CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Două variante din 1969 ale unui plan de atac nuclear sovietic asupra Chinei

 

 

china-USSR-hl

 

 

 

 

În 1969, lumea era în pragul unui război nuclear între URSS și China. Fostul consul sovietic din Shanghai, Titarenko, spune că Henry Kissinger, fost secretar de stat american,  a vorbit despre îngrijorarea  lui Mao despre o lovitură atomică sovietică asupra Chinei.

La rândul lor, istoricii americani Zhang și Holliday consideră că în 1969, China  a intrat în conflict cu URSS pentru a rezolva gravele sale probleme interne, iar Moscova ca răspuns se pregătea să declanșeze un război atomic scrie publicația de limbă rusă http://www.ttlok.ru

Ambele versiuni sunt însă de acord că această conjunctură a aruncat în 1969 China în brațele Statelor Unite, iar Beijingul a început pentru o lungă perioadă de timp să considere URSS / Rusia ca principalul său inamic.

În revista International Processes, nr. 4, 2014, fostul consul sovietic din Shanghai, consultantul principal pentru China al Comitetului Central al PCUS, Mikhail Titarenko, a prezentat versiunea sa despre conflictul dintre URSS și China în 1969.

(Mikhail Titarenko a studiat la Universitatea Peking în 1957-1958, din septembrie 1959 a studiat la Facultatea de Filosofie a Universității Fudan din Shanghai, a cărei diplomă a primit-o în 1962. În 1961-1965, a lucrat în misiuni diplomatice la misiunile Ministerului Afacerilor Externe ale URSS de la Beijing și Shanghai În anii 1965-1985 – referent, consultant pentru China și Extremul Orient al aparatului Comitetului Central al PCUS. Din 1985 – director al Institutului Extremului Orient al Academiei Ruse de Științe).

În 1969, la inițiativa lui Mao Zedong, a fost organizată o provocare chineză pe insula de frontieră Damanski. Evenimentele au arătat că acest lucru a fost făcut pentru a arăta poporului chinez și americanilor (mai ales acestora), că URSS este inamicul atât al Chinei, cât și al SUA și că Tratatul de alianță, prietenie și cooperare sovietico-chinez este o bucată de hârtie fără valoare .

 

Apoi  pentru că au considerat că prima acțiune nu a fost suficient de convingătoare, chinezii au organizat o a doua provocare în Kazahstan în districtul Jelanashkoly.  

 

 

 

china 11

 

 

 

Americanii au apreciat situația creată și intențiile lui Mao, iar Henry Kissinger a înmânat chinezilor „documentele secrete” ale CIA, din care reieșea că Uniunea Sovietică urma să dea un atac atomic preventiv la Xinjiang,asupra centrului nuclear  chinez .

Mareșalul Lin Biao a aflat că era pregătită o vizită a președintelui Richard Nixon însă el și oamenii lui doreau să o oprească.

 A devenit clar că Lin Biao și grupul militar nu  împărtășea intenția președintelui Mao de a se apropia de Statele Unite împotriva URSS.

Deși din  punct de vedere al sănătății, Mao era într-o formă proastă, medicii au făcut totul pentru a-l aduce într-o stare aptă  să poată discuta cu Nixon cel puțin 30 de minute. Au stat de vorbă aproape o oră.

În timpul vizitei lui Nixon, Mao Zedong a propus de fapt o alianță  sino-americană împotriva Uniunii Sovietice. Conducerea sovietică de atunci a apreciat ca foarte serioase  pericolele care ar fi  putut apărea în urma unei astfel de alianțe.

Moscova a fost forțată să- și revizuiască toate planurile de dezvoltare a economiei naționale, a întârziat planurile existente de creștere a nivelului de trai al populației  concentrându-și eforturile bugetare pe susținerea cheltuielilor pentru crearea unei parități între arsenal  său de rachete nucleare și cel al Statele Unite și consolidarea frontierelor sale de est, iar forțele armate din Orientul Îndepărtat au fost întărite considerabil.

Prin urmare, vorbind despre  China, se poate spune că președintele Mao a avut o importantă contribuție pe termen lung în prăbușirea URSS.

Statele Unite, împreună cu Mao, au forțat Uniunea Sovietică să intre  într-o cursă armamentară istovitoare.

În același timp, americanii au profitat de oportunitățile care s-au deschis pentru ei în cooperarea cu China, pentru a crea o soft power în China și de a o apropia de  sistemului de valori american. Statele Unite au înregistrat progrese mari în acest sens.  

Istoricii americani Yoon Zhang și John Holliday în cartea Mao necunoscut Unknown Mao (publicată în SUA în 2005 în Rusia în 2007; încă interzisă in China).

 

 

china 3

 

 

 

Mao descria „revoluția culturală” ca o mișcare concepută pentru a scăpa China de stilul de conducere al revizionistilor sovietici. Înainte de epurarea partidului și al nouălea Congres al Partidului Comunist Chinez, Mao avea nevoie de o victorie  asupra URSS.

Pentru conflictul care urma,  în martie 1969 China a ales mica insulă nelocuită din Zhenbao (sau Damansky, în rusă), situată pe râul Ussuri. Rezultatul acestui conflict este cunoscut: aproximativ 60 de ruși și 800 de chinezi au fost uciși.

 Mao avea acum o idee despre puterea (sau mai bine zis, slăbiciunea) armatei sale – pierderile rușilorcomparativ cu ale chinezilor (1:12) fiind mai mult decât  evidente.

O săptămână mai târziu, premierul sovietic Kosîghin a sunat la Beijing, cu toate că cele două țări comuniste nu mai aveau relații diplomatice  de trei ani dar chinezii  au refuzat să discute cu  „blestematul revizionist sovietic”. A doua zi, s-au înregistrat mișcări importante de trupe sovietice pe granița de nord-est.

Intrat în panică, Mao a ordonat Ministerului său de Externe să informeze Moscova că este gata să negocieze și că nu dorește război. Mao se temea mai ales că rușii vor întreprinde un atac aerian masiv asupra sălii în care se aflau delegații la cel de-al IX-lea Congres de la Beijing, care urma să se  deschidă zece zile mai târziu.

Cu toate acestea, congresul s-a deschis – într-o atmosferă de secret fără precedent. Conduita sa nu a fost raportată până la sfârșitul acesteia. Două mii dintre delegații săi au fost închiși în camere de hotel cu perdele bine trase.

Mao avea motive să fie alarmat. La 13 august 1969, rușii au lansat un atac la granița URSS (în Kazakhastan) și Xinjiang. Zeci de tancuri rusești și transportoare blindate au pătruns adânc în în teritoriul chinez, încercuind și  masacrând  trupele chineze.

 

La sfârșitul anului 1964, mareșalul sovietic Malinovski  vorbea deja apropiaților săi despre ideea unui atac fulgercătre capitala chineză (ar fi ajuns în Beijing de-a traversând stepa goală din Mongolia în două zile ).

La acel moment, China nu ar fi avut o apărare eficientă împotriva blindatelor sovietice dacă rușii ar fi  decis să continue înaintarea  spre Beijing.

De aceea Mao a ordonat crearea unor obstacole artificiale de 20-40 de metri înălțime și 250-400 de metri lățime și șanțuri antitanc de 120 de metri împotriva tancurilor sovietice . Au fost transportate în acest scop de la mari depărtări, cantități  enorme de pământ și piatră .

 

 

China 4

 

 

 

De asemenea, Mao se temea de un atac nuclear asupra Chinei și a altor facilități strategice.

În septembrie 1969, Kosîghin s-a întâlnit pe aeroportul din Beijing cu al doilea om în ierarhia de conducere a Chinei, Zhou Enlai.

Chinezii nu au primit garanții că URSS nu va aplica lovituri nucleare asupra țării lor. O săptămână mai târziu, Zhou a scris o scrisoare către Kosyghin cerându-i să fie de acord cu renunțarea la un atac  nuclear, dar Moscova a ignorat documentul.

Între timp, un articol al lui  Victor Louis, un jurnalist   internațional cu  legaturi în  KGB, a fost publicat într-un ziar din Londra. În articol  Louis a susținut că Kremlinul discuta despre posibilitatea unui bombardament nuclear asupra Chinei și că intenționează după aceea să susțină  o „conducere alternativă” pentru China.

Mao a intrat în panică și a fost de acord că o delegația sovietică ar trebui să vină în vizită în China. Rușii trebuiau să sosească la 18 octombrie 1969.

Mao și cercul său de apropiați  se temeau că avionul care va veni în China nu va avea la bord înalți demnitari sovietici ci bombe atomice, așa că el și adjuncții săi au plecat la  sud de Beijing, iar Ciu En lai s-a adăpostit  într-un buncar nuclear din Xishan, în care a rămas până în februarie 1970. Mao a părăsit adăpostul după ce s-a convins pe 18 octombrie că demnitarii ruși au coborât din  avion.

Această psihoză de război a durat în China patru luni. Întreaga armată a fost pusă în alertă și zeci de milioane de chinezi  au fost mobilizați la nivel național să construiascî buncăre antiatomice.  

 

 

china 5

 

 

În mai 1970, relațiile diplomatice dintre URSS și China au fost restabilite, rușii au promis să nu recurgă la bombardamente nucleare. Totuși, frica de amenințarea sovietică l-a aruncat atunci pe Mao în brațele Statelor Unite – iar rușii mult timp (dacă nu pentru totdeauna) au rămas pentru Beijing principala amenințare.

 

 

+++

  

În loc de încheiere 

 

Richard Pipes, un academician american care se specializase în istoria Rusiei și  în special a Uniunii Sovietice, fost  membru al administrației Reagan, a vizitat China în 1977, ajungând la concluzia că în China principalul inamic al acestei țări era considerată Uniunea Sovietică .

 

„Împreună cu SUA, vom rupe ursul polar” spuneau chinezii.

 

Richard Edgar Pipes (  11 iulie 1923 – 17 mai 2018) a  de – a lungul întregii sale cariere un anticomunist convins . În 1976, a condus echipa B , o echipă de analiști organizată de Agenția Centrală de Informații care a analizat capacitățile și obiectivele strategice ale conducerii militare și politice sovietice.  Din 1958 până în 1996, Pipes a lucrat la Universitatea Harvard .

Pipes a fost din 1976 șeful echipei B , compus din experți civili și ofițeri în retragere și un apropiat al  directorului CIA de atunci George H. Bush.

Echipa B a fost creată la inițiativa  secretarului apărării de atunci, Donald Rumsfeld, ca o structură paralelă cu grupul de oficiali ai informațiilor CIA, cunoscută sub numele de echipa .

Scopul a fost acela de a se  face  o evaluare mult mai profundă a capacităților militare ale Uniunii Sovietice. 

Nu este surprinzător, că Estimarea Națională de Informații a Uniunii Sovietice și evaluările  anuale ale  CIA, au  subestimat atât strategia militară sovietică, și ambițiile acestei țări, interpretând greșit intențiile sovietice.

Echipa B  a ajuns la concluzia că sovieticii au dezvoltat mai multe arme noi,  o flotă submarină dotată cu armă nucleară, care folosea un sistem care nu depindea de sonar activ, fiind astfel nedetectabil de tehnologia existentă.

Potrivit lui  Pipes, „Echipa B a fost desemnată să examineze probele și să vadă dacă se poate concluziona că strategia sovietică reală este diferită de cea americană în privința capacității de distrugere. Acum s-a demonstrat în totalitate că a fost”. 

În 1986, Pipes a susținut că echipa B a a furnizat factorilor de decizie americani estimări și analize de apărare mai realiste.

De asemenea, el a fost convins că principalul pericol pentru Rusia era reprezentat de  China și de islamismul militant.

 

 

 CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/12/un-plan-american-de-ocupare-a-urss-la-sfarsitul-anilor-50/

13/07/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO GALERIE: RĂZBOIUL STELELOR, SAU CUM AU ÎNCERCAT AMERICANII SĂ-I ÎNSPĂIMÂNTE PE SOVIETICI, CU UN AVION CU ASPECTUL UNUI O.Z.N.

Americanii i-au speriat pe rusi cu un avion in forma de OZN

O serie de documente secrete date recent publicitatii dezvaluie imagini cu prototipul unui avion in forma de OZN de constructie americana care destinat sa-i sperie pe inamicii sovietici din perioada Razboiului Rece.

Aparatul din dotarea U.S. Air Forces avea forma aproximativa a unui OZN și ar fi fost capabil sa bombardeze nuclear Uniunea Sovietica, de la o inaltime record de 482 km.

Avionul respectiv era cunoscut sub denumirea de „Lenticular Reentry Vehicle” sau LRV. Doar câteva persoane din conducerea armatei americane si a C.I.A. știau de existenta sa.

oznProiectul s-a desfasurat sub egida Wright-Patterson AFB, de construirea sa ocupandu-se mai mulți savanti germani care lucrasera in prealabil la rachetele si tehnologiile obiectelor zburatoare in forma de disc, dezvoltate de Luftwaffe in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.

 Datorita formei sale unice, avionul era capabil sa intre și sa iasă ușor din atmosferă și de asemenea sa aterizeze usor in orice loc ,datorită jeturilor propulsoare mobile atasate in locul clasicului tren de aterizare.

Conform documentației, bombardierul a fost creat intr-o baza secreta din apropierea orasului Los Angeles, iar americanii il considerau asul din maneca in cadrul unei confruntari militare cu Uniunea Sovietica.

Secret documents, declassified since 1997, reveal development of a USAF"forty foot  flying saucer  designed to rain nuclear destruction on the Soviet Union from 300 miles in space." The American saucer was called the Lenticular Reentry Vehicle (LRV).

Surse:english.pravda.ru,agentia.org și Descoperă.ro

07/11/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: