CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Povestea CAPITALELOR Moldovei medievale

 

Povestea CAPITALELOR Moldovei Medievale

 

În codițiile în care cetățenii Rep. Moldova (ca și foarte mulți din România) nu cunosc unele informații pe acest subiect, (ba încă unii basarabeni îmi spuneau că Ștefan cel Mare a domnit la Chișinău!!!), considerăm că sunt binevenite unele precizări. 

Mult timp s-a acreditat ideea că orașul Baia (azi comună la 5 km sud de Fălticeni, jud. Suceava), ar fi fost prima reședință domnească a țării. Cronica lui Simion Dascălul spune că localitatea a fost descălecată de niște sași care au fost olari.

După nume (Baia=mină, exploatare minieră; vezi Baia Mare, Baia Sprie…), dar și după unele informații aici s-ar fi exploatat minereu de argint, chiar arginto-aurifer.

În mod cert, populația germană din Transilvania (probabil și de la exploatarea minieră de la Rodna) a contribuit hotărâtor la dezvoltarea urbană a așezării, atestată prima dată în anul 1334.

Plasata pe malul râului Moldova, care a și dat numele țării căci Muntenia, mai devreme, se învrednicise cu denumirea de Țara Românească, Baia primise denumirea de Civitas Moldaviae.

Decăderea orașului s-a datorat în principal distrugerii sale cu ocazia luptei de aici a lui Ștefan cel Mare cu regele maghiar Matei Corvin (1467).
Săpăturile arheologice sistematice de aici NU au adus niciun argument că aici primul descălecător al țării – maramureșeanul Dragoș – ar fi rezidat cel puțin o vreme.

În plus, acesta a ridicat cunoscuta biserică de lemn de la Volovăț (cca. 6 km sud de Rădăuți, jud. Suceava), ca biserică de curte.

Ulterior, după cele scrise de Neculce, Ștefan a mutat-o la Putna, nu departe de celebra sa mănăstire, loc mai ferit de pericolele turco-tătare, monument care exista și astăzi.

Analiza specifică lemnului, dendrocronologică, a demonstrat vechimea din secolul al XIV-lea (!) al bârnelor sale originale.

În plus, săpăturile noastre arheologice de la Volovăț, la poalele unul deal împădurit, în locul Porcăreț, au dus la cercetarea unei foste fortificații din lemn (cu palisadă) la care se referea și o legendă locală despre faptul că Dragoș ar fi avut aici loc de apărare.

Următorul moment istoric important este cel al celui de-al doilea descălecat, prin persoana maramureșeanului Bogdan, devenit întâiul.

Alegerea zonei bucovinene a viitoarei Moldove pentru începuturile statului nu a fost deloc la întâmplare, dacă avem în vedere depărtarea mai mare de pericolul reprezentat de tătari, dar și faptul că zona era în corespondență cu nordul Transilvaniei și cu Maramureșul istoric.

În urma unor deosebit de intense colonizări cu sate de dincolo de munți (am mai spus-o: basarabenii sunt în mare parte istoric vorbind descendenți ardeleni, ca și bucovinenii de azi), depresiunea Rădăuți a câștigat o densitate demografică semnificativă.

La rândul său, viața în orașul cu același nume, plasat nu departe de artera râului Suceava, după o serie de descoperiri arheologice și numismatice, se pare că a avut o existență neîntreruptă în era creștină.

Toate acestea – ca și poate existența aici a unui feudal local mai important – au determinat pe Bogdan I să se oprească aici (post 1359).

Ajungem astfel la cea mai veche necropolă domnească a țării, cunoscuta biserică ce îi poartă numele – Bogdana.

Aici, arheologii au descoperit urmele de lemn ale unei prime biserici din lemn din al doilea deceniu al secolului al XIV-lea, în interiorul căreia fuseseră îngropați ctitorul (un enigmatic localnic Costea, menționat de pomelnicul mănăstirii Bistrița), Bogdan și fiul său Lațcu.

Ulterior, probabil Petru I Mușat, a ridicat biserica din zid de astăzi, înglobând în perimetru său și suprafața fostei biserici mai vechi.

La rândul său, Ștefan cel Mare a comandat unui meșter polonez sculptarea pietrelor funerare din biserică, pentru frații Roman I și Petru I (fii lui Costea și ai Margaretei Mușat – fiica lui Bogdan I), și Ștefan I, fiul lui Roman I.

Dintre copii lui Bogdan I (mai mulți?), cunoaștem doar pe Margareta și pe urmașul său la domnie Lațcu, cel care în mod cert a optat pentru rezidența în orașul Siret de la cca. 12 km est de Rădăuți.

Ce l-a determinat să aibă această opțiune, chiar dacă locul de veci l-a ales tot lângă tatăl său, la Rădăuți ? Probabil au fost mai multe lucruri avute în vedere. Orașul Siret (ca și Baia – pe Moldova și Suceava – pe Suceava, și altele…) era amplasat pe valea râului cu același nume, cale importantă de tranzit comercial ca și mai târziu, spre Dunăre și portul Galați.

Aici, pe înălțimea numită deloc întâmplător Horodiște, a existat o fortificație din lemn (palisadă), cu val de pământ, de origine slavo-română din secolele IX-XIII (?) – din păcate până în prezent fără săpături arheologice din cauza cimitirului evreiesc.

În monografia noastră Istoria Bucovinei (vol. II), am emis ipoteza existenței în microzona sa a unui cnezat de Siret.

Nu cunoaștem însă realitățile politice ale Siretului de atunci nici dacă la acea vreme fortificația mai era funcțională, probabil că da, refăcută, deși este aproape sigur că marea invazie mongolă de la 1241 a trecut și pe aici distrugând-o.

Ce știm însă este faptul că aici, în nord, în vecinătatea regatului polonez, influența acestuia în scopul catolicizării populației era tot mai mare.

Mai înainte, la 1340, doi călugări misionari catolici fuseseră uciși, aceasta fiind și cea mai veche atestare a localității care s-a putut păstra.

Și aici, populație germană, aici mai degrabă coborâtă din sudul Poloniei, a putut contribui major la dezvoltarea unei vieți urbane.

Ulterior tot la Siret – poate pe dealul Ruina (?) călugării dominicani și-au ridicat o mănăstire, distrusă la 1573 din porunca lui Ioan Vodă cel Viteaz.

Deci din actele papale pe la 1370-1371 s-a consemnat ezitarea lui Lațcu de a trece țara la catolicism, orașul urmând să fie ridicat la rang de civitas.

Alte semne de întrebare se leagă de realitățile Sucevei la venirea aici a lui Petru I Mușat.

Cu o amplasare favorabilă în teren, pe valea Sucevei, afluent important al Siretului, cu o evoluție umană neîntreruptă în era creștină, localitatea a beneficiat în vatra sa istorică și de o fortificație din lemn și pământ dovadă a existenței aici a unui feudal local mai important.

Împrejurările mutării domniei aici rămân pe veci necunoscute.

Ceea ce știm este că în anul 1388, an în care împrumuta pe suzeranul său polonez Vladislav Iagelo cu 3.000 mărci de argint – circa 52 kg aur fin, Petru I rezida aici deja.

În acest scop ridicase prima sa cetate, la nord de oraș, pe dealul Șcheia, parcă punând bastion de veghe spre pericolul regatului polonez.

Ulterior, renunțând la ea, ridică fortul mușatin, inima a ceea ce va deveni Cetatea de Scaun a Sucevei, mult extinsă de Ștefan cel Mare, cea care își va deschide porțile în mai 1600 eroului tuturor românilor, unificatorul Mihai Viteazul.

Tot domnul Petru I face primul nivel constructiv la Curtea Domnească din oraș și bate primele monede ale țării, cu inscripție în latină.
În fine, după ce țara pierde suveranitatea sa plătind tribut la turci, în veacul de glorie al Imperiului Otoman, la începutul celei de-a doua domnii acceptată de turci, Alexandru Lăpușneanu este obligat în 1564 să mute capitala la Iași, oraș mai ușor de controlat, unde totuși exista o veche curte domnească atestată documentar încă din vremea lui Alexandru cel Bun.

Orașul lași, despre care se pot scrie mai departe foarte multe, a fost una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862.

El a cunoscut marele entuziasm popular al unirii celor două state surori, dar și unele acțiuni reacționare boierești contra unirii (ca și acum!).

Iașul lui Eminescu a fost și capitala Regatului României între 1916 și 1918, în perioada primului război mondial, când Bucureștiul era sub ocupație germană.

Și pentru că tot iubiți sincer istoria Moldovei, pentru folosul tuturor școlilor din Republica Moldova și Ucraina, rugăm fierbinte ca unele cadre școlare să obțină cartea ISTORIA ADEVĂRATĂ A MOLDOVEI (PENTRU ELEVI) pentru școala lor, prin xerografiere la cele distribuite deja în teritoriu, sau descărcare de pe internet, folosind linkurile tinyurl.com/s67f8ty șitinyurl.com/whryh4k și inventariere oficială ulterioară la bibliotecă. Cât mai urgent!

Lucrarea se poate printa tot gratuit și de pe site-ul istoric deosebit de important cu linkul de acces: goo.gl/b9BQne, ca și multe alte materiale despre Ștefan cel Mare, inclusiv afișe istorice.

Ideal, ilustrația cărții poate fi printată în format A 3 pentru cabinetele școlare de istorie.

Unii poate vor citi pagini din carte la ora de istorie, sau la cercurile de istorie. Unii părinți patrioți o vor putea copia printând-o pentru copiii de acasă.

Poate și unii preoți patrioți o vor citi pe internet și astfel documentați, vor vorbi credincioșilor în biserică despre faptul că moldovenii sunt români. Chiar și anual la 27 August, sau la 1 Decembrie. Lămuriți sătenii neștiutori!

Și nu uitați, DEASUPRA statalității, de care vorbesc obsesiv unii politicieni, care este CASA de locuit, stă BINELE POPORULUI !!! Reunirea neamului.

Numai intelectualii, ce lămuresc sătenii despre ce este propaganda mincinoasă la TV și radio, mai pot salva Moldova!

Dr. Mugur Andronic,
Cetățean de onoare al mun. Suceava,
Decorat prezidențial,
Laureat al Academiei Române

prin https://www.timpul.md/articol/povestea-capitalelor-moldovei-medievale

Publicitate

26/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Bucovina la ceasul marilor hotărâri istorice

 

 

bucovina

 

 

La sfârșitul Primului Război Mondial, Bucovina se afla la intersecţia zonelor de interese austriece, ucrainene şi ruseşti. Imperiul Habsburgic pregătea anexarea ei la Galiţia, iar tânărul stat ucrainean căuta să anexeze cât mai mult din teritoriile imperiului, ameninţând cu intervenţia militară. În vara anului 1917, deputaţii ucraineni din Parlamentul de la Viena au susţinut încorporarea Galiţiei, Bucovinei şi Rusiei subcarpatice într-o provincie autonomă, în cadrul unui stat federal. Alte forţe pro-ruse căutau înfiinţarea Carpatorusiei, care ar fi urmat să cuprindă şi o parte importantă din Bucovina. Mai mult, circulau voci filoruse care revendicau Moldova întreagă.

La tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiţia, Bucovina şi Carpatorusia, care ar fi urmat să fie unite în Ucraina de vest. Printr-un tratat secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării unor cantităţi uriaşe de grâu şi alte alimente. Din acest motiv s-a spus că „Bucovina a fost vândută de Austria pe mâncare”, după ce fusese cumpărată de la otomani în 1775. Mai mult decât atât, prin Pacea de la Bucureşti, Ţinutul Hotinului intra oficial în componenţa Bucovinei împreună cu o parte din judeţul Dorohoi şi Dornele româneşti până la Broşteni.

La 3/16 octombrie, împăratul habsburg proclama federalizarea Imperiului, însă fără să recunoască şi drepturile românilor. Naşterea statelor naţionale era iminentă, însă situaţia românilor din Imperiu continua să fie foarte incertă. În aceste condiţii, adunarea românilor emigraţi din Austro-Ungaria se reunea la Iaşi şi adopta o rezoluţie prin care respingea federalizarea şi declara hotărârea românilor de a lupta pentru întregirea neamului sub un singur stat unitar.

La 19 octombrie 1918 Ucraina îşi proclama independenţa. Noul stat naţional ucrainean proclamat la Liov includea şi Bucovina nord-estică, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret. Proclamaţia de la Liov a produs un val de îngrijorare în rândurile românilor bucovineni. Eforturile lor unioniste trebuiau intensificate, altfel riscau să intre în componenţa Ucrainei. În acest sens, la 22 octombrie a apărut la Cernăuţi ziarul „Glasul Bucovinei”, sub conducerea lui Sextil Puşcariu, în care fruntaşii bucovineni publică editorialul „Ce vrem?”, un veritabil document programator pentru românii din Bucovina.

 

 

 

 

 

”Ce vrem?” – Un articol din ziarul unionist român Glasul Bucovinei din 22 octombrie 1918

„Ce vrem?” este titlul unui articol din primul număr al ziarului „Glasul Bucovinei”, fondat de Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Alecu Procopovici, Radu Sbiera. Articolul, publicat în 22 octombrie 1918, prezintă programul unioniștilor din Bucovina intitulat „Ce vrem”, semnat  de o seamă de intelectuali ai Universității din Cernăuți, în frunte cu Sextil Pușcariu, după întâlnirea din 11 octombrie din casa lui Isidor Bodea.

Ce vrem?

Vrem: să rămânem Români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești.,

Nu mai vrem: să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare,

Pretindem: ca împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria, cu care ne găsim în aceeași situație, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă, în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la Congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanți aleși de noi înșine din mijlocul națiunii noastre.

Reportaj despre primirea trupelor române în Bucovina din 17 noiembrie 1918.

 

Primirea entuziastă a trupelor române. ‒ Aspectul nou al Cernăuților. ‒ Soldații străini dezarmați. ‒ Plecarea conducătorilor ucranieni. ‒ Autoritățile vechi rămân la posturile lor. ‒ Guvernul național al Bucovinei. ‒ Președintele Consiliului național. ‒ Primarul Cernăuților. ‒ Serviciul de propagandă. ‒ Batalion de voluntari bucovineni. ‒ d. Sextil Pușcariu și D. Iancu Nistor la Iași. ‒ Scoaterea de sub pază al lui Onciul.

Trupele române, care au intrat în Bucovina, au fost peste tot locul primite cu mare entuziasm.

Cu o însuflețire fără margini au fost primite la intrarea în Cernăuți. Liniștea a fost pretutindeni restabilită. Trupele s-au oprit o zi în Cernăuți, fiindcă în urma cererilor făcute de numeroase delegațiuni de peste Prut, au primit ordin să treacă Prutul și au început înaintarea înspre Prut și Nistru, marți dimineața.

Cernăuții prezintă acum un aspect deosebit. În locul Pajurei cu două capete a Austriei, fâlfâie tricolorul român care e arborat pe cele mai multe clădiri publice.

Străzile sunt pline de diferiți soldați, din diferite armate, care au fost dezarmați.

Șefii partidului ucrainian au părăsit teritoriul ocupat. În noaptea de marți spre miercuri 30‒31 octombrie au afișat pe furiș pe zidurile orașului, un scurt manifestă în care îndeamnă populația ucrainiană la liniște, asigurându-o că conducătorii ei veghează asupra intereselor lor. Deocamdată toate autoritățile austriece afară de guvernatorul Erzdorf au rămas la posturile lor.

Mare indignare a produs în cercurile românești faptul că generalul Fischer, asasinul criminal al populației românești și fostul guvernator Erzdorf, au fost tolerați să rămână în Cernăuți.

Formațiuni militare naționale

În scurtă vreme soldații români bucovineni întorci de la diferitele fronturi, vor fi organizați într-o formație unitară națională.

Guvernul Național al Bucovinei

În ședința de marți, 30 octombrie, a Consiliului Național s-a hotărât formarea unui guvern național al Bucovinei care să ia asupra sa conducerea țării. Guvernul s-a și constituit îndată. În fruntea Guvernului stă d. Iancu cavaler de Flondor, care are și departamentul Justiției.

La externe a fost numit d. Sextil Pușcariu, profesor universitar și membru al Academiei Române, la Interne d. dr. Dorimedont Popovici, deputat în dieta țării, departamentul Apărării Naționale d. Nicu cavaler de Flondor, deputat în dieta țării, la Instrucție d. Radu Sbiera, profesor, la comerț d. dr. Max Hacman, la aprovizionare d. dr. Vasile Marcu, la lucrări publice Aurel Țurcanu, inginer silvic.

Noul guvern a numit pe d. dr. Vasile Bodnărescu, agent diplomatic al său pe lângă guvernul român. În ședința sa de miercuri guvernul și-a fixat programul care a fost înaintat prin d. dr. Sextil Pușcariu, guvernului român.

Președintele Consiliului Național

Consiliul Național ales președinte al tău pe d. Dionisie cavaler Bejan, fost membru al consistoriului din Cernăuți, vice-președinte pe D. Eusebie Popovici, profesor și deputat în dieta țării. Acest consiliu este organul suprem al reprezentanței naționale care funcționează ca parlamentele legislativ. Guvernul e responsabil de actele sale consiliului legislativ. Deocamdată atât Consiliul Național, cât și guvernul își țin ședințele în Palatul Țării.

Primarul Cernăuților

Primar al orașului Cernăuți a fost numit de guvern părintele Gheorghe Șandru, preot la biserica Sf. Paraschiva, care a îndeplinit funcțiunea aceasta și pe vremea ocupației rusești.

Serviciu de propagandă

“Comitetul Românilor Bucovineni Refugiați” din Chișinău a organizat un serviciu de propagandă pentru Bucovina, care va începe a funcționa zilele acestea.

Statutele acestui serviciu au fost aprobate de guvern român. Scopul acestui serviciu este lămurirea populațiunii bucovinene asupra necesității și îndreptățirii realipirii Bucovinei la patria mamă.

Acest serviciu este condus de un consiliu de 4 membri cu sediul în Cernăuți.

Director d. Iancu Nistor, subdirector: d. Gheorghe Tofan, secretar: Dumitru Marmeliuc, casier: Vasile Greciuc.

Prima echipă de propagandiști va pleca zilele acestea în Bucovina.

Batalionul de voluntari bucovineni

Guvernul român a aprobat ca voluntarii bucovineni să formeze un batalion special încadrat de ofițeri bucovineni, care va fi întrebuințat în Bucovina.

Bucovina și Transilvania

Un curier special susține și acum legătura între Consiliul Național din Bucovina și cel din Transilvania. Toate hotărârile luate de unul din consilii sunt comunicate imediat celuilalt consiliu.

D. Sextil Pușcariu în audiență la d. general Văitoianu

D. Sextil Pușcariu, delegatul guvernului național din Bucovina a sosit joi la Iași însoțit de dr. Vasile Bodnărescu și d. Gheorghe Tofan, delegatul Comitetului Românilor refugiații din Bucovina, și a fost primit într-o lungă audiență de d. general Văitoianu, ministru de interne.

D. Iancu Nistor la Iași

D. dr. Iancu Nistor a plecat la Iași în misiunea specială. Va lua contact cu membrii guvernului român și va avea o conferință cu d. Sextil Pușcariu.

Onciul scos de sub pază

Aflăm că guvernul român a dispus scoaterea de sub pază a lui Aurel Onciul care n-are însă voie să părăsească Iașii. Camera bucovineană a instituit o comisiune specială care va ancheta cazul lui A. Onciul.

(În numărul nostru de mâine vom continua cu informațiunile noastre asupra Bucovinei).

Congresul general proclamă unirea cu România 

La iniţiativa fruntaşilor luptei naţionale Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat în octombrie 1918, o mare adunare reprezentativă a românilor din provincia Bucovina, pentru a hotărâ soarta ei. Adunarea din 14/27 octombrie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti. Totodată s-a format un Consiliu Naţional, prezidat de Dionisie Bejan şi având în componenţa sa reprezentanţi din toate păturile sociale şi din toate judeţele provinciei.

Consiliul Naţional a înfiinţat un organ cu caracter de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat, format din 14 secretari de stat. La rândul lui, acest guvern provizoriu avea un Comitet Executiv, al cărui preşedinte era Iancu Flondor, vicepreşedinţi erau Dinionsie Bejan, Dori Popovici şi Sextil Puşcariu, iar secretari erau Vasile Bodnărescu, Radu Sbiera şi L. Tomoioagă.

Răspunsul ucrainean

În toamna anului 1918, situaţia românilor din Bucovina devenise critică, însă după proclamarea unirii, lucrurile s-au precipitat şi mai mult. Adunarea naţională a ucrainienilor se întruneşte la Cernăuţi şi hotărăşte să încorporeze cea mai mare parte din Bucovinei la Ucraina. Concomitent, Rada de la Liov a declarat mobilizarea legiunii ucrainene, încercând să ajungă la o împărţire a Bucovinei cu România.

Mai mult, administraţia austriacă a predat puterea asupra Bucovinei reprezentanţilor Radei şi deputatului român Aurel Onciul, favorabil menţinerii status-quo-ului, dar care nu avea niciun mandat din partea Consiliului Naţional Român să negocieze în numele românilor. Cu toate acestea, austriecii au considerat că acesta este reprezentant al românilor şi au predat puterea ucrainenilor. Din acest moment, ucrainenii au trecut nestingheriţi la jefuirea fostelor administraţii imperiale.

Ei nu recunoşteau dreptul istoric al românilor din Bucovina şi se luptau pentru o Ucraină Mare, care să se întindă de la Carpaţi până în Caucaz. 

 
Naţionaliştii ucrainieni şi revoluţionarii bolşevici au creat o stare de haos şi anarhie. Soldaţii ucraineni întorşi de pe front terorizau populaţia iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene.

În aceste condiţii, Consiliul Naţional a decis să ceara intrarea armatei române în Bucovina.

 

Guvernul român a trimis divizia a 8-a sub comanda generalului Iacob Zadic. Aceasta a trecut în Bucovina şi la 11 noiembrie 1918 a intrat în Cernăuţi, restabilind ordinea.

Pentru că unirea proclamată de adunarea de la 27 octombrie să fie făcută în completă legalitate, s-au strâns legăturile cu guvernul român aflat la Iaşi şi s-au pregătit toate etapele necesare unirii provinciei cu Regatul Român. Riscul era ca unirea să nu fie recunoscută pe plan internaţional, ceea ce s-a şi întâmplat într-o primă fază.

Astfel, a doua zi după intrarea armatei române în Cernăuţi, Consiliul Naţional a adoptat o constituţie provizorie, care reglementa principiile fundamentale ale provinciei.

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

 

În fine, mult-aşteptatul Congres general al Bucovinei s-a desfăşurat la 18/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Chişinău să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani). 

În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor. La propunerea lui Flondor, congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/09/glasul-bucovinei-un-cotidian-militant-pentru-unirea-bucovinei-cu-patria-mama-romania/

 

 

Surse:

http://centenarulromaniei.ro/ce-vrem-articol-din-glasul-bucovinei-din-22-octombrie-1918/

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Bucovinei_cu_Rom%C3%A2nia

 

 

23/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Evolutia geopolitica si demografica a Bucovinei istorice. VIDEO

 


 

Bucovina istorica. Evolutie geopolitica si demografica

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi, o parte constitutivă a Principatului Moldovei.

Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392).

Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, printr-o convenţie încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova.

Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776.

Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

Între anii 1786-1848, Bucovina a fost încorporată Galiţiei, drept cel de-al 19-lea cerc (Kreis).

Această perioadă este considerată de istoriografia română drept cea mai nefastă din istoria Bucovinei, opinie împărtăşită şi de o serie de istorici austrieci de prestigiu, precum şi de unii istorici ucraineni contemporani.

După revoluţia de la 1848-1849, împăratul Franz Joseph I a hotărât separarea Bucovinei de Galiţia, recunoscându-i autonomia prin Constituţia din 1849.

În urma alegerilor din 1861 s-a constituit prima Dietă a Bucovinei, iar un an mai târziu împăratul a acordat Marelui Ducat al Bucovinei stema proprie: bourul moldovenesc pe fond tricolor (roşu, albastru şi auriu).

stema Bucovinei

Cu prilejul proclamării monarhiei austro-ungare (1867) Bucovina a intrat în componenţa Cisleitaniei, depinzând direct de Viena, iar începând din anul 1873, Episcopia Bucovinei a fost ridicată la rang de Mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Bucovinei şi Dalmaţiei.

La 23 octombrie 1918, Adunarea Constituantă, convocată de Adunarea Naţională a Românilor, sub preşedinţia lui Iancu Flondor, a hotărât desprinderea Bucovinei de Austria şi Unirea cu Regatul României, lucru înfăptuit la 28 noiembrie acelaşi an, când Consiliul Naţional Român din Bucovina a votat cu o majoritate impresionantă de voturi unirea acestui străvechi pământ românesc (10.442 kmp) cu România, în graniţele sale istorice, de la Nistru până la Ceremuş şi Colacin.

La 28 iunie 1940, în urma ultimatum-urilor sovietice şi ca urmare a aplicării în practică a prevederile secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei (circa 6.000 kmp), împreună cu Ţinutul Herţa şi Basarabia au fost anexate de U.R.S.S.

 Harta Bucovinei dupa 28 iunie 1940 (Wikipedia)

Eliberate de Armata Română (iulie 1941-martie 1944), aceste teritorii vor fi reocupate de Armata Roşie  şi înglobate în cadrul Uniunii Sovietice.

Ulterior, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, precum şi Bugeacul, adică a partea  de sud a Basarabiei, la care, în anul 1948 va fi adăugată şi Insula Şerpilor, vor fi incluse în componenţa R.S.S. Ucrainene.

În prezent, Bucovina de Nord constituie o provincie a Ucrainei cunoscută sub numele de regiunea Cernăuţi, care cuprinde fostul judeţ Cernăuţi, părţi importante din judeţele Suceava şi Rădăuţi, judeţul Hotin şi Ţinutul Herţa. Suprafaţa totală a regiunii grupează 8.100 kmp (din care circa 6.000 kmp nordul Bucovinei) cu o populaţie de 940.801 locuitori, din care românii, datorită deportărilor, dislocărilor, refugierilor, execuţiilor sumare sau colonizărilor (prin imigrări) de elemente alogene, îndeosebi ucrainene sau rusofone, reprezintă doar 20%.

În sinteză, situaţia Bucovinei a fost următoarea:

  • 1359-1775 (416 ani) ea a făcut parte din Principatul Moldovei.

  • 1775-1918 (143 ani) s-a aflat sub dominaţia Habsburgilor.

  • 1918-1940 şi 1941-1944, prin voinţa naţională a majorităţii locuitorilor ei, Bucovina s-a unit cu România.

  • 1940-1941 şi 1944-1991 (aproape 48 ani), prin rapt, Bucovina de nord şi ţinutul Herţa au fost anexate la U.R.S.S.

  • Din anul 1991, nordul Bucovinei (regiunea Cernăuţi) împreună cu sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor (înglobate în regiunea Odessa) fac parte din Republica Ucraina, ca stat succesor al fostei U.R.S.S.

Evoluţia demografică a Bucovinei

2.1. Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918

Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918 se poate explica prin mai multe cauze, între care cea mai importantă a constituit-o migraţia – de fapt, atît emigrările cât mai ales, imigrările în Bucovina, precum şi asimilările, deci deznaţionalizarea elementului autohton românesc.

Ca o consecinţă a războiului ruso-turc dintre anii 1768-1774, densitate populaţiei Bucovinei, la data anexării ei de către Austria era de circa 7 locuitori/kmp, fapt ce a determinat autorităţile de la Viena să încurajeze imigraţia elementelor germane, slovace, maghiare, poloneze şi ruso-lipoveneşti.

Bogăţiile Bucovinei au exercitat o atracţie deosebită şi asupra altor etnii, în special ruteni şi evrei.

Referitor la colonizarea rutenilor, s-a scris mult pe această temă, formulându-se o serie de teze fără substrat ştiinţific, dar cu puternică implicare politică şi ideologică.

Astfel, istoriografia sovietică şi, mai nou, cea ucraineană, au bătut monetă pe apartenenţa întregii Moldove (prestatale) la Rusia kieveană, apoi la principatul Haliciului care, în viziunea pseudoistoricilor de la Moscova, respectiv, Kiev, s-ar fi întins până la Dunărea de Jos.

Aceiaşi specialişti în falsificarea adevărului istoric susţin că, atât Dragoş Vodă cât şi Bogdan I, descălecând Moldova, ar fi găsit aici o populaţie compactă ucraineană care în decurs de patru secole (1359-1774) ar fi fost românizată, în timp ce ucrainenii din Galiţia, aflaţi sub dominaţie poloneză, s-ar fi polonizat.

Mergând pe linia mistificării istorice, s-a ajuns la afirmaţia hilară după care Bucovina ar fi leagănul poporului ucrainean, în timp ce mănăstirile celebre de la Voroneţ, Arbore, Suceviţa, Moldoviţa, cu frescele lor, ar fi opera ucrainenilor.

Este evident că existenţa unui important segment de populaţie slavă  (ruteană sau ucraineană) în Moldova de Nord nu poate fi negată, ea fiind prezentă aici încă din primele secole ale evului mediu, îndeosebi după ce „Principatul Haliciului şi-a pierdut independenţa şi a ajuns sub dominaţia polonilor“.

Atunci, „(… ) asuprirea exercitată de cuceritori asupra populaţiei rutene devenise atât de insuportabilă încât foarte mulţi ruteni şi-au părăsit patria şi s-au stabilit în Bucovina.

Această emigraţie din Galiţia a continuat şi în timpul când Bucovina a ajuns sub stăpânirea austriacă, fiind şi mai mult favorizată prin faptul că aici domina scutirea de recrutare, ceea ce îi făcea pe mulţi oameni să se aşeze aici pentru totdeauna («ansässing zu machen»).

Din acest timp a început populaţia ruteană din Bucovina să crească rapid şi neîntrerupt“.

Monografia Comandamentului Jandarmeriei (austriece) din Bucovina din care a fost preluat acest citat este o sursă de autoritate care nu poate fi negată.

Problema rutenilor (inclusiv a huţulilor[1] sau huţanilor) trebuie studiată în contextul mai larg al evoluţiei populaţiei ucrainene şi a spaţiului ei de „roire“, din varii motive, începând cu statul kievean (secolele X-XI), cnezatul Haliciului (secolul XII, prima jumătate a secolului al XIII-lea), raporturile acestor formaţiuni politice cu regatul polonez, uniaţia cu Roma (1596) etc.

Referitor la procesul de asimilare a populaţiei, acesta a fost biunivoc, el făcându-se atât prin asimilarea de către români a rutenilor, cât mai ales în sens invers, adică a românilor de către ruteni (ucraineni).

În ceea ce priveşte hotarele Bucovinei istorice, apartenenţa ei la Principatul Moldovei şi caracterul eminamente românesc al locuitorilor săi, sunt realităţi care nu pot fi negate decât de răuvoitori.

Astfel, referitor la hotarele Bucovinei, menţionăm faptul că ele au fost dintotdeauna pe Ceremuş, Colacin şi Nistru.

Într-adevăr, vechiul hotar dintre Moldova şi regatul Poloniei a fost statornicit definitiv pe cursurile de apă amintite cu prilejul înţelegerii dintre regele Poloniei şi logofătul Tăutu, reprezentantul domnitorului Moldovei, prilej cu care demnitarul moldovean a fost „dăruit“ cu şase sate de către craiul leşesc, fapt amintit şi de Ion Neculce în cronica sa.

Că hotarul moldo-polon era pe Nistru rezultă şi dintr-un document mai puţin cunoscut, Convenţia polono-otomană din 14 octombrie 1703, încheiată între reprezentanţii regatului Poloniei şi cei ai Înaltei Porţi, ultima în calitate de putere suzerană a Moldovei, în care partea polonă declara că: „Inter nos et Valachiam ipse Deum flumine Tyra dislimitavit“, adică „Între noi şi Valahia (Moldova, n.n.) însuşi Dumnezeu a pus graniţă fluviul Nistru“.

Compoziţia etnică a provinciei indică faptul că la data ocupării Bucovinei de către Habsburgi populaţia era preponderent românească, fapt recunoscut şi de autorităţile austriece în monografia oficială amintită anterior şi publicată în anul 1899:

„După naţionalitate, majoritatea locuitorilor (în anul 1775, n.n.) aparţineau neamului românesc («rumänischer Volksstamm»)“.

Ulterior, datorită colonizărilor şi imigrărilor amintite, ponderea românilor a scăzut sistematic: de la 68% (1786), la 34,4%  (1910).

În schimb, ponderea populaţiei ucrainene a crescut prin imigraţie (iniţial din Galiţia, apoi din Rusia Ţaristă) datorită cauzelor enumerate mai sus, atingând maximum în anul 1880 (42,2%), dar scăzând la 38,4% în 1910.

Tot datorită imigrărilor a crescut considerabil şi ponderea altor naţionalităţi.

Între aceştia, se remarcă ponderea evreilor, nesemnificativă în anul 1784 (526 persoane recenzate), dar care a ajuns la 47.700 în 1869. Ulterior, datorită pogromurilor şi prigoanei la care erau supuşi în Imperiul Ţarist, aceştia se vor refugia masiv în Galiţia şi Bucovina, unde numărul lor va ajunge la 102.899 în 1910 – adică 12,9 % din populaţia totală a provinciei.

Dintre celalte populaţii, ponderi mai însemnate au înregistrat germani şi polonezii. Germanii, aproape inexistenţi înainte de 1775, ajung la 159.486 în anul 1900, în timp ce polonezii nu trec de 26.857 (acelaşi an).

http://franckmelen.files.wordpress.com/2010/09/bukowina1.jpg 

Bucovina (Harta etnografica 1910)

Astfel, prin colonizări şi imigrări masive, încurajate de Curtea de la Viena în cei 143 de ani de stăpânire austriacă, populaţia Bucovinei a devenit un veritabil mozaic etnic: români, ruteni, germani, evrei, polonezi, unguri, slovaci, armeni etc.

Evoluţia populaţiei Bucovinei şi structura pe naţionalităţi între anii 1786-1910 :

Anul

Total

Români

Ruteni

Alţii

Români (în %)

Ruteni (în %)

Alţii

(în %)

1786

135.494

91.823

31.691

12.000

67,8

23,4

8,8

1848

377.581

209.293

108.907

59.381

55,4

28,8

15,8

1869

511.364

207.000

186.000

11836

40,5

36,4

23,1

1880

568.453

190.005

239.960

138758

33,4

42,2

24,4

1890

642.495

208.301

268.367

165827

32,4

41,8

25,8

1900

730.195

229.018

297.798

203.37

31,4

40,8

27,8

1910

794.929

273.254

305.101

216.57

34,4

38,4

27,2

 

 

 

 

 

 

 

 


Bucovina între 1918-1941 şi 1941-1944

După 28 noiembrie 1918, Bucovina istorică a revenit României, îndreptându-se astfel raptul istoric din 1775.

Conform recensământului populaţiei din 1930, efectuat de autorităţile române după criterii ştiinţifice şi prelucrat cu metode moderne (s-a avut în vedere naţionalitate exprimată expres de cel recenzat, limba maternă şi religia căreia îi aparţinea), ponderea românilor (din totalul de 853.009 locuitori) a ajuns la 379.691 locuitori, adică 44,5 %, urmaţi de ucraineni, ruteni şi huţani (248.567 locuitori reprezentânt 29,1% din populaţia provinciei).

Numărul evreilor, care în recensămintele dublei monarhii erau trecuţi la germani (în Bucovina) sau la unguri (în Transilvania şi Banat) a fost stabilit corect, pe baza indicelui religios, iar nu al „limbii uzuale“ sau „de conversaţie“, stabilindu-se la 92.492 (10,8%), iar al germanilor şi polonilor la 75.533 (8,9%), respectiv 30.580 (3,6%).

Populaţia Bucovinei după neam şi dispunerea ei în mediul urban şi rural, conform recensământului din 1930:

Neamul

Total

%

Urban

%

Rural

%

Bucovina

853.009

100,0

228.056

100,0

624.953

100,0

Români

379.691

44,5

75.171

33,0

304.520

48,7

Ruteni,

ucraineni şi huţani

248.567

29,1

31.600

13,9

216.967

34,7

Evrei

92.492

10,8

68.349

30,0

24.143

3,9

Germani

75.533

8,9

33.481

14,7

42.052

6,7

Poloni

30.580

3,6

14.442

6,3

16.158

2,6

Alte neamuri

26.146

3,1

5.013

2,1

21.113

3,4

 


[1] Huţulii sau Huţanii (uţii) sunt o populaţie puţin numeroasă (circa 40.000 persoane) care vorbeşte dialectul huţul al limbii ucrainene.

Ea trăieşte în regiunea izvoarelor Siretului şi Ceremuşului, în Carpaţii Păduroşi (Ucraina), în Munţii Maramureşului (România) şi în regiunea Obcinelor Bucovinei  (România şi Ucraina). Stabiliţi în decursul timpului în regiunea muntoasă a Bucovinei, ei sunt la origine un amestec de cumani şi români slavizaţi în timpul dominaţiei austriece.

Acţiunea de slavizare a fost favorizată de Curtea imperială de la Viena, interesată în deznaţionalizarea românilor şi creşterea artificială a numărului ucrainenilor.

În timpul primului război mondial, dar îndeosebi în anul 1918, huţulii s-au constituit în bande înarmate care jefuiau şi incendiau gospodăriile ţăranilor români, susţinând ideea creării statului ucrainean independent promis de generalul german Fischer.

Surse:

Extras din  lucrarea prof. univ. dr. Traian Valentin Poncea, aflata in curs de aparitie si intitulata

„REPERE ISTORICO – GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR.

Dicţionar Enciclopedic, vol. III, H-K, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1999, p. 134.

 si    foaienationala.ro/bucovina-istoricaevolutii

CITITI SI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/03/02/regiunea-istorica-bucovina-video/

14/06/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: