CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Unirea Basarabiei cu România îi sperie și astăzi pe ruși…

România este una dintre țările care cunoaște cel mai bine ce înseamnă agresiunea sau ocupația rusă, iar 28 iunie 1940 este consemnată drept o zi neagră în istoria țării.

Odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, prin invazia Poloniei și în baza înțelegerii dintre Hitler și Stalin, sovieticii au înaintat României ultimatumuri de evacuare a Basarabiei, a Nordului Bucovinei și a ținutului Herța pe 26 și 27 iunie 1940 (ultimele două teritorii nefiind parte a protocolului secret sovieto-nazist din 23 august 1939).

Cele prezentate mai sus sunt fapte istorice consemnate, însă conform propagandei ruse ziua de 28 iunie ar trebui să fie considerată drept ziua „eliberării”.

Istoria falsificată la Moscova spune că „în 1918, a avut loc un act de ocupație militară, anexarea forțată a Basarabiei de către România regală”, conform unei evocări din publicația Vedomosti.md.

Prin urmare, pe 28 iunie, Republica Moldova ar trebui „să sărbătorească eliberarea regiunii de expansiunea românească”, fiindcă „în această zi a anului 1940, unități ale Armatei Roșii au intrat pe teritoriul Basarabiei și Bucovinei de Nord, care au fost ocupate de România regală timp de mai bine de 22 de ani”, scrie în EurAsia Daily.

Ne amintim că în data de 27 martie 1918, Sfatul Țării, organul suprem de conducere de peste Prut ales în octombrie 1917, întrunit în ședință solemnă la Chișinău pentru a vota unirea Basarabiei cu România, fiind prima provincie românească care a cerut să revină la patria mamă.

Teritoriul dintre Nistru și Prut s-a aflat timp de peste un secol (de la 1812) sub ocupația Imperiului Rus, după semnarea tratatului de pace de la București în urma războiului ruso-turc izbucnit în 1806.

Cristina Melnic, cercetător asociat la Centrul de Studii sino-ruse (CSSR) din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (ISPRI), scrieîn https://larics.ro consemnează că,imediat după anexare, pentru a pune bazele planului de deznaționalizare a etnicilor români, guvernul sovietic a dezmembrat Basarabia în trei părți.

Partea centrală a fost denumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și i-au fost alăturate 4.100 kmp de teritoriu de pe malul stâng al Nistrului, iar sudul Basarabiei (de la Marea Neagră) și partea de nord a acesteia, împreuna cu nordul Bucovinei și Ținutul Herța, și restul din fosta republica autonomă înființată peste Nistru în 1924, au fost atribuite Ucrainei.

Așadar, „prin eliberarea Basarabiei de sub ocupația română a fost posibilă realizarea ideii de renaștere a statalității moldovenești, iar poporul republicii s-a simțit ca o adevărată națiune unică – cu propriile tradiții, identitate și istorie. Visul de reunificare a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului s-a împlinit”, se spunea într-un articol din EurAsia Daily.

Această narațiune falsă privind identitatea diferențiată a românilor moldoveni față de locuitorii celorlalte provincii românești dublată de specificul teritorial al moldovenilor dintre Prut și chiar dincolo de Nistru a constituit punctul central al strategiei sovietice de deromânizare și respectiv, de rusificare (sovietizare) a basarabenilor.

Sursă foto: neamulromanescblog.wordpress.com

În cadrul României Mari s-a constat că Basarabia era regiunea cel mai puțin alfabetizată și școlarizată (cu un coeficient de analfabetism de 62% în 1930). Impunerea obligativității studiilor primare în 1921 pentru toți copiii de vârstă școlară a redus gradul de analfabetism din provincie, însă în mediul rural s-a menținut un absenteism școlar ridicat.

Odată cu venirea sovieticilor, procesul de școlarizare a continuat, însă scopul acestuia a fost de rusificare. Rușii au transformat analfabetismul din Basarabia într-o oportunitate pentru deznaționalizare și formarea „omului nou sovietic”.

În articolele de propagandă rusă se enumeră următoarele date: „Până în 1941, în republică erau 1896 de școli, în 70% dintre ele predarea se făcea în limba moldovenească. Deja în 1940 au fost publicate în republică 1,5 milioane de cărți cu 138 de titluri, dintre care circa 1,2 milioane în limba moldovenească; Au fost publicate 56 de ziare, trei reviste, al căror tiraj unic a depășit 205 mii de exemplare”.

Între timp se trecuse de la alfabetul latinizat la cel rus, iar în toate școlile din Basarabia s-a trecut la învățarea obligatorie a limbii și literaturii ruse. Toate aceste cifre redau mai degrabă impacientarea cu care Stalin dorea dezrădăcinarea și transformarea identitară a românilor din Basarabia în „moldoveni sovietici”.

Pe alocuri narativul educației sovietice se mai ivește în publicațiile menite să manipuleze opinia publică de la Chișinău, precum se redă într-un editorial din Komsomoliskaia Pravda semnat de Natalia Isaeva, „sub sovietici, moldovenii au primit studii superioare, iar sub români pășteau oile”.

În realitate, expresia „școală la români” avea să se perpetueze în memoria publică încă mult timp în vremea URSS, ca simbol al percepției clare a populației în ceea ce privește șansa la educație – și calitatea acesteia – oferită de statutul român populației basarabene.

În aceeași ordine de idei, propaganda rusă se perpetuă prin mitul „jandarmului român” sau narativele legate de gradul de inferioritate cu care au fost priviți basarabenii în timpul administrației românești.

De asemenea, grandoarea lumii (ruse) sovietice este incomparabilă cu fragilitatea și neputința unui stat român de a-și proteja oamenii.

Rușii încă se tem de Unire

Toate aceste interpretări false ale istoriei și mituri propagandistice s-au regăsit de-a lungul timpului în discursurile oficialilor de la Kremlin la adresa României și Republicii Moldova.

Ne amintim de reacția Ambasadei Ruse de la București de ziua anexării Basarabiei și Bucovinei de Nord, care, potrivit acesteia, trupele sovietice ar fi fost întâmpinate de populația locală cu „bucurie și chiar exultare”.

Captură: Pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România

            În contextul în care Ucraina și Republica Moldova au devenit țări candidate la aderarea la UE, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a avertizat că liderii de la București doresc refacerea României Mari.

Prima ședință comună din istorie a parlamentelor moldovean și român s-a încheiat cu deputații dansând și ținându-se de mână. Arăta foarte amuzant. Dar consecințele pot fi mult mai puțin amuzante,scria oficialul rus într-o postare pe telegram (https://t.me/medvedev_telegram/122).

Medvedev consideră că oficialii de la București, instigați de „integratorii” de la Bruxelles, „nu pot fi deranjați de ideea recreării proiectului României Mari îngropat de Armata Roșie în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.

Dacă totul a fost așa de frumos cu ocupația sovietică, dacă basarabenii au avut atâtea beneficii și privilegii, dacă totul e așa cum spune propaganda Kremlinului, cum se face că și astăzi, la atâtea decenii de la evenimentele de atunci, teama cea mai mare a Rusiei este tot… Unirea cu România?!

15/09/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

ASISTĂM LA O POLITICĂ insidioasă, perfidă și periculoasă pentru echilibrul etnic din TRANSILVANIA

O politică perfidă…

În ultimii ani asistăm la o politică insidioasă, perfidă și periculoasă pentru echilibrul etnic și democrația din Ardeal,constată jurnalistul și istoricul clujean Ionuț Țene, într-un articol publicat de https://ziarulnatiunea.ro.

După demolarea statuii lui Mihai Viteazul din Oradea și relocarea statuii lui Avram Iancu la Turda asistăm la o nouă falsificare a istoriei la Târgu Mureș.

Activistul civic Dragoș Burghelia de la Forumul Civic al Românilor din Harghita și Covasna a atras atenția acum câteva zile despre faptul că primarul Soos Zoltan din Târgu Mureș vrea să dezvelească o statuie a lui Iancu de Hunedoara fără nicio inscripție în limba română!

„Nu deranjează doar faptul că Legea 500/2004 privind utilizarea limbii române în spațiul public este călcată în picioare ci faptul că este atacată identitatea noastră națională tocmai în țara noastră, ROMÂNIA!

Actele emise, precum memoriul de prezentare, certificatul de urbanism, documentația tehnică și chiar Hotărârea de Consiliu Local, prevăd „Amplasare bust Iancu de Hunedoara” dar în realitate pe soclu a fost scrijelită o cu totul altă denumire.” În timp ce pe întreg teritoriul României, pe monumentele închinate acestei personalități istorice este specificat în mod corect și legal numeleIancu de Hunedoara, la Târgu Mureș apare „Iohannes de Hunyad”, afirma activistul civic.

Mai mult, într-un comunicat de presă, AUR Mureș sancționează decizia municipalității de a inscripționa pe bustul lui Iancu de Hunedoara numele așa cum cred că îl cunosc maghiarii. Monumentul fiind prezentat publicului pe 30 iulie. Redăm mesajul partidului. „În toată România este Iancu de Hunedoara, la Târgu Mureș este „Iohannes de Hunyad” Limba română călcată în picioare din nou la Târgu Mureș, unde primarul Soos Zoltan amplasează statui pe bandă rulantă, desigur fără a afișa numele în limba română!

Câți vorbitori de limbă latină mai avem în Târgu Mureș nu știm, dar știm sigur că de la „Iohannes de Hunyad” la „Janos Hunyadi” mai este doar un pas. Același Iancu pus la Belgrad de aceeași asociație din Budapesta are numele în limba sârbă, la Târgu Mureș din păcate limba română nu are voie să apară!

Cum este posibilă această încălcare evidentă a Legii nr. 500/2004 privind utilizarea limbii române în spațiul public? Deși toate actele emise precum memoriul de prezentare, certificatul de urbanism, documentația tehnică și chiar Hotărârea de Consiliu Local, prevăd „Amplasare bust Iancu de Hunedoara”, observăm că în realitate pe soclu se va prezenta o cu totul altă denumire. Este inacceptabil că pe tot teritoriul României, pe monumentele închinate acestui personaj istoric să fie specificat în mod corect și legal numele „Iancu de Hunedoara”, dar la Târgu Mureș să apara „Iohannes de Hunyad”.

Nu știm dacă Târgu Mureș este cumva parte dintr-un alt stat sau face parte dintr-o structură statală separatistă unde limba română și legile din România nu trebuiesc aplicate. Oferim spre exemplu statuile lui Iancu de Hunedoara din municipiul Hunedoara, bustul acestuia din fața Primăriei Hunedoara precum și bustul de pe Aleea Personalităților din Timișoara, iar exemplele pot continua la nesfârșit.”

În plan istoriografic, supun atenției opiniei publice o excelentă carte publicată recent de istoricul acad. Ioan Aurel Pop și intitulată sugestiv „Hunedoreștii – o familie europeană” (Ed. Școala Ardeleană) care aduce o contribuție substanțială la evidențierea rolului și misiunea nobilimii române din Ardealul medieval.

Cunoscutul istoric face o clarificare în această carte despre ascensiunea fulminantă a lui Iancu de Hunedoara în fruntea Transilvaniei, ca voievod și căpitan general al Ungariei.

În contextul cruciadei târzii antiotomane, Iancu de Hunedoara devine un simbol al renașterii europene și un apărător al creștinătății. Diplomații și cronicarii epocii nu au ascuns originea „umilă” românească, adică „valahă” a lui Iancu de Hunedoara. Diplomații și cronicarii italieni au considerat originea „valahă” a lui Iancu de Hunedoara nobilă, fiind urmaș al romanilor care au cucerit Dacia. Umaniștii epocii i-au descoperit lui Iancu de Hundeoara și fiului Matei Corvin origini nobiliare imperiale romane.

Deci a fi „valah” în epocă nu era doar umilitor cum încercau polonezii să insinueze și opozanții nobili maghiari, ci avea și conotații umaniste de urmași ai marilor familii imperiale de la Roma. Iancu și Matei au intrat cu aceste prenume în istoria românilor. Ioannes Corvinus este numele în latină, în maghiară Hunyadi János, sârbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut la noi ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin.

Istoricul Ioan Aurel Pop explică pertinent și logic de ce românii i-au numit Iancu și Matei pe cei mai importanți Hunedorești. Sfântul Matia de la care provine prenumele marelui rege nu era în calendarul românilor „schismatici” și de aceea românii i-au românizat prenumele în „Mateiaș”, apoi în Matei. De altfel și cronicarii italieni îi spuneau Matei.

Românii preferau să-i spună Iancu lui Ioan de Hunedoara, un fel de empatie diminutivă, și așa a și rămas în memoria colectivă și istoriografia românească.

Victoria lui Iancu de Hunedoara la Belgrad, în 1456 împotriva lui Mahomed al II-lea a fost o victorie crucială, care a întârziat cucerirea Ungariei de către turci cu aproape 80 de ani și a salvat Europa de islam.

Eroismul lui Iancu era pus de cronicarii epocii pe originea sa „valahă”, adică urmași ai vitejilor nobili romani.

Deci continuitatea intra-carpatică a românilor nu era o enigmă pentru umaniștii și cronicarii epocii.

Legenda Corbului, care a adus numele de Corvin este o legendă renascentistă. Iancu s-a numit de Hunedoara sau „Românul”, denumirea Corvin este pusă de istorici târziu.

Românii i-au spus voievodului Transilvaniei și guvernatorului Ungariei Iancu de Hunedoara, deși marele nobil român se semna Ioan tradus în limba latină a timpului Ioannes.

Comuniștii au scris Matias Rex pe statuia lui Janos Fadrusz de la Cluj-Napoca a lui Matei Corvin pentru a anula asperitățile și sensibilitățile etnice.

Cred că în stil comunist s-a procedat acum și la Târgu Mureș. S-a acceptat denumirea latino-germană Iohannes de Hunyad pentru a fi o titulatură neutră, nici maghiară, dar nici românească.

Pe cineva deranjează denumirea, pe care i-au dat-o românii marelui voievod al Transilvaniei: Iancu?

De fapt asistăm anii aceștia la o modificare sau o anulare a simbolurilor românești din Ardeal dusă treptat, cu încăpățânare, sub flamurile consorțiului european. Interesant că doar monumentele de for și simbolurile românești deranjează în spațiul public și sunt destructurate în Ardeal, fără ca instituțiile statului, de la servicii la universități nu au nicio atitudine.

Academia Română nu a fost consultată pentru bustul lui Iancu de Hunedoara de la Târgu Mureș? Numele transcris Ioannes de Hunyad, pe soclul bustului voievodului Iancu de Hunedoara este o struțocămilă lingvistică, între limbile germană și latină și nu corespunde adevărului istoric, eliminând elementul românesc din genealogia celui mai important voievod al Transilvaniei, care a ajuns guvernator al Ungariei.

Românii au ajuns iarăși extra-muros în Ardeal, în timp ce politicienii de la București visează să doarmă pe băncile parlamentului european, repetenți la ora de istorie a românilor ardeleni?

02/09/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

CINE tulbură apele în Găgăuzia?

Mihail Kendighelean, reprezentantul Sfatului Bătrânilor al Autonomiei găgăuze, a declarat că pe 2 octombrie în Găgăuzia va avea loc un Congres al deputaților de la toate nivelurile, care va cere Rusiei și Turciei să protejeze autonomia acestei regiuni a R.Moldova față de România.

Liderul găgăuz susține că ”România ar putea ocupa” Republica Moldova în cazul în care trupele Federației Ruse vor intra în regiunea Odesa, relatează ziarul rus Nezavisimaia Gazeta, citat de Rador și https://www.g4media.ro.

Discursul liderului găgăuz este ecoul unor teorii conspiraționiste clocite la Moscova, care acuză România de presupuse ambiții teritoriale.

În realitate, Federația Rusă este cea care a invadat Ucraina, Georgia și a declanșat conflicte, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova.

În fiecare duminică au loc în Găgăuzia acțiuni de protest, în ultima, oamenii s-au adunat în satul Kirsovo, cerând ca autoritățile de la Chișinău să mergă la Moscova și să înceapă negocierile privind livrările de gaze.

„Găgăuzii își pun speranțele în Rusia, care întotdeauna ne-a venit în ajutor. Din acest motiv la proteste se fac auzite apeluri la restabilirea legăturilor cu Federația Rusă. Dar președintele Maia Sandu nu dorește acest lucru și face declarații negative la adresa Moscovei”, a spus reprezentantul Sfatului Bătrânilor din Găgăuzia.

De asemenea, Kendighelean a mai declarat pentru Nezavisimaia Gazeta:

„Avem informații că România se pregătește să intre în Republica Moldova imediat ce Rusia intră în regiunea Odesa. Ne pregătim pentru acest lucru. În luna octombrie adunăm congresul deputaților de la toate nivelurile (Adunarea Populară, autoritățile locale, Parlamentul Republicii Moldova), la care vom invita reprezentanți ai OSCE, ai Rusiei și Turciei, ai ambasadelor unor state străine. Hotărârea privind organizanirea congresului a fost luată de Adunarea Populară. La congres va fi analizată situația în autonomie și modul în care Chișinăul își îndeplinește angajamentele prevăzute de legea cu privire la statutul special al Găgăuziei. Legea prevede că Republica Moldova este garantul păstrării și realizării drepturilor Autonomiei Găgăuze. În realitate, Chișinăul încalcă această lege și deja a privat Găgăuzia de majoritatea atribuțiilor sale”.

Mihail Kendighelean a mai spus că „congresul va adopta un apel către OSCE, Rusia și Turcia în care se cere protejarea autonomiei față de România, care poate, ca și în 1918, să ocupe teritoriul Moldovei”.

El a amintit faptul că săptămâna trecută la Chișinău a venit șeful Serviciului Român de Informații, care s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova și a discutat despre probleme ale securității regiunii.

„Sandu este cetățean al României, la fel ca și mulți din Guvernul Republicii Moldova. De aceea găgăuzii nu au încredere în ei. Și nu vor să ajungă la România. Legea privind autonomia găgăuză stabilește dreptul nostru la autodeterminare în cazul în care Republica Moldova își pierde suveranitatea”, a amintit Mihail Kendighelean.

Serghei Cimpoeș, deputat în Adunarea Populară, copreședinte al Grupului de lucru interparlamentar Republica Moldova și Găgăuzia, a confirmat pentru Nezavisimaia Gazeta, faptul că Chișinăul încearcă, într-adevăr, să facă presiuni asupra autonomiei găgăuze. Însă, a subliniat el, cetățenii protestatari au revendicări de natură economică, precum și cereri privind restabilirea legăturilor cu Federația Rusă.

„Faptul că Găgăuzia susține Rusia constituie dreptul poporului Găgăuziei. Vrem să trăim în componența Republicii Moldova, dar ca autoritățile republicii să țină cont de părerea poporului găgăuz”, a tras concluzia Cimpoeș.

El a dezmințit declarațiile autorităților Republicii Moldova potrivit cărora „în Găgăuzia acționează grupuri care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Republicii Moldova”.

Cimpoeș a arătat totodată că „oamenii cer bașcanului Găgăuziei (șeful autonomiei, Irina Vlah – n. Nezavisimaia Gazeta) – care, mergând la alegeri, a promis că va dezvolta legăturile cu Rusia, iar acum se preface că nu se întâmplă nimic – să înceapă negocieri directe cu Moscova, fără Chișinău”.

Deputatul găgăuz a vorbit și despre exercițiile forțelor speciale moldovenești desfășurate ieri în orașul Comrat, că ar fi „un avertisment la adresa populației protestatare a autonomiei”.  (Traducerea Silvia Nicolau).

ADDENDA

Găgăuzii (în găgăuză gagauz, plural gagauzlar) sunt o Populație minoritară în Republica Moldova (în regiunea autonomă Găgăuzia) și în sudul Basarabiei (Bugeac) – Ucraina de azi, în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea – România, estul Bulgariei și alte zone din Balcani.

Se presupune că etnicii găgăuzi  fac parte din grupul turcilor oguzi, deoarece denumirea lor provine din numele turcesc de Gök-Oğuz însemnând „Poporul albastru” sau „ceresc”.

Împreună cu ciuvașii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii sunt printre puținele grupuri etnice de limbă turcică de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox).

Pe teritoriul României de azi, prezența lor datează de aproape un mileniu.

Dobrogea și Deliorman sunt regiunile în care s-a produs etnogeneza poporului găgăuz în secolul XIII. Din acest secol datează formațiunea statală Uziăilet (în zona Cavarna-Mangalia), pe care savanții o califică ca fiind primul stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister.

Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre această regiune, fiind ademeniți de privilegiile acordate de către administrația țaristă, dar și de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană cauzată de religia lor creștină.

Totuși o mică parte a rămas în Dobrogea unde, din pricina micșorării dramatice a comunității, dar și din lipsa facilităților pentru această etnie (școli și biserici în limbă proprie), au fost în cea mai mare parte asimilați de populațiile conlocuitoare. În ciuda faptului că autoritățile din România recunosc existența unei etnii găgăuze acceptând la recensăminte declararea apartenenței la aceasta, numărul celor care s-au declarat ca atare la recensământul din 2002 a fost extrem de redus: doar 45 de persoane. În anul 1930, numărul găgăuzilor din județele Tulcea și Constanța se ridica la aproximativ 1000 de persoane, din care 752 persoane în județul Constanța.

Filologul bulgar Ivan Gradeșliev prezintă o istorie neromanțată a acestei populații, în cartea sa intitulată „Găgăuzii” (Гагаузите, Sofia 1994), care a trecut prin marele efort de asimilare dus de România în Cadrilater după primul Război Mondial.

Sunt prezentate eforturile regatului României Mari de a-i asimila (întrucât România după Marea Unire din 1918 avea în granițele firești întreaga Basarabie și Cadrilaterul, o parte a litoralului bulgăresc de azi), majoritatea populației găgăuze existente se afla atunci sub administrație românească. Gradeșliev rezumă paradoxul acestei populații a cărei profundă credință creștin-ortodoxă o facea să aibă un statut inferior în cadrul Imperiului Otoman, dar care și-a păstrat acel statut inferior și în Bulgaria sau România, sau Republica Moldova, din pricina limbii turce pe care ei o vorbesc.

Practic toate țările sau imperiile în care au trăit, au încercat să-i asimileze, elocventă în acest sens fiind chiar situația din Grecia, care căuta să dovedească faptul că ar fi vorba de greci turciți. De altfel, ca o paranteză, statul grec a dus și duce o agresiva campanie de grecizare a unor etnii chiar de pe teritoriul altor state, sunt bine știute ofertele în sute de euro pentru aromânii din Bulgaria, Macedonia și Albania pentru a se declara greci, sumele acordate acestora după unele surse find (culmea), chiar din fonduri europene. Rusia țaristă, spre exemplu, îi considera pe găgăuzi drept „bulgari de limbă turcă”. Rușii nu vedeau nici o distincție întrei ei și bulgari.

La recensământul din 1930, din România,  nu doar în Basarabia a fost înregistrat un număr important de gagauzi, ci și în județele Constanța și Caliacra.

Cronologic vorbind, găgăuzii din arealul dintre Prut și Nistru și-au dobândit independența doar pentru o perioadă de cinci zile, cândva în iarna anului 1906. În rest, au aparținut de Rusia Țaristă, între anii 1812-1917, de Regatul României 1918-1940 și 1941-1944, de Uniunea Sovietică între 1940-1941 și 1941-1991 și, mai apoi, de Republica Moldova, din anul 1991 până în prezent.

În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputații găgăuzi din sfatul țării se abțin de la votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condițiile în care bolșevicii nu renunțaseră la ideea recuperării în forță a Basarabiei.

muncitorul-legionar1

În perioada interbelică a României Mari (1920-1940), după spusele bașkanului (2014), găgăuzii devin însă una dintre cele mai bine integrate comunități etnice din Basarabia. Toți găgăuzii cunoșteau pe atunci limba română și urau comunismul. În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii votează masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanți ai Legiunii Arhanghelului Mihail și ai politicii duse de Căpitan. Ortodoxia militantă și anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi.  (Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul și jurnalistul basarabean Igor Cașu, vezi RBN Press).

Perioada de sub ocupația sovietică, educația forțată în spiritul materialismului dialectic și științific, precum și succederea generațiilor, duc însă la o schimbare profundă a societății.

În perioada sovietică, populația găgăuză, ca și cea moldovenească și multe altele, a fost supusă rusificării. Lipsa școlilor cu predare în limba găgăuză a făcut ca majoritatea acestei populații să fie școlarizată în rusește, iar limba rusă a devenit pentru mulți principala limbă vorbită. În cadrul câtorva dintre școlile în limba rusă se predau și cursuri de limbă găgăuză.

Naționalismul găgăuz a rămas o mișcare intelectuală pe tot parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, dar la sfârșitul deceniului, mulțumită răspândirii idealurilor democratice în Uniunea Sovietică („glasnost”, „perestroika”), a evoluat în mișcare politică odată cu întemeierea „Poporului găgăuz” (Gagauz halkî) în 1988. Pe măsură ce creștea în mod paralel mișcarea afirmare națională moldovenească, și mai ales atunci când limba română și grafia latină a fost adoptată oficial în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (Parte din URSS), o parte din liderii „poporului găgăuz”, foști activiști sovietici în frunte cu Stepan Topal, s-au aliat cu reprezentanții altor minorități naționale din Republică, pentru a se împotrivi mișcării naționale moldovenești.

Procesul de sovietizare și rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele de răscruce din anii 1989 și 1991, găgăuzii au susținut păstrarea cu orice preț a URSS-ului.

În 1989, la primul congres al „Poporului găgăuz”, acesta a votat rezoluția grupului care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat.

În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai exista în acel moment, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor Igor Smirnov și Aleksandr Lebed. Guvernul din Chișinău al Moldovei, nou stat independant, a considerat declarația ca neconstituțională. În acel moment, Găgăuzii, care în marea lor majoritate nu cunoșteau situația reală și nu călătoriseră decât în URSS, erau speriați de propaganda politică potrivit căreia „românismul” din noua Republică era o mișcare „fascistă” iar eventuala unire a acesteia cu România (unire care în acel moment părea iminentă) ar însemna să fie dați afară din țară.

În aceste condiții, grupul pro-sovietic a preluat total conducerea „Poporului găgăuz” și a organizat în martie 1991 un „referendum” la care partizanii săi au votat în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS, fără ca alți alegători să-și poată manifesta opiniile, așa cum a constatat ziaristul francez Jean-Baptiste Naudet, de la ziarul „Le Monde”, deși când parlamentul Republicii Moldova a votat independența Republicii, 6 din cei 12 deputați găgăuzi votaseră „da”. Ulterior, o parte din Găgăuzi au sprijinit tentativa de lovitură de stat de la Moscova, tensionând și mai mult relațiile cu Chișinăul.

Găgăuzia s-a autoproclamat independentă la 19 august 1991 sub conducerea lui Topal, urmată fiind în septembrie de Transnistria. Aceste acțiuni erau menite să oblige Frontul Popular ca să-și atenueze linia proromână, considerată fascistă, și să revină la linia prosovietică, ulterior pro-rusă, ceeace s-a și întâmplat.

Opinia scriitorului Serghei Uzun, de origine găgăuză, din Chișinău (interviu luat de ziare.com și tradus de Valeriu Zegrea)

Ce amintiri au gagauzii despre perioada din timpul României interbelice ? Cum a fost regimul românesc?

Iși amintesc de interzicerea slujbelor religioase în limba gagauză, despre jandarmii din sate, despre practica pedepselor corporale cu bâta. Toate acestea nu au contribuit la iubirea populara pentru autoritatile romane.

Cu alte cuvinte, daca autoritatile Rusiei tariste nu s-au amestecat in randuielile traditionale ale gagauzilor, atunci autoritatile Romaniei Mari au fost prezente in fiecare sat. Nu doar prin jandarmi, ci si prin clerul bisericesc si invatatori. Sa spunem si ca in satul meu prima scoala a aparut in timpul autoritatilor romanesti.

De aceea, atitudinea față de autoritatile romanesti din acea perioada nu este negativa pentru toti. Sunt oameni care au primit educatie si au reusit in viata anume in acea perioada.

Cum a fost perioada sovietica pentru gagauzi? A existat un proces de rusificare sau gagauzii au fost lasati cum limba si cultura lor?

Perioada sovietica a fost considerata si este considerata ca o perioada de inflorire a regiunii. Practic toata infrastructura – drumuri, scoli, spitale, intreprinderi – a fost creata in acea perioada. Procesul rusificarii, desigur, a existat. Dar trebuie sa intelegem ca gagauzii isi pastreaza si si-au pastrat limba si cultura lor datorita locuirii compacte, nu datorita scolii sau universitatii.

Cu alte cuvinte, la noi niciodata nu a fost invatamant in limba gagauza. La sfarsitul anilor patruzeci, dupa foametea din ’46-’47, procesul romanizarii a fost schimbat cu procesul rusificarii. In 1956 a fost creata de catre savantii sovietici prima scriere pe baza chirilica si au fost create programe de invatare in scolile nationale.

Dar, din cauza faptului ca gagauzii erau putin numerosi, acest proces a fost recunoscut inoportun si in 1966 studierea limbii gagauze in scoli a fost intrerupta. Dar, de exemplu, eu niciodata nu am invatat limba gagauza si nu am citit carti in limba gagauza, dar vorbesc liber in limba gagauza.

Insa cartile mele le-am scris in rusa, deoarece scrisul gagauzilor si manualele de limba gagauza pe baza scrierii in latina au aparut putin mai tarziu decat fiul meu, ceea ce a facut ca procesul meu de invatare sa fie prelungit. Dar nu fara rezultat, din fericire.

O mulțime de populatii musulmane, dar de etnii diferite au avut de suferit sub rusi, ori pe vremea imperiului, ori in perioada sovietica. Cum se explica totusi atasamentul pe care il au gagauzii fata de Rusia?

La gagauzi nu exista perioada musulmana in istorie – gagauzii sunt un popor crestin. Dar raspandirea lor in Rusia se explica gratie istoriei comune si considerentelor strict economice. Cu alte cuvinte, este de inteles ca perioada de inflorire a regiunii in perioada sovietica se proiecteaza asupra Rusiei de azi. Actuala situatie economica ii obliga pe oameni sa isi caute de munca peste granitele tarii.

Deoarece rusificarea din perioada sovietica nu a trecut fara urmari, toti sunt vorbitori de rusa. Permeabilitatea frontierelor si limbii face din Rusia locul cel mai atractiv pentru gasterbeiteri (cuvant de argou, din germana, inseamna oameni plecati la munca in strainatate – n.red.). Dar trebuie sa intelegem ca gasterbeiter nu inseamna numai bani, dar duce si la aparitia unor legaturi culturale cu Rusia.

Sa spunem ca, data fiind apropierea limbii gagauze de celelalte limbi turcice, manifesta deschidere fata de Gagauzia si tari precum Turcia, Azerbaijan, Kazahstan, dar in aceasta privinta sunt doar schimburi culturale si practic nu sunt perspective pentru gasterbeiteri. Noi traim intr-o perioada stranie, cand vectorul politicii externe a statului este determinat foarte mult de gasterbeiteri.

Din Romania asa este vazuta reactia gagauzilor fata guvernul central al Republicii Moldova – gagauzii sunt banuitori, reticenti, nu le plac moldovenii, nu le place limba romaneasca, si, daca li s-ar oferi ocazia, si-ar declara imediat independenta. De ce?

Punctul de vedere despre gagauzi in Romania, ca si in Moldova, este format de catre ziare si reviste. Daca mie imi este evidenta deformarea imaginii din Romania, mai mult sau mai putin, in situatia cetatenilor din Moldova, dorinta de a-si forma un punct de vedere din mijloacele mass-media in locul deplasarii la o distanta de o suta de kilometri si aflarii realitatii personal, la fata locului, este de neinteles pentru mine.

Intr-un moment oarecare ceva s-a intamplat si noi ne-am dezvatat sa comunicam unii cu altii. Nu, si niciodata, nu a fost nici o ostilitate fata de moldoveni din partea gagauzilor.

Mama mea este moldoveanca, a invatat in scoala moldoveneasca si a absolvit institutul in limba de predare moldoveneasca. De aceea, presupunerea ca gagauzii nu ii iubesc pe moldoveni se transforma in praf si pulbere chiar la nivelul familiei mele. Au fost tensiuni in anii ’90, dar asta a fost acum douazeci de ani si trebuie acum cumva sa se indrepte.

Legat de limba găgăuză foarte exact tatal meu a spus foarte exact că :

„In 1918 au venit românii, au adus invatatori – de bine, de rau, in trei ani noi cunosteam limba romana. In 1940 au venit rusii, au adus invatatori – in 3-4 ani cu greu incercam sa ne exprimam in limba rusa. In anii ’90 nimeni nu a venit, nimeni nu a mai fost adus, dar nu stiu de ce toti asteapta aparitia limbii. Cum poate sa apara limba fara invatatori si fara un mediu lingvistic?”.

Intrebarea legata de independența Gagauziei nu merita sa fie pusă. Există o formulare privitoare la dreptul la autodeterminare, in situația schimbarii statutului Republicii Moldova, din statutul de stat independent într-o entitate cu alt statut. Mai mult decât atat, aceasta formulare a aparut ca o contracarare a ideii de unire a R. Moldova cu România, care este foarte populara in Moldova si in România.

Neplăcerea acestei idei provine din faptul ca printre gagauzi, Romania de azi este strans asociata cu Romania Mare din anii 1918-1940.

De ce gagauzii nu stiu nimic despre actuala Românie ?   – este o intrebare care ășăîtrebuie adresata mai degraba autoritatilor României.

Cum e resimtită de catre gagauzi anexarea Crimeii de catre Rusia? Se bucura? Isi doresc si ei reintegrarea intr-o Rusie mare, continuatoare a URSS? Sau vor sa continue in cadrul Republicii Moldova?

Imi vine greu sa raspund. Au fost cateva mitinguri de sprijinire a Crimeii. Trebuie sa spunem ca nu au fost foarte multi participanti. Nostalgia dupa Uniunea Sovietica este raspandita nu numai printre gagauzi.

Dar trebuie sa intelegem ca astazi omul trebuie sa faca o alegere intre tara care ti-a construit drumuri, cu invatamant si asistenta medicala gratuita si tara in care tu nu poti sa iti castigi existenta si in care de douazeci de ani esti „separatist, care nu doreste sa invete limba, care a venit de undeva pe pamantul nostru”.

Aceasta alegere intre doua imagini foarte diferite este evidenta. Ca sa schimbam cumva aceasta situatie, eu as face multe. Dar as incepe totusi cu schimbarea retoricii. (interviul din Aprilie 2014 al lui Serghei Uzun – integral aici).

Poziția și implicarea Turciei în problema găgăuză din R. Moldova

„Găgăuzia reprezintă un factor important pentru dezvoltarea relațiilor dintre Moldova și Turcia. Găgăuzia, ca regiune autonomă, trebuie să fie în continuare parte a Republicii Moldova, să realizeze proiecte comune și să conclucreze în continuare cu autoritățile de la Chișinău. Noi pledăm în continuare pentru integritatea și unitatea politică a țării”, a fost mesajul președintelui Adunării Naționale a Turciei Cemil Çiçek aflat în vizită în R. Moldova în luna mai 2014

Expertul publicației „Economiceskoe Obozrenie”, Dmitri Kalak, într-un interviu luat de Europa Liberă subliniază rolul și poziția Turciei față de Găgăuzia.

 „Pentru Turcia, este foarte importantă stabilirea unui consens între autoritățile de la Chișinău și cele din Găgăuzia. Să nu uităm că la începutul anilor 1990, când în regiune a fost autoproclamată republica găgăuză, guvernul Turciei a fost foarte ferm și a spus clar că vor susține Găgăuzia, doar dacă liderii de acolo vor avea o relație constructivă cu autoritățile centrale de la Chișinău.

Tocmai pentru că Turcia înfruntă pe teritoriul său separatiștii curzi, ea pledează împotriva tensionărilor interne în cadrul țărilor partenere.”

Astăzi, businessul turcesc este foarte activ în Găgăuzia, pe teritoriul autonomiei activează holdingul de textile „Asena”, cu cinci fabrici. De asemenea, sunt și alte investiții care asigură localnicii cu locuri de muncă.”

De asemenea,Turcia se numără printre primii cinci investitori în Republica Moldova.

„În ultimii ani, Turcia se regăsește în topul țărilor cu care Republica Moldova are stabilite relații comerciale. La capitolul „importuri” Turcia este în top cinci.”

Autor: Andrei Lisenco, Redactor-editor Flux News MD – romaniabreakingnews.ro

30/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: