
Domnule profesor ION COJA, văd că o susțineți pe dna Dăncilă în turul doi. Pot să vă cer câteva explicații?
Prima explicație este următoarea: eu susțin pe oricine împotriva lui Iohannis! Motivele cele mai puternice sunt să nu-l votăm pe Iohannis! Abia apoi putem discuta care sunt motivele în favoarea sau defavoarea dnei Dăncilă. Sau, dacă vrei, îi putem pune pe cei doi pe două coloane, cu bunele și relele lor, spre a fi comparați.
Ce alegi?
Să începem cu criteriul preferat al lui Iohannis: Fără penali! Fără dosare penale! Cum stăm? Câte dosare penale sunt pe numele dnei Dăncilă ori ale soțului domniei sale? Din câte știu eu, dar s-ar putea să mă înșel, nu există niciun dosar! Mă înșel?
Nu, nu există niciun dosar penal pe numele Viorica Dăncilă!
Dar pe numele lui Iohannis sau al soției sale?! Există nenumărate dosare penale, încă din anii 1990, pe numele său, pe numele soției sale și, dacă nu mă înșel, chiar și pe numele soacrei sale! Dosare care s-au închis la procuratură sau la tribunal suspect de repede. Există chiar și un dosar împotriva lui Iohannis care are sentință definitivă în defavoarea lui Iohannis, dar care nu produce efectele legale. Sentința judecătorească nu se aplică! Președintele Țării nu se supune unei sentințe judecâtorești și toată lumea tace și înghite. Înghite chiar și dna Dăncilă!
Ce vreți să spuneți?
Vreau să spun că dna Dăncilă se poartă prea ca o doamnă cu Iohannis și nu-i aduce nici o acuzație mai serioasă! Și ar avea de unde!
Deci în relația cu justiția deosebirea este totală între cei doi! Zero dosare penale la activul dnei Dăncilă și zeci de dosare în cârca lui Iohannis. E vorba de dosarele legate de înfierile ilegale de copii, de abuzurile făcute de Iohannis ca primar, cercetate de Agenția de Integritate, și de dosarele privind infracțiunile legate de așa zisa moștenire a caselor din Sibiu. Pentru infracțini similare, dar nu atât de numeroase, există oameni care au ajuns sau încă se mai află după gratii! Pricepi mata?! După gratii! Nu la Cotroceni!
Ați atins un subiect delicat, nu știu dacă ne este permis: viața de familie!
În măsura în care apelăm la date vehiculate deja în public avem voie!… Cele două cupluri au fost lipsite de noroc și nu au adus pe lume urmași. Dumnezeu nu le-a dat copii nici lui Johannis, nici dnei Dăncilă! Dar ce mare deosebire! Doamna Dăncilă a mers la orfelinat și a înfiat un copilaș, băiatul pe care îl are, acum un bărbat în toată firea, o înfiere de succes! Pe cealaltă coloană, soții Iohannis, care au mers și ei la orfelinatul din Sibiu, și nu o singură dată, ci de vreo 20 de ori! Adică au mijlocit vreo 20 de înfieri pentru cetățeni străini, servicii contra cost, din care au agonisit ceva dolari sau mărci. Strâns cu ușa de jurnaliștii din Sibiu, Iohannis nu a putut da nicio informație cu privire la soarta copilașilor.
Nu a putut da adresa părinților înfietori. Nu există nicio garanție că acei cumpărători erau de bună credință! 20 de înfieri de succes, de pe urma cărora Johannis a câștigat banii investiți în trei sau patru locuințe, cumpărate „cu banii de pe meditații”! O minciună nerușinată, spusă în auzul întregii țări!
Pentru mine, la acest capitol, balanța se înclină definitiv în defavoarea Iohannilor! Pe lângă calitatea de „infractori”, cei doi se dovedesc a fi lipsiți de omenie, lipsiți de inimă și de compasiune pentru cea mai nefericită categorie de oameni: orfanii!
Au făcut avere pe spinarea unor copii, a unor prunci abia născuți, călcând în picioare nu numai prevederi ale bunului simț, ci și prevederile legilor. Așadar, la criteriul sensibilității umane, al „inimii”, Iohannis se arată a fi un om fără inimă, lipsit de vitutea milostiveniei, a milei și compasiunii pentru semeni, așa cum s-a arătat și în cazul tragediei de la Colectiv. Să mă ierte Dumnezeu, nu vreau să vorbesc cu păcat, dar am convingerea că Johanis nu a fost strâin de înscenarea catastrofei de la Colectiv! A știut că se va produce! A fost o crimă la Colectiv, nu un accident! Iar Iohannis a știut de ea! A știut ceva!
Punem și asta la inventar?
Doamne, ferește! Cum să faci așa ceva! Mai bine șterge ce am spus!
Privind CV celor doi, ce aveți de spus?
Aici Iohannis stă mai bine! A terminat o facultate destul de grea, a ales o meserie de elită – profesor de liceu! Dna Dăncilă nu a strălucit nici ca elevă, nici ca ingineră. Aurea mediocritas îmi vine să zic. Dar nu CV-ul celor doi i-a adus în postura de candidați la preșidenția României! Nu merită nici unul această onoare, această răspundere! N-au ajuns candidați la funcția supremă prin merite personale deosebite. Dar n-avem încotro! Aceștia sunt candidații, cu ei trebuie să defilăm! Este festa pe care ne-o joacă bâlciul numit democrație!… Amândoi candidații au ajuns candidați prin jocuri și aranjamente de culise, cu implicarea unor forțe oculte! În cazul lui Iohannis este sigur vorba și de forțe oculte din străinătate, al unor entități pentru care nu avem nicio dovadă că ne vor binele nouă, românilor!
Acesta ar fi alt criteriu: care dintre cei doi candidați sunt susținuți de entități străine, neromânești, poate chiar anti-românești? Cine stă mai bine? Iohannis sau Dăncilă?
Pe dna Dăncilă mi-e chiar greu să mi-o imaginez agentă a unei puteri străine! E prea… prea gospodină! Vreau să zic prea normală!
Noi discutăm faptele, nu impresiile noastre! Deci ipoteza Iohannis legat de interese străine, ne-românești, nu este deloc absurdă! De acord?
De!
Alt criteriu ar fi respectul pentru legi, pentru justiție! Aici Iohannis o surclasează pe dna Dăncilă! A încălcat nu numai legi, nu numai articole din Constituție, ci chiar și recomandări exprese ale Curții Constituționale! Iohannis a fost în afara legii de nenumărate ori. Chiar și opoziția fățișă făcută guvernării PSD a fost ilegală, neconstituțională! Programul de guvernare PSD a fost unul patriotic, cu nuanțe naționaliste evidente!
Aceasta l-a deranjat pe Iohannis, pe cei care îl manipulează. Pentru mine Iohannis este suspect de trădare a intereselor naționale!
Sper ca în zilele următoare, dna Dăncilă să comenteze jaful făcut de primăria Sibiului prin retrocedări frauduloase în favoarea Forumului German.
Dna Dăncilă trebuie să prezinte cifra sumelor pe care statul le plătește drept chirie în urma acestor retrocedări ilegale, abuzive, făcute de primarul Johannis.
Cred că sunt destule date pentru ca electoratul să fie edificat. Cu condiția ca aceste informații să ajungă la alegători. Sper să se întâmple asta!
Asta nu mai depinde de mine! Poate te ocupi dumneata!
A consemnat Petre Burlacu
Apreciază:
Apreciază Încarc...
16/11/2019
Posted by cersipamantromanesc |
POLITICA | BND BFV, Carmen și Klaus Iohannis, case furate, conftuntare Iohannis-Dăncilă, falsuri in acte, familia Iohannis, FDGR succesor organizația hitleristă Grupul Etnic German, germania, Interviu cu profesorul Ion Coja, iohannis si impozitele neplătite, Iohannis vs Dăncilă Klaus, Klaus Iohannis agent de influență, Klaus Iohannis case obținute fraudulos, Klaus Iohannis retrocedări, serviciile secrete germane, soții Iohannis, trafic de copii, traficanţi de copii, uz de fals, Viorica Dăncilă vs Klaus Iohannis |
Lasă un comentariu