CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1881: Adoptarea legii de constituire a Regatului României

Proclamarea Regatului României (14 martie 1881) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului ruso-româno- turc din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”.

În anul 1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege, iar România, regat sau monarhie constituțională (Regatul României).

Ideea constituirii Regatului României aparținuse oamenilor politici de la Bucureşti, încă de când din țara noastră îşi cucerise cu enorme sacrificii materiale şi umane, independenţa în Războiul din 1877-1878, însă puterile europene nu se grăbeau să trateze România ca partener egal în complexul relaţiilor internaţionale datorită faptului că statul nu avea statutul de regat și nu avea o monarhie care putea să aibă relații cu marile case regale din Europa.

Pentru pregătirea actului pe plan extern, marele om politic liberal român IC Brătianu a întreprins călătorii la Viena și la Berlin, iar pe plan intern a început negocierile cu liderii Partidului Conservator.

În acest sens, Brătianu l-a contactat pe P.P. Carp pentru constituirea unui guvern la care să participe și câțiva conservatori.

La 13 martie 1881, în Camera Deputaților au avut loc dezbateri furtunoase, hotărându-se, atât de guvern, cât și majoritatea liberală, proclamarea Regatului.

L-a rândul său, într-o interpelare a guvernului, conservatorul Titu Maiorescu a cerut măsuri pentru a consolida „ordinea monarhică”. A doua zi, generalul Lecca, președintele Camerei, prezenta moțiunea de proclamare a Regatului, care a fost votată de toți cei prezenți. În Senat, moțiunea de proclamare a Regatului a fost susținută de prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, Vasile Alecsandri și Lascăr Catargiu și a fost de asemenea votată de toți senatorii prezenți.

În cadrul şedinţei Consiliului de miniştri întrunite la data de 14 martie 1881, corpurile legislative reunite au votat în unanimitate proiectul de lege potrivit căruia România se transforma în Regat.

Referindu-se la acest moment, principele Carol I nota în jurnalul său:

”Ora 11 1/2 au venit toți miniștrii la mine să declare că nu mai pot fi oprite Camerele Parlamentului să proclame regatul. Ședința de ieri, în care opoziția a atacat puternic guvernul, a scos din fire majoritatea în așa hal, încât nu mai dorește să aștepte nici o zi. Eu am avut doar o singură rezervă, că împăratul Alexandru nu a fost încă înmormântat. Miniștrii merg direct la Cameră, unde moțiunea este depusă de generalul Lecca. Pe baza acesteia este făcută de îndată legea, care e votată în unanimitate. La Senat este depusă aceeași moțiune și legea e votată și acolo. La ora 5 vine Brătianu la mine. Totul este gata.

Întreg Senatul vine pe jos la Palat, noi îl salutăm de la fereastră. La ora 6 ambele Camere sunt reunite în sala tronului, însă fără fracuri, vin direct de la sala de ședințe. D. Ghica citește legea, cu câteva cuvinte introductive. Eu răspund, discursul meu este salutat cu entuziasm. După aceea proclamăm legea, care are două articole, în prezența Camerelor. Facem cerc, pe toate fețele bucurie și emoție. Apoi ieșim cu președinții la balcon, unde lumea ne aclamă, muzică etc. La 6 1/2 se termină. Regatul României e proclamat și sancționat prin lege”.

Actul de consacrare a monarhiei constituționale a fost impus în principal de imperativul consolidării statului român modern.

Let's recap Romania's history as it celebrates its Centennial on December  1st - True Romania

Harta Regatului România la 1881

Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881, Carol I devenind primul rege din istoria României, iar această zi nu a fost aleasă întâmplător, ea reprezentând o data importantă pentru viitorul rege Carol I și anume, era ziua când acesta a intrat pentru prima dată în capitala României unite, București, în aclamațiile a peste 30.000 de români.

Turcia a fost prima țară care a recunoscut Regatul României. Au urmat Anglia, Franța, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.

Răspunzând la felicitările Parlamentului şi ale membrilor Guvernului, Carol I preciza că primea titlul de Rege nu pentru sine, ci pentru „mărirea ţării”, iar acest lucru s-a văzut destul de repede, deoarece după acest important eveniment, prestigiul Regatului României pe plan internaţional a crescut simțitor și a făcut ca țara noastră să reprezinte un element de o reală stabilitate în zona sud-est europeană.

26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României.  ,,Regele de Oțel'' care a transformat țara într-un regat independent |  Ziarul Unirea

Al. Vârnav-Liteanu, reprezentantul României la Berlin, îi scria la 7 aprilie 1881 lui Ion C. Brătianu: „Prin actul ce ai îndeplinit, România s-a mărit, nu într-un mod material, nu adăugând ceva la pământul ei, dar întinzând hotarele influenței și prestigiului național”.

Tot el preciza că  Bismarck, cancelarul Germaniei, a declarat tuturor ambasadorilor a doua zi după proclamarea Regatului României, prin Ministerul Afacerilor Străine, că nu are nicio obiecțiune de făcut în contra noii transformării a României, dar că el așteaptă, date fiind legăturile de familie ce unesc pe Împăratul Germaniei cu Suveranul de la Dunăre, „ca celelalte puteri să binevoiască a lua inițiativa spre recunoaștere”.

Pe plan intern, proclamarea Regatului avea să contribuie la consolidarea dinastiei în țară și la asigurarea unei stabilități politice mai mari a României.

02/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

Ion C. Brătianu, unul dintre marii făuritori ai României moderne

 

 

 

 „Vizirul” Ion C. Brătianu văzut de academicianul Dan Berindei  

„Printre marii făuritori ai României moderne, Ion C. Brătianu ocupă o poziție deosebită. Biografia lui s-a confundat cu constituirea statului național român și meritele sale au fost mari. Decenii de-a rândul însă, evocarea sa a constituit o primejdioasă tentativă.

Îmi amintesc aspra «critică» la care am fost supus, în 1958, în revistele «Studii» și «Lupta de clasă», sub învinuirea de a fi «încercat» o «reabilitare» a lui Brătianu și a radicalilor în fruntea cărora el se afla în perioada Unirii Principatelor, când nu făcusem decât să scriu un adevăr, acela că Ion C. Brătianu nu fusese un adversar, ci dimpotrivă, un partizan al eliberării țărănimii române și al împroprietării ei!

Ulterior, a fost «îngăduită» evocarea lui, dar cu accentuată discreție!

 

 

 

Imagini pentru statuia lui bratianu din bucuresti photos

În București, printre primele statui care au fost înlăturate (la venirea  comuniștilor) a fost și monumentul care-i fusese dedicat și, o dată cu statuia, a dispărut și titulatura pieței din centrul Capitalei, care-i evoca nu numai numele, ci mai ales rolul jucat în crearea statului român modern.

Vina principală a bărbatului de stat constase, de fapt, în aceea că lăsase urmași politici și mai ales pe fiii săi: marele Ionel Brătianu, priceputul Vintilă Brătianu și cel din urmă președinte al partidului – înaintea lungului somn la care a fost sortit – Dinu Brătianu, cel încetat din viață în teribila închisoare de la Sighet, Ion C. Brătianu mai «greșise» prin aceea că fusese bunicul lui Gheorghe Brătianu, fruntaș liberal, dar și unul dintre cel mai de seamă istorici români.

Se cuvine ca locul de mare luptător în istoria națiunii să-i fie redat. Nădăjduim că nu va trece prea multă vreme până când în București va fi din nou înălțată o statuie care să-l evoce”.

Sub semnul revoluției

Ion C. Brătianu s-a născut la 2 iunie 1821, la Pitești. Venirea sa pe lume chiar în anul revoluției condusă de Tudor Vladimirescu este semnificativă, mai ales că o bună parte din viață a trăit-o sub semnul revoluției!

Tatăl său, clucerul Dincă Brătianu, aparținea, cum arăta cândva Nicolae Iorga, micii boierimi de lângă Olt, depozit permanent de îndrăzneală și inițiativă. De altfel, clucerul Dincă s-a dovedit a fi un «om nou» și mai ales el s-a străduit să asigure urmașilor săi o educație modernă.

Doi dintre fiii săi, Dumitru și Ion, se vor evidenția printre fruntașii unei generații de excepție. Ion C. Brătianu și-a început învățătura la Pitești cu dascăli angajați de tatăl său; a continuat-o la școala lui Simonidis, fost discipol al lui Gh. Lazăr.

A trecut apoi la școala de iuncări și a intrat în cadrul oștirii naționale renăscute. În 1842 cariera sa militară a luat sfârșit, căci a plecat la Paris, unde fratele său Dumitru se găsea de mai mulți ani.

În capitala Franței, tinerii Brătianu au urmat cursuri universitare, au fost studenții admiratori ai lui Quinet și ai lui Michelet, dar mai ales au stabilit strânse legături cu cercurile democratice”.

Secretar al Adunării ad-hoc

Revoluția de la 1848 a oferit lui Ion C. Brătianu prilejul de a-și sluji patria. Membru al Comitetului revoluționar, apoi, după izbânda revoluției, secretar al Guvernului provizoriu și într-o vreme prefect al Poliției din București, el a fost supranumit de popor «Firfirică», datorită prezenței sale pretutindeni, a curajului și a destoiniciei sale.

În două rânduri – în iunie și din nou la sfârșitul aceleiași luni – el s-a pus în fruntea poporului bucureștean și a fost salvatorul revoluției.

Când, la 13 septembrie, oștirea otomană a pătruns în București, Brătianu a fost sortit unui lung exil. Timp de aproape un deceniu, el a fost constrâns să trăiască în afara hotarelor patriei sale, lucrând însă neobosit pentru a o afirma și a-i pregăti noile destine istorice. În 1857, reîntors în Țara Românească, s-a situat firesc printre fruntașii eteriști. Secretar al Adunării ad-hoc, el a fost totodată unul dintre conducătorii grupării radicalilor”.

Adversar al lui Cuza

În 1859, membru al Adunării elective a Țării Românești, Ion C. Brătianu a fost unul dintre artizanii soluției dublei alegeri. Ministru, scurtă vreme, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza și sprijinitor al proceselor de reformă, el a trecut în ultimii ani ai domniei lui Cuza, după ce acesta instituise dictatura, pe pozițiile adversarilor săi.

A contribuit la răsturnarea lui Alexandru Ioan I și a fost primul implicat în aducerea ca domnitor al României a principelui Carol de Hohenzollern. În primii ani de domnie ai acestuia s-a impus ca unul dintre principalii lui sfetnici.

Sub presiunile unor puteri străine, Carol I a fost convins, în noiembrie 1868, să renunțe la serviciile lui Ion C. Brătianu, care a trecut astfel din nou în opoziție.

În 1876, Brătianu a ajuns prim-ministru al României, funcție pe care a deținut-o, cu foarte scurte întreruperi, până în 1888, timp de 12 ani. Datorită autorității pe care a dobândit-o în această parte a activității sale, a fost supranumit «Vizirul».

În timpul guvernării sale și, în bună măsură, datorită atitudinii dârze și îndrăznețe pe care a avut-o, a fost principalul artizan al vieții sale, a instituit, în 1881, regatul – eveniment care a marcat însemnătatea pe care o dobândise prezența politică a României în Europa. Guvernarea sa a fost legată și de o relansare, în noi condiții istorice, a procesului de reformă, printre altele el determinând să fie adoptată o lege pentru protejarea industriei naționale”.

Regretat de adversari

După guvernarea sa de 12 ani, Ion C. Brătianu a intrat în opoziție, de altfel, trei ani mai târziu, a încetat din viață, la vârsta de 70 de ani (3 mai 1891).

«Am pierdut pe cel mai bun amic ce aveam», a exclamat atunci regele Carol, iar marele om de stat, bătrânul Mihail Kogălniceanu, a scris rânduri nepieritoare deși, ca om politic, fusese adversarul celui dispărut:

«Oamenii zilei, mari sau mici, pot fi ingrați cu dânsul, istoria însă, istoria nepărtinitoare, ea care purcede prin mintea și inima națiunii întregi, va păstra cu litere de aur amintirea celui care și-a pus numele în fruntea tuturor marilor fapte naționale și politice ale renașterii României»”.

 

(Sursa: Dan Berindei, Portrete istorice, Ed. Viitorul Românesc, București, 2001, p. 156-160) prin https://foaienationala.ro/

22/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

Un intemeietor al României moderne – Ion C. Brătianu

Dacă regele Carol I a  întemeiat o dinastie a Hohenzollernilor români, Ion C. Brătianu a creat-o pe aceea a Brătienilor politici avandu-i alături pe  Dimitrie, fratele lui, Ionel, Vintilă şi Dinu, copiii lui, George, nepotul lui.

Toţi izvorăsc din moşnenii din Brătieni-Argeş, adică din chiar centrul ţării.

Portretul lui Ion C. Brătianu

Portretul lui Ion C. Brătianu de GEORGE DEMETRESCU MIREA, 1888

„Ideile lui I.C. Bratianu erau putine, dar clare. Nu a fost un doctrinar, a fost omul actiunii practice hotarate. Intr-o vreme in care in Romania totul era de facut si de construit, I.C. Bratianu a stiut sa fie un mare constructor. Daca n-ar fi fost, Bratianu ar fi trebuit inventat.”

 

Se naşte într-o veche familie de mici boieri, la 2 iunie 1821. Învaţă în ţară cu Simonide şi Gheorghe Lazăr. În 1835 intră în armata pământeană care tocmai se crease.

Trei ani mai târziu, în 1841, îl găsim la Paris, unde face studii politehnice şi intră în contact cu emigraţia românească, emigraţie care frecventează ca şi el cursurile lui Michelet, Edgar Quinet şi Adam Mickievicz.

Este francmason cu Louis Blanc, revoluţionar în Franţa cu Lamartine, suflet arzător al generaţiei de la 1848 cuBălcescu, Rosetti, fraţii Goleşti şi Heliade Rădulescu.

Este omul acţiunii şi al rezistenţei, în legătură şi prietenie cu toţi marii revoluţionari ai veacului, mobilizând speranţele româneşti în exilul postpaşoptist.

Un exil lung şi dificil. Istoricul Gh. Brătianu scria:

„Mentalitatea şi pregătirea intelectuală şi politică a lui Ion Brătianu? Anii tinereţei şi-i petrecuse în frământările Parisului revoluţionar, tot acolo îşi adăpostise surghiunul după înăbuşirea revoluţiei muntene de la 1848, iar poliţia celui de-al doilea imperiu văzuse în el un agitator periculos, în legături strânse cu societăţile secrete ale vremii…”

Republican convins la acea dată, participă sau e învinuit că participă la un complot împotriva împăratului Napoleon al III-lea şi este condamnat. În 1856 se reîntoarce la Bucureşti şi, unionist înfocat, este unul dintre artizanii Unirii.

Devine liderul radicalilor liberali, denumiţi „roşii”. Este apropiat mai ales de C.A. Rosetti, jurnalist de forţă, care conduce ziarul Românul.

Inspirat de Occident, Ion Brătianu dă o luptă tenace pentru reforme. Îşi arată din ce în ce mai clar atitudinea pragmatică şi realistă faţă de problemele politice. Elanurile romantice ale tinereţii fac loc treptat realismului unui om politic matur.

În 1866, participă la complotul împotriva lui Alexandru Ioan Cuza. Are o contribuţie majoră la aducerea în ţară a unui principe străin. Merge în Germania, la Dusseldorf, pentru a-l determina să vină în ţară pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Îl şi însoţeşte la venirea acestuia în ţară, în ultima parte a drumului pe Dunăre, de la Baziaş la Tr. Severin şi apoi cu trăsura până la Bucureşti, unde cei doi ajung la 10 mai 1866.

În ciuda opoziţiei unora dintre marile puteri, care aveau alte planuri, politica faptului împlinit practicată de Brătianu şi diplomaţia acestuia au avut succes. În acelaşi an, e adoptată o noua Constituţie, după modelul celei belgiene din 1831 – cea mai liberală din Europa.

Ion Brătianu face parte din mai multe ministere. Şi, după ani de frământări şi nelimpeziri, ajunge sfetnicul cel mai de seamă al lui Carol, ca prim-ministru între 1876-1888, nu mai puţin de 12 ani, în cea mai lungă guvernare a României liberal-democrate.

Mic de statură, foarte vioi, om de energie şi de acţiune, Brătianu era înainte de orice o mare voinţă. Dacă e adevărat ce se zice, cum că esenţele tari se află în flacoane mici, I.C. Brătianu confirmă cu strălucire zisa. Este omul care duce în spinare o epocă în istoria românilor, personalizând-o şi caracterizând-o.

E cu adevărat omul care trăieşte în istorie şi face istorie. Pentru că ştie ce vrea. E simbolul burgheziei române care se ridică. Şi este unul care creează canavaua acestei ridicări.

El şi prietenii săi, visătorul său prieten C.A. Rosetti, nu mai puţin visătorul său frate Dimitrie, pragmaticul Eugeniu Carada şi mulţimea oamenilor politici noi (aşa de sarcastic întâmpinată de M. Eminescu), pe care o înregimentează în 1875 în Partidul Liberal.

Un partid care până în 1938 va fi cea mai importantă forţă politică a ţării, instrumentul cel mai eficace al modernizării ei.

Ideile lui I.C. Brătianu erau puţine, dar clare. Nu a fost un doctrinar, a fost omul acţiunii practice hotărâte.

Naţiunea şi Ţara le-a pus pe primul plan. De aceea se poate spune despre el că, înainte de a fi liberal, a fost un mare Român.

Într-o vreme în care în România totul era de făcut şi de construit, I.C. Brătianu a ştiut să fie un mare constructor – de instituţii politice mai cu seamă, dar şi de pârghii economice şi sociale.

Dacă n-ar fi fost, Brătianu ar fi trebuit inventat.

 Faptele  şi exemplul său personal  il aşează între primii Mari Români ai tuturor timpurilor.

 

Ion Bulei, „Esentele tari stau in flacoane mici”

sursa: zf

13/05/2015 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: