CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Portretul odiosului criminal comunist ALEXANDRU NICOLSCHI (Boris Grunberg), vinovat de exterminarea în închisori a zeci de mii de români. VIDEO

CINE SUNT AUTORII HOLOCAUSTULUI ASUPRA ROMÂNILOR?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Boris Grunberg, alias Alexandru Nicolschi s-a născut la 2 iunie 1915, în Chişinău. Ca şi în cazul lui Teohari Georgescu, copilăria a fost una marcată de frustrări.

Mama, Rozalia, şi tatăl, morarul evreu Alexandru Grunberg, nu au putut să ofere condiţii prea bune micului Boris: morarul se îmbolnăvise, iar în familia sa domnea sărăcia.

Fără să strălucească la vreun obiect de studiu şi avînd mari dificultăţi atît cu achitarea taxelor şcolare, cît şi cu învăţarea limbii române, Boris a absolvit totuşi opt clase de şcoală în oraşul natal, după care, datorită piedicilor materiale, a fost nevoit să se angajeze în 1930 calfă într­un atelier de gravură în metal.

Peste un an, a intrat ucenic la un giuvaergiu, unde a lucrat pînă în 1937, cînd a fost recrutat. Şi­-a satisfăcut serviciul militar la Iaşi, în cadrul Regimentului 2 Transmisiuni, fiind lăsat la vatră la începutul anului 1940 cu gradul de caporal, absolvent al şcolii militare de telefonie.

Ocuparea Basarabiei în urma ultimatumului din 27 iunie 1940 şi instaurarea puterii sovietice în România de peste Prut nu l­au afectat deloc pe tînărul Grunberg, care activase încă din 1932 în rîndurile extremei stîngi, ocupînd chiar funcţii în ierarhia locală a UTC şi mai apoi în aceea a partidului comunist din Basarabia.

A şi fost arestat în martie 1933, fiind eliberat însă după 5 zile şi o corecţie serioasă. La instalarea sovieticilor în Basarabia, buna sa pregătire în domeniul telefoniei, cît apartenenţa la comunişti au dus la aprecieri din partea noilor autorităţi, Boris fiind angajat la centrala telefonică din Chişinău, ca tehnician.

A lucrat aici pînă în decembrie 1940, cînd, ca semn al încrederii pe care o aveau în el bolşevicii, a fost racolat la sugestia secretarului de cadre de la primăria oraşului, I.A. Efimov, de RAZVDEKA, direcţie din NKVD care se ocupa exclusiv cu activităţi de spionaj şi a fost trimis într­un centru de instruire a spionilor, înfiinţat la Cernăuţi.

Într­o autobiografie din 1944 prezintă succint pregătirea sa ca spion: „în luna decembrie am fost trimis la lucru într­o altă instituţie”. Instruirea agentului Boris Grunberg, alias Nicolschi, a constat în 60 de lecţii a cîte trei ore fiecare, la sfîrşitul acestora el fiind oarecum familiarizat cu realităţile din România, învăţînd să se poarte pe stradă, în restaurante, trenuri, hoteluri etc.

Pe 2 aprilie 1941, într­o cameră a hotelului „Palace” din Cernăuţi, Boris Grunberg, îmbrăcat în uniforma celor din Narodnîi Komisariat Vuntrenîh Del (Comisariatul Poporului Pentru Afaceri Interne, prescurtat NKVD) primea de la instructorul său, căpitanul Andreev, 500 de ruble ­ un fel de indemnizaţie, înainte de a fi trimis în prima sa misiune: spionaj pe teritoriul românesc: „în luna mai 1941 am plecat cu o misiune în România.

Cînd am fost prins, ca să­mi pot ascunde trecutul şi misiunea, mi­am schimbat numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume am fost cercetat de organele Biroului II Contrainformaţii de la Bucureşti şi sub acest nume mă recomand pînă astăzi, 14 octombrie 1944”. Autobiografia de mai sus e semnată de Alexandru Nicolschi.

Nicolschi trecuse în România în noaptea de 26 mai a anului 1941, cu acte false pe numele de Vasile Ştefănescu. La numai două ore după intrarea frauduloasă pe teritoriul românesc, a fost găsit de doi grăniceri dormind într­o căpiţă de fîn.

La ancheta preliminară, acesta avea să le declare ofiţerilor români de contrainformaţii:

„Eu, fiind decăzut din punct de vedere fizic şi moral, am mers numai o mică distanţă, nu ştiu cît, şi am hotărît să nu merg mai departe” (înainte de a trece graniţa, chefuise alături de căpitanul Andreev, în casa cîrciumarului evreu din Proboteşti).

În raportul care i s­a întocmit la pichetul de grăniceri Hilişeu­Curt, grănicerii care l­au prins povestesc că suspectul, după ce a fost observat dormind în căpiţa de fîn, la numai două ore de graniţa cu URSS­ul, a încercat să se ascundă, lungindu­se într­o văioagă, printre bălării.

În timpul interogatoriilor, s-a prezentat drept Alexandru Nicolschi. Chestionarele îl descriu astfel: „Talia 1.70m, părul castaniu, sprîncenele castanii, fruntea lată, ochi căprui, nas potrivit, bărbia ovală, faţă smeadă, fără semne particulare”. Ancheta s­-a derulat cu repeziciune.

Probele administrate fuseseră adunate în Dosarul de trimitere în judecată 1358/41. După trecerea lor în revistă, procurorul a cerut în baza acestora pedepsirea exemplară a lui Alexandru Nicolschi, dovedit ca spion, mergîndu­se pînă la condamnarea la moarte, întrucît delictul de care s­a făcut vinovat este deosebit de grav, mai ales într­o vreme în care războiul bate la uşă.Găsindu-i-se circumstanţe atenuante, a fost condamnat prin sentinţa cu nr. 481/7 iulie 1941 la muncă silnică pe viaţă, pentru spionaj.

A fost transferat la sfîrşitul lunii septembrie 1941 în închisoarea din Aiud, unde îşi ispăşeau pedeapsa ruşii depistaţi ca agenţi secreţi infiltraţi pe teritoriul nostru. Aici era cît pe ce să fie acuzat pentru tentativă de evadare: foştii deţinuţi de drept comun din celula în care fusese băgat Nicolschi slăbiseră zăbrelele ferestrei.

Numai bunăvoinţa şefului închisorii nu a dus la un deznodămînt nefericit pentru el. Curînd, fostul spion a ajuns chiar un protejat al conducerii, fapt datorită căruia ulterior, sub comunişti, comandantul Penitenciarului Aiud şi familia acestuia au fost protejaţii lui Nicolschi, deşi acesta figura pe listele negre ale Securităţii.

Porţile închisorii Aiud s­au deschis pentru agenţii serviciilor secrete sovietice în 28 august 1944, la cinci zile după insurecţie. Atunci, părăsea Aiudul îndreptîndu­se direct către Bucureşti şi Alexandru Nicolschi.

În interviul pe care realizatorii serialului „Memorialul durerii” au reuşit să i­l ia în 1991, Alexandru Nicolschi, ajuns la 76 de ani, arătîndu­se sacîit de acuzele care i se aduceau pentru exterminarea în închisori a miilor de români, a dat din mînă a lehamite şi a răpuns: „Lăsaţi că ştiu foarte bine cum a fost acolo.

Am stat şi eu la închisoare!”. Nu a precizat că pentru spionaj în favoarea URSS­ului.

Alexandru Nicolschi a avut o ascensiune fulgerătoare în aparatul represiv comunist. Imediat după ce a dezbrăcat zeghea, a fost încadrat ca ajutor de responsabil politic al Formaţiunilor de Luptă Patriotică, organizaţie paramilitară a partidului comunist.

La 17 octombrie 1944 locuia la Bucureşti, la fostul hotel „Paris” din strada Academiei.

Într­o „adeziune” semnată la această dată, pentru a putea fi încadrat în Direcţia Generală a Poliţiei, afirma: „Vreau să lupt în cadrul Partidului Comunist Român, pentru dezrobirea clasei muncitoare, pentru dreptatea socială, să construim o societate nouă, unde să nu existe exploatarea omului de către om”.

Succesele sale în organizarea grupurilor de provocatori comunişti înarmaţi, avînd scopul de a dezorganiza, dezbina şi intimida, acţiuni încununate de instalarea guvernului Groza la 6 martie 1945, i­au adus promovarea, Nicolschi fiind numit în funcţia de şef al Corpului de Detectivi din Direcţia Generală a Poliţiei.

Acest organism era direct subordonat fruntaşilor comunişti şi consilierilor sovietici în „probleme contrarevoluţionare” (în fapt, agenţilor NKVD).

La 1 septembrie 1946 a fost numit în funcţia de Inspector General la Direcţia Poliţiei.

Tot atunci, Nicolschi se mută din camera de hotel într­o casă arătoasă de pe strada Al. Donici, la numărul 39 şi se căsătoreşte cu Iozefina Marcovici, militantă comunistă angajată în Direcţia Generală a Poliţiei: el avea 32 de ani şi ea 40. Alexandru Nicolschi munceşte pînă la epuizare, afirmînd deseori în şedinţele de partid „dorinţa de a participa la lupta dreaptă a proletariatului, pentru dezrobirea din jugul capitalist şi construirea socialismului”, în timp ce ordona sau aviza zeci de mii de arestări şi deportări, sau racola şi pregătea viitoarele cadre de nădejde ale Securităţii.

Între timp, prin reorganizarea şi modernizarea aparatului represiv comunist, conform noilor structuri, Nicolschi devine Inspector General al Poliţiei de Siguranţă în 17 aprilie 1947 şi mai apoi, la 1 septembrie 1948 ­ după încheierea fazei de „gestaţie” a instituţiilor comuniste ­ este numit subdirector în Direcţia Generală a Securităţii Poporului. Trecuseră abia trei ani de cînd dezbrăcase zeghea Aiudului, unde îşi ispăşea pedeapsa pentru spionaj în dauna intereselor României. Partidul îi aprecia activitatea.

Într­o caracterizare a Biroului Organizaţiei de Bază nr. 9 din cadrul MAI, unde era înscris, se spune: „Alexandru Nicolschi are muncă de conducere în Direcţia Generală a Securităţii Poporului din 1945 şi pînă în prezent. Munca profesională şi­a însuşit­o bine. Este vigilent faţă de duşmanii Partidului şi ai clasei muncitoare. Este ridicat politiceşte şi are cunoştinţe.

Este uneori nervos şi distant. Din cauza muncii profesionale de care este absorbit, nu participă regulat la şedinţele de partid. În general este un tovarăş de încredere şi cu multă putere de muncă. În munca sa din mai a adus multe servicii cauzei partidului”.

După numirea ca subdirector în Direcţia Generală a Securităţii Poporului, la 1 septembrie 1948, Alexandru Nicolschi a devenit prin puterea discreţionară a aparatului represiv pe care­l dirija, unul dintre cele mai temute vîrfuri ale noului regim.

Îndepărtarea Anei Pauker şi a grupării ei de la conducere cu acordul Moscovei l­-a găsit pregătit: nu a ezitat să ordone arestarea şi anchetarea chiar şi a unuia dintre foştii săi protectori, Vasile Luca, precum şi a ex­ministrului de interne Teohari Georgescu.

În calitatea sa de fost agent sovietic, subdirectorul Securităţii poporului a fost şi unul dintre pilonii agenturii KGB care funcţiona pe teritoriul românesc.

În 1968 avea să iasă la iveală că Pintilie şi Nicolschi ordonaseră în 1949 instalarea de microfoane chiar şi în locuinţa şi biroul lui Dej (ASRI, fond D, dos.9604, f.4).

nicolschi 3

Participase la instructaje KGB în Bulgaria şi Polonia, primind misiunea de a supraveghea obedienţa noilor conducători. În ceea ce priveşte „munca” sa depusă în acţiunile de reprimare duse la capăt de Securitate, ea a fost deseori recompensată: Nicolschi primea, la scurtă vreme după înfiinţarea Securităţii Poporului înalta şi nou creata distincţie „Steaua Republicii”.

Asta, deşi nu renunţase la cetăţenia sovietică, după „redobîndirea” celei române.

De la crearea Securităţii poporului şi pînă în 1953, Nicolschi a fost subdirector al acesteia. În 1953, în urma „succeselor” dobîndite a fost promovat, devenind secretar general al MAI.

Între timp, a absolvit şi o facultate (Institutul de Studii Economice din Bucureşti, promoţia 1959).

În 1961, pe 31 ianuarie, prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri, Nicolschi a fost trecut în rezervă cu gradul de general locotenent cu drept de a purta uniforma. Avea 46 de ani.

Îndepărtarea sa din Securitate se datorează afirmării naţional-comunismului. Ca şi Pintilie Gheorghe, pînă în 1989 s-a aflat sub supravegherea foştilor săi colegi, pentru a nu putea lua legătura cu agentura KGB din România.

I se fixase o pensie substanţială (4200 lei) şi trăia într-un apartament luxos din str. Olga Bancic nr.7, care îi fusese repartizat încă din vremea în care era subdirector al Securităţii Poporului.

În toamna anului 1991, Procuratura Generală, în urma sesizării Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, instrumentează un dosar penal, după o prealabilă documentare care dezvăluie abuzurile în funcţie şi crimele lui Alexandru Nicolschi. Între timp, în două interviuri acordate presei, Nicolschi îşi clamase nevinovăţia, susţinînd că el a luptat doar împotriva legionarilor şi a fasciştilor.

Cu toate acestea, Direcţia I de cercetări penale a Procuraturii Generale a emis în 15 aprilie 1992 o citaţie pe numele său, pentru audieri. În aceeaşi zi, citaţia era înmînată personal lui Nicolschi de procurorul Şerban Niculescu.

Pe 16 aprilie, în zori, cu o zi înaintea termenului de prezentare la Procuratură, Alexandru Nicolschi a murit în somn, în urma unui infarct, după constatarea medicului legist. Vineri, 17 aprilie, Procuratura a procedat la recunoaşterea cadavrului. Acesta era întins pe o masă din sufragerie.

Iozefina, soţia defunctului, în vîrstă de 85 de ani înnebunise. Ţipa, cerînd ca acel străin mort în casa ei să fie scos afară. Generalul a fost incinerat a doua zi la crematoriul „Cenuşa”.

(vezi Marius Oprea, O biografie a terorii: de la spionul sovietic Grunberg la securistul Nicolschi, în Cuvîntul, nr.113 – 117, martie – aprilie 1992 şi Istoria secretă. Viaţa securistului Alexandru Nicolschi, în Lumea liberă, New York, nr. 553 – 559, mai – iunie 1999. De asemenea, D.Jela, Lexiconul…, p.199-202. Se cuvine să corectăm afirmaţia autoarei, potrivit căreia „în 17 aprilie 1992, cînd era aşteptat la Procuratură, familia lui s-a prezentat cu un certificat de deces.

Nu cunoaştem însă pe nimeni care să-i fi văzut corpul neînsufleţit”. Întrucît am colaborat la instrumentarea dosarului Nicolschi, pot certifica faptul că moartea a fost verificată de procurorul Niculescu.

De altfel, o fotografie a lui Nicolschi pregătit pentru incinerare a apărut la vremea respectivă în revista „Zig-Zag”).

Un studiu amplu (48 p.) poate fi citit aici:  NICOLSCHI ALEXANDRU (GRÜNBERG BORIS) – ilegalist comunist, spion sovietic, general de securitate, unul din autorii morali ai reeducărilor prin tortură

 

 

 

 

un articol de istoricul Marius Oprea

 Sursa: https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2015/08/11/cine-sunt-autorii-holocaustului-asupra-romanilor

 

 

 

 CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/03/30/povestea-sovietelor-un-film-cutremurator/

 

 

 

 

 

VIDEO:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DISTRUGEREA ELITELOR ROMÂNESTI DE CATRE SLUGILE COMUNISTE, DUPA OCUPAREA ŢARII DE CATRE SOVIETICI. VIDEO

 

 

 

CUM A FOST DISTRUSA ELITA MILITARA A ROMÂNIEI

 

 

 În 1944 Armata Română avea efective de 454.972 militari, din care 19.462 erau ofiţeri activi.

Elita militară era formată din generalii aflaţi în funcţii de conducere în Ministerul de Război, în Ministerul de Interne, în Jandarmerie, în Statul Major General sau la comanda Armatelor, Corpurilor de Armată, Diviziilor şi Brigăzilor.

Majoritatea acestor generali, formaţi în cultul onoarei şi demnităţii, participaseră la Primul Război Mondial, având o contribuţie remarcabilă la realizarea României Mari.

Deasemenea participaseră la luptele pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei şi pe Frontul de Est. Urmare a vitejiei şi spiritului de sacrificiu de care au dat dovadă pe câmpurile de luptă, o mare parte dintre ei au fost decoraţi cu ordinul militar de război „Mihai Viteazul”, dar şi cu ordine germane, franceze, sârbe, ruseşti, cehe. Imediat după 23 august 1944, elita militară românească s-a găsit într-o situaţie extrem de dificilă, fiind divizată în mai multe grupuri cu interese total diferite.

Un prim grup era format din generalii apropiaţi mareşalului Antonescu care organizaseră şi conduseseră războiul împotriva U.R.S.S. în alianţă cu Germania şi care, imediat după actul de la 23 august 1944 au fost arestaţi.

Al doilea grup era format din generalii care participaseră la acţiunile militare împotriva U.R.S.S., dar care acum participau la acţiunile împotriva Germaniei, cot la cot cu forţele ruseşti, făcându-şi datoria faţă de ţară.

Un alt grup era format din dizidenţii împotriva mareşalului Ion Antonescu, din generalii care complotaseră pentru înlăturarea acestuia şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei.

Aceştia, împreună cu reprezentanţi ai partidelor istorice şi ai comuniştilor, au ocupat funcţiile importante în stat, participând la guvernarea României, sub o strictă supraveghere a reprezentanţilor militari ai Forţelor Aliate – de fapt ai Armatei Roşii -, în cadrul cărora cuvântul cel mai important îl aveau sovieticii.

 Putem aprecia că unitatea de grup a elitei militare a fost spartă, acest lucru având consecinţe dramatice în perioada imediat următoare, când noul aliat, va declanşa procesul de epurare a Armatei Române, ce se va finaliza cu transformarea armatei regale în armată populară.

La terminarea acestui proces, au rămas activi doar 700 ofiţeri din cei 19.462 care luptaseră în cel de Al Doilea Război Mondial.[1] 

Mai exita un grup de militari, fără grade prea mari, care s-au înrolat în cele două diviziile de voluntari, formate pe teritoriul U.R.S.S. din foştii prizonieri de război.

Acest grup, căruia nu i se dădea prea mare atenţie, va juca un rol deosebit de important în perioada imediat următoare.

Imediat după 23 august 1944 a fost elaborat un set de legi care a permis arestarea celor „vinovaţi de crime de război sau împotriva păcii şi umanităţii, precum şi de dezastrul ţării şi al armatei”.[2] 

Ulterior, în funcţie de evoluţia situaţiei politice interne, legislaţia a fost completată cu alte reglementări, care permiteau „arestarea şi condamnarea celor care se opuneau clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, care primejduiau sau îngreunau construirea socialismului, ori defăimau puterea de stat sau organele sale, sau care puteau deveni eventuali duşmani ai noii orânduiri”.[3]

 

Această perioadă poate fi caracterizată ca cea în care au loc cele mai mari abuzuri din istoria României. „Tribunalul poporului”, iniţial, Tribunalul Capitalei – Secţia I Penală, începând cu 22 iunie 1946 şi „Curţile de Apel”, după 7 august 1947, au pronunţat sentinţe de condamnare a mii de români.

Printre ei numeroşi generali şi ofiţeri care nu au putut afla mult timp „motivul privării de libertate”.[4] 

Uneori, listele militarilor care urmau să fie arestaţi şi condamnaţi erau întocmite de Înaltul Comandamentul Sovietic. [5] 

În baza acestei legislaţii 160 de generali au fost condamnaţi, 4 dintre ei în contumacie.

Generali decedaţi în închisori sau pe timpul anchetei:

Aiud                                                                                                                                                                                                                             

1 Aurel Aldea – mort la 17 octombrie

2 Constantin Anton – mort 1950,                                                                                                                             

3 Constantin Antohie – 1952,                                                                                                                                        

4 Emanoel Barzotescu – 1951                                                                                                                                            

5 Ion Carlont – 1950                                                                                                                                                                          

6. Vasile Creţoiu –                                                                                                                                                                

7. Constantin Eftimiu – 1950                                                                                                                            

8. Iosif Iacobici – 11 martie 1952                                                                                                                                                          

9. Gheorghe Koslinski – 30 aprilie 1950

10. Gheorghe Macici – 1952                                                                                                                                                                                                                                                   

11. Nicolae Macici – 15 iunie 1950                                                                                                                              

12. Gabriel Negrei – 1951                                                                                                                                                    

13. Socrat Mardari – 9 februarie 1954

14. Constantin Petrovicescu – 8 septembrie 1949                                                                                                            

15. Nicolae Samsonovici – 15.10.1950

16. Ioan Sichitiu – 29 aprilie 1952                                                                                                                            

17. Gheorghe Stavrescu – 10 ianuarie 1951

18. Ion Topor – 22 iunie 1950,                                                                                                                                              

19. Alexandru Vatamanu – 1951

 

Botoşani                                                                                                                                                                    

20. Ion Petrovan – 1963

 

Canal Dunăre – Marea Neagră

21. Gheorghe Giosan – 1953,                                                                                                                                        

22. Alexandru Nicolici – 20.01.1953, Poarta Albă                                                                                                                                

23. Emil Palangeanu –   23.01.1953, Capul Midia-Năvodari                                                                                                                

24. Nicolae Stoenescu – 02.03.1959, Culmea

25. Constantin Voiculescu – 1953.

 

Dej                               

26. Traian Teodorescu – 1951                                                                                                                                                                               

 

Făgăraş                                                                                                                                                                              

27. Emanoil Leoveanu – 26.05.1959                                                                                                                            

28. Gheorghe Ştefan Liteanu – 17.02.1959                                                                                                    

29. Gheorghe Linteş – 1955                                                                                                                                

30. Ion Popescu – 1954                                                                                                                                                            

31. Vasile Zorzor – 1952

 

Galaţi                                                                                                                                                                          

32.  Petre Vasilescu – 1959

 

Gherla                                                                                                                                                                          

33. Vasile Pascu – 06.08.                                           

34. Mihail Voicu – 17 .08.1961                                                                                                                          

35. Constantin Voiculescu – 17 septembrie 1955

 

Jilava                                                                                                                                                                   

36. Ion Antonescu – 01.06.                                                    

37. Radu Băldescu – 02.12.1953                                                                                                                     

38. Sergiu Enulescu – 1949,                                                                                                                      

39. Constantin Iordănescu – 18.11.1950                                                                                                      

40. Gheorghe Iliescu – 1957                                                                                                                                  

41. Ion Mihăilescu – 1949,                                                                                                                                  

42. Ion Negulescu – 01.04.1949

43.Romanescu Mihai -1952

44. Radu Rosetti – 02.06.1949                                                                                                                     

45. Constantin Teodorescu –  1950                                                                                                                                          

46. Dumitru Teodorescu – 1957                                                                                                                                            

47. Constantin Piky Vasiliu – 01.06. 1946                                                                                                        

 

Ocnele Mari

48. Arthur Popescu – 1952

 

Piteşti                                                                                                                                                                                    

49. Mihail Kiriacescu – 1960                                                                                                  

 

Râmnicul Sărat

50. Gheorghe Dobre –  26.03. 1959                                                                                                                                  

51. Constantin Pantazi – 23.01.1958

 

Sighet                                                                                                                                                                                      

52. Henri Cihoski – 18.05.

53. Grigore Georgescu – 1952                                                                                                                                 

54. Alexandru Glatz – 1955

55. Gheorghe Marinescu -1952                                                                                                                                    

56. Nicolae Marinescu – 1953                                                                                                                                  

57. Nicolae Paiş – 1952                                                                                                                                            

58. Alexandru Popovici – 1953                                                                                                                          

59. Epure Popovici – 1953                                                                                                                                

60. Mihai Cehan Racoviţă – 14.08.1954                                                                                                                      

61. Mihail Racoviţă – 28.06.1954                                                                                                                                            

62. Ion Răşcanu – 25.02.1952

63. Radu Roşculeţ -1952 

64. Nicolae Tataranu – 1952                                                                                                                                            

65. Alexandru Tătărăscu – 1951,                                                                                                         

66.Gheorghe Vasiliu – 20.09.1954                                                                                                                      

67. Aurel Vlad, – 1953.                                                                                                                                                    

68. Anton Zwiedinek – 1953.

 

Târgu Ocna

69. Constantin Tobescu – 1951

 

Văcăreşti                                                                                                                                                       

70. Ioan Arbore – 25.12.1954                                                                                                                            

71. Nicolae Ciuperca – 25.05.1950                                                                                                                  

72. Constantin Constantin – 29.02.1948                                                                                                      

73. Grigore Cornicioiu – 16.09.1952                                                                                                                              

74. Constantin Ilasievici – 06.10.1955                                                                                                                  

75. Radu Korne – 28.04.1949                                                                                                                        

76. Vasile Mainescu – 13.05.1953                                                                                                                                    

77 .Ioan Mihaiescu – 22.10.1957                                                                                                                  

78. Gheorghe Rozin – 16.01.1961.

 

Generali decedaţi în detenţie, pe timpul anchetei:                                                                              

1. Generalul Alexandru Orăşanu a murit în detenție, la două zile după arestare, în 1950. Familia presupune că s-a sinucis cu cianură.

2. Generalul Balosin Gheorghe, mort în timpul anchetei la Securitate                                                                  

3. Viceamiral Eugeniu Roşca a murit în 1950, în închisoare, care nu a putut fi identificată pe timpul documentării.

 

Executaţi la Jilava:

Mareşalul Ion Antonescu – 1 iunie 1946

Generalul Constantin Piky Vasiliu – 1 iunie 1946

Generalul Romanescu Mihai – 8 februarie 1952  

 

Foşti miniştri în perioada interbelică sau în guvernarea Ion Antonescu decedaţi în închisoare:

– Pantazi Constantin – ministru de război, 1942-1944, arestat la 23 august 1944. Iniţial a fost condamnat la moarte, dar i s-a comutatat pedeapsa la închisoare pe viaţă . A murit la 70 ani, dupa 14 ani detentie, la Râmnicul Sărat . Încarcerat iniţial la abatorul uman Aiud, a fost transferat la Râmnicul-Sărat unde a murit orb, celula din subteran neavând fereastră. Diabetul şi scleroza vaselor renale, precum şi bătaia cumplită i-au pus punct vieţii la 23 ianuarie 1958.[6]

– Iosif Iacobici – ministru apărării, 1941-1942, arestat în 1946, mort la vârsta de 68 ani, dupa 6 ani detenţie , la Aiud, suferind de TBC pulmonar şi osos.[7]

– Ion Negulescu – ministru de război, 1944-1945, arestat în 1948, mort la vârsta de 62 ani , dupa 1 an detenţie, la Jilava.[8]

– Nicolae Stoenescu – ministru de finanţe, 1941-1942, arestat în 1945, mort la vârsta de 69 ani, dupa 14 ani detenţie, la 2 martie 1959, la Culmea, cu diagnosticul de dublă pneumonie şi insuficienţă cardiacă.[9]

– Radu Rosetti- ministru educaţiei naţionale în 1941, arestat în 1945, mort la vârsta de 72 ani, dupa 4 ani detenţie la Jilava.[10]

– Nicolae Samsonovici – ministru al apărării, 1933, arestat în luna mai 1950, mort la vârsta de 82 ani, dupa 6 luni de detenţie , la Sighet, [11] 

– Aldea Aurel – ministru de interne, 1944-1945, arestat în1946, mort la vârsta de 62 ani, dupa 3 ani de detenţie , la Aiud, bătut crunt, măcinat de boli şi foamete. Avea artrită, diabet şi scleroză cardio-renală. [12]

– Mihail Racoviţă – ministru de razboi, 1944, arestat în 1950, mort la vârsta de 65 ani, dupa 4 ani de detenţie, la 28 iunie 1954, în închisoarea Sighet, cu diagnosticul de miocardită cronică.[13]

– Ion Sichitiu – ministru al agriculturii, 1941-1942, arestat în 1946, mort la vârsta de 74 ani, după 6 ani de detenţie, la Aiud.[14]

– Henri Cihoschi – ministru al apărării, 1928-1930, mort în1950 în închisoarea Sighet        

– Constantin Ilasievici – ministrul al apărării , 4 aprilie -27 decembrie 1937, arestat în 1950, mort, pe timpul anchetei în închisoarea Malmaison, la vîrsta de 74 ani , după 5 ani detenţie, [15]

– Nicolae Ciupercă – fost ministru al apărării, 1938-1939, a fost arestat în 1948, a murit în 1950, în vârstă de 68 ani, fiind bolnav de scleroză cerebrală, sindrom Parkinson, miocardită şi azotemie.[16]

– Grigore Georgescu – fost ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor , pentru o perioadă de doar 5 luni în anul 1941, a fost arestat în 1946, eliberat din cauza stării precare de sănătate în 1948, reîncarcerat în anul 1949, moare în anul 1952 la vârsta de 66 de ani.[17]

 

Generali care au supravieţuit detenţiei în închisorile comuniste:

1. Almăjan Ion

2. Anton Marin

3. Barbu Vasile

4. Barozzi Gheorghe

5. Batcu Alexandru

6. Bădescu Constantin

7. Bădulescu Florea

8. Bîrzotescu Emanoil

9. Carlaonţ Dumitru

10. Calotescu Cornel

11. Carp Corneliu

12. Cămăraşu Gheorghe

13. Ceauşu Gheorghe

14. Cialâk Gheorghe

15. Constantinescu Claps

16. Constantinescu Vladimir

17.Coroamă Dumitru

18. Dăscălescu Nicolae

19. Diculescu Achile

20. Dragomir Nicolae

21. Dumitrache Ion

22. Eremia Ion

23. Filip Agricola

24. Fîlfănescu Radu

25. Fundăţeanu Preda

26. Ghenevan Nicolae

27. Georgescu Grigore

28. Georgescu E. Ioan

29. Gheorghe Mihail

30. Gheorghiu Ermil

31. Ghorghiu R.Gheorghe

32. Ghineraru Nicolae

33. Iliescu Mihail

34. Iliescu Victor

35. Iosipescu Modest

36. Jienescu Gheorghe

37. Laţea Constantin

38. Macellariu Horia

39. Manoliu Gheorghiu

40. Marinescu D. Gheorghe

41. Marinescu Ghe. Gheorghe

42. Marinescu Nicolae

43. Marinescu Ştefan

44. Mociulschi Leonard

45. Mosiu Gheorghe

46. Nasta Alexandru

47. Negrei Gabriel

48. Nicolau Grigore

49. Nicolescu Constantin

50. Panaitiu Constantin  

51. Poenaru Alexandru

52. Popovici Ion

53. Popescu cu David

54. Popescu Dumitru

55. Potopeanu Gheorghe

56.Pretorian Septimiu

57. Saidâc Alexandru

58. Săvoiu Gheorghe

59. Seracia Ghedeon

60. Siminel Victor

61. Stavrat Olimpiu

62. Stănescu Traian

63. Stoika Grigore

64. Şova Nicolae

65. Şteflea Ilie

67. Teodorescu Gheorghe

68. Teodorescu Iosif

69. Teodorescu Paul

70. Tobescu Constantin  

71. Trestioreanu Constantin

72. Trincu Atanase

73. Tudose Dumitru

74.Tudosie Dumitru

75. Zwiedinek Eugen

 

Generali condamnaţi în contumacie:

1. Chirnoagă Platon

2. Ion Gheorghe

3. Mihăescu D. Ioan

4. Rădescu Nicolae

Lista acestor generali poate fi completată şi cu generalul de armată Gheorghe Avramescu care a fost asasinat, la 3 martie 1945, de către agenţii N.K.V.D., în condiţii neelucidate nici pînă astăzi.

 


[1] Mirela Corlatan, „Elita militara: o epurare perfecta”, cotidianu.ro,12 Octombrie 2006

[2] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – „Drama generalilor români(1944-1964)”, Editura Enciclopedică, Bucureşti,1997, p.11

[3] Col. Petre Otu – „Armata în vizorul broului politic(1945-1960)”, Revista Document nr. 3(11)-2000, p.54-59

[4] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – op.citate, p.15

[5] Mircea Bălan – „Istoria trădării la români”, vol II,Ed. Eurostampa,Timişoar, 2012, p.427

[6] Ibidem – pag..204

]7]7 Ibidem, pag.140

[8] xxx, Wikipedia, Generalul Ion Negulescu

[9] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – op.citate, p252

[10] xxx, Wikipedia, Generalul Radu Rosseti

[11] xxx, Wikipedia, Generalul Nicolae Samsonovici

[12] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – op.citate, p19

[13]Ibidem, p.224

[14]xxx, Wikipedia, Generalul Mihail Racoviţă

[15] xxx,Wikipedia, Generalul Henri Cihoschi

[16] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – op.citate, p.75

[17] Liana Mihai, Cantemir Moşoiu – „Eroiii nu mor niciodată”. General Grigore Georgescu

http://eroiro1918.blogspot.ro/2008/

 

 

Col.(r) REMUS MACOVEI

Surse: art-emis.ro si  mazarini wordpress.com

 

 

 

 

07/10/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: