CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 19 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 19 iunie în istoria noastră

1783: Împăratul Iosif al II-lea al Austriei a dispus printr-o ordonanță imperială înființarea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina .

Decizia imperială prevedea ca „fără amânare să se reducă numărul mănăstirilor, iar pământurile și fondurile să treacă sub povățuirea stăpânirii împărătești și crăieștii Mării. Averea preoților care nu trăiesc în Bucovina să se confiște, iar din întreg fondul care se va forma pe această cale să se întrețină clerul ortodox și să se creeze cel puțin o școală, fie la Cernăuți, fie la Suceava, iar restul să se întrebuințeze pentru scopuri folositoare”. Acest fond a fost funcțional până în anul 1948.

1848: La 19 iunie stil vechi/ 1 iulie 1848 (stil nou) , Guvernul provizoriu al  Munteniei a fost arestat în urma unui complot al fortelor  reacționare, cu complicitatea coloneilor Ioan Odobescu (șef al Oștirii) și Ioan Solomon (comandantul regimentului 3 din garnizoana București).

În urma unor acțiuni energice a maselor, Guvernul provizoriu a fost eliberat, iar cei doi colonei arestați. În această acțiune  s-a remarcat Ana Ipătescu.

Ziarul „Allgemeine Österreichische Zeitung” din 20 iunie 1848 relata că în momentul arestării revoluţionarilor, mulţimea a bătut în retragere iar „în acel moment de disperare, dinspre Podul Mogoşoaiei năvăleşte tânăra eroină Anica Ipătescu”.

Ana Ipătescu este „ucisă” cu un glonț în pieptuI frumos, pe 19 iunie 1848,  de propaganda revoluționarilor din Viena – Evenimentul Istoric

Astfel, mai relatează ziarul austriac:

„Poporul devenise mânios, trebui însă, deoarece nu avea arme, să bată în retragere. Multora le pierea treptat curajul şi începură să se îndoiască de cauza poporului suveran, temându-se că libertatea, dobândită cu puţine zile în urmă, va fi pierdută.

Alţii mai curajosi începură să construiască baricade, pentru a continua lupta inegală. Disperarea ajunsese de acum la un grad înalt, când o eroină parcă se năpusti din nori, venind pe Podul Mogoşoaiei cu două pistoale în mână. Ea striga din toate puterile: „Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!”.

Aceste cuvinte ale tinerei eroine – care este soţia unui funcţionar, numele ei fiind Ana Ipătescu – electrizează masele. Se dă asaltul (…). Valahii s-au dovedit a fi eroi adevăraţi”.

În aceste condiţii, însufleţiţi de gestul femeii, oamenii au luat cu asalt Palatul domnesc şi i-au eliberat pe revoluţionari,cu prețul a opt morți și mai mulți răniți.

Gheorge Magheru a primit conducerea armatei și sarcina constituirii bazei armate a revoluției în Oltenia.

 Din guvern făceau parte personalităţi ale revoluţiei, precum: N. Bălcescu, C. A. Rosetti, I. C. Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell.

Evenimentele au mai fost relatate şi de alte publicaţii europene precum: „Le Siècle” (jurnal parizian), care scria pe 22 iulie, în articolul „Scrisoare din Bucureşti”:

„Ieri, la douăsprezece şi jumătate, o altă revoluţie sângeroasă a izbucnit aici, dar, din fericire, poporul a înăbuşit-o. Odobeasca, fostul şef al miliţiei naţionale, şi Solomon, colonel al celui de-al 3-lea regiment de infanterie, au atacat, în fruntea a 400 de soldaţi, pe membrii guvernului care se aflau reuniţi, pentru a-i lua prizonieri; dar poporul se adună în grabă, în jurul unei tinere eroine, care rupse rândurile soldaţilor şi se năpusti spre palat.Mulţimea intră şi-l arestă pe Odobeasca. Solomon fugi. Soldaţii declarară că nu vor mai trage niciodată asupra fraţilor lor şi că fuseseră înşelaţi”.

Totodată, „Allgemeine Zeitung” – Augsburg (cotidian bavarez) relatează evenimentele de la 19 iunie din Bucuresti, spunând: „Chiar acum, la orele 2, tumultul cuprinde strada principală. S-a făcut încercarea de a se aresta întregul guvern provizoriu, dar a eşuat total. O eroină a împins mulţimea către palat şi, trădătorii fură prinşi, iar revoluţia valahă a fost salvată”.

De asemenea, „Gazeta Transilvaniei” scria că: „O româncă ce poartă arma ca orice bărbat s-a pus în fruntea poporului, cu două pistoale în mână, încurajându-l la luptă”. Poporul, „electrizat” de curajul acestei „femei oacheşe, înalte, cu eşarfă tricoloră pe pieptul ei – cum era descrisă de scriitorul A. Pelimon – şi înarmată ca cel dintâi luptător, a reuşit să-i elibereze pe conducătorii revoluţiei”.

Despre fapta Anei „Pruncul român” scria că „se expuse cu vitejie, cu dispreţuirea morţii, primejdiei celei mari şi, când gloanţele şuierau împrejurul ei, nu-şi părăsi locul”.

  „Amicul poporului” – o gazetă românească din Pesta spunea că: „o femeie aşa de bărbată ca Anetta Ipătescu e vrednică ca nu numai de toţi românii, ci de toată lumea civilizată să fie celebrată”.

1857:  La Paris, a fost încheiat un Tratat între Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman, cu privire la frontiera dintre acesta din urmă şi Rusia, prin care s-a hotărât ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suveranitatea Porţii Otomane, în loc de a fi alipite Moldovei.

Acest tratat adițional Tratatului de la Paris din 18/30 martie 1856, hotăra ca Delta Dunării și Insula Șerpilor să fie repuse sub suzeranitatea Porții Otomane.

În urma Războiului Crimeii, Rusia fusese obligată să cedeze către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812). Inițial, sultanul otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea Cetății Albe, pe atunci „Ak-Kerman”, de către Rusia către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor.

Insula Serpilor este o insula'' - sustine presa ucraineana, dupa verdictul  de la Haga | Mobile

În final Turcia a recuperat Delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă. Protocolul de la Paris semnat la 6 ianuarie 1857 stabilea că Insula Șerpilor va aparține statului posesor al gurilor Dunării (în acel moment Imperiul Otoman), care se obliga să întrețină pe insulă un far pentru navigația navelor ce treceau pe Dunăre, spre portul rusesc Odesa. Tratatul adițional de la Paris din 7/19 iunie 1857, a confirmat aceste hotătâri.

1865: A murit Evanghelie Zappa, moşier, negustor şi întreprinzător aromân, bine cunoscut, la jumătatea secolului al XIX-lea, atât în Ţările Române, cât şi în Grecia. (n. 1800, în Labovë e Madhe,azi in Albania).

Evanghelie Zappa - Wikipedia

A fost primul care a lansat, cu mulţi ani înaintea francezului Pierre de Coubertin, ideea renaşterii olimpismului modern si în acest sens,  a redactat un proiect şi a creat un fond necesar organizării jocurilor şi construcţiei unui aşezământ olimpic (Zappeionul din Atena, un complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru de conferinţe şi cu săli de gimnastică).

In anii 1859 şi 1870 statul grec a organizat, cu fondurile date de el, două ediţii modeste ale olimpiadelor moderne. In România, Zappa a susţinut financiar construcţia Ateneului şi înfiinţarea Academiei Române, precum şi reclădirea Bucureştiului, pârjolit de un mare incendiu .

1866: Este adoptată Legea asupra taxelor vamale a Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, în baza căreia s-a făcut  prima lor organizare vamală.

Deși a reprezentat prima organizare vamală din Principatele Române, punerea sa în aplicare a fost amânată prin alte două legi succesive. Prima lege vamală modernă și sistematizată a fost promulgată la 15 iunie 1874 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1875.

1878: România a prezentat Congresului de la Berlin (desfăşurat în perioada 1/13.VI-1/13.VII.1878), prin I. C. Brătianu şi M. Kogălniceanu, un Memorandum care se poate  sintetiza  în următoarele cinci puncte:

  • Nicio parte a teritoriului să nu fie dezlipită de la statul român;
  • Teritoriul naţional român să nu servească ca drum de trecere a trupelor ruseşti din Bulgaria;
  • România, în virtutea drepturilor ei seculare, să ia din nou în stăpânire gurile Dunării, inclusiv Insula Şerpilor;
  • România să primească despăgubiri proporţionale forţelor angajate în luptă;
  • Independenţa României să fie solemn recunoscută şi teritoriul ei declarat neutru (19.VI/1.VII).
13 iulie] 1878 - semnarea Tratatului de la Berlin - Today's Events - B-Zone  Community

Congresul de la Berlin ( organizat în perioada 13 iunie – 13 iulie 1878, la Berlin, Imperiul German) a fost o întâlnire a principalelor puteri europene ale vremii și reprezentanți ai Imperiului Otoman.

El s-a desfășurat în urma conflictului dintre Imperiul Țarist și cel Otoman (1877-1878) și a avut drept scop principal reorganizarea Țărilor Balcanice. Cancelarul Otto von Bismarck a fost cel care a încercat să echilibreze balanța între interesele divergente avute în zonă de Imperiul Britanic, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus.

Congresul de la Berlin, din 1878, a fost organizat la inițiativa lui Bismarck, cancelarul noului imperiu german, unul dintre marile puteri economice și militare ale secolului al XIX-lea.

La 19 iunie reprezentanții români au fost admiși la ședință însă doar pentru „a fi auziți, dar nu ascultați”. Congresul de la Berlin a consacrat recunoașterea internațională diplomatică a independenței de stat, pe care România și-o proclamase cu un an mai înainte.

O importanță enormă o prezintă faptul că, prin înlăturarea atât a suzeranității otomane, cât și a tutelei marilor puteri garante, România și-a dobândit egalitatea juridică cu toate statele suverane.

1882: S-a născut la Burdusaci, Bacău,sociologul Ştefan Zeletin (pseudonimul lui Ştefan Motăş, d. 1934), economist şi filosof de orientare neoliberală (m. 20 iulie 1934, București).

1882-1934 Ștefan Zeletin

A fost profesor la Universitatea din Iaşi.

A condamnat socialismul, susţinând capacitatea de perfecţionare a capitalismului şi posibilitatea transformării pe baze neoliberale („Neoliberalismul”, 1927).

A demonstrat că singura cale pentru modernizarea României o reprezenta capitalismul dar că un capitalism autentic nu se putea construi decât de o burghezie națională în strânsă legătură cu burghezia europeană. Pentru aceasta era nevoie de un partid liberal puternic și de o doctrină care să inspire o guvernare luminată.

Din scrierile sale: Evanghelia naturiiScurtă expunere a filosofiei scepticeBurghezia română. Originea și rolul ei istoricNeoliberalismul. Studii asupra istoriei și politicii burgheziei române – un îndrumar teoretic și practic pentru orice guvernare liberală, Nirvana, gânduri despre lume și viață.

În studiile sale de filosofie, Zeletin a dezvoltat opinii idealiste, spiritualiste („Evanghelia naturii). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 19 iulie 1882.

1899: Se naște în București, George Călinescu (d. 12 martie 1965, Otopeni), critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.

Pe numele sau adevarat Gheorghe Vișan, este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.A editat revista Sinteza, în colaborare cu alți scriitori, și două numere din revista sa personală Capricorn (1930). A devenit în 1936 Doctor în Litere la Universitatea din Iași cu o teză despre Avatarii faraonului Tla, nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită și pusă în valoare chiar de el.

A fost numit conferențiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universității din Iași, iar din 1945 s-a transferat la Universitatea din București. În 1926 a debutat cu versuri în Universul literar, a colaborat la Viața literară și Gândirea, a făcut parte din comitetul de conducere al revistei Viața românească. La București a colaborat cu prestigioasa Revistă a Fundațiilor Regale.

George Călinescu (Gheorghe Vișan), critic, istoric, scriitor român

A realizat monumentala “Istorie a literaturii române de la origini până în prezent” şi studii de referinţă despre scriitori români precum Mihai Eminescu şi Ion Creangă. (romane: “Enigma Otiliei”, “Scrinul negru”, “Bietul Ioanide”).

1900 : A decedat la Sigmaringen, în Germania, Prințesa Josephine de Baden (Josephine Friederike Luise de Baden) mama lui Carol I, rege al României, fiică al lui Karl, Mare Duce de Baden și a soției lui, Stéphanie de Beauharnais ; n. la 21 octombrie 1813, Mannheim, Confederația Rinului).

Josephine von Baden

A fost al treilea copil și a doua fiică a cuplului Marelui Ducat de Baden, căsătorită cu Karl Anton Joachim Zephyrinus Friedrich Meinrad, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen.La naștere a primit prenumele nașei sale, fosta împărăteasă franceză Joséphine de Beauharnais,soția împăratului Napoleon I, mama adoptivă a mamei sale.

1906: Regele Carol I al României a inaugurat, în parcul din Dealul Filaretului (actual „Carol I”), din Bucuresti „Expoziția generală română”, dedicată împlinirii a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de împăratul Traian în anul 106, a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I ( în 1866) și a 25 de ani de la proclamarea Regatului României în anul 1881.

Fotografie din colecția „Bucureştii în imagini. Expoziţia Generală Română 1906” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Concepută în spiritul marilor expoziții universale din vestul Europei, care au marcat istoria civilizației în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Expoziția Generală Română din 1906 s-a desfășurat în zona Filaretului (Parcul Carol de astăzi), la propunerea lui Take Ionescu. Comisar general al expoziţiei a fost numit dr. Constantin I. Istrati (1850-1918), profesor universitar, președinte al Academiei Române și autor a numeroase publicații științifice de fizică și chimie, dar și pasionat colecționar de documente vechi.

Scopul acesteia era acela de a prezenta realizările economice, sociale, politice și culturale ale țării.

1906 : A luat ființă printr-un Decret al regelui Carol I, Institutul Geologic al României. Totodată, s-a creat Corpul geologilor, prin decretul semnat de regele Carol I la 10 martie 1906.

1906 Institutul Geologic al României

De la înființare și până în 1928, directorul institutului a fost Ludovic Mrazek.

1919: A încetat din viaţă omul politic român Petre P. Carp, unul dintre întemeietorii ”Junimii”, şeful Partidului Conservator (1907-1912), de mai multe ori ministru şi prim-ministru, cunoscut critic literar şi traducător; (n. 29 iunie 1837).

A participat activ la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea Principatelor Unite. La 11 februarie 1866 a fost numit secretar intim al Locotenenței domnești, iar ulterior secretar al Agenției diplomatice a României la Paris (mai 1867 – iulie 1867).

A fost inițiat în francmasonerie la 21 octombrie 1867 în Loja Steaua României din Iași, iar la 19 noiembrie același an, primește gradul de Companion.

A fost ales în numeroase rânduri deputat și senator în Parlamentul României si a  îndeplinit numeroase funcții politice în cadrul guvernelor care au succedat la conducerea țării după abdicarea domnitorului Cuza (ministru al Afacerilor Străine, ministru al Cultelor și Instrucțiunii, ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, ministru al Finanțelor) fiind ales de două ori președinte al Consiliului de Miniștri.

A activat în cadrul diplomației românești îndeplinind funcțiile de agent diplomatic la Viena și Berlin (martie 1871 – aprilie 1873) și ulterior la Roma (aprilie – octombrie 1873). În perioada noiembrie 1882 – octombrie 1884 a fost numit Trimis extraordinar și ministru Plenipotențiar al României la Viena.

În anul 1891 gruparea „junimistă” se desprinde din cadrul Partidului Conservator și formează Partidul Constituțional, iar Petre P. Carp este ales președinte al acestui nou partid. După fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din România, a fost ales președinte al Partidului Conservator (21 aprilie 1907 – 14 mai 1913)  şi autorul programului politic al acestui partid, intitulat „Era nouă”.

În timpul Primului Război Mondial a fost unul dintre susținătorii ideii de intrare a României în război alături de Puterile Centrale. A fost prim-ministru al României de două ori (19 iulie 1900 – 27 februarie 1901 și 14 ianuarie 1911 – 10 aprilie 1912) din partea Partidului Conservator.

1927: S-a născut in localitatea Gușoeni, județul Vâlcea, renumita  scenaristă și regizoare de film română, Malvina Urșianu; d. 6 august 2015, București.

A studiat Istoria Artelor la Institutul de muzeografie, paleografie și biblioteconomie de la Arhivele Statului și a urmat cursul experimental de cinematografie ținut de regizorul, scenaristul și actorul Jean Georgescu. A studiat singură filmele regizorilor străini și a început cariera ca asistentă de regie pentru documentarele lui Jean Georgescu, Petrolul și Pădurile. A fost asistenta acestuia și la regizarea filmelor În sat la noiDirectorul nostru, apoi asistenta lui Dinu Negreanu la Nepoții gornistului, a Marietei Sava și a lui Victor Iliu la regizarea filmului Mitrea Cocor. Prima regie personală a fost cea a filmului Bijuterii de familie (1957), inspirat din nuvela lui Petru Dumitriu, dar în timpul filmărilor a fost întreruptă, a continuat cu Vânt de martie, tot după o nuvelă a lui Petru Dumitriu, filmul având aceeași soartă. În 1958 i s-a înscenat un proces de demascare și a fost acuzată de sabotaj ideologic și anticomunism, fiind arestată și închisă, iar timp de 8 ani a fost interzisă in cinematografie.

În perioada 1968–1987 a realizat 8 filme (Scenariul și regia): Gioconda fără surâsSerataTrecătoarele iubiriÎntoarcerea lui Vodă LăpușneanuLiniștea din adâncuriPe malul stâng al Dunării albastreO lumină la etajul zeceFiguranții. A urmat o altă pauză de 8 ani, căci se înăsprise cenzura comunistă. A revenit în 1995 cu filmul de televiziune Aici nu mai locuiește nimeni.

În 2000 a fost decorată cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii” și în 2002 A urmat filmul Ce lume veselă, pentru care, în 2003 a primit premiul special al juriului la Premiile Uniunii Cineaștilor din România, marcând retragerea sa din activitate. A fost căsătorită cu scriitorul și publicistul Paul Anghel.

1941: S-a născut la București,renumita actriţă română de teatru, radio, televiziune și film, Irina Petrescu.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, promoția 1963, clasa profesorilor Ion Șahighian și David Esrig.

Regizorul Liviu Ciulei a distribuit-o în rolul principal din Valurile Dunării (1960). A urmat imediat roluri în: Nu vreau să mă însorPoveste sentimentalăPași spre LunăStrăinul. A jucat pe scena Teatrului „Bulandra” din București.A primit un rol în filmul lui Lucian Pintilie , Duminică la ora 6 (1966), (premiat la Mamaia 1965 și la Mar del Plata 1966). Alte filme: Șeful sectorului sufletePrin cenușa imperiuluiRăutăciosul adolescentFacerea LumiiImposibila iubireStâlpii societățiiHotel de luxDomnișoara Christina.

Irina Petrescu 1965... Scarves are always chic. | Headpiece, Male sketch,  My style

Irina Petrescu a decedat la 19 martie 2013, București.

1946: S-a născut la Sagna, Neamț, artistul plastic Neculai Păduraru, sculptor, desenator și pictor

1946 Neculai Păduraru

A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa profesorului Boris Caragea (1971–1975). A fost profesor universitar al Universității Naționale de Arte București. A participat la expoziții de grup și personale: Galeria Apollo, Sala Dalles și Galeriile Academiei Române din București, Galleria delle Ore din Milano, Academia di Romania di Roma, Galeria Dana din Iași.

 1955: A murit compozitorul Marius Mihail; (n. 15 martie 1926).

A studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, cu maeștri: Ion Dumitrescu, Mihail Jora, Marțian Negrea, Theodor Rogalski, Zeno Vancea. A urmat însă și Școala particulară de muzică ușoară înființată de Edmond Deda (1945), alături de voci alese ale vremii: Mara Ianoli, Aida Moga, Willy Donea ș.a.

Își scria singur și versurile sub pseudonimul Ion Florea. Un adevărat evergreen apare în  1954: se numea Departe. Se cântă și astăzi. Marius Mihail a fost un melodist în tot ce are mai frumos termenul,  dar și armonia concepției. Succesele erau astfel explicabile. A pierit răpus de o necruțătoare boală a plămânilor.

Creație (selectiv): Funicularul; Pa, darling; Nu plânge dacă lumea-i rea; Strada;  Când iubești, a ta e viața; Picături din cer; Mi-e dor de-o dragoste curată, ș.a.

1956: S-a născut Octavian Penda, gravor, pictor, sculptor, medalist, ceramist; a înfiinţat şi condus Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi; (m. 2011).

1972: S-a născut actorul de teatru şi film Andrei Duban.

 A studiat la Academia de Teatru și Film, secția Actorie, clasa profesor Ion Cojar. A jucat la Teatrul „Ion Creangă”, Teatrul Mic, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, în: Visul unei nopți de varăVassa JeleznovaRomeo și JulietaNălucaBoabe de rouă pe frunza de lotus în bătaia luniiMoartea unui comis voiajorNumele trandafiruluiAnna Karenina, etc. A jucat în filme: Acțiunea ZuzucDeclarație de dragosteCăsătorie cu repetițieDuminica în familieAmenThe House of Magic.

1973: A murit Gabriel Georgescu, poet, traducător (din poezia franceză, rusă şi maghiară) şi profesor; (n. 1911),

 1983: Avea loc inaugurarea podului rutier de la Agigea, cu o lungime totală de 300 m, circulaţia desfăşurându-se pe patru benzi. În prezent, construcţia se află în lucrări de consolidare, de la începerea acestora existând mai multe restricţii de circulaţie. Dezvoltarea portului şi traficul rutier crescut au dus la apariţia unui proiect foarte important pentru Constanţa, şi anume construirea unui nou pod rutier peste canal la Agigea, care are rolul de a prelua traficul greu de pe vechiul pod.

1983 Podul Agigea

Astfel, pe lângă podul din 1983, se va circula pe cel mai mare pod hobanat din România, având o lungime de peste 1.5km şi o înălţime în punctul maxim de 65 m. De asemenea, noua structură reprezintă primul pod din România la a cărui construcţie s-a folosit o macara plutitoare şi beton autocompactant.

1987: Biserica Sfânta Vineri – Hereasca, din Bucuresti , cu  hramul „Cuvioasa Parascheva” (datând din 1645), a fost demolată.Peste trei mii de credincioși au sfidat atunci Securitatea și Miliția. Pentru prima oară în România oamenii au strigat: „Jos comunismul! Jos Ceaușescu!„.

S-au operat arestări, dar lumea nu ceda. Muncitorii au refuzat să dărâme biserica și au fost aduși pușcăriași, cărora li s-a promis reducerea pedepsei. „La 20.30 pușcăriașul care s-a agățat de turlă a căzut și am aflat că după câteva săptămâni a murit în spital. În genunchi, lumea plângea în hohote, se auzeau blesteme, iar securiștii arestau…”, spunea preotul paroh Gelu Bogdan.

Pe locul fostei biserici a apărut, peste noapte, un covor de zeci de mii de lumânări. Securiștii n-au avut curajul să-i oprească.

Pe locul ei autoritatile comuniste au  construit un bloc de locuinte…

Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și la muzeul Herești.

1992 : A început Bătălia de la Tighina care s-a desfășurat între 19–22 iunie 1992, între forțe ale poliției și ale unităților nou-formate ale armatei Republicii Moldova, pe de-o parte și garda separatistă a Republicii Moldovenești Nistrene, Armata a 14-a sovietică/rusă și voluntari ruși (cazaci) și ucraineni pe de altă parte.

Bătălia de la Tighina (19 - 22 iunie 1992)

Bătălia s-a încheiat odată cu intervenția trupelor armate ruse (mult superioare) de partea forțelor separatiste schimbând raportul forțelor de partea ultimei, după ce anterior forțele este cunoscut nici până astăzi, dar potrivit unor estimări făcute la Chișinău, au murit 279 de combatanți și 1.223 de civili.

1996 : S-a născut la București gimnasta de talie mondială Larisa Iordache.

Larisa Iordache, din ce în ce mai sexy! Cum s-a fotografiat gimnasta la  final de an

S-a antrenat la Colegiul Național Sportiv Cetate Deva, fiind apoi transferată la lotul olimpic de la Izvorani.Este multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană, câștigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană.

2000: Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a anunţat câştigătorul turului doi al alegerilor locale pentru Primăria Bucureştiului în persoana candidatului PD, Traian Băsescu.

2001:  Guvernul condus de prim ministrul Adrian Năstase şi-a asumat răspunderea în Parlament, pentru legea investiţiilor directe.

 2001: La Institutul de Cardiologie „Prof. dr. C. C. Iliescu” Fundeni, s-a efectuat primul implant de cord artificial complet în interiorul bolnavului, prima intervenţie de acest gen din Europa Centrală şi de Est.

Scientia.ro - Transplantul de cord în România - scurt istoric

A fost implantată o inimă artificială, un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului. Operația a fost efectuată de o echipă condusă de către profesorul Vasile Cîndea, directorul institutului, și de către Șerban Bubenek, șeful proiectului românesc de asistare mecanica a cordului. La intervenție au mai participat medici de la Spitalul Universitar Saint Luc din Bruxelles.

2001:  Parlamentul de la Budapesta a adoptat cu 303 voturi “pentru”, 187 “împotrivă” şi 8 abţineri, Legea privind statutul maghiarilor din ţările vecine. Guvernul României a luat notă de acest lucru şi de faptul că observaţiile părţii române nu au fost luate în considerare.

2003: Limba română – Se lansează versiunea locală a Wikipediei. Versiunea de la această dată se află arhivată .

 Vizionați Aici.

2008: A decedat regizorul de teatru, film si televiziune,Constantin Dinischiotu; între anii 1977 şi 1994 a lucrat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română; (n. 11 mai 1927, București).

Schiţa – Pusa Roth

A urmat în perioada 1945–1949 cursurile Facultăţii de Litere şi ale Facultăţii de Drept din Bucureşti.

Între 1947–1948 a fost regizor tehnic la Teatrul Sărindar al Mariei Filotti, apoi asistent de regie la Formaţiile artistice ale Armatei.

În perioada 1950–1951 a urmat cursuri de perfecţionare la Academia de Film din Bucureşti. Asistent de regie, la începutul carierei, la Teatrul Naţional din Iaşi (1952–1953), a activat ca regizor şi director la mai multe teatre din ţară:

Teatrul Alexandru Davila din Piteşti (1953–1958; 1967–1974), Teatrul din Valea Jiului, Petroşani (1958–1959), Teatrul din Constanţa (1959–1967), Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani (1974–1977), Teatrul Fantasio din Constanţa (1991–1994), Teatrul din Galaţi (1995–1996), Teatrul din Reşiţa (1996–1997), Teatrul Bacovia din Bacău (1999–2000). În perioada 1977–1994 a fost angajat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română.

 2013: A decedat Alexandru Muşina, antologist, editor, eseist, publicist, poet şi profesor ; (n. 1 iuie 1954).

A absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti în 1978. A lucrat ca profesor de literatură la liceu, iar între 1984 şi 1987 a cultivat flori.

A fost de asemenea doctor în litere la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (din 1996) şi profesor de scriere creativă, folclor, literatură comparată la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov si patron al Editurii Aula din Braşov.

Debutează în volumul colectiv de poezii Cinci, la Editura Litera, în 1982, iar individual cu Strada Castelului 104, la Editura Cartea Românească, în 1984. A fost membru al Cenaclului de Luni.

  2016: A murit la Veneția, în Italia, istoricul şi disidentul anticomunist  Mihnea Berindei (n. 22 martie 1948, la București), fiul academicianului Dan Berindei. A emigrat în Franţa în 1972.

Imaginea articolului A murit istoricul Mihnea Berindei. Fost director al Arhivelor Naţionale: Am pierdut un prieten. Vladimir Tismăneanu: A fost sufletul exilului democratic de la Paris

Mihnea Berindei a urmat Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti între anii 1966-1970, învăţând în paralel turca veche cu profesorul Mihail Guboglu, care l-a îndrumat pentru cariera de specialist în istoria Imperiului Otoman. În ultimul an de studenţie a reuşit să obţină o viză de studii şi documentare în Turcia, de unde s-a îndreptat spre Franţa. Ajuns la Paris, s-a înscris la Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE), pe care a absolvit-o în anul 1972, şi a continuat să studieze paleografia otomană.

A ocupat diverse poziţii de cercetător la Centrul de Studii privind URSS, Europa de Est şi Spaţiul Turc al Şcolii de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (EHESS). Din anul 1977, activitatea de istoric s-a împletit cu cea de militant în sprijinul opoziţiei democratice din Europa Centrală şi de Est şi în special, în susţinerea rezistenţei faţă de regimul Ceauşescu din ţara natală.

Între anii 1971 şi 1991 a lucrat ca cercetător specializat în istoria Imperiului Otoman la Şcoala de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (École des Hautes études en Sciences Sociales). Din 1991, a fost angajatul Institutului de Ştiinţe Sociale şi Politice al Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS).

În afară de opera istorică, este cunoscut pentru rolul său eficient de mobilizare a presei şi opiniei publice occidentale în susţinerea disidenţei din Europa Centrală şi de Est şi în special, din România. Între 1977 şi 1989, a publicat articole care dezvăluiau şi denunţau realităţile epocii Ceauşescu.

A făcut parte din grupul prestigios al exilului democratic anticomunist care a mobilizat vocile disidente din România. După căderea regimurilor comuniste, s-a remarcat prin susţinerea organizaţiilor şi mişcărilor democratice din Europa ex-comunistă, în special din România, Bulgaria, Albania şi Republica Moldova.

  2016:  A decedat la Ghermănești, județul Ilfov, generalul de armată, Victor Atanasie Stănculescu; (n. 10 mai 1928, Tecuci, județul Galați).

Victor Atanasie Stănculescu a fost incinerat. Cenușa, aruncată în Marea  Neagră – ExpresMagazin

La data de 17 decembrie 1989, având funcția de ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de ministrul Vasile Milea la Timișoara pentru a reprima revoluția. Ceaușescu a fost foarte mulțumit de activitatea lui, întrucât l-a numit comandant militar unic al Timișoarei.

După căderea regimului ceaușist a fost numit în funcția de ministru al economiei naționale între 28 decembrie 1989 și 16 februarie 1990, și ulterior, ministru al apărării naționale în perioada 16 februarie 1990 – 29 aprilie 1991.

În anul 1990 o comisie guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989 condusă de Viorel Oancea, a propus trimiterea sa în judecată pentru participare la reprimarea revoluției.

Acest lucru s-a întâmplat abia în 1997. În anul 1999 a fost condamnat de Curtea Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit prin reprimarea revoluției din Timișoara, hotărâre confirmată în 2000 în urma recursului. Ca urmare a recursului în anulare promovat de procurorul general Tănase Joița, aceste hotărâri judecătorești au fost casate în 2004 , dar după rejudecare, au fost reconfirmate în 2007.

În octombrie 2008 Curtea Supremă a respins recursul generalului Stănculescu la decizia din 2007, acesta ispășindu-și în închisoare sentința pronunțată în 1999.

Prin aceeași hotărâre, a fost degradat militar, urmând a fi scos din evidențele militare.

Potrivit motivării sentinței dată publicității în 5 decembrie 2007, Victor Atanasie Stănculescu a făcut parte din comandamentul care a condus acțiunea de reprimare a manifestațiilor de la Timișoara și a exercitat cu „vădit exces de zel” atribuțiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament.

La 20 mai 2014, după ispășirea a cinci ani din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat.

În 24 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea lui Victor Stănculescu și a coinculpatului său din proces, Mihai Chițac, cu privire la pretinsele nereguli din procesul prin care au fost condamnați.

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Apostol Iuda

Sfântul Iuda a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mantuitorului.

Sfantul Apostol Iuda se număra intre fratii Domnului nostru Iisus Hristos, adica intre fiii dreptului Iosif , pe care ii avusese din casatoria anterioara cu Salomeea.

Abia dupa ce dreptul Iosif a rămas vaduv, i-a fost data în grija Maica Domnului.

Sfantul Apostol Iuda este uneori numit in Scriptura „Iuda, fratele lui lacov ” (Luca 6; 16, Fapte 1; 13). Intre cartile Noului Testament ni s-a pastrat de la el o Epistola Soborniceasca.

Acesta isi incepe astfel epistola: „Iuda, rob al lui lisus Hristos si frate al lui lacov (Iuda 1:1).

Chiar daca s-ar fi putut numi pe sine frate al lui Hristos cu aceeasi indreptatire ca si lacov, el nu o face.

Sfântul Apostol Iuda mai este cunoscut si ca Levi sau Tadeu. Insa, nu trebuie confundat cu celalalt Tadeu, care a facut parte din cei 70 de Apostoli ai Mantuitorului.

Sfantul Apostol Iuda a predicat Evanghelia in ludeea, Samaria, Galileea, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia si Armenia.

Ajungând să predice în ținutul Muntelui Ararat, Sfântul Apostol Iuda a fost prins de păgâni, răstignit și omorât cu săgeți.

CITIŢI  ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/19/o-istorie-a-zilei-de-19-iunie-video-2

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. agerpres.ro;
  11. Cinemagia.ro;
  12. CreștinOrtodox.ro.

19/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Lungul drum către recunoaşterea internaţională a Marii Uniri (VIDEO)

Greater Romania – harti.wansait.com

Harta României după Marea Unire

 1 Decembrie 1918 înseamnă pentru români izbânda dreptului şi a dreptăţii, câştigate cu atâtea dureri şi trudă.

Izbucnind în iulie 1914 primul război mondial, I.C. Brătianu, primul ministru de atunci al României vechi, cel mai mare bărbat politic pe care l-au dat românii în secolul XX, a avut sfânta viziune că noi ne putem folosi de teribila conflagraţie pentru a ne aduna cu toţii la un loc.

Şi a angajat ţara în război de partea puterilor Antantei (Anglia, Franţa, Rusia, Italia, din 1917 SUA), dar nu oricum, ci condiţionat; după doi ani de tratative, guvernul unei ţări mici şi nedezvoltate, dar bogate şi cu un potenţial uman viguros, reuşea să-i condiţioneze pe cei mari şi puternici să garanteze României, prin tratat oficial şi solemn, dreptul la reîntregire naţional-statală.

Sfârşitul războiului, în noiembrie 1918, i-a aflat pe români în tabăra învingătorilor şi astfel a fost posibilă unica zi de 1 Decembrie. Dar jertfele şi distrugerile plătite de popor şi tară doar în anii războiului au fost nemaiîntâlnite: 800.000 de oameni din armată şi din populaţia civilă au fost ucişi de inamic sau au fost seceraţi de foamete, frig şi epidemii, respectiv 11 la sută din populaţia tării vechi; (1) teritoriul naţional a fost teatru de război, bogăţiile noastre, iarăşi, au fost barbar jefuite de nemţi, austrieci, unguri, bulgari, turci.

Li se adaugă pierderile nesfârşite în vieţi omeneşti şi bunuri materiale, distrugerile mari suferite de românii din Transilvania şi Bucovina în anii de război.

     Însă ramurile despărţite de trunchi prin vrăjmăşia vremilor se întorceau acasă, se lipeau de trunchi – Basarabia, Bucovina, corolarul fiind cea mai bogată, mai întinsă, mai populată, mai dăruită, dar şi mai vitregită de soartă – Transilvania.

Sistemul de la Versailles. Considerații istoriografice - Foaie Națională

Foto: Conferința de Pace de la Versailles

     Lucrările Conferinţei de Pace care a încheiat Marele război, s-au desfăşurat la Paris – Versailles (în parte şi la Londra), durând circa doi ani. La ea au luat parte peste 30 de state; interesul popoarelor lumii faţă de marea reuniune internaţională era maxim şi se datora faptului că, spre deosebire de conferinţele de pace precedente, Marile Puteri Aliate din coaliţia Antantei declaraseră dinainte că vor pune la temelia păcii „principiile eterne ale echităţii”, „garanţia mutuală a independenţei politice şi integrităţii teritoriale deopotrivă statelor mari şi mici”.

     Însă, de la începutul Conferinţei de Pace (ianuarie 1919) cei Patru Mari – G. Clemenceanu, premierul francez şi preşedintele Conferinţei, W. Wilson, preşedintele SUA, omul şi ţara forte, Lloyd. George, premierul britanic şi Orlando, cel al Italiei, au uitat de principiile umaniste şi democratice proclamate în timpul războiului şi au făcut o pace în primul rând în interesul lor, o pace care va fi imperfectă şi va ocaziona puterilor învinse sau nemulţumite să treacă în scurt timp la politica de revanşă, scrie https://www.dacoromania-alba.ro.

     În afară de faptul că au confirmat o realitate peste care nu se putea trece, dispariţia imperiilor multinaţionale şi constituirea statelor naţionale independente, Marile Puteri democrate nu au dat garanţii statelor mici aliate, sau ele au fost fără substanţă, ceea ce în deceniul 4 le va pune într-un grav şi iremediabil pericol.

În plus, Marile Puteri au încercat să se amestece copios în treburile interne ale statelor naţionale nou întregite sau constituite. României i s-a imputat pacea-dictat separată de la Bucureşti cu Puterile Centrale şi au vrut s-o declare tară neutră la conferinţă.

Mai erau şi nostalgii – a se citi interese – în rândul unor influente cercuri financiare, industriale şi politice din statele Antantei care nu doreau destrămarea Austro-Ungariei.

Foto: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

     Astfel că delegaţia României la Conferinţa de Pace, condusă de I.I.C. Brătianu, ulterior de Alex. Vaida Voievod (ca prim-ministru şi oameni politici de anvergură) nu s-a dus la Paris să se risipească în banchete, recepţii şi strângeri de mâini cu zâmbete protocolare, ci a dus o luptă dură şi tenace, de durată, pentru ca României să i se recunoască dreptul şi dreptatea.

Înainte de începerea lucrărilor Conferinţei de Pace (18 ianuarie 1919), când se făceau preparativele România primea din partea celor mai mari, semnale încurajatoare, recunoaşteri, aprecieri. Bunăoară, la 6 nov. 1918, secretarul de stat al SUA, Robert Lansing, publica mesajul său în care, între altele, se afirma că „Statele Unite se interesează de aspiraţiile poporului român, atât ale aceluia din exterior, cât şi ale aceluia din limitele regatului.

Guvernul Statelor Unite simpatizează profund aceste idei şi nu va neglija de a-şi exercita influenţa la un moment oportun, astfel ca justele drepturi politice şi teritoriale ale poporului român să fie obţinute şi asigurate împotriva oricărei agresiuni străine”(2).

     Pe de altă parte, în anumite cercuri din Statele Aliate şi Asociate apăruseră idei periculoase, care ar fi putut exercita o anume influenţă la înaltul forum al păcii. Se afirma, de pildă, că suprimarea Imperiului habsburgic „civilizator” va avea drept rezultat „balcanizarea Europei Centrale”, adică o stare de haos şi dezordine în toate sferele de activitate.

Pe de altă parte. Ungaria învinsă a reuşit să încheie o Convenţie de încetare a ostilităţilor cu generalul Franchet d’Esperey, comandantul forţelor aliate din sud-estul Europei, la 13 nov. 1918, la Belgrad, prin care rămânea provizoriu sub ocupaţie ungară întreaga Transilvanie de la vest de Mureş; se încălca grav Tratatul României cu Antanta din 4/17 august 1916, se mina efortul final al românilor pentru unire.

     La 11 ianuarie 1919 I.I. C. Brătianu, a plecat la Paris pentru conferinţa de Pace, făcând o escală la Belgrad, unde a avut o discuţie deschisă cu regentul Alexandru în privinţa graniţei dintre România şi Serbia, insistând pe respectarea întegrală a tratatului din 1916 în această chestiune, graniţa pe Dunăre fiind, în concepţia premierului român, „singura frontieră capabilă de a evita în viitor vreun proces” între cele două ţări, poziţia sa neputând fi interpretată nicidecum ca un act inamical. Cu aceeaşi sinceritate Alexandru a expus motivele pentru care respingea tezele lui Brătianu.(3)

     Credem că aici Ionel Brătianu a greşit. Este adevărat, Aliaţii presaţi de situaţia militară nefavorabilă în 1916, promiseseră graniţa României cu Serbia pe Dunăre. Dar prin atacarea Serbiei a început războiul, sârbii ocupaţi nu au cedat, au luptat cu eroism până la capăt. După război situaţia era schimbată, era imposibil să pretinzi o graniţă până la o zvârlitură de piatră de Belgrad.

Poate, dacă Ionel Brătianu nu ar fi fost atât de intransigent, am fi putut câştiga mai mult din Banat, ar fi rămas mai puţini Români în Serbia. În chestiunea aceasta, celălalt mare om politic român al timpului, Take Ionescu, a fost mai pragmatic, s-a înţeles separat cu omul politic sârb Pasic asupra graniţei comune. Ceea ce a dus la un conflict între Brătianu şi T. Ionescu, făcând imposibilă prezenţa amândurora în delegaţia României, şi n-ar fi fost rău.(4).

O urmare neplăcută a fost aceea că, odată cu înaintarea corpului aliat, venit din Serbia, în Banat au pătruns şi trupe sârbeşti, ocupând inclusiv Timişoara, nu s-au purtat frumos cu românii şi nici n-ar mai fi vrut să se retragă. A fost singurul conflict, însă nu de proporţii, avut cu vecinii din sudul Dunării; El s-a rezolvat paşnic, prin retragerea din Banatul românesc.

     Aşadar, încă înainte de a ajunge la Paris, delegaţia României se găsea în faţa unor probleme dificile. Delegaţia României, din care făceau parte I.I.C. Brătianu, primul ministru şi şeful delegaţiei, Nicolae Mişu, ambasador la Londra, Victor Antonescu, ambasador la Paris, Alex. Vaida Voievod, din partea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, generalul C. Coandă, C. Diamandy, fostul ministru la Petrograd, însoţiţi de experţi în problemele care interesau România, s-a deplasat la Paris (5).  

   În momentul începerii Conferinţei, nimeni nu bănuia că România şi celelalte state mici şi mijlocii: Regatul sârbo-croato-sloven (Iugoslavia), Grecia, Cehoslovacia, Polonia, vor avea de întâmpinat dificultăţi impuse chiar de marii lor aliaţi, în recunoaşterea drepturilor lor istorice, legitime.

Marile Puteri au împărţit statele admise la Conferinţă în două categorii: „state cu interese generale”, acestea fiind Marile Puteri învingătoare, şi „state cu interese limitate”, adică ţările mici şi mijlocii. Preşedintele american W. Wilson a încercat să mascheze discriminarea sub pretextul că efortul militar cel mai mare şi mai eficient a fost al Marilor Puteri, omiţând însă să adauge că primele victime ale războiului declanşat de puterile imperialiste fuseseră tocmai ţările mici, că teritoriile lor deveniseră teatru de operaţiuni militare şi zone de ocupaţie; nu lua în consideraţie nici faptul că războiul dus de aceste state mici, Serbia, România, Belgia s.a era exclusiv un război de eliberare naţională sau de apărare şi nu de anexiuni pe seama teritoriilor altora.

În acest context (şedinţa plenară din 31 ianuarie 1919 a  Conferinţei), preşedintele executivului american a încercat să justifice rolul de judecători al Marilor Puteri faţă de partenerii lor mai mici, invocând răspunderea ce revenea acestora în aplicarea şi garantarea tratatelor ce urmau a fi încheiate(6).

     „Consiliul şefilor de state”, cu denumirea oficială „Consiliul celor Patru”, sau „Cei Patru Mari” (Japonia participând doar la discutarea problemelor ce o interesau direct) şi „Consiliul Miniştrilor de Externe” sau „Consiliul celor Cinci” sau „Cei Cinci Mici” (Franţa, Anglia, SUA, Italia, Japonia) luau deciziile importante,(7) dar mai ales „Consiliul celor Patru” (G. Clemenceanu, Li. George, W. Wilson, Orlando), ale cărui lucrări se desfăşurau în spatele uşilor capitonate, şi-a însuşit puteri dictatoriale. 

Delegaţia României a avut prima confruntare cu „Cei Patru Mari” pe tema reprezentării sale în şedinţele plenare, unde a fost admisă doar cu doi delegaţi şi în comisiile sau subcomisiile pe probleme – 58 la număr – formate din jurişti, istorici, publicişti, industriaşi, negustori, experţi financiari, ofiţeri. Delegaţia româna constată cu regret că România – ca şi alte state mici asociate – nu era reprezentată în mai multe comisii ce urmau să dezbată chestiuni care o interesau direct.

Primul delegat al României, Ionel Brătianu, a  protestat împotriva neadmiterii României în Comisia pentru instituirea Ligii Naţiunilor; la 27 ianuarie el se întâlnea cu reprezentanţii altor naţiuni nemulţumite de competenţa acestei comisii chemate să pună bazele unei organizaţii internaţionale care să garanteze pacea şi securitatea popoarelor. Marile Puteri au fost nevoite să includă în această comisie pe reprezentanţii mai multor state, printre care şi România.

     România a reuşit să fie admisă în următoarele comisii şi  subcomisii: Comisia pentru Liga Naţiunilor, Responsabilităţile războiului, Reparaţii, Regi-internaţional al puterilor, al căilor navigabile şi căilor ferate, Economică, Aeronautică. Ca şi alte state mici, nu avea delegaţi nici în Consiliul Suprem, nici în comitetele ce se ocupau cu problemele teritoriale, militare, în cele care au discutat protecţia minorităţilor.

România putea conta însă pe prieteni sinceri şi valoroşi, personalităţi remarcabile cu un cuvânt greu la Conferinţa de Pace: Andre Tardien(8) secretarul general al guvernului francez, mareşalul francez F. Foch, generalul H.M. Berthelot, englezii Wickhman Steed şi Seton Waston, remarcabili publicişti şi oameni politici, etc. Sosit la Paris, Brătianu a avut convorbiri şi întâlniri şi cu G. Clemenceau, Philippe Berthelot, secretar general al Ministerului Afacerilor Străine al Franţei şi cu titularul acestuia, Stephen Pichon, cu A. Tardien, secretar general al Conferinţei de Pace, Harold Nicholson, expert în probleme balcanice al Marii Britanii, col. E.M. House, consilier al preşedintelui Wilson, Clive Day, Charles Seymour, Douglas Johnson, experţi americani în probleme sud-est europene, Robert Lansing, W. Wilson, Sidney Sonino, ministru al Afacerilor Externe al Italiei, V.E. Orlando, premierul italian: cu reprezentanţii Iugoslaviei, Greciei, Poloniei, Cehoslovaciei; Eduard Rotschild, preşedintele Consiliului Evreiesc din Paris şi Izrael Levy, marele rabin.

Din discuţiile particulare pe care le-a avut în ianuarie cu reprezentanţi ai Puterilor Aliate, Brătianu şi-a dat seama că Tratatul semnat de România cu statele Antantei în august 1916 nu va fi respectat.

     Pentru a curma reproşurile pe care ni le-au făcut Aliaţii, premierul român a clarificat cauzele care au determinat pacea silită de la Bucureşti, reamintind că reprezentanţii Antantei la Iaşi au recunoscut că o acţiune militară a României nu mai era posibilă în circumstanţele din acea perioadă. Guvernul a încunoştinţat însă pe Aliaţi că va conserva armata pentru reluarea operaţiunilor la momentul oportun; oficialităţile române au precizat că pacea de la Bucureşti a fost considerată ca o suspendare temporară a luptei ce urma să reînceapă; dovadă faptul că nu s-a încetat nici un moment colaborarea cu reprezentanţii civili şi militari ai Aliaţilor acreditaţi la Iaşi.(9) Brătianu a lămurit pe deplin împrejurările care au impus pacea de la Bucureşti, pace care nu a putut opri ţara să reia armele chiar în momentul când statele Antantei au cerut intervenţia militară a României.

     Consiliul Dirigent al Transilvaniei, prin reprezentantul său în delegaţia României la Conferinţă, dr. Alex. Vaida Voevod, şi prin miniştrii ardeleni în guvernul de la Bucureşti, a dat premierului român întreg concursul ca un colaborator onest şi loial, cu toate că erau mai mulţi dintre conducătorii ardeleni şi bănăţeni care s-au convins încă în primăvara anului 1919 că ar trebui modificată tactica pentru a se obţine mai mult. Aceste propuneri n-au fost avansate pentru a nu îngreuna situaţia lui Brătianu, primul reprezentant oficial al ţării.

     De fapt, Hotărârile de la Unire au revendicat mai mult teritoriu românesc decât Tratatul din 1916. Aşa s-a votat unirea Basarabiei istorice, până la Nistru, şi a Bucovinei întregi (şi partea de nord), iar spre vest „Banatul întreg” şi „tot teritoriul locuit de români” din Crişana, Bihor, Satmar şi Maramureş.

Cât priveşte această hotărâre precisă pentru Banat, dar elastică cu privire la frontiera cu Ungaria, nu era o coincidenţă că ea corespundea cu linia fixată în Tratatul din 1916. Iuliu Maniu cunoştea încă de la începutul lunii noiembrie 1918, din arhivele secrete ale Ministerului de Război austriac, preluate de Consiliul Militar Român din Viena, textul şi deci frontierele fixate în Tratatul din 1916.

Acest tratat ne recunoştea următoarele teritorii din Austro-Ungaria (art. 4): Banatul întreg cu gurile Mureşului, oraşele şi satele Oroshaza, Bichiş-Ciaba, Vasarosnemeny, gurile Someşului, o parte redusă din Maramureş şi Bucovina până la confluenţa Ceremuşului cu Prutul, adică fără nordul acestei provincii. De Basarabia nu putea fi vorba în acel tratat, Imperiul rus fiind mare aliat în Antanta.

Transilvania a ţinut să se identifice cu pretenţiile justificate ale guvernului de la Bucureşti, îndreptându-le când nu erau pe deplin asigurate, ca de exemplu, în Maramureş. Aceeaşi atitudine a urmat-o şi Bucovina.(10)

     Atât primul ministru Brătianu, cât şi Al. Vaida Voevod (reprezentantul Transilvaniei în delegaţie) se confrunta la Paris cu probleme de maximă dificultate, care se cereau rezolvate cu rapiditate şi în folosul cauzei României. Ei exprimă critici faţă de situaţia inechitabilă rezervată ţărilor mici. Scria Vaida că „frontul nostru spre Ungaria a fost oprit. Viaţa şi averea Românilor sunt date pradă atrocităţii maghiare. Locomotive, credite, echipamente nu ni s-au dat. Wilson era inaccesibil pentru noi. S-au constituit comisii, care vor avea să facă propuneri hotărâtoare pentru soarta noastră, fără să fi fost întrebaţi măcar cu vot consultativ de ce părere suntem, nefiind reprezentaţi”(11)

     În cursul negocierilor, delegaţia română a putut să constate că unele chestiuni care interesau în cel mai înalt grad România s-au discutat şi soluţionat fără participarea sa. S-a ajuns până acolo încât delegaţilor Români şi ai altor state mici şi interesate li s-a înmânat textul Tratatului cu Germania învinsă „chiar în ora când îl primeau şi delegaţii germani”, neavând posibilitatea să-l studieze şi să-şi prezinte observaţiile în cunoştinţă de cauză.

În Tratatul cu Germania pe România o priveau reparaţiile pentru pagubele imense suferite sub ocupaţie şi în această chestiune, însă a fost pusă în stare de inferioritate faţă de Aliaţi, revenindu-i din suma totală a reparaţiilor ce trebuiau plătite de Germania, fixată la 132 miliarde mărci aur, doar 1 la sută (cca. 1,3 miliarde mărci aur, suma din care a primit numai o mică parte)(12). Cu o referire expresa la România, Tratatul prevedea în art. 259, aliniatul 6, obligaţia ca Germania să renunţe la Tratatul de la Bucureşti din 7 mai 1918.

     La 28 iunie, în sala Oglinzilor de la Versailles, delegaţia Româna, formată din Ion I.C. Brătianu şi generalul C. Coandă a semnat (pentru a nu irita şi mai mult pe Cei Patru Mari) Tratatul de Pace cu Germania.(13)

     Încă din faza lucrărilor pentru Tratatul cu Germania, Vaida îi atrăgea atenţia lui Iuliu Maniu că „ar fi bine ca toate averile cetăţenilor foşti duşmani să le sechestraţi cât de curând şi să le lichidaţi, recunoscând numai acelor acţionari (implicit şi din ţările aliate) dreptul de proprietate, care îl aveau în ziua izbucnirii războiului. Prin intermedierea elveţienitor şi olandezilor „marii noştri aliaţi” cumpără pe sub mână toate acţiunile nemţilor şi vor să ne pună să iscălim că averea moştenită de la Austro-Ungaria să fie împărţita printr-o comisie interaliată, iar datoriile de asemenea.

     Ne-am alege cu datorii, în loc să primim despăgubiri. Tendinţa e că oferindu-i Austriei şi Ungariei condiţii uşoare, să le dezmetecească de dorul de a se alipi de Germania”(14). Delegaţia României a cerut insistent ca Marii Aliaţi să dea tării credite pentru refacerea economiei şi transporturilor grav afectate de război, locomotive, camioane, seminţe, zahăr pe seama armatei, dată fiind starea de război cu Ungaria, tensiunile cu Serbia din cauza Banatului, situaţia îngrijorătoare de la Nistru.

     Pentru delegaţia României la conferinţă era absolut necesar să-şi constituie un Birou de presă şi propagandă, din mai multe considerente: factori de decizie ai Conferinţei de Pace cunoşteau prea puţin realităţile din centrul şi sud-estul Europei, deseori informaţiile pe care aceştia le primeau erau din surse ostile României, presa occidentală era o forţă care şi-a pus amprenta asupra lucrărilor Conferinţei, pentru România fiind de un interes major ca informaţiile, comentariile şi analizele făcute de influentele ziare occidentale să fie cât mai veridice: trebuia, în primul rând, contracarată propaganda ungară, deosebit de activă şi influentă.

Cu eforturi mari (lipsă de bani) s-a reuşit înfiinţarea a două birouri de presă eficiente, unul în Elveţia şi unul la Paris, servite de publicişti de marcă. S-a reuşit publicarea de informaţi şi articole despre România şi interesele sale în marile cotidiene vestice: „Ilustraţion”, „Times”, „New Europe”, „Le Rappel”, „Neue Zuricher Zeitung”, „Le Temps”, „Le Matin”, „Petit Journal” s.a., iar marile agenţii de presă îşi înmulţesc ştirile despre România.(15)  

   Penetrând în culisele Conferinţei, ardeleanul Vaida Voevod şi-a dat seama că lipsa de audienţă de care a avut parte delegaţia Româna s-a datorat, în parte, şi faptului că marea majoritate a delegaţilor Marilor Puteri erau francmasoni, cei din afară fiind paralizaţi de o forţă neştiută.

Ca atare, a Vaida, împreună cu colaboratori ai săi apropiaţi, pentru a servi mai bine interesele ţării, au intrat în francmasoneria franceză (după încheierea Conferinţei, Vaida a refuzat să mai activeze). La scurtă vreme, delegaţii Români au avut acces la informaţii, audienţa în rândul cercurilor franceze, chiar dacă în multe cazuri argumentul bănesc a fost hotărâtor.(16)

     Preparativele Marilor Puteri pentru încheierea Tratatului de Pace cu Austria au ridicat grave probleme României şi celorlalte state mici şi mijloci. Bineînţeles, proiectul de tratat le-a fost dat delegaţiilor română, polonă, sârbă, cehoslovacă şi greacă numai în rezumat şi târziu. Nu se recunoştea României dobândirea Bucovinei în graniţele sale reale, dar până la urmă s-a rezolvat pozitiv.

Mai grave erau altele: în proiectul de tratat cu Austria, Marile Puteri, sub pretextul grijii faţă de dreptul minorităţilor naţionale, exclusiv din centrul şi sud-estul Europei (art. 60 în redactarea finală, pe urmă sub forma unui tratat distinctiv – n.a.) încercau să-şi asigure posibilitatea de a interveni în treburile interne ale statelor din zonă. României i se mai cerea să asigure pentru un termen de 5 ani liberul tranzit şi un regim echitabil pentru comerţul celorlalte naţiuni”(17).

Prin urmare, timp de 5 ani, într-o perioadă când greutăţile economice generate de război trebuiau depăşite, ţara trebuia să se refacă după distrugeri şi jafuri, Marile Puteri, în special SUA, impuneau controlul lor economic României în scopul întăririi poziţiilor capitalului internaţional în economia românească.

În plus, proiectul Tratatului cu Austria impunea României (şi celorlalte state succesorale ale Austro-Ungariei) plata unei importante părţi a datoriei de stat a fostei duble monarhi, precum şi alte sarcini financiare, sub pretextul sporurilor teritoriale pe care le obţinuse(18); mai pe înţeles, să plătim noi pentru că Austro-Ungaria a început Războiul.

Au mai fixat Marile Puteri pentru statele din centrul şi sud-estul Europei, indiferent dacă erau învingătoare sau învinse, efective militare şi cantităţi de armament şi tehnică militară apropiate. În faţa acestor ingerinţe grave, la iniţiativa Românilor, s-a ajuns la o acţiune concretă, de rezistenţă a reprezentanţilor Poloniei, României, Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi Greciei la Conferinţa de Pace. În fapt, acum s-au pus bazele viitoarei alianţe regionale Mica Înţelegere.

     Situaţia s-a încordat între statele mari şi cele mici şi mai mult, când, la 10 iunie 1919, Consiliul Celor Patru a convocat delegaţiile naţionale din Europa Centrală pentru a le comunica frontierele cu Ungaria, fixate de Comisia teritorială şi supuse Consiliului Miniştrilor de Externe ai Marilor Puteri, din nou fără a fi consultate statele direct interesate. Şeful delegaţiei Române a putut constata din nou că, în ceea ce priveşte România, Tratatul din 1916 nu fusese respectat.

Delegaţiile României, Poloniei, Iugoslaviei si Cehoslovaciei înaintează preşedintelui Conferinţei un memoriu în care respingeau obligaţiile impuse de a suporta proporţional o parte din datoria externă a fostei monarhi dualiste, nu doar pentru că sarcinile impuse depăşeau posibilităţile lor financiare şi economice, ci mai ales pentru faptul că „naţionalităţile eliberate din fostul imperiu Austro-Ungariei nu sunt şi nu pot fi făcute responsabile de actele de război pe care acest imperiu le-a comis şi nici de sarcinile financiare pe care acest război le-a impus”(19).

     Între timp, I.I.C. Brătianu respinsese şi încercările marilor trusturi internaţionale de a acapara petrolul României. Aceasta a deranjat, iar Cei Patru Mari au ajuns la concluzia că primul delegat al României trebuia înlăturat de la Conferinţă. După ce, la 28 iunie 1919, Brătianu şi-a pus semnătura pe Tratatul cu Germania, la 2 iulie, s-a întors în ţară, nevoind să abdice de la interesul naţional, înainte de a părăsi Parisul, premierul Român a depus pe masa Conferinţei un amplu memoriu intitulat România în faţa Congresului de Pace. Erau prezentate pe larg raporturile dintre România şi Puterile Aliate pe toată durata războiului şi în timpul Conferinţei de Pace.

Se arăta că „România se prezenta la Conferinţa de Pace ca aliată fidelă şi devotată Puterilor Antantei”, în timp ce acestea impuneau ”obligaţii militare care aduceau atingerea suveranităţii naţionale” şi-i compromiteau liniştea internă şi dezvoltarea economică. „Prin urmare, România nu putea adera la cele două tratate ce i se prezentau”.(20)

     Refuzând să semneze Tratatul cu Austria, la 12 septembrie 1919, guvernul liberal I.I.C. Brătianu a demisionat, motivând că nu-şi poate pune iscălitura pe un tratat „Incompatibil cu demnitatea şi independenţa naţională”. Noul guvern, prezidat de generalul Arthur Văitoianu, nu era nici el pregătit să semneze cele două tratate (cel cu Austria şi cel privitor la protecţia minorităţilor).

De fapt, noul govern era dirijat în acţiunile sale de Brătianu.Tensiunea dintre România şi Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace a atins punctul culminant în prima jumătate a lunii noiembrie.

Temându-se că rezistenţa României faţă de principiul ocrotirii minoritaţilor şi atitudinea ei generală faţă de Conferintă vor influenţa şi atitudinea altor ţări, Consiliul Suprem a remis, la 15 noiembrie 1919, un ultimatum guvernului Român ce prevedea că în timp de opt zile România să hotărască să accepte „fără discuţie, fără rezerve şi fără condiţii” decizia Consiliului Suprem „de a semna Tratatul cu Austria şi Tratatul minorităţilor”. În cazul unui refuz, se va notifica României „să-şi recheme imediat delegaţii săi de la Conferinţa de Pace”, iar ţările care făceau parte din Consiliu „işi vor retrage misiunile diplomatice de la Bucureşti)(21)

     În prealabil, însă, Consiliul Suprem, dăduse unele semnale în ce priveşte posibilitatea acceptării, discutării şi anulării unora dintre detaliile Tratatului special, pentru a obţine semnătura României pe Tratatul cu Austria. Se sugera că cele două paragrafe ale preambulului Tratatului Special în care se condiţiona independenţa României prin invocarea Tratatului de la Berlin din 1878, precum şi art. 10, 11 şi 12 care acordau drepturi speciale minorităţii evreieşti, secuilor şi saşilor din România, „ar putea fi uşor modificate sau omise fără a altera caracterul şi forţa tratatului”.

Guvernul Văitoianu a răspuns, făcând un apel la Aliaţi, cerându-le să-şi dea acordul asupra declaraţiei României din 5 noiembrie, prin care se arăta gata să semneze Tratatul cu Austria, dar prin semnătura sa „România nu înţelegea să adere la stipulaţiile care ar putea să atenteze la suveranitatea şi independenţa sa statală”.

Guvernul Român cerea o prelungire a ultimatului până la formarea unui guvern desemnat de parlamentul rezultat în urma alegerilor din noiembrie, „singurul care ar putea să angajeze eventual viitorul ţării.(22)

     În urma alegerilor parlamentare care au avut loc în România Mare, în noiembrie 1919, la care a participat şi populaţia din provinciile unite, la 3 decembrie s-a format guvernul „blocului parlamentar”, format din partidul lui N. Iorga, Partidul Ţărănesc şi partidele naţionale din Ardeal, Bucovina şi Basarabia, regionale încă, guvern condus de Alex. Vaida Voievod. Guvernul Vaida Voievod, care se bucura de simpatia Aliaţilor, a obţinut operarea unor modificări ce constau în suprimarea tuturor referirilor la Tratatul de la Berlin şi la independenţa condiţionată a României, a art. 10 si 11 care stipulau privilegii pentru minoritatea evreiască, iar în introducerea la Preambul se preciza că acest tratat „nu era impus, ci discutat şi convenit” între Marii Aliaţi şi România, ceea ce anula caracterul obligatoriu al acceptării anticipate a oricăror clauze despre care se vorbea în art. 60 din Tratatul cu Austria. Propunerile Românesti s-au concretizat şi în reformularea art. 59 care în textul iniţial nu recunoştea în mod expres Bucovina ca teritoriu aparţinând României, fruntariile fiind acum cele specificate în Hotărârea de la 28 noiembrie 1918 de unire cu România(23).

Ca urmare, guvernul Vaida a autorizat pe reprezentanţii Aliaţilor la Bucureşti să comunice la Paris că România va semna cele două tratate, în ziua de 10 decembrie 1919, delegatul Românei la Conferinţă, generalul Coandă, îşi punea semnătura pe Tratatul cu Austria, Tratatul minorităţilor şi Tratatul cu Bulgaria, ultimul fiind condiţionat de semnarea primelor două.(23).   

  De o maximă importanţă pentru România era semnarea Tratatului cu Ungaria. La 16 noiembrie 1918, guvernul Karolyi Mihaly a proclamat republica ungară independentă, a anunţat şi reforme democratice menite să salveze integritatea Ungariei Mari, concomitent cu încercarea obţinerii sprijinului puterilor occidentale şi cu o intensă diplomaţie, având ca scop păstrarea Transilvaniei sau a unei mari părţi a acesteia.

El a reuşit să încheie separat, la 13 noiembrie 1918, la Belgrad, un acord de încetare a operaţiunilor militare între Ungaria şi reprezentanţi ai generalului Franchet d’Espery, comandantul-şef al forţelor aliate din sud-estul Europei. Prin aceasta se fixa o linie de demarcaţie între România şi Ungaria, pe cursul Mureşului păstrând sub dominaţie ungară o mare parte din teritoriile Româneşti stăpânite anterior – o parte a Transilvaniei, Banatul, Crişana, Maramureşul.

Linia de democraţie nu ţinea cont de Tratatul din august 1916 dintre România şi Puterile Antantei. Validitatea ei, desigur, a fost negată de guvernul Român şi de Consiliul Naţional Român Central din Transilvania, care nu fuseseră invitate la Belgrad. Pe această linie, sfidând Hotărârea de Unire de la Alba Iulia, guvernul Karolyi a declarat că nu recunoaşte decizia de unire şi nici autoritatea Consiliului Dirigent asupra teritoriilor de la vest de linia Mureşului.

     Faţă de situaţia creată în Transilvania, cu aprobarea Aliaţilor, Marele Cartier General al armatei Române a ordonat trupelor din Transilvania să depăşească „linia Mureşului” şi să înainteze spre vest, la 29 ianuarie 1919, linia de demarcaţie stabilindu-se la marginea vestică a Apusenilor, de unde se puteau respinge mai uşor contraatacurile armatei ungare. La 26 februarie, Biroul Conferinţei de Pace discuta raportul pe care reprezentanţii Consiliului Suprem i l-au prezentat în legătură cu fixarea unei „zone neutre” în Tansilvania, între forţele Române şi ungare.

Se extindea teritoriul acordat Comandamentului Român, noua linie de demarcaţie urmând ruta feroviară Satu Mare – Oradea – Arad. Guvernul ungar a refuzat să se conformeze, neretrăgându-şi trupele pe noua linie de demarcaţie, ce urma să pună la adăpost populaţia Românească a Munţilor Apuseni de atacurile şi atrocităţile ungare.

     Karolyi, care prevăzuse o asemenea eventualitate, a cedat puterea în Ungaria unui guvern format din socialişti şi comunişti, având ca preşedinte pe Garbai Sandor şi ministru de externe pe Bela Kun (acesta deţinea puterea), care a proclamat Republica Ungară a Sfaturilor (21 martie 1919). Prin această manevră politică, cercurile conducătoare de la Budapesta sperau ca, printr-o înţelegere între Bela Kun şi Lenin, s-ar putea obţine reanexarea Transilvaniei la Ungaria. Guvernul bolşevic al lui Bela Kun a redeschis ostilităţile militare împotriva României şi Cehoslovaciei, mizând şi pe sprijinul armatei roşii ucrainiene, declarând că se consideră în stare de război cu toate statele vecine de la care are ceva de revendicat.(24) În noaptea de 15/16 aprilie 1919, trupe ungare au atacat unităţile Româneşti la Ciucea şi Ţigani, în scopul reanexării Transilvaniei.

     Din Înalt Ordin, Comandamentul trupelor Române din Ardeal, având în frunte pe gen. Gh. Mosoiu şi la Secţia de operaţii pe lt. col. Ion Antonescu, a ordonat contraofensiva, la 16 aprilie, cu obiectivul zdrobirea armatei inamice, aruncând-o dincolo de Tisa”. La 1 mai armata română atingea cursul Tisei pe întreaga lungime a frontului şi a făcut joncţiunea cu trupele cehoslovace în zona Csap-Munkacs, zădărnicind contactul trupelor ungare cu detaşamentele Ucrainei şi Rusiei Sovietice ce atacau dinspre răsărit.

Cu respectivul guvern ungar oficialităţile Române au considerat că nu era cazul să discute. La 1 şi 2 mai 1919 guvernele Rusiei Sovietice şi Ucrainei Sovietice cereau imperios României să evacueze, în 24 de ore, Basarabia şi Bucovina. Desigur, nu era cazul să ne conformăm.

     Înaintarea trupelor române era sprijinită de mareşalul francez Foch (un mare prieten al României) şi de generalul, H.M. Berthelot. După aceste păreri, ca şi a lui Vaida i. Voievod, acţiunea armatei Române trebuia să se producă înainte de reîntoarcerea lui W. Wilson la Paris şi primirea delegaţiei ungare, căci „influenţa lui Andrassy, care a avut indirect contact cu Wilson, spre a i se permite să vină la Paris, era mai mare, fiind conte, la şeful republicii americane, decât a tuturor popoarelor nici din centrul Europei”.

     Între timp, guvernul de la Budapesta îşi echipase şi dotase o nouă armată – 9 divizii complete -, dispunând de imensul material de război rămas în Ungaria de la vechea armată austro-ungară, plus cel abandonat de armata germană a lui Mackensen, armată ce includea şi brigăzi roşii internaţionale, atacând din nou România în noaptea de 19/20 iulie 1919; a forţat Tisa şi a pătruns vreo 50 km în dispozitivul Român pe direcţia Debreţin-Oradea, având şi promisiunea de ajutor a lui Lenin. Acum, Consiliul Suprem s-a alarmat şi n-a mai pus problema dacă Românii au violat linia de demarcaţie, ci au cerut o acţiune militară contra Ungariei a trupelor române, franceze şi sârbe. Armata română a fost singura care a acţionat.

La 24 iulie ofensiva ungară a fost oprită, trupele române au trecut la contraofensivă, a traversat Tisa în noaptea de 29/30 iulie şi la 3-4 august au intrat în Budapesta, cu toate cererile Consiliului Suprem de a opri ofensiva. Din considerente strategice unităţi Române au trecut dincolo de Budapesta, pentru a asigura grosul trupelor rămase în capitala ungară.

     În prealabil, delegaţia Româna a cerut Aliaţilor echipamente, despăgubiri de război din partea Ungariei, încheierea păcii cu Ungaria numai după ce în această ţară se va instaura un guvern democratic. Pe de altă parte, retragerea trupelor aliate la începutul lunii iulie a permis trupelor Române să ia în stăpânire întreg teritoriul Românesc până la graniţa cu Regatul sârbo-croato-sloven, în entuziasmul populaţiei a Româneşti din Banat.(25)

     La 11 iunie 1919 s-au fixat noile graniţe ale Ungariei, României fiindu-i impusă de Cei Patru Mari graniţa de vest. La 12 octombrie Conferinţa Păcii trimitea României o notă specială prin care îi comunica oficial decizia. Deşi această linie de frontieră nu era specificată în Tratatul din august 1916, deşi se deosebea în multe locuri de precizările făcute în Hotărârea de Unire de la Alba Iulia, ea corespundea în esenţă principiului etnic şi guvernul român a acceptat-o.

     Prim-ministru român, Alex. Vaida Voevod, în ianuarie 1920 pleca la Paris şi prelua conducerea delegaţiei Române la Conferinţa de Pace. Era important, întrucât Ungaria înfrântă a început să recurgă la o abilă campanie diplomatică şi la o subtilă şi periculoasă propagandă antiromânească, desfăşurată concertat la Londra, Paris, Washington şi Roma. Pe de altă parte, Aliaţii vroiau să-şi reglementeze singuri diferendul cu Ungaria, acuzând că armata Româna comite abuzuri pe teritoriul ei, înfometează populaţia, că ridică masiv tot felul de produse, utilaje, maşini şi le transportă în România etc.

Guvernul Român a respins acuzaţiile, arătând că acţiunea militară i-a fost impusă, că doreşte dezarmarea Ungariei şi instaurarea în ţara vecină a unui regim democratic, pacificarea centrului Europei, iar rechiziţiile făcute reprezentau „numai o minimă parte din bogăţiile luate de unguri pe timpul cât ei au ocupat România”.

     La 1 decembrie 1919, G. Clemenceau invita guvernul de la Budapesta să-şi trimită delegaţi la Conferinţa de Pace.

     La 7 ianuarie 1920, delegaţia ungară, extrem de numeroasă, condusă de versatul om politic, contele Albert Apponyi (acelaşi care dădea durele legi şcolare de maghiarizare din 1907 şi din 1917 crea „Zona culturală” la graniţa cu România – n.a.) sosea la Paris şi timp de patru luni, prin zeci de memorii, note, anexe, hărţi, statistici – multe abuzând de fapte şi realităţi falsificate – a încercat să convingă Conferinţa de Pace de  necesitatea refacerii vechiului regat ungar, considerat (de unguri) ca singura formă viabilă de stat în centrul Europei. Notele Ungariei şi documentele anexate au fost studiate de Conferinţa de Pace timp de două luni, fără participarea statelor interesate: România, Cehoslovacia, Iugoslavia.

     Dar, manevrele delegaţiei ungare aveau puţine şanse de succes. În această perioadă s-au strâns şi mai mult legăturile dintre cele trei state succesorale, ceea ce a dat o întreită valoare eforturilor depuse pentru încheierea mai grabnică a Tratatului de la Trianon. Delegaţiile României, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei au dat în vileag toată consistenţa argumentelor meşteşugite ale contelui Apponyi, susţinând de pe această bază poziţia lor faţă de intrigile şi falsurile diplomatice şi propagandistice ale regimului hortist, recent venit la putere în Ungaria.

     Strămutarea lucrărilor Consiliului Suprem şi Consiliului Miniştrilor de externe la Londra era socotită de delegaţia ungară în avantajul său, dispunând aici de o puternică oficină de propagandă. Vaida şi-a exercitat şi influenţa personală, făcând două vizite la Londra, la invitaţia guvernului englez, bine pregătite de ministrul Român în Anglia, V. Boerescu, V.V. Tilea, G. Moroianu, precum şi de influenţii publicişti şi oameni politici britanici, Wickham Steed şi Seton Watson, al căror sprijin pentru cauza românească a fost remarcabil. Vizitele au fost benefice, fiind de spulberat afirmaţiile primite din cercurile britanice, politice şi clericale, de la capii bisericilor minorităţilor din România cu privire la intoleranţa şi persecuţiile religioase practicate de statul şi guvernul român împotriva minorităţilor.

De asemenea, trebuiau combătute şi înlăturate tendinţele unor cercuri politice britanice de a impune statelor limitrofe cu Ungaria serioase concesiuni economice, noua diversiune ungară – planul Confederaţiei danubiene cu sediul la Budapesta. Ungaria era în stare să-şi sacrifice, în avantajul capitalismului occidental, suveranitatea politică şi economică numai pentru a salva Ungaria Mare.(26)

     Cu toată periculozitatea unor astfel de manevre, ele nu mai puteau să-şi găsească o rezolvare în favoarea Ungariei, întrucât istoria îşi spusese cuvântul. La 3 martie 1920 se întruneau la Londra membrii Consiliului Suprem şi ai Consiliului Miniştrilor de Externe, pentru a lua în discuţie Tratatul cu Ungaria. Ultimul obstacol ce stătea în calea realizării intereselor naţionale ale României a fost şi el înlăturat, în urma promisiunii făcute de Vaida lui LI. George că retragerea trupelor Române din Ungaria, deja ordonată, va fi curând încheiată.

Tratatul de la Trianon – un act internațional legitim, prin care s-a făcut  o mare dreptate poporului român | Ştiri locale de ultima ora, stiri video -  Ştiri Gorjeanul.ro

  Foto:  Conferința de Pace de la Trianon

  La 4 iunie 1920, la Marele Trianon, Franţa, Anglia, SUA, Italia, Japonia, România, regatul sârbo-croato-sloven, Cehoslovacia şi alte nouă state, pe de o parte, şi Ungaria, reprezentata de G. de Benard şi A. de Torda, au semnat Tratatul de Pace. Ungaria declara, prin tratat, că recunoaşte independenţa şi primeşte fruntariile statelor constituite sau întregite în 1918 în graniţele stabilite.

     În urma promisiunilor ferme făcute de Vaida Voevod premierului britanic Lloyd George şi preşedintelui W. Wilson (baptişti practicanţi), că în viitoarea Constituţie a României se va garanta tuturor cultelor liberul exercitiu, la 3 martie 1920, Marile Puteri recunoşteau apartenenţa Basarabiei la România – Tratatul semnându-se la Paris, la 28 octombrie 1920. 

Ştiaţi că… Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920? –  Stiati ca despre…

Aceasta a fost, în linii cu totul generate, epopeea recunoaşterii internaţionale a României Mari.


Conf. univ. dr. Mihai Racoviţan

Prof. Radu Racoviţan 

NOTE

     1.  Mihai Racoviţan, „Alexandru Vaida Voevod între Memorand şi Trianon, 1892-1920”, Edit. Sirius, Bucureşti, f.a.,p.200.
     2. Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (prescurtat A.M.A.E.), „Fond nr. 71/1914-1918”, dosar nr. 302, radiograma nr. 3161/27 oct./9 nov. 1918 de la legaţia din Paros, semnată Credzeanu, către Ministerul Afacerilor Străine, Iaşi. Transmite mesajul lui Robert Lansing, publicat la 6 nov. 1918 la Washington.
     3. Gh. Brătianu, „Acţiunea politică şi militară a României, în 1919. În lumina corespondenţei diplomatice a lui Ioan I.C. Brătianu”, Bucureşti, 1939, p. 35-36.
     4. Cf. Eliza Campus, Din politica externă a României 1913-1947, Edit. Politică, Bucureşti, 1980, p. 193, se confirmă şi din scrisorile trimise de Al. Vaida Voevod, membru al delegaţiei, lui Iuliu Maniu, Direcţia Arhivelor Naţionale, Filiala Sobiu, „Fond Alexandru Vaida Voevod”.
     5. A.M.A.E., „Fond Conferinţa de Pace de la Paris; vezi şi Guerre europeene”, p. 61.
     6. Mircea Djuvara. „Trebuia oare să semnăm tratatul cu Austria?”, Imprimeriile „Independenţa”, Bucureşti, 1919, p. 47-63.
     7. Robert Lansing, „The Peace Negotiation: A personal Narative”, Houghton hifflin Co., Boxton, 1921 p. 218-219: cf. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, „De la statul român unitar Bucureşti,1983. p. 663.
     8. Comisia teritorială pentru România şi Iugoslavia era compusă din: preşedinte Andre Tardien, membri: G. de Martino (Italia), dr. Clive Day şi dr. Charles Seymour (SUA), sir Eyre Crowe (Marea Britanie), L. de Martonne (Franţa), contele Vannutelly-Ray (Italia) ş.a.
     9. A.M.A.E., „Fond nr. 71/1914”. E2, memoriul de la 1 febr. 1919.
     10. Gh. Brătianu. op. cit., p. 10-11.
     11. Direcţia Arhivelor Naţionale, Filiala judeţeană Sibiu, „Corespondenţă Vaida Voevod – Iuliu Maniu”.
     12. Emilian Bold, „De la Versailles la Lausanne (1919-1932)”, Edit. Junimea Iaşi, 1967, p. 28-200 şi urm.
     13. „Tratat de Pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Germania şi Protocolul, semnate la Versailles la 28 iunie 1919”, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1920; a fost ratificat de România la 9 aprilie 1920.
     14. Direcţia Arhivelor Naţionale, Filiala judeţeană Sibiu, „Fondul Alexandru Vaida Voevod. Corespondenţa Vaida-Voevod-Iuliu Maniu”, scrisoarea din 7 mai 1919.
     15. Mihai Racoviţan, op. cit., p. 223-227.
     16. Direcţia Arhivelor Naţionale, Filiala judeţeană Sibiu, „Fondul Alexandru Vaida Voevod. Corespondenţa Vaida-Voevod-Iuliu Maniu”, scrisoarea din 25 mai 1919.
     17. Gh. Brătianu, op. cit.,p. 74.
     18. M. Djavara, op. cit., p. 17-18.
     19. A.M.A.E., „Fond 71/1914”, E2, vol. l80, partea I-a, fila 202 (memoriu adresat lui G. Clemenceanu de către şefii celor patru delegaţii la 10 iunie 1919).
     20. C.f. C. Botoran, I. Calafeteanu, E. Campus, V. Moisuc, „România şi Conferinţa de Pace de la Paris (1918-1920). Triumful principiului naţionalităţilor” (coord. V. Moisuc), Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p. 381.
     22. I. Russu-Abrudeanu, „România şi războiul mondial. Contribuţiuni la istoria războiului nostru”, Bucureşti 1921, p. 316-322.
     23. V.V. Tilea, „Acţiunea diplomatică a României. Noiembrie 1919- martie 1920, Sibiu, 1925. p. 30-33.
     24. A.M.A.E., „Fond Paris „, dosar 54.
     25. Ion Clopoţel, „Revoluţia din 1918 şi unirea Ardealului cu România”, p. 167-168.
     26. V.V. Tilea, op. cit., p. 52-53.

19/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 18 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 18 iunie în istoria noastră

1848: Guvernul provizoriu din Muntenia (Valahia), decreteaza organizarea unui Corp de dorobanti si panduri, care ulterior va constitui baza unei armate populare, sub comanda lui Gheorghe Magheru, care este numit căpitan general.

GHEORGHE MAGHERU I FIII GORJULUI

 

Foto: Gheorghe Magheru (n. 8 aprilie 1802, Bârzeiu de Gilort, județul Gorj – d. 23 martie 1880, București), fost  comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Țara Românească în anul 1848, apoi, temporar, comandant general al trupelor revoluționare din Țara Românească.


1849 (16-18 iunie): Trupele rusești chemate de Curtea de la Viena, trec în Transilvania și Ungaria si înăbușe revoluția.

1855: S-a nascut  omul politic român  Constantin C. Arion ( d. 27 iunie 1923), fost jurist, profesor, ministru de externe membru de onoare (din 1912) al Academiei Române.

A fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii (7 iulie 1900 – 13 februarie 1901 şi 29 decembrie 1910 – 27 martie 1912), al Internelor (28 martie – 14 octombrie 1912) şi al Agriculturii şi Domeniilor (5 aprilie – 31 decembrie 1913).

Nu a ezitat să facă parte din blamatul guvern al Păcii separate, condus de Alexandru Marghiloman, ca ministru al Afacerilor Străine (5 martie – 24 octombrie 1918) şi apoi ca vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (9 aprilie – 24 octombrie 1918). Ca jurist a avut  şi o carieră didactică la Universitatea in Bucureşti.

1868: Rusia a ridicat consulatul general de la București la rangul de agenție diplomatică.

1882: S-a născut la București renumita chimistă și fiziciană Ștefania Mărăcineanu; d. 15 august 1944, București.

Ștefania Mărăcineanu | gabionescu

A urmat Facultatea de științe Fizico-Chimice a Universității din București, și a susținut examenul de licență în 1910. A predat o vreme, Fizica la Școala Centrală, apoi a urmat cursurile de radioactivitate ținute de Marie Curie la Institutul Radiului din Paris. Și-a susținut doctoratul în 1924 la Sorbona cu teza Cercetări asupra constanței poloniului și asupra penetrării în metale, primind calificativul Très Honorable, fiind cooptată în echipa Mariei Curie. A lucrat și la observatoarele din Mendou și Paris, unde a demonstrat că plumbul supus mai multe secole radiațiilor solare a devenit radioactiv, rezultatele fiind publicate în revista Comptes Rendus des Séances de l’Académie des Sciences de Paris. Numită, în 1925, asistent universitar la Facultatea de științe din București, a creat aici primul Laborator de Radioactivitate din țară, folosind aparatură cumpărată cu banii proprii.

S-a ocupat și de fenomenele meteorologice, reușind, cu sprijinul profesorilor Bungețianu și Vasile Karpen și al aviatorului Bâzu Cantacuzino, să descopere procedeul de declanșare artificială a ploii cu ajutorul unor săruri radioactive și să stabilească legătura între cutremure și precipitații. În 1931 a provocat prima ploaie artificială din lume, în Bărăgan, continuând cercetările în Algeria, cu sprijinul guvernului francez.

A semnalat pentru prima dată că în ajunul producerii unui cutremur crește radioactivitatea în zona epicentrului. Principalele sale lucrări au fost: Actions spéciales du soleil sur la radioactivité du polonium et du plombRadioactivitatea și constituția materieiRadioactivité, soleil, pluie artificielle și La radioactivité du globe, les radiations et les tremblements de terreLes pluies et les tremblements de terre.

1884 : A luat ființă Institutul Meteorologic al României. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, observații meteorologice regulate, deși cuprinzând arii reduse, au fost făcute de către chimistul Petru Poni la Iași. Au urmat o serie de observații efectuate de intelectuali pasionați, care au înțeles rolul informațiilor meteorologice pentru economie. Astfel, au fost consemnate observații meteorologice în București (din 1773), Sibiu (din 1789), Cluj (din 1833), Sulina (din 1857), Giurgiu (din 1863), Timișoara (din 1874), Galați și Brăila (din 1878).

Bucuresti - Vechi Imagini

La 18/30 iunie 1884, Ștefan Hepites a pus bazele Serviciului Meteorologic al României, devenind una dintre cele mai vechi instituții cu caracter științific din țară. Avea sediul la stația meteorologică centrală, creată anterior de Ștefan Hepites la Școala de Agricultură de la Herăstrău.

Ștefan Hepites a fost însărcinat cu „organizațiunea și direcțiunea Institutului Meteorologic al României”. Institutul urma să se ocupe cu organizarea de stațiuni meteorologice în amplasamentele importante, cu studiul detaliat al condițiilor climatice în anumite regiuni și cu prelucrarea, interpretarea și publicarea rezultatelor observațiilor, sub forma de studii științifice.

În același an, la inițiativa lui Ștefan Hepites, România, împreună cu alte țări, a pus bazele Organizației Meteorologice Mondiale (World Meteorological Organization – WMO).

 1898 (18/30 iunie): A murit la Tecuci, Alexandru Papadopol – Calimah, istoric (lucrări privind istoria românilor), publicist şi om politic (militant pentru unirea Principatelor.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Alexandru_Papadopol-Calimah.jpg

Alexandru Papadopol-Calimah a fost fiul căpitanului de corabie Nichifor Papadopol și al soției acestuia Eufrosina, născută Callimah.

Mama sa era fiica lui Scarlat Callimah Voevod, care a domnit în Moldova și în Țara Românească, la răndul său, fiu și nepot de domnitori ai Moldovei. Familia Callimah se trăgea din mazilul basarabean Vasile Călmașul.

Numele familiei a fost grecizat, sub forma Callimaki, de Ioan Teodor Călmașul, care a domnit în Moldova între anii 1758 și 1761.

A fost ministru de externe în perioada 1865-1866) și ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, membru al Societății Academice Române, membru titular al Academiei Române din 1876, vicepreşedinte al acestui for (1885-1886); (n. 15 ianuarie 1833, Tecuci).

1909: S-a născut la București artista plastică (artă decorativă şi ilustraţie de carte) şi scriitoare (memorialistică de detenţie), Lena (Elena) Constante ; (m. 2 noiembrie 2005).

1909-2005 Lena Constante

A fost arestată în 1948 de regimul comunist sub acuzaţia falsă de complot, în „lotul Pătrăşcanu” (împreună cu Lucreţiu şi Elena Pătrăşcanu, cu soţul său, folcloristul Harry Brauner, filosoful Bellu Zilber ş.a)și condamnată la 12 ani de închisoare În închisoare, a „compus”, păstrând-o în memorie, o piesă de teatru în versuri, prezentată la Radio România Tineret abia după patru decenii: Zâmbete în floare, (1992).

A devenit cunoscută după Revoluția din 1989 în lumea occidentală prin două cărți care descriu experiența avută în închisorile comuniste: Evadarea tăcută și Evadarea imposibilă. I-a fost acordat Premiul pentru un destin excepțional în cultura română, de către Fundația Culturală Română în decembrie 1999.

1917: Se stinge din viață  la București criticul literar si filosoful românTitu Liviu Maiorescu, (n. 15 februarie 1840, Craiova), fost academician, avocat,   pedagog, politician şi scriitor, prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române.

Titu Maiorescu, critic literar, filosof român

Titu Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza Junimismului politic şi “piatra de fundament” pentru opera multor scriitori contemporani lui.

1917: La Chișinău, in gubernia Basarabia, sunt deschise cursuri de două luni pentru instruirea cadrelor didactice moldovene. 

1925: S-a votat Legea pentru reglementarea repausului duminical si sarbatorilor legale in Romania, prin care  patronii tuturor întreprinderilor erau obligaţi să acorde, pe lângă repausul duminical, încă 11 zile de repaus pentru sărbătorile legale, inclusiv pentru cele religioase şi pentru ziua de 1 Mai (unde era foc continuu se acorda repaus ehivalent în alte zile ale săptămânii).

 1948: S-a născut poetul, ziaristul şi cantautorul Ion Zubaşcu; (m. 2011).

Ion Zubaşcu a murit la 62 de ani | Observator Cultural

A debutat publicistic în 1970 în cotidianul regional Crișana (Oradea), cu un grupaj de poeme. Debutul editorial a avut loc în 1982 cu volumul de versuri Gesturi și personaje la Editura Albatros.

A colaborat la revistele: TribunaFlacăraLuceafărulRomânia literarăFamiliaPoesisZburătorulEchinox, etc.

A avut o bogată activitate în muzica folk, la Cenaclul Flacara. Volume de versuri: Omul de cuvântOmul disponibil.

1951: În România ”populară” a început deportarea în Bărăgan a persoanelor din 203 localităţi de pe raza judeţelor Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, situate pe o fâșie lată de 25 km de la granița Romaniei cu Iugoslavia.Regimul comunist a pus în mișcare cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României (după deportarea germanilor din România în fosta Uniune Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945).

Au fost vizate grupuri sociale și etnice considerate factori de risc pentru contaminarea cu „erezia” iugoslavă: chiaburi (țărani înstăriți), comercianți, foști industriași, refugiați din Basarabia, Bucovina și Ținutul Herța, români, germani, sârbi, bulgari, aromâni, evrei și alții.

Imagini prezentate la dubla expozitia intitulata “Rusaliile Negre: Deportarea in Baragan -- Memoria ca forma de justitie.” In poza de fata este surprins transportul apei in Valea Viilor, 1952." - foto preluat de pe Epoch Times Romania

Pe fondul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, granița dintre cele două țări devenise o zonă extrem de sensibilă pentru guvernul comunist de la București. Populația din zona de frontieră, atât prin componența etnică cât și prin cea socială, reprezenta în ochii autorităților „un factor ridicat de risc” pentru contaminarea cu „erezia” iugoslavă. Iugoslavia anului 1948, transformată, după teoria lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, de fascistul Tito într-o „semicolonie a imperialismului anglo-american“, nu putea sta în calea sovietizării „firești” a României.

La 17 iunie 1951 s-a prăznuit, conform calendarului creștin ortodox, Duminica Rusaliilor; avuseseră loc și serbările de sfârșit de an școlar. Puțini dintre locuitorii vestului țării s-ar fi așteptat la o nenorocire chiar în ziua de Rusalii. În cursul nopții și în zorii zilei de 18 iunie, în sute de localități din Banat și din sud-vestul Olteniei au pătruns 20.000 de militari din Ministerul de Interne, trupe de Securitate, grăniceri, miliție și pompieri, însoțiți adesea de civili, bătând la porțile caselor și somându-i pe localnici să-și strângă lucrurile și să-și părăsească locuințele.

1951 Deportări în Bărăgan

Din trei județe ale României, au fost deportate 12.791 de familii, respectiv 40.230 de persoane, în 2.656 de vagoane de tren și 6.211 de autocamioane cu destinația – câmpia stearpă a Bărăganului. În perioada 1951–1956, cât a durat domiciliul forțat în Bărăgan, au murit 1.731 de oameni, dintre care 174 de copii .

1961: Atleta română Iolanda Balaș a stabilit la Varșovia al doisprezecelea record mondial cu o săritură la înălțimea de 1,88 de metri.

1961 Iolanda Balaş

Iolanda Balaș Soter rămâne în istoria atletismului ca sportiva care a câștigat peste 140 de concursuri consecutive.

1977: Iustin Moisescu  (n.5 martie 1910 – d. 31 iulie 1986), este recunoscut de autoritatile comuniste ale Romaniei, in demnitatea de  Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

A fost  al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române; (1977-1986).

1978: A murit inginerul Iulian P. Gavăţ un geolog care a desfăşurat o muncă de pionierat în geofizica românească de prospecţiune (împreună cu T. P. Ghiţulescu, a fost autorul primei lucrări româneşti de prospecţiune gravimetrică, executată pe masivul de sare de la Floreşti-Prahova). A fost membru corespondent al Academiei Române din anul 1955; (n. 1900).

199o: S-a născut la București atleta română Sandra Izbașa.

1990 Sandra Izbaşa

Gimnastă de talie mondială, participantă și medaliată începând cu anul 2006 la competiții de mare anvergură, europene, mondiale, respectiv la Jocurile Olimpice de vară din 2008 și la Jocurile Olimpice de vară din 2012, unde a fost medaliată cu aur la sărituri.

1990: Prin validarea mandatelor parlamentare, forumul legislativ roman a fost legal constituit.

1995: Alexandru Bârlădeanu despre alegerea lui N.Ceauşescu - Radioul,  martor al istoriei - Radio România Actualităţi Online

Foto: Alexandru Bârlădeanu

Vechiul activist comunist Alexandru Barladeanu (FSN) a fost ales presedinte ale Senatului, iar Dan Martian (FSN), presedinte al Camerei Deputatilor.

În urma hotărârii Curții Supreme de Justiție din 18 iunie 1990, privind rezultatele finale ale alegerilor din 20 mai 1990, publicate de către Biroul Electoral Central în Monitorul Oficial nr. 81–82 din 8 iunie 1990, a intrat în funcție Parlamentul României și Președintele României.

Ca atare, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) și-a încetat activitatea.

1992: A avut loc cea de-a doua runda de negocieri in vederea incheierii unui acord intre Romania si Comunitatea Economica Europeana.

1993: Tribunalul Municipiului Bucuresti  a acceptat cererea de punere in libertate condiționată a lui Emil Bobu, fost membru C.P.Ex al PCR, condamnat la 10 ani închisoare si 5 ani pierderea unor drepturi, pentru infracțiunea de complicitate la omor deosebit de grav.

Emil Bobu, fostul consilier al lui Nicolae Ceaușescu, a murit

Foto: Emil Bobu

1997:  Inainte de Conferinta Nationala a PDSR, grupul reformator condus de Teodor Melescanu (foto jos) a dat publicitatii o declaratie privind necesitatea unei  reale restructurari a acestei formatiuni politice.

Cine este Teodor Meleşcanu, noul preşedinte al Senatului

1999: Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), a aprobat in unanimitate Strategia de securitate nationala a României.

2000: În al doilea tur de scrutin al alegerilor locale din Romania , au fost aleși primarii a 2.249 localități. Prezența la urne a fost de 46,93%. 

Primăria Generală a Capitalei a fost câștigată de Traian Băsescu, iar primăriile de sector de reprezentanții PDSR.

2000: A fost fondat postul independent de radio “Vocea Basarabiei”, o sursă de referinţă în arealul mass-media românesc de peste hotare al cărei fondator şi director a fost Valeriu Saharneanu.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-22.jpeg

Postul de radio care emite în limba română este deținut de compania Vocea Media SRL.

Radioul a început să emită pe 18 iunie 2000 din localitatea Nisporeni. În 2005 și-a mutat locul de emisie la Chișinău, de unde transmite și în prezent, pe 8 frecvențe, dislocate în Chișinău, Nisporeni, Glodeni, Drochia, Soroca, Ștefan Vodă, Taraclia, Căușeni. Cea mai mare parte a grilei sale de programe o constituie emisiunile de știri, dezbaterile și analizele.

În prezent, Vocea Basarabiei emite pe 8 frecvenţe, dislocate în Chişinău, Nisporeni, Glodeni, Drochia, Soroca, Ştefan Vodă, Taraclia, Căuşeni. Cea mai mare parte a grilei o constituie emisiunile de ştiri, dezbaterile, analizele etc.

2004: A decedat la Londra, Paul Neagu, artist de origine română stabilit în Marea Britanie, care a avut o mare  influenţă  asupra sculpturii britanice şi europene (lucrări: Hyphens, Starheads, Impulses and Vectors); (n. 1938).

2006:  A decedat popularul solist român  de muzica usoara si lautareasca, Gica Petrescu; (n. 2 aprilie 1915).

De-a lungul a șapte decenii de activitate și-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăție și diversitate.

Radiodifuziunea Română i-a decernat în anul 2001 premiul “Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III”.

2011: In această zi istoricii din Republica Moldova îşi sărbătoresc ziua profesională.

Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în cadrul sedinţei Guvernului din țara vecină din 8 iunie 2011.

S-a hotărât de asemenea ca sărbătoarea profesională „Ziua istoricului” sa fie celebrată anual in ziua de  18 iunie.

Decizia a fost luată „în scopul susţinerii şi promovării ştiinţelor istorice, consolidării culturii şi educaţiei civice”.

In acesta zi a anului 1989, a fost constituita Asociatia istoricilor din Republica Moldova, organizatie  care a jucat un rol important in mișcarea de redeșteptare nationala din acea perioadă, si care a pledat pentru demolarea miturilor și falsurilor istoriografiei sovietice.

2011: A fost deschis traficului auto Pasajul Basarab din București, cel mai lung pod hobanat din România (360 metri), cel mai lat pod hobanat urban din Europa (43,3 metri) și cel mai lung pasaj rutier din București (1,9 kilometri).

2016: A decedat regizorul român de teatru și televiziune, jurnalist și pamfletar, Nae Cosmescu ;( n. 26 iulie 1940, București).

A scris aproape 3 000 de articole şi a rămas fidel profesiei legate de televiziune, care i-a ocupat cea mai mare parte din viaţă.
Regizorul Nae Cosmescu a montat circa 100 de spectacole de teatru, atât pe scenele teatrelor din Capitală cât şi pe scenele din ţară.

2016: A decedat medicul Mircea Chiorean, profesor universitar român, co-fondator al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD); (n. 6 mai 1933).

Mircea Chiorean - Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei  muresene

A absolvit Facultatea de Biologie a Universității „Babeș-Bolyai” în 1957 și Facultatea de Medicină a Universității „Iuliu Hațieganu” în 1964. În 1982 a devenit doctor în științe medicale la Universitatea „Carol Davila” din București, iar în 1990 a devenit medic primar al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, secția de anestezie și terapie intensivă (ATI).

Între anii 1992 și 2003 a fost profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. A contribuit la scrierea a trei monografii de specialitate și a numeroase articole științifice despre anestezie, terapie intensivă și imunologie, fiind de asemenea coordonator de doctorat în domeniul medicinei.

La 28 septembrie 2010, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea SMURD, președintele României a conferit profesorului doctor Mircea Chiorean Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfintii Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul

Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 18 iunie - Icoană sec. XX, pictor P. Kontou, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfintii Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul au luat mucenicia in anul 73, in vremea persecutiei impotriva crestinilor pornite de cezarul Adrian.

Leontie a fost comandant roman in orasul Tripoli din Fenicia. Cezarul Adrian, afland ca Leontie este crestin a trimis un detasament militar pentru a-l aresta.

Ipatie, conducatorul acestui detasament, s-a imbolnavit pe drum, oastea fiind nevoita sa se opreasca. Intr-o noapte lui Ipatie i s-a aratat un inger, zicandu-i: “Daca vrei sa te faci bine, atunci striga de trei ori cu glas mare, ridicandu-ti privirea spre cer: ‘Dumnezeule al lui Leontie, ajuta-mi mie!’”.

Ipatie a descoperit ostașilor vedenia si toti au strigat dupa cum spusese ingerul.  Minunea insănatoșirii lui Ipatie i-a uimit pe multi, dar mai ales un anume Teodul. 

Atunci Ipatie si Teodul au luat hotărarea de a lua inainte celorlati pentru a-l gasi ei primii pe Leontie.

Ajungand, Leontie le-a grait lor despre credinta in Hristos astfel incat inimile lor s-au aprins de dragoste pentru Dumnezeu. In acel moment, un nor i-a umbrit din care s-a pogorat asupra lui Ipatie si Teodul o roua minunata. Acesta a fost Duhul Sfant Care a botezat sufletele lor. Tot atunci Leontie a grait catre ei astfel: “Intru Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.”

Cezarul Adrian a continuat sa-i prigonesca pe Teodul si pe cei doi fii duhovnicesti ai săi.

Astfel, fiind prinși, Ipatie si Teodul au fost torturati murind prin decapitare.

Leontie a fost torturat pana cand sufletul sau s-a mutat la Domnul.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/18/o-istorie-a-zilei-de-18-iunie-video-2/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. agerpres.ro;
  11. Cinemagia.ro;
  12. CreștinOrtodox.ro.

18/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: