CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE PUŢIN CUNOSCUTĂ – LOVITURA DE STAT DE LA MOSCOVA DIN 1953

 

 

 

Jukov

Foto: În prim plan- mareşalul Jukov

ISTORIA NECUNOSCUTĂ: LOVITURA DE STAT DE LA MOSCOVA DIN 1953, UNUL DIN CELE MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ALE ISTORIEI SECOLULUI 20

 

 

Sângerosul dictator sovietic Iosif Stalin a murit pe 5 martie 1953. Se stie ca a fost asasinat de complotiştii care controlau Kremlinul din umbră, printre aceştia un rol principal jucându-l şeful temutului NKVD, Lavrentii Beria şi liderul de partid, Lazar Kaganovici. 

Dupa asasinarea lui Stalin, a inceput o nouă epurare. Şeful devenise demonicul Lavrenti Beria,  care controla şi barbara poliţie politică din Uniunea Sovietica. 

Mareşalul Jukov, care fusese promovat şi protejat de catre Iosif Stalin,  avea motive serioase sa se teama ca va fi încarcerat după moartea lui Stalin. Jukov era periculos pentru complotişti, deoarece el controla Amata Roşie. 

Acesta a avut o contributie foarte mare la victoria Uniunii Sovietice în cel de-al doilea razboi mondial, dar ajunsese deja sacrificabil in 1953.

In 1952, mareşalul Jukov i-a cerut permisiunea lui Stalin să organizeze instrucţia unor unităţi militare în apropierea Moscovei şi în interiorul oraşului. Permisiunea i-a fost acordată, astfel că, la sfârşitul lui iunie 1953 două divizii încartiruite în Muntii Urali, au început să facă instrucţie în apropiere de capitala rusă. Soldaţi şi tancuri ale armatei roşii au patruns in capitală.

In data de 27 iunie 1953, diplomaţii străini au raportat prezenţa tancurilor şi camioanelor Armatei Roşii pe străzile din Moscova. În seara acelei zile, Beria a lipsit de la premiera piesei de opera de la teatrul Balşoi. Este ceea ce stiu necunoscatorii…

 Jukov a cerut membrilor de încredere din Biroul Politic să aibă pistoalele la ei atunci când se vor prezenta la intâlnirea de la Kremlin. Mareşalii Jukov şi Vasilievski erau membri ai Biroului politic, iar întâlnirea a inceput în data de 27 iunie 1953, la ora 4 dupa-amiaza.

Jukov si Vasilievski erau asezati pe scaune unul lângă celălalt, iar de partea cealaltă a unei mese mari erau asezati Kaganovici si Beria. Intre Kaganovici si Beria se afla o măsuţă de culoare albă, pe care se afla  un telefon, care  avea linie directă cu Liublianka, unde se gasea sediul celebrei închisori politice care funcționa în aceeași clădire cu cartierul general al KGB.

Ridicarea receptorului din furcă facea legătura imediată cu Liublianka. Vasilievski s-a scuzat faţă de toată lumea şi s-a dus în partea cealaltă a încăperii pentru a servi ceai. A ajuns la peretele biroului şi a tăiat cablul telefonului.

Imagini pentru kaganovici photosImagini pentru beria photos

Foto : Lazăr Moiseevici Kaganovici şi Lavrentii Beria

 

Beria şi Kaganovici au vrut sa-si scoata pistoalele, dar Jukov a fost mai rapid in scoaterea pistolului si le-a cerut sa ridice mainile sus. Beria a fost executat chiar in noaptea aceea, de catre membrii Biroului Politic, iar Kaganovici a fost epurat treptat din randurile elitei conducatoare. In aceeasi noapte soldaţii lui Jukov au intrat in Liublianka şi in doua alte cladiri NKVD din Moscova.

Poliţia politică NKVD, precursoarea KGB, asigura  „legea si ordinea” în întreaga Uniune Sovietică la ordinul  Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al conducătorului său suprem.

Soldatii i-au executat pe toţisecuriştii care au refuzat sa se predea. Mii de membri NKVD, dintre care mulţi  evrei, au fost ucişi în acea noapte de vara in Moscova. Aceasta este versiunea istorica relatata de mareşalul Viktor Kulikov, un  fost colonel in trupele armatei roşii care au atacat cladirile NKVD.

 Pe 27 iunie 1953 vârfulpiramidei de putere a fost demolat. Versiunea oficiala a istoriei care spune că Lavrenti Beria a fost arestat şi dupa aceea judecat este doar  pe jumatate adevarata; a existat cu adevarat un proces, dar Beria a fost inlocuit de catre un actor. Mulţi oameni din Uniunea Sovietica şi-au dat seama ca ceva important s-a intamplat la Moscova in vara anului 1953.

Chiar si prizonierii Gulagului au observat o schimbare de comportament brusca si inexplicabila la torţionarii lor. Soldaţii NKVD şi-au pierdut aroganţa specifică şi au începutsă vorbească între ei despre părăsirea ţarii.

Informaţia despre lovitura de stat a ajuns curând la New York. Viaceslav Molotov era ministrul de externe al Uniunii Sovietice şi prin intermediul sotiei sale evreice, avea legaturi cu oligarhia americană.

Molotov a sosit la New York unde s-a intalnit cu „ţarul american” Bernard Baruch, care la rândul lui l-a informat pe presedintele american Eisenhower despre lovitura de stat din 27 iunie 1953, care a reprezentat unul din cele mai importante momente ale istoriei secolului 20.

Aceasta a pus capăt conduceriiclasice a celor doua superputeri de sprijinire  sprijina dominatia zionista.

Mareşalul Vasilievski şi mareşalul Jukov au fost  doi eroi  rusi, care au salvat milioane de vieţi in Uniunea Sovietica şi în intreaga lume, însă după victoria loviturii de stat, Uniunea Sovietica a devenit treptat o ţintă a subversiunii zioniste. 

 Citiţi mai mult pe http://www.thetruthseeker.com şi http://basarabialiterara.com.md

19/03/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O istorie mereu ignorata. Miscarea Legionara si Tribunalul de la Nürnberg

 

Foto:  Acuzati in boxa Tribunalului de la  Nürnberg

 

 

 

 

Adevaruri istorice care au fost mereu ignorate

 

 

 

 

Chiar daca Partidul National-Socialist n-ar fi angajat Germania in razboi si activitatea lui ar fi fost examinata pana in septembrie 1939, cand declanseaza a doua conflagratie mondiala, este indoielnic ca nu ar fi intrat cu titlu prioritar in cercetarile Tribunalului de la Nürnberg si nu ar fi fost aspru sanctionat.

De asemenea, ca hotararile Tribunalului s-ar fi incheiat cu materialul de fapte culese pana la 5 mai 1945, si hotararile nu ar fi fost luate cel putin in perspectiva evenimentelor viitorului apropiat.

Judecatorii au fost preocupati nu numai sa sanctioneze fapte din cadrul strict al razboiului, ci sa pregateasca Europa pentru o perioada previzibila rational.

Sa nu ne inchipuim, de asemenea, ca guvernul de atunci din Romania n-a intrigat in cursul cercetarilor, urmarind sa obtina o condamnare cat mai grava a Miscarii Legionare.

Faptul ca Tribunalul a exonerat-o pur si simplu si a luat o decizie, fara s-o mai treaca prin fata Consiliului de Judecata, reflecta obiectivitatea juriului si, nu mai putin, justetea actelor Miscarii Legionare inainte si dupa al doilea razboi mondial.

Privind lucrurile in realitatea desfasurarii lor, nu poti sa nu te intrebi cum ar fi putut sa se rosteasca o condamnare impotriva unei organizatii care niciodata n-a fost prezenta in arena razboiului cu titlul ei personal si n-a incercat niciodata sa-si imprime titulatura asupra conflictului in toata anvergura lui.

 

 

 

 

Vedeti si  Ce trebuie  stiut despre Miscarea Legionara 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este drept ca Legiunea a pregatit armata nationala si a injghebat ultimele rezistente antisovietice, dar prezenta ei in lupta urmarea mai degraba pregatirea perioadei urmatoare dupa incheierea razboiului, astfel incat Romania sa nu fie solidarizata cu schimbarea de front de la finele lui 1944 si sa se impuna ca un factor activ in edificarea unor stari de lucruri scutite de preponderenta armatelor sovietice si a politicii lor.

Este de retinut ca atitudinea Miscarii Legionare dupa 5 mai 1945 a intampinat dificultati pe care numai intelepciunea si simtul ei politic le-au putut ocoli.

Caci a constituit un adevarat tur de forta politica ei, reprezentata de oameni care in Romania erau urmariti de Securitate, iar in Centrul Europei contactasera oficial reprezentantii puterii americane.

Este drept ca din decembrie 1944, reprezentantii Guvernului de la Viena, convinsi ca rostul rezistentei lor era alimentat de pregatirea unor contacte cu puterea invingatoare si mai putin de convingerea ca razboiul va fi castigat de fortele nationaliste, a prezentat o platforma “politico-diplomatica” susceptibila sa faca fata noilor imprejurari.

Ca atare, era de imperioasa necesitate ca Guvernul German sa recunoasca o misiune reprezentativa a Guvernului National Roman.

Drept urmare, Guvernul National Roman perfecteaza un contact pentru intreaga Germanie, prin intermediul unui Consulat general destinat sa reprezinte Romania in conjunctura de atunci.

Stabilind ca punct de sprijin localitatea Bad Gastein, Vasile Iasinschi – ca presedinte ad interim al Guvernului National Roman – impreuna cu generalul Platon Chirnoaga – in calitate de Ministru de Razboi – si comandorul Baila – ca Director de cabinet al aceluiasi Ministru – formeaza echipa pregatita sa reprezinte Romania antisovietica in negocieri directe cu factorii din Apus.

Un rol de importanta decisiva l-a jucat memorandumul intocmit de Mihai Fotin Enescu – ca Secretar General al Ministerului Afacerilor Straine si Consul General al Romaniei in Germania – ale carui argumente situeaza Miscarea Legionara pe o pozitie pregatita sa respinga orice acuzatie de crime de razboi, de genocid, de xenofobie, de fascism sau de nazism.

N-a avut o mai mica importanta prezentarea Miscarii Legionare pe care inginerul Virgil Velescu a facut-o unei persoane, care a transmis-o generalului Robert Murphy, potrivit celor de la Revista Permanente.

 

 

 

 

 

 

 

 

In decursul unor ample cercetari, exponentii Miscarii Legionare, asumandu-si rolul de reprezentanti ai adevaratei Romanii, nu au fost niciodata in postura de arestati, ci doar de factori centrali in discutii edificatoare cu organele de ancheta ale Tribunalului de la Nürnberg.

Astfel, Comisia Instructorie a acestui Tribunal a exonerat de orice culpa Miscarea Legionara.

Faptul este cu atat mai relevant, cu cat restul organizatiilor nationaliste au fost condamnate pentru crime de razboi si contra umanitatii si, in special, pentru fascism si colaborationism.

Constituie o inimaginabila anomalie, masurile dictate impotriva Miscarii Legionare, nu numai de catre regimul comunist, dar si in perioada de dupa 1990, “ordonantele” confectionate de succesivele guverne ale tarii, care o identifica cu spiritul xenofob, agresivitatea programatica, antisemitismul rasial si excesele dreptei celei mai furibunde, astfel incat s-o tina permanent in afara cadrului legal si s-o acopere de un oprobriu definitiv.

Asadar, exonerata de orice culpa de Puterile din Apus, ale caror criterii politice nu pot fi contestate in cazul de fata, dar condamnata pentru totdeauna in spatiul intern, situatia Legiunii aminteste cazul profesorului George Alexianu, guvernatorul Transnistriei in timpul razboiului, care a fost  felicitat de Guvernul Sovietic pentru omenia si intelepciunea administrarii Transnistriei, dar a fost executat de Guvernul asa-zis roman, pentru pretinse abominabile crime de razboi.

Redactarea si publicarea de catre Mihai Fotin Enescu, a unor documente ale anchetei Tribunalului International de la Nürnberg privitoare la Miscarea Legionara, este inca un gest de asezare pe terenul adevarului a unor calomnii si aberatii pe care o parte din clasa politica autohtona le intretine iresponsabil.

 

 

De Mircea Nicolau, Text aparut in prefata brosurii “Pozitia politica a Miscarii Legionare in vederile Tribunalului International de la Nürnberg”.

Surse: http://www.nationalisti.ro/; /cultural.bzi.ro/adevaruri-istorice /  cultural.bzi.ro/ ; / cultural.bzi.ro/procesele

17/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Testamentul olograf al Mareşalului Ion Antonescu, scris în celulă în noaptea de 23 august 1944

 

Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

 

 

Testamentul olograf al Mareşalului Ion Antonescu, scris în celulă, în noaptea de 23 august 1944: „clauza cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei. Cine poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios?”

Documentul intitulat „Însemnări din celulă”, semnat de mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944, la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti.

„Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15,30 pentru a-I face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte.

Timp de aproape 2 ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă.

La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la Anglo-Americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.

În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 [august 1944], cu Dnii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei [de 23 august 1944] cu Dl G. Brătianu.

D-lui Clodius i-am vorbit în faţa D-lui M. Ant[onescu] pe un ton răspicat şi i-am amintit că atât prin Dl M. Ant[onescu] de acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.

I-am arătat D-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor.

I-am cerut ca şi Dl M. Ant[onescu] să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia Ţării noastre în faţa cataclismului ce o ameninţă şi a mea în faţa Istoriei şi a Ţării şi să-mi dea dezlegarea a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie Ţara şi pe conducătorii ei.

Dl Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am arătat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.

Relativ la conversaţia cu Dl Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-ai arătat numai esenţialul.

Dl Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse. (…)

Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele “să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?

c. – a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine, am arătat Dlui Mihalache …, poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim.

Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat că dacă … de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război.

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să alungăm pe Nemţi din Ţară.


Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi Germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.

Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – În sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe Nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea Rusească cu toate consecinţele ei.

Reamintind toate acestea Dlui Mihalache, D[umnealui] mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească că D[umnea]lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în sprijinul Anglo-Americanilor, însă şi-au făcut convingerea definitivă că aceştia sunt total nepregătiţi pentru a indispune pe Ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţie, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm.

I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte.

Dl Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea D-sale). Bineînţeles, am declinat (refuzat) aceasta.

În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă Dl. Brătianu, care, spre deosebire de Dl Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre Dnii Maniu şi Dinu Brătianu şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.

I-am răspuns că accept cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, să accepte ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată …, prin dezbinarea noastră.

Dl Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la Rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea luată, adică să-I pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace. Generalul Sănătescu a intervenit în discuţii de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, pentru care i-am mulţumit.

Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că “această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu Ruşii.

Acest “mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.

Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: “D-le Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu”.

M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi I-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: “Să-ţi fie ruşine; acestea sunt acte care dezonorează un General”. M-am uitat fix în ochii lui şi I-am repetat de mai multe ori apostrofa.

După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu Dl Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră “Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.

Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie.

După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară.

Nu s-a avut nici o dorinţă de a se da acestei camere-celulă cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.

M[areşa]l Antonescu

23.VIII.1944

Scris în celulă.”

 
 
 

09/11/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: