CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Papa Inocențiu al III-lea ii recunoaste lui Ioniță Asan Caloian, țar al Imperiului Vlaho-Bulgar, descendența latină; (decembrie,1199)

 

 

 

Descendenta Asanestilor

 

Chiar daca faptele si miscarile istorice care dateaza deja de 900 de ani au fost in mare parte reconstituite, nationalitatea rasculatilor care au instaurat „Cel de-al doilea tarat bulgar”, asa cum a ramas in cartile de istorie, este inca controversata.

In privinta acestui aspect, istoricii romani si cei bulgari inca nu au reusit sa ajunga la un consens. Cert este ca invatatii bulgari contesta originea romana a Asanestilor.

In opinia lor, acestia ar fi fost bulgari sau chiar cumani, iar titlul pe care il purta Ionita de „Rege al bulgarilor si al vlahilor” nu ar fi decat varianta modificata de catre scribii cancelariei papale, care au inlocuit cuvantul „graecorum” din documentele slave de la Tarnovo, in „blachorum”.

Prin urmare, potrivit unor istorici bulgari, Ionita nu era „Rege al bulgarilor si al vlahilor”, ci al „bulgarilor si grecilor”.

Pentru ca afirmatiile acestora nu sunt sustinute in ochii invatatilor romani, acestia din urma considera ca nationalitatea valaha a Asanestilor este mai presus de orice indoiala.

Dovezile citate se bazeaza pe o serie de documente, provenind din surse si zone geografice diferite.

Istoricul roman Constantin C. Giurescu face  lucrarea sa”Istoria Romanilor”o expunere detaliata a surselor pe care invatatii romani se bazeaza in sustinerea nationalitatii valahe a Asanestilor.

Cea mai importanta dintre acestea este cronica lui Nicetas Choniates Akominatos, care mentioneaza in repetate randuri ca Petru si Ioan erau vlahi si ca apartineau „acelui neam de oameni care locuiesc pe Muntele Haemus si care inainte se numeau Mysi (locuitori ai Moesiei) si care acum vlahi se cheama”.

Intr-o alta mentiune detaliaza cum intr-una din expeditiile bizantinilor, un preot a fost luat prizonier, iar acesta „s-a rugat lui Asan, graindu-i in limba lui, stiutor fiind de limba vlahilor, sa aiba mila de el si sa il sloboada”.

Mai departe, cronica lui Ansbertus, descrie trecerea cruciatilor prin Peninsula Balcanica si povesteste cum, la un moment dat, acestia au fost luati prin surprindere de acel valah Ionita (in textul original „Blachus ille Iohannitius”), care avea pe langa el „valahi si cumani si altii”.

Iata cum, un al doilea izvor, de origine germana de aceasta data, sustine nationalitatea valaha a Asanestilor.

Mai departe, vine randul cronicarilor francezi sa „depuna marturie” in favoarea romanilor.

Geoffroy de Villehardouin, Henri de Valenciennes si Robert de Clary, il mentioneaza pe Ionita sub numele de „Jehan le Blac” sau „Johanice le Blac”.

In ultimul rand, dar nu in cele din urma, exista documentele cancelariei papale, in care se consemneaza originea valaha a lui Ionita si chiar faptul ca acesta se trage din vechii romani.

 

 

Papa Inocențiu al III-lea către Ioniță Asan Caloian (Decembrie, 1199)

 

 

 

Nobili viro Johannitio,

 

Respexit Dominus humilitatem tuam et devotionem quam erga Romanam Ecclesiam cognosceris hactenus habuisse, et te inter tumultus bellicos et guerrarum discrimina non solum potenter defendit, sed etiam mirabiliter et misericorditer dilatavit. Nos autem audito quod de nobili Urbis Romanae prosapia progenitores tui originem  traxerint, et tu ab eis et sanguinis generositatem contraxeris, et sincerae devotionis aflfectum quem ad apostolicam sedem geris quasi haereditario jure, jampridem te proposuimus litteris et nunciis visitare.

Sed variis Ecclesiae sollicitudinibus detenti hactenus non potuimus nostrum propositum adimplere. Nunc vero inter alias sollicitudines nostras, hanc etiam assumendam duximus, immo consummandam potius jamdudum assumptam, ut per legatos et litteras nostras te in laudabili foveamus proposito et in devotione sedis apostolicae solidemus.

Dilectum itaqae filium nostrum Dominicum archipresbyterum Graecorum de Brundusio ad te personaliter destinantes, monemus nobilitatem tuam et exhortamur in Domino, ac per apostolica tibi rescripta mandamus quatenus ipsum humiliter et devote recipiens, honorifice ac benigne pertractes et pereum plenius nobis tuam devotionem exponas.

Cum enim plene nobis per ipsum de sinceritate tai propositi et devotionis affectu constiterit, ad te proposuimus maiores nuntios vel legatos potius destinare, qui tam te quam tuos in apostolicae sedis dilectione confirment; et te de benevolentia nostra efficiant certiorem.

 

Traducere (de la „Nos autem audito…”): „Noi, știind că strămoșii tăi erau la origine din neamul Romei și că tu ești urmaș atât de sânge nobil cât și că porți sentimente de sinceră credință Scaunului Apostolic, deci cu drept de succesiune, ne-am propus de multă vreme să-ți scriem sau să-ți trimitem reprezentanții noștri […]”

 

Despre mistificarea originii lui Ioniță Caloian și Imperiul Asăneștilor în timpul lui Ioniță Caloianul.

 

 

 

Ionita Caloianul

 

 

 

Ioniță Caloian, supranumit și „Omorâtorul de romei” (în bulgară Калоян Ромеоубиец),  țar de origine valahă al Țaratului (Imperiului) Valaho-Bulgar între anii 1197 și 1207.

 Ioniță Caloianul s-a născut în jurul anilor 1168 – 1169, fiind fratele mai mic a lui Petru și Ioan Asan, cei care au restaurat statul bulgar, eliberându-l de sub stăpânirea bizantină.

Lui Ioniță Caloian îi revine meritul de a fi reușit să stabilizeze puterea centrală după asasinarea celor doi frați ai săi și totodată de a fi extins granițele țaratului bulgar, asigurându-i poziția de principală putere în Balcani, în principal în detrimentul Imperiului Latin de Constantinopol.

Isprăvile lui îi vor aduce multe supranume din partea contemporanilor săi.

Cronicarii ni-l prezintă sub numele de „Caloianul”, de la grecescul „Koloioannes” , insemnand „cel Frumos”, numindu-l insa și „Rōmaioktonos” („Omorâtorul de Romei”).

Acest supranume al lui va duce si la afirmații  inconștiente si rizibile din partea unor falsi istorici și wikipediști, care în ignoranța lor, vor traduce in engleza acestă poreclă, cu „omorâtorul de români” (romankiller).

   Să reamintim că la acea vreme nu exista etnonimul de român, noi „românii” fiind menționați în documente ca  daci, carpi, carpodaci, costoboci, ausoni, valahi sau vlahi.

Toponimul „Romania” era dat de grecii bizantini unui vast teritoriu al Balcanilor, populat de mari comunități vorbitoare de limbă latină, respectiv de vlahi, și celelalte ramuri ale lor, numite  in prezent  aromâni, megleno-români, istro-români și macedo-români.

Popoarele occidentale, în special italienii, intelegeau prin Romania,   Imperiului Roman de Rasarit, numit mai tarziu Imperiul Bizantin, iar pe locuitorii acesuia  „romei”, adica romani.

     Porecla lui Ioniță de „omorâtor de romei” indică clar împotriva cui își purta el războaiele de independență teritorială și afirmare a identității de vlah.

Aceste deformari ale istoriei sunt practicate si in zilele noastre de către istoricii oficiali bulgari, care îl prezintă pe Ioniță drept  Kaloyan al Bulgariei, tratându-l atât pe el cât și pe frații săi cu respect demn de marii împărați ai lumii, dar neținând cont de faptul că istoricul bizantin Choniates, delimitează clar existența a doua popoare implicate în rascoala antibizantina: vlahii și bulgarii, identificându-i pe asănești în mod clar cu vlahii, vorbitori ai unei limbi neolatine.

Aceasta origine latină a lui Ioniță  a fost pomenită, asa cum am vazut, și în scrisorile schimbate între el si Papa de la Roma.

Domnia lui Ioniță a coincis cu o perioada de mare creștere și ascensiune politică a Imperiului vlaho – bulgar, care și-a extins atât frontierele, cât și puterea și influența în Balcani, în defavoarea Imperiului Bizantin.

Cronicarii bizantini se vor întrece în încercarea de a construi o imagine nefavorabilă lui Ioniță, accentuându-i brutalitatea și cruzimea, numindu-l cu ura : „Cainele Ioan” (Skyloioannes „).

  Prima mențiune despre Ioniță o avem în anul 1188, când este trimis ca ostatec, de către frații lui, Petru și Ioan Asan, la curtea imperială bizantină.

În anul 1189 reușește să evadeze și să se întoarcă la ai săi. Cronicarul Nicetas Choniates Akominatos menționează că Ioniță s-a refugiat pentru o vreme la nord de Dunare, unde devenise „domn peste niste vlahi din neamul lui”.

Tradiția populară și unii cercetatorii cred că Ioniță Caloianul ar fi înftemeiat orașul Craiova, care i-ar purta de altfel și numele –  Craiova = „Crai Ioviță”.

La rândul lor multi dintre etnografi susțin că dansul popular „Călușul” și „ Caloianul” și-ar avea originile din acea perioadă… 

 

         Piatra tombală a lui Ionita Caloianul

 

 

 Surse: tiparituriromanesti; romaniabreakingnews.ro; www.descopera.ro/; /Istorie Furată:

Sursa transcrierii: Patrologia Latina. Tomus CCXIV, Paris, 1890 (p. 825)

Sursa imaginii și a traducerii parțiale: I. Dumitriu-Snagov, Monumenta Romaniae Vaticana, 1996

 

 

 

 

Publicitate

09/03/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: