CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

BISERICA, MARTIRII ȘI SFINȚII CATACOMBELOR DIN RUSIA BOLȘEVICĂ

 Un articol publicat de https://trenduri.blogspot.com, vorbește despre faptul că asaltul ticălos asupra valorilor noastre milenare se face la modul programatic, având ca unic scop distrugerea omului prin transplantarea unor false idei şi a unor valori golite de sens care, în final, duc la prăbuşirea psihică a individului şi transformarea sa într-un „automat uman”.

Pentru a putea răspunde la astfel de întrebări esențiale, ne este de mare folos să avem modele de rezistență.

Cartea de o valoare extraordinară Sfinţii catacombelor Rusiei a lui Ivan Andreev. este un fragment al unei istorii cvasi-necunoscute, dar, mai mult de cât atât, o cronică a unei spiritualităţi atât de profunde şi înalte încât te simţi copleşit.

Ea adună mărturii impresionante despre eroii credinței din Rusia secolului XX.

Majoritatea dintre ei au intrat în Sinaxare…

Te trezeşti brusc în faţa adevărului autentic, a profunzimii unor oameni despre care nu aveai habar că au existat, dar care i-au marcat profund atât pe contemporanii lor – indiferent că erau oameni simpli sau torţionari –  cât, mai ales, pe generaţiile care-au urmat, transformându-se pentru acestea în faruri călăuzitoare. 

Iar elementul cel mai sfâşietor, sentimentul pe care-l ai în fiecare pagină a cărţii, este faptul că scrierea, în ciuda faptului că e o cronică a ceea ce a fost, de fapt este despre ceea ce urmează să fie.

Şi nu-i vorba aici doar despre profeţia părintelui Ignatie din Harbin, care în anii 30 ai secolului trecut spunea că Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”, ci de semne ale vremurilor care devin din ce în ce mai evidente şi care ne fac să credem că ceea ce citim în carte e pe cale să se întâmple. 

În iulie 1927, Mitropolitul Serghie (foto), locţiitor al Patriarhului, a emis o declaraţie privind loialitatea Bisericii faţă de noua conducere sovietică.

Cunoscut fiind caracterul ateu al comunismului sovietic, declaraţia a stârnit nemulţumirea multor ierarhi care nu s-au sfiit să-l înfrunte direct pe Serghie.

Doar că, în timp ce Serghie avea de partea sa întregul aparat al statului comunist, contestatarii săi nu aveau altceva decât propria credinţă.

Puşi în faţa evidenţei, o mână de ierarhi iau decizia separării de biserica oficială, cea care se transformase într-un instrument al propagandei comuniste, înfiinţând ceea ce se va numi „Biserica rusă din catacombe”.

Imaginaţi-vă o mână de ierarhi credincioşi care, dincolo de faptul că-şi asumă separarea de bisericile în care slujiseră, rămân aproape singuri, într-o societate obtuză şi deplin controlată.

Astfel noile lor biserici sunt acolo unde se află, indiferent că e vorba de un lagăr de concentrare sau un loc uitat de lume.

Un luminiş sau un colţ au celulei se transformă într-o biserică inedită, în care slujba este şoptită şi cântările ajung doar la urechile ciulite ale celorlalţi deţinuţi.

Un fenomen unic, de o profunzime sfâşietoare, care nu are cum să nu te mişte adânc şi care, mai presus de orice, e însoţit de minuni inexplicabile.

E limpede de intuit că primii reprezentanţi ai noii Biserici au ajuns în lagăre pentru a fi exterminaţi rapid, însă ceea ce este surprinzător e că, în ciuda presiunilor şi a instituirii interdicţiei de a comunica, numărul adepţilor a crescut.

Cu toate că autorităţile comuniste, instigate de serghianişti, au încercat să ucidă din faşă fenomenul, de obţinut n-au obţinut decât efectul contrar.

Este uluitoare povestea primului Episcop secret, Maxim de Serpuhov.

M.A. Zizilenko era un medic strălucit care, în acelaşi timp, dădea dovadă de o credinţă profundă, ajungând astfel unul dintre prietenii apropiaţi ai ultimului Patriarh real al Rusiei, Tihon.

Patriarhul (foto), îngrijorat de cererile tot mai insistente ale puterii sovietice, a decis ca înainte de moarte să-l tundă în taină în monahism pe M.A. Zizilenko şi, în cazul în care Biserica se va îndepărta de „credincioşia faţă de Hristos”, acesta să devină episcop secret.

După declaraţia lui Serghie, doctorul M.A. Zizilenko s-a transformat în primul episcop secret, Maxim de Serpuhov, îndeplinind astfel voinţa Patriarhului Tihon. 

De-aici începe o aventură extraordinară în timpul căreia, în ciuda persecuţiilor, Biserica subterană devine din ce în ce mai mare, beneficiind de sprijinul oamenilor simpli.

Iată câteva fragmente relevante:

Când m-am întors din exil (în Leningrad), am găsit Biserica din catacombe. Eu personal ştiam aproximativ două sute de locuri în care se săvârşeau slujbe. Douăzeci de preoţi itineranţi şi doi episcopi slujeau aici. Aceste locuri erau destul de diverse: de la bordeie de ţărani până la instituţii sovietice, în care erai admis doar prin permis. Dar pe atunci Biserica din catacombe nu avea nicio organizare generală de interconectare.(…)

După informaţiile mele(aprox. anul 1980[n.n]), Biserica din catacombe acum nu doar că a devenit mai puternică, dar a ajuns şi la anumite forme de organizare. După unul din episcopi, deşi sunt comparativ puţini membri activi ai Bisericii din catacombe, marea majoritate a oamenilor simpatizează cu ei şi îi ajută. Fără această susţinere, în condiţiile sovietice, Biserica din catacombe nu ar putea să existe deloc.

Partea interesantă este Biserica rusă din catacombe s-a extins şi în afara Rusiei, prin intermediul preoţilor şi a episcopilor secreţi care au reuşit să evadeze din coşmarul sovietic. În ciuda faptului că acolo puteau să revină în cadrul Bisericii ruse din exil, structură sinodală şi neinfectată de serghianism, aceştia şi-au păstrat caracterul secret, continuând să evolueze în paralel, fenomen care autorului i s-a părut cel puţin ciudat.

După mărturisirile sale din carte, norii îndoielii i-au fost spulberaţi de epistola unui episcop secret din afara Rusiei care i-a mărturisit motivul pentru care preferă să rămână în subterane:

Precursorii lui Antihrist au apărut deja şi nimeni nu ştie când va veni timpul ca fiecare credincios, fără a intra în casă, va trebui să fugă în munţi, adică să meargă în catacombe”.

Reţineţi, e vorba de anii 80, ani în care nimeni nu-şi imagina nici măcar căderea regimului sovietic. Ca să nu mai vorbim de faptul că, din cenuşa acelui regim, a renăscut o jivină mult mai înfiorătoare şi perversă care deja cuprinde întreaga lume. 

Sentimentul pe care-l remarci la personalităţile descrise este acela acela al unui sfârşit de lume. Ei sunt conştienţi că trăiesc un sfârşit al lumii lor şi că bătălia pe care-o duc este mult mai înaltă decât puterile lor.

Culmea, tocmai inegalitatea evidentă dintre ei şi sistem este motivul pentru care acceptă lupta. Iată cum arată un fenomen spiritual autentic în care verticala transcendenţei le dă celor de-acolo puterea de care au nevoie pentru a lupta cu hidra!

Revenind la profeţia părintelui Ignatie din Harbin, putem vedea limpede că ceea ce se petrece acum nu-i doar o copie la indigo a ceea ce s-a petrecut în trecut, dar şi calea către o lume total închisă în care nu mai poţi spera că pe acest pământ mai există vreo oază de libertate.

ADDENDA

Apariția Bisericii Catacombe este direct legată de lovitura de stat din 1917, începutul execuțiilor și torturii episcopilor și preoților, profanarea și distrugerea locașurilor de cult.

Constituirea Bisericii din Catacombe a fost un proces gradual, constând din trei etape, ale căror cauze au fost:

  1. Un nou val de teroare roșie în 1922-23, confiscarea proprietăților bisericești și formarea așa-numitei „Biserici Vie”, inspirată de guvernul sovietic.
  2. Începutul politicii de cadre a guvernului sovietic în raport cu Biserica Ortodoxă Rusă în 1927, amestecul autorităților în treburile sale interne, i.e. privare de libertate.
  3. O altă creștere a represiunii în anii 1930.

Când, odată cu sechestrarea samavolnică a clădirilor bisericii, oportunitatea de a sluji a dispărut în mod deschis, aceștia și-au mutat activitățile în subteran – unele mai devreme, altele mai târziu.

Principalele principii de viziune asupra lumii care au dus la intrarea creștinilor adevărați în catacombe, în contrast cu „Biserica vie” așa zis ”renovaționistă” (care propovăduia recunoașterea lui Hristos ca prim comunist) și sergieni (numit după Patriarhul Serghie, care semnase o declarație de cooperare cu Sovietele), au fost acelea de a nu permite înrobirea internă a Bisericii și, în general, orice fel de control al autorităților fără Dumnezeu asupra păstorilor și turmei, care le constrângea conștiința religioasă.

„La 16/29 iulie 1927, Mitropolitul Serghie de Nijni-Novgorod, atunci locţiitorul scaunului patriarhal al Moscovei, a emis infama lui Declaraţie despre loialitatea Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de guvernul sovietic şi solidaritatea faţă de „bucuriile” şi „tristeţile” lui.

Acest document a fost publicat în ziarul sovietic oficial Izvestia la 6/19 august, în acelaşi an, şi a fost cauza publică a diviziunii fundamentale care s-a petrecut atunci în Biserica rusă şi care durează până în prezent.

În cuvintele unui istoric al Bisericii despre această perioadă (el însuşi „serghianist”), anul Declaraţiei a fost „un punct de cotitură. Până acum, întreaga viaţă bisericească continuă sub semnul acestui an” (A. Krasnov-Levitin, Memoirs,YMCA Press, 1977, p. 91, în limba rusă).
Această diviziune nu a fost pur şi simplu între două organizaţii bisericeşti diferite.
Apologeţii serghianismului – atât în Rusia, cât şi în afara ei – subliniază permanent că politica Mitropolitului Serghie „a menţinut” ierarhia, organizaţia bisericească, slujbele Bisericii, posibilitatea primirii Sfintelor Taine, şi că aceasta este activitatea principală a Bisericii sau chiar
singura ei raţiune de a exista.

Păstrarea succesiunii canonice în Biserica Catacombe a fost una dintre cele mai importante condiții pentru conservare Adevărata Ortodoxie în Rusia.

Conform mărturiei prietenului apropiat al Patriarhului Tihon, profesorul şi doctorul în medicină M.A. Zizilenko (fostul medic şef al închisorii Taganka din Moscova), patriarhul, nu mult înainte de moartea sa, devenind convins, cu mare teamă, de faptul că graniţa cererilor «politice» ale regimului sovietic va merge dincolo de graniţele credinței faţă de Biserică şi faţă de Hristos, a exprimat ideea că, probabil, singura modalitate pentru Biserica Ortodoxă Rusă de a-şi păstra credincioşia faţă de Hristos ar fi, în viitorul apropiat, să intre în catacombe.

Prin urmare, Patriarhul Tihon l-a binecuvântat pe profesorul Zizilenko să accepte tunderea în taină şi apoi, în viitorul apropiat, în cazul în care ierarhii conducători ai Bisericii Îl vor trăda pe Hristos şi vor preda regimului sovietic libertatea Bisericii, să devină episcop în secret.
În 1927, când Mitropolitul Serghie a emis Declaraţia sa, după care s-a petrecut schisma bisericească, profesorul Zizilenko a împlinit voia
Patriarhului Tihon şi a devenit primul episcop secret – Maxim de Serpuhov.

Preafericitul Patriarh Tihon,îl preţuia profund pe doctorul Zizilenko şi adesea se folosea de sfatul lui. 

Astfel, de exemplu, într‑una din conversaţiile lor, Preafericirea Sa şi‑a exprimat către acesta îndoielile sale dureroase cu privire la beneficiile viitoarelor concesii faţă de puterea sovietică. Făcând aceste concesii, el devenea din ce în ce mai convins, cu oroare, că graniţa cererilor politice ale puterii sovietice se găsea dincolo de limitele credinţei faţă de Hristos şi Biserică. Şi nu cu mult înainte de moartea sa, patriarhul şi‑a exprimat gândul că în aparenţă singura modalitate ca Biserica Ortodoxă Rusă să‑şi păstreze credinţa faţă de Hristos ar fi, în viitorul apropiat, să meargă în catacombe. 

Patriarhul Tihon l‑a binecuvântat pe doctorul Zizilenko să accepte tunderea monahală în secret şi apoi, în caz că în viitorul apropiat înalta ierarhie bisericească avea să‑L trădeze pe Hristos şi să cedeze puterii sovietice libertatea Bisericii, să devină episcop în secret.

Campania anti-religioasă a URSS

Ținta principală a campaniei antireligioase din anii 1920 și 1930 a fost Biserica Ortodoxă Rusă care avea cel mai mare număr de credincioși. Aproape tot clerul acesteia și mulți dintre credincioșii săi, au fost împușcați sau trimiși la lagăre de muncă. Școlile teologice au fost închise, la fel și publicațiile bisericești. 

 Până în 1941, doar unul din doisprezece preoți ai Bisericii Ortodoxe Ruse mai rămăseseră să slujească în parohii, iar numărul lăcașelor Ortodoxe din Rusia scăzuse de la 29.584,la mai puțin de 500.

Persoanele religioase erau prezentate în propaganda oficială ca fiind dominate de tulburări psihice și chiar de comportamente criminale. Manualele pentru școlari promovau disprețul față de credincioși; clericii erau avizi de bani, pelerinii erau niște idioti, alcoolici cu aspect respingător și sifilitici. 

Credincioșii au fost tratați ca paraziți dăunători care răspândesc ignoranța, murdăria și bolile și care trebuiau lichidați.

Presa difuza sloganuri de genul „ să dăm o lovitură zdrobitoare religiei!” sau „trebuie să lichidăm Biserica și superstițiile religioase!”

Credința religioasă a fost prezentată ca superstițioasă și înapoiată. Adesea bisericile au fost demolate sau au primit alte distinații (depozite,cluburi , sanatirii tbc etc).

Presa oficială îi îndemna pe oameni să-și sacrifice familiile de dragul ateismului și să nu facă compromisuri cu tradiția religioasă de dragul unității familiale sau din dragoste pentru rudele lor.

Propaganda anti-religioasă a încercat să arate o legătură directă între credința religioasă și comportamentul imoral sau criminal.

Aceasta a inclus o revizuire a istoriei Rusiei, în care personalitățile religioase au fost condamnate sub diverse pretexte care includeau spionajul sau activitățile antistatale sau trădarea nobileor idealuri ale comunismului.

Foametea masivă de la începutul anilor 1930 (organizată de statul comunist) a fost pusă pe seama credincioșilor despre care care se spunea că se infiltrau în fermele colective și le distrugeau din interior.

Tot credincioșii au fost învinuiți în moduri similare pentru eșecurile economiei sovietice din anii 1930. Sărbătorile religioase erau de asemenea, acuzate că afectau economia prin promovarea absenteismului și a beției.

Campania antireligioasă s-a încheiat brusc după începerea Operațiunii Barbarossa (invadarea URSS de către Germania nazistă).

30/04/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Un patriarh martir al secolului XX

  

 

 

 

 

 

 

 

 


 

 

  SFANTUL TIHON – un patriarh martir al secolului XX

  Patriarhul Tihon s-a nascut in ziua de 19 ianuarie 1865 in familia unui preot. In anul 1891, a fost tuns in monahism si in 1897 a fost facut irodiacon si apoi ieromonah.

La varsta de 32 de ani a fost facut episcop de Lublin in Polonia care pe atunci apartinea Imperiului Rus, dar la scurt timp a fost numit episcop de Aleutine si Alaska, eparhie care cuprindea in fapt Statele Unite si Canada.

In 12 Decembrie 1898 cand a ajuns in New York, el era singurul episcop ortodox al intregului continent nord american.

In februaie 1907 , dupa 9 ani de pastorie in America, episcopul Tihon a revenit in Rusia si a ocupat scaunul de Iaroslav , iar dupa alti 7 ani in 1914 , a fost mutat la Vilnius.

In timpul primului razboi mondial , el s-a ingrijit de soldati , mergand in prima linie a frontului si slujind personal.

In 1917 a fost ales Mitropolit de Moscova. In urma restaurarii Patriarhiei Moscovei si intregii Rusii a fost ales prin voia lui Dumnezeu, Patriarh al intregii Rusii.

Patriarhul Tihon s-a ridicat impotriva bolsevicilor condusi de Lenin, care jefuiau bisericile, profanau icoanele si furau odoarele sfintei biserici. Cand a aflat de uciderea calugarilor si a preotilor si a crestinilor, i-a chemat pe credinciosi sa apere credinta si sfintele biserici.
Dupa uciderea Tarului Nicolae si a familiei imperiale, a inteles marea responsabilitate care ii revenea si a constientizat pericolul compromisului cu ateii bolsevici.

 

El le-a scris bolsevicilor:

 

Reveniti-va, smintitilor, si opriti aceasta varsare de sange! Nu numai ca faceti faradelegi, ci insasi lucrarea diavolului savarsiti, si asta va va duce in viata viitoare in flacarile Ghenei, iar urmasii vostri vor fi blestemati inca din aceasta viata”.

Iar credinciosilor le-a spus de va fi sa suferim martiriul pentru adevarul lui Hristos, va chemam iubiti fii ai bisericii sa primiti martiriul alaturi de noi.

 

La 25 martie (7 aprilie) 1925 patriarhul Tihon a trecut la cele vesnice. 

Ales intai-statator al Bisericii Ortodoxe Ruse exact in anul in care a avut loc lovitura de stat bolsevica (1917), Patriarhul Tihon a ales dintru inceput calea curajului, calea marturisirii adevarului si a lupta impotriva regimului comunist cu mijloacele evanghelice.

Existenta sa printre Patriarhi pare neverosimila,  dar cu atat este mai uimitoare si mai mustratoare pilda vietii sale, cu cat a marturisit pe fata in vremurile cele mai vitrege cu putinta (pentru a se vedea pana unde “vremurile dificile” nu pot fi o scuza pentru crestini, fie ei de rang inalt!), ale prigoanei cele mai sangeroase pentru Biserica incredintata lui de Hristos.

 

 ***

Într-un mesaj adresat credinciosilor, în care descria persecutiile împotriva credintei crestine si masacrele bestiale ale nevinovatilor ucisi fara sa fi fost judecati, de catre bolsevici, Patriarhul scria:

„Ne întoarcem cu profunda durere spre acesti monstri si le adresam un avertisment de care sa se teama:

Smintitilor! Reveniti-va! Încetati masacrele! Purtarea voastra nu e numai cruda, ci cu adevarat satanica, vrednica de focul cel vesnic în viata viitoare si de un blestem înfricosator asupra urmasilor vostri aici pe pamânt! În numele puterii pe care ne-a dat-o Dumnezeu, va excomunicam, aruncând asupra voastra anatema, daca purtati înca numele de crestin, caci prin nastere ati apartinut Bisericii Ortodoxe”.

Si voi, credinciosi copii ai Bisericii lui Hristos, departati-va de acest neam ucigas, dupa cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Îndepartati pe cel rau din mijlocul vostru” (I Corinteni 5, 13).

Ei smulg Bisericii puterea si bunurile ei datorita armelor ucigase, dar voi rezistati prin puterea credintei, îndreptând catre Domnul rugaciunile voastre de cerere. Daca e necesar sa suferim pentru Hristos, va îndemn, copii mult iubiti ai Bisericii, sa suferiti împreuna cu noi! Tuturor va lansez o chemare, voua pastorilor si voua episcopilor, fii si fiice întru Hristos: Grabiti-va sa propovaduiti pocainta! Rugati-va sa înceteze acest conflict fratricid si aceste distrugeri! Chemati la pace, la dragoste, la unire!(Scrisoare pastorala din 19 ianuarie 1918).

(din: Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum, Ed. Biserica Ortodoxa, Alexandria 2004)

 

 

 

Martirajul Patriarhului Tihon

Pe data de 13 (26) octombrie 1918 Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Tihon a trimis la adresa SNK (Consiliilor comisarilor poporului, institutie bolsevica – n.n.) o scrisoare în care era explicată poziţia Bisericii Ortodoxe.

În scrisoare se menţiona:

„Timp de un an menţineţi puterea statului în mîinile voastre. Este strigător la ceruri că se varsă sîngele fraţilor noştri. Acest fapt ne impune să vă spunem adevărul amar: Patria noastră este acaparată, înjosită şi dezmembrată.

Trimiteţi în Germania în mare taină aurul ţării ca plată pentru tribut. Refuzaţi să apăraţi Patria de duşmanii săi externi şi în acelaşi timp adunaţi armate. Împotriva cui o să le îndreptaţi? Aţi împărţit poporul în două tabere adverse care luptă între ele şi le-aţi implicat într-un război fratricid nemaipomenit.

Dragostea lui Hristos aţi înlocuit-o cu ură, iar pacea aţi înlocuit-o în mod artificial cu duşmănia de clasă. Rusia nu a avut nevoie de o pace ruşinoasă pe care aţi încheiat-o cu duşmanii externi.

V-aţi gîndit să distrugeţi definitiv pacea internă. Sînt executaţi episcopii nevinovaţi, preoţii, călugării şi călugăriţele. Vă este puţin că aţi înroşit mîinile poporului rus cu sînge frăţesc. Din instigările voastre au fost jefuite şi acaparate pămînturi, moşii, uzine, fabrici, case, vite, bani, obiecte, mobilă, haine. Aţi împins poporul întunecat şi mărginit la fărădelegi, ademenindu-l cu cîştig uşor, i-aţi întunecat conştiinţa, i-aţi înăbuşit teama de păcat. Unde este libertatea cuvîntului şi a presei, unde este libertatea predicii bisericeşti?Deosebit de dureroasă este încălcarea libertăţii conştiinţei.

Aţi pus mîna pe bunurile bisericeşti, adunate de generaţii întregi de credincioşi şi nu v-aţi temut să încălcaţi dorinţa lor postumă. Aţi închis fără nici un motiv un şir de mănăstiri şi biserici. Aţi îngrădit accesul în Kremlin, acest patrimoniu sfînt al poporului credincios.

Trăim vremuri teribile ale dominaţiei voastre care nu se va şterge mult timp din sufletul poporului, eliminînd din el chipul lui Hristos şi imprimînd în el chipul fiarei… Ne adresăm vouă, celor care folosiţi puterea pentru persecutarea aproapelui şi nimicirea nevinovaţilor. Vă adresăm cuvîntul Nostru de înduplecare… lepădaţi distrugerea şi instalaţi ordinea şi legea. Lăsaţi poporul să se odihnească de acest război civil. Poporul rîvneşte şi merită această odihnă. În caz contrar vi se va cere sîngele prorocilor (Luca, XI, 50) şi toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri (Matei, XXVI, 52)”.

 

Dupa aceasta impotrivire a patriarhului, bolsevicii lui Lenin au infiintat Inaltul Consiliu Bisericesc (V.T.U.), format din tradatori si oameni fara Dumnezeu.

[…]Lenin dorea procese grabnice asupra clerului de vîrf. Din iniţiativa lui în mai 1922 biroul politic primeşte o hotărîre:

„Să se dea o directivă Tribunalului moscovit:

Să fie judecat imediat Tihon. Să fie executaţi popii“.

 
Justiţia bolsevica a îndeplinit această hotărîre. Pe data de 8 mai la Moscova au fost executaţi 11 clerici şi mireni.

Preoţii H. Nadejdin, V. Sokolov, Tihomirov, A. Zaozerski au completat lista miilor de oameni ucişi fără de vină.

 

Mesajul Patriarhului a fost privit ca sabotaj, și pentru aceasta a fost arestat în 1922, petrecând ultimii ani din viaţă în arest la domiciliu, adică în mănăstirea Donsk din Moscova.

Conform indicaţiilor lui Lenin pe data de 4 mai 1922, Patriarhul Tihon a fost judecat.

Pe 16 mai 1922 toate atribuţiile patriarhale au fost cedate mitropolitului Agatanghel al Yaroslavului.

Cu el s-a „lucrat” la fel ca şi cu ceilalţi clerici. Era supus unor interogatorii interminabile, era ameninţat, presat, i se făceau promisiuni…

În iunie 1923, Patriarhul a fost eliberat continuând să se bucure de încrederea comunităţii ortodoxe din Rusia. 

Un martor a înregistrat ieşirea Patriarhului din închisoare:

„Mii de oameni au invadat piaţa din faţa închisorii. Nu departe se afla o trăsură. Un detaşament mare de cekişti au format un coridor de la poarta închisorii pînă la trăsură, separînd mulţimea în două. După o aşteptare lungă poarta s-a deschis şi s-a arătat Patriarhul. Părul lung era zbîrlit, barba încîlcită, pe faţa suptă ochii erau adînciţi, iar pe corpul gol era îmbrăcată o mantie soldăţească veche. Patriarhul era desculţ. Oamenii uluiţi au căzut în genunchi şi şi-au aplecat capetele. Patriarhul mergea încet spre trăsură, binecuvîntînd cu ambele mîini mulţimea, iar pe faţa-i chinuită curgeau lacrimile. Într-atît de puternic era momentul, încît şi opricinicii şi-au aplecat pios capetele în faţa mucenicului“.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa inchisoare si persecutii grele la 25 Decembrie 1924 patriarhul Tihon, scria:

Drepturile patriarhale si obligatile pana la alegerea legala a patriarhului vor fi incredintate Mitropolitului Chiril (Smirnov), Mitropolitului Agatanghel si Mitropolitului Petru” .

 

Pe măsură ce persecuţiile au continuat, el a început să se simtă copleşit, iar puterea şi sănătatea au început să i se înrăutăţească. 

Frant, Patriarhul Tihon s-a stins la 26 martie 1926. Din amintirile unui martor:

„La înmormîntarea Sfîntului Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii Tihon a venit mai multă lume decît la înmormîntarea conducătorului proletariatului mondial Lenin. Zi şi noapte poporul venea fără întrerupere să-şi ia rămas bun de la Patriarh. În prima zi, conform zvonurilor, au fost vîndute 60 000 de lumînări. Şirul oamenilor care veneau să-şi ia rămas bun se întindea pe o verstă întreagă…”.

La 9 octombrie 1989, Patriarhul Tihon a fost canonizat de Sinodul Episcopilor din Biserica Ortodoxă Rusă.

Pentru aproape șaptezeci de ani s-a crezut ca moaştele Sfântului Tihon s-au pierdut, însă în februarie 1992 au fost descoperite într-un loc ascuns din Mănăstirea Donsk, aflându-se acum la mare cinstire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/04/08/un-patriarh-marturisitor-al-secolului-xx/

 

 

http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/sfantul-ierarh-tihon-patriarhul-moscovei-al-intregii-rusii

 

 

(Extrase din articolul de pe Altermedia – OBÎRŞIA RĂULUI (Tainele comunismului) IV)

23/05/2016 Posted by | CREDINTA, CREDINTA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: