Adevăruri cumplite despre revoluţia română din 1989. VIDEO

 

Cumplitul adevăr despre Revoluția Română: 22 decembrie 1989!

 

 

Pe 11 martie 1985 în URSS conducerea este preluată de către Mihail Gorbaciov.

La acel moment comunismul fusese impus cu forța în jumătate din continentul european, încă din timpul celui de al doilea război mondial.

Regimul de vis promis, în care oamenii să fie egali și să prospere, a eșuat: oamenii erau egali într-o sărăcie cruntă în toate statele comuniste.

Egalitatea promisă s-a dovedit în fapt o formă diabolică de ocupație, în care elitele intelectuale au fost decimate cu scopul expres de a înfrânge orice opoziție a popoarelor.

În 1956 în Ungaria și 1968 în Cehoslovacia, armatele sovietice  au înăbuşit cu tancurile orice tentativă a popoarelor statelor europene ocupate de a se elibera  de sub jugul comunist.

În 1985 Gorbaciov se afla la conducerea unui imperiu cu picioare de lut, incapabil să asigure cetățenilor săi strictul necesar traiului.

Atunci în URSS a început un proces curajos și necesar de reformare rapidă și transformare politică.

În România încă din 1965, după plecarea trupelor ruse, conducerea a fost preluată de către Nicolae Ceaușescu.

După un start bun de redresare economică în care românii au cunoscut o relativă bunăstare, în anii 80 situația cetățenilor s-a schimbat, în rău: produsele de bază, inclusiv cele alimentare, au dispărut din magazine în încercarea dramatică a lui Ceaușescu de a stinge într-un timp record datoria externă a țării.

Pe 9 noiembrie 1989 în Germania Zidul Berlinului avea să se prăbușească. Regimurile comuniste, pe fondul crizei profunde din URSS, au început să se prăbușească în toată europa: doar România părea blocată.

Nemulțumirile erau însă foarte mari şi în România. Primele manifestări stradale au avut loc la Timișoara încă de pe 15 decembrie 1989.

Regimul a intervenit în forță cu armata și structurile de securitate.

Revoluţia Română din Decembrie 1989 a fost generată de o revoltă populară născută ca urmare a   eşecurilor politice şi economice ale elitei politice româneşti din acele timpuri istorice, s-a radicalizat pe măsură ce represiunea regimului Ceauşescu se dovedea tot mai dură şi a atins apogeul prin respingerea totală a vechiului sistem politic.

„Fără comuniști!” avea să reprezinte nu numai o lozincă şi un deziderat al mulţimii aflate în Piaţa Palatului, în seara de 22 decembrie 1989, ci şi începutul unui proces menit să restabilească adevărul istoric şi să ofere României şi românilor un nou drum, un nou destin istoric.  

Peste o sută de persoane au fost ucise până pe 22 decembrie 1989 și alte mii au căzut victime ale represiunii. 

Pe 22 decembrie 1989,Nicolae Ceaușescu a fugit. Ulterior avea să fie arestat și judecat și apoi executat într-o singură zi.

În fapt procesul a fost doar un simulacru, tribunalul fiind unul ilegal, iar asasinarea s-a făcut la comanda lui Ion Iliescu și apropiaților săi.

Revolta adevărată însă a fost deturnată și preluată de opozanții comuniști ai lui Nicolae Ceaușescu, majoritatea lor în strânse legături cu Moscova.

S-au creat diversiuni și s-a indus o psihoză națională cu privire la presupuși teroriști care trăgeau în oameni.

După 22 decembrie 1989, când teoretic regimul căzuse, au existat sute de morți, cu mult peste numărul înregistrat înainte.

Vinovat de aceste victime este Ion Iliescu și acoliții săi, dornici să își justifice preluarea puterii printr-o baie de sânge.

Revoluția română avea să fie comfiscată și transformată în lovitură de stat.

Și astăzi, la 30 de ani de la revoluție, nimeni nu a plătit pentru cele peste o mie de victime.

Ion Iliescu și partidul său au deținut puterea în cea mai mare parte a timpului, iar avansul european și democratic al țării a fost înfrânat.

Și astăzi tragem de pe urma faptului că în 1989 revoluția română a fost deturnată și la conducerea țării au venit la acel moment alți comuniști, scrie http://www.centrul-cultural-roman.ro/istoria-de-langa-noi/

 

Povestea nobilului român Daniel „Zlăşteanul”din Ardeal, ucis barbar de nemeşii unguri „ca să se înspăimânte acești valahi și să nu se mai unească niciodată cu cei de peste munți”

 

 

 

Foto: un portret al lui Mihai Viteazul

În ultima vreme, tot mai multe dintre simbolurile şi faptele majore ale istoriei noastre sunt ignorate de manualele şcolare sau, pur şi simplu sunt suspectate de o anumită „mitizare”.

Însăşi studiul  istoriei este marginalizat în şcolile noastre, chiar dacă ar trebui să nu pierdem din vedere că memoria trecutului constituie, de fapt, însăşi legătura vitală cu  identitatea noastră!

Un atare „caz” istoriografic, ajuns la un moment dat  subiect de polemică, îl reprezintă cel al lui Mihai Viteazul – voievodul şi principele care a reuşit să catalizeze în plan politic solidaritatea românească medievală, în timpul scurtei stăpâniri a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei.  

Un astfel de episod este evocat de umanistul ardelean Stephanus Szamosközy, martor direct al bătăliei de la Şelimbăr, din 28 octombrie 1599.

 

Gravură- Bătălia de la Şelimbăr

În lucrarea sa, intitulată „Rerum Transilvanarum Pentadis”, cronicarul ungur Stephanus Szamosközy consemna fapta nemeşului român ardelean Daniel Zalasdi, numit aşa după satul său de obârşie – Zlaşti, de pe domeniul castelului Hunedoara, care a trecut cu mica sa oaste de partea  lui Mihai Viteazul :

„Abia s-a dat semnalul de începere a luptei din ambele tabere, când, dintre gărzi, unul (cu numele Daniel Zalasdi), de loc şi după neam valah,… dintr-odată, dând pinteni calului, a trecut la Valah [la Mihai Viteazul n.n.]. Şi astfel toţi au rămas uluiţi…

El era de pe moşia familiei Toeroek, care stăpânea terenuri întinse la castelul Hunedoara, iar prin bunăvoinţa principilor Báthory, a fost ridicat la rang nobiliar”.

Acest Daniel „Zlăşteanul” avusese curajul  să treacă din garda Cardinalului Andrei Báthory, în oastea română a voievodului muntean.

De bună seamă, informaţiile aduse de Daniel „Zlăşteanul” l-au clarificat pe Mihai Viteazul asupra dispozitivului de luptă şi planului de bătaie ale lui Báthory, detalii care au contribuit substanţial ca sorţii de izbândă să fie favorabili oastei române.

Principele Cardinal Andrei Báthory a fugit de pe câmpul de luptă, spre Moldova, dar a fost prins şi ucis de secui.

Un an mai târziu, Daniel din Zlasti a fost capturat de trupele lui Moise Székely şi supus unei execuţii plină de cruzi­me.

A fost legat cu mâinile la spate de un cal, care i-a târât trupul gol până a murit. Trupul i-a fost tăiat şi expus în patru zări.

 Profesorul universitar Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a vorbit și el despre soarta  nobilului român din Ardeal, care a trecut cu armata sa de partea lui Mihai Viteazul, înainte de bătălia de la Șelimbăr.

„În mod inexplicabil, spune cronicarul, valahul și-a luat oastea lui mică și a trecut la valah. Căci valahul la valah trage.

Când s-a terminat războiul, l-au prins pe acest nobil, l-au legat de coada unui cal în fugă și după câțiva kilometri au constatat că a murit.

I-au tăiat corpul în patru părți și l-au expus în fața a patru cetăți importante din Transilvania, explicația fiind, conform cronicarilor „ca să se înspăimânte acești valahi și să nu se mai unească niciodată cu cei de peste munți”.  Repet, asta era la 1599-1600″, a afirmat Ioan Aurel Pop.

Marele istoric român a mai arătat că în ianuarie 1601, Dieta transilvană a luat decizia,  pentru a împiedica strângerea legăturilor dintre românii din Ardeal cu fraţii lor de peste munţi, ca:

„Niciodată un călugăr valah din țările valahe de peste munți să nu mai intre în această țară, căci opera tiranului Mihai s-a făcut și prin tainica lucrare a preoților săi care se numesc călugări.

Niciodată să nu mai fie condusă decât de principi, funcționari și strângători de biruri unguri, ca valahii să învețe să fie supuși”.

SURSE:

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Rectorul-UBB-Ioan-Aurel-Pop-discurs- -Ce-au-facut-ungurii-ca-%E2%80%9Esa-se-inspaimante-acesti-valahi-si-sa-nu-se-mai-uneasca-niciodata-cu-cei-de-peste-munti-

http://arhiva.replicahd.ro/?p=26651