CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Pentru Soljenițîn, sistemul sovietic a fost unic în istoria lumii pentru că îi obliga pe toți să participe la „minciuna generală conștientă”. ”Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău”

Despre Aleksandr Soljeniţîn: Atunci când cuvântul devine dinamită |  Contributors

ALEKSANDR SOLJENIȚÎN,unul dintre marii scriitori care au marcat a doua jumătate a secolului XX,s-a născut pe 11 decembrie 1918 la Kislovodsk.

A luptat în al Doilea Război Mondial (între anii 1942 și 1945), fiind decorat.

În 1945 a fost arestat pentru o scrisoare în care îl critica pe Stalin și a petrecut opt ani în închisoare și în lagăre de muncă, apoi încă trei ani a avut domiciliu forțat.

Eliberat in 1953, la termen, si trimis in exil in satul Kok-Terek din Kazahstan. Acestia au fost poate cei mai importanti ani din viata lui – ani in care si-a schimbat intreaga viziune asupra vietii, a lumii, a comunismului si a Revoluției Ruse. Reabilitat în 1956, i s-a permis să se stabilească la Riazan, unde a predat matematica și a început să scrie.

Profitand de politica „de dezghet” a lui Hrusciov, scrie celebra nuvela-roman „O zi din viata lui Ivan Denisovici.” Aceasta nuvela a obtinut aprobarea personala a lui Hrusciov pentru a fi publicata si i-a adus aproape instantaneu celebri­tatea interna si internationala.

Dupa mazilirea lui Hrusciov in 1965, Soljenitin intra in conflict direct cu conducerea so­vietica si cu KGB-ul, supravietuind inclusiv unui atentat de asasinare prin otravire.

Alexandru Soljenitin a imortalizat acesti ani de lupta cu aparatul de stat sovietic in cartile „S-a luat vitelul in coarne cu stejarul” si „Prietenii nevazuti”. Cu ajutorul acestor „prieteni neva­zuti” a reusit sa scrie clandestin si sa trimita pe microfilm, in Occident, „Arhipelagul Gulag”, „Pavilionul Cancerosilor” – izvorata din propria lupta cu maladia, „Primul Cerc” si altele. Ultimele doua amintite au fost publicate in Occident aproape imediat si, impreuna cu „Ivan Denisovici”, i-au adus lui Soljenitin, la propunerea lui Francois Mauriac, premiul Nobel pentru literatură din 1970.

In anul 1973, faimoasa poliție secretă sovietică KGB, intra in posesia unei copii a „Arhipelagului”. In urma interogatoriului, persoana la care se gasise manuscrisul, Elizaveta Voronyanskaya, se sinucide. Aceste evenimente l-au determinat pe Soljenitin sa nu mai amâne publicarea „Arhipelagului”, care a aparut in acelasi an la Paris.

La apariția în Occident a celor trei volume din Arhipelagul Gulag (o cutremurătoare frescă a sistemului concentraționar din URSS), este vehement atacat de presa sovietică. Aproape imediat, pe 12 februarie 1974 este arestat, acuzat de trădare și expulzat din URSS. Familia il va urma in scurt timp in exil.

În decembrie intră în posesia Premiului Nobel. Din 1975 se stabilește în Statele Unite, unde continuă să scrie. Incepe o noua etapa din viata scriitorului. In momentul expulzarii era considerat „cel mai celebru om din Occident”. Dar Soljenitin nu a ales faima, ci adevărul.In discursul sau de la Londra in 1983, la primirea Premiului Templeton – echivalentul Nobelului pentru progres in spiritualitate si religie – a identificat sursa răului din acest „nefericit se­col XX” in faptul că”Oamenii au uitat de Dumnezeu”.

În 1990, după căderea comunismului, își recapătă cetățenia rusă.

A decedat pe 3 august 2008, la Moscova.

Soljenițîn: Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău

„Minciunile nu pot să persiste decât prin violență. Cu cât minciuna e mai îndrăzneață și mai sfruntată, cu atât mai insistente vor fi apelurile la conformare și la eliminarea dezaprobării.

Ca în anii în care alternativa o reprezenta Gulagul (deși ‘gulagul’ de astăzi îl constituie falimentul financiar personal și sinuciderea profesională), calea ușoară era să te supui, să accepți ordinul în ciuda absurdității lui, să mergi înainte conform regulilor stabilite de cei aflați la putere”.

Aleksandr Soljenițîn, într-o culegere de eseuri din anii 1970, «Voci de sub dărâmături», scria că nu oprimarea materială era aspectul cel mai rău la sistemul sovietic: „Omul poate trăi în asemenea condiții fără să-i fie afectată esența spirituală”.

Pentru el, sistemul sovietic este unic în istoria lumii pentru că îi obligă pe toți să participe la „minciuna generală conștientă”.

Prioritatea absolut esențială nu este obținerea libertății politice, ci câștigarea libertății interioare proprii din păienjenișul minciunii.

Cei care „se duc de bunăvoie cu câinii neadevărului” nu vor putea să se justifice în fața vieții, a istoriei, a prietenilor lor sau a copiilor lor.

„Care este sacrificiul? Să reziști ani de zile fără să respiri cu adevărat, înghițind duhori? Sau să începi să respiri, așa cum are dreptul orișice om de pe acest pământ? Ce fel de cinic s-ar aventura să obiecteze cu voce tare în fața unei asemenea reguli de neparticipare la minciună?

Oh, vor fi oameni care vor obiecta, pe loc și cu nevinovăție: ce este minciuna? Unde se sfârșește minciuna și începe adevărul? În orice situație dialectică concretă istoric etc. – toate evaziunile de care mincinoșii s-au folosit în ultima jumătate de secol.

Dar răspunsul nici că poate fi mai simplu: hotărăște singur, după cum îți dictează conștiința. Și-ți va fi de ajuns pentru mult timp. În funcție de propriul orizont, de experiența de viață și de educație, fiecare persoană își va avea propria concepție asupra liniei dincolo de care începe minciuna publică și de stat: unii o vor vedea ca fiind întrutotul îndepărtată de ei, în timp ce alții o vor simți ca pe o frânghie care deja îi strânge de grumaz.

Și acolo, în locul unde tu însuți, cu toată sinceritatea, vezi granița minciunii, este locul unde este necesar să refuzi să te supui acelei minciuni. Este necesar să alungi acea parte a minciunii care ție îți e limpede și evidentă.

Ce înseamnă să nu minți? Nu înseamnă neapărat să propovăduiești în stânga și-n dreapta adevărul, în gura mare (ferească sfântul!). Nu înseamnă nici măcar să mormăi abia auzit ce gândești.

Înseamnă, pur și simplu: să nu spui ceea ce nu gândești, iar aici intră să nu șoptești aprobator, să nu deschizi gura, să nu ridici mâna, să nu-ți dai votul, să nu schițezi un zâmbet, să nu participi cu prezența, să nu te ridici în picioare și să nu aplauzi.  

Muncim în diverse domenii și ne învârtim în diverse cercuri sociale. Cei care lucrează în domenii umaniste și toți cei care studiază se trezesc mult mai profund și mai inextricabil implicați în minciună și în participarea la minciună – sunt îngrădiți de jur împrejur cu strat după strat de minciună.

În domeniul științelor tehnice poate fi mai ingenios evitată, dar chiar și așa, nu poți scăpa zilnic să nu intri pe vreo ușă, să nu participi la vreo ședință, să nu-ți pui semnătura pe ceva sau să nu-ți asumi vreo obligație care echivalează cu o supunere lașă în fața minciunii.

Minciuna ne înconjoară la serviciu, pe drumul spre serviciu, în ceea ce facem în timpul nostru liber – în tot ce vedem, auzim și citim.

Și exact la fel cum formele minciunii variază, și formele de rezistență în fața ei pot să varieze. Oricine își oțelește inima și deschide ochii la tentaculele minciunii, în orice situație, în fiecare zi și-n fiecare ceas, își dă seama ce este bine să facă.

Da, e un gând îngrozitor! La început, găurile din filtru sunt atât de strâmte, atât de teribil de strâmte: poate cineva cu atât de multe trebuințe să se strecoare printr-o deschizătură atât de mică?

Dați-mi voie să-l liniștesc pe cel care întreabă: doar la intrare este așa, chiar la început de tot. Foarte curând, nu prea departe, găurile se lărgesc și-și moaie strânsoarea, iar în cele din urmă nu te mai strâng deloc. Da, bineînțeles că te va costa!

Dizertații care nu se mai țin, diplome anulate, retrogradări, concedieri, expulzări, uneori chiar deportări. Dar nu vei fi aruncat în foc. Nici zdrobit sub șenile de tanc. Și vei avea în continuare hrană și adăpost deasupra capului.

Calea aceasta este cea mai sigură și mai accesibilă dintre toate cele care se deschid omului obișnuit de pe stradă. Dar este și cea mai eficace! Numai noi, cunoscându-ne sistemul, putem să ne închipuim ce se va petrece atunci când mii și zeci de mii de oameni pornesc pe această cale, cum se va curăța și se va transforma țara noastră fără gloanțe și fără vărsare de sânge.

Calea aceasta este însă și cea mai morală: vom începe această eliberare și curățire cu propriile noastre suflete. Înainte de a ne purifica țara, ne vom fi purificat pe noi înșine. Și numai aceasta este singura ordine corectă istoric căci la ce bun să curățăm aerul țării noastre, dacă noi rămânem murdari?

Lumea va spune: e prea nedrept față de cei tineri! La urma urmei, dacă nu rostești minciuna obligatorie la examenul tău de științe sociale, te vor pica și te vor da afară din facultate, iar studiile și viața ta vor fi date peste cap…

Nedrept față de tineri? Dar al cui este viitorul, dacă nu al lor? De la cine ne așteptăm să alcătuiască elita de sacrificiu? De dragul cui ne chinuim gândind la viitor? Suntem deja bătrâni. Dacă ei, cei tineri, nu construiesc o societate onestă, nu o vor vedea niciodată cu ochii lor”.

„Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău”.

Minciunile nu pot să persiste decât prin violență. Cu cât minciuna e mai îndrăzneață și mai sfruntată, cu atât mai insistente vor fi apelurile la conformare și la eliminarea dezaprobării. Ca în anii în care alternativa o reprezenta Gulagul (deși ‘gulagul’ de astăzi îl constituie falimentul financiar personal și sinuciderea profesională), calea ușoară era să te supui, să accepți ordinul în ciuda absurdității lui, să mergi înainte conform regulilor stabilite de cei aflați la putere”.

„Acolo vom găsi, neglijată de noi, cea mai simplă, cea mai accesibilă cheie spre eliberare: o neparticipare personală la minciuni! Chiar dacă totul este acoperit de minciuni, chiar dacă totul se află sub stăpânirea lor, să rezistăm în cel mai mărunt mod cu putință: să nu las ca domnia lor să se exercite și prin mine!”

Fragment din eseul Nu trăi în minciună, scris de Soljenițîn în 1974, chiar înainte să fie arestat și trimis în exil:

„În timiditatea noastră, așadar, să facem fiecare o alegere: dacă, în mod conștient, să rămână fiecare un slujitor al neadevărului – bineînțeles, nu din înclinație, ci ca să poată pune o pâine pe masă, cea care crește copiii în spiritul minciunii – sau dacă să se scuture de minciuni și să devină un om cinstit, demn de respect atât din partea copiilor săi, cât și a contemporanilor.

Iar din ziua aceea:

– Nu va scrie de acum înainte, nu va semna și nici nu va tipări în niciun fel, nicio singură frază care în opinia lui distorsionează adevărul.

– Nu va rosti o asemenea frază nici în conversații particulare, nici în prezența mai multor oameni, nici în numele său, nici la îndemnul altcuiva, indiferent dacă în rol de agitator, profesor, educator sau în rol la teatru.

– Nu va descrie, nu va susține și nu va difuza nici măcar o singură idee despre care vede bine el însuși că este falsă sau distorsionează adevărul, indiferent dacă în pictură, sculptură, fotografie, științe tehnice sau muzică.

– Nu va cita, scoasă din context, nici verbal și nici în scris, nicio rostire a altcuiva astfel încât să-i facă acestuia plăcere, să-și asigure lui însuși un culcuș moale sau să dobândească un succes în munca lui, dacă el nu împărtășește întru totul ideea citată sau dacă aceasta nu reflectă corect chestiunea în cauză.

– Nu se va lăsa să fie obligat să participe la demonstrații sau întâlniri, dacă acestea sunt contra dorinței sau voinței lui, nu va purta în mână și nici nu va ridica în sus un afiș sau un slogan pe care nu îl acceptă în totalitate.

– Nu va ridica mâna să voteze pentru o propunere cu care nu simpatizează sincer, nu va vota nici la vedere, nici secret, pentru o persoană pe care o consideră nedemnă de încredere sau nepricepută.

– Nu se va lăsa să fie târât la o întâlnire unde se poate aștepta la o discuție forțată sau distorsionată a unei chestiuni. Va părăsi imediat discuția din cadrul unei întâlniri, ședințe, conferințe sau prelegeri, sau din cadrul unui spectacol de teatru sau film, dacă aude pe vreun vorbitor spunând minciuni sau rostind absurdități ideologice ori proferând propagandă nerușinată.

– Nu se va abona și nici nu va cumpăra un ziar sau o revistă în care informația este deformată și faptele brute sunt ascunse. Firește că nu am enumerat toate abaterile posibile și necesare de la minciună. Dar un om care se purifică pe sine va deosebi cu ușurință alte situații, cu perspectiva lui curățată de neadevăr.

Nu, nu va fi la fel pentru toți, la început. Unii, la început, își vor pierde slujbele. Pentru tinerii care vor să trăiască în adevăr, aceasta le va complica în primă instanță viața lor foarte tânără, și încă foarte mult, pentru că li se va cere să recite o grămadă de minciuni, și este necesar ca ei să facă o alegere.

Dar nu există portițe de scăpare pentru nimeni, dacă vrea să fie cinstit. În fiecare zi dată, oricare dintre noi se va confrunta cu cel puțin una dintre alegerile pomenite mai sus, chiar și în cea mai aparent protejată dintre științele tehnice. Ori adevăr, ori minciună: spre independență spirituală sau spre servitute.

Iar cel care nu este îndeajuns de curajos încât să-și apere sufletul… nu-l lăsați să se mândrească cu vederile lui «progresiste», nu-l lăsați să se laude că este academician sau artist al poportului, o personalitate emerită, un general!

Lăsați-l să-și spună în sinea lui: sunt unul din turmă și un laș. Mi-e absolut indiferent, câtă vreme nu sufăr de foame și frig”; (anonimus.ro).

04/12/2021 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria ascunsă: Ungaria a înrolat cu forța în timpul ambelor războaie mondiale sute de mii de români în armată, sau în detaşamentele de muncă obligatorie

 

O istorie ascunsă: Genocidul românilor înrolați cu forța în armata austro-ungară şi trimişi în luptă pe front.

 

romani darnita kiev primul razboi mondial

Foto: Militari români în armata austro-ungară

 

De-a lungul secolelor, diferite imperii care s-au vânturat în spațiul carpato-danubiano-pontic au făcut din români carne de tun în războaie care nu aveau absolut nimic de a face cu interesele neamului românesc.

Câți știu că prin  Italia, Galiția, Prusia, prin sudul și prin estul stepelor ucrainene, prin Bucovina, prin Maramureșul  istoric, zac trupurile flăcăilor români răpiți de lângă familii și de lângă pământul strămoșesc, pentru a muri degeaba prin țarine străine?

Câţi ştiu că  afara granițelor actuale ale României, pe teritoriul multor țări europene se găsesc uriașe gropi comune, în care și-au găsit inutil sfârșitul generații întregi de tineri de origine română, înrolați forțat în armatele unor imperii care au ținut sub opresiune și foc țările române?

Publicația franceză ”Journal des débats politiques et littéraires”, în numărul său din data de 5 iunie 1915, prezenta practicile înșelătoare folosite de armata austro-ungară pentru românii  de pe teritoriul imperiului dualist înrolați cu forța și cum aceștia erau transformaţi în carne de tun, fiind trimişi la moarte sigură, în primele rânduri ale celor mai periculoase lupte din Primul Război Mondial.

Altfel spus, era vorba de un genocid etnic premeditat.

“Războiul actual transpune tragic în valoare perfidia crudă a opresorilor și atașamentul profund al Românilor din Transilvania pentru cauza națională (n.r. românească).

Pentru a-i îndemna pe acești țărani eroici în focul luptei, au recurs la cea mai insidioasă amăgire: ei au fost convinși că mărșăluiau în ajutorul fraților lor de peste munți, care erau atacați de ruși.

Și atunci s-a putut vedea cum, cu steagul tricolor românesc larg desfășurat în fruntea coloanelor lor, purtând la chipiu cocarda națională, cântând imnul classic ”Deșteaptă-te Române din somnul cel de moarte”, până ieri simbol al separării, astăzi impus prin răutatea maghiară, regimentele românești au fost trimise spre masacru în prima linie și s-a putut astfel ca supremă dorință, să se grăbească exterminarea metodică a unei rase puternice, folosindu-se de legendarele ei calități militare. ”  

Un alt exemplu asemănător ne este dat în octombrie 1916 și de către publicația franceză ”Nouvelles de France – chronique hebdomadaire”.

“De la debutul acestui  război soldații de origine română au fost înrolați în trupele maghiare.

Pentru a-i mâna spre focul războiului , s-a apelat la o îndrăzneață înșelătorie, precum că ar fi duși (n.r. românii) în ajutorul fraților lor de peste munți atacați de către ruși.

Dacă vreodată o cauză națională a fost legitimă, aceea este a românilor din Austro – Ungaria și aceea a întregii națiuni românești. Este corect ca aceste secțiuni disociate să se reîntâlnească.

Principiul drepturilor popoarelor pe care Franța prima le-a proclamat, și pentru apărarea cărora s-au grupat forțele Antantei, cer ca blocul național românesc, unit prin istorie, limbă, prin obiceiuri și prin suferințe îndurate în comun în timpul atâtor lungi secole, să fie în sfârșit reconstituit. ”

Din totalul populaţiei de 2.979.614 români din teritoriile stăpânite de Ungaria în Aredeal, au participat la partea activă, ca soldaţi de front, 449.796 de persoane, iar pentru servicii auxiliare au participat 34.578.

Au murit pe câmpul de luptă 42.739 de persoane şi în închisoare, prizonierat sau în spitale, din pricina rănilor, 11.275; a existat un număr de 24.406 de invalizi de război, precum şi un număr de 37.898 de răniţi vindecabili, dar şi un număr de 29.839 de persoane date dispărute.

În urma acestora au rămas 38.630 de văduve şi 79.226 de orfani. Cât priveşte statutul celor plecaţi pe front, un număr de 6.547 aveau ocupaţii intelectuale, 14.668 erau comercianţi şi meseriaşi, iar 468.329 – plugari şi muncitori.

Românii ardeleni au participat la prima conflagrație mondială ca soldați în armata austro-ungară, când Transilvania făcea parte din Imperiul austro-ungar. În cursul primului război mondial au fost încorporați aşadar un număr de aproape 490.000 de români ardeleni.

Se pare însă că cifra este sensibil mai mare. De-a lungul celor 48 de luni de război, din iulie 1914 până în octombrie 1918, cele 19 cercuri de recrutare din Transilvania au expediat pe front fiecare câte 48 de batalioane de marș, rezultând 914 batalioane, cu un total de peste 650.000 de soldați, subofițeri și ofițeri.

Militarii români au fost repartizați în 12 regimente de linie și în 6 regimente de honvezi.

Unitățile militare românești din cadrul Armatei austro-ungare au fost trimise pe frontul din Galiția, evitându-se trimiterea pe fronturile unde lupta armata română începând din 1916, deoarece există riscul unor dezertări în masă în scopul fraternizării cu soldații români.

Chiar şi  în ziua de azi, ai surpriza de a întâlni niște imbecili notorii  care glorifică dualismul austro-ungar şi se erijează în vectori de opinie.

 

Armata a II-a a Ungariei, compusa din 256 000 combatanţi, dintre care cca 150 000 erau români, iar ceilalţi proveneau din rându­rile altor naţionalităţi

Foto: Armata a II-a a Ungariei, compusa din 256 000 combatanţi, dintre care cca 150 000 erau români, iar ceilalţi proveneau din rându­rile altor naţionalităţi

Raoul Șorban, în lucrarea Invazie de stafii (Editura Meridiane, 2003), scrie următoarele: 

“Ungaria a participat la războiul antisovietic cu o armată – a II-a – compusă din 256 000 combatanţi, dintre care cca 150 000 erau români, iar ceilalţi proveneau din rându­rile altor „naţionalităţi” (slovaci, şvabi, ruteni etc.) 

Dacă la Cotul Donului armata ungară a suferit cea mai dezas­truoasă înfrângere din întreaga sa istorie modernă, pe planul intern al politicii de maghiarizare, înfrângerea militară, cu pieirea a 100 000 de români, morţi şi dispăruţi, a reprezen­tat un succes în conformitate cu ansamblul doctrinelor un­gare de maghiarizare a ţării”. (p. 179).

Așadar, bilanțul tragic al românilor care au pierit la Cotul Donului se dublează aproape cu românii morți sub drapel maghiar!…

Bun cunoscător al maghiarilor, al istoriei și culturii acestora, dar mai ales al contenciosului româno- ungar, Raoul Șorban ne aduce această informație cutremurătoare privind lașitatea și abjecția pe care guvernanții de la Budapesta au instituționalizat-o, au transformat-o în principiu politic de guvernare. În mod de comportament, în mentalitate publică!

Da, de-a lungul anilor ungurii ne-au făcut o mulțime de mizerii, lovituri pe la spate, crime, multe crime, dar asta le întrece pe toate! Iar reacția noastră, a Bucureștiului a fost inexistentă!

Că de, după război, eram înfrățiți în același lagăr, iar prietenia și frăția româno-maghiară devenise de nezdruncinat!

Așa au făcut ungurii și-n Primul Război! Erau pline cafenelele vieneze de honvezi, iar pe front, în linia întâi, mergeau minoritarii.

Românii mai ales! „Valahii puturoși și nespălați” mânaţi de la spate să-și verse ei sângele pentru Ungaria Mare!…

Cu astfel de luptători,  lași și  fricoși, dar plini de ifose, ce pretenții mai putea emite maghiarimea la Trianon, în fața Europei, în fața lui Dumnezeu?!

Și azi, cum mai pot ridica ochii din pământ să spună că nu au ce sărbători la 1 Decembrie!

Dar când au ei ce sărbători?!

Surse:

 

https://www.facebook.com 

 Facebook / Daniel Siegfriedsohn

historia.ro

Citeste mai mult: adev.ro/pbc3qi

 ioncoja.ro

 adev.ro/pbc3qi

31/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Şcoala de la Frankfurt, marxismul cultural şi coruperea Americii. VIDEO

 

Imagini pentru marxism cultural photos

 

Marxismul Cultural şi  coruperea Americii Marșul Școlii de la Frankfurt prin istoria recentă a ideilor este un excelent film realizat de James Jaeger, subtitrat în română şi  comentat de reprezentanți de seamă ai curentului conservator din America: Pat Buchanan, Ron Paul, Ted Baehr, G. Edward Griffin, Edwin Vieira, Michael Badnarik, Larken Rose, Stefan Molyneux și Walter Reddy.

 

19/07/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: