CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mari aromâni în Istoria Neamului Românesc

 

 

 

 

 

unitatea geografica a aromanilor

Harta: Răspândirea aromânilor în Balcani

 

Au fost macedoneni Petru, Asan și Caloian, întemeietorii imperiului vlaho-bulgar; Mihai Viteazul, primul domnitor care a unificat cele trei țări române, și unchiul său, Iane din Epir, banul Craiovei;Vasile Lupu, domnitorul Moldovei; familia Ghica, cea care a dat Țării Românești – 9 domnitori, Moldovei – 6 domnitori iar României – 2 prim-miniștri sau caimacamul Moldovei, Anastasie Panu, unul dintre artizanii Unirii din 1859; Ioannis Kolletis, primul ministru al Greciei, cu un rol de prim rang în dobîndirea și recunoașterea independenței țării; familia de politicieni greci Caramanlis; actualul președinte al Greciei, Karolos Papoulias; Fatos Nani, prim-ministru al Albaniei,

Au fost macedoneni ortodocși Sf. Nicodim de la Tismana, cel care a pus bazele monahismului în Țara Românească, Sf. Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului, Sf. Dosoftei, mitropolitul Moldovei și Sf. Antonie de la Iezeru; Sfinții martiri Nicolae din Mețovo, Gheorghe din Ianina și Dimitrie din Samarina Pindului (din păcate, nerecunoscuți de biserica ortodoxă romană); Macarie, mitropolitul Țării Românești, Dositei Filitti, mitropolitul Ungrovlahiei, Nifon Rusăilă, mitropolitul primat al României, Vasile Moga, ultimul episcop al Ardealului, dar și Andrei Șaguna, primul mitropolit al Ardealului, au fost macedoneni Ioachim al III-lea și Athenagoras I, patriarhii Constantinopolului; a fost macedonean părintele Arsenie Papacioc, unul din ultimii mari duhovnici ai României. Deși caracteristic macedonenilor este ortodoxia, în unele situații au fost și cazuri de convertire la catolicism, sfințenia lor remarcîndu-se și la Vatican: Sf. Tereza și monseniorul Vladimir Ghica, în prezent în curs de beatificare, au fost și ei macedoneni.

Tot macedonean este mitropolitul grec Hierotheos Vlachos.

Au fost macedoneni marii filantropi Emanuel Gojdu, Evanghelie Zappa, George Averoff, George și Simon Sina, George Bellu și mulți alții, pînă în zilele noastre, cînd merită menționat și Gheorghe Becali.

Au fost macedoneni mari scriitori și mari filozofi: Anton Pann, Ion Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Odobescu, Alexandru Macedonski, Gala Galaction, Ștefan Octavian Iosif, Octavian Goga, Victor Eftimiu, Lucian Blaga, Nida Boga, Constantin Noica, Zaharia (Zahu) Pană, Mihail Drumeș, Teohar Mihadaș. Radu Theodoru, Constantin Țoiu, Paul Goma, Ioan Petru Culianu. Unul dintre cei mai mari scriitori și dramaturgi sîrbi, Branislav Nusic a fost și el macedonean.

În afară de sfinți și mari clerici, mari conducători de stat, mari filantropi ori mari oameni de știință și cultură, macedonenii au dat și mari oameni de artă: pictorii Theodor Aman, Camil Ressu, Ion Pacea, Gheorghe Naum și Ary Murnu; sculptorii Gheorghe Anghel, Boris Caragea și Dumitru Pasima precum și sculptorița Geta Caragiu; artista plastică și folclorista Lena Constante; mari actori (George Vraca, Toma Caragiu, Nicu Constantin) și mari regizori (regizorii de film Stere Gulea, Dan Pița, Constantin Vaeni iar în prezent Toma Enache, autorul primului film vorbit în aromână și regizorii de teatru Constantin Dinischiotu și Cristian-Valeriu Hadji Culea); mari balerini ca Floria Capsali, care a înființat școala românească de balet și Ion Tugearu ori mari sportivi (Cristian Gațu – cel mai bun handbalist român dar și internaționalul Marius Stavrositu, Emanuel Hașoti, Dan Coe, Gheorghe Hagi – cel mai bun fotbalist român, Ianis Zicu, Hristu Chiacu, dar și Hristo Stoicicov – cel mai bun fotbalist bulgar, fostul recordman mondial la săritura cu prăjina, atletul grec Hristo Papanicolau, gimnasta Simona Amînar, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană, jucătoarea de tenis de masă Elisabeta Samara, qvadruplă campioană europeană, iar în aceste zile, tenismena Simona Halep). Peste ocean, a performat o gimnastă cu aceleași origini, Dominique Helena Moceanu. Aromânii s-au remarcat și în muzică deși în afară de Elena Gheorghe și Diana Bișinicu, singura care înfrîngînd strictele canoane morale ale neamului, a pozat pentru bani în Playboy – ceilalți sînt necunoscuți întrucît au rămas la muzica tradițională: Gică Coadă, Cristian Ionescu, Hrista Lupci, Sirma Guci, Sirma Granzulea, etc. În Macedonia, cel mai celebru cîntăreț a fost aromânul Todor (Tose) Proeski.

Multe dintre clădirile simbol ale Bucureștiului sau din alte mari orașe ale țării au fost creația arhitecților macedoneni (Dimitrie Maimarolu, Arghir Culina, Constantin Ioțu, Gheorghe Simota, Constantin Joja, Duiliu Marcu și alții).

Încă de la înființarea sa, Academia Română a avut membri fondatori macedoneni (Ion Heliade Rădulescu, primul președinte al Academiei, Ioan D. Caragiani, Dimitrie Cozacovici și Andrei Mocioni), după care alegerea  macedonenilor în acest for a fost continuă: membri de onoare ai Academiei, precum Andrei Șaguna, Ion Pacea și Ioan Jak Rene Juvara; membri titulari precum Ion Ghica (în 4 rînduri președinte al instituției), Athanasie Joja (fost și el președinte), Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Pericle Papahagi, Theodor Capidan, Sextil Pușcariu, Gala Galaction, Dumitru Caracostea, Camil Ressu, Octavian Goga, Dumitru Panaitescu-Perpessicius, Lucian Blaga, Alexandru Ghika, Marius Nasta, Anton Naum sau Elie Carafoli; membri corespondenți precum Apostol Mărgărit, Ștefan Minovici, George Murnu, Orest Tafrali, Marcu Beza, Mircea Djuvara, Ioan C. Filitti, Cezar Papacostea, Ștefan Bezdechi, Matilda Caragiu Marioțeanu, Șerban Papacostea și Nicolae Saramandu; membri post-mortem precum Theodor Aman, Ion Luca Caragiale, Alexandru Macedonski sau Constantin Noica.

Tot macedoneni au fost (unii) sau încă sînt (alții) scriitorul Nicolae Batzaria (celebrul Moș Nae), fost deputat în Parlamentul turc unde își reprezenta minoritatea, mort în temniță, marele inginer Sterie Ciumetti și fiica sa Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România (a cărei fiică Alexandra a fost căsătorită cu laureatul premiului Nobel Saul Below), criticul și scriitorul Hristu Cîndroveanu, cei 3 Radu Portocală (bunicul – fost deputat și ministru, mort în temnița, fiul – medic și nepotul – scriitor), Eugeniu Carada, cel care a pus bazele presei și economiei românești, organizator al Băncii Naționale, Jean Mihail, cel care primind două moșteniri imense, a devenit binefăcătorul orașului Craiova, industriașul Nicolae Malaxa, marele comerciant Iorgu Steriu, folcloristul, istoricul și criticul literar Dumitru Caracostea, istoricul Victor Papacostea (fost deținut politic), eseistul, literatul și folcloristul Ovidiu Papadima (fost deținut politic), filologul și scriitorul Atanasie Nasta, filologul și istoricul Nicolae Șerban Tanașoca, istoricul Neagu Djuvara, Emil Ioti Ghizari (fost prim vice-guvernator al BNR), Dan Drosu Șaguna (fost președinte al Curții de Conturi), Stere Farmache (fost director general al Bursei de Valori București)

În afara țării îi mai găsim pe dirijorul austriac Herbert von Karajan, pe politicianul american Michael Stanley Dukakis, longevivul guvernator de Massachusetts (timp de 12 ani, în două perioade) și mulți, prea mulți alții.

Dar acest neam, iubitor de libertate și luptător pentru aceasta, a stropit cu singele său toată Peninsula Balcanică. Numai pentru aceștia ar merita scrisă o adevărată enciclopedie. Au murit luptînd pentru propria independență (ca Pitu Guli din Crușova) sau pentru independența Greciei (ca Rigas Feraios). Au murit în România, ca legionari, luptînd împotriva unui regim corupt și trădător, după care au murit ca luptători împotriva bolșevicilor fie în munți, fie în Dobrogea (ca Gogu Puiu – șeful Haiducilor Dobrogei și Nicolae Ciolacu).

Alte nume celebre de macedoneni sînt frații Capșa (care au deschis celebra cofetărie), frații Minovici (Mina – care a înființat Institutul de Medicină Legală, Nicolae – de la care ne-a rămas Muzeul Minovici și chimistul Ștefan), frații Manakia (pionierii fotografiei și cinematografiei în Balcani), familiile Juvara (cei din Moldova) și Djuvara (cei din Muntenia), Nacu, Scrima, Barba, Belimace (Constantin, cel mai mare poet al neamului, autorul versurilor imnului Dimăndarea părintească și nicadorul Doru), Cavalioti, Diamandi, Boiagi, Papanace, Tulliu, Vulcan, Darvari, Bellu, Mocioni și atîția și atîția alții.

Și tot aromân a fost și un alt mare patriot român, victimă a istoriei, Mareșalul Ion Antonescu, cel care într-o ședință de Consiliu (adică de guvern) a declarat că rădăcinile sale se trag din Boboștița. Împreună cu el, a fost împușcat și aromânul Gheorghe Alexianu, fostul guvernator al Transnistriei.

Dintre aromânii aruncați nevinovați în temniță timp de peste două decenii doar pentru faptul că au fost membrii ai „Frățiilor de Cruce” îl amintesc doar pe Ioan Ianolide, denumit astăzi „Deținutul profet”.

 

 

Dan Cristian IONESCU

 

 

 

 

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/30/videoprincipatul-aroman-al-pindului-o-romanie-sud-dunareana/

 

 

  Au fost macedoneni Petru, Asan și Caloian, întemeietorii imperiului vlaho-bulgar; Mihai Viteazul, primul domnitor care a unificat cele trei țări […]

 

 

 

17/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pe 9 iunie se împlinesc 170 de ani de la lansarea Proclamației de la Islaz, în urma căreia s-a declanşat revoluţia de la 1848 din Muntenia. VIDEO

Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentînd la Paris tricolorul românesc cu menţiunile

În imagine: Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentînd la Paris tricolorul românesc cu menţiunile „Dreptate, Frăţie” în 1848. Acuarelă de C. Petrescu

 

 

 

9 iunie 1848 – Proclamația de la Islaz

 

 

În data de 9 iunie se împlinesc 170 de ani de la lansarea programului revoluționar din Țara Românească, Proclamația de la Islaz, în urma căreia s-a declanşat revoluţia în Muntenia.

Revoluţia Română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an, şi o expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale a românilor.

În anul 1848 în ţările Române s-au produs trei revoluţii : revoluţia din Moldova – care a fost înăbuşită de la început, cea din Muntenia, iar a treia în Transilvania.

În Muntenia, revoluţia s-a bucurat, de la început, de mai mult succes decât în Moldova, una din cauze fiind mai buna organizare a ei şi mai ales concursul unei părţi din administraţie şi armată.

În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie. Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris.

Mişcarea s-a declanşat în Muntenia, în ziua de 9 iunie 1848, stil vechi (21 iunie 1848, stil nou) la Islaz, în judeţul Romanaţi (Teleorman), ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor.

Aici s-au aflat fruntașii pașoptiști Ion Heliade Rădulescu, Ștefan Golescu, Cristian Tell, Nicolae Pleșoianu și preotul Radu Șapcă.

Islazul, mic port la Dunăre cu însemnătate comercială, nu se afla sub controlul direct al turcilor.

Localitatea a fost aleasă de Nicolae Bălcescu pentru declanșarea Revoluției de la 1848 în Țara Românească pentru că atât comandantul companiei de dorobanți care păzea portul și frontiera, căpitanul Nicolae Pleșoianu, cât și șeful administrației erau de partea revoluționarilor.

Nicolae Bălcescu a justificat alegerea Islazului astfel: „La Islaz, cum nici prin gând nu i-ar trece lui Vodă Bibescu, vornicului Vilar sau agăi Manu, așa ca să ne pună piedici”.

Grupul de revoluționari, membri ai guvernului provizoriu, având în frunte tricolorul pe care era scris „Dreptate-Frăție”, s-a îndreptat spre centrul comunei, unde mulțimea era adunată pentru sfințirea bisericii Sfinții Trei Ierarhi.

În fața ei, Ion Heliade Rădulescu a citit Proclamația.

“Este vremea astăzi, când naţionalitatea şi existenţa politică ne sânt tăgăduite, când vedem că dela 1848 mai cu seamă cuvintele unitate şi naţionalitate sânt în toate gurile în Europa, simţimentul lor în toate inimile şi au armat toate braţele, au vărsat atâta sânge în aceşti doi ani din urmă, sânge ce va curge mereu, până când harta Europei se va preface, staturile întemeiate pe concuistă, pe călcarea drepturilor naţiilor se vor zdrobi, naţiile se vor reîntregi în libertatea lor şi sfânta alianţă a popoarelor se va întocmi, astăzi când toată Europa vede că o nouă năvălire a barbarilor nordului o ameninţă, astăzi când în faţa acestei primejdii, văzând că n’au a alege decât a fi toate libere sau toate ruse, popoarele Europei îşi dau mâna ca să înceapă această cruciadă a libertăţii şi civilizaţiei în contra barbariei, este vremea, zicem, ca şi naţia română să ridice stindardul lui Mircea, Ştefan şi Mihai, stindardul de viaţă şi mântuire.
Copleşiţi şi ameninţaţi astăzi de panslavism, mâine poate şi de pangermanism, noi nu ne putem mântui fără numai opuindu-le panromânismul.
Panromânismul dar, trebue să fie astăzi ţinta noastră comună de activitate.

Printr’nsul se completează sinteza noastră revoluţionară.”

Proclamația de la Islaz, întocmită de Comitetul revoluționar din Țara Românească a fost concepută ca act constituțional.

Prin ea se renunța la Regulamentul organic şi se puneau bazele unei noi ordini constituționale.

 

Proclamația de la Islaz: 

 

Fraților români,

 

Timpul mântuirii noastre a venit;poporul român se deșteaptă la glasul trâmbiței îngerului mântuirii și își cunoaște dreptul său de suveran.

Pace vouă, pentru că vi se vestește libertate

vouă!

 

Pe scurt, popolul român, recapitulând, decretă:

 

1. Independența sa administrativă și legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.

 

2. Egalitatea drepturilor politice.

 

3. Contribuție generală

 

4. Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tuturor stărilor soțietății.

 

5. Domn responsabil, ales pe cinci ani, și căutat în toate stările societății.

 

6. Împuținarea listei civile;ardicarea de orice mijloc de corumpere.

 

7. Responsabilitatea miniștrilor și a tuturor funcționarilor în funcția ce ocupă.

 

8. Libertatea absolută a tiparului.

 

9. Orice recompensă să vie de la patrie prin reprezentanții săi, iar nu de la domn.

 

10. Dreptul fiecărui județ de a-și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul popolului întreg de a-și alege domnul.

 

11. Gvardie națională.

 

12. Emancipația mănăstirilor închinate.

 

13. Emancipația clăcașilor, ce se fac proprietari prin despăgubire.

 

14. Desrobirea țăranilor prin despăgubire.

 

15. Reprezentant al țării la Constantinopole dintre români.

 

16. Instrucție egală și întreagă pentru tot românul de amândouă sexele.

 

17. Desființarea rangurilor titulare ce nu au funcții.

 

18. Desființarea pedepsei degrădătoare cu bătaia.

 

19. Desființarea atât în faptă, cât și în vorbă a pedepsei cu moartea.

 

 

Guvernul provizoriu ales la Islaz a intrat în Craiova pe 13/25 iunie 1848, iar o zi mai târziu s-a unit cu guvernul constituit la București, formând Guvernul provizoriu al Țării Românești, care a emis primele sale decrete pe 14/26 iunie, printre care și acela care prevedea înființarea drapelului național format din culorile albastru, galben și roșu, care avea inscripționată deviza „Dreptate-Frăție”.

Domnitorul Munteniei, Gheorghe Bibescu, ştiind că a pierdut sprijinul armatei, a semnat Proclamaţia de la Islaz, care va deveni noua constituţie a ţării şi a recunoscut noul guvern, format din Nicolae Bălcescu, secretar de stat pentru afaceri externe, Nicolae Golescu, secretar de stat pentru afaceri interne, Gheorghe Magheru, finanţe, Ion Heliade Rădulescu, culte, Ştefan Golescum justiţie, Constantin Kretulescu, preşedinte al Consiliului Administrativ, C.A. Rosetti, prefectul Poliţiei Capitalei şi Ioan Odobescu şef al Oştirii, după care a abdicat şi s-a retras în Transilvania.

Imediat, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. 

Proclamaţia de la Islaz declara egalitatea politică a cetățenilor, libertatea tiparului, desființarea rangurilor nobiliare, emanciparea cetăţenilor ţării.

De asemenea, Proclamația dădea drepturi politice şi locuitorilor de altă credință decât cea a românilor, evreii fiind și ei emancipați.

Statul prelua averile mănăstirilor închinate, se prevedea accesul la învățătură a întregii populații, se stipula înființarea universităților în București și Craiova, a Politehnicii în București, se dorea înființarea de licee în fiecare județ, școli normale în fiecare plasă și școli în fiecare sat.

Proclamația anunța introducerea alfabetului latin în administrație și prevedea ca în fruntea statului să fie un domn ales pentru cinci ani de către toate păturile sociale, iar Adunarea legislativă să fie formată din reprezentanți ai tuturor claselor sociale.

Se crea un sistem de autonomie locală și se înființa Garda Națională.

Mişcarea revoluţionară de la 1848 din Muntenia deşi a avut o durată de existenţă de numai trei luni, fiind  înfrântă în urma unei intervenții militare a Imperiului Otoman, a avut urmări însemnate în ceea ce priveşte întărirea şi adâncirea ideii de unitate naţională.

Totodată, prin propaganda susţinută de fruntaşii exilaţi în apusul Europei, ea a determinat un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea unirii românilor, curent care îşi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858).

Nu este, prin urmare, exagerat a afirma că revoluţia munteana de la 1848 a fost unul dintre marile evenimente care au stat la baza constituirii României moderne.

 

 

 

 

Surse:

http://www.istoria.md/articol/491/9_iunie,_istoricul_zilei

http://www.ziarulmara.ro/?p=63279

10/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: