„În țara mea…” , o poezie de Ion Pribeagu

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante!
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Ca-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Ca-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege?

Ion Pribeagu

Poezia În ţara mea a apărut în volumul Vârfuri de spadă, în anul 1915.

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel, ţară în care a emigrat în anul 1962), a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.

Remarcat de celebrul actor de revistă Constantin Tănase, a colaborat cu Compania de Revistă „Cărăbuş”, pentru care a scris numeroase texte umoristice, care s-au bucurat de aprecierea publicului.

În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de unele creații intitulate chiar de el „impertinente”.

În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase .
Statul comunist al sărăciei și cenzurii care îi respingea cupletele, l-a determinat pe Pribeagu să solicite autorităților aprobarea să-și urmeze fiul care plecase in Israel. Cum de câteva ori i se respinsese cererea de emigrare, s-a decis să-i scrie chiar lui Gheorghiu-Dej (liderul de atunci al regimului comunist din România), solicitându-i să i se permită plecarea din țară.

A făcut-o în stilul său, adresându-i-se șefului comunist… în versuri:

Numele: Ion Pribeagu.
Ocupaţie: scriitor.
Peste un metru înălţime,
De la cap, pân-la picior.
Data naşterii: octombrie,
Locul naşterii: în pat.
Semnele particulare:
Mărunţel şi inspirat.
Ochi deştepţi, ascunşi sub lupe,
Nas copoi şi barba rade.
După stil şi comportare,
Par a fi om cumsecade.
Am un fiu în Palestina,
O mândreţe de flăcău,
Singurul băiat al meu,
Şi m-aşteaptă cu ardoare.
Am şi viză de intrare,
Am depus actele toate,
Am bilet de sănătate,
Şi fotografii recente,
Cazierul cu amprente,
Plus biletul de vaccin,
Că n-am fost supus străin.
Note bune la purtare,
Ordinul de concentrare,
Act de naştere-a lui tata,
De la fisc, pe cinci ani plata,
Anexez aici chitanţa,
Că-s la zi cu Manutanţa,
Am dovadă de la „Sacra”,
C-am trăit bine ce soacra,
Că n-am bloc,
Că n-am moşie,
Că n-am stat la puşcărie,
Că n-am fost nici beat, nici mort,
Am şi act de cununie,
Şi-mi mai trebuie-o hârtie,
Doar atâta: Paşaport.

Dej a citit scrisoarea într-o şedinţă a Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român (cum se numea atunci Partidul Comunist), făcându-i să râdă pe unii lideri marcanți ai regimului, precum Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Drăghici, sau Gheorghe Apostol.

Doar Iosif Chişinevschi (un evreu rus, având numele Jakob Roitman) a făcut o figură nedumerită. „Mă, tu de ce nu râzi?”, l-ar fi întrebat Dej.

–„E un duşman al ţării, acest Pribeagu”, ar fi răspuns Chişinevschi.

–„Mă, ce fel de ovrei eşti, că n-ai pic de umor?”, ar fi replicat Dej și a aprobat plecarea scriitorului din țară!

Ajuns în Israel, Pribeagu a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată a cotidianului Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă.

Puțini dintre noi mai știu astăzi că acest român sensibil, cunoscut pentru ironia și umorul său de calitate, a fost și autorul romanticelor versuri ale cântecului „Zaraza”, celebra melodie a compozitorului argentinian Benjamin Tagle Lara, interpretată în română de Cristian Vasile.

Publicitate

Un mare umorist român – Ion Pribeagul. VIDEO

 

 

 

 

 

Caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii Mic şi al dracului.

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887, Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel), a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui „Constantin Tănase”.

Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu.

Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.

A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri.

Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.

 

 

In perioada 1939 – 1944 a scris texte umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase.

În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în “Cronica rimată a cotidianului Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă(Wikipedia ro,)

Lucrări reprezentative:

• Vârfuri de spadă, 1914

• București noaptea,1922

• București Iași,1922

• Strofe ștrengare, 1934

• Miere și venin

• Puncte de foc, Israel, 1963

• Mic și al dracului. Antologia unui rege al umorului, Editura Teșu, 2005

 

Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.

 

 

 

Poezii impertinente

VERISOARA

   de Ion Pribeagu

Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul “Lumea Nouă”,
Şi alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gîrleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
Ş-a apărut de Minulescu,
“Romanţe pentru mai târziu”.
Văzând – directorul revistei –
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gânduri,
M-a angajat ca secretar.
Redacţia era în centru,
O cameră – unde-încăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ş-o canapea.
De joi, când apărea revista,
Şi până Lunea care vine,
Redacţia era închisă,
Şi cheile erau la mine.
Directorul – un om politic,
Cu redingotă şi cu cioc –
Venea în timpul săptămânii,
Însă Duminica, deloc.
Aşa că, tânăr, cu speranţe,
Plutind în sferele senine,
Mi-închipuiam că-n toată ţara,
Nu-i altul mai grozav ca mine.
Şi într-o Sâmbătă, pe seară,
Plimbându-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă,
Cam de vreo douăzeci de ani.
De parcă Dumnezeu din ceruri,
Vrând dorurile a-mi înfrâna,
O nimfă mi-a trimis în cale,
Şi mi-a şoptit: – Ionică na !
Nici nu-mi mai încăpeam în piele,
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosiţă în inele,
Şi-n sân ascunşi doi trandafiri.
Guriţa roşie şi mică,
Şi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de atât noroc !
Ne-am dus la cinema, la “Clasic” –
Un film cu Eva şi Adam –
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Ci doar prin mâini ne-nţelegeam.
Târziu, ca după miezul nopţii,
Ca un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă,
Redacţia unde lucrez.
În cameră, printre săruturi,
Înghirlandate în rondele,
Am proclamat-o, într-o poemă,
Prinţesa visurilor mele.
Şi dimineaţa, pe la zece,
Când vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată a bătut în uşă
Directorul ! O catastrofă !
În clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci,
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cât mai grabnic să te-mbraci?
Şi s-a-ntâmplat cum se întâmplă
Când n-ai un pic de prevedere:
Eu numa-n pantalon şi guler,
Şi ea cu nudul la vedere.
Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit: – Scuzaţi !
Iar eu am spus : – Mi-e verişoară
Venită-aseară din Galaţi…
A scotocit printre saltare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi când fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis :
– Să nu fii supărat, Ionică,
Insă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea !

 

 

Dispută religioasă

                        de Ion Pribeagu

Deşi port o mare stimă

Şi am respectat mereu

Şi pe popă şi pe pastor

Şi pe rabinul evreu

Totuşi eu am o remarcă

Deşi nu e paradox

Însă cel mai vesel popă

Este popa ortodox.

Fie praznic, nunţi, botezuri
Sau la orice slujbă sfântă
Chiar şi la înmormântare
Popa cântă, popa cântă.

Dar cel mai deştept dintr-înşii
Mai dibaci, mai diabolic
Este fără îndoială
Bruder, pastorul catolic.

Auziţi iubiţi prieteni
Ce abil, ce diplomat
Pe toţi tinerii îi însoară
El rămâne neînsurat.

Cel mai crunt însă-i rabinul
Ăsta, merge-n contra firei
Vrea mortiş ca să distrugă
Fericirea omenirii.

Auziţi ce barbarie
Zău că merită bătaie
Unde trebuie să adauge
Rabinul de acolo taie!

 

Caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii Mic şi al dracului.

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.

Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.

In perioada 1939 – 1944 a scris texte umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase.

În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în “Cronica rimată a cotidianului Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă(Wikipedia ro,)

Lucrari reprezentative:

• Vârfuri de spadă, 1914

• București noaptea,1922

• București Iași,1922

• Strofe ștrengare, 1934

• Miere și venin

• Puncte de foc, Israel, 1963

• Mic și al dracului. Antologia unui rege al umorului, Editura Teșu, 2005