CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Tratatul cu Ucraina  – Istoria unei trădări naţionale. VIDEO

3 mai 1997: 22 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: Tratatul cu Ucraina. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă pentru a intra în NATO, la îndemnul lui Silviu Brucan

“În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947).

Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului. 
Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvăluie gravele erori săvârșite de factorii decizionali ai țării în desfășurarea negocierilor și în redactarea Tratatului, precum și de parlamentarii chemați să-l ratifice. 
Românii trebuie să cunoască adevărul într-o problemă capitală, în care cenzura, manipulările, propaganda și presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor și al Tratatului.”

Istoric academician  Florin Constantiniu

 

***

La sfârşitul lunii ianuarie 1997 a avut loc reuniunea de la Dovos, pe teme de politică externă ale ţărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni, preşedintele Emil Constatinescu „îşi permite să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teitoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-şi pună problema că un asemenea sacrificiu priveşte întregul neam românesc”.
Despre aceste „discuţii” lansate atunci, presa românească, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV, nu s-a pronunţat.

 În ziua de 3 mai 1997, la Kiev, are loc semnarea de către miniștrii de externe ai celor două țări a tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina”.

Au urmat apoi cei doi președinți, care au semnat tratatul la Neptun la 2 iunie 1997, iar  la 7 iulie 1997, cu 65 de voturi pentru, 50 contra, 3 abţineri, într-o atmosferă de totală confuzie, Senatul României ratifică „Tratatul cu Ucraina”.

Republica Ucraina – stat apărut în 1991 – dispune de un act prin care actuala graniţă îi este recunoscută de statul român. Bucăţi din marmura trupului ţării se desprind, ducând cu ele zidurile Cetăţii Albe şi ale Hotinului, Ţinutul Herţa, sanctuarul de cultură al Cernăuţilor.

În Ucraina sunt înregistrați oficial peste 400.000  de cetățeni de etnie română. Aproape 128.000 locuiesc în regiunea Odessa, în Basarabia de Sud.

La data votării acestui document, preşedintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, iar preşedinte al României – Emil Constantinescu.La 14 iulie 1997 a apărut Legea 129, de ratificare a acestui tratat

Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanţii de atunci nu o mai recunosc.

Iar actanţii, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare naţională, Petre Roman şi Adrian Severin, trăiesc și încă se agită în politica românească.

In cartea ”Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina”, de Tiberiu Tudor, carte scrisă în perioada iulie 1997 – iulie 1999, imediat după semnarea tratatului cu Ucraina, autorul îl acuză pe ”ideologul”Silviu Brucan că a stat în spatele deciziei de a încheia tratatul, el fiind cel care i-a convins pe Adrian Severin și Petre Roman să semneze. 

Iar preşedintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”.

Prin semnarea tratatului cu Ucraina, în iulie 1997, România recunoştea dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii româneşti ocupate prin forţă de fosta Uniune Sovietică.

Astăzi este cât se poate de clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina. Considerentele aderării României la NATO erau de natură geopolitică, de locul în care România este aşezată în Europa.

 

 Articolul 27 din acest document menționează că :

„Prezentul Tratat se încheie pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungește automat pe perioade de câte cinci ani, dacă nici una din părțile contractante nu va încunoștiința în scris cealaltă parte despre intenția de a-l denunța, cu cel puțin un an înaintea expirări perioadei de valabilitate respective”.

Deși fostul președinte Traian Băsescu a criticat vehement Tratatul în fața camerelor televiziunilor, pe parcursul mandatului său a avut de două ori ocazia să îl denunțe, potrivit prevederilor Tratatului, dar NU a făcut-o.

 

 

 

 

Cei care au susținut semnarea tratatului au pretins că aceasta ar fi fost una dintre condițiile puse României pentru a fi acceptată în NATO.

  Astăzi a devenit clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina, ci de cu totul alte considerente de geopolitică globală, acest act politic dovedeşte iresponsabilitatea, oportunismul, dezorientarea sau, după caz, incompetența celor care l-au decis.

  Sub acţiunea propagandei şi educaţiei antinaţionale, comunizantă până în 1989 şi globalizantă după 1989, generaţiile care au fost supuse acestui veritabil proces de spălare a creierului au pierdut conştiinţa apartenenţei teritoriilor de peste Prut la spaţiul etnic unitar românesc şi nu cunosc istoria desprinderii, relativ recente, a acestor teritorii din spaţiul statal românesc.

 

 

 

 

VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=2TJF0cBD7uA

 

 

 

 

Surse: Melidonium via Ziaristi Online

https://www.activenews.ro/stiri-basarabia 

10/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: