CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RĂZBOIUL RECE SI MARILE SALE BĂTĂLII

 

 

 

 

 

 

BĂTĂLIILE DIN PERIOADA RĂZBOIULUI RECE

 

La începutul anului 1947, Marea Britanie, Franţa şi SUA doreau să ajungă la un acord cu Uniunea Sovietică privind refacerea şi dezvoltarea economică a Germaniei. Fostul stat nazist era împărţit în zone de ocupaţie şi principalii învingători ai celui de-al Doilea Război Mondial nu aveau o viziune comună privind viitorul Germaniei.

În iunie 1947, Statele Unite au adoptat Planul Marchall, ce a prezentat un angajament de asistenţă economică pentru statele ce au fost distruse în război.

Conducătorul statului sovietic Iosif Stalin a primit Planul Marchall ca o tentativă a ţărilor occindetale de a limita influenţa politică a statului sovietic în Europa de Est, şi a ordonat conducerii sovietice să înceapă elaborarea unui contraplan celui american, sub numele de Planul Moltov, care prevedea ca statele din Europa Centrală şi Est să formeze un nou sistem economic socialist postbelic.

Guvernele statelor din Europa de Vest susţinute de SUA au încheiat un acord cu privire la fuziunea zonelor vest-germane într-un sistem administrativ federal, totodată se începe procesul de reindustrializare şi reconstrucţie a economiei Germaniei, inclusiv prin introducerea monedei noi – marca germană.

Ca răspuns, guvernul sovietic, la 24 iunie 1948 ordonă tupelor sale să începă blocada Berlinului de Vest. Autorităţile sovietice nu permiteau trecerea în Berlin a produselor alimentare, a materiei prime şi a materialelor de construcţie. Forţele militare americane împreună cu cele engleze au organizat un pod aerian prin care se transportau produse alimentare şi materie primă.

Serviciile speciale sovietice au încercat prin intermediul partidelor de stânga germane să deturneze alegerile ce se efectau în Berlinul de Vest, dar la secţiile de votare s-au prezentat 86% de alegători, partidele pro-sovietice au pierdut.

 

 

 

 

 

 

Berlin

 

 

 

 

 

 

La începutul anului 1948 a devenit clar că blocada Berlinului de Vest nu a avut efectul ce a fost aşteptat de către conducerea sovietică, autoritatea SUA ca protectoare a democraţiei a crescut, iar statul sovietic tot mai mult începea să fie privit ca un stat agresor.

În asemenea condiţii Iosif Stalin este nevoit să ordone oprirea blocadei Berlinului de Vest, care a prezentat o primă victorie în Războiul Rece a statelor democratice faţă de cel sovietic.

În această perioadă, pentru prima dată începe să fie folosit termenul de Războiul Rece de către diferiţi politologi din Occident.

Criza din Berlin i-a stimulat pe conducătorii ţărilor democratice să formeze un bloc militar de apărare faţă de expansiunea regimurilor totalitare.

La 4 aprilie 1949 şefii misiunilor diplomatice din S.U.A., Marea Britanie, Franţa, Italia, Olanda, Islanda, Portugalia, Danemarca și Luxeburg semnează la Washington un tratat ce va purta denumirea de Tratatul Atlanticului de Nord.

O altă confruntare militară în Războiul Rece a fost Războiul din Coreea, ce a debutat la 25 iunie 1950. Conflictul a prezentat un război dintre Republica Coreea (Coreea de Sud) susţinută de către S.U.A., Marea Britanie şi Republica Populară Democratică Coreeană (Coreea de Nord) susţinută de către China şi URSS.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în Coreea de Nord se aflau trupe sovietice, iar în Coreea de Sud se aflau forţe militare americane. În zona de ocupaţie sovietică a fost formată de către serviciile speciale sovietice Republica Populară Democratică Coreeană, având un regim comunist autoritar după modelul celui stalenist, iar ca conducător fiind Kim Ir-Sen.

În Coreea de Sud forţele pro-democratice au învins şi nu doreau ca în Coreea să fie instalat un regim comunist stalinist autoritar. După mai multe tratative privind unificarea ţării, conducerea comunistă a Coreei de Nord ia decizia de a unifica naţiunea prin război.

La 25 iunie Coreea de Nord a invandat Coreea de Sud începând o ofensivă masivă având în dotare armament şi tehnică militară sovietică. Armata Coreei de Nord a ocupat capitala Coreei de Sud, Seul.

Forţele militare americane şi ale Naţiunilor Unite au intervenit în apărarea Republicii Coreea. Preşedintele SUA la numit pe generalul Douglas Mac Arthur comandatul trupelor americane din Coreea.

Generalul Mac Arthur i-a hotărârea să efectueze un atac masiv de pe mare datorită faptului că armata americană despunea de superioritate în flota militară şi în aviaţie. După un bombardament masiv a aviaţiei, unităţile americane au debarcat în spatele linei de apărare a armatei Nord Coreene, efectuând un atac din spate.

Consilierii sovietici militari îi recomandau lui Kim Ir-Sen să retragă trupele sale din Coreea de Sud cu cedarea Seulului, la care conductorul Coreei comuniste a respins această propunere categoric, ca rezultat armata Coreei de Nord a fost distrusă, iar acţiunile militare au trecut pe teritoriul Coreei comuniste.

Republica Populară Coreeană era în pragul unei catastrofe și în ajutor a intervenit armata populară a Chinei, formând două grupuri de armată cu un număr de 200000 şi 500.000 de soldaţi, care au început o ofensivă masivă cu recucerirea Seulului. Generalul Mac Arthur a ordonat ca să fie bombardate bazele militare a armatei Chineze din Manciuria.

În 1951 se stabileşte linia frontului şi se inițiază tratative de încetare a focului care se demarau cu întreruperi şi efectuarea unor operaţiuni militare cu caracter tactic.

Un eveniment de cotitură în încheierea tratativelor de pace, a constituit moartea în 1953 a conducătorului sovietic Iosif Stalin, ce a dus la cedări din ambele părţi şi la închierea unei înţelegeri privind încetarea focului.

Linia de demarcare între cele două state Coreene a devenit pararela 38. În războiul din Coreea au murit 1,5 milioane de nord-coreeni, 1,3 milioane de sud-coreeni, 900000 de chinezi și 34 000 de soldaţi americani.

Acest război a dus la dezmembrarea poporul coreean în două state ce se află într-o stare de război până în zilele noastre. O altă confruntare de proporţie a avut loc în 1962 în Marea Caraibelor, numită criza rachetelor din Cuba.

După venirea la putere în Cuba a partidelor de stânga în frunte cu Fidel Castro, conducerea sovietică a considerat că a venit timpul favorabil de a da un răspuns acţiunilor americane de amplasare a bazelor militare la hotar cu Uniunia Sovietică şi i-a hotărârea de a instala pe insula Cuba rachete de rază medie cu focoase nucleare.

La 14 septembrie 1962 serviciile de spionaj americane au descoperit pe insula Cuba baze militare sovietice unde se efectuau lucrări privind instalarea rachetelor SS-4 care purtau focoase termonucleare şi dispuneau de o rază de atac de 2000 kilometri.

Cuba

Preşedintele SUA, John F. Kennedy, în regim de urgență, a convocat Comitetul Executiv (ExCom) format din consilieri militari, diplomaţi, jurişti și politicieni. Au fost înaintate două propuneri, dintre care prima viza efectuarea unui atac de către aviaţia americană şi distrugerea bazelor militare sovietice, iar cea de-a doua prevedea începerea blocadei Cubei cu înnaitarea unui ultimatum conducerii sovietice. Preşedintele Kennedy s-a pronunțat pentru cea de-a doua propunere.

La principale canale de televiziune au fost întrerupte emisiunile şi s-a anuţat că va avea loc o declaraţie a preşedintelui SUA. Într-un discurs televizat preşedintele american a anuţat că pe insula Cuba militarii sovietici duc lucrări de instalare a rachetelor cu focoase nucleare ce prezintă un pericol pentru SUA şi a anuţat începerea blocadei maritime a Cubei. Totodată, Kennedy a avertizat conducerea sovietică: orice stat ce va fi atacat de pe insula Cuba va fi calificat drept atac la Statele Unite.

Ultimatumul înaintat de către Kennedy a pus ambele tabere în pragul unui război nuclear ce putea avea urmări tragice pentru întreaga omenire. Conducerea sovietică a fost luată prin suprindere, iar conductorul statului sovietic, Nikita Hruşciov, s-a pomenit într-un impas.

Preşedintele SUA, în asemenea condinţii, a dat dovadă de măiestrie diplomatică. El i-a propus conducătorului sovietic o înţelegere de compromis: sovieticii retrag de pe insula din Caraibe armamentul nuclear, iar americanii retrag rachetele cu încărcătură nucleară din Turcia. Această propunere a fost acceptată de conducerea sovietică. După încheierea conflictului, ambele părţi depuneau eforturi considerabile să prezinte înţelegerea dată că o victorie.

Vietnam

Un alt conflict militar de proporţii ce s-a născut în urma Războiului Rece a fost războiul din Vietnam. Până la cel de-al Doilea Război Mondial, teritoriul de azi al Vietnamului, al Laosului și al Cambodgiei prezenta un teritoriu unit sub denumirea de Indochina, fiind o colonie a Franţei.

Odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în Vietnam începe mişcarea de eliberare naţională, în urma căreia autorităţile franceze sunt nevoite, în 1954, să se  retragă.

Însă conducerea franceză, înainte de a evacua administraţia, i-a hotărârea de a provoca un război civil. Fosta provincie  a fost divizată în Vietnamul de Sud, unde erau populare partidele de dreapta, formîndu-se Republica Vietnam cu capitala Saigon şi Vietnamul de Nord unde se afla la putere partidul comunist în frunte cu Ho Chi Minh, care au format Republica Populară Democrată Vietnam cu capitala Hanoi şi care doreau să unifice întreaga ţară sub o conducere comunistă.

În Vietnamul de Sud  în fruntea statului a venit preşedintele Ngo Dinh Diem, care a stabilit o dictatură autoritară  şi tototată a început o înflorire a corupţiei. Autorităţile din Republica Vietnam erau susţinute de către SUA, care nu doreau ca în zona Oceanului Pacific să se formeze regimuri comuniste.

Americanii susţineau la început economic și financiar regimul de la Saigon, dar în această perioadă, în Vietnamul de Sud, s-au unit partidele cu caracter naţionalist şi cu caracter comunist, ce purtau denumirea de Viet Cong care au început să formeze detaşamente militare de gherilă, fiind susţinute de către forţele militare a Vietnamului de Nord.

Autorităţile americane au început masiv să asigure armata Vietnamului de Sud cu armament şi munţii, după care au venit instructori militari americani și încep bombardamentele masive a aviaţiei americane a Vietnamului de Nord.

Dintre forţele terestre ale Armatei Americane, la început s-au implicat trupele speciale, precum aşa numitele ”berete verzi”, după care tot mai multe unităţi ale armatei regulate erau nevoite să se implice.

Generalii americani doreau într-o bătălie generală să distrugă armata Vietnamului de Nord. Statul Sovietic a acordat Vietnamului comunist un ajutor militar masiv, ceea ce i-a permis trupelor vietnameze să reziste atacurilor aviaţei americane şi totodată, să refacă unităţile militare ce erau distruse în luptele cu armata americană  şi sud-vietnameză.

Totodată, acest război prezenta pentru americani un bun poligon pentru testarea noilor invenţii militare. Orice nouă armă ce urma să fie în dotarea armatei americane, trebuia să treacă un examen în Vietnam. Anume în acest conflict militar, pe larg a fost folosit computerul. În perioada dată este inventat și internetul.    

Cele mai crâncene lupte au avut loc în anul 1968, când comandamentul armatei Vietnamului de Nord i-a hotărîrea de a se implica într-o bătălie generală cu forţele militare a Vietnamului de Sud şi cu unităţile militare ale SUA ce luptau în Vietnam.

La începutul anului 1968 armata populară a Vietnamului de Nord atacă şi asediază baza militară americană Khe Sanh. Conducerea Pentagonului a fost categoric împotrivă ca trupele  americane să fie retrase din baza dată, deoarece acest eveniment putea fi privit ca o înfrângere  nu doar de catre duşmanii SUA, dar şi de societatea civilă americană care tot mai mult critca acest război.

În bătălia pentru baza Khe Sanh, armata americană a folosit cel mai performant armament de care dispunea. Canalele de televiziune americane prezentau în direct reportaje despre mersul acţiunilor militare. 

Armata vietnameză a început să sape un sistem de tuneluri ce puteau permite pătrunderea soldaţilor vietnamezi în bază.

Bombardierele americane strategice B-52 au coborât la o înălţime joasă, bombardând masiv sistemul de tuneluri în care se aflau soldaţii vietnamezi. Această acţiune a prezentat momentul de cotitură în lupta pentru această bază militară americană.

Conducerea militară a armatei Vietnamului de Nord este nevoită să ordone retragerea trupelor. În acelaşi timp, detaşamentele de gherilă a Viet Cong-ului şi unităţile speciale ale Armatei Populare Vietnameze încep ”operaţiunea (Ofensiva) Tet”, ce prevedea ocuparea clădirilor administrative din Vietnamul de Sud  înainte de intervenția trupelor americane şi proclamarea unui guvern al unităţii naţionale.

Dar armata sud-vietnameză a rezistat atacurilor organizate, totodată, unităţile americane au acţionat rapid şi mobil, distrugând centrele de comandă a armatei nord-vietnameze, după care cu armata Vietnamului de Sud au trecut în contraofensivă, distrugând unităţile de elită ale Armatei Vietnamului de Nord.

Ambele operaţiuni s-au încheiat cu victoria trupelor americane, dar în SUA tot mai mult creşte nemulţumirea faţă de acest război. Societatea civilă americană cerea ca soldaţii americani să fie evacuaţi din Vietnam. 

Odată cu venirea în Casa Albă a preşedintelui Richard Nixon, începe retragerea lentă a trupelor americane, deoarece  trupele Vietnamului de Nord în urma Ofensivei Tet a avut mari pierderi şi la momentul dat nu prezenta pericol pentru Armata Republicii Vietnam.

În urma retragerii trupelor americane şi scăderea ajutorului economic se începe o criză economică, care a dus la creşterea nemulţumirii în rândul populaţiei  Vietnamului de Sud. Serviciile speciale nord-vietnameze încep să organizeze manifestaţii de nesupunere civică, făcând apel la susținerea din partea trupelor Vietnamului comunist.

Apogeul acestei mişcării a fost luarea cu asalt la 30 aprilie 1975 a capitalei Vietnamului de Sud, Saigon, de către trupele Armatei Populare Vietnameze, ceea ce a marcat sfârşitul războiului.

În 1976 conducerea Republicii Populare Vietnam anunţă unificarea Vietnamului şi formarea Republicii Socialiste Vietnam.  În urma acestui război și-au pierdut viața 48 mii de soldaţi americani și mai mult de un milion de vietnamezi. După încheierea acestui război, conducerea SUA a adoptat o hotărîre de a reforma Armata Americană din una de recruţi, în una profesionista.

Afganistan

 

Ultima confruntare militară dintre Occident şi Uniunea Sovietică a avut loc în Afganistan.        

La începutul anului 1979 în Afganistan au loc un şir de lovituri de stat, în urma cărora la putere vine preşedintele Amin.

Serviciile speciale sovietice tot mai mult se implicau în confruntarea politică internă din Afganistan. Conducerea de la Kremlin avea suspiciuni în legătură cu dorinţa preşedintelui Amin de a încheia o alianţă cu americanii.

Conducerea KGB-ului ia hotărârea să fie organizată în capitala Afganistanului, Cabul, o lovitură de stat de către unităţile speciale ale KGB-ului şi ale armatei sovietice.

În seara zilei de 25 decembrie 1979, este luat cu asalt palatul preşedintelui Afganistanului Amin. În același timp, sunt ocupate clădirile administrative din Cabul și în capitala Afganistanului a intrat divizia de paraşutişti din Pskov şi Vitebsk, care au ocupat întreg oraşul.

Conducerea sovietică era convinsă că acţiunile militare vor ţine  câteva luni, după care forţele militare vor fi retrase. Dar intervenţia trupelor sovietice a trezit o nemulţumire generală nu numai în Afganistan, dar şi în întreaga lume musulmană.

Principalele curente religioase musulmane – cel sunit şi şiit, care permanent se află într-o confruntare, s-au unit împotriva trupelor sovietice.

 Statele din Europa Occindetală şi SUA au condamnat intervenţia militară sovietică. Serviciile speciale americane au primit invanzia sovietică din Afganistan, drept o şansă de a lua o revanşă pentru înfrâgerea din războiul din Vietnam.

Conducerea Statelor Unite a acordat  opoziţiei unite islamice ajutor militar, financiar și propagandistic. O parte din statele musulmane, precum Pakistan, Arabia Saudită și Iranul, de asemenea s-au implicat în acest conflict, acordând ajutor grupărilor militare ce luptau contra trupelor sovietice.

În același timp, statul sovietic primeşte o lovitură economică. SUA, împreună cu statele din OPEC, scad preţurile la petrol pe piaţa mondială, care mai târziu va avea urmări grave pentru economia sovietică.

În Pakistan au fost organizate baze de pregătire a detaşamentelor musulmane ce luptau contra trupelor sovietice. O operaţiune militară ce urma să dureze timp de trei luni, s-a transformat într-un război îndelungat, unde în condiţii geografice de munte, principala forţă nu o reprezentau unităţile blindate, dar trupele cu destinaţie specială.

Unităţile militare sovietice erau nevoite să poarte un  război de gherilă cu detaşamentele afgane care aveau mari pierderi umane, dar  se completau la bazele de pregătire din Pakistan. Conducerea sovietică se afla înr-un impas neavând un plan real de soluţionare a acestui conflict.

Comandamentul Armatei Sovietice înainta propuneri ca trupele afgane a regimului prosovietic de la Cabul să fie înarmate şi instruite la cel mai înalt nivel, după care trupele sovietice să fie retrase.

Se încep un şir de operaţiuni speciale ale armatei sovietice, ce aveau ca scop distrugerea detaşamentelor de elită a opoziţiei unite, totodată, serviciile speciale sovietice au provocat diverse conflicte între liderii opoziţiei afgane dorind s-o dezbine. 

La începutul anului 1987 problema războiului din Afganistan devine tot mai mult discutată în societatea sovietică, datorită începutului unor procese de restructurare a statului sovietic. În armata sovietică ostaşii erau recrutaţi. Decesul a unui mare număr de tineri, într-un război care nu avea nimic cu apărarea patriei, trezea o mare nemulţumire şi o cerinţă tot mai mare ca armata sovietică să fie retrasă.

În acelaşi timp, în statul sovietic, se începe o gravă criză economică ce nu mai permitea continuarea războiului.

 

 

Gorbaciov

Noua conducere sovietică, în frunte cu M. S. Gorbaciov, i-a decizia de a retrage trupele. La 15 mai 1988, oficial, începe evacuarea trupelor sovietice din Afganistan, care sfârșește la 15 februarie 1989.

Ultimul militar sovietic care a trecut hotarul dintre Afganistan şi Uniunea Sovietică, a fost generalul Gromov – ultimul comandant a trupelor sovietice din Afganistan.

În războiul din Afganistan și-au pierdut viața 14 mii de ostaşi sovietici și  50 mii au fost răniţi. Au fost doborâte 109 de avioane, 322 de elicoptere, distruse 147 de tancuri, 1314 maşini blindate, 432 de tunuri, 11370 de automobile.

În războiul din Afganistan au participat 572 de mii de militari, dintre care 60 mii de ofiţeri şi 100000 ostaşi a trupelor speciale. Kremlinul a investit în acest război 70 miliarde de dolari. Înfrângerea sovietică din acest război a prezentat un exemplu de putrezire a sistemului sovietic – un catalizator care va duce la destrămarea URSS.

Conflictul militar din Afganistan a prezentat o ultimă confruntare a Războiului Rece.

La 3 decembrie 1989, conducătorul statului sovietic M. S. Gorbaciov şi a SUA George H. W. Bush, au declarat la summitul din Malta, Războiul Rece încheiat.   

 

Sergiu Munteanu, cercetător științific, Centrul de Cultură şi Istorie Militară

http://istoriamilitara.org/

01/10/2016 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un analist rus spune adevarul: “Uniunea Sovietică a ANEXAT la 28 iunie 1940 Basarabia, parte a teritoriului ROMANIEI”

“Uniunea Sovietică a recunoscut anterior că Basarabia aparținea României și că întotdeauna a dorit să o ocupe. Totuși, termenul de ocupație nu este adecvat.

 Este mai degrabă o anexare a unei părți din teritoriul României de atunci, în baza memorandumului secret al Pactului Molotov–Ribbentrop.

 Este un act tragic din istoria secolului XX, iar rana este foarte adâncă.”

Declarația aparține analistului rus Leonid Mlecin,  în cadrul unei emisiuni de la “Echo Moskvî“.

“E grea istoria penru acest teritoriu (Basarabia – n. red.). După anexare, când a început colectivizarea forțată, ostașii sovietici nu mai găseau nici măcar mâncare când treceau pe acolo. A urmat o foamete strașnică. Se mâncau unii pe alții. Mi s-a explicat o istorie când soția își mânca soțul împreună cu fiica și ruga soldații sovietici să nu le ia cadavrul ca să este al lor”, mai susține analistul rus.

“Atunci, conducerea Moldovei era fricoasă și se temea să se adreseze după ajutor. Stalin nici măcar nu a dorit să primească delegația din Moldova când a venit să ceară ajutor.

Sunt acțunile lui Stalin care ne-a certat cu jumătate de Europa și inclusiv pe noi unii cu alții”, a mai adăugat analistul rus Leonid Mlecin.

“E grea istoria pentru Basarabia… După anexare, când a început colectivizarea forțată, ostașii sovietici nu mai găseau nici măcar mâncare când treceau pe acolo.”

Continuare si Video…..

Click pe linkul de jos pentru accesare text integral  si video:

http://rutube.ru/tracks/3374716.html?v=10de32acc9fc26a8c55954a35475b3f9

Si.. un anunt al noii puteri instalate de sovietici in Romania in 1945.

Se dadea basarabenilor si bucovinenilor refugiati din fata „glorioaselor armate sovietice eliberatoare”, un ultim termen sa se intoarca in „patria socialismului victorios” – URSS, raiul muncitorilor si taranilor  condusi de marele Stalin.

25/12/2012 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

DIN LUMEA ARHIVELOR SECRETE SOVIETICE:”DECAT SOLDAT LA STALIN MAI BINE FUGAR !”

 

 

Istoria dezvaluita (continuare) : DECAT SOLDAT LA STALIN MAI BINE FUGAR ! – ÎN LUMEA DOCUMENTELOR SECRETE

 

Către începutul anului 1944, situaţia de pe frontul de Est  se schimbase radical în favoarea ruşilor. Rolul hotărîtor în această schimbare l-au avut victoriile de la Stalingrad şi Kursk. Operaţiile militare s-au apropiat şi au inceput să se desfăşoare pe teritoriul Basarabiei.

În multe cazuri, cadavrele ostaşilor căzuţi pe cîmpul de luptă din armata adversă erau adunate de sovietici şi erau arse, iar în cel mai bun caz-săpată o groapă mare şi aruncaţi toţi la grămadă ca pe nişte vite. Soldaţii şi ofiţerii capturaţi prizonieri erau maltrataţi, batjocoriţi, ”judecaţi” şi în cazul cel mai bun erau trimişi la munci forţate în Siberia sau Altai, iar în cazul cel mai rău – împuşcaţi.

În unul din materialele mele documentare ”Comportamentul ocupanţilor sovietici” scriam despre marile  fărădelegi  comise de sovietici pe teritoriul Basarabiei (şi nu numai-Al.M). Cînd mersul celui de-al doilea război mondial era la apogeu, comandamentul sovietic a început să aplice o metodă mai „clasică imperială rusească” şi pe prima şi a doua linie erau aruncaţi soldaţi de alte naţionalităţi-ucraineni, beloruşi, moldoveni, gruzini, ciuvaşi, cazaci etc. Anume pentru a alimenta aceste poziţii era nevoie permanent de ”carne de tun”.

Majoritatea basarabenilor s-au convins şi au avut nefericirea săi vadă ce prezintă ruşii ocupanţi în 1940-1941. Probabil că anume acest lucru a fost de ajuns, ca părinţii şi băieţii lor de vîrsta cătăniei să  se eschiveze de la mobilizarea sovietică. Ura şi setea de răzbunare a românilor basarabeni faţă de ocupanţii sovietici a transformat eschivarea de la armata sovietică într-o acţiune de mari proporţii. Un document sovietic strict secret de o maximă orientare propagandistică, confirmă cele relatate anterior.

Să-l urmărim (traducerea autorului):

 

STRICT  SECRET
CC al PCU(b) – Secţia de organizare şi instructaj Tov. Şamberg 15 august 1944 I N F O R M A Ţ I E privind rezultatele mobilizării în Armata roşie  a celor supuşi serviciului militar de pe teritoriile eliberate ale RSSM şi faptele de dezertare
După eliberarea raioanelor RSSM (ca să vezi, ei se consideră eliberatori-Al.M) de sub ocupaţia româno-germană, de către organele puterii sovietice, organizaţiile de partid şi Comisariatul militar al RSSM a fost efectuat un lucru enorm pentru organizarea evidenţei militare şi chemarea supuşilor militari din rezervă în Armata roşie şi la muncă.

Comisariatele militare raionale din raioanele eliberate ale RSSM au finalizat evidenţa supuşilor militari din rezervă către 15 aprilie 1944. La evidenţă, conform listelor, au fost luate 164457 persoane supuşi militari din rezervă şi 6998 persoane recruţi născuţi în anul 1927. Acest lucru preliminar a dat posibilitate comisiilor de recrutare să efectueze cu succes mobilizarea.

În rezultatul mobilizării au fost înrolaţi în armată 112073 persoane, din ei:             Potriviţi pentru serviciul militar – 103285 persoane

  Potriviţi pentru serviciul auxiliar – 8773 persoane

  Potriviţi pentru muncă fizică – 15 persoane

În perioada efectuării mobilizării au avut loc cazuri de eschivare de la mobilizare. În raionul Vertiujeni nu s-au prezentat 4 persoane, din ei au dezertat din raion 3 persoane.

În raionul Soroca a avut loc un caz de vătămare corporală – fiind supus militar  Purice, anul naşterii 1921, în scopul eschivării de la serviciul în Armata roşie, şi-a făcut o injecţie în picior, introducînd o soluţie care a provocat inflamarea piciorului.

În raionul Otaci supuşii militari de la două sovete săteşti (Cricicani şi Gorodişte) timp de două zile nu s-au prezentat la centrul de recrutare. S-a stabilit, că  neprezentarea a fost cauzată de  activitatea unor elemente duşmănoase, care răspîndeau zvonuri, că în zilele apropiate se va întoarce armata română.

Din cei patru conducători ai acestui grup 2 au fost arestaţi iar 2 au dispărut. În raionul Lipcani din motive religioase nu s-au prezentat la punctul de recrutare 61 de persoane din satele Cotiujeni, Corşeneţ şi Larga.

În rezultatul măsurilor întreprinse, toate aceste persoane au fost îndreptate conform destinaţiei.

   La finalizarea mobilizării de către comisiile de înrolare în raioanele eliberate au rămas din diferite motive 43023 persoane supuşi militari, din ei:

        Lăsaţi specialişti în industrie şi agricultură – 1811 persoane

        Bronaţi pentru economia naţională – 6788 persoane

        Beneficiază de amînare din motive de sănătate – 3122 persoane

         Lăsaţi la narcomate, pasibili bronării – 2573

   Resurse libere, pasibile mobilizării – 28729

          Asigurarea industriei cu forţă de muncă se realizează în două direcţii: 1.      Bronarea forţei de muncă pentru industrie şi agricultură în teritoriu:

Pe republică au fost bronate 11710 persoane, din acestea pe Narcomate:

Narcomzem – 1442

Pe organele puterii de stat – 695 NKPS – 5807                                             Narcommestprom – 427 Narcompros – 544

  Narcomat Afaceri interne – 522

Narcompişceprom – 491

Alte Narcomate – 1530

Upolnarcomsveazi – 252 2.

Urmează a fi mobilizate şi transportate după hotarele republicii 13456 pers., au fost selectate şi transportate 10156 pers., inclusiv pe Narcomate: din metalurgia neagră – 1200 din industria de extragere a cărbunelui – 4500 din Circumscripţia militară Odesa – 500 UAS – 1495 Direcţia GUAS al NKVD – 2461 Selectaţi pentru transportare – 715 Reţinerea transportării supuşilor militari pentru industrie are loc din cauza faptului, că reprezentanţii întreprinderilor sosiţi după forţă de muncă nu sunt asiguraţi cu finanţe şi alimente. Reprezentantul Narcomului  industriei de extragere a cărbunelui pînă în prezent nu a sosit pentru a primi forţă de muncă, mobilizată încă în trimestrul III.

Cazuri de dezertare şi lupta cu ele

Cazurile de dezertare din Armata roşie la început aveau un caracter izolat, mai tîrziu devenind un fenomen de masă. Numărul de dezertori şi persoane, care se eschivează  de la înrolarea în Armata roşie a ajuns la cifre enorme.

Astfel, în perioada aprilie-iunie de către organele NKVD au fost reţinute 4321 persoane, din ele dezertori – 3819 persoane şi care se eschivează – 502 persoane.

Numărul reţinuţilor creştea din lună în lună: Aprilie – 318 dezertori                           21 se eschivau Mai – 1034

104

Iunie – 2969

371 Cele mai multe cazuri de dezertare se întîlnesc în raioanele situate pe malul drept al Nistrului. Astfel, dacă în raioanele din stînga au fost reţinute: în Camenca – 64 pers., în Grigoriopol – 48 pers., în 9 raioane ale judeţului Soroca în aceeaşi perioadă au fost reţinute 1561 pers. Majoritatea dezertorilor şi persoanelor care se eschivează de la mobilizare , ziua se ascund în păduri, tufişuri, rîpele din apropierea localităţilor, iar uneori chiar în localităţi şi noaptea muncesc în cîmp. Unii, eschivîndu-se de mobilizare încearcă să se aranjeze la lucru în transportul feroviar. Însă, în unele cazuri dezertorii trec în ilegalitate, folosesc pentru trai bordeie, îşi fac căsuţe în copaci, se deghizează în haine femeieşti etc. În ultima vreme avem şi cazuri de organizare a grupărilor banditeşti din rîndurile dezertorilor. În raionul Ocniţa, judeţul Soroca, operează o grupare banditească în componenţa a 9 dezertori, înarmaţi cu arme de foc. O grupare banditească din dezertori a operat şi în raionul Otaci, judeţul Soroca, în prezent este parţial lichidată. Dezertarea moldovenilor din Armata roţie se explică prin următoarele cauze: – influenţa agitaţiei elementelor contrarevoluţionare. De exemplu, în raionul Otaci a fost arestat dezertorul Ustroi – moldovean, din ţărani mijlocaşi, puţin ştiutor de carte, anul naşterii 1916, care deghizîndu-se în haine femeieşti desfăşura între combatanţi agitaţiei antisovietică, convingîndu-i să dezerteze. În rezultatul agitaţiei lui au dezertat 15 persoane (Ustroi a fost arestat); – apropierea de RSSM a punctelor de înrolare (or. Moghiliov-Podolsk, st. Vapnearka, st. Pescianka), din care cauză recruţii sunt deseori vizitaţi de rude, care îi influenţează corespunzător. Au fost cazuri, cînd soţiile şi rudele în vizitele lor transmiteau mobilizaţilor scrisori provocatoare cu asemenea conţinut: „Veţi fi duşi în Siberia la muncă, acolo unde se află numai criminalii. Plecaţi acasă, curînd vor veni românii”; – neajunsurile la asigurarea materială a mobilizaţilor, precum şi lucrul politic nesatisfăcător. Pe lîngă acestea, urmează de menţionat pedepsele relative aplicate dezertorilor de către unele comitete militare raionale, care în loc să-i trimită pe dezertori înapoi se limitau doar la aplicarea unor amenzi, lăsîndu-i pe dezertori la lucrările de fortificare sau în industrie la locul anterior de trai. Sunt cazuri, cînd lucrătorii comitetelor militare raionale întreţineau legături criminale cu dezertorii.

Astfel, lucrătorii comitetului raional Glodeni luau de la dezertorii reţinuţi mită în vin, produse alimentare şi împreună se dădeau beţiei. Vinovaţii sunt traşi la răspundere. În legătură cu mobilizarea în Armata roşie, dispoziţia populaţiei şi, în special, a femeilor s-a înrăutăţit. Acest fapt se confirmă prin scrisorile localnicilor scrise rudelor aflate în Armata roşie. Aducem la cunoştinţă cele mai des întîlnite texte: Cet. Batrîniuc din satul Gaşpar, raionul Bratuşeni, judeţul Bălţi, scrie în regiunea Kirov – pentru Batrîniuc: „ dragul meu Stepan, secara e foarte bună, iar grîul e şi mai bun, dar eu sunt foarte mîhnită cînd mă duc în cîmp din cauză că nu are cine să strîngă roada..” Cet. Niculici M. din sovietul sătesc Năduşiţa, raionul Drochia, judeţul Soroca, scrie în oraşul Celeabinsk – pentru Niculici: „ dragul meu Ivan, pe 26 a fost o mare scîrbă în sat, fiindcă au luat tot tineretul şi mari şi mici. I-am petrecut tot satul. Erau mulţi copii mici, îi cuprindeam şi plîngeam. Toţi plîngeam, iar femeile cădeau în genunchi şi sărutau pămîntul şi ţipau din toate puterile, să nu le ia copiii. Se vorbeşte că o să le ia şi pe fete…” Cet. Cotlari din s. Tîrnovo, judeţul Soroca, scrie către poşta militară – pentru Cotlari: „dragul meu Efimii, grîul s-a făcut frumos dar nu are cine să-l strîngă. Femeile sunt fără soţi, iar fetele fără flăcăi şi satul e pustiu. Roagă-te să-ţi dea drumul măcar pe o lună şi ne vei ajuta…” Cet. Vozdasţa din r-l Tîrnova, judeţul Soroca scrie pentru Vozdasţa G.: „… dragul meu frate, te rog fă ceva şi vino acasă. În sat e jale, numai femei care plîng prin cîmpuri, fiindcă nu are cine strînge pîinea. Noi avem 3 ha de grîu şi nu are cine să strîngă – mama e singură…” Cet. Podşrneac din s. Mîndîc, r-l Tîrnova, judeţul Soroca, scrie către poşta militară – pentru Podşrneac: „… dragul meu soţ, îţi comunic că nu ştiu cum vom strînge pîinea, deoarece nu au rămas nici calici, nici orbi în sat şi aşi vrea să ştiu cînd tu vei veni?…” Cet. Cehovici din satul Scocina,  r-l Tîrnova, judeţul Soroca – pentru Cehovici V.: „…dragul meu tată, roada e foarte bună, în special grîul, dar nu ştiu cine o va strînge. Afanasii a fost mobilizat de comisia a treia, am rămas singuri. Vino să ne ajuţi la strîns…” Cet. Sîrbu din s. Mîndîc, r-l Tîrnova, judeţul Soroca scrie pentru Sîrbu N.: „… dragul meu soţ, îţi comunic, că pîinea s-a făcut tare bună, numai că nu ştiu cine şi cu ce o va strînge. Noi vom strînge sau statul, fiindcă se vorbeşte, că totul va fi strîns de stat, iar noi vom rămîne doar cu munca. Îmi vine foarte greu cu copiii şi vitele şi cu lucrul, îmi vine să-mi iau lumea în cap. Muncim foarte mult, numai nu ştiu pentru cine. Nu ştim nimic, iar viaţa e foarte grea…”
Pregătirea pentru înrolarea ulterioară a cetăţenilor născuţi în anul 1927
Lucrul de pregătire cu recruţii născuţi în anul 1927 din raioanele eliberate ale republicii s-a început din 10 aprilie 1944. S-a întocmit lista recruţilor, fiind depistate 11331 persoane, din care: Neştiutori de carte – 1359 pers.(cu 4-5-7 clase româneşti erau scrişi la analfabeţi-Al.M) Puţin ştiutori de carte – 2118 Necesită tratament – 681 După naţionalitate : Moldoveni – 7903 pers. Ucraineni – 2764 Ruşi – 495 Alte naţionalităţi – 169 În contingentul de recruţi membri ai PCU(b) şi candidaţi în membri ai PCU(b), precum şi comsomolişti, nu sunt. În raioanele eliberate ale republicii au fost organizate 80 de puncte militare, asigurate cu terenuri sportive, tiruri, cîmpuri pentru exerciţii militare. S-a organizat prelucrarea sanitară, spălatul în baie, tunsul, în rezultat ne fiind înregistrat nici un caz de epidemie. S-au organizat concentrări pentru instrucţie de 5 zile, au fost selectaţi comandanţii subdiviziunilor. În general, programul a fost însuşit la nivel satisfăcător. Astfel, pe comitetul militar raional Bălţi concentrările au fost finalizate cu nota generală de 3,5, pe comitetul militar raional Drochia sunt 80 de eminenţi, rezultate bune – 120, medii – 125, slabe – 35 etc.
Şeful secţiei de organizare şi instructaj
al CC al PC(b) din Moldova                                       Şciolokov F. 51, inv. 2, d. 36

Mii şi mii de români basarabeni totuși, n-au avut de ales şi au fost nevoiţi să lupte de partea Satanei Roşii. Multi, foarte multi au căzut cu moarte de erou pe cîmpurile de luptă din Polonia, Cehoslovacia, Austria şi Germania. Multi, foarte multi s-au întors de la războiul sângeros schilozi, fără o mâină, fără un picior, s-au chiar ambele… Alţii mai grav sau mai uşor răniţi au avut serioase probleme de sănătate toată viaţa. Oricum şi-au făcut datoria  în faţa Europei. Dar n-au mai avut viaţă bună, chiar dacă războiul s-a terminat, deoarece România, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Albania, Germania (parţial) s-au pomenit deja sub  ocupaţia sovietică adică a  „eliberatorilor”. În respectiva listă erau şi Estonia, Letonia, Lituania etc. Batjocura şi violenţa a tot ce-i românesc a continuat încă mulţi ani. Românii care au luptat la război nu aveau dreptul să-şi zică veterani ai războiului, ci numai participanţi. Iar cei care au luptat în armata Patriei condusă de Mareşalul Ion Antonescu, autorităţile sovietice în genere i-a lipsit de facilităţile acordate celor care au luptat de partea ruşilor. Tot noii stăpîni au interzis acestora să poarte distincţiile româneşti, primite pentru merite deosebite în luptă. Mai mult decât atît, în presă, la radio a început o propagandă  de învrăjbire a societăţii împotriva acestor foşti militari, numiţi ”fascişti,” ”hitlerişti” etc. La mulţi din aceşti OAMENI sub diferite motive li se refuza de a primi un servici, o funcţie… Curat că, decât soldat la Stalin, mai bine fugar.
 

Autor:Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist(mun.Chişinău)

Sursa: www.tribuna-basarabiei.ro

23/06/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: