în contextul în care țara noastră era înconjurată de state socialiste.

Hrușciov a acceptat în cele din urmă solicitarea lui Dej, dar acordul privind retragerea a fost semnat abia trei ani mai târziu în 1958. În tot acest timp, Dej, responsabil de stalinizare, a jucat rolul vasalului obedient, inclusiv în 1956 în timpul revoluției maghiare.

Paradoxul face că Gheorghe Gheorghiu Dej, unul din liderii politici din blocul comunist care a atins cel mai obedient nivel față fața Moscovei, avea să devină cel care va da naștere politicii de independență față de Moscova și va pune bazele unui comunism autohton de sorginte naționalistă pe care îl va consolida Nicolae Ceaușescu.

Revenind însă la ocupația sovietică, gestul lui Dej de a cere retragerea trupelor nu trebuie privit ca un act de eroism.

În fond, Dej s-a folosit de prezența Armatei Roșii, iar cererea ca trupele sovietice să părăsească România era făcută în contextul în care liderul comunist român își consolidase puterea dictatorială, partidele istorice erau desființate, iar liderii lor politici mureau sau muriseră deja în închisorile comuniste.

Armata Roșie, o armată de ocupație

2. Soldați ai... (armata-rosie-soldati-sovietici_83999900.jpg)

Foto: Soldați ai Armatei Roșii, sursă foto: Scribd

La mijlocul anului 1946 aproximativ 145.000 de soldați sovietici se aflau în România. După 1950 numărul acestora a fost de aproximativ 30.000, efectul de intimidare fiind deja atins, într-un stat vasal Moscovei.

În România, armata sovietică a fost o armată de ocupație care a recurs la rechiziții forțate, devastări ale bunurilor statului și au jefuit proprietățile private.

Soldații Armatei Roșii au tratat militarii români ca pe inamici. Un raport din martie 1945 al Inspectoratului General al Jandarmeriei precizează că în decurs de patru luni au fost înregistrate 189 de agresiuni ale Armatei Roșii doar împotriva  militarilor români.

Majoritatea dintre aceste incidente s-au soldat cu morți și răniți după ce s-a deschis focul. Totodată, în septembrie și octombrie 1944 au avut loc 828 de devastări ale sediilor de stat, fiind jefuite 1.121 de depozite și 22.103 locuințe ale cetățenilor români.

Și acestea sunt cifre menționate în rapoarte. Situația la nivelul general al țării era infinit mai gravă.

Istoricul Adrian Cioroianu explică, în volumul său „Pe umerii lui Marx: o introducere în istoria comunismului românesc”, psihologia soldatului sovietic: „în mare parte copii de ţărani de pe teritoriul URSS, fără o pregătire serioasă în afara umanismului comunist pe care-l asimilaseră în şcoala primară (şi care, evident, împărţea lumea, fără nuanţe, în buni şi răi după cum spunea o dogmă politică pe care ei nu trebuiau s-o înţeleagă ci doar s-o înveţe pe de rost), aceşti soldaţi capabili de eroisme şi de sacrificii imense (pe care Armata Roşie le-a şi făcut) simţeau că nu mai pot fi opriţi în drumul lor spre Berlin. Convinşi totodată că au intrat în România ca eliberatori, poate că mulţi dintre ei se aşteptau la mai multă recunoştinţă din partea unui popor care-i privea mai degrabă cu suspiciune şi teamă”

Armata română a încercat, fără succes, să opună rezistență Armatei Roșii

Armata română a încercat inițial să opună rezistență Armatei Sovietice care se comporta ca pe teritoriul inamic. Un ordin din 30 septembrie 1944, al generalului Gheorghe Mihail, preciza următoarele:

„ Armata, poliţia şi jandarmeria se vor opune cu ultima energie, la nevoie chiar recurgând la arme, în cazurile când ostaşi sovietici, izolaţi sau în grupuri, sau alţi indivizi care utilizând fraudulos uniforma sovietică vor încerca să ridice cu forţa sau să jefuiască bunurile Statului sau particulare„.

Pe data de 9 octombrie generalul Mihail revine cu o circulară care avea ca scop prevenirea incidentelor dintre cele două armate. El cerea ostașilor noștri să evite, în discuțiile directe sau cele telefonice, orice remarcă provocatoare la adresa sovieticilor. 

Istoricul Adrian Cioroianu semnalează că pe data de 26 decembrie 1948 s-a semnat între Republica Populară Română și Uniunea Sovietică o Convenție referitoare la staționarea Armatei Roșii. Erau stabilite obligațiile țării noastre. 

Astfel, autoritățile române trebuiau să spună la dispoziție sovieticilor cazărmi, aerodromuri, localuri de serviciu, câmpuri de instrucție etc. Și, asemenea armatelor de ocupație, Bucureștiul a plătit rușilor „eliberarea”.

S-au achitat pentru trupele sovietice chirii ale locuințelor și a altor clădiri, energie electrică, aprovizionare cu apă și alte alimente. De-a lungul ocupației au existat mai multe astfel de acorduri pentru aprovizionare. 

Ocupația Armatei Roșii, plătită de statul român

Potrivit unui acord din 8 iulie 1949, „specialiștii” – consilieri sovietici plasați în structurile Armatei noastre –  beneficiau de locuințe mobilate în mod gratuit, serviciile de întreținere precum lumina, telefonul sau apa le erau plătite de statul român. La fel se întâmpla și cu serviciile medicale.

Republica Populară Română achita și transportul acestora din și dinspre URSS. De transport gratuit beneficiau și familiile acestor consilieri.

Iar din 1950, Republica Populară Română, prin Sovrombanc, achita și un salariu acestor consilieri sovietici, între 2.000 și 4.000 de ruble, în funcție de calificarea fiecărora. 

În privința acestei discriminări a condițiilor de viață, în comparație cu ofițerii Armatei române, ca să nu mai vorbim de restul populației secătuită de anii războiului, militarii noștri și conducerea Armatei au fost într-o permanentă neînțelegere cu Armata Roșie, chiar și în anii cei mai obedienți din timpul sovietizării. 

Cu toate că Armata Roșie a părăsit Republica Populară Română pe muzică de fanfară, fiind ovaționată în drum spre gări de oamenii scoși din casă, sovieticii au fost și s-au comportat în cei 14 ani asemenea unei armate de ocupație pe un teritoriu inimic.

Plecarea Armatei Roșii „eliberatoare” e sintetizată perfect, de către istoricul Adrian Cioroianu, într-o singură frază:

„În fapt, Armata Roșie devenea cu adevărat eliberatoare prin însăși plecarea sa”.

Sursă: Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx: o introducere în istoria comunismului românesc, 2005, Editura Curtea Veche, comentată de Tudor Curtifan în publicația https://www.defenseromania.ro.

09/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

COMUNISMUL…

Statuie a lui Lenin, "antihristul", fondatorul Uniunii Sovietice. Lenin este cel care a implementat comunismul şi teroarea ca instrument de stat, cauzând moartea a 100 de milioane de persoane în condiţii deosebit de dure. Muzeul de Istorie Europeană de la Bruxelles.

Foto: Statuie a lui Lenin, „antihristul”, fondatorul Uniunii Sovietice. Lenin este cel care a implementat comunismul şi teroarea ca instrument de stat în Rusia, cauzând moartea a milioane de persoane. Muzeul de Istorie Europeană de la Bruxelles. (HERWIG VERGULT / AFP / Getty Images)

Istoria comunismului

De ce comunismul şi nu alte epoci din istoria umanităţii, de ce mulţi dintre noi nu pot uita coşmarul prin care am trecut până acum douăzeci de ani?

De atunci, unii se prefac că au uitat, alţii chiar au uitat, şi destul de mulţi, aşa-zişii ”nostalgici”, îl regretă!

Cum pot fi uitate toate crimele şi teroarea, procesele şi execuţiile, închisorile şi lagărele de muncă, deportările, frigul şi foamea, toate umilinţele, cum pot fi uitate prostia, incultura, răutatea şi aroganţa torţionarilor şi activiştilor de partid?

Aceste rânduri ar putea fi şi o formă de catharsis pentru cei care vor să se lepede de mentalităţile comuniste şi încă nu reuşesc, căci molima aceasta, comunismul, este extrem de primejdioasă, chiar mortală, scrie https://epochtimes-romania.com/istoria-comunismului.

Când oare va fi creat miraculosul vaccin împotriva ei?

Măcar de n-am uita!

În acest sens, poeta Ana Blandiana, preşedinta Academiei Civice, a rostit cândva această memorabilă frază: ”Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria poate fi o formă de justiţie”.

1. Spre Marea de Sânge

Nimeni nu ştie cum şi când a început comunismul, când au început râurile să se înroşească şi să se verse în aceeaşi Mare de Sânge. Unii cercetători sunt de părere că idei comuniste apar încă din ”Utopia” lui Thomas Morus, în engleză Thomas More (1478 – 1535), avocat, scriitor şi om de stat.

Acest englez era un tip luminat; printre altele, lucru neobişnuit în epoca lui, a depus la fel de mult efort în educarea fiicelor sale precum în educarea fiului său, declarând că femeile sunt la fel de inteligente ca şi bărbaţii….

2. Autorizarea crimelor

Teoretic, principalii responsabili pentru teroarea şi crimele ce vor urma în secolul XX sunt Karl Marx şi Friedrich Engels, coautori ai sinistrului ”Manifest al Partidului Comunist” şi autori ai altor lucrări de acelaşi tip.

Karl Heinrich Marx (1818 – 1883) s-a născut în Germania, fiind fiul unui burghez evreu, convertit la protestantism şi adept al ”Epocii Luminilor”. Culmea e că, din punct de vedere religios, Marx a început ca un creştin fidel, iar idealul comunist l-a îmbrăţişat tot în calitate de creştin, devenind membru al Ligii celor Drepţi, o organizaţie comunist-creştină. Mai târziu, el a devenit ateu şi i-a făcut pe cei din această ligă să se lepede de creştinism, rebotezând-o Liga Comuniştilor! Ca să vezi!…

3. Teroriştii, la putere

Rusia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea era grav bolnavă. Ţarul Nikolai al II-lea era un om slab, speriat de reforme şi, prost sfătuit, violent cu disidenţii şi cu manifestanţii împotriva regimului său. Colac peste pupăză, în ultimii ani ai Imperiului Ţarist, la curte se aciuise şi celebrul şi ciudatul Rasputin, urât atât de aristocraţi şi de intelectuali cât şi de poporul simplu.

Rusia nu se bucurase niciodată de democraţie. Fusese ultima ţară europeană care abolise iobăgia. Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia adoptase ideile marxiste, dar în rândurile sale existau mai multe curente, cele mai cunoscute fiind ale menşevicilor şi bolşevicilor….

4. Paranoia, ca formă de guvernământ

Spre deosebire de Marx, Engels şi Lenin, idolii săi, Stalin provenea dintr-o familie umilă, tatăl său fiind un biet cizmar, care-şi îneca amarul în beţii de cursă lungă.

I.V.Stalin

Viitorul călău, Iosif Visarionovici Djugaşvili, s-a născut în 1879, la Gori, în Georgia, care pe atunci era o provincie rusească. Georgienii fiind deosebit de religioşi, mama lui l-a înscris la Seminarul Ortodox Georgian din Tiflis (Tbilisi), spre a deveni preot. A intrat încă de pe atunci în legătură cu mişcarea georgiană de rezistenţă care lupta împotriva controlului ţarist…

5. Şleahtă de psihopaţi

Printre călăii subordonaţi lui Lenin şi Stalin s-a numărat şi Felix Edmundovici Dzerjinski. El s-a născut în anul 1877 într-o familie de şleahtici polonezi bogaţi, în Belarus, pe atunci în componenţa Imperiului Ţarist. Însă firea nu i-a fost niciodată nobilă. A fost exmatriculat din şcoala din Vilnius pentru ”activităţi revoluţionare”.

Dzerjinski a intrat în Partidul Social-Democrat Lituanian în 1895 şi a fost fondatorul Social-Democraţiei Regatului Poloniei şi Lituaniei. Şi-a petrecut cea mai mare parte a tinereţii în închisorile ţariste. A evadat de mai multe ori…

6. Zdrobirea elitelor

”Rusia scăldată în sânge” este titlul sugestiv al unui roman celebru, scris de Artiom Vesiolîi, despre Revoluţia Bolşevică din 1917 şi războiul civil care i-a urmat. Grăitor titlu pentru acel răstimp! Cum se ştie, Rusia a dat lumii mari scriitori, dar, ciudat, indiferent de opiniile lor politice, prea puţini au emigrat în vremurile acelea de restrişte.

Unii, printre care şi Aleksei Tolstoi, nu au rezistat în Occident şi, de dorul patriei lor înfuntând orice risc, s-au întors în Uniunea Sovietică. Alţii, dintre cei rămaşi, ca Maxim Gorki şi Vladimir Maiakovski, aşteptaseră Revoluţia, punându-se imediat în slujba comunismului…

7. România populară şi socialistă

Cu o autoironie sinucigaşă sau din prostie fudulă, unii conaţionali, inclusiv intelectuali (?), îşi persiflează propriul popor, atribuindu-i toate metehnele din lume, printre care laşitatea şi trădarea, prima fiind deja fixată în celebra formulă ”mămăliga nu explodează”, iar a doua trimiţând deseori la întoarcerea armelor împotriva nemţilor, la 23 august 1944.

Memorialul Victimelor şi Represiunii Comunismului de la Sighet

Că ”mămăliga chiar explodează” s-a văzut de multe ori în istoria noastră, ultima dată în Decembrie 1989. Cât despre aşa-zisa ”trădare” din 1944, se spun baliverne, fiindcă, la fel ca în primul război mondial, tot aşa şi în al doilea, România avea de recuperat teritorii şi de la Răsărit şi de la Apus şi pe primul loc trebuia pus interesul naţional, mai presus de aliaţii vremelnici, care-şi aveau propriile lor interese…

8. Dincolo de saluturile tovărăşeşti

La prima vedere, relaţiile dintre U.R.S.S. şi ţările ”frăţeşti”, ca şi între acestea din urmă, păreau ideale. În anii ’50, în România erau plasate peste tot lozinci pe care scria: ”Trăiască lagărul de nezdruncinat al socialismului”. În realitate, fiecare dintre ţările căzute în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice avea problemele ei, nu doar ideologice.

Astfel, Stalin smulsese teritorii din România, Polonia şi Cehoslovacia, luase ţările baltice cu totul, proclamase zona ocupată din Germania Republică Democrată şi impusese tuturor vecinilor vestici ai Rusiei comunismul, cu excepţia Finlandei, din care însă smulsese Karelia. În acest sens, Republica Populară Română avea şi ea propriile ei probleme de rezolvat…

9. Deocamdată, tot în Europa de Est

Ce s-o fi distrat Stalin, în nebunia lui, în timpul procesului de la Nürnberg, când căpeteniile naziste învinse erau acuzate de masacre, judecate şi executate! El era în tabăra învingătorilor! Ce proces i-ar fi trebuit şi lui, la Varşovia sau la Bucureşti! Dar, pe vremea aceea, masacrul de la Katyn le fusese atribuit tot nemţilor.

Satul Katyn este situat la 20 km Vest de oraşul Smolensk din Rusia. Acolo au fost executaţi aproximativ 22.500 de cetăţeni polonezi, în primăvara anului 1940. Cei mai mulţi dintre cei asasinaţi erau ofiţeri, dar şi civili, capturaţi ca prizonieri în timpul războiului polonez de apărare din 1939…

10. Educaţia, cultura şi ştiinţa

Imediat după instaurarea comunismului în Europa de Est, educaţia, cultura, arta şi ştiinţa au suferit o grea lovitură, toate fiind adaptate după sistemul sovietic. S-a ales praful de toată înflorirea culturală şi ştiinţifică a României interbelice.

Academia Română a fost distrusă prin eliminarea a 20 de membri titulari şi a 50 de membrii corespondenţi. Liceele s-au transformat în ”şcoli medii”, examenul de bacalaureat a devenit ”de maturitate”, nota maximă era 5, după sistemul sovietic…

11.”O bombă atomică spirituală”

Viitorul monstru comunist, Mao Zedong, s-a născut la 26 decembrie 1893, într-o familie de ţărani chinezi. Devenind învăţător, a îmbrăţişat de tânăr ideile marxist-leniniste. Între anii 1927-1937 şi 1945-1949, a condus forţele comuniste în lupta dusă împotriva forţelor naţionaliste, străbătând întreaga Chină pentru a-şi recruta armata, acţiune numită ulterior de ideologia oficială ”Marşul cel Lung”.

Dictators of the 20th Century Quiz | Britannica

În acel răstimp, Mao s-a debarasat de tovarăşii din Partidul Comunist Chinez şi Armata Roşie pe care îi suspecta că îi ameninţă poziţia de lider, acuzându-i de oportunism şi că sunt chiaburi; a pornit o serie de suspendări sistematice printre aceştia, aplicându-le şi înfiorătoare torturi…

12. Molima roşie

Cercetătorii încă nu au explicat convingător cum a reuşit comunismul să molipsească atâţia indivizi, dintre care unii au ajuns la conducerea ţărilor lor, toţi cu apucături de călăi. Cert e că pe nicăieri nu a fost vreun ”comunism cu faţă umană”, această nebunie lăsând în urmă milioane şi milioane de morţi, deţinuţi cu viaţa sfărâmată, ură, corupţie şi sărăcie.

A doua ţară după Uniunea Sovietică peste care s-a abătut ”molima roşie” a fost Republica Populară Mongolă, proclamată astfel în anul 1924. Chiar din acel an, comuniştii ajunşi la putere s-au aliat fără rezerve cu URSS şi, adoptând pe dată metodele lui Stalin, au trecut la înlăturarea şi execuţia sumară a oamenilor politici care nu erau convinşi că alianţa cu marele vecin de la Nord este cea mai potrivită pentru ţara lor…

13. Aşteptând sfârşitul

Cu simţul de observaţie pe care l-a avut întotdeauna, folclorul nostru a surprins exact ce s-a întâmplat în România după evenimentele din Decembrie 1989:

„Comunismu’ n-o muritu,

Doar o ţâr’ s-o hodinitu”.

Ceea ce este foarte adevărat, căci, după cum se ştie, eşalonul doi al activiştilor de partid a preluat puterea în România, precum şi în alte ţări ex-comuniste.

Totuşi, privind retrospectiv, cine s-ar fi aşteptat, la începutul anilor ’80, că, măcar oficial, comunismul se va prăbuşi în Europa de Est, cine ar fi crezut că se va spulbera Uniunea Sovietică?…

31/07/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: