La 31 iulie 1877, principele Carol I al României a primit de la marele duce Nicolae al Rusiei o telegramă în care cerea ajutorul armatei române în lupta împotriva Turciei

 

Foto: Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (n.1939-d.1914), rege al României 1866-1914

La 31 iulie 1877, stil nou (19 iulie 1877, stil vechi), Principele Carol a primit telegrama care relata că rușii au suferit o înfrîngere completă la Plevna, în Bulgaria şi cerea ajutorul Armatei Române.

O parte din trupele rusești au intrat în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, iar însăși țarul Alexandru II-lea era gată să se retragă  peste Dunăre, înapoi în România.

 

 

În telegrama cifrată către Principele Carol, Marele Duce Nicolae, fratele ţarului Alexandru al Rusiei, scria:

”Turcii au concentrat la Plevna cele mai puternice forțe armate, copleșindu-ne. Te rog să demonstrăm că suntem uniți și, dacă e posibil, treci Dunărea pe unde dorești. Între Jiu și Corabia, această demonstrație este indispensabilă ca să-mi ușurezi mișcările. Nicolae”.

Este telegrama care stă la baza intrării României în conflictul ruso-turc, iar sângele soldaţilor români vărsat la sud de Dunăre va consfinţi independenţa României.

Această telegramă îşi va avea propria istorie. După 1945, sovieticii au căutat multă vreme documentul în arhivele din România. Oare de ce?

De la începutul conflictului, relaţiile dintre Imperiul Ţarist şi România s-au desfăşurat în condiţii inegale, Rusia „negociind” din poziţie de forţă o convenţie cu autorităţile de la Bucureşti, ce permitea trupelor ţariste să tranziteze teritoriul românesc.

Mai mult: trupele ruseşti au trecut Prutul, îndreptându-se către Dunăre, fără a mai aştepta adoptarea convenţiei în Parlamentul României.

De asemenea, încercările României de a încheia un tratat de alianţă cu Imperiul Ţarist, pentru a se alătura conflictului, s-au lovit de aroganţa ţarului Alexandru al II-lea şi a prinţului Gorceakov.

Subestimarea forţelor otomane aflate la sud de Dunăre, dar şi a armatei române, reformată şi pregătită de Carol, aveau să pună însă în pericol întreaga expediţie rusă, condusă de Marele Duce Nicolae. 

La 30 iulie și 6 august comandantul rus trimitea din nou telegrame prin care se solicita ajutorul armatei române, ceea ce semnifica faptul că articiparea României, refuzată inițial de Rusia, devenise indispensabilă.

Românii nu s-au grăbit să satisfacă cererile ruşilor, ci au urmărit să stabilească bazele colaborării militare, mai exact relațiile de comandament.

Domnitorul a pus condiţia ca armata română să rămână sub comanda sa şi să aibe o zonă proprie de operaţiuni.

La 16 august, la cartierul general rus, din Gornia-Studena, are loc întîlnirea principelui Carol cu dintre ţarul Alexandru al ll-lea şi Marele Duce Nicolae, care oferă domnitorului comanda trupelor româno-ruse din faţa Plevnei.

La 19 august, la Corabia se ţine consiliu de război. Se hotăraşte trecerea Dunării, chiar a doua zi. După un serviciu divin, traversarea Dunării începe după amiaza pe un pod de vase.

Carol asistă de pe malul românesc.

Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

Foto: Marele Cartier General condus de principele Carol

 

Totuși, nici Carol, nici Brătianu, nici Kogălnicenu nu au considerat în acel context că ar fi necesare negocieri aprofundate, astfel că România a intrat în război fără asigurări și fără angajamente.

Faptul că nu a existat o înțelegere scrisă, va fi folosit de curtea de la Petersburg în cadrul tratativelor post-conflict, în urma cărora în ciuda sângelui vărsat alături de ruşi, România a fost forțată să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Izmail şi Bolgrad), la care  renunţase silit după Războiul Crimeii şi care îi tăiau accesul strategic la Gurile Dunării.

 

 

Publicitate

31 iulie 1877 – Principele Carol al României a primit telegrama prin care rușii cereau ajutorul armatei române, după ce au suferit în timpul războiului antiotoman o înfrângere completă în Bulgaria

 

Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen

(n.1839 – d.1914), rege al României 1866-1914

La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafaţă de 121.000 km2 şi cu o populaţie de circa 5 milioane de oameni.

Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine, inclusiv de Rusia. 

 În primăvara lui 1877, la 24 aprilie, a izbucnit războiul ruso-otoman.

Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate faţă de conflictele de la sudul Dunării şi a depus eforturi diplomatice pentru recunoaşterea independenţei ţării pe cale paşnică.

Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt separate de Turcia şi nu fac parte din Imperiul Otoman.

În aceeaşi notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului naţional iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea şi drepturile statale.

Guvernele român şi rus au semnat la Bucureşti la 4 (sv)/16 aprilie (sn) 1877 convenţia prin care românii acordau „liberă trecere”în drum spre tetrul de război din Balcani, trupelor ţariste, în condiţiile în care Imperiul Rus garanta apărarea şi menţinerea integrităţii teritoriale a României.

  Imperiul Otoman a reacţionat la acţiunile politice şi militare ale României şi a luat o serie de măsuri de descurajare: suspendarea diplomaţilor români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave româneşti încărcate cu cereale, bombardarea oraşelor Brăila şi Reni, atacarea pichetelor de frontieră, ş.a.

Pe 9 (sv)/21 mai (sn) 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independenţa României, aflată până atunci oficial sub suzeranitatea otomană.

A doua zi, 10 (sv)/22 mai (sn), actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul apărării.

Cu toate acestea, încercările guvernului român de a obține cooperarea militară a armatei țariste au fost iniţial respinse de guvernul de la Petersburg, care aprecia la începutul conflictului că turcii puteau fi lesne învinși. 

Pe 26 mai 1877, domnitorul Carol I a avut la Ploiești o întrevedere cu țarul Alexandru al II-lea, căruia i-a oferit colaborarea militară a României.

Țarul (care își avea reședința temporară în Prahova) s-a purtat politicos, la plecare l-a condus la gară pe șeful statului român deși era ploaie, dar nu a răspuns la propunerea de colaborare militară făcută de Carol, ceea ce semnifica în fond un refuz.

Pe 2 iunie, cancelarul rus Gorceakov a comunicat în termeni fără echivoc că participarea României la acțiunile militare nu era era necesară. 

Evoluția militară de la sud de Dunăre avea să schimbe însă radical atitudinea Rusiei, după ce trupele otomane au organizat o puternică apărare, iar după eșecul cuceririi Plevnei (cel mai important punct strategic din Balcani), o parte din trupele rusești  intrase în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, iar însuși țarul Alexandru II-lea era gată să se retragă peste Dunăre

 

 

 

 

Foto: Marele Duce Nicolae al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), fratele ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

 

În urma acestor înfrângeri severe, marele duce Nicolae – comandantul trupelor ruseşti din Balcani – a adresat la 31 iulie 1877 (19 iulie 1877, stil vechi) domnitorului Carol o telegramă, care avea să devină celebră, prin care se cerea ajutorul armatei române.

 

În telegrama cifrată adresată principelui Carol I al României, Marele Duce Nicolae al Rusiei scria:

„Prince Charles de Roumanie à l’endroit où se trouvera”, următoarele cifre, dispuse pe 7 rânduri: 6628  0941 – 2338 – 1893 – 5647 – 6927 / 1501 – 8228 – 1033 – 7351 – 1512 – 8708 – 3686 / 5130 – 5514 – 3874 – 4831 – 0112 – 8364 – 7914 / 4425 – 3676 – 8986 – 0930 – 3997 – 5130 – 4720 / 4831 – 2753 – 1500 – 2496 – 1500 / 2912 – 3874 – 4824 – 6143 – 8396 – 5116 – 7050 / 7306.

Deasupra cifrelor este textul decodificat al telegramei, scris de mână, cu cerneală neagră, în limba franceză:

„Les Turcs ayant amassé les plus grandes masses / à Plevna abiment. Prie de / faire fusion, demonstration, et si possible passage / du Danube que tu desires faire entre / Djoula (Jiul probablement) et Corabia a bi a / Cette demonstration est indispensable pour faciliter mes / mouvements. Nicolas”

Traducere:

Principelui Carol de România în locul (localitatea) în care se va afla.
„Turcii, adunând cele mai mari mase la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstrație și, dacă este posibil, trecerea Dunării pe care tu dorești să o faci între Jiu și Corabia. Această demonstrație este indispensabilă pentru a faci­lita mișcările mele. Nicolae”.

 

La 30 iulie și 6 august comandantul rus trimitea din nou telegrame prin care se solicita ajutorul armatei române, ceea ce semnifica faptul că articiparea României, refuzată inițial de Rusia, devenise indispensabilă.

Românii nu s-au grăbit să satisfacă cererile ruşilor, ci au urmărit să stabilească bazele colaborării militare, mai exact relațiile de comandament.

În negocierile cu reprezentanții Rusiei, guvernul român a ținut să afirme că armata sa trebuia să-și păstreze individualitatea și unitatea de comandament, iar cooperarea cu armata rusă să fie stabilită în mod concret, propunând o discuție în acest scop.

Ajutorul Armatei Române a fost întârziat până în momentul în care la data de 16 august a avut loc la cartierul imperial de la Gorni-Studen, întrevederea între Carol I și țarul Alexandru al II-lea, secondat de marele duce Nicolae.

 

Foto: Ţarul Alexandru al II-lea

 

La întrebarea marelui duce rus dacă domnitorul avea intenția să comande personal armata română, Carol a răspuns că “se înțelege de la sine”.

 Comandantul rus a opinat că acest fapt ar produce multe greutăți deoarece domnitorul român nu putea fi pus sub ordinele unui general rus.

“Firește că nu” a răspuns capul statului român, “însă zece generali ruși ar putea fi puși sub ordinele mele”.

După această discuție, țarul l-a condus pe Carol la cortul ce-i era pregătit, unde, peste câteva minute, marele duce Nicolae i-a oferit în numele țarului, comanda supremă a tuturor trupelor rusești din fața Plevnei.

 

 

 

Foto: Marele Cartier General condus de principele Carol

 

 

Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

 

 

Foto: Ostaşi români 

 

Totuși, nici Carol, nici Brătianu, nici Kogălnicenu nu au considerat în acel context că ar fi necesare negocieri aprofundate, astfel că România a intrat în război fără asigurări și fără angajamente.

Faptul că nu a existat o înțelegere scrisă, va fi folosit de curtea de la Petersburg în cadrul tratativelor post-conflict, în urma cărora în ciuda sângelui vărsat alături de ruşi, România a fost forțată să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Izmail şi Bolgrad), la care aceasta fusese silită să renunţe după Războiul Crimeii şi care îi tăiau accesul strategic la Gurile Dunării.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/05/razboiul-de-independenta-de-la-1877-si-tradarile-rusiei-3/

 

Surse:

http://www.istoria.md

http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-intrat-romania-in-razboiul-de-independenta

http://www.revistapentrupatrie.ro/8-actualitate/1565-telegrama-marelui-duce-nicolae-c%C4%83tre-principele-carol-i-1877

 

Implementarea legii Sharia la Bucureşti începe odată cu Marea Moschee ? VIDEO

 

 

„Implementarea legii Sharia începe cu o moschee!!! Moscheea trebuie să aibă propriile legi, principii și decrete” (Imamul Choudary)

 

Turcia va construi la București o mare moschee, care , după cum relata recent ziarul turc Daily Sabah ,va fi gata în cca. trei ani.

În schimb, în baza unui acord semnat cu autoritățile române, Turcia va aloca la rândul său un spațiu pentru construcția unei biserici de către România la Istanbul, scrie Agerpres.

Moscheea, care va fi construită pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați, va avea o capacitate de maximum 2.000 de persoane.

Potrivit Daily Sabah, guvernul român a aprobat concesionarea suprafeței necesare pentru ridicarea acesteia pe o perioadă de 49 de ani, iar fondurile vor fi asigurate de statul turc, care va acoperi costurile estimate a ajunge la 3 milioane euro.

„Sprijinul financiar al Turciei este nepreţuit şi facem un apel către ambasadele islamice să susţină activităţile derulate de Muftiatul Cultului Musulman.

România este un spaţiu al păcii, iar musulmanii din România sunt buni cetăţeni români şi europeni”, a declarat muftiul cultului musulman din România”, Iusuf Murat.
Cu ce plan vine acest muftiu? Ce fel de clădire vrea să construiască? În urmă cu un an, el a ieșit la rampă cu niște declarații bombastice: „Vom face cea mai mare moschee din Europa, un centru cultural.”

Asta vor ei cu adevărat? Dacă propun o astfel de clădire, cu siguranță că autoritățiile bucureștene și populația se vor opune.
Fără îndoială, nu trebuie să ne speriem de această clădire, dar nici nu trebuie să-i dăm toată atenția și să uităm de alte clădiri și activități care există deja în București.

Bineînțeles, un astfel de proiect nu trebuie acceptat fiindcă nu e necesar pentru nevoile reale ale cultului musulman din România.

În București există deja mai multe  clădiri folosite ca moschei.

Prima moschee din Bucureşti a fost construită de Carol I cu ocazia „Expoziţiei jubiliare din 1906″, la 25 de ani de la proclamarea Regatului României şi urma să deservească minoritatea turco-tătară din Bucureşti. Aceasta a fost mutată din Parcul Carol lângă Cimitirul Bellu în 1960 şi are o capacitate de 250 de credincioşi.

Prima moschee din Bucureşti construită după 1989 este Ar Rahman din Crângaşi, iar conform imamului Ahmed Mazhar Nakechbandi, preşedintele Centrului Cultural Islamic Semiluna, aceasta a fost inaugurată în 1995, construcţia fiind terminată în 2002.

Ahmed Mazhar Nakechbandi a precizat că moscheea a fost construită pentru a acoperi nevoile numărului mare de musulmani veniţi în România după 1989, dar în acelaşi timp spune că primele planuri pentru moschee au fost făcute în 1992.

Au apărut primele imagini cu mega moscheea care se va construi la Bucureşti, pe Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30 de către Muftiatul Cultului Musulman din România.

Conform RTV se preconizează că lucrările construcţiei  care va avea caracteristicile arhitecturii din era otomană, vor începe în acest an, iar aceasta va include  săli multifuncţionale, un complex cu o librărie, o școală de studiu al Coranului, spații de recreere și de asemenea un centru cultural islamic de elită pentru musulmanii din România și cei veniți în urma cotelor de refugiați cerute de UE, cu săli pentru conferinţe, cantină, terase acoperite şi descoperite, o zonă pentru spălarea rituală, camere pentru cazare şi  un local pentru tineri.

Țara noastră, deși nu este un stat foarte puternic, nu poate să cedeze în fața Turciei, sau a oricărui alt actor internațional.
Credincioșii creştini, trebuie să priviească lucrurile din perspectiva vremurilor menționate de Isus, a vremurilor în care în lume vor fi necazuri, vor fi tensiuni.

Misiunea noastră nu este să ne împotrivim unor lucruri, ci să răspândim Evanghelia, să o demonstrăm prin viața noastră, prin ceea ce facem, să vorbim oamenilor despre adevăratul Mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, despre adevăratul Profet care ne arată calea spre Dumnezeu.

Acest lucru este mai important chiar decât să ne opunem unui proiect sau altul.

Prin urmare, Domnul Isus să ne ajute să-L proclamăm și să-L trăim și în aceste vremuri complicate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imaginile au fost publicate de Fundaţia Diyanet din Turcia (Turkiye Diyanet Vakfi), care susţine activitatea Ministerului turc al Cultelor. 

De ce în Bucureşti?

Alegerea capitalei pentru fondarea acestui centru nu este întâmplătoare, dacă avem în vedere faptul că în Bucureşti s-a dublat aproape numărul de musulmani, în ultimii ani aici ajungând să trăiască aproape 10.000 persoane cu această religie.

Circa jumătate dintre ei sunt cetăţeni străini, veniţi cu afaceri, la studii, prin căsătorii sau cu alte interese. În Dobrogea, unde trăieşte majoritatea comunităţii musulmane (estimată la cca.70.000 persoane), nu există pericolul unor tulburări etnice, venite din interiorul ţării sau din afara ei. La Bucureşti, însă, s-au manifestat deja acţiuni ale unor elemente despre care Serviciile Secrete au cunoştinţă. 

Ceea ce nu ni se spune cu suficientă tărie, este faptul că dincolo de libertatea religioasă, clamată de unii, există și dreptul românilor de a-și conserva tradițiile  şi de a preveni construirea capului de pod în procesul de islamizare a Europei dorit de liderii musulmani, inclusiv de Erdogan, președintele Turciei.

Pentru că, dacă implementarea legii Sharia începe cu o moschee, atunci trebuie să ne alarmăm în faţa extremismului musulman, care proclamă că, în conformitate cu această lege sfântă a islamului şi a predicilor  imamului Anwar al-Awlaki, „proprietatea din mâinile necredincioșilor (a creștinilor – n.n.) nu e a lor de drept, din cauza necredinței lor.”

 Am văzut că potrivit propagandei  Statului islamic (ISIS), dar  şi a unor lideri religioşi musulmani, România este deja pământ islamic (pentru că a fost ocupat cândva de turci) și că de aceea ea trebuie ELIBERATĂ!!!

Iar dacă o moschee, așa cum o spun fără ocol militanţii islamişti, este un cap de pod pentru islamizare, noi, creştinii români, ce ar trebui să facem ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.cunoastelumea.ro/asta-veti-auzi-la-mega-moscheea-din-bucuresti-astazi-se-intampla-in-hamburg/

http://www.b365.ro/o-moschee-cu-capacitate-de-2-000-de-persoane-va-fi-gata-in-trei-ani-la-bucuresti_232189.html