CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Iredentismul bulgar si acțiunile de subminare a integritații teritoriale a României de-a lungul timpului


Incheierea razboiului ruso-romano-turc din anii 1877-1878, sau a „Razboiului de Independenta” cum este cunoscut in istoria romanilor, a marcat nasterea a ceea ce in istoriografia bulgara apare sub numele de „problema dobrogeana”, teritoriul reintors la Romania, odata cu incheierea Tratatului de la Berlin (1878), fiind considerat ca facand parte din pamanturile natale ale bulgarilor, „leaganul statului slavo-bulgar, centrul renasterii nationale din sec. XIX”

(V. Tonev, Dobrogea in timpul renasterii nationale in lupta pentru libertate, 1913-1940, Sofia, 1962, p.18.).

Finalul celui de-al doilea razboi balcanic (1913), a reprezentat un alt moment important in devenirea relatiilor romano-bulgare, daca avem in vedere faptul ca acum, Dobrogea a fost reintregita prin alipirea Cadrilaterului.

Centrul activitatilor revendicative bulgare a fost mutat de la Tulcea la Bazargic (Dobrogea de Sud), unde a luat fiinta, „Comitetul de conducere si propaganda” al carui scop declarat era castigarea libertatii „populatiei dobrogene”.

Mijloacele pentru atingerea scopurilor politicii bulgare erau dintre cele mai diverse: propaganda prin raspandirea de ziare, reviste, apeluri, proteste, studii istorice, memorii, organizarea de conferinte si intruniri publice, atat in Bulgaria, cat si in alte tari, pentru evidentierea adevaratei situatii politice si etnografice a Dobrogei, organizarea si intretinerea unui Birou de informatii si de legatura cu toate organizatiile nationale din Bulgaria si strainatate.

(M. Roman, Iridenta bulgara in Dobrogea, Cernauti, Tiparul „Glasul Bucovinei”, 1935).

In aceeasi perioada, parte din intelectualii bulgari din Cadrilater, retragandu-se in Bulgaria, au pus bazele Societatii „Dobrogea”, ce urmarea in fapt, atingerea acelorasi obiective ca si Comitetul de conducere si propaganda de la Bazargic.

La finalul primului razboi mondial, societatea a fost reactivata, fiind subordonata din punct de vedere militar Statului Major al Armatei Bulgare, organizatia respectiva  plasand reprezentanti de incredere, de regula colonisti, in diferite puncte ale liniei de frontiera cu Cadrilaterul.

Se avea in vedere strangerea legaturilor populatiei de etnie bulgara din intreaga Dobroge, organizarea unui aparat special de informatii, inarmarea unitatilor de comitagii si a nucleelor de simpatizanti pe teritoriul Romaniei.

Foto: Statuia lui Ovidiu-Constanţa, dărâmată de bulgari în 1916, dupa ocuparea Dobrogei

Un episod dureros din vreme de razboi: ocupatia militara bulgara

Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, in august 1916, dupa doi ani de neutralitate, a fost insotita de valuri de entuziasm care „s-au spart” in momentul in care, Dobrogea si, apoi, pe rand, alte regiuni ale tarii au fost ocupate de Puterile Centrale.

Pentru tinutul romanesc dintre Dunare si Marea Neagra, memoria istorica pastreaza amintiri nu tocmai placute.

La 7 ianuarie 1918, un numar de 286 de reprezentanti bulgari dobrogeni au semnat si inaintat „Memoriul Comitetului Central al Dobrogei”, Puterilor Centrale, in care au subliniat apartenenta tinutului de la Mare la teritoriul Bulgariei precum si falsificarea de catre autoritatile romane a statisticilor oficiale cu privire la adevaratul numar al populatiei locale, solicitandu-se:

„1 Sa se proclame desprinderea Dobrogei de Romania;

2 Sa se recunoasca, drept fapt implinit, uniunea politica a Dobrogei la Bulgaria” (Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Istorica-BARAI, Cronologia formatiunilor statale in cadrul carora a evoluat Dobrogea de-a lungul veacurilor, p. 381.

  Tratatul preliminar de pace semnat la Buftea de Romania si Puterile Centrale, la 5 martie 1918, prevedea la punctul 1 – cedarea Dobrogei pana la Dunare, cu pastrarea drumului comercial spre Marea Neagra prin Constanta.

Dobrogea

 

Prin Tratatul de pace de la Bucuresti, incheiat la 7 mai 1918,  era confirmata incorporarea in statul bulgar a Cadrilaterului si a unei fasii de la sud de Constanta, restul Dobrogei devenind un condominium al Puterilor Centrale, asigurandu-se Romaniei „calea comerciala la Marea Neagra prin Cernavoda-Constanta”, portul de la Mare, urmand sa devina port-liber.

De asemenea, se ceda Germaniei linia ferata Bucuresti-Cernavoda-Constanta, impreuna cu silozurile din portul maritim.

Ulterior, Bulgaria, putere invinsa in razboi, conform Armistitiului incheiat inca din 29 septembrie 1918 cu statele aliate, profitand de evacuarea trupelor germane, a ocupat Cernavoda, Constanta si alte asezari din nordul provinciei.

Totusi, la finalul lunii noiembrie 1918, armata bulgara ar fi trebuit sa paraseasca tinutul de la Mare, insa, dupa cum aprecia intr-un Raport de ansamblu, generalul Berthelot, seful Misiunii Militare Franceze in Romania si comandant al Armatei de la Dunare, intocmit la 20 noiembrie 1918, acestea se purtau „in Dobroga ca si cum ar fi stapane, nu numai ca au ocupat-o militariceste, dar au trecut deja la o organizare a ei administrativa. Or germanii insisi nu si-au permis niciodata aceasta (.)”

In mod semnificativ, evacuarea administratiei civile bulgare s-a produs destul de tarziu in Dobrogea: pana la 8 decembrie din judetul Tulcea, 13 decembrie-judetul Constanta, 23 decembrie – Caliacra, functionarii romani preluand posturile la o zi distanta.

Intrarea in scena a comunistilor: „Poporul dobrogean” exista !!!

La finalul Primului Razboi Mondial, pe cand Romania isi vedea indeplinit visul national – „nasterea Romaniei Mari”, Bulgaria invinsa, s-a plasat in randul statelor revizioniste. Concomitent, evenimentele politice inregistrate in Rusia la finalul anului 1917, au marcat puternic actiunile antistatale impotriva Romaniei.

Astfel, Transilvania, Basarabia, Bucovina, „Dobrogea Veche” si Cadrilaterul au devenit tinte predilecte ale ideologiei bolsevice.

Intr-o scrisoare adresata Comitetului Central al Sovietelor din Petrograd de catre Christian Rakovski (cel care era numit intr-un raport al Serviciilor secrete austro-ungare la inceputul anului 1918 „purtatorul stindardului bolsevic in Romania”) problema Dobrogei era perceputa intr-o dubla dimensiune la finalul primului razboi mondial.

Mai precis,era atacata chestiunea teritoriului care a fost „ocupat” de romani de la bulgari in 1913 si care se numeste Cadrilater si vechea Dobroge.

„In ceea ce priveste Cadrilaterul, sublinia Rakovski, acesta a fost anexat cu forta, este locuit de o masa compacta de bulgari, trebuind sa fie restituit statului vecin, neputand fi vorba aici de autonomie, ci numai de retrocedare!”. (BARAI, Documentar. Relatii romano-bulgare, pp.2-3).

Pe aceeasi linie a activismului antiromanesc, s-au inscris si „cuvantarile” comunistilor bulgari de la sedintele, consfatuirile sau congresele partidelor comuniste balcanice, din perioada interbelica, singura solutie propusa fiind proclamarea Republicii libere si independente, un aliat fidel al Rusiei sovietice, fiindu-i „poporul  dobrogean”. (BARAI, fond 1, inv. 8, dosar 23, f.65-70).

RAZBOIUL DIN UMBRA SI  FILIERELE  DE SPIONAJ

NKVD – ZACORDAT – DRO  IN ROMANIA

Apartenenta Partidului Comunist din Romania la structurile Komintern-ului si ale F.C.B,. au impus, dupa 1924, cand comunistii romani intrau in ilegalitate, o preponderenta a actiunilor cu caracter de spionaj, terorism si a tentativelor insurectionale ale acestora.

Agentii Komintern-ului infiltrati in Romania apartineau celor dona organizatii sovietice binecunoscute, NKVD si GRU (spionajul militar sovietic).

Cu specificarea ca, din 1929, activitatile externe ale NKVD au fost supervizate de GRU, in urma ordinului lui Stalin din 1928 de a transforma conflictele sociale (grevele) in insurectii populare, care sa aduca la putere, in statele vecine U.R.S.S., regimuri comuniste. 

Cum insainsurectiile populare, regizate de Komintern si NKVD, necesitau strategii de tip militar, rolul GRU si al ofiterilor sovietici de informatii militare devenea imperios necesar, mai ales in faza metamorfozarii conflictului social in conflict armat (insurectional).

Romania interbe!li!ca a cunoscut doua asemenea tentative, regizate de NKVD si GRU, de manipulare a unui conflict social intr-o insurectie: prima data, la Lupeni, in 1929; a doua oara la Grivita, in 1933.

Sectia pentru spionaj, terorism si insurectii a NKVD-ului si GRU-ului din Balcani, intitulata Zacordat, era dublata in Romania de alte doua organizatii de spionaj, subordonate F.C.B.-ului si Komintern-ului. 

Prima dintre acestea, DRO Organizatia Revolutionara Dobrogeana, conform denumirii in limba bulgara), aparuse imediat dupa razboiul din 1877-78, fiind o organizatie nationalist-terorista bulgara, care milita pentru o Bulgarie Mare, ce urma sa includa si Dobrogea romaneasca.

Membrii sai – celebrii comitagii – actionau mai ales in Cadrilater dar, deoarece in Bulgaria comitagii erau vanati fara mila de politie, membrii DRO se refugiasera in sudul Romaniei, un stat tolerant, si anume in zona Dunarii.

Din 1919 insa, DRO se subordonase  Komintern-ului si F.C.B.- ului, care o finantau si o sprijineau logistic.

Obiectivul DRO – dupa 1919 – se modificase si el substantial: devenita organizatie comunista, obedienta fata de U.R.S.S., DRO nu mai milita pentru o Bulgarie Mare, ci pentru autodeterminarea, pana la separare, a Dobrogei de Romania si transformarea acesteia intr-o republica autonoma independenta, care ar fi trebuit fie sa faca parte din preconizata Republica Federativa Balcanica, fie sa se alipeasca la U.R.S.S., ca a 16-a republica sovietica.

De aceea, in 1925, se constituie si o asa numita  Organizatie Revolutionara Dobrogeana din Interior (V.D.R.O.), rivala primei organizatii, care va milita, in continuare, pentru alipirea Dobrogei romanesti la Bulgaria Mare.

In ianuarie 1930, DRO denunta VDRO pentru ca „trimite banditi inarmati in Dobrogea, cu arme procurate din depozitele de munitii din Bulgaria. Acesti banditi, cu toti agenti ai sigurantei bulgare, comit cele mai vulgare omoruri si furturi asupra populatiei pasnice dobrogene”. 

Sa precizam ca DRO – a carei activitate a incetat in 1940, exact dupa ce Bulgaria a capatat Cadrilaterul cu ajutorul U.R.S.S. si a Germaniei naziste aliate – a furnizat numerosi membri Partidului Comunist din Romania.

Unul dintre acestia, Boris Stefanov, va deveni in 1935 secretarul general al P.C.din Romania si va initia ceea ce istoricii miscarii comuniste din Romania definesc drept bulgarizarea conducerii P.C.din Romania.

Intre 1935-1939, in perioada marilor epurari staliniste, Boris Stefanov a intocmit lista trotkistilor din P.C.din Romania, in care a trecut toate conducerile P.C.R.-ului (care includeau, intre altii, multi evrei si maghiari), incepand din mai 1929 si  care vor fi executati toti ulterior, de NKVD- ul sovietic.

Interesant este ca, printre cele cateva persoane care au scapat ca prin minune epurarilor a fost si Alexandru Iliescu (tatal fostului presedinte roman Ion Iliescu), un apropiat al lui Boris Stefanov, legat de mafia bulgara prin mama sa si prima sotie, ambele originare din Bulgaria (conform anchetei publicate de Lumea libera). 

Printre bulgarii, membrii ai organizatiei subversive DRO, care au intrat in P.C.d.R., mai mentionam pe: Dimitar Ganev (membru al Biroului Politic, devenit ulterior prsedinte al Bulgariei comuniste); Voicu Daciov (si el membru al C.C. al P.C.R.); Ghiorgni Crosnev (secretar cu propaganda) si Petar Borilov (romanizat Petre Borila).

Ultimul, fost membru al DRO si membru al Brigazilor Internationale din Spania, a facut cariera ani de zile in cadrul C.C. al P.C.R., devenind socrul lui Valentin Ceausescu, dar dezagreat se pare, din motivele de mai sus, de Nicolae Ceausescu .

Atat Vasili cat si Alexandru Iliescu aveau legaturi puternice printre comitagii bulgari din DRO, care militau – cum am mentionat – pentru secesiunea Dobrogei, sub lozinca Traiasca Republica Populara Dobrogeana (Arhiva C.C. P.C.R. fond 31, mapa 20 din 1940). De altfel, trebuie precizat ca DRO nu era compusa exclusiv din bulgari.

Din cadrul organizatei faceau parte si unii Kominternisti Romani, care militau si ei pentru Dezmembrarea Romaniei, deci care sustineau secesiunea Dobrogei!

Prin casa conspirativa a lui Vasile Ivanovici si bacania lui Alexandru Iliescu de la Oltenita, de pe strada I. H. Radulescu, se pare ca nu apareau doar figuri binecunoscute politiei romane, ca Al. Dobrogeanu-Gherea, ci si membrii DRO, ca Boris Stefanov si altii

Ca o alta fateta a politicii bulgare pe directia tinutului danubiano-pontic, in 1925 s-a constituit Organizatia Revolutionara Dobrogeana din Interior (VDRO) ai caror membrii, cunoscuti sub numele de comitagii, actionau indeosebi in Cadrilater, in timp ce Organizatia Revolutionara Dobrogeana (DRO) creata la finalul razboiului din 1877 – 1878, ca organizatie nationalista bulgara, avea legaturi puternice in aceasta perioada cu Partidul Comunist din Bulgaria, cu Federatia Comunista Balcanica si Internationala comunista desi, formal, era subordonata Partidului Comunist din Romania (M. Roman, Iridenta bulgara in Dobrogea).

Dealtfel, concluziile Congresului al IV al PCdR au fost publicate in „Lupta de clasa” din 8-9/septembrie-decembrie 1928, periodicul subliniind „parola centrala: autodeterminarea tuturor nationalitatilor (din Romania Mare-n.n.) pana la despartire”, lansand si asa-numitele „lozinci regionale” precum: pentru Basarabia-unirea cu Republica Autonoma Sovietica Moldoveneasca, pentru Bucovina-unirea cu Ucraina Sovietica, pentru Transilvania si Banat-despartire si completa independenta fata de statul roman, iar pentru intreaga Dobroge era scris doar un singur cuvant-independenta.

In acest sens, pentru contracararea miscarilor revizioniste ale Bulgariei si Rusiei sovietice, in ceea ce priveste tinutul romanesc dintre Dunare si Mare, statul roman a incercat conturarea unei politici bine definita pentru pastrarea integritatii teritoriale si a suveranitatii sale.

Un rol important in aceasta ordine de idei, l-a avut si fundamentarea unui sistem informativ complex (daca tinem cont de faptul ca deschiderea la Marea Neagra permitea infiltrarea sau scurgere mult mai rapida de informatii revizioniste), care a implicat conlucrarea Statului Major al Armatei Romane, capitaniilor portuare, marinei militare romane, comandamentele Navigatiei Fluviale Romane, Serviciului Maritim Roman, Jandarmeriei, Granicerilor, Vamilor, Politiei si Cailor Ferate Romane avand drept scop prezervarea integritatii. (Mariana Cojoc, Din activitatea informativa a marinei romane dupa Marea Unire. Spionaj, contraspionaj si propaganda bolsevica la Dunare si Marea Neagra, in „Dosarele Istoriei”, an VI, nr. 8-55, 2001).

O Romanie rupta Anul 1940 a insemnat, neindoielnic, destramarea unui vis – cel al Romaniei Mari, al Romaniei infaptuite la 1918 in care romanii au crezut si, uneori, uitand sau neglijand realitatile istorice, si azi mai cred.

Inca la 13 august 1940, „Pravda”, cunoscutul cotidian comunist sovietic, a publicat un articol intitulat:

„Cu privire la problema retrocedarii catre Bulgaria a Dobrogei de Sud” prin care a ridicat coltul valului ce acoperea „drama” Dobrogei de Sud. Esenta comentariului era ca revendicarea privind retrocedarea Dobrogei de Sud este justa si pe deplin fundamentata.

„Dupa cum se stie, Uniunea Sovietica a stat intotdeauna si continua sa stea pe pozitia sprijinirii acestor cereri ale Bulgariei fata de Romania” scria in aceeasi zi, un alt cotidian sovietic, „Izvestia”.

In notele redactate de Serviciul Special de Informatii era subliniat faptul ca liderii Uniunii Sovietice „au sfatuit guvernul de la Sofia sa formuleze la Bucuresti revendicarea intregii regiuni a Dobrogei” (A.M.A.E., fond 71/1939, dosar 268/1939, f. 196).

Dar, in acele timpuri, cand Hitler dansa cu lumea intreaga calcand-o in picioare, forta a dictat, iar Romaniei, ca de altfel si altor state europene, i-au fost „rupte” importante teritorii: Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Herta, nord-vestul Transilvaniei.

Tot aici putem incadra si Cadrilaterul si „tratatul” de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Harta rapturilor teritoriale din anul 1940

Aliantele, diplomatia si adevarul.

In mod deloc surprinzator pentru cunoscatorii si practicantii realismului politic,  in conditiile in care Romania si Bulgaria erau membre ale „Axei” conduse de cel de-al III-lea Reich, in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial, la dezbaterile care au avut loc in Sobranie la 18 noiembrie 1941, deputatul Al. Tankov a subliniat faptul ca Bulgaria nu „s-a pretat” la jocul Moscovei de a cere Dobrogea intreaga pentru a avea o granita comuna cu Rusia sovietica.

„Cele doua popoare – roman si bulgar – a subliniat deputatul – avand interese vitale sa fie in relatiuni bune” pentru ca „pe noi ne leaga si amintiri din trecut:

Bucurestiul a dat adapost tuturor revolutionarilor nostri;

Comitetul Revolutionar acolo a fost organizat, acolo au luat nastere revolutionarii nostri;

acolo au crescut si acolo au inceput lupta de eliberare” – sic!!! (AMAE, dosar 268, ff. 344-349).

Ceva imi scapa… Unde au disparut expresiile de tipul: „Dobrogea, leaganul statului slavo-bulgar” sau „Dobrogea, centrul renasterii nationale”? Care este legatura dintre aliante, diplomatie si adevar?

Probabil niciuna sau, probabil, una esentiala ce tine de o perceptie care, noua, muritorilor de rand, ne scapa.

„Dunarea nu e un fluviu care sa separe, ci un fluviu care sa uneasca cele doua popoare”.

Fara a schimba paradigma istorica, sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a impus desfasurarea relatiilor de politica externa a celor doua state intr-o forma dictata de Moscova. Avand in vedere cadrele stabilite de U.R.S.S nu se mai putea ridica vreo problema litigioasa intre cele doua si posibilitatea revizuirii Tratatului de la Craiova, denumit ironic „Acord”(Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (A.M.A.E), fond 71 Bulgaria, vol. VIII, 31 decembrie 1944, Sofia, f. 2 ) de catre oamenii politici bulgari, era o chestiune dificila.

La aceasta se mai adaugau si tendintele revizioniste clare ale Bulgariei, pretentiile sale vizand Dobrogea, marcand relatiile de la finalul anilor `50 si inceputul anilor `60.

Dealtfel, decizia Bulgariei de a merge in continuare pe drumul schimbarii prevederilor Tratatului de la Paris (februarie 1947), care a confirmat frontiera romano-bulgara de la 01 09 1940 in Dobrogea, s-a transformat in principala directie a politicii sale balcanice in intreaga perioada comunista, accentul fiind mutat acum pe „frontul Dunarii”.

In primii ani postbelici factorii de decizie comunisti romani au hotarat ca pot considera de domeniul trecutului toate divergentele „neinsemnate” intre Bulgaria si Romania, iar in privinta frontierei dintre cele doua state s-a decis ca acesta trebuia sa ramana dupa cum fusese fixata in mod definitiv de Conventia de Armistitiu.

In cursul lunii august 1946, prin vocea primului-ministru roman, Petru Groza, se considera justa granita cu Bulgaria. In declaratia oficiala a sefului guvernului roman se spunea:

„Dunarea isi aduna apele atat in Romania cat si in Bulgaria, iar dupa aceea apele ei devin comune. Iata de ce Dunarea nu e un fluviu care sa separe, ci un fluviu care sa unesca cele doua popoare.”

Pozitia romanesca a creat reactii favorabile la Sofia ai carei lideri politici, cu o alta ocazie, s-au declarat satisfacuti in privinta frontierei cu Romania.

Acceptarea, printr-o declaratie formala, fara opozitie, a pierderii Cadrilaterului (Dobrogea de Sud), in urma sedintei Biroului Politic al P.M.R din ziua de 9 august 1946, al carei punct principal de discutie a fost deciderea pozitiei pe care statul roman o va adopta in problema Cadrilaterului la Conferinta Pacii si in care s-a hotarat acceptarea situatiei insotita de o declaratie menita sa explice pierderea teritoriului de catre Romania ca o actiune justa opusa imperialismului vinovat de anexarea anterioara a Dobrogei de Sud la statul roman, era inca o data intarita de dr. Petru Groza cu ocazia discutiilor care au avut loc la Bistrita (langa Sofia) in zilele de 15-16 iulie 1947, cu delegatia bulgara condusa de Gheorghi Dimitrov.

In cursul convorbirilor s-a impus constatarea ca toate chestiunile teritoriale intre cele doua state au fost definitiv reglate.

Dupa semnarea Tratatului de Prietenie, Colaborare si Asistenta mutuala la 16 ianuarie 1948 intre Republica Populara Romana si Republica Populara Bulgaria, aceasta din urma s-a aratat foarte interesata de problema rectificarilor de frontiera, pentru a primi sursa de apa si cimitirul de la Silistra, in schimbul altor portiuni de teren pe care le-ar fi acordat Romaniei (Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, fond Bulgaria 71, Problema 20, 18 noiembrie 1948, Sofia, f. 2 ).

Dobrogea si planul Valev Demersuri serioase in acest sens nu s-au facut pana la finalul anilor 1950 cand Bulgaria, pastrandu-si orientarea politica fidela fata de U.R.S.S., a rectionat in cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.) ca un stat activ in aplicarea planului de reorganizare economica propus de Hrusciov si, avand sustinerea guvernului sovietic, a incercat sa redeschida problema cedarii unor teritorii ale Romaniei catre statul bulgar.

Aceasta pozitie bulgareasca era in stransa legatura si cu lansarea planului Valev (1964), care prevedea o integrare organica a Bulgariei cu U.R.S.S-ul (Marian Cojoc, Repere cu semnificatie geostrategica in tinutul dintre Dunare si Mare, dupa al doilea razboi mondial, in „Anuarul Muzeului de Marina”, tom IV, 2001, p. 328.) .

Pretentiile bulgare anterior mentionate au fost expuse in discutiile dintre oamenii politici romani si bulgari privind stabilirea frontierei pe Dunare.

Potrivit Conventiei de granita din 1908, in care se prevedea clar ca la baza liniei de frontiera pe apa sta principiul talvegului, deci firul de apa navigabil, atunci cand insulele treceau pe de o parte sau cealalta de granita partile obligate sa se intalneasca din 10 in 10 ani trebuiau sa stabileasca ce era de facut (Arhiva Nationala Istorica Centrala/A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R, Cancelarie, vol. II: 1954-1965, dosar 4/1962, f. 8).

Desi dupa 1944 au intervenit modificari naturale mai importante in anumite sectoare, care au avut ca urmare trecerea unor insule de pe Dunare din apele teritoriale ale unei parti in apele teritoriale ale celeilalte, nici Romania nici Bulgaria nu au solicitat efectuarea recunoasterii decenale.

La propunerile guvernului roman, de abia in noiembrie 1957 au fost initiate discutii la Bucuresti pentru a discuta problemele legate de precizarea frontierei.

La scurt timp dupa aceasta insa, tratativele au fost intrerupte de refuzul categoric al partii bulgare de a discuta in baza conventiei din 1908 si timp de un an partea bulgara a amanat sa-si prezinte pozitia in privinta stabilirii frontierei.

Frontiera…bat-o vina!!!

Discutiile in jurul stabilirii frontierei au fost reluate in anii 1960-1961 cand reprezentantii bulgari si-au pastrat punctul de vedere in privinta Conventiei de la 1908, de altfel conforma cu dreptul international si aplicat in practica, pe care au continuat s-o considere depasita si in plus au ridicat alte doua chestiuni, una referitoare la cimitirul bulgaresc aflat pe teritoriul Romaniei si cealalta cu privire la orasul Silistra, care avand in vedere ca se aprovizoneaza cu apa dintr-un izvor de pe teritoriul romanesc, ar fi mai logic ca Bulgaria sa detina acest teritoriu.

In cazul cimitirului s-a dovedit ca el se afla pe teritoriu bulgar, iar in al doilea caz era vorba, asa cum reiesea din Stenograma Biroului Politic al C.C. al P.M.R din 24 ianuarie 1962, de o zona „mare care includea si bratele din fata Silistrei si potrivit Conventiei ar fi insemnat ca nu numai aceste ostroave si bratele, dar chiar malul Dunarii ar fi trecut, care era granita.

Ar fi insemnat sa includa in teritoriu bulgar toata aceasta portiune. Este vorba de vreo 900 si ceva ha de vie.” (A.N.I.C, fond C.C. al P.C.R, Cancelarie, vol. II: 1954-1965, dosar 4/1962, f. 11). Partea romana propunea o solutie alternativa in aceasta privinta, adica sa se construiasca o uzina de apa pe pamant bulgaresc, in locul dorit de statul bulgar, care sa acopere nevoile locuitorilor Silistrei.

Problema fixarii granitei a ramas in suspensie si, pentru rezolvarea ei, s-a decis sa se intruneasca reprezentantii ambelor guverne la Varna, in ianuarie 1962.

Romania se pronunta pentru pastrarea Conventiei din 1908 si considera Conventia pe care o avea pe Dunare cu U.R.S.S. un model ce putea fi luat ca baza in stabilirea frontierei cu Bulgaria.

Statul roman nu dorea anularea Conventiei din 1908 la care de fapt nu renuntase nici ea si nici Bulgaria in mod oficial si considera ca este oportuna doar definirea apartenentei ostroavelor care suferisera anumite modificari fara a se incheia un nou document pentru aceasta.

In cursul discutiilor purtate in 19-20 ianuarie 1962 la Varna, aceasta a constituit diferenta majora intre punctele de vedere roman si cel bulgar, care sustinea ca rezolvarea situatiei in sensul dorit de romani ar fi creat un precedent si ar fi dat curs unor pretentii teritoriale grecesti sau iugoslave pe seama Bulgariei. (Arhivele de pe langa Consiliul de Ministri al Republicii Bulgaria/A.C.M.R.B, fond 1B Plenul C.C al P.C.B, inventar 5, dosar 486, ff. 8-10.) In final nu s-a putut ajunge la un punct de vedere comun.

Problema a ramas in suspensie. Concluzia guvernului comunist roman a fost ca „bulgarii au o conceptie diferita fata de obligatiile reciproce si in asigurarea unor relatii bune.” (A.N.I.C, fond C.C. al P.C.R., Cancelarie, vol. II: 1954-1965, dosar 4/1962, f. 18).

Politica bulgara fata de granita cu Romania a avut aceleasi coordonate si in anii care au urmat. In anul 1964 un Raport strict secret al Ministerului Afacerilor Externe roman (A.N.I.C, dosar 105/1964, ff. 23-28.) prezenta aparitia in Bulgaria a unei culegeri privind regimul international al Dunarii si descria in detaliu continutul acesteia, caracterizand-o ca pe o sinteza de pareri, teze, concluzii care contraveneau principiilor ce stateau la baza relatiilor dintre statele socialiste.

Toate aceste actiuni ale guvernului comunist bulgar pot fi considerate ca o incercare de continuare a „problemei Dobrogei”, existenta latent in planurile politicii bulgare in toata perioada ce a urmat inscrierii definitive a Romaniei si Bulgariei in cadrul lagarului comunist si apta sa se manifeste atunci cand relatiile intrasistem i-au permis.

Indiferent de pretextele sau motivatia existente, ca de exemplu, necesitatea guvernului comunist bulgar de a canaliza atentia populatiei in scopul obtinerii unor teritorii considerate de drept ale Bulgariei, pentru a nu permite manifestarea din partea acesteia a unui presupus puternic sentiment antisovietic, revizionismul bulgar s-a manifestat constant de-a lungul timpului si nu a tinut cont de perioada istorica parcursa.

 

 

Harta Dobrogei romanesti

impostoriidediplome.blogspot.ro /filiera-de-spionaj.html\  infodobrogea.ro/istorie/comitagiile-bulgare/ ziuaconstanta.ro/

05/08/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PAGINI DIN ISTORIA STRAVECHIULUI PAMANT ROMANESC AL DOBROGEI

 

Povestea Dobrogei

Asezata la rascrucea a doua drumuri stravechi care uneau Marea Nordului ca Marea Neagra strabatand Europa Centrala, si porturile Marii Mediterane Orientale cu ale Stepelor Pontice, istoria a fost dura cu aceste locuri,  zbuciumate de tropotele cailor armatelor Persilor, apoi ale Romanilor, iar mai tarziu urmate de stapanirea musulmana.

Dobrogea a devenit drum de invazie al armatelor din stepele Rusiei spre Balcani si Constantinopol.

Din cele mai vechi timpuri, asezarile umane au rasarit pe aceste teritorii, dovada stand siturile arhelogice datate in perioada neolitica.

Incepand cu secolul 8 i.e.n. Litoralul Marii Negre este colonizat de Greci, astfel sunt intemeiate cetatile-port:Histria, Callatis si Tomis cu o structura social-politica copiata  dupa modelul Polis-ului Grecesc.

De-a lungul timpului Tomis-ul devine cea mai importanta cetate dintre aceste colonii, iar influenta asupra teritoriilor ocupate creste.

O vreme aceste cetati se comfrunta cu stapanirea persilor,incepand cu 514 i.e.n., In circa 330, Alexandru cel Mare i-a infrant pe tracii vasali ai persilor, si a ocupat Dobrogea, imperiul sau ajungand pana la Dunare.

In 322, anul destramarii imperiului lui Alexandru, Dobrogea este inclusa in regatul macedonian, iar geto-dacii isi reiau autonomia locala de care dispuneau pe vremea persilor, apoi se aliaza cu Regatul Pontului, putere dominanta in Marea Neagra.

In 55 i.e.n. Dobrogea si cetatile grecesti de pe malul marii au fost inglobate in statul dac al lui Burebista, pana in anul 44 e.n., iar din anul 46 trece sub stapanire Romana, fiind incluse in provincia Moesia, de catre imparatul Octavian Augustus mai tarziu fiind cunoscuta sub numele de Scythia Minor si joaca un rol foarte important in sistemul de aparare al Imeriului Roman.

Tot acum vine si prima marturie, cea a istoricului antic Pliniu cel Batran, care sustinea ca “teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra este populat de geti, pe care romanii ii numesc daci “

 

 

 

In timpul razboaielor dacice Dobrogea a fost un  teatru de razboi dintre dacii, aliati cu sarmatii si armatele romane.

Una din cele mai stralucite victorii ale romanilor in aceste razboaie a fost cea de la Adamclisi (102), unde s-a ridicat monumentul de la Tropaeum Traiani.

Printre barbarii care au Inceput sa apara pe teritoriul Dobrogei in secolul al III-lea se numara gotii, gepizii si hunii.

Odata cu impartirea definitiva a imperiului roman din 395, Dobrogea intra in componenta Imperiul Roman de Rasarit, treptat crestinat si denumit mai tarziu  “Imperiul Bizantin”.

Imparatul Iustinian I a Intarit cetatile de pe Dunare, cartea lui Procopius (“Despre constructii”) enumerand 90 de cetati restaurate de Imparat pe acest fluviu, dintre care aproape 50 In Dobrogea.

Numele acestora sunt fie cele antice (Abrittus, Aegyssus, Axiopolis, Callatis, Carsium, Durustorum, Noviodunum, Odessos, Tomis, Troesmis, Ulmetum), fie locale (Bassidina, Diniscarta, Padisara, Residina, Sacidava, Zaldapa, Zisnudava) ori adaptari din latina vulgara (A Silva, Castellonovo, Gemellomuntes, Maurovalle).

Paralel cu reorganizarea militara au fost Intreprinse si schimbari In domeniul bisericesc. In Scythia Minor se aflau 15 episcopate subordonate mitropoliei de la Tomis. Numarul mare de bazilici crestine (spre exemplu, numai la Tropaeum erau cinci) indica importanta ierarhiei ecleziastice zonale, aceasta nefiind in partibus.

Dupa anul 534, invazii pustiitoare ale hunilor, ale avarilor si bulgarilor, vor avea loc si In Dobrogea, zona decazand treptat din stralucirea sa de pe vremea lui Iustinian. Sapaturile arheologice au scos la iveala urmele unei parasiri bruste si violente a teritoriului undeva la sfarsitul secolului al VI-lea. La Tropaeum s-a purtat o batalie importanta, care a pecetluit de altfel sfarsitul orasului antic. Urme de incendieri serioase au fost gasite la Ulmetum, Callatis si Histria.

In secolul VII bulgarii au invadat teritoriile la sud de Dunare, ajungand pe raul Marita si la Marea Adriatica.

Prima faza a fost consumata in 679, cand hanul Asparuch trece Dunarea si se instaleaza in Moesia si Scythia Minor.

Dobrogea a ramas sub dominatie bulgara pana in 971. In acest rastimp, populatii slave s-au asezat printre Tracii latinizati sau elenizati din regiune. Mai tarziu, cand puterea bulgara a inceput sa scada, Dobrogea a retrecut in stapanirea bizantina In 971, iar Bulgaria a fost in cele din urma integral cucerita de bizantini in 1014.

In secolul al X-lea, sunt mentionati si doi jupani (conducatori), probabil de origine bulgara: Gheorghe si Dimitrie (cca. 943).

Imperiul bizantin a reusit cu greu sa mentina Dobrogea sub dominatia sa din cauza atacurilor pecenegilor si a cumanilor si a rascoalelor bulgarilor si proto-romanilor (Valahi).

Un alt pericol l-au reprezentat armatele cneazului rus Sviatoslav, care in 971 au asediat Dristra (Silistra). Aceasta cetate, impreuna cu Constanta si altele s-au pus sub protectia Imparatului bizantin, reusind astfel sa respinga asediul.

Dupa acest eveniment, Imparatul Ioan I Tzimiskes a alcatuit In acele locuri o thema, numita “Mesopotamia Apusului” cu centrul la Licostomo (Gura Lupului In greceste) sau la Dristra[1].

Aceasta thema era alcatuita din doua strategate: cel de Dristra in nord si cel de Ioannopolis In sud. Primul strateg a fost un anume Leon.

Prin 975 – 979, strategatul de Ioannopolis a fost incorporat in thema Thracia, in vreme ce thema Mesopotamia Apusului era Impartita intr-un strategat omonim (in nordul Dobrogei) si cel de Dristra (in sudul Dobrogei).

Porturile Dristra, Aegyssos si Constantia adapostesc atunci dromoanele care apara Mesopotamia Apusului. Dupa 986, bulgarii au cucerit strategatul Dristrei, pana la linia Intarita Constanta – Cernavoda.

Teritoriul ramas (practic strategatul Mesopotamia Apusului si cateva fortificatii dunarene Intre Cernavoda si Dristra) au fost reorganizate intr-o toparhie cu o larga autonomie politica, administrativa si decizionala.

Campania din anul 1000 pornita de Imparatul Vasile II Macedoneanul a readus teritoriile de est ale Bulgariei sub ascultarea unui strategat al Dristrei, thema Mesopotamia Apusului fiind desfiintata.

Aceasta formatiune noua a fost pentru scurta vreme subordonata themei Thracia, urmand ca dupa cativa ani sa fie separata.

Dupa 1020, Imparatul Vasile II a Infiintat o noua thema, numita Paristrion sau Paradunavon. Aceasta cuprindea teritoriile dintre Muntii Balcani, Dunare (de la Vidin pana la gurile de varsare) si Marea Neagra.

Centrul noii formatiuni era tot orasul Dristra, iar conducatorul ei se numea katepan, duce sau arhonte. Aceasta tema, fara alte subdiviziuni, va ramane sub stapanirea bizantina pana In secolul al XII-lea (cu scurte Intreruperi In 1047/48–1053, 1056–1059, 1064–1065, 1072–1091, cand granita a fost retrasa temporar pe aliniamentul Muntilor Balcani).

In 1072, Imparatul Nicefor III Botaneiates l-a trimis In zona Dobrogei de sud pe generalul Nicefor Bryennus sa Il pedepseasca pe rasculatul Tatrys.

In 1087, imparatul Alexios I Comnen, impreuna cu aliatii sai cumanii, duce o campanie la nord de Dunare Impotriva pecenegilor.

Sora imparatului, Anna Comnena, mentioneaza in opera sa „Alexiada” trei mici formatiuni in Dobrogea in perioada 1086-1091: Tatos/Chalis (probabil acelasi cu Tatrys), in zona Silistrei; Sacea (Satza/Sata), in zona Deltei Dunarii si Sestlav, in zona Vicinei:„[…]

„Voind sa povestesc o navalire impotriva Imparatiei romeilor mai groaznica si mai mare decat cea dinainte, iau lucrurile din nou de la inceput; caci s-au amestecat ca valurile marii.Un neam scitic, pradat zilnic de sauromati, parasindu-si salasele, a coborat la Danubios, cazand de acord asupra acestui lucru, au intrat In tratative cu conducatorii lor, cu Tatos, numit si Chalis, cu Sestlav si Sata, caci trebuie sa amintesc si numele celor mai de seama dintre ei, desi trupul istoriei se murdareste cu acestia, unul, tinand In stapanirea sa Dristra, ceilalti Vicina si celelalte.” (Anna Comnena)

Nicolae Iorga socoteste ca acesti trei conducatori ar fi fost romani, iar actiunea lor ar fi reprezentat o incercare de emancipare de sub tutela bizantina.

Aceasta ipoteza a fost sustinuta si de catre Nicolae Banescu si C. Bratescu, acesta din urma comparand aceste „voievodate romanesti” cu cele ale lui Litovoi si Seneslau.

Unii istorici bulgari contesta in limbaj polemic caracterul romanesc al celor trei formatiuni statale. Gheorghe Bratianu presupune ca Tatos era peceneg, Sestlav un sef slav al Vicinei iar Sata un sef local, insa lasa loc la interpretari:

„Este foarte greu de stabilit precis care le este nationalitatea.Fapt este ca din momentul acela Dobrogea este ocupata aproape permanent de neamuri turcesti. Rand pe rand urmeaza pecenegi, uzi, cumani, […] pe urma si elemente venite din Asia Mica selgiukida.Este deci o permanenta de viata turceasca […].

Fata de unele teorii emise In tara vecina cu noi dinspre sud, aceasta constatare nu este lipsita de interes, pentru ca arata ca, In orice caz, sub o forma turceasca, destinele Dobrogei au fost din momentul acela pentru multa vreme deosebite complet de ale Bulgariei din Balcani.” (Gheorghe Bratianu)

In 1094 este mentionat un conducator local al Valahilor, numit Pudila.

Pe harta calatorului arab Idrisi, alcatuita in 1154, zona aflata intre Dunare si Marea Neagra este denumita Burgean sau Brugean.

In 1185, in urma rascoalei fratilor valahi Asan si Petru, Dobrogea intra sub dominatia statului Imperiului Vlaho-Bulgar, numit in documentele epocii Regnum Valachorum, dar In istoriografia moderna “Al doilea Imperiu Bulgar”.

Aceasta dureaza pana in 1320/5, cand devine independenta sub numele de Principatul de Carvuna, denumit in istoriografia moderna “Despotatul Dobrogei”.

In acest timp se vorbea In zona graiul dician mentionat In lucrarile lui George Valsan, un grai al limbii romane influentat de limba greaca.

In 1320 este mentionat un anume Balica sau Balko In Principatul Carvunei (Dobrogea), care se intindea de la zona actualului Babadag in nord, pana la Mesembria (azi Nesebar) la sud.

In 1346, fii lui Balica, Dobrotici si Teodor, se implica in luptele dinastice din Imperiul Bizantin de partea imparatesei Ana de Savoia.

Din cauza aceasta, in 1347, din ordinul imparatului Ioan V Paleolog, un vasal al Bizantului, emirul Bahud din Umur, conduce o expeditie impotriva lui Balica, in timp ce dromoanele bizantine distrug porturile de la Marea Neagra. Balica si Teodor mor in timpul confruntarii, Dobrotici devine conducator.

 

 

Intre 1352-1359, odata cu scaderea puterii Hoardei de Aur, apare un nou stat la sud de gurile Dunarii sub printul tatar crestinat Demetrius, in timp ce Tara Romaneasca ia in stapanire regiunile situate la nord de gurile Dunarii (Vrancea, Galati, si fasia de teritoriu de la Prut la limanul Tuzla din actualul Bugeac).

In1357, Dobrotici sedeclara despot. In acelasi an, pierdeMesembria si Anhialos cucerite de imparatul bizantin Ioan V Paleolog.

Dar doi ani mai tarziu, In 1359, Dobrotici cucereste gurile Dunarii cu cetatile Vicina si Chilia de la Demetrius, expulzandu-i de acolo pe Genovezi care pastreaza doar portul Licostomo. Arhiepiscopul Vicinei, Iachint, devine primul metropolit al Tarii Romanesti tot In 1359.

In 1366 Ioan V Paleolog viziteaza Roma si Buda, incercand sa capete ajutor pentru campania sa impotriva Dobrogei, in cursul careia este capturat la Varna.

O noua campanie condusa de Amadeus VI de Savoia, sprijinita de Venetia si Genova incearca sa-l elibereze pe Imparat.

Dupa ce Amadeus cucereste unele cetati din sud, Dobrotici negociaza pacea eliberandu-l pe imparat si casatorindu-si fiica cu Mihail, fiul Imparatului.

In 1369, Dobrotici impreuna cu aliatul sau Vladislav I al Tarii Romanesti l-au ajutat pe Ivan Stratimir sa revina la tronul Vidinului.

Cu acest prilej cetatile Darstor si Chilia trec In posesia Tarii Romanesti. In 1379, flotele munteana si dobrogeana blocheaza flota genoveza In fata Constantinopolului.

In 1386, Dobrotici moare si Ii urmeaza la tron Ivanko sau Ioan, care accepta pacea cu Murad I al Imperiului Otoman si semneaza un tratat comercial cu Genova.

Ivanco moare In 1388 In timpul expeditiei Marelui Vizir Çandarli Ali Pasha impotriva Taratului Tarnovo (si a cetatii Darstorului atunci In stapanirea Tarii Romanesti).

In urma expeditiei, peste jumatate din teritoriul Dobrogei cade sub dominatia Imperiului Otoman, In timp ce Dobrogea de Nord intra In componenta Tarii Romanesti, care Il Invinge pe Marele Vizir.

Odata cu sosirea Slavilor si a Bulgarilor, Dobrogea dobandeste un grad de autonomie, ca apoi sa devina independenta, tot acum capata si numele actual, provenit de la despotul Dobrici, in secolul 14.

Mai tarziu urmeza sa fie alipita Tarii Romanesti de catre Mircea cel Batran, aparand in cronicile si hartile vremii sub numele de Valacia Minor, Bulgaria Tertia, Grecia Tomitana sau Despotatus Vicinensis, cronici care remarcau si compozitia etnica variata.

 

dobrogea - mircea cel batranTot acum Iachint, episcop de Vicinia, o cetate Dobrogeana disparuta,devine primul mitopolit al Tarii Romanesti in 1359.

Mircea cel Batran a alipit Tarii Romanesti Dobrogea In 1388. In 1393, Baiazid I cucereste sudul Dobrogei si Il ataca pe Mircea In Tara Romaneasca, dar fara succes, iar In 1395 Mircea recucereste teritoriile pierdute cu ajutorul aliatilor sai, Regatul Ungariei.

A treia ocupatie otomana a avut loc intre 1397 si 1404.

Infrangerea lui Baiazid I de catre Timur Lenk la Ankara In 1402 deschide o perioada de anarhie In Imperiul Otoman.

In 1403, Mircea ocupa cetatea genoveza Licostomo de la gurile Dunarii, iar in 1404 recucereste Dobrogea si se implica in luptele dinastice din Imperiul Otoman.

Dupa moartea lui Mircea, in 1418, fiul sau Mihail I, reIncepe luptele cu turcii, pierzandu-si viata intr-o lupta in 1420.

In anul acela, sultanul Mehmed I cucereste Dobrogea, Tara Romaneasca ramanand doar cu Delta Dunarii, dar nu pentru mult timp.

Dobrogea intra in componenta Imperilui Otoman, dar dupa anuniti cercetatori se pare ca in acest timp a mai reintrat pentru scurt timp in componenta Tarii Romanesti in timpul lui Vlad Tepes in anul 1462 si in timpul lui Mihai Viteazul intre 1599 – 1601.

In ceea ce priveste momentul intrarii definitive a Dobrogei sub dominatia turca, opiniile istoricilor sunt impartite.

Nicolae Iorga socoteste ca acest teritoriu a intrat definitiv sub stapanirea otomana in 1416. C.C. Giurescu, Stefan Stefanescu si Gheorghe I. Bratianu sunt de parere ca acest lucru s-a intamplat In 1417, iar Viorica Pervain — in 1420.

Exista, de asemenea, o serie de istorici care considera ca Dobrogea a cazut sub stapanirea otomana treptat, in etape.

Astfel, M.M. Alexandrescu-Dersca-Bulgaru este de parere ca ofensiva otomana in acest sens a inceput In 1417 si s-a terminat In anii 1445 – 1452, in urma cruciadei europene cu sfarsitul tragic la Varna, iar Anca Ghiata plaseaza inceputul In 1420 si finalul In 1484, cand otomanii cuceresc si gurile Dunarii.

Maria Chiper argumenteaza ca Dan al II-lea a stapanit si el, vremelnic, macar o parte din teritoriul Dobrogei, iar Radu-Stefan Ciobanu, bazandu-se pe dovezile arheologice descoperite in cetatea Enisala, impinge aceasta stapanire cu dese intreruperi a domnilor romani pana In vremea lui Vlad Tepes.

Stapanirea lui Vlad Tepes, pentru cateva luni, peste cel putin o parte a Dobrogei este legata de campania sa pe malul drept al Dunarii din primavara lui 1462.

In 1594 si in anii urmatori Mihai Viteazul a condus o campanie militara la sudul Dunarii, cucerind cetatile Isaccea, Macin, Cernavoda, Babadag, Targul de Floci, Silistra si chiar Razgrad, Rusciuc, Sistova, Nicopole si Vidin.

Potrivit istoricului Nicolae Iorga, calaretii lui Mihai Viteazul ajunsesera pana la Adrianopole In est si Plevna In vest.

Aceasta actiune a fost coroborata cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stapanirea sa Bugeacul, in aceeasi perioada.

In 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o data cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel incat Dobrogea si gurile Dunarii s-au aflat sub stapanirea sa pana la moarte.

 

 

Dupa cucerirea Dobrogei, otomanii au transformat-o intr-un sangeac al provinciei Rumelia, dupa care, In 1599, a fost Infiintat elayetul Silistra, ce cuprindea toata Dobrogea, Bugeacul si Edisanul.

In secolul al XVII-lea, acestui elayet i-au mai fost adaugate o mare parte din Bulgaria si Turcia europeana de astazi. In 1864 ce mai ramasese din elayetul Silistrei (partile la nord de Dunare fiind anexate de Imperiul Rus) a fost transformat In vilayetul Dunarii.

Sub dominatia otomana, Dobrogea, pe langa Turcii si Tatarii musulmani asezati aici din ce In ce mai numerosi, cuprinde in continuare o populatie de “Ghiauri” printre care administratia otomana ii deosebeste pe Ladinlar (Evrei de limba spaniola, veniti in Imperiul otoman din Andaluzia, dupa cucerirea Grenadei de catre catolici), pe Ermenlar (Armeni), pe Gök-Oğuzlar (Gagauti), pe Rumlar (Greci), pe Cingene (Tigani), pe Bulgarlar (Bulgari) si pe Iflaklar (Romani), aceste doua ultime grupuri fiind cele mai numeroase.

Romanii dobrogeni bastinasi, care Isi spuneau Dicieni (nume care dupa George Valsan provine de la cetatea Vicina mentionata In cronicile medievale) erau raia (adica supusi otomani), si ca atare plateau, ca toti ghiaurii, haraciul (impozit pe necredinciosi), in timp ce Romanii veniti din partile Sibiului, din Moldova sau din Tara Romaneasca, zisi mocani erau partial scutiti.

In decursul celor peste patru veacuri de stapanire otomana, un numar neverificabil, dar insemnat de ghiauri s-au turcit pentru a scapa de acest haraci, astfel ca o parte din turco-musulmanii dobrogeni sunt, de fapt, de origine crestina.

Imperiul Otoman avansa catre Europa Centrala, Dobrogea o posesiune periferica devine de o importanta strategica si economica  mai scazuta iar numarul musulmanilor crestea, ajungand pe alocuri sa fie majoritar.

In multe locuri cultura dispare in profitul ciobanitului extensiv, fostele orase de coasta devin simple sate de pescari, iar in locul lor se dezvolta Babadagul si Medgidia ca targuri rurale.

Ciobani din Ardeal, Moldova si Tara Romaneasca, multi dintre ei Mocani transhumeaza in fiecare iarna, si incet incet se stabilesc aici, amestecandu-se cu Dobrogenii denumiti atunci Dicieni

Situatia se modifica dramatic intre secolele 18 -19 odata cu extinderea teritoariala a Imperiului Rus, atingand apogeul in 1812 cand acesta anexeaza Basarabia, astfel ca Dunarea devine frontiera intre Rusia si Turcia. Cu aceasta ocazie Sulatnul si Tarul fac schimb de populatii: Tatrii Nogai si Turcii vin in Dobrogea, in locul unui numar echivalent de Bulgari si Gagauzi, care se stabilesc in sudul Basarabiei.

Dupa schisma din Biserica Otodoxa rusa, adepti ai Bisericii de rit vechi, care se opuneu reformelor lui Petru cel Mare, se stabilesc in nordul Dobrogei asa numitii Lipoveni, iar mai tarziu pe la 1840 au fost colonizati aici si germani proveniti din Basarabia si Rusia de Sud.

 

Unirea Principatelor Romane in anul 1859 a pus bazele Romaniei moderne si a reprezentat o veriga importanta in lantul eforturilor poporului roman pentru implinirea aspiratiilor sale fundamentale de unitate nationala si libertate politica.

Pe fondul simtamantului de neam, a constiintei vechimii si permanentei lor, evenimentele din istoria nationala a veacului al XIX-lea au avut ecou si in randul romanilor din Dobrogea, acesta amplificandu-se pe masura ce Intreaga natiune a simtit apropiindu-se clipa independentei statale.

Escaladarea “crizei orientale”, prin rascoalele antiotomane din Bosnia si Hertegovina din vara anului 1875, care s-a resimtit in Dobrogea printr-o sporire a incordarii generale si printr-o inasprire a atitudinii autoritatilor turcesti, a oferit conducatorilor tanarului stat roman prilejul de a incheia cu succes indelungata lupta pentru independenta.

 

 

 

carol I

Regele Carol I al Romaniei

 

 

domnitorul Romaniei (1866-1881)
regele Romaniei
(1881-1914) – See more at: http://www.comune.ro/?/tema_consultanta/icon26/#sthash.3KSlvJ6c.dpuf

Dobrogea devine parte a Romaniei dupa Razboiul de Independenta si prin decizia Congresului de la Berlin din 1878 care a specificat ca linia de frontiera cu Bulgaria sa porneasca in continuarea Dunarii, astfel incat sa cuprinda populatia compact romaneasca din aceste zone, iar  partea din sud, Cadrilaterul a revenit Bulgariei.

Prin Tratat s-a recunoscut independenta Romaniei in a carei componenta intrau Delta Dunarii, Insula Serpilor si Dobrogea pana la linia de la est de Silistra – sud de Mangalia.

Pentru o parte a despagubirilor de razboi pe care trebuia sa le plateasca, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care aceasta din urma Isi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei, pierduta pe nedrept In opinia Curtii de la Sankt-Petersburg la 1856.

In anul 1879 Romania a Cerut Bulgariei Orasul Silistra si chiar a ocupat Arab Tabia, fortareata Orasului, Marile puteri au convenit acordarii fortaretei Romania, dar Silistra a ramas tot a Bulgariei.

Opozitia categorica a delegatiei tariste, lesne de Inteles prin prisma intereselor sale, a dus la esecul intentiei puterilor europene de a stabili frontiera Dobrogei la sud de Silistra si de capul Caliacra, traseul definitiv al frontierei romano-bulgare urmand a fi stabilit abia In 1880 de catre o comisie internationala.

Cele trei judete romanesti din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad si Ismail – reveneau Rusiei, Insa Tratatul de la Berlin nu a pus In legatura revenirea Dobrogei la Romania cu cedarea celor trei judete mai sus-amintite.

O va face insa Curtea imperiala de la Sankt-Petersburg, prin “fortarea” unui schimb de teritorii romanesti, care nu i-au apartinut niciodata de drept, starnind revolta unanima a clasei politice romanesti fata de cedarea Bugeacului in schimbul Dobrogei, stare de altfel interpretata ulterior de istoriografia bulgara ca fiind o lipsa de dorinta a romanilor pentru a prelua teritoriul “eminamente bulgaresc” dintre Dunare si Marea Neagra.

Integrarea Dobrogei In Regatul Romaniei a sporit importanta provinciei,deoarece asigura iesirea la mare a statului roman.

 Tot acum are loc o stabilire sistematica a romanilor din alte provincii ,in special din Muntenia si Transilvania, sporind ponderea romanilor din regiune, ducand la o populatie rurala relativ bogata, deoarece aici pamantul nu era arendat.

Unirea Dobrogei, stravechi pamant getic intrat primul in lumina istoriei, a insemnat in realitate implinirea aspiratiilor romanilor dobrogeni.

Pe tot parcursul razboiului, romanii dobrogeni, autohtoni ai regiunii, au sperat victoria armatei romane si posibilitatea unirii cu Romania, dupa cum o demonstreaza primirea cu toata cinstea din iunie 1877 facuta la Macin trupelor ruse si apoi in decembrie 1877 petitia dobrogenilor care, acoperita de nume si semnaturi, cerea unirea Dobrogei cu Romania.

Mai mult, numerosi romani dobrogeni s-au inrolat in armata ca voluntari in timpul razboiului.

 

 

ion c bratianu

 

Ion.C. Bratianu-primul ministru al Romaniei

 

Unirea Dobrogei cu tara a fost dorinta guvernului si populatiei romanesti in aceasi masura si nu o situatie impusa de rusi, pe care oamenii politici romani ar fi Incercat sa o evite.

(Geograful Grigore Cobalcescu scria referindu-se la Dobrogea: “In aceste circumstante nu vad ce am putea face decat sa privim Dobrogea ca o proprietate a noastra si sa ne gandim ce vom face cu ea, pentru a profita de aceasta stapanire legala, si desigur sa facem tot ce putem pentru a-i multumi pe etnicii stabiliti pe acest pamant si sa cautam sa pastram fratia lor.”; poetul Mihai Eminescu vorbind despre Dobrogea afirma: “Din punct de vedere istoric, noi avem dreptul indisputabil asupra Dobrogei.

Roman in perioada lui Augustus, locul de exil al lui Ovidius, marele poet, candva a bizantinilor, trecand de la dinastia Assanizilor la Valahia, a continuat sa ramana Valahiei, pana la momentul cand ne-a fost luata de turci”; I. C. Bratianu, cu ocazia unui discurs in Senat pe 28 septembrie 1878 pleda de asemenea pentru dreptul istoric al Romaniei asupra Dobrogei: “Provoc pe oricine poate demonstra cu dovezi ca Dobrogea ar fi apartinut statului bulgar.

La inceputul secolului al XV-lea turcii au furat Dobrogea de la noi cu sabia. […] Nimeni nu trebuie sa Indrazneasca sa spuna ca Dobrogea a apartinut Bulgariei; noi suntem stapanii legali prin sange, am pierdut-o prin sabie si acum este a noastra… prin sabie!”)

Ceea ce a incercat in fapt clasa politica romaneasca, a fost evitarea pierderii sudului Basarabiei, pentru ca nu s-a dorit o tranzactie teritoriala pe seama unor teritorii romanesti. Romania obtinea deci, prin ceea ce avea sa devina cunoscut drept “Razboiul de Independenta”, recunoasterea suveranitatii sale asupra teritoriului dintre Dunare si Marea Neagra.

Participarea Romaniei la razboiul din 1877-1878 si cucerirea independentei de stat a insemnat egalitatea juridica cu toate statele suverane, avand o adanca semnificatie morala pentru ca a ridicat constiinta natiunii romane libere si a permis realizarea in perspectiva, atunci cand istoria a permis-o, a Marii Uniri de la 1918.

Nu mai putin important a insemnat eliberarea altor populatii balcanice de sub dominatia otomana, contribuind decisiv la evolutia acestora ca state moderne Intr-o epoca de afirmare a spiritului national.

Prin Trataul de Pace de la Bucuresti in anul 1913 , imediat dupa cel de-al doilea Razboi Balcanic, Cadrilaterul a fost alipit Romaniei. Dar imediat cu inceperea Primului Razboi Mondial, aici au loc operatiuni militare importante in Cadrilater, impotriva Romaniei .

La lupte a participat, de partea romana, o divizie de prizonieri sarbi si croati din armata austro-ungara, formata in Rusia. Bulgaria a anexat Cadrilaterul si fasia de teritoriu pana la linia Rasova-Agigea timp de 2 ani, si a ocupat restul Dobrogei pana la sfarsitul Razboiului.

Prin Trataul de Pace de la Neuilly sur Seine, se restabilesc granitele cu Bulgaria la frontiera de la 1913, Cadrilaterul redevenind al Romaniei.

Cu totul altfel stau insa lucrurile, in privinta Dobrogei de Sud (Cadrilaterul), unde populatia de crestini (minoritara fata de Turci) era bulgareasca in proportie de opt zecimi conform recensamantului otoman, si pe care Romania nu o revendicase niciodata (cu exceptia Silistrei) inainte de 1913.

Constantin Dobrogeanu-Gherea a protestat vehement impotriva acestei politici care, afirma el, va provoca dusmania vecinilor sudici ai Romaniei pe o frontiera de peste 700 de km.

Daca populatia turceasca, majoritara In cele doua noi judete Durostor si Caliacra, a primit alipirea la Romania cu indiferenta sau chiar favorabil (Romania fiind pentru Turci un stapan mai putin anti-otoman), populatia bulgaresca in schimb s-a socotit ocupata, colonizata, si a rezistat prin toate mijloacele, inclusiv violente.

In vara lui 1916 Romania se afla in razboi cu Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Imperiul Otoman. Primele succese ale armatei romane in eliberarea Transilvaniei nu au putut fi consolidate.

Din partea aliantei Puterilor Centrale, Bulgaria intrase in razboi cu interesul manifestat deja in numeroase randuri, al reanexarii Dobrogei de Sud (Cadrilaterului), ce revenise Romaniei prin tratat In urma razboaielor balcanice din anii 1912-1913.

Ofensiva trupelor bulgare incepe chiar Inainte ca declaratia de razboi sa fie inaintata ministrului Romaniei la Sofia. De partea romanilor, Dunarea si frontiera terestra erau aparate de Armata a III-a, aflata in vara anului 1916 intr-o pozitie de inferioritate fata de Armata a III-a bulgara, bine dotata gratie armamentului austro-german, beneficiind de sustinerea ofiterilor si trupelor specializate germane.

Elementul esential care dadea forta acestei armate il reprezenta comandamentul sau german si Insasi experienta sefului ei suprem, maresalul von Mackensen.

In aceste conditii, la 1 septembrie 1916 a avut loc batalia de la Turtucaia, ce avea sa marcheze prima mare InfrIngere militara a Romaniei in acest razboi.

Dupa cinci zile, in urma gravelor pierderi suferite, silit sa faca fata inevitabilului, anume razboiului pe doua fronturi, tanarul stat modern roman avea sa piarda Intregul teritoriu al Dobrogei.

In aceasta batalie, conform prevederilor lui C. Dobrogeanu-Gherea cu trei ani mai devreme, ostasii romani macelariti (inclusiv o parte din raniti si din prizonieri) de armata bulgara indoctrinata cu ura fata de ocupantul roman, au platit un sangeros tribut pentru politica de extindere teritoriala voita de cercurile politice si militare bucurestene In 1913.

La 22 octombrie 1916, coloane de trupe germano-bulgare isi faceau intrarea in Constanta, devastata de bombardamente si In mare parte pustie, autoritatile si populatia romaneasca locala fiind In prealabil evacuate.

Ceea ce indeobste se cunoaste mai putin de catre publicul larg, este ca ocuparea vechii cetati a Tomisului a reprezentat un episod tragic, nedemn fata de secolul In care se desfasura.

Soldatii bulgari, in ciuda regulilor razboiului si a acordurilor internationale in vigoare privind teritoriile ocupate, populatia civila si prizonierii de razboi, se simteau eliberati de orice regula, in numele razbunarii pentru pierderea Cadrilaterului in 1913, si s-au dedat la acte de o cruzime deosebita, comportament cu totul diferit de cel al aliatilor germani, “oameni practici” care, desi aflati In stare razboi au oprit abuzurile.

Constanta, la momentul ocuparii de catre trupele Puterilor Centrale, reprezenta principalul debuseu economic al Romaniei si cel mai mare port comercial la Marea Neagra, gasindu-se intr-o situatie prospera, daca ar fi sa dam ca exemplu doar faptul ca “nu era an sa nu se construiasca 300-400 locuinte”

Poate tocmai de aceea, orasul de la malul marii a avut de suferit de pe urma distrugerilor ocupantului bulgar.

Acestea, pe langa rechizitia militara de bunuri, au permis etnicilor bulgari din Constanta sa dispuna si de avutul romanilor evacuati.

Statuia lui Ovidius a fost data jos de pe soclu si a trebuit interventia superiorilor militari germani pentru ca statuia sa fie repusa la locul sau.)

Vara anului 1917 avea sa aduca insa victoriile romanesti istorice de pe frontul din sudul Moldovei, de la Marasti, Marasesti si Oituz, care au rasturnat toate calculele militare pe Frontul de est, spulberand mitul invincibilitatii armatelor Kaiserului.

La aceste momente de epopee militara si-au adus o importanta contributie si ostasii Diviziei a 9-a Constanta.

Din pacate, retragerea Rusiei din razboi a izolat total Romania in fata puterilor centrale.

In ciuda victoriilor de la Marasti, Marasesti si Oituz care au permis mentinerea unei “Romanii Libere” in teritoriul Moldovei dintre Carpati, Siret si Prut, Regatul Romaniei, prin tratatul de pace de la 9 decembrie 1917, a fost obligat sa cedeze Austro-Ungariei pasurile Carpatilor si o fasie de teritoriu de-a lungul granitei comune, iar Bulgariei teritoriul Dobrogei situat la sud de o linie Rasova-Techirghiol (nordul Dobrogei, lasat Romaniei, ramanand totusi sub ocupatia militara Bulgaro-Germana).

La sud de linia Rasova-Techirghiol, limba bulgara era declarata limba oficiala,facandu-se totodata importante schimbari de denumiri toponimice in interesul Regatului Bulgar.

Constanta si Dobrogea aveau sa ramana sub aceasta grea ocupatie timp de doi ani.

Aceasta era, de altfel, situatia si In cea mai mare parte a Intregii tari, unde distrugerile materiale si umane erau extrem de mari.

Doua treimi din teritoriul statului roman antebelic erau sub ocupatie militara straina, fiind supus unui regim de exploatare a tuturor resurselor naturale si economice.

Pierderea Constantei si a Dobrogei la sud de linia Rasova-Techirghiol a implicat si slabirea considerabila a fortelor militare romanesti.

Pacea de la Buftea la 24 aprilie/7 mai 1918, prin care recunostea ocupatia militara a Puterilor Centrale asupra teritoriului dobrogean, Bulgaria anexand teritoriul situat la sud de linia Rasova-Techirghiol, iar accesul Romaniei la Marea Neagra fiind permis numai de-a lungul unui drum ingust militarizat Cernavoda-Constanta.

Tratatul nu a fost niciodata ratificat de catre regele Ferdinand, astfel Incat acesta a ramas nul de drept.

Toamna lui 1918 a inclinat definitiv balanta armelor de partea Antantei pe Frontul de Vest, momentul de deruta al Puterilor Centrale fiind in mod just sesizat de conducerea politico-militara a Romaniei, care a decis reintrarea in “Marele Razboi” pentru eliberarea teritoriilor ocupate vremelnic de fortele militare straine si pentru implinirea idealului national al tuturor romanilor: Marea Unire.

Astfel, dupa ce in septembrie 1918 Bulgaria a fost Infranta decisiv de Antanta, Dobrogea a redevenit parte a Romaniei. Armistitiul cu Germania (11 noiembrie 1918) avea sa gaseasca Romania in stapanirea teritoriului dintre Dunare si Marea Neagra.

Populatia dobrogeana a reusit sa inlature in mod rapid toate vicisitudinile create de razboi, ceea ce o demonstreaza nivelul dezvoltarii sale generale din perioada interbelica.

Unirea tuturor romanilor intr-un singur stat national n-ar fi cunoscut implinirea fara revenirea Dobrogei, cu accesul la Marea Neagra, la patria-mama.

Cu ocazia marii sarbatori inchinate acestui act, la Iasi, la 7 decembrie 1918, un student constantean afirma: “Noi dobrogenii privim cu bucurie si cu veselie acest ceas ce ne-a fost dat sa traim, ca sa vedem dupa atatea jertfe unirea tuturor romanilor in Romania Mare”

In perioada interbelica continua procesul de modernizarea a Dobrogei. Porturile au o perioada de declin datorita incertitudinilor legate de tranzitarea stramtorilor Bosfor si Dardanele.

Continua stabilirea in Dobrogea a romanilor din alte provincii, iar incepand cu 1920 in special in partea de sud se stabilesc aici numerosi aromani, astfel ca dicienii devin minoritari , tot in aceasta periooada are loc si o emigrare masiva a turcilor, catre Republica Turca, datorata noii politici a statului.

In anul 1940 Cadrilaterul este recuperat de Bulgaria prin Tratatul de la Craiova cand Hitler a ordonat lui Carol al 2-lea sa regleze diferentele teritoriale cu Bulgaria, astfel s-au restabilit granitele dinainte de 1913.

Trataul de la Craiova a insemnat si un transfer obligatoriu de populatii intre Romania si Bulgaria, adica, toti Bulgarii din Nordul Dobrogei si toti romanii din Cadrilater, urmau sa se instaleze pe teritoriile statelor respective.

Urmeaza o perioada si mai grea pentru Dobrogea, comunistii preiau puterea.

Autoritatile comuniste au facut presiuni asupra taranilor pentru a colectiviza regiunea, astfel ca in anul 1955, Dobrogea a devenit prima regiune colectivizata a Romaniei, iar Nicolae Ceausescu si-a inceput carierea aici.

Dobrogea a ripostat impotiva intrusilor comunisti, aici aflandu-se grupuri armate de rezistenta, dar colectivizarea a ruinat satele Dobrogei, determinand un exod catre orasele mari, in special catre Constanta.

Imediat dupa revolutia din 1989, Dobrogea are si ea de suferit in  criza generala a economiei romanesti.

Disparitia flotei comerciale a Romaniei, si declinul in general al navigatiei pe Dunare ca urmare a razboaielor din fosta Iugoslavie, pierderea locului privilegiat al Constantei ca principal punct de tranzit la exporturilor romanesti si declinul turismului la Marea Neagra, au afectat negativ economia Dobrogei.

O perioada noua se naste pentru Dobrogea, dupa o serie de masuri si Hotarari Locale importante, in judetul Constanta, turismul cunoaste un avant considerabil, agricultura devine profitabila dinnou, iar nivelul de trai creste, pozitionand Constanta ca al doi-lea oras al tarii.

 

Bibliografie:

 

– infodobrogea.ro

Lia Romanov-ND Constanţa

– Grigore Arnăutu – 12 invazii ruseşti în România
– Ovidiu Drâmba – Istoria culturii şi civilizaţiei româneşti
– Nicolae Iorga – Chestiunea Dunării
– George Vâlsan – Graiul românesc
– Constantin Kiriţescu – Istoria războiului pentru reîntregirea României
– Constantin Velichi – România şi renaşterea bulgară
– Adrian Rădulesc, Ion Bitoleanu – Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare
– Constantin Giurescu – Istoria românilor.

25/12/2012 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat: