Ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918 și discursul patriotului român basarabean Constantin Stere

 

 

 

 

 

 

 

Constantin Stere (n. 8.11.1865, Ciripeau, după alte izvoare 01.06.1865, Horodişte, județul Soroca   în Basarabia țaristă − decedat în data de  26.06.1936, în localitatea Bucov, judeţul Prahova, România), într-o familie de boieri basarabeni, a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român.

A învățat la Liceul nobilimii din Chișinău, unde a aderat la mișcarea narodnicistă din Rusia, fiind arestat în ultimul an de liceu pentru activitatea revoluţionară. Condamnat la mai mulţi ani de închisoare,  a fost exilat în Siberia (1886-1892), rămînând surghiunit un timp  dincolo de cercul polar. 

După ispăşirea pedepsei, a revenit în Moldova de Est, apoi, prin cunoştinţele părintelui său, Stere Egor Stepanovici, a obţinut un paşaport pentru străinătate. Trece frontiera şi ajunge la Iaşi, unde are susţinerea şi ajutorul socialistului Ion Nădejde, cu care corespondase în timpul exilului siberian.

A urmat cursurile  Facultății de Drept ale Universităţii de la Iaşi, devenind ulterior profesor de drept constituţional şi chiar rector al acestei prestigioase instituţii de învăţământ din România.

 

A fost unul dintre marii artizani ai Marii Uniri din 1918, supranumit „Marele Apostol al Unirii” și  fondator, împreună cu G. Ibrăileanu, P. Bujor, M. Sadoveanu, al revistei „Viaţa românească” (1906). 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Majoritatea voturilor în favoarea Unirii a fost posibilă numai datorită eforturile depuse de Stere și de liderii Sfatului Țării în cele câteva zile care au precedat ședința din 27 martie/9 aprilie.  Unirea s-a decis deopotrivă la Iași și la Chișinău, fiind rezultatul mai multor discuții și negocieri între liderii politici de pe ambele maluri ale Prutului, care au adus, pentru legitimitate, decizia de unire în dezbaterile Sfatului Țării.

Ședința care va adopta decizia istorică de unire a Basarabiei cu România a început la orele 16 și 15 minute, printr-o scurtă introducere a lui Ion Inculeț, care va oferi cuvântul lui Al. Marghiloman, dorind să afle „cu ce scop a venit la noi”.

Discursul lui Marghiloman este în general cunoscut, redat de mai multe surse, în care cu diferențe de nuanțe se repetă același lucru. Acesta a invocat timpurile tulburi pentru Republica Moldovenească, când aceasta s-a adresat după ajutor României, „ca un copil crud, care își întinde brațele spre mama lui, așa a alergat Basarabia, cerând scăpare de la România”.

Anunțând că Puterile Centrale „ne-au dat toate asigurările în privința Basarabiei”, Marghiloman conchidea că „Unirea Basarabiei cu patria mumă este necesitate pentru statul vostru”. Dar nu înainte de a recunoaște îndeplinirea drepturilor basarabenilor „în conformitate cu obiceiurile locale, moravurile și libertățile câștigate…și care nu sunt contrare cu interesele marei, unitei și nedespărțitei Românii”.

Un  moment crucial în desfășurarea favorabilă a votului de Unire, a fost prezența și alegerea lui Constantin Stere în calitate de deputat al Sfatului Țării. Această alegere, făcută la propunerea lui V. Cijevschi, pare exotică în condițiile parlamentarismului actual, dar deloc excepțională în condițiile timpului.

Venirea lui Stere la Chișinău era așteptată cu mult interes și curiozitate, aura sa de revoluționar și luptător contra autocrației, generând un respect profund în Basarabia, inclusiv din partea minorităților. C. Stere va prelua cuvântul după retragerea delegației române, vorbind atât în limba română, cât și în limba rusă, pentru reprezentanții minorităților naționale, pe care a încercat să-i convingă să renunțe la egoismul lor etnic și să nu se opună tendinței românilor din Basarabia de a reveni la patria-mamă România.

Pe de altă parte, liderul basarabean a flatat spiritul revoluționar al membrilor Sfatului Țării, îndemnându-i ca prin acest vot să contribuie la democratizarea regimului oligarhic din România, să ducă dincolo de Prut „lumina” și să „rupă lanțurile nedreptății seculare”.

După izbânda Marii Uniri, patriotul român C.Stere a fost ales deputat şi în Parlamentul României.

 

 

Proces verbal al ședinței Sfatului Țării din ziua de 27 martie 1918

Discursul lui Constantin Stere rostit în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918

Istorica ședință a Sfatului Țării din 27 martie 1918 a fost prezidată de Ion Inculeț care a dat, mai întâi, cuvântul lui Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri al României. Apoi a fost invitat la tribună, C. Stere a ținut un memorabil discurs [1]:

„Domnilor deputați, în viața omului ca și în viața unui popor întreg, momente așa de înălțătoare nu sunt multe. Sunt profund emoționat de încrederea pe care mi-ați acordat-o și pentru greaua sarcină pe care ați pus-o pe umerii mei, dar simt și bucuria nesfârșită că îmi dați iar posibilitatea de a lupta pentru dreptatea și libertatea poporului, al cărui fiu sunt.

Gonit din țara mea natală, prin puterea oarbă a despotului țar, astăzi eu sunt adus iar aici prin voința poporului eliberat. Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanță extraordinară asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noștri o răspundere, pe care noi nu o putem ignora cu nici un fel de sofisme.

Nimeni în afară de noi n-are dreptul să vorbească și să hotărască ceva în numele poporului basarabean. Noi suntem aduși aici prin acel proces elementar istoric care distruge temeliile cetăților și ale bastiliilor [2]. Revoluția a adus la aceasta nu numai pe ruși, ci și pe întregul popor românesc. Voi ați aprins acea făclie la a cărei flacără au ars toate hârtiile care împărțeau pe oameni în privilegiați și neprivilegiați, voi ați creat din poporul moldovenesc un popor care n-are alt privilegiu decât cel al muncii.

Acuma sunteți chemați de Istorie să duceți această flacără sfântă dincolo de Prut, ca să-i luminați tot așa pe frații voștri și să le rupeți lanțurile nedreptății de veacuri, achitând prin aceasta datoria voastră față frații care au venit în ajutorul vostru în cel mai greu moment istoric. Astăzi noi proclamăm drepturile poporului suveran, nu numai aici în Basarabia, ci și drepturile tuturor fraților, oriunde ar fi ei. Mulțumindu-vă pentru cinstea pe care mi-ați arătat-o prin alegere, astăzi, după atâția ani de luptă, eu împreună cu voi, voi merge la luptă cu aceeași hotărâre ca și cu 30 de ani în urmă, când încă tânăr am fost aruncat în pușcăria care se înalță și astăzi acolo, ca o amintire a trecutului blestemat, de care noi astăzi ne-am despărțit pentru totdeauna”.

În continuare, C. Stere s-a adresat Sfatului Țării în limba rusă, pentru a fi înțeles ca reprezentanții minorităților naționale: „Domnilor deputați! În acest moment istoric, care trebuie să ne ridice la nivelul acestei probleme, eu îmi voi permite să mă adresez acelora care până acuma au fost stăpânii situației și nu s-au despărțit de gândul despre schimbarea acestei ordini. Domniile voastre ați auzit declarația pe care a făcut-o primul ministru, care a înțeles din discuțiile avute cu diferiți reprezentanți ai parlamentului, dorința țării. El a vorbit despre hotărârea poporului românesc și a guvernului român de a satisface dorința domniilor voastre.

Socot că vorbesc cu domniile voastre ca cu oameni care se conduc de rațiunea oamenilor de stat, care înțeleg situația. Și socot că sunt oameni care nu sunt mulțumiți cu hotărârea luată, dar eu vă rog să vă gândiți, în fața cărei dileme trebuie să stea statul român dacă Sfatul Țării ar respinge ideea Unirii? Domnilor, se poate ca România să renunțe la drepturile sale istorice, la idealurile naționale și chiar la drepturile ei de viață? Fiindcă fără a avea acces la Mare, România nu va putea trăi [3].

Să presupunem că din dorința de a complace îndoielilor și conștiinței minorităților, guvernul, devenind trădătorul întregului trecut al poporului român, ar renunța la aceasta. Ce ar ieși din aceasta? Toate poftele vecinilor ar duce în mod precis la aceea că România, sacrificându-și viitorul poporului său, ar pune Basarabia în fața necesității crude de a fi ruptă în bucăți de către vecini [4]. Este admisibil aceasta pentru Basarabia?

Și dacă România nu poate renunța nici la drepturile sale istorice și nici la idealurile naționale, nici la interesele de stat, care îi dictează să-și găsească ieșirea la Mare, ea va fi nevoită să anexeze Basarabia, fără consințământul nostru. Sau – bazându-se pe alte elemente ale societății – anume acele elemente care de multe ori în viața istorică a Basarabiei aveau singure dreptul de a vorbi în numele ei, și dacă Unirea s-ar face sub auspiciile elementelor arătate de noi, la ce ar duce aceasta? Tot sângele, toate suferințele din care a ieșit Basarabia liberă, ar fi zadarnice.

Această dilemă, domnilor, stă înaintea noastră și, ca fiu al Basarabiei, eu zic că o asemenea hotărâre ar pune asupra noastră o mare răspundere în fața urmașilor noștri, cărora poate le va fi sortit să trăiască din nou toate suferințele trecutului nu prea îndepărtat. Poate oare sub un pretext oarecare o creațiune logică să justifice această răspundere? Fac apel, domnilor, la conștiința domniilor voastre, la răspunsul domniilor voastre”.

C. Stere a continuat în limba română: „Unul dintre reprezentanții minorităților, un rus, a spus că dacă se va face Unirea Basarabiei cu România, toată intelectualitatea rusească va pleca de aci. Eu respect acest sentiment, fiindcă toate sentimentele sunt legitime, dar omul la care sentimentele de legătură cu țara aceasta sunt atât de slabe și șubrede poate să aibă același mod de judecată ca populația băștinașă?

Poporul românesc n-a venit în Basarabia din afară, el aci s-a născut, aci a fost acel cazan unde au fiert și s-au topit toate elementele din care s-a născut poporul român. Noi n-avem unde ne duce și pe noi nimeni nu nimeni nu ne poate alunga din casa noastră. Un veac fără sfârșit noi, plecați, tăcuți, conștienți de slăbiciunea noastră am dus jugul, un veac întreg limba noastră a fost persecutată ca o otravă revoluționară, sacrificii imense au fost făcute de aceia care doreau să-și însușească începuturile culturii naționale. Și acum, când noi voim să intrăm ca stăpâni în casa noastră, reprezentanții minorităților n-au dreptul moral de a închide ușa în fața noastră.

Nu uitați, domnilor, că nu numai chestiunea dreptății naționale, ci și chestiunea dreptății sociale cere să avem tăria și hotărârea de a lua asupra noastră răspunderea. Astăzi voi puteți da poporului pământul cerut de el în condițiuni acceptabile pentru el și nimeni nu poate garanta că mâine voi veți avea această posibilitate. Conștiința proprie a domniilor voastre să vă lămurească”.

După acest discurs a luat cuvântul Ion Buzdugan care, în numele Blocului Moldovenesc, a dat citire Declarației privind Unirea Basarabiei cu România. Declarația a fost adoptată cu 86 voturi pentru, 36 abțineri și 3 voturi contra .

Așa cum prevăzuse C. Stere, drumul spre Marea Unire a început la Chișinău cu Unirea Basarabiei, a ajuns la Cernăuți unde s-a proclamat Unirea Bucovinei, și s-a oprit la Alba Iulia, în memorabila zi de 1 decembrie 1918, când s-a votat Unirea Transilvaniei cu România. (autor: Ioan Scurtu, sursa: Blog Ioan Scurtu)

În numele Blocului Moldovenesc, Ion Buzdugan în limba română, iar Vasile Cijevschi în limba rusă, vor citi declarația privind unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România. Potrivit acestei decizii:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

 

 

NOTE:

1. C. Stere, Documentări și lămuriri politice. Preludii. Partidul Național-Țărănesc și „cazul Stere”, București, 1930, pp. 209-211
2. Aluzie la închisoarea Bastilia din Paris, dărâmată în timpul revoluției din 1789
3. C. Stere avea în vedere faptul că, în timpul negocierilor de pace, Puterile Centrale cerut desprinderea Dobrogei de România.
4. Aluzie la ucraineni

Preliminariile Unirii Basarabiei cu România. Proclamația Armatei Române către locuitorii Chișinăului din 16 ianuarie 1918

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Intervenția Armatei României în Basarabia în anul 1918 a reprezentat o acțiune militară inițiată și derulată de către Armata României, în  Basarabia în intervalul decembrie 1917 – martie 1918. Acțiunea s-a derulat în baza cererilor de ajutor militar din partea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești și a unei înțelegeri între aliații Antantei. Respectiva intervenție a avut de asemenea acordul Puterilor Centrale.

Contextul politic și strategic al acțiunii a fost precedat de următoarele evenimente importante:

În data de 2 decembrie 1917 Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească, iar la 7 decembrie a fost investit guvernul (Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei), sub conducerea lui Pantelimon Erhan

În contextul în care Basarabia se afla la sfârșitul anului 1917 sub teroarea trupelor rusești bolșevizate, cantonate în gubernie și a bandelor de dezertori de pe front, Sfatul Țării nu a avut cum face față anarhiei instalate cu puținele sale unități militare (numite cohorte) – și ele contaminate parțial de bolșevism.

Teritoriul basarabean devenise teatru de operații al bandelor bolșevice, având drept scop instaurarea puterii sovietice.

 

Republica moldovenească nu avea o armată proprie, ci doar câteva unități militare numite cohorte, insuficient organizate, slab închegate, cu elemente nesigure în efectiv care instigau la anarhie și lipsite de disciplină, ele nu ar fi putut fi în mâna guvernului, un element care să garanteze ordinea în țară

Într-o primă încercare datată 8 decembrie 1918, Ion Pelivan și Vladimir Cristi, deputați atât ai Sfatului cât și membri ai Consiliului Directorilor, au solicitat la Iași – fără succes, trupelor aliate ajutor.

La 22 decembrie 1917, guvernul moldovenesc a solicitat printr-o telegramă (semnată de Pantelimon Erhan, Ion Pelivan și Vladimir Cristi) Ministerului de Război român ajutor militar concretizat prin trimiterea :

„a unui regiment ardelenesc, cu posibilă urgență. Totodată, vă rugăm să ordonați ca acest regiment să stea la dispoziția directorului Republicii Moldovenești.”

Pe 24 decembrie în răspunsul său, Ministrul de Război român Constantin Iancovescu a asigurat Sfatul Țării că 1.000 de voluntari ardeleni vor fi trimiși de la Kiev ca sprijin (aceștia fiind destinați inițial doar să tranziteze Chișinăul, spre România). 

 În  luna decembrie 1917 ca represalii la acțiunile trupelor române asupra trupelor ruse bolșevizate din Moldova, sovietul din Ungheni – stație de cale ferată cheie la granița româno-rusă, a început să rețină eșaloanele feroviare destinate trupelor regale române,[10] Pe data de 26 decembrie trimiterea de mărfuri pe căile ferate către România a fost blocată de bolșevici, iar încercarea guvernanților basarabeni de a prelua sub controlul lor căile ferate, a eșuat, după cum a eșuat și intenția lui Șcerbaciov – la care apelase Sfatul Țării, de a trimite în Basarabia Divizia a 7-a Cavalerie și 61 Infanterie.

La 1 ianuarie bolșevicii au preluat controlul asupra Gării din Chișinău, Poștei și Telgrafului. 

Ca urmare a refuzului Radei Centrale din Ucraina de a recunoaște regimul bolșevic de la Petrograd, precum și a inițierii tratativelor sovieto-germane de pace de la Brest-Litovsk, s-au întrunit condiții favorabile declarării independenței de către Sfatul Țării

La data de 4/17 ianuarie 1918, Consiliul de Miniștri român a luat decizia de a declanșa operațiunea principală, astfel că la 7/20 ianuarie, Marele Cartier General român a trimis trupelor ordinul de operații. 

Marele Cartier General român a considerat în instrucțiunile sale adresate trupelor care trebuia trimise peste Prut, că acestea sunt detașate, explicând rațiunea acțiunii inițiate astfel: 

 

 

„Marele Cartier General
17 ianuarie 1918
Nr. 7255

1. În urma unei propagande răuvoitoare, bande de răufăcători armați atacă trenurile cu provizii care trec prin Basarabia spre front, depozitele create pe liniile de comunicație ale armatelor ruso-române, precum și depozitele ce se află la producători.
Astfel fiind, alimentarea trupelor aflate pe front, cum și a populației civile sunt primejduite.
2. Pentru a pune capăt acestor neajunsuri, s-a dispus a se trimite trupe care să restabilească ordinea în zona etapelor din Basarabia și să asigure bunul mers al trenurilor care vin cu provizii pentru front.
…”
  Conform ordinului de operații, o forță formată din 4 divizii române aflate la dispoziția Corpului VI Armată,urma să treacă Prutul.

 

 La 5 ianuarie 1918 subdiviziunea Front-Otdel din Chișinău a organizației militare bolșevice RUMCEROD din Odessa, împreună cu câteva unități militare bolșevizate, au declanșat o operațiune de forță împotriva parlamentului moldovenesc, guvernului și susținătorilor acestuia, iar pe 6 ianuarie, trupele bolșevice aflate sub autoritatea Front – Otdel-ului au atacat în gara Chișinău detașamentul de ardeleni trimis de la Kiev pentru a sprijini Sfatul Țării.

Întrunit într-o ședință secretă în noaptea de 7 ianuarie 1918, Blocul Moldovenesc a decis să trimită la Iași 3 delegații pe trei căi diferite, pentru a solicita ajutor militar român. Cea care a ajuns în capitala Moldovei a fost cea a lui Ion Pelivan, la data de 9 ianuarie

Însoțite de către comandantul Misiunii Militare Franceze franceze – generalul Henri Mathias Berthelot, diviziile armatei române au avansat peste Prut în baza unei înțelegeri între Aliați. Trecerea râului a fost asigurată de către Brigada 1 Grăniceri, care a asigurat celor 4 divizii ocuparea podurilor și a raioanelor cu vaduri și apărarea flancurilor la treversare. Ulterior grănicerii au rămas în dispozitiv de pază pe malul drept al Prutului.

 Primele trupe române au traversat Prutul în data de 8/21 ianuarie. A doua zi a intrat în capitala Basarabiei și comandamentul Diviziei 11 Infanterie, în frunte cu generalul Ernest Broșteanu, care a primit misiunea de a asigura siguranța depozitelor de materiale militare și a transporturilor pentru front, amenințate de bandele anarhizate de soldați ruși bolșevizați, care se retrăgeau în debandadă.

 

Generalul român Ernest Broşteanu (1869 – 1932)

 

Proclamația generalului Broșteanu către locuitorii Chișinăului din 16 ianuarie 1918

 

 

 

 

Cetățeni ai Chișinăului!

 

1. Oștile românești destinate a veni la Chișinău, au intrat în oraș fără a întâmpina nici un fel de împotrivire din partea voastră.

2. Aceasta dovedește că ați primit și ați ascultat cu înțelepciune și luminat patriotism strigarea ce-am făcut la purtarea voastră frățească față de noi și la primirea voastră binevoitoare.

3. Sprijinul vostru binevoitor și cinstit a făcut să nu fie nici o neînțelegere, nici o încăierare, nici o neplăcere, așa că n-a fost nevoie să întrebuințăm arme.

4. Pentru înțelepciunea arătată stând pașnici și liniștiți, pentru încrederea ce ați avut în purtarea frățească față de noi și pentru nădejdea ce ați pus în sprijinul nostru, arătându-ne dragoste și primindu-ne cu voioșie, vă aduc mulțumirile mele călduroase și vă asigur de cea mai deplină dragoste și ajutor pentru viitor.

5. Voi avea nevoie și de aici înainte de sprijinul vostru, pentru îndeplinirea sarcinii militare ce am în această țară, și nădăjduiesc ca cu acest sprijin să vă pot ajuta să scăpați cât mai curând de nenorocirile anarhiei și împrejurările au făcut să vină asupra țării.

6. Trăim vremuri mari, și pentru poporul moldovenesc al Basarabiei zilele acestea sunt hotărâtoare.

7. Înțelepciunea, cinstea și patriotismul vostru vor hotărî de soarta Republicii Moldovenești (Basarabene).

8. Uniți-vă într-un gând curat, pentru mântuirea patriei voastre!

9. Popoarele liberale din Europa și din lumea întreagă, care alcătuiesc astăzi marea și sfânta întovărășire pentru slobozirea popoarelor mici de tirania popoarelor mari și care au scris în programul războiului ce duc câștigarea drepturilor de libertate și de unire a tuturor românilor, salută cu nespusă bucurie primirea caldă și bucuroasă ce ați făcut trupelor române, venite în mijlocul vostru.

10. Urmați și mai departe de a vă arăta vrednici de aceste zile mari pentru neamul românesc.

11. Lumea întreagă are ochii ațintiți asupra voastră.

12. Însărcinarea mea nu este să împiedic împlinirea soartei sa v-ați croit, declarându-vă autonomia sau neatârnarea mai bine, ci dimpotrivă, de a ma sili să vă ajut pentru așezarea întocmirii voastre pe temelii solide.

13. Pentru aceasta va fi nevoie să iau anumite măsuri de ordine și siguranță.

14. Toate măsurile de rigoare ce voi lua vor fi în interesul vostru comun.

15. Să ascultați și să urmați cu bună voie măsurile ce Comandantul meu vă va adresa, căci pornesc din nevoia apărării voastre de anarhie.

16. România fiind țară în totul liberală, măsurile noastre nu sunt și nu pot fi măsuri de asuprire, dimpotrivă, ele sunt și vor fi însuflețite de principiile de libertate, de frăție și egalitate, care stăpânesc stăpânirea noastră.

17. Puneți nădejdea în puterea noastră, fiind strânși, uniți, liniștiți și cu răbdare.

18. În scurtă vreme veți vedea roadele bune ale înțelepciunii voastre și veți vedea folosul ce veți avea de la sprijinul patriotic ce veți da să curățim anarhia.

19. Liniștea și siguranța noastră v-o garantez. În schimb vă cer ascultarea.

Chișinău, 1918
Comandantul trupelor române, general Broșteanu

 

 

La 10/23 ianuarie bolșevicii grupați în Comitetul Executiv Central al RUMCEROD,  într-o declarație oficială făcută către consulatele francez și englez de la Odesa, a calificat drept o „încălcare mișelească a dreptului internațional” acțiunile guvernului regal român, adresând cererea „de a întreprinde pași pentru a influența guvernul român de a-și retrage imediat trupele în afara hotarelor Republicii Federative Ruse”.

Răspunsul diplomaților s-a redus la ideea că au avut loc doar incidente minore. Ulterior, reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei au declarat că intervenția are un caracter pur militar și provizoriu. 

 

 

 

 

Telegrama lui Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării al Republicii Democrate Moldovenești, adresată regelui Ferdinand I (11 martie 1918)

 

 

 

M.S. Regelui — Iași,

 

În numele Sfatului Țării, care reprezintă poporul românesc din Basarabia desrobit de jugul secular, aduc Majestății Voastre expresiunea credinței neclintite a întregului popor românesc din România Răsăriteană, care în unire cu țara-mumă vede chezășia desvoltărei sale libere, calea neîmpiedicată spre cultura națională și dreptatea socială.

 

— Al Majestății Voastre prea plecat servitor, —

 

Ioan Inculeț,

Președintele Sfatului Țării din Basarabia

 

 

 

La 12/25 ianuarie 1918 generalul Prezan într-un comunicat către basarabeni, a declarat la rândul său că armatele române au intrat în provnicie pentru „a aduce rânduială și liniște în satele și târgurile” basarabene, „punând la adăpost viața și avutul întregului popor împotriva răufăcătorilor” și pentru asigura transportul „celor trebuincioase pentru traiul armatelor ruse și române”. În același comunicat a precizat că România nu dorește să ocupe Basarabia. 

 

La 13/26 ianuarie 1918 guvernul sovietic a decis ruperea relațiilor diplomatice cu România. și în aceeași zi Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Ruse a constatat starea de război între România și Rusia. La 23 ianuarie/5 februarie 1918 Comitetul Executiv Central al RUMCEROD s-a declarat în stare de război cu România. 

La 17 februarie 1918 Lenin a decis să transfere trupele care intraseră în Kiev la dispoziția Colegiului Suprem Autonom din Odesa, cu scopul curățirii Basarabiei de către trupele române.[49] Ofensiva germană împotriva Ucrainei care începuse la 18 februarie 1918[46] însă, nu a permis realizarea acestui lucru. 

La 21 februarie 1918 baronul Fasciotti – decan al corpului diplomatic pe lângă guvernul român, a transmis tuturor reprezentanților aliați la Odesa în numele reprezentanților diplomatici ai puterilor Antantei o notă oficială, în care se menționa:

„Cât privește Basarabia, trebuie să țineți minte că intervenția trupelor române constituie o ocupație militară fără nici un subtext politic, întreprinsă în scopuri evident umanitare de asigurare cu alimente a trupelor ruse și române și, de asemenea, a populației civile.
La 14/27 februarie 1918 în timpul tratativelor de pace, germanii i-au asigurat neoficial pe români că pozițiile lor în raport cu autoritățile sovietice sunt identice:

„Anarhia rusească a stabilit un fel de cofraternitate. Voi luptați contra bolșevicilor în Basarabia, noi vom intra în Ucraina contra lor: avem acum aceleași interese.”scria omul politic român Alexandru Marghiloman.

Istoriografia sovietică și autoritățile sovietice au susținut că prezența armatei române în Basarabia a fost factorul decisiv al Unirii cu România.

 Conform istoricului Florin Constantiniu însă, Basarabia s-a unit ca urmare a hotărârii organului reprezentativ și democratic care era Sfatul Țării, al cărui vot nu a fost dictat de prezența trupelor române în provincie. 

„Desfășurarea dezbaterilor din Sfatul Țării, nu avut nimic de-a face – pentru a lua un termen potrivit de comparație, cu cu ședința parlamentului cehoslovac, care după invadarea țării de către trupele Tratatului de la Varșovia – cu excepția României, a legalizat prezența lor pe teritoriul național, în 18 octombrie 1968.”, declara marele istoric român Florin Constantiniu în 19 mai 2011 la Academia Română, în prezentarea „Tezaurul și Basarabia (1918)”
În legătură cu rolul armatei române în Unirea Basarabiei cu România, Ion Inculeț,unul dintre marii lideri ai Republicii Democrate Moldovenești, arăta mai târziu că „pentru noi moldovenii, pentru mișcarea noastră națională, intrarea armatei române în Chișinău a fost un element de primă importanță, decisiv. Elementele românești au câștigat mai mult curaj și mai multe speranțe pentru viitor.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În Data de 27 martie 1918, Sfatul Țării, organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Democratice Moldovenești, a semnat  Declarația de Unire a Basarabiei cu Țara Mamă, România.

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/17/o-istorie-a-zilei-de-17-ianuarie-video-3/

 

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/unirea-basarabiei-cu-romania-in-documente

http://centenarulromaniei.ro/proclamatia-generalului-brosteanu-catre-locuitorii-chisinaului-din-16-ianuarie-1918/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Interven%C8%9Bia_Armatei_Rom%C3%A2niei_%C3%AEn_Basarabia_%C3%AEn_1918

16 martie 1918 – Ministrul ucrainean de externe,V. Golubovici,a făcut cunoscut guvernelor german, austro-ungar, turc, bulgar și român, pretenţiile teritoriale ale ţării sale asupra Basarabiei

Telegrama trimisă de ministrul de externe al Republicii Ucraina, V. Golubovici, guvernelor german, austro-ungar, turc, bulgar și român în data de 16 martie 1918, în care erau prezentate interesele Ucrainei în Basarabia.

 

„Către guvernul German, Austro-Ungar, Turc, Bulgar și Român.

 Prin aceasta am cinstea a vă declara, că Sfatul Miniștrilor Republicii Democratice Ucrainiene Populare găsește neapărat să aducă la cunoștința Stăpânirii Imperiale Germane următoarele:

Stăpânirea ucrainiană e mult interesată de soarta provinciei vecine, Basarabia.

Cu toate că cele două popoare domnitoare: cel ucranian și cel moldovenesc locuiesc amestecate, nu mai lasă nici o îndoială faptul că partea de miază-noapte a teritoriului Basarabiei e locuită în cea mai mare parte de ucrainieni, iar în partea de miază-zi (între grupurile Dunării și a ministrului) ei au majoritatea relativă și astfel Basarabia în privința stării etnografice, economice și politice alcătuiește o parte nedespărțită din teritoriul Republicii Democratice Ucrainiene.

Stăpânind o mare parte din malul Mării Negre, unde în partea dinspre apus se află un mare centru economic – Odesa, cu care la drept vorbind e legată toată partea de miază-zi a Basarabiei, guvernul ucrainean scoate, că prin orice schimbare a fostei graniței ruso-române, mai ales în părțile de miază-noapte și miază-zi se calcă mult interesele politice și economice ale Republicii Ucrainiene.

Având în vedere că în vremea de față o parte însemnată a Basarabiei e cuprinsă de oștile românești și întrebarea a cui să fie Basarabia de acum înainte, ar putea să fie un punct de discuții la conferința de pace din București, Guvernul Republicii Democratice Ucrainiene, socoate cu putință dezbaterea și rezolvarea acestei întrebări numai dacă va lua parte și va fi de acord și împuternicitul guvernului ucrainian.”

Președintele consiliului de miniștri și ministrul de externe, Golubovici.

*Telegrama a fost citită în Ședința Sfatului Țării din Basarabia din 16 martie 1918.

Sfatul Ţării din Republica Democrată Moldovenească a protestat împotriva amestecului Ucrainei în treburile interne ale Republicii Democratice Moldoveneşti şi a formulării de către această ţară a unor pretenţii teritoriale nejustificate.

Nota trimisă în data de 16 martie 1918 de GuvernulRepublicii Poporane Moldoveneşti, Republicii Ucrainene :

„Sfatul Ţării, Parlamentul Republicii Moldoveneşti, aflând despre tendinţele Ucrainei asupra unor părţi ale Republicii Moldoveneşti, în special asupra unei părţi a ţinuturilor Hotinului şi Cetatea Albă, îşi exprimă faţă de Guvernul Republicii Ucrainene, Rada Centrală şi întreg poporul ucrainean protestul său energic împotriva tentativelor asupra drepturilor de autodeterminare a poporului moldovenesc şi a altor popoare, locuitoare pe teritoriul fostei gubernii a Basarabiei.
…Sfatul Ţării îşi exprimă convingerea fermă şi credinţa nestrămutată că poporul ucrainean eliberat nu va vroi să sugrume politiceşte şi economiceşte popoarele libere ale Republicii Moldoveneşti.

Pentru conformitate,
Secretar al Sfatului Ţării,
B. Epuri

În data de 23 martie 1918, la insistenţa Blocului Moldovenesc, o delegaţie basarabeană formată din  I. Inculeţ, D. Ciugureanu şi C. Stere, sosit de la Bucureşti , se deplasează la Iaşi unde, în incinta Palatului Sturdza, discută cu reprezentanţii guvernului român problema unirii Basarabiei cu România.

Delegaţia basarabeană îl invită pe Alexandru Marghiloman, primul-ministru al României, la Chişinău.
La 26 martie 1918  primul-ministru al României Alexandru Marghiloman, însoţit de ministrul de război Constantin Hârjeu şi de alţi demnitari, soseşte la Chişinău.

Primul-ministru român duce tratative cu membrii guvernului basarabean, cu reprezentanţii fracţiunilor din Sfatul Ţării, cu reprezentanţi ai clerului, ai marilor proprietari, ai altor pături sociale pentru a se edifica asupra atitudinii acestora faţă de problema unirii Basarabiei cu România.

 

 

 

27 martie 1918 

Sfatul Ţării votează Actul Unirii Basarabiei cu România.  

Cu majoritatea de optzecişişase (86) voturi împotriva a trei(3) rezoluţia pentru unirea Basarabiei cu România a Blocului Moldovenesc este adoptată în aplauzele furtunoase a   celor prezenţi.

În acest timp, în sala şedinţei şi-au făcut apariţia oaspeţii români în frunte  cu primul-ministrul Marghiloman căruia preşedintele adunării, IC Inculeţ îi comunică rezultatul votului Parlamentului, în mijlocul unei noi explozii de aplauze şi strigăte entuziaste: „Vivat!”, „Trăiască România!”.

 

 

Membrii Sfatului Ţării care au votat Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918.

 

După propunerea preşedintelui, secretarul Sfatului Ţării, deputatul Buzdugan, dă citire Declaraţiei  Sfatului Ţării , care este ascultată în picioare de toată asistenţa, după care, la tribună se urcă d.Marghiloman, primul-ministru al României care declară:

„În numele poporului român şi al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aci înainte şi în veci! Trăiască România Mare !”.

Primul ministru român termină discursul în aplauzele  furtunoase şi strigătele asistenţei : „Vivat!”, „Ura!”, „Trăiască România Mare!”, „Trăiască unirea în veci!”. Din public se aruncau flori deputaţilor.

Preşedintele Sfatului Ţării I.C. Inculeţ pune întrebarea primului-ministru d.Marghiloman: primeşte Guvernul
Român condiţiunile unirii, citite de către secretarul Buzdugan, din rezoluţia Blocului Moldovenesc, primite de către Parlament ca declaraţie a Sfatului Ţării.
Primul-ministru d.Marghiloman se urcă din nou la tribună şi declară că Guvernul Român primeşte în întregime atât litera cât şi sensul condiţiunilor unirii Basarabiei cu România pe bazele arătate în rezoluţia Blocului Moldovenesc, primite ca declaraţie a Sfatului Ţării (aplauze furtunoase şi strigăte „Ura”, „Trăiască unirea”, „Trăiască România Mare, nouă”).
Deputaţii şi publicul ovaţionează pe preşedintele I.C. Inculeţ, primul-ministru Ciugureanu şi ministrul Pelivan.
  La orele 7 şi 20 seara, Preşedintele declară închisă şedinţa Sfatului Ţării.

Așa se făurește Istoria !
 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/28/o-istorie-a-zilei-de-28-august-video-4/

 

 

 

 

Sursa: http://centenarulromaniei.ro/telegrama-trimisa-de-ucraina-guvernelor-german-austro-ungar-turc-bulgar-si-roman/#