PRĂBUŞIREA IMPERIULUI SOVIETIC ȘI „LECŢIILE” TRECUTULUI

Pare paradoxal, însă toate ideile progresivismului modern se pot regăsi, intr-o forma distilată, in anii de inceput ai comunismului rus.

Http://karamazov.ro, scrie că potrivit unei povești apocrife, în Octombrie 1919, a avut loc o intâlnire intre savantul Pavlov si revoluționarul Lenin.

Discuția a pornit de la interesul dictatorului comunist pentru studiul reflexelor condiționate.

Mai precis, ceea ce il interesa pe Lenin era sa vada daca nu se pot transfera asupra persoanelor metodele folosite la animale, cu scopul de a obtine controlul naturii umane. „In trecut a fost prea mult individualism in Rusia. Comunismul nu tolereaza tendintele anarhice. Sunt periculoase. Trebuie sa desființăm individualismul”, i-a spus Lenin omului de stiință.

Lui Pavlov nu i-a venit sa creada ce aude si l-a intrebat pe liderul sovietic daca vrea cu adevarat sa standardizeze omenirea. Raspunsul nu a lasat loc niciunei indoilei: „Exact. Omul poate fi corectat. Omul poate fi ceea ce vrem noi sa fie”.

Chiar daca intâmplarea nu a avut loc, nu exista nicio indoiala asupra influenței pe care psihologia (pre)behaviorista si materialismul evoluționist le-au exercitat asupra comunistilor. Revolutionarii i-au subvenționat cercetarile lui Pavlov si s-au ingrijit de bunăstarea sa, desi el nu-i avea deloc la inima.

Lenin vorbea despre experimentele din laboratorul lui Pavlov ca fiind „foarte relevante pentru revolutia noastra”, iar Buharin le descria plastic drept „o arma din arsenalul de fier al materialismului”.

Locul de intalnire al lui Lenin si Pavlov l-a constituit munca lui Ivan Sechenov (1829-1905), un fiziolog rus pentru care creierul reprezenta un instrument electromecanic de raspuns la stimuli.

Cercetarile lui Sechenov au constituit punctul de plecare al experiențelor lui Pavlov și și-au pus amprenta asupra lui Cernîșevski, iar de aici asupra lui Lenin.

Potrivit lui Orlando Figes, în lucrarea „A people’s tragedy”, materialismul, în versiunea Darwin&Huxley, avea statutul unei religii printre intelectualii ruși de la sfarsitul sec. XIX. „The scientific materialism of Darwin and Huxley, which had the status of a religion among the Russian intelligentsia during Lenin’s youth, equally lent itself to the view that man was determined by the world in which he lived. Thus the Bolsheviks were led to conclude that their revolution, with the help of science, could create a new type of man”. („Materialismul științific al lui Darwin și Huxley, care a avut statutul unei religii în rândul inteligenței ruse în timpul tinereții lui Lenin, a împrumutat în egală măsură concepția că omul era determinat de lumea în care trăia. Astfel, bolșevicii au ajuns să concluzioneze că revoluția lor, cu ajutorul științei, ar putea crea un nou tip de om”).

Nu doar Pavlov a fost încurajat în munca sa de bolșevici. Alexei Gastev a înființat cu ajutorul comuniștilor, un Institut al Muncii, unde a desfășurat experimente pe muncitori, având in cap ideea a-i transforma pe acestia în roboți-mașini, cam în sensul in care aceasta teorie era ironizată de Chaplin, în filmul „Modern Times”.

Proletarii trebuiau sa internalizeze anumite mișcări dupa un model impus de o masină, astfel încât individul urma sa se transforme pur si simplu intr-un mecanism, fara creier si personalitate, care doar raspunde la comenzi.

Gastev credea ca această simbioză între om si tehnologie reprezintă urmatorul pas în evoluția umană, exact in acelasi mod in care transumaniștii de astăzi descriu procesele de imbunatățire a naturii umane, prin fuziunea cu mașinile.

Scientismul era inevitabil în ideologia și discursul unor revoluționari care se legitimau prin legile implacabile ale istoriei, iar comparațiile cu ideile contemporane survin firesc, chiar daca aceste teorii sunt acum imbrăcate intr-un jargon mai tehnic si infățișate ca apolitice. Ideile sunt aceleași, iar reconstrucția naturii umane rămâne idealul manifest al revoluționarilor.

In acest sens, comunistii nu s-au limitat doar la oferta pusa pe masa mai mult sau mai putin voluntar de comunitatea stiintifică. La fel de bine au colaborat si cu feminismul sau cu avangarda artistica.

Totuși, e oarecum impropriu sa spunem ca au colaborat, deoarece acestia reprezentau si reprezina in continuare tocmai comunismul.

E adevarat ca multi artiști nu se aflau la conducerea politică, însa o feministă ca Alexandra Kollontai, de pildă, avea o putere de decizie importantă. Pe baza ei s-a decis inființarea la Vladimir a unui așa zis „Birou pentru Dragostea Libera”, iar la Saratov s-a abolit casatoria, prin decret.  

Kollontai dorea emanciparea femei din sclavia mariajului si incuraja amorul liber, iar mesajul acesteia se distingea poate doar prin caracterul său tranșant, de ceea ce auzim de la feministele contemporane. Se presupunea ca, odata ce femeile vor lasa balta tigaile si oalele (dupa cum recomanda un poster sovietic), vor realiza implinirea supremă.

Nici problema copiilor nu era neglijată, acestia urmând sa fie transferați in proprietatea comuna a statului, cam la fel cum se tot incearca astazi prin alte metode (gradinița obligatorie, scoala publică, drepturi ale copiilor, etc).

Programul comunist avea sa se muleze perfect si pe nihilismul avangardei. Ambele curente doreau ștergerea lumii vechi, cu tot ceea ce avea ea mai bun (arta, morala, crestinism, institutii politice).

De asemenea, ei sesizau o identitate de structura intre toate manifestarile ordinii naturale, de unde si elanul de a le pune la pământ. Asa se face ca mai toți rebelii și-au gasit de lucru in ograda comunismului.

Chagall a devenit Comisar pentru Arte in Vitebsk, orasul sau natal, Eisenstein a pus serios umarul la propaganda revolutionara, Malevici s-a apucat de design vestimentar si industrial pentru a-i face pe oameni se devina mai raționali, șamd.

Poate la mijloc era si oportunism, însa in primul rând era credința într-o revoluție care avea sa transforme omul. Dupa cum afirma Stalin, evocandu-l probabil inconștient pe Shelley, „scriitorul este inginerul sufletului uman”.

„The artists of the avantgarde were supposed to become the great transformers of human nature during the first years of the Bolshevik regime. Many of them shared the socialist ideal of making the human spirit more collectivist” (Orlando Figes, op.cit). („Artiştii avangardei trebuiau să devină marii transformatori ai naturii umane în primii ani ai regimului bolşevic. Mulți dintre ei împărtășeau idealul socialist de a face spiritul uman mai colectivist”).

Nu a durat foarte mult până când opera de distrugere a Proletcultismului* a fost repudiată de Lenin. Avangarda își facuse treaba si acum putea sa dispară din scenă, ceea ce a condus la dezamagirea, exilul sau moartea unor artiști.

Insa lecția artei nihiliste, ca instrument de dizolvare sociala, nu s-a pierdut. E suficient sa ne uitam tot în spatiul rus, la aventurile grupului Voina sau, mai aproape de noi, la teribilismele juvenile ale unor artisti, care critica si ataca simultan.
Daca mai adaugăm la acest melanj de scientism, nihilism artistic si moral, inepuizabilul anticreștinism (10.000 de preoți omorâți doar din ordinul lui Lenin), avem portretul robot al lumii contemporane.

Diferența a fost bineințeles aceea că bolșevicii nu s-au încurcat foarte mult în detaliile fabianiste ale subversiunii din interior, ci au pornit de-a dreptul la desființarea omului.

*Notă:

Proletcultismul a fost o mișcare politico-ideologică în domeniul lingvistic, cultural, literar și chiar științific, lansată în Rusia sovietică imediat după victoria loviturii de stat a partidului bolșevic în octombrie 1917, a cărui idee de bază era cultul proletariatului.

Proletcult este un cuvânt specific limbii de lemn din Uniunea Sovietică, obținut din comprimarea celor doi termeni ai sintagmei proletarnaia kultura (în rusă пролетарская культура – cultura proletariatului).

Această limbă de lemn i-a inspirat autorului George Orwell, așa zisa novlimba din romanul său intitulat ”1984”, publicat în 1947.

Principalul teoretician al Proletcultismului a fost Aleksandr Bogdanov, o figură cheie în istoria timpurie a Partidului Muncii Social Democrat Rus (mai târziu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice), înființat inițial în 1898, și a fracțiunii sale bolșevice.

În timpul primului deceniu de existență a URSS, a fost un oponent influent al guvernului bolșevic și al lui Lenin din  perspectivă marxistă de stânga.

Proletcultismul decurge din doctrina potrivit căreia a existat o „revoluție a proletariatului”, anume „revoluția” comunistă.

În fapt, revoluțiile populare, ca cea din februarie 1917 în Rusia, nu au produs comunism, liderii comuniști nu erau proletari ci intelectuali, iar comunismul, totdeauna instaurat prin lovituri de stat posterioare revoluțiilor, ca cea din octombrie 1917 din Rusia, s-a arătat la fel de coercitiv cu proletarii, precum a fost și cu celelalte clase sociale.

Conform doctrinei care stă la baza proletcultismului, „revoluția proletariatului” este urmată de:

• anihilarea vechii culturi și elaborarea uneia noi, pusă în slujba muncitorimii și a țărănimii, în slujba ideologiei comuniste;
• arta trebuie să oglindească numai realizările muncitorimii / țărănimii, modul de producție socialist, „luminosul chip al comunistului” („erou-etalon”), deoarece „experiența de viață proletară” și „experiența artistică proletară” sunt diametral opuse „experienței de viață a burgheziei” și „experinței artistice a burgheziei”, „din trecut” nepreluându-se decât „experiența tehnică”;
• artiștii / artele trebuie să coboare „din turnul de fildeș” și să intre „neapărat” în uzine, în fabrici, pe șantiere, în colhozuri (în românește C.A.P.: „cooperative agricole de producție”);
• oamenii de știință de asemenea trebuie să coboare „din turnul de fildeș” și să producă exclusiv cunoștințe cu intres practic pentru „viața proletară” sau de interes teoretic pentru „teoria comunismului științific”.

În România proletcultismul a afectat toate artele, critica și istoria literară, pictura, sculptura, muzica cultă, literatura. Între adepții proletcultismului în România s-au numărat Alexandru Jar, Anatol Baconsky și Nicolae Tăutu.

Publicitate

Gândul zilei

Judecând dupa pricipalele evenimente din istoria lumii de până

acum, dreptatea este intotdeauna in pericol.

 

 

– Walt Whitman –

 

 

 

 

 

 

Walt Whitman (născut 31 mai 1819 – m.26 martie 1892),a fost un poet, scriitor si jurnalist  american, considerat a fi unul dintre cei mai importanti poeti pe care i-a avut America.

A  fost tradus în mai mult de douăzeci și cinci de limbi străine.

 Este unul dintre reprezentanții tranziției de la transcendentalism la realism in literatura, opera sa arătându-se influențată de ambele curente.  Capodopera sa este  fără îndoială colecția de poezii  Leaves of Grass ( Fire de iarba). 

In plan politic si social,Whitman a fost un oponent al sclaviei si a militat pentru abolirea pedepsei cu moartea, fiind  numit de critică  primul „poet al democrației” in  America, un gânditor liber, adept al  principiilor de libertate intelectuală și politică.

 Ca orientare filosofico-religioasa era ca si Voltaire, Rousseau, Benjamin Franklin sau Thomas Jefferson,  un adept al deismului care nega intervenția divina în  natura și societate si isi  baza  crezul pe ideea ca nici o credință  religioasa nu  este mai importantă decât alta și a îmbrățișat toate religiile în mod egal. 

In fapt a fost un sceptic religios, care a acceptat toate bisericile si  nu a fost adeptul nici uneia, susținând  că numai folosind rațiunea se poate pune capăt diferitelor controverse religioase, și ca atare, se poate ajunge la aceea unitate religioasă pe care, mai ales iluminiștii, o interpretau ca fiind singura modalitate de a uni toate ființele umane într-o religie unică.

 Walt Whitman scria în capodopera sa  „Leaves of Grass ”: „Rimele și versificatorii pier… America își va justifica existența, dați-i timp…”