Tratatul cu Ucraina din 3 mai 1997- Una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României
3 mai 1997: Una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României – Tratatul cu Ucraina şi rolul malefic jucat de Silviu Brucan.
Republica Ucraina – stat apărut în 1991 odată cu prăbuşirea URSS – dispunea astfel de un act prin care actuala graniţă îi era recunoscută de statul român.
Bucăţi din marmura trupului ţării s-au desprins, ducând cu ele zidurile Cetăţii Albe şi ale Hotinului, Ţinutul Herţa, sanctuarul de cultură al Cernăuţilor…
În scurt timp, la 14 iulie 1997 a apărut Legea 129, de ratificare a acestui tratat prin care România recunoștea dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești integrate anterior prin forță în fosta Uniune Sovietică.
„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947).
Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”, scria academicianul Florin Constantiniu în prefața volumului Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina, de Tiberiu Tudor, o carte document, scrisă în perioada iulie 1997 – iulie 1999, imediat după semnarea tratatului cu Ucraina.
„La sfârșitul lunii ianuarie 1997 are loc reuniunea de la Dovos, pe teme de politică externă ale țărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni, președintele Emil Constatinescu „își permite să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teritoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește întregul neam românesc”.
Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa românească, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV, nu s-a pronunțat.
La data votării acestui act, preşedintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, preşedinte al României – Emil Constantinescu.
Într-un fragment din carte autorul îl acuză pe Silviu Brucan că a stat în spatele deciziei de a încheia tratatul, fiind cel care i-a convins pe Adrian Severin și Petre Roman să semneze.Nimeni nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, „ideologul”, au acţionat cei doi oameni de stat, Petre Roman şi Adrian Severin.
Iar preşedintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaşte.
Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanții de atunci nu o mai recunosc.
Iar actanţii, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare naţională, Petre Roman şi Adrian Severin, sunt vii. Încă se agită în politica românească.
În Ucraina sunt înregistrați oficial peste 400.000 de cetățeni de etnie română. Aproape 128.000 locuiesc în regiunea Odessa, în Basarabia de Sud.
Când își poate înceta valabilitatea acest tratat ?
Acest document specifică la articolul 27 că: „Prezentul Tratat se încheie pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungește automat pe perioade de câte cinci ani, dacă nici una din părțile contractante nu va încunoștiința în scris cealaltă parte despre intenția de a-l denunța, cu cel puțin un an înaintea expirări perioadei de valabilitate respective”.
Deși fostul președinte Traian Băsescu a criticat vehement Tratatul în fața camerelor televiziunilor, pe parcursul mandatului său a avut de două ori ocazia să îl denunțe, potrivit prevederilor Tratatului, dar nu a făcut-o…
S-a spus că semnarea tratatului ar fi fost una dintre condițiile puse României pentru a fi acceptată în NATO.
Astăzi este cât se poate de clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina. Considerentele aderării României la NATO erau de natură geopolitică, de locul în care România este aşezată în Europa.
Surse:
Ziaristi Online.
FOTOGRAFII INGROZITOARE DIN CHINA .
Citez din articolul Amazing Pictures, Pollution in China:
Octombrie 14, 2009, a 30-a ceremonie de premiere a Fondului memorial W. Eugene Smith a avut loc la Asia Society din orasul New York. Lu Guang de la revista People a Republicii Chineze a castigat premiul de $ 30,000 W. Eugene Smith Grant in cadrul Fotografie Umanista pentru proiectul sau documentar “Poluare in China”
Lu Guang , fotograf independent, a inceput ca fotograf amator in 1980. A lucrat ca muncitor in fabrica, mai apoi si-a deschis propriul studio foto si agentie de publicitate. In August 1993 s-a intors la studii post-universitatre la Academia Arte Centrale si Design din Beijing (Acum e Academia de Arte si Design, Universitatea Tsinghua).
In perioada absolvirii a studiat, calatorit peste tot in tara si si-a sculptat o cariera, a devenit “armasarul neimblanzit” al cercului fotografic din Beijing. Priceput la fotografiile de documentar social, munca sa patrunzatoare, creativa si artistica s-a orientat pe “fenomenele sociale si oamenii ce traiesc la marginea societatii”, a atras atentiile cercului fotografiei nationale si lumii media. Multe din premiile muncii sale s-au concentrat pe probleme sociale precum “goana dupa aur din vest”, “fata cu drogurile”, “groapa cu carbuni”, “satul HIV”, “Marele Canal”, “dezvoltarea liniei ferate Qinghai-Tibet” si asa mai departe.
1. “La granita provinciei Ningxia cu Interiorul Mongoliei am vazut un furnal inalt ce arunca fum auriu acoperind cerul albastru, fasii intinse de vegetatie devenite gropi de deseuri industriale; mirosuri nocive de nesuportat ce au facut oamenii sa tuseasca; resturile operatiunilor industriale curgeau in Raul Galben….”
– Lu Guang
2. Resturi chimice din cantonul industrial chimic Jiangsu Taixing aruncate pe malul raului Yangtze. Mai 15, 2009.
3. Fan Jai Zhuang din orasul Anyang, provincia Henan , doar un zid separa acest sat de furnalele otelariilor. Satenii locuiesc in acest mediu greu poluat unde satul este sub o ploaie de metal in fiecare zi. Martie 24, 2008.
4. Resturi industriale ale Zhejiang Xiaoshan Industrial District varsate in Riul Qiantang. Aprilie 24, 2009
5. Resturile fabricilor de otel si fier Henan Anyang varsate in Riul Anyang . Martie 25, 2008
6. Guiyu, provincia Guangdong, riuri si rezervoare au fost contaminate, sateanul se spala intr-un lac grav poluat. Noiembrie 25, 2005
7. Tevile inalte arunca fum si praf in districtul industrial Shizuishan din provincia Ningxia. Rezidentii si-au luat masuri preventive impotriva prafului ce cade din cer cand ies afara. Aprilie 22, 2006
8. Pe coasta Marii Galbene, numeroase tevi de scurgere ingropate in plaja si care se extind departe in mare. Aprilie 28, 2008.
9. In Ma’anshan, provincia Anhui, pe marginea riului Yangtze exista multe fabrici de selectie de fier si centre de procesare de plastic. Mari cantitati de resturi sunt aruncate in riul Yangtze, Iunie 18, 2009.
10. In Mongolia interioara erau 2 “dragoni negri” de la Fabrica de Energie Lasengmiao ce acopereau satele invecinate. Iulie 26, 2005
11. Fabrica Changshu de tratament al reziduurilor din industria chimica cu Fluor din provincia Jiangsu era responsabila pentru colectarea si procesarea deseurilor industriale. Totusi nu a facut asta, teava de scurgere a fost extinsa 1500 metri sub raul Yangtze si a desertat reziduurile acolo. 2009 Iunie 11
12. Solul riului Yangtze, poluat de Anhui Province Ma’anshan Chemical Industrial District . Iunie 26, 2009
13. Cantitati mari ale apelor uzate s-au scurs din districtul industrial Lasengmiao din Mongolia Interioara in Riul Galben in fiecare zi. Iulie 26, 2005
14. O cantitate mare de apa chimica aruncata in riul Yangtze de catre Zhenjiang Titanium mill in fiecare zi. La mai putin de 1000 metri mai la vale este departamentul apelor de unde orasul Danyang isi colecteaza apa potabila. Iunie 10, 2009
15. In orasul Haimen, provincia Jiangsu, fabrica de tratament al reziduurilor Chemical Industrial District a aruncat reziduurile in riul Yangtze. Iunie 5, 2009
16. Fabrica de fier si otel Tianjin din Hebei provincia Shexian polueaza foarte mult. Afacerea companiei este in crestere afectand serios vietile locuitorilor zonei. Martie 18, 2008.
17. Longmen, orasul Hanchen, provincia Shaanxi dezvoltat industrial la scara mare are un grad mare de poluare. Aprilie 8, 2008
18. Exista peste 100 fabrici chimice in districtul industrial al provinciei Jiangsu. Unii arunca deseuri in ocean; deseuri grav contaminate sunt stocate in 5 “piscine temporare”. In timpul celor 2 valuri mari din fiecare luna deseurile ajung in ocean, in valuri. Iunie 20, 2008
19. Districtul industrial chimic Hu Ko din provincia Jiangxi e situat linga riul Yangtze. Fabrica chimica otravesc malul riului Yangtze ca sa mareasca spatiul fabricii fara autorizare.
20. Cihu Chemical Industry District, Anhui Province a construit o teava subterana ca sa scape de deseuri in riul Yangtze. Deseurile sunt uneori de culoare neagra, gri, rosu aprins sau galben, stiind deja ca in functie de fabricile chimice culoarea poate fi diferita.
21. Provincia Shanxi este cea mai poluata zona din China. Este deasemenea provincia cu cele mai multe defecte la nou nascuti. Acest fermier iubitor a adoptat 17 copii cu dezabilitati. April 15, 2009
“In unele zone din China vietile oamenilor au fost puse in pericol de poluarea mediului. Rezidenti bolnavi de tot felul de boli obscure, satele canceroase, cresterea numarului copiilor cu malformatii, acestea au fost rezultatele sacrificarii mediului si cautarea oarba a castigului economic.”
– Lu Guang
22. Cioban batran linga riul Galben nu poate suferi mirosul. April 23, 2006
23.Un copil de 15 ani din Tianshui, provincia Gansu a renuntat la scoala dupa clasa a 2-a si si-a urmat parintii in districtul industrial Heilonggui. Castiga 16 yeni pe zi. April 8, 2005
24. Provincia Mongolia interioara districtul industrial Heilonggui, cuplul care lucra la Plaster Kiln si de abia s-a intors acasa. Martie 22, 2007
25. Sateni din satul Kang in Linfen City, provincia Shanxi – datorita consumarii de apa poluata pe termen lung de reziduuri industriale exista 50 de oameni care au cancer si tromboza cerebrala. Wang Baosheng in virsta de 64 de ani s-a imbolnavit din 2003, are o rana deschisa pe spate si nu se poate da jos din pat si sta cu fata in jos pe marginea patului in fiecare zi. Iulie 10, 2005
26. Oamenii se imbolnavesc respirand praful nociv dupa lucrul timp de 1-2 ani. Majoritatea migrantilor vin din zone sarace. April 10, 2005
27. Satul Zhangqiao linga riul Hong in Wugang City, Provincia Henan, o femeie de 45 de ani Sun Xiaojun nu poate sa isi miste picioarele si mainile de 4 ani. Numeroasele tratamente din spitale nu au avut efect. April 7, 2009
28. Satul Zhaozhuang linga riul Hong in orasul Wugang, provincia Henan, in virsta de 66 ani, Zhao Bingkun sufera de cancer esofagian din 2004, dupa a doua operatie tratamentele costa deja peste 200.000 yuan. Este in ultimul stadiu al bolii, are febra in fiecare zi asteptand moartea. April 7, 2009
29. Satul Zhaozhuang linga riul Hong in Wugang City, provincia Henan, sotia lui Gao Wanshun a murit de cancer. Acum traieste in saracie. Aprilie 3, 2009
30. Orasul Linfen in provincia Shanxi este o zona poluata grav. Fermierii sunt plini de cenusa de carbune dupa lucrul timp de 2 ore in lanurile de porumb. Septembrie 24, 2007
31. Un muncitor la fabrica de sare din Lianyungang, provincia Jiangsu declara suparat, “cand vantul bate inspre partea noastra mirosul ingrozitor de la fabricile chimice este de nesuportat. Este si mai mult gaz toxic pe timp de noapte.” Iulie 19, 2008
32. Oameni din Fanjiazhuang sunt gata sa depuna o plangere plina cu amprentele lor pentru a primi compensatii pentru stricaciunile cauzate de poluare. Martie 19, 2008
33. In provincia Shanxi exista multe case de ajutor pentru copii pentru a ajuta copii abandonati de parintii lor. Aprilie 14, 2009
34. Satul Liujiawan linga riul Hong in Wugang City, provincia Henan,in noiembrie 2008 Yang Xiao in varsta de 13 ani a fost bolnava de o boala ciudata. A fost salvata de donatiile satenilor. Cand bunica ei l-a vazut pe seful satului venind in vizita a ingenunchiat tinand mina fiicei sale. Aprilie 19, 2009
35. Cel mai in virsta copil, de 9 ani, nu merge la scoala. Cel mai tanar este mai mic de 2 ani. Traiesc in zone sever poluate. Mainile si fetele lor sunt mereu murdare. Aprilie 10, 2005
36. Satul Mazhuang linga riul Hong, orasul Wugang, provincia Henan, Ma Haipeng in virsta de 58 ani sufera de cancer stomacal din 2006 si nu poate munci pe camp. Trebuie sa ia medicamente in fiecare zi altfel are dureri foarte mari. Aprilie 6, 2009
37. In fiecare an multi copii cu deficiente din provincia Shanxi sunt abandonati. Kong Zhenlan din orasul Qi care traia din reciclarea gunoaielor a adoptat 25 de copii abandonati. Aprilie 14, 2009.
38. Satul Xuanwei in provincia Yunnan este un sat al oamenilor bolnavi de cancer. In fiecare an mai mult de 20 de persoane mor de cancer. Studentul de 11 ani Xu Li sufera de cancer osos. Mai 8, 2007
39. In satul Shexian, provincia Hebei, pacientii existenti de cancer sunt in numar de mai mult de 50 si mai mult de 20 de pacienti mor in fiecare an. Martie 18, 2008
40. Satul Zhangyuzhuan linga riul Hong in distrinctul Xiping, provincia Henan, Zhu Xiaoyan in virsta de 22 de ani a avut o tumoare in stomac in 2007. A murit in urma unor tratamente in spital in luna Iulie 2008. Fetita ei de 4 ani a venit cu bunicul la mormant. Aprilie 2009.
Originalul articolului: Fengniao
ssacsiv.wordpress.com