10 iunie 1574 – Bătălia de la Cahul şi faptele eroice ale voievodului moldovean Ioan Vodă cel Viteaz

 

 

 

Foto: Domnitorul moldovean Ioan Voda cel Cumplit, cunoscut şi sub numele de Ioan al III-lea,   Ioan Voda cel Viteaz sau Ioan Vodă Armeanul.

 

Ioan Vodă Viteazul, era strănepot al lui Ştefan cel Mare, fiul lui Ştefăniţă vodă şi al armencei Serpega.

Unele cronici vechi îl prezintă ca pe un tiran, dar istoricii moderni îi fac un portret mai măgulitor, recunoscandu-i marele merit de a se fi împotrivit turcilor şi afirmând că era foarte îndrăzneţ şi viteaz, fiind de aceea, foarte iubit de soldaţi şi de popor dar, din păcate, nu şi de boierime şi cler.

A obţinut tronul Moldovei în 1572 plătind o sumă enormă din averea strânsă în tinereţe, când făcuse negoţ cu pietre scumpe.

Una dintre primele măsuri luate de Ioan Vodă a fost alcătuirea unui sfat de mari dregători care să-l ajute în conducerea ţării.

A mutat capitala ţării de la Suceava la Iaşi, oraş cu o poziţie strategică. În 1573, Ioan Vodă a luat decizia de reorganizare a sistemului monetar.

A bătut monede în aramă roşie înscripţionate cu  “ţeara Moldovei”.

Reforma monetară a dus la îmbunătăţirea situaţiei economice din ţară.

Ioan Vodă s-a concentrat pe creşterea şi întărirea armatei, făcând din răzeşi o categorie favorizată.  

Sub conducerea lui Ioan Vodă, armata Moldovei ajunge să aibă cea mai mare artilerie de până atunci: 200 de tunuri, în condiţiile în care  în epocă, foarte multe state dispuneau doar de 30-40 de tunuri. 

În 1574, însă, turcii i-au cerut să dubleze suma plătită drept tribut.

Ioan Vodă a convocat Divanul şi i-a convins pe boieri să se împotrivească cererii sultanului.

Situaţia politică era de aşa natură, încât voievodul n-a putut găsi alţi aliaţi decât cazacii zaporojeni – o populaţie din zona Nistrului – care i-au trimis în ajutor o ceată de 1.200 de oameni.

Cu ei şi cu armata sa de moldoveni, Ioan Vodă a pornit războiul împotriva turcilor.

După un şir de victorii răsunătoare ale domnitorului moldovean, care l-au înspăimîntat pe sultanul Selim, acesta a trimis împotriva lui o armată numeroasă, alcătuită din turci cărora li se adăugaseră tătari şi valahi.

Aceştia din urmă doreau să-l înlăture pe Ioan Vodă pentru a-i da tronul unui pretendent, Petru Şchiopul, frate cu domnitorul valah Alexandru.

Aflând de venirea turcilor, domnitorul îl trimisese pe pîrcălabul Sucevei, Ieremia, în fruntea unei avangarzi, să-i împiedice pe turci să treacă Dunărea şi să-l ţină la curent cu evoluţia situaţiei.

Acesta însă, despre care se spune că ar fi fost plătit de duşmani cu 30.000 de galbeni, l-a trădat pe domnitor: i-a spus că ajunsese prea tîrziu pentru a-i opri pe turci şi că aceştia ar avea o armată destul de mică.

A fost prima trădare. 

Pe baza acestor informaţii false şi în lipsa altora mai exacte, Ioan Vodă a pornit împotriva otomanilor.

Oastea moldoveană condusă de Ion Vodă a zdrobit în data de 14 aprilie 1574 o armată turco-valahă în Bătălia de la Jilişte, la vadul Râmna (Râmnicu Sărat), după care a pus domn la Târgovişte, în Muntenia,  pe un credincios de-al său, Vintilă, şi s-a  îndreptat apoi spre Brăila, unde se refugiase Petru Şchiopul.

Aici se va  dă o bătălie în care Ioan Vodă va învinge.

Cronicile  consemnează :

„Pe urmă Ion Vodă a stăpînit şi cetatea Brăila, unde a tăiat turci de laolaltă (…) fără a lăsa un suflet viu dintr-înşii, apoi a mai luat de la turci Chilia şi Akkermanul, arzîndu-le”.

Ameninţat din sud de turci, din răsărit de tătari, afurisit de boieri, Ion Vodă se retrage îndreaptându-se spre Bugeac .

Învinge trei corpuri de oaste turcească la Tighina şi Cetatea Albă.

„În această vreme dar Alexandru voievod adunînd oaste multă în Valahia şi venind asupra lui Vintilă Voievod Moldovanul l-au biruit în război şi l-au omorît”.

 

Are loc o nouă expediţie împotriva Moldovei în vara lui 1574, alcătuită din turci, tătari şi munteni.

În timp ce Ioan Vodă îi învinge şi alungă pe tătari, Golia e trimis să-i ţină pe turci la Dunăre.

Turcii reuşesc să treacă, iar Golia fuge spre Ioan Vodă aflat cu oştirea lângă iezerul Cahulului, direcţie în care se îndreaptă şi oastea turcă.

 Bătălia s-a dat la Obluciţa, “lângă iezerul Cahulului” la 10 iunie 1574.

Poate ar fi avut, totuşi, şanse să învingă, dacă n-ar fi survenit o a doua şi apoi o a treia trădare.

În ajunul bătăliei, o parte dintre boieri, avîndu-i în frunte pe marii vornici Murgul şi Bilai, au trecut de partea turcilor, iar a doua zi, când se dădu semnalul atacului, “Boierimea moldoveană, în frunte cu Ieremia Pîrcălabul, plecă steagurile şi, punînd cuşmele în vîrful suliţelor şi săbiilor, trecu şi ea de partea duşmanului” . 

Călărimea boierilor în frunte cu Golia a trecut şi ea la duşman.

Sosirea tătarilor i-a copleşit pe moldoveni, care s-au retras pe un deal, în satul Roşcani, aflat în apropiere. 

Aici moldovenii sprijiniţi de cazacii hatmanului Svercevskii au fost încercuiţi de către turci, valahi şi tătari.  

    „S-au încleştat în groaznic război, – scrie Manolaki Drăghici, – şi, în sfîrşit, tot Ion Voievod a biruit pre turci, omorînd o mulţime, dar fără folos i-a fost, că s-a trădat de către boieri în mîna turcilor pentru ura ce aveau asupra lui”.

După o lungă şi eroică, dar şi zadarnică rezistenţă, nemaiputând rezista asediului din pricina lipsei de apa, Ioan a hotărât să se predea, primind asigurări că oştenii săi vor fi  cruţaţi.

Atât Ahmed Paşa, comadantul oştii turceşti, cât şi Petru Şchiopul, pretendentul la tronul Moldovei, au jurat solemn că vor cruţa viaţa tuturor cazacilor şi moldovenilor.

Dar, odată ajuns în cortul căpeteniei turcilor, Ioan Vodă a fost înjunghiat, după care i s-a tăiat capul, iar trupul lui, legat de două cămile, a fost rupt în bucăţi.

Oastea, care nu apucase să părăsească locul luptei, s-a întors atunci spre turci, iar oştenii lui Ioan Vodă au reînceput lupta pentru a răzbuna uciderea mişelească a voievodului lor.

Ostaşii care rămăseseră alături de el au fost măcelăriţi.

Aşa se prezintă domnia lui Ion Vodă (1572-1574) în viziunea primilor istorici moldoveni, aşa este oglindită ea în documentele ce au rezistat vremii.

Fără a pune la îndoială cele scrise de Gr.Ureche, M.Costin, N.Costin, M.Drăghici despre lăcomia, tirania şi cruzimea lui Ion Vodă, concluzia că la Jilişte, Cahul, Roşcani, domnul moldovean a dovedit curaj şi destoinicie şi a căzut în bătălie luptând vitejeşte cu duşmanii de  atunci ai Moldovei, este acceptată de toţi istoricii.

B.P. Haşdeu şi  N.Iorga l-au numit „cel Cumplit” în chip admirativ, pentru că a fost „straşnic”, „teribil” cu duşmanii Moldovei.

Istoricul C.Giurescu  l-a supranumit fără să greşească pe Ion Vodă – „cel Viteaz”.

După moartea lui Ioan Vodă cel Viteaz, doi fraţi de-ai săi după mamă şi un nepot, au ajuns pe tronul Moldovei: Ioan „Nicoară” Potcoavă (Creţul), Alexandru Sarpega şi Petru Cazacul, care era fiul lui Alexandru, iar un alt frate şi un alt nepot, au fost doar pretendenţi la domnia ţării: Constantin (frate) şi Lazăr (nepot).

Publicitate