Un țar pentru Bulgaria independentă

 

 

 

Țarul de la sud de Dunăre

În 1886, Marea Adunare Nationala a Bulgariei l-a ales pe Ferdinand  drept nou lider al Bulgariei.

Noul cneaz s-a autointitulat „tar” (sau rege) in 1908 și în acelasi an, țarul Ferdinand I a proclamat independenta de jure a Bulgariei (față de Imperiul Otoman), desi independenta de facto fusese dobândita in 1878.

 

 

Prințul Ferdinand I al Bulgariei (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948), născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, a fost conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial cneaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918).

Era inrudit cu multe Case regale ale Europei (Belgia, Portugalia, Marea Britanie). El stia ca Parlamentul bulgar dorise (inaintea lui) un prinț din Danemarca si chiar din Romania. Auspiciile accederii la tronul Regatului Bulgar (proclamat in acelasi an, 1887) nu au fost tocmai pozitive.

Regina Victoria a Marii Britanii ar fi spus ca Ferdinand I „nu este potrivit pentru acest rol, ca este prea delicat, excentric si afemeiat”…

Vremuri de razboi

 In pofida acestor circumstante, Ferdinand I a avut in primele doua decenii de domnie realizari importante. Unul dintre avantajele acelei perioade a fost personalitatea prim-ministrului Stefan Stambolov (1854-1895). El este considerat „Parintele Bulgariei moderne”. Dar Stambolov a fost ucis miseleste la numai 41 de ani, scrie publicistul Paul Ioan în http://www.magazin.ro/ .

 Dupa decesul acestui prim-ministru de legenda al bulgarilor – care nu dorea relatii de apropiere de Rusia –, Ferdinand I s-a apropiat de tarul de la Moscova. In acest scop, l-a convertit pe fiul cel mare, Boris, de la catolicism la ortodoxism…

In 1912, el a pornit un razboi contra turcilor (alaturi de alte tari balcanice), pe care l-a considerat „o noua cruciada”.

Era Primul Razboi Balcanic (1912-1913), terminat cu victoria Bulgariei si a aliatilor. Dar impartirea teritoriilor cucerite de la turci i-a nemultumit pe bulgari, astfel ca a fost declansat Al Doilea Razboi Balcanic (iunie-august 1913).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ferdinand I s-a razboit atunci cu fostii aliati, Serbia si Grecia,iar la final și cu România, pierzând și sprijinul Rusiei, care era aliata cu Serbia, și a suferit severe pierderi teritoriale, între care și Cadrilaterul pe care a trebuit să-l cedeze României (vedeți harta).

 In Primul Razboi Mondial, Bulgaria sub conducerea lui Ferdinand I a luptat alaturi de Puterile Centrale (Imperiile German, Austro-Ungar, Otoman) contra Puterilor Aliate (Franta, Marea Britanie si Rusia).

Armata bulgara a participat (printre altele) si la atacuri contra aliatilor din bazele din Grecia.

Dar Aliatii au contraatacat si au administrat Bulgariei o mare infrângere.

Atunci, Ferdinand I a abdicat, iar fiul sau cel mare a devenit tarul Boris al III-lea.

Bulgaria a pierdut atunci mai multe teritorii, printre care si cele castigate in razboaiele balcanice, fapt care ii asigurase iesirea la Marea Egee.

Batrânete liniștită

 Ferdinand I s-a retras in Germania, la Coburg (Bavaria), dupa ce reusise sa-si salveze mare parte din avere. Considera exilul „parte a activitatii regale”. Si-a dedicat acei ani artei, botanicii, filateliei si entomologiei. Se spune despre el ca a fost bisexual, cu atractie pentru femei pana la varsta de mijloc.

 Ulterior, se stie ca frecventa Insula Capri, loc de vacanta pentru homosexuali bogati. Ferdinand I s-a casatorit cu Printesa Marie-Louise, cu care a avut patru copii. Nepotul sau Simeon al II-lea a fost ultimul tar al Bulgariei, declarata republica in 1946.

Publicitate

Un prinț pentru Bulgaria modernă

Primul prinț al Bulgariei moderne

Dupa Razboiul Ruso-Turc din 1877-1878, Bulgaria a devenit stat autonom prin Tratatul de la Berlin (1878), aflându-se sub suzeranitatea Imperiului Otoman (abia în 1908 a devenit complet independenta, în timpul țarului Ferdinand).

În aceste circumstante istorico politice,MareaAdunare Nationala a Bulgariei l-a ales, la 29 aprilie 1879, pe printul Alexandr Josef de Battenberg drept primul conducator al Bulgariei moderne.

Printul (cneazul) Alexandr (1857-1893) era fiul lui Alexandr de Hesse si Rhine si al contesei Julia von Hauke.

De asemenea, primul print al Bulgariei era si nepotul tarului Alexandr al II-lea al Rusiei.

 În cercul familial, pentru a-i deosebi pe cei doi Alexandr, printului bulgar i se spunea „Sandro”.

De altfel, în copilarie Sandro l-a vizitat de numeroase ori pe tar, la Sankt Petersburg, datorita afectiunii pe care i-o purta unchiul.

Când rusii au câstigat razboiul contra turcilor, Bulgaria a devenit principat autonom, creându-se tronul Bulgariei pentru un print autohton.

La recomandarea tarului Rusiei, politicienii bulgari l-au ales în unanimitate pe printul Alexandr drept lider al noului principat.

 La vremea aceea, viitorul print era locotenent în corpul de garda din Prusia.

Dupa ce a aflat ca a fost ales, el a facut un turneu de curtoazie în care s-a întâlnit cu tarul si cu sultanul, apoi a depus juramântul la Trnovo si s-a îndreptat spre Sofia.

Cronicile spun ca pe unde trecea, Alexandr era primit cu multa simpatie de populatie, ca un salvator de la care se asteapta foarte multe îmbunatatiri ale vietii sociale.

Numai ca noul lider s-a lovit de presiunile care veneau din Rusia si de problemele din interiorul tarii, el neavând nici un fel de experienta politica.

În mijlocul jocurilor politice

 Din ratiuni politice, anumite cercuri imperiale au încercat sa-l casatoreasca cu printesa Viktoria de Prusia. Numai ca acest plan „strategic”, desi era sustinut de regina Victoria a Marii Britanii, nu era sustinut de cancelarul Otto von Bismarck si nici de kaiserul Wilhelm I al Imperiului German.

Si asta din cauza faptului ca tarul Rusiei Alexandr al III-lea (verisorul printului bulgar) si-ar putea pierde influenta în Bulgaria.

 Probabil, satul de jocurile politice din jurul sau, printul Alexandr face o mutare curajoasa în 1881, suspendând Constitutia si arogându-si puteri depline.

Politicienii bulgari au considerat acest gest politic drept o tentativa de a normaliza tara si au acceptat o durata de sapte ani de conducere personala.

Dar lucrurile au luat o întorsatura nefavorabila printului din cauza amestecului rusesc în politica din Bulgaria.

 Alexandr renunta la puteri depline în 1883, tocmai pentru a diminua influenta tarului Rusiei. A fost gestul care a repus Constitutia în actiune si care a trezit sentimentul national al bulgarilor.

În 1885, dupa o revolta locala, Rumelia de Est se uneste cu Bulgaria – fapt recunoscut si de sultanul Abdul Hamid al II-lea în 1886.

Prințul a dat dovadă de abilități militare și diplomatice. A mobilizat armata bulgară, acum lipsită de ofițeri ruși, pentru a rezista invaziei sârbe și după victoria de la Slivnitza (19 noiembrie) l-a urmărit pe regele Milan al Serbiei până la Pirot.

Deși intervenția Austriei a protejat Serbia de consecințele înfrângerii, succesul Prințului Alexandru a pecetluit unirea cu Rumelia orientală.

Bucurestiul a fost ales ca loc al tratativelor de pace datorită neutralității păstrate de guvernul român și implicării sale cu ajutoare umanitare.

Pacea de la București poate fi considerată, astfel, un succes al diplomației române. Tratatul de pace s-a încheiat la 19 februarie/3 martie 1886.

  Tulburarile politice din interiorul tarii au condus, în 1886, la o revolta a militarilor

Un complot al ofiterilor superiori in noaptea de 20 august 1886 a avut drept consecinta abdicarea printului Alexandr, arestat în palatul regal din Sofia.

Apoi l-au transportat la Reni in Basarabia și l-au predat autorităților ruse care i-au permis să plece la Lemberg.

El a revenit repede în Bulgaria ca rezultat al succesului contra-revoluției condusă de Ștefan Stambolov care a răsturnat guvernul provizoriu stabilit de partidul rus de la Sofia. Poziția lui, totuși, a devenit instabilă.

Atitudinea lui Bismark care în colaborare cu guvernele Rusiei și Austriei, i-a interzis să pedepsească liderii conspirației militare, de asemenea a subminat poziția lui Alexandru. El a emis un manifest demisionar și a părăsit Bulgaria la 8 septembrie 1886.

În cele din urma, el a fost lasat sa plece în exil sub protectie ruseasca. A murit la 36 de ani, în Elvetia.

Interesant este ca în timpul schimbarilor politice din Bulgaria, cancelarul Bismarck a avut o influenta aparte, el fiind împotriva revenirii pe tron a printului alungat.

revistamagazin.ro si Wikipedia .ro