CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prof. dr. Alexandru Ghișa, istoric și diplomat :  ”Ceea ce a declarat Horthy că România este pentru Ungaria dușmanul său numărul unu, e valabil și astăzi!!”

Tratatul de la Trianon este parte integrantă a sistemului de tratate de la Versailles. Într-adevăr, a fost printre ultimele semnate și din cauza Ungariei, din cauza faptului că în Ungaria nu aveai cu cine discuta după Revoluția bolșevică a lui Bela Kun, deci a fost nevoie de eliminarea acestui regim comunist, ca Ungaria să poată fi invitată la Paris.

Cei patru mari întruniți la Paris – Statele Unite ale Americii, Anglia, Franța și Italia, după instaurarea regimului Bela Kun, au instituit sancțiuni împotriva Ungariei.  Ungaria nu a fost recunoscută nici în perioada lui Mihály Károly, primul premier al Republicii Ungare și primul președinte republican, nici sub Bela Kun, deci ei au alergat tot timpul pentru recunoașterea Ungariei ca stat, pentru că subiectul de drept internațional era Austro-Ungaria. 

Atunci Austro-Ungaria dispăruse, cu cine să discuți …cu Austria și cu Ungaria, două națiuni care erau națiuni dominante în Austro-Ungaria, dar ambele au fost făcute responsabile de izbucnirea războiului. 

Ungaria, când a venit prima dată la Paris, în 1919, a vrut să se disculpe, că ea nu e vinovată de război, dar i-a plăcut să fie alături de Austria, sub același sceptru al Coroanei Habsburgice. 
Tratatul de la Trianon s-a încheiat târziu, dar numai în urma unui ultimatum din partea puterilor aliate. Ungaria a semnat Tratatul la 4 iunie 1920, iar ratificarea acestuia s-a produs în Parlamentul de la Budapesta, în toamna acelui an.

Dar nu a fost nici o dezbatere în Parlament. Pentru că puterile aliate au transmis din nou un ultimatum Ungariei pentru a ratifica tratatul, în Parlamentul Ungariei s-a tras la sorți cine să participe la votarea acestei Tratificări, pentru că nimeni nu voia să își asume responsabilitatea asupra Tratatului de la Trianon, scrie istoricul si Diplomatul Alexandru Ghișa în publicația brașoveană https://www.infobrasov.net.

Trebuiau să fie 60 de voturi ca Tratatul să fie ratificat.
În consecință s-au tras la sorți 60 de deputați care au votat într-o atmosferă de doliu, îmbrăcați în negru, nimeni nu a scos un cuvânt, au votat ca să fie votat,dar au votat!  Evenimentul s-a produs la 15 noiembrie 1920, iar depunerea scrisorilor de ratificare s-a transmis la Paris, de către guvernul de la Budapesta, la 23 martie 1921.
Tratatul de la Trianon a intrat în vigoare, după ce a fost ratificat de către toate statele semnatare, pe 26 iulie 1921.

Conform unei prevederi exprese din tratat, războiul înceta din punct de vedere juridic odată cu ratificarea Tratatului de la Trianon. Și a încetat războiul la 26 iulie 1921. 

Așa cum Tratatul de la Saint-Germain pentru Austria a fost actul de naștere al Austriei, ca stat independent și suveran, așa și pentru Ungaria, Tratatul de la Trianon a fost actul de naștere a Ungariei, ca stat independent și suveran (vezi harta).

Višegradu Mađarska - karta Višegradu Mađarska (Istočna Europa - Europa)


Pentru România acest Tratat este la fel de important și astăzi pentru că el confirma si asigură frontiera de vest, prevăzută și confirmată la Trianon și după Trianon.



Reporter: În prezent, în mai multe zone din Europa au loc mișcări secesioniste separatiste – cazul Scoției, Catalaniei, mai nou se vorbește de o reconfigurare a granițelor în Balcani. Cât de periculoase sunt aceste provocări și dacă mai pot fi puse sub semnul întrebării granițele actuale ale Europei, ținând cont că tratatele de pace de la Paris au fost reconfirmate la Paris în 1947, dar și prin Acordul de la Helsinki ?
Alexandru Ghișa: Depinde de conjunctura internațională la timpul respectiv. Tratatul de la Helsinki are totuși o prevedere importantă: modificările de frontieră se pot produce în mod pașnic, în înțelegere între părți. Acum, putem privi și acordul de la Helsinki drept o confirmare a tratatelor încheiate până acum în Europa, dar vedeți, mutațiile se produc.

Destrămarea Iugoslaviei a fost o mutație teribilă, dispariția Uniunii Sovietice a produs schimbări.
Vreau să vă spun că Ungaria și-a schimbat vecinii, în afară de România și Austria, Slovenia, Croația, Serbia, sunt state noi, Ucraina, Slovacia, la fel. Și România și-a schimbat vecinii.
Suntem vecini cu Serbia, nu mai suntem cu Iugoslavia, suntem vecini, vrem nu vrem s-o recunoaștem, cu Republica Moldova, cu Ucraina, nu mai avem frontieră cu Uniunea Sovietică, deci mutațiile se produc, depinde în ce măsură noi suntem pregătiți să ne apărăm noi pe noi.
Suntem membri NATO, ai UE, dar nu trebuie să uităm că nouă ne revine salvarea țării în fața unei conjuncturi și a unor mutații radicale în Europa.

Mutațiile se produc cu sau fără voia noastră. Tratatele sunt încheiate, ce l-a obligat pe Putin să își ia înapoi Crimeea, deși semnase un acord la Budapesta pentru recunoașterea frontierelor Ucrainei?
Evenimentele se întâmplă, trebuie să fim foarte atenți, trebuie să ne cunoaștem propria istorie ca să știm să ne apărăm, să știm ce s-a întâmplat ca să evităm pe viitor alte derapaje Lumea se mișcă, chiar dacă aceste tratate sunt, au fost, rămân valabile.
Pe vremea Uniunii Sovietice era o întrebare la Radio Erevan: cu cine se învecinează URSS? Cu cine vrea ea  Azi poți să spui cu cine se învecinează Rusia lui Putin ? Mâine, poimâine o vedem vecină cu România.
Anul 1940 ne-a luat prin surprindere, clasa politică din România era depășită de evenimente la timpul respectiv. Credeți că la ora actuală clasa politică este în cunoștință de cauză și acționează coerent? Nu cred … României i s-a imputat atunci că n-a avut o forță militară capabilă să reziste ocupării Basarabiei și Bucovinei, dar nici în vest.

Ceea ce s-a produs în Ardealul de Nord a fost o dramă teribilă, pentru români, care au trebuit să se refugieze, ca să nu mai vorbesc de cei rămași în Ungaria. Deci, astfel de evenimente se pot produce oricând. Eu am spus de multe ori, forța noastra militară trebuie permanent întărită , ca vor ori nu anumiti aliati !

Reporter: Au fost voci care au atentionat și spun în continuare, chiar la taberele de instruire din secuime care au loc sub umbrela Fidesz și altor organizații din Transilvania,dar  maghiare, că UE ar trebui să clarifice problema Trianonului. Ce vor să transmită aceste mesaje și cum ar trebui abordate de diplomația românească, de statul român? Suntem constienti de posibile consecintze?
Alexandru Ghișa: Diplomația românească trebuie să înregistreze, să monitorizeze toate aceste mesaje și să răspundă în consecință. Trianonul e un tratat dde  pace. România și toate statele europene recunosc acest Tratat. Ungaria nu îl recunoaște.!!
Înseamnă că vrea război, ea se pregătește de război. Ceea ce Horthy a declarat în 1920 – România este dușmanul numărul unu al Ungariei, e valabil și astăzi, și pentru Viktor Orban care vine cand vrea …ca premier si spune ce vrea... Gândiți-vă că Fidesz a contribuit, sub ochii Europei la aducerea osemintelor lui Horthy în Ungaria. E înmormântat în satul lui natal.

Cea mai mare nerealizare a Ungariei ca stat, în 1989-90, in contextul internațional de atunci, e socotit faptul că nu a reușit să schimbe statutul Transilvaniei. 
În 1988-89, în Ungaria se discuta pe  față despre autonomia Transilvaniei și chiar de independență. Să știți că și astăzi, nimeni, în Vest, nu vorbește de autonomia Țării Secuilor, se vorbește de autonomia Transilvaniei, ca primă etapă de desprindere a Transilvaniei de România.

Ei nu mai vor azi, vezi doamne, să se unească Transilvania cu Ungaria, pentru ei, vital e schimbarea statutului Transilvaniei, ca zonă autonomă, independentă, deci ideea unei Transilvanii independente care s-a pus și în 45-47, se pune și azi. Nu le luați ca simple declarații. Statul ungar acționează intens în această direcție, deci România trebuie să fie foarte atentă la aceste declarații și mai ales la acțiunile propriu-zise pe care Ungaria le face pe plan extern. 
După părerea mea, Grupul de la Visegrad a fost creat de Ungaria alături de Polonia, Cehoslovacia, Cehia și Slovacia, astăzi, ca să evite crearea in replica  de către România a unei astfel de alianțe. Dar România nu a fost invitată. Oare de ce?
Vedeți, ei reiau niște inițiative -grupul de la Visegrad e creat pe ideea lui Titulescu care a creat Mica înțelegere. Ca să evite o nouă Mică înțelegere, au creat acest grup de la Visegrad. Noi am făcut demersuri să fim și noi asociați în plan diplomatic, nu au fost de acord și n-or să fie.
Ceea ce a declarat Horthy: – România, dușmanul numărul unu, e valabil și astăzi.!! Horthy a zis trebuie să avem relații diplomatice cu România dar până la momentul la care putem acționași în 1940 au acționat, sustinand ca ”; trebuie să acționăm pentru izolarea României pe plan internațional. De ce nu suntem în Schengen, de ce se opune Olanda și Ungaria ?”
Pe de altă parte, ca fake news, s-a tot bătut monedă pe faptul că … Transilvania s-ar fi asociat cu o Românie săracă, puțin importantă. Fals. Eu am spus în studiul publicat în această carte (România după Marele Război. Provocări politico-diplomatice, 1919-1920, Editura Mega, 2021) că fiecare provincie a venit la România cu ce avea mai bun. Cu minereurile, cu industria, cu pământurile, cu pădurile, dar Regatul României avea ceva esențial, avea Dunărea și gurile Dunării și ieșire la Marea Neagră.

Astăzi, deși nu recunosc, Austria și Ungaria sunt legate ombilical de România, fără România ele nu au ieșire în lume, la mare. Deci în Austria, Dunărea este esențială pentru că pe Dunăre mai ales își asigură transportul mărfurilor în lumea largă, pe cale navigabilă. La fel și pentru Ungaria. Vor nu vor să recunoască, România este foarte importantă și pentru ei.

În Europa toate statele luptă pentru un viitor mai bun, doar Ungaria luptă pentru un… trecut mai bun!

21/01/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Prof.univ.dr. Nicolae Iuga : Un studiu comparativ privitor la situația limbii române în Austro-Ungaria la începutul sec. XX și în Ucraina la începutul sec. XXI.

Ucraina


Pe 25 aprilie 2019, Parlamentul de la Kiev a adoptat o Lege privind „uti­­li­zarea consolidată a limbii ucrainiene ca limbă de stat” (1), o Lege care, prin prevederile sale, depășește cu succes în sens represiv fostele legiferări austro ungare și ulterior fascisto horthyste în domeniul asigurării „supremației” limbii de stat.

Ținta, pe cât de iluzorie, pe atât de periculoasă, ar constitui o ucrainizarea forțată a celor peste 30% de ruși & rusofoni (2) din totalul populației Ucrainei, aproximativ 15 milioane de persoane, în timp ce o jumătate de milion de români și o sută patruzeci de mii de maghiari ar urma să fie, cum se spune cu cinism american, victime colaterale, scrie prof.universitar dr. Nicolae Iuga în Gazeta de Maramures.

Kingdom of Hungary Ethnic map 1910 : r/MapPorn

Foto: Harta etnică a Ungariei la 1910. Românii apar sub numele de ”olasz”

1. Legislația din Austro-Ungaria referitoare la Învățământ


Să recapitulăm pe scurt legislația referitoare la utilizarea limbii
oficiale din perioada austro ungară și respectiv horthystă. Legea XXXVIII din 1868 conținea pre­vederi referitoare la obligativitatea şi libertatea învățământului; mo­dalitățile de înființare a școlilor primare; școlile confesionale; școlile primare înființate de persoane private sau de asociații; şcolile comunale (populare, superioare, cetăţeneşti); şcolile primare de stat; şcolile secundare, seminariile pedagogice; autorităţile şcolare; statutul învăţătorilor (3).
Era, totuși, pentru acea vreme o legis­lație liberală, deoarece dispunea ca fiecare elev să şi pri­mească ins­truc­țiunea în limba maternă, în măsura în care acea limbă e una din limbile obișnuite în comună, cu condiția ca în programa școlară să fie introduse materiile stabilite de către stat. Școala era obligatorie pentru toți copiii cu vârsta între 6 și 12 ani.

Confesiunile religioase aveau dreptul să înființeze școli parohiale pe chel­tuială proprie, cu învățători aleși de către preoți, care le stabileau și salariul, iar statul avea dreptul de a inspecta școlile confesionale, cu scopul de a se realiza o educație unitară.

Dar de la acel moment, 1868, și până la încheierea Primului Război Mondial, timp de o jumătate de secol statul maghiar a urmat o politică de restrângere continuă, până la desființare, a învă­țământului în limbile mino­rităților naționale.
În anul 1872, funcția de Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost preluată de către Trefort Ágoston, un om care a urmărit cu obstinație controlul statului asupra școlilor confesionale, elaborând și o legislație anume în acest sens.

Învățământul în limba minorită­ților naționale se sprijinea pe autonomia bisericilor respective, în consecință autoritățile guvernamentale maghiare au luat măsuri care să limiteze drepturile autori­tăților bisericești asupra școlilor confesionale.

Prin Legea inițiată de către ministrul Trefort, Legea nr. XXVIII din 1876, Inspectoratul şcolar regesc era mandatat să ve­rifice şi să aprobe planurile de învățământ, manualele școlare şi materialul didactic, motivația ofi­cială fiind aceea că fiecărui cetă­țean trebuie să i se ofere condiții corespunzătoare pentru însușirea limbii maghiare ca limbă oficială a statului (4).

Astfel, a fost introdusă și în școlile confesionale predarea obligatorie a limbii maghiare, bineînțeles pe cheltuiala parohiilor respective.

Învățătorii care în termen de patru ani nu își însușeau limba maghiară la cel mai înalt nivel erau înlăturați din școli.
După cum a arătat și un diplomat român celebru, statul maghiar nu a înființat pe seama românilor nici o singură școală (5), dar a folosit școlile construite cu banii româ­nilor în scopul maghiarizării acestora.

În plus, în anul 1891 a mai fost dat un articol de lege, așa zisa Lege a „azilelor” (i.e. a grădini­țelor), prin care se instituia obligația tuturor părinților de a trimite copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani la „institutele azilului”, unde urmau să facă „exerciții de evlavie” (!) interconfesionale și să învețe limba maghiară, împotriva drepturilor universale ale părinților de a dispune de orientarea educativă și confesională pentru copiii minori (6).
În fine, celebra Lege Apponyi, Legea nr. XXVII din 1907 îi transforma pe toți dascălii, inclusiv pe învățătorii de la școlile confesio­nale, în funcționari publici și ca atare aceștia erau obligați să depună un jurământ de credință față de stat (7).

În cazul școlilor confesionale, inspecția școlară putea fi realizată nu numai de către revizorii școlari, ci și de către repre­zentanți ai administrației locale, notari comunali și funcționari de plasă care, dacă nu erau mulțumiți de modul în care era stăpânită și predată limba maghiară, puteau dispune suspendarea învățătorului sau, după caz, îndepărtarea lui din învățământ și închiderea școlii.

Iar la art. 12 al acestei legi era prevăzut dreptul guvernului de a dispune desființarea oricărui tip de școală confesională, dacă acest lucru era cerut de „interese superioare de stat”, desigur fără a se preciza care pot fi aceste interese, hotărârea ministrului de resort fiind inatacabilă juridic.
S a putut observa că, în ultimele două decenii de existență a monar­hiei Austro Ungare, notarii comunali maghiari îndeplineau în același timp și veritabile funcții de poliție politică.

Spre deosebire de primari, care proveneau din rândul comunităților locale, notarii erau numiți de către autoritățile centrale și aveau datoria de a observa tot ce se întâmpla în sate și de a raporta la administrația comitatelor.

De exemplu, în cazul mișcărilor de trecere la Ortodoxie a rutenilor din Rusia Subcarpatică de la începutul secolului XX, intervenția represivă a autorităților a plecat de la denunțurile notarilor din mediul rural adresate funcționarilor de la districte sau comitate.

Totodată, prin Legea nr. XXVII din 1907, salariile învățătorilor confesionali au fost majorate de către stat, dar multe parohii nu își puteau permite să plătească salarii mărite, împrejurare în care statul se oferea să dea un ajutor financiar la completarea salariului învățătorului, bineînțeles cu condiția ca acesta să predea disciplinele de la clasă în limba maghiară.

În caz contrar, școala era desființată. Era prevăzut ca limba maghiară să se învețe 13 ore pe săptămână, timp de patru ani de zile.
După datele statistice aferente anului 1891/1892, cele două bi­serici românești din Ardeal, Greco Catolică și Ortodoxă, întrețineau, din mijloace proprii, un număr de 3.083 de școli primare confesio­nale (8).

Urmare a politicilor de ma­ghiarizare prin școală, după apli­carea Legii Apponyi au fost desființate mai mult de jumătate, aproximativ 1.600 de școli confesionale românești fiind transformate în școli maghiare de stat.

Sursa: https://www.wikiwand.com/ro.


2. Legislația ucraineană recentă


Să vedem acuma ce prevederi „europene” are statul ucrainean de azi în ceea ce privește utilizarea limbii oficiale de stat.

În primul rând, Legea a fost adoptată în data de 25 aprilie 2019, fiind aplicabilă din anul 2023 și votată în Parlament de către de un număr de 278 de deputați.(9).

Această țară a fost instigată să provoace Rusia în mod permanent, ba prin anunțarea intenției sale de a intra în NATO cu teritoriile rusești din Est și cu Crimeea cu tot, ba prin atacarea Mitropoliei Ortodoxe aflată în subordinea Patriarhiei de la Mos­cova și, mai nou, Ucraina este instigată să provoace Rusia, prin interzicerea utilizării limbii ruse de către cei 15 milioane de ruși și rusofoni de pe actualul teritoriu, discutabil și disputabil, al acestei țări, căzând victimă în acest fel toate celelalte minorități naționale.
Forțând  sfera noțiunii de „limbă oficială de stat”, în cea mai pură tradiție austro-ungară & horthystă, această lege conține între altele următoarele prevederi(10), în raport cu care noi vom consemna unele probleme care se ridică inevitabil:


(a) „Limba ucraineană trebuie să devină obligatorie ca limbă de comunicare în toate instituțiile de învățământ”.

Probleme: cum mai este posibil, în acest context, învățământul în limbile minori­tăților naționale? Cadrele didactice și elevii vor vorbi limba maternă în sălile de clasă, iar pe coridoare și în curtea școlii limba ucraineană?

Sau se va desființa complet învă­țământul în limbile minorităților (lucru pe care, să recunoaștem, nu l-au făcut de tot nici fascismul și nici comunismul)?  
(b) „Toate ma­nifestările culturale de masă se vor desfășura în limba ucraineană”.
P
robleme: cum se va proceda concret, oratorii, cântăreții etc. vor spune/ recita/ cânta același lucru de două ori, o dată în limba maternă și a doua oară în limba oficială? La teatru, actorii vor fi dublați?

Va fi permis să se cânte imnul UE, „Odă bucuriei” cu versurile lui Schiller în germană sau se va cânta numai în ucraineană?  
(c) „Toate mijloacele de comunicare în masă vor fi în limba ucraineană”.

Probleme: va mai exis­ta presă în limbile minori­tă­ților? Ce are de zis UE care cla­mează „valorile europene”, între care se află și dreptul la păstrarea iden­tității culturale și libertatea de exprimare?  
(d) „Obligația personalului din sectorul serviciilor publice, inclusiv cele proprietate privată (magazine, cârciumi, frizerii etc.) de a vorbi numai în limba ucraineană”.

Probleme: cum se va proceda cu cetățenii străini? Aceștia vor trebui să fie în permanență însoțiți de un traducător? Cum se va dezvolta sectorul turistic în aceste condiții?
Alte probleme: cum vor vorbi deputații din Parlamentul de la Kiev, acei deputați care reprezintă minoritățile naționale? Dacă vor cere drepturi pentru a vorbi în limba maternă, ce se va întâmpla cu ei, vor fi arestați și băgați la pușcărie?

Este adevărat, Consti­tuția Ucrainei, adoptată în iunie 1996, la articolul 10 garantează în vorbe dezvoltarea liberă a tuturor minorităților naționale din țară, dar deputații care au votat pe 25 aprilie 2019 Legea limbii ucrainene nu s-au împiedicat de astfel de fleacuri.
Pentru nerespectarea acestor dis­po­ziții ale legii sunt prevăzute sancțiuni aspre, plecând de la amenzi mari și mergând până la pedeapsa cu închisoarea.

Toți lo­cuitorii sunt obligați să vor­bească limba ucraineană, iar pentru aplicarea legii și pentru con­sta­tarea contravențiilor și a infracțiunilor, legea prevede înființarea unei „Comisii de supraveghere”, adică un fel de Poliție lingvistică, un orwellian Minister al Adevărului, fapt care – trebuie să o recunoaș­tem – a depășit imaginația chiar și a celor mai bizari și mai grotești dictatori ai lumii.

Amenzile pentru nerespectarea obligațiilor prevă­zute la literele a – d variază între 3.400 12.000 grivne (130-450 dolari) (11), în condițiile în care salariul mediu este de 117 euro.

Pedeapsa cu închisoarea, de până la 10 ani, se poate da pentru eventuale demersuri care ar avea drept scop să confere statutul de limbă regională pentru oricare altă limbă, în afară de ucraineană.
Ca să înțelegem mai bine despre ce este vorba, am putea să ne servim de câteva exemple. Dacă, de pildă, un consilier român dintr o localitate românească de peste Tisa (din Transcarpatia) va îndrăzni să vor­bească ceva în Primărie în limba română cu ceilalți consilieri și cu primarul, care și ei sunt români, acest consilier va primi o amendă de 7.000 de grivne (aprox. 260 de dolari) (12).

Dacă un învățător sau profesor va încerca să îi explice unui elev ceva, orice, în limba română, acest cadru didactic va fi pasibil de o amendă de 5.100 de grivne (mai mare decât salariul său pe o lună).

La fel în comerț, dacă un vânzător român dintr-o localitate româ­nească va vorbi ceva, orice, cu un client care este și el român, riscă o amendă de până la 6.800 de grivne (aprox. 252 dolari) ș.a.m.d.

Aceste lucruri se întâmplă într o țară în care, repetăm, mai mult de o treime din totalul popu­lației este alcătuită din minorități naționale.

În ceea ce privește cadrele didactice de toate nivelele, acestea vor trebui să obțină un certificat de cunoaștere a limbii ucrainene, care să le dea dreptul să profeseze pe mai departe.

Avem toate motivele să presupunem că acest examen va fi unul cu totul subiectiv și va constitui un pretext ca, la influența ocultă a poliției politice, să fie dați afară din învățământ, aparent legal, oamenii care nu sunt dezirabili în sistem.


3. Comparații și Concluzii


Prin comparație, trebuie să obser­văm că, în cazul maghiarizării forțate de pe timpul Austro Ungariei, mai exact în virtutea legilor Trefort din 1876 și Apponyi din 1907, școlile confesionale în limbile minorităților puteau fi închise, dar numai treptat, una câte una, după o rețetă duplicitară și fari­seică.

Erau ridicate mai întâi standardele în ceea ce privește cu­­­noașterea limbii maghiare, dota­rea materială a școlii și salarizarea învățătorilor, până la un prag pe care parohiile nu și-l puteau permite financiar, după care școala era desființată ca școală cu predare într o limbă minoritară.
Apoi, admi­nistrația de stat venea cu ceva subvenții de la stat, iar școala era reînființată anul următor fără probleme, dar ca școală de stat cu limba de predare maghiară.

În acest fel, în timp de aproximativ trei decenii au fost desființate 1.600 din cele peste 3.000 de școli românești din Ardeal.
Pe de altă parte, în Justiție ad­ministrația austro ungară permitea utilizarea fără probleme a limbii materne, jude­cătorii trebuind să aibă la dis­poziție un traducător.

Să ne reamintim numai că țăranii ruteni din grupul lui Kabaliuc (devenit ulterior în Biserica Ucrai­neană Sf. Alexie Carpatinul), judecați la Sighet în anii 1913 1914 pentru delicte care țineau de libertatea de conștiință religioasă, au fost audiați în limba lor maternă, iar judecătorii aveau un translator pentru limba maghiară.
Administrația austro ungară, rafi­nată, punea în aplicare ceea ce s-ar putea numi disciplina foamei pe termen lung.
Prin comparație, administrația ucrai­­neană de azi, primitivă și bru­tală, interzice pur și simplu într-o bună zi, în mod brusc, utilizarea limbii materne peste tot, în școală, cultură, servicii, media și spațiul public, sub amenințarea unor pe­depse aspre, suprapunând peste disciplina foa­mei, existentă deja, și o a doua formă de constrângere, pe care am putea o numi disciplina bâtei.


Fără îndoială, ceea ce se întâmplă azi în Ucraina poate fi calificat drept genocid lingvistic.

Potrivit noțiunii de genocid, așa cum este definită aceasta în Convenția ONU din 1948 la art. II, aici intră nu numai uciderea fizică a membrilor unui grup, ci și alte acțiuni, precum atingerea gravă adusă integrității fizice sau mentale a membrilor unui grup, sau supunerea inten­țio­nată a membrilor unui grup la condiții de existență care antre­nează distrugerea totală sau parțială a grupului respectiv (13).
Avem aici un genocid legiferat și comis de către stat, prin atingerea gravă a integrității mentale a unor mari grupuri etnice, un genocid în care statul însuși prevede pedepse pentru cei care ar refuza să îl pună în aplicare.

NOTE

1 zakonu ukrajini pro zabezpechennya funkcionuvannya ukrajinsykoji movi jak derzhavnoji  
2 https://www.agerpres.ro/politica externa/2019/04/25/kievul adopta o lege care consolideaza folosirea limbii  ucrainene  producand ingrijorare in randul minoritatilor  298589
3 Vezi Constantin Băjenaru, Legislație școlară în perioada dualismului austro ungar, în: https://drive.google.com /file/d/ B0BSB9R7xn9dNVNNY05HRmxySkk/view
4  Idem, p. 241.
5 Vasile Stoica, Suferințele din Ardeal, Ed a IV a, Editura Vicovia, Bacău, 2008, p. 303.
6 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19 martie 1907 parlamentul ungar a votat legile  scolare legile apponyi in vederea intaririi procesului de maghiarizare fortata a nationalitatilor din cuprinsul statului ungar/
7 Constantin Băjenaru, op. cit., p. 243.
8 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19 martie 1907 parlamentul ungar a votat legile  scolare legile  apponyi in vederea intaririi procesului de maghiarizare fortata a nationalitatilor din cuprinsul  statului ungar/
9 https://www.agerpres.ro/politica externa/2019/04/25/kievul adopta o lege care consolideaza folosirea limbii  ucrainene  producand ingrijorare in randul minoritatilor  298589  
10 zakonu ukrajini pro zabezpechennya funkcionuvannya ukrajinsykoji movi jak derzhavnoji   
Vezi și: https://www.facebook.com/uniunea.rutenilor.subcarpatici?_tn_=%2CdC R R&eid=ARBBDFVapUA Auru BGS2mCHptBMrv_1w3MjrTWbJmI h8AFEL9W4ePJ bJSEf255zk9lLxe49SpdSbcz   
11 Ibidem.
12 https://www.promptmedia.ro/2019/03/codreanu legea cu privire la functionarea limbii ucrainene ca limba de stat  suprima mai multe drepturi ale minoritatii romane autohtone   
13  http://www.cab1864.eu/upload/CONVENTIA%20PENTRU%20PREVENIREA%20SI%20REPRIMAREA  %20CRIMEI %20DE%20GENOCID.pdf

16/01/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , | Un comentariu

ISTORICUL italian Stefano Bottoni: „Integrarea maghiarilor e o problemă de securitate pentru România”

Expert: Manifestarile anti-maghiare au devenit un fenomen in Romania -  Aktual24

Statul român e slab. Autostrăzile românești leagă Transilvania de Budapesta, nu de București. A fost o alegere.

„Integrarea maghiarilor e o problemă de securitate pentru România”, spune istoricul Stefano Bottoni, 44 de ani, care predă la Florența istoria Europei de Est, în interviul acordat DW în https://www.dw.com/ro.

Istoricul mai declară că „Vladimir Putin înțelege că în Ținutul Secuiesc este un potențial, ca în Abhazia sau în alte enclave”, dar că în același timp înțelege că Ungaria și România fac parte din aceeași alianță militară.

Stefano Bottoni

Din punctul de vedere al istoricului, integrarea maghiarilor în România a eșuat, iar Viktor Orban a profitat de slăbiciunea statului român.

În România, a apărut recent, cartea lui Stefano Bottoni, „Moștenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară, 1952-1960”, la Editura Humanitas, în traducerea lui Mugur Butuza.

DW: În cartea dvs., „Moștenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară 1952-1960” scrieți că „Ținutul Secuiesc poate fi descris legitim drept un exemplu de consolidare reușită a unor relații interetnice instabile”.

Această reușită se datorează participării UDMR aproape la toate guvernările din ultimii 25 de ani sau vă referiți mai ales la diferite elemente istorice, care au ajutat la consolidarea despre care vorbiți?

Stefano Bottoni: Mă refer la o dublă consolidare, prima a fost de tip totalitar, definită de ceea ce putem numi factorul Stalin. Am dat acest titlu cărții, pentru că Stalin a fost de fapt inițiatorul Regiunii Autonome Maghiare, a fost cel care a conceput autonomia teritorială în URSS și a statelor din blocul sovietic. Regiunea Autonomă Maghiară pentru secuii din Transilvania a fost exemplul cel mai bun de integrare politică fără asimilare etnică, într-un cadru totalitar.

Acest lucru face mai greu de explicat în zilele noastre cum de o populație fără înclinații de stânga, cum erau maghiarii din Transilvania, a acceptat într-o proporție covârșitoare, integrarea într-un sistem politic de stânga, comunist. Aceasta a fost prima integrare a maghiarilor din România în cadru național și statal. A doua integrare, a avut loc după 1989 și a pornit de la premisele democratice bazate pe drepturile omului. S-a realizat foarte mult dacă analizăm situația din Europa de Est într-un cadru comparativ: dacă vedem ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie și în fostul spațiu sovietic, înțelegem că povestea Transilvaniei ar fi putut fi mult mai dramatică. În martie 1990 au avut loc înfruntări violente la Târgu-Mureș și în zonă, dar acestea nu au dus la confruntări mari, nu au dus la război.

Deci, într-un cadru foarte instabil, cum erau democrațiile post-comuniste în anii 1990, acesta a fost un success, fiindcă nici elitele politice de la București nu doreau un astfel de conflict și nici elitele maghiare, grupate mai târziu în jurul UDMR. Nu sunt la fel de mulțumit față de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani, fiindcă au fost foarte multe oportunități pentru maghiarii din Transilvania și cele mai multe din aceste oportunități nu au fost utilizate. Integrarea socială, culturală, economică, politică s-a blocat cândva între 2005-2007. Criza din 2008 a însemnat o lovitură însemnată pentru maghiarii din România. Problema e că, după venirea la putere a lui Viktor Orban în Ungaria, în 2010, acest proiect de integrare soft promovat de București, a eșuat total.

Credeți că, într-adevăr, Bucureștiul a avut o strategie de integrare soft a maghiarilor după 1989 sau, de fapt, lucrurile au fost lăsate să curgă fără ca statul român să intervină în vreun fel?

Greu de spus, istoricii au nevoie de o perspectivă de 30-40 de ani pentru a face o analiză clară. Noi nu avem această perioadă, dar ceea ce am văzut eu în România, când am lucrat pe teren între 2002 și 2007 pentru teza mea de doctorat, sugerează câteva elemente în acest sens. Am observat că a existat un moment după 2004, când România s-a dezvoltat foarte rapid în paralel cu perioada în care Ungaria s-a dezinteresat de maghiarii din Transilvania și de diaspora sub guvernările de stânga: atunci maghiarii începuseră să creadă cu sinceritate că România putea deveni pentru ei, nu neapărat o patrie în sens sentimental, dar o țară normală în care să se simtă respectați și să trăiască decent. România a eșuat, însă, mai ales după 2008-2009, când țara a trăit anii grei ai crizei economice.

După 2010 a apărut această nouă provocare politică și intelectuală a guvernului Orban, care a oferit cetățenia maghiară și aproape 1 milion de persoane au acceptat acest compromis. Pașaportul ungar a devenit un facilitator pentru emigrație, iar pentru cei mai mulți dintre maghiarii ardeleni, România a redevenit ceea ce fusese în perioada interbelică, nu mai era o țară viabilă pentru ei, o țară în care să poată trăi bine. Cred că această problemă a integrării este cea mai importantă în momentul actual. Este o problemă de securitate militară pentru România: o problemă de integrare socială și culturală, nu doar pentru județele Covasna, Harghita și Mureș, ci în general pentru sustenabilitatea țării.

Premierul ungar, Viktor Orban are proiecte în derulare de investiții directe și indirecte în Transilvania, în comunitățile maghiare. Aceste investiții ungare au intrat în competiție cu ceea ce face statul român în Transilvania. Sigur, beneficiarul este Transilvania, dar statul român este deranjat de aceste investiții. Cum credeți că se va rezolva acest, să-i spunem, diferend?

Stefano Bottoni

Eu înțeleg că statul român este deranjat, fiindcă această problemă care pleacă de la cine controlează un teritoriu e foarte importantă. Există o soluție în spațiul european, care ar fi putut fi folosită: Tirolul de Sud.

Este vorba despre un exemplu de autonomie teritorială pe criterii etnice?

Da, autonomie pe criterii etnice cu o dezvoltare economică susținută, la care participă minoritatea germană din acest teritoriu Italian. Relațiile interetnice din Tirolul de Sud erau mai tensionate în anii 50-60 chiar decât cele din Transilvania în anii 90.

Autonomia a rezolvat problema. Nu cred, însă, că soluțiile din exterior pot fi aplicate în România, unde condițiile sunt foarte diferite, iar acest model pe care și l-au dorit maghiarii la începutul anilor 90, ar mai putea fi luat în considerare. România l-a refuzat constant, pentru că implică o pierdere de suveranitate în acel spațiu. Statul italian a renunțat la suveranitatea pe care o avea asupra unei părți a teritoriului său.

Renunțând la această suveranitate, Italia a pierdut ceva sau a câștigat ceva?

Pe termen lung, a câștigat, dar în anii 70, când a decis să acorde populației de limbă germană din Tirol autonomie teritorială nu era sigur că lucrurile vor merge atât de bine. A fost un pariu. A pornit dinspre teritoriu, dar a reușit să creeze un consens printre oamenii politici la vârf de la Viena și de la Roma. Privind relațiile sinusoidale româno-maghiare, nu cred că va fi un astfel de consens vreodată. Avem, însă, altceva: premierul ungar, Viktor Orban este un politician foarte inteligent, el a reușit  să creeze un naționalism regional sau altfel spus, naționalismul din semiperiferia europeană.

A strâns în jurul lui oameni de genul lui Robert Fico (fost premier slovac în perioadele 2006-2010 și 2012-2018), Aleksandar Vučići (președintele Serbiei din 2017), dar și din România, din PSD sau PNL. Naționalismul semiperiferiei este naționalismul est-europenilor, care se confruntă cu UE din interior, nu din exterior ca în anii 1990. Viktor Orban este un fel de despot, dar un despot european. El și-a găsit parteneri temporari sau strategici, din Polonia până în Balcani pentru proiectele sale de dezvoltare sau pentru cele identitare, pornind de la familie și până la religia europeană bazată pe creștinism.

Știu că Viktor Orban este urât în România, dar în același timp, și invidiat. Totuși, premierul ungar știe că România nu va accepta niciodată o dominație maghiară în Transilvania, nici economică, nici politică. Statul român este slab în momentul de față și nu are o viziune despre Transilvania. Autostrăzile românești au legat Clujul, Sibiul, Timișoara de Budapesta, nu de București. A fost o alegere.

Credeți că această integrare a Transilvaniei mai mult spre Vest, spre Budapesta, cum ați observant și dvs., ar putea avea efecte în viitor?

Nu știu. Percep o deziluzie a intelectualilor față de statul român, care nu reușește să aibă o viziune pentru acest secol. Există probleme demografice uriașe, spre exemplu, și totul pare să fie ca în perioada interbelică: o societate apolitică și înfruntări politice destul de confuze. Dacă cineva îmi cere o analiză despre România eu nu pot să-i spun ce a făcut un guvern sau altul, ci doar să observ momentele de cotitură: unul dintre ele a fost în 2007, când țara a fost primită în UE. România a muncit foarte mult pentru acest obiectiv.

Eu am fost prima data în România în 2000 și vă spun că era o cu totul altă țară față de 2007. Era cu 30 de ani în spatele Ungariei, din punctual meu de vedere. În 2007, această distanță s-a redus la maxim 10 ani. A fost un success colectiv, în urma căruia nu s-a construit nimic, a fost doar o fază de platou. România trebuie să conteze mai mult în UE, dar nu are obiective naționale setate.

Vreți să spuneți că nu are un proiect de țară?

Da, nu are un proiect de țară, 3-4 milioane de români au emigrat și statul nu a făcut nimic, nu să-i împiedice, ca în comunism, dar statul putea să înțeleagă că emigrația masivă e un dezastru pentru coeziunea socială a României. Statul român s-a gândit doar că a scăpat de șomeri pentru zeci de ani, dar în același timp, nu s-a gândit că a contribuit la un dezastru social: zeci de mii de copii cresc fără părinți. E un dezastru cunoscut. României îi trebuie un proiect de țară.

Prin comparație, Viktor Orban a vorbit de mai multe ori despre posibilitatea dezvoltării Bazinului Carpatic împreună cu statele din zonă. Și când vorbește despre această regiune, se referă la spațiul pe care îl administra Budapesta înainte de 1918. Este în discuție, credeți, un spațiu economic, cultural, spiritual în care Ungaria vrea să fie lider?

Da, este un proiect evident și afirmat. Nu este un secret. E un proiect legitim. Ce fac multinaționalele din Europa de Est? Caută oportunități în state mai puțin dezvoltate. Când Germania a venit să investească în Est, după 1990, s-a bazat pe rețelele formate din etnicii germani. Din perspectivă ungară, eu vorbesc acum din Budapesta, acest proiect e foarte ambițios, este bine conturat din punctul de vedere al infrastructurii, dar are o inconsistență: nici Ungaria nu are un proiect de coeziune socială internă.

Dacă vrei o integrare regională, dacă vrei o supremație regională în spațiul care cuprinde părți din Croația, Slovacia, Voivodina, Transilvania, care au fost părți ale fostului Imperiu Austro-Ungar, trebuie să-ți rezolvi problemele tale interne. Ungaria nu e mult mai bogată față de cum era acum 10 ani, în termeni de Produs Intern Brut. Dacă Viktor Orban ar fi rezolvat această problemă ar fi avut legitimitatea necesară  să facă programe de dezvoltare pentru semiperiferiile de la granița Ungariei. Ungaria are însă în interior zone sărace, mai ales în Est spre Ucraina și are mai mult de un milion de romi pe care nu a reușit să-i integreze. Orice program de dezvoltare regională, precum și construirea unei supremații regionale trebuie precedate de un program de dezvoltare internă.

Cetățenii din Ungaria sunt și ei destul de deziluzionați, aproape ca în România, numai că în Ungaria există Viktor Orban și un sistem statal mai solid și mai autoritar. E o iluzie că Ungaria poate reface Imperiul Austro-Ungar cu centrul la Budapesta. Ungaria și-a pierdut poziția în clasamentul dezvoltării, Slovacia a întrecut-o la Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, la fel și Polonia, iar România se apropie tot mai mult.

În perioada regimului comunist, Moscova avea un interes direct în ceea ce dvs. numiți „teritorializarea” Regiunii Autonome Maghiare. Ar fi putut fi proiectul unei enclave după exemplele folosite de URSS în Asia Centrală sau în Caucaz?

Nu cred că Stalin a avut pentru România proiectul unei enclave. A vrut să creeze un echilibru al terorii pentru toate naționalitățile în ideea evitării conflictului. Între liderii români și cei maghiari din România s-a ajuns la un compromis, de pildă, ungurii din România nu vor fi strămutați în Ungaria, cum s-a întâmplat în alte state, în Polonia, în Cehoslovacia, în Iugoslavia. Minoritatea maghiară putea rămâne în Transilvania, dar cu o condiție: acceptarea imediată a noilor realități, nu doar granița trasată după Tratatul de la Trianon, ci și noul regim politic. Stalin, în 1952, când s-a creat Regiunea Autonomă Maghiară, a instituționalizat acest compromis.

Credeți că Transilvania a fost sau este încă un punct important pentru Rusia în geopolitica regională?

Da, a fost un moment în anii 45-50, poate și mai târziu, dar nu avem documentele sovietice la îndemână, pentru anii 70-80, în care cartea Transilvaniei a fost jucată de Moscova, iar populația a fost instrumentalizată cu logica lui divide et  impera. Regiunea Autonomă Maghiară a avut succes printre maghiari fiindcă a garantat pacea, o viață cotidiană, nu fără conflicte etnice, fiindcă eu am documentat pentru cartea mea multe micro-conflicte etnice, ci fără război social. Să nu uităm că până în anii 50, această regiune traversase 30 de ani de instabilitate etnică, economică și socială.

Rusia poate folosi și în continuare această tactică divide et impera cu Transilvania, un spațiu unde suveranitatea României e pusă la încercare de investițiile Ungariei?

Poate. După 1990, eu am impresia că, Vestul nu a înțeles că nu vor dispărea conflictele etnice din regiunea Europei de Est, nu a înțeles consecințele majore ale prăbușirii URSS, nu a înțeles conflictele din Iugoslavia. Vladimir Putin a înțeles, însă, ce înseamnă pentru oamenii obișnuiți, problema identității naționale și sociale și a utilizat această înțelegere în spațiul balcanic și în statele baltice, unde a folosit populația rusă din diaspora. Niște încercări au fost și în România, dar aici avem un avantaj, în ultima sută de ani nu s-a întâmplat niciodată până acum ca Ungaria și România să fie aliați pe plan economic și politic în UE și militar în NATO.

Acest lucru nu trebuie uitat, pentru că e ceea ce ne poate feri de conflictele de tipul celor din Ucraina sau din fosta Iugoslavie. Vladimir Putin înțelege că în Ținutul Secuiesc este un potențial, ca în Abhazia sau în alte enclave, dar că acest potențial nu poate fi exploatat: nici populația maghiară nu s-ar lăsa provocată.

Conflictele româno-maghiare din secolul XX au fost dure din punct de vedere simbolic, au fost mutual exclusive, dar au fost foarte rar violențe, în sensul în care s-au întâmplat lucrurile în spațiul post-sovietic sau balcanic, cu masacre în masă, susținute de o parte a populației. Astfel de lucruri nu s-au întâmplat niciodată în Transilvania, nu au fost niciodată carnagii sau genocide. Cred că populația de aici a înțeles nevoia compromisului dintre iubirea și ura, care duce la violență.

Proveniți dintr-o familie mixtă, mama dvs. este maghiară, tatăl italian, ați crescut și ați fost educat în Italia, dar vorbiți foarte bine românește. Când și cum ați învățat?

Am învățat limba română în România, pentru mine și pentru orice italian e mai simplu. A fost ceva firesc, pentru că am făcut cercetări în România și am vrut să am o experiență directă cu România. N-am avut nicio relație directă cu Transilvania, până când nu am întâlnit-o pe soția mea, care este născută în Tg. Mureș. Așa am început să explorez mai serios și județele secuiești.

Politicienii români, puterea de la București par să aibă încă temeri și neîncrederi legate de Ținutul Secuiesc și în general față de comunitatea maghiară din Transilvania. Se mai vorbeșste uneori chiar de pierderea Ardealului. Totuși aceste frici nu se transformă în altceva, ci rămân doar la nivel propagandistic. Cum vedeți aceste temeri?

Nu este o problemă de securitate, știm toți că județele secuiești sunt pline de ofițeri de armată și de securitate. E zona cea mai securizată din țară, știm toți. E și o dificultate, dacă trebuie să recurgi la Armată și la SRI pentru a securiza o zonă în care nu se produce nimic. Eu am altă problemă în acest moment: campania vaccinării a eșuat complet în județele secuiești, mai mult decât în restul Transilvaniei.

Nu avem nicio explicație, mai ales că populația locală se uită la televiziunile ungurești, unde nu se face campanie antivaccin. Cine face campanie antivaccin? BOR, rețelele sociale românești. Mă uit că prietenii mei din Transilvania răspândesc tot felul de informații false preluate din rețelele sociale românești. Lumea maghiară din secuime are contacte rare cu lumea românească. Mulți dintre ei vorbesc românește mai rău decât mine, dar folosesc argumentele conspiraționiste răspândite în limba română. Cred că avem de-a face cu o chestiune de aculturație. Zonele secuiești sunt cele mai înapoiate din punct de vedere economic, social, cultural. E un eșec al statului român care nu a reușit să integreze secuimea într-un proiect de țară, dar este un eșec și pentru elitele maghiare locale.

După 2000, primarii au primit bani și putere. Potrivit legii, România are un nivel de autonomie locală mai dezvoltat decât în Ungaria. Este vorba și despre un eșec cultural. Sunt sate în care nu e vaccinat nimeni, cei vaccinați sunt priviți cu suspiciune. E interesant, fiindcă cei de aici ar fi trebuit să fie influențați de mesajele din Budapesta, mesajele oficiale, pentru că Viktor Orban spune mereu că oamenii trebuie să se vaccineze.

În Ungaria rata vaccinării e de peste 70%, în secuime este de 20-30%. Acest eșec este deopotrivă al elitelor maghiare și române. Nu cred că secuii sunt acum mai proști decât erau acum 20 de ani, dar nu mai au încredere în politica oficială, în mass-media serioase, în intelectuali și atunci caută explicații alternative.

Așa se ajunge că maghiari din secuime cad de acord asupra acestor subiecte cu cei din AUR, care sunt naționaliști și anti-maghiari. Este un nou naționalism. Este un fenomen nou, nu ca în anii 90, când românii și maghiarii au construit două fonturi.

Avem un teritoriu subdezvoltat în care oamenii nu mai cred în progres, în știință, într-un viitor viabil.

15/01/2022 Posted by | analize | , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: