CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prometeismul de Varșovia și proiectul „Iniţiativa Celor Trei Mări”

Imagini pentru intermarium maps

Proiectul Iniţiativa Celor Trei Mări (Trimarium), lansat în 2015, reunește 12 ţări de la Marea Baltică, Marea Adriatică sau Marea Neagră: Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Iniţiativa are ca obiectiv consolidarea cooperării între membrii săi în domenii precum energia, infrastructura şi securitatea, în special în faţa Rusiei, pe care unele dintre aceste state o consideră o ameninţare directă.

În decembrie 2020, în publicația craioveană Vizionarii neamului nostru, a apărut articolul Prometeismul de Varșovia și proiectul „Iniţiativa Celor Trei Mări”, semnat Vitalie Pastuh-Cubolteanu, care tratează o temă destul de puțin discutată în media românească…

Prometeismul de Varșovia reprezintă fundamentarea teoretică a activității politice externe a Poloniei și a fost elaborat în anii 20-30 ai secolului XX, în timp ce la conducerea statului polonez renăscut se afla mareșalul J.Pilsudski. Sensul de atunci al concepției: dezmembrarea Imperiului Rus, ulterior – a Uniunii Sovietice de-a lungul suturilor hotarelor popoarelor înglobate. Denumirea noțiunii de prometeism provine de la mitul antic grecesc despre Prometeu. Asemenea eroului Prometeu, zic propagandiștii polonezi, Polonia aduce făclia libertății popoarelor subjugate de Rusia.

Revigoararea acestei doctrine a avut loc în perioada răsturnării socialismului european și trecerii Poloniei în tabăra capitalistă apuseană (1989). Prometeiștii polonezi consideră că popoarele subjugate de Rusia trebuie să lupte împotriva ei în fel și chip: diplomatic, politic, economic, militar. Polonia dorea ca deconectarea popoarelor de Rusia să fie tutelată de Polonia.

 Tot ce slăbește și istovește Rusia și sateliții ei mărunți de la margini (găgăuzii, osetinii, abhazii ș.a.) este salutat de către prometeiști, deoarece Rusia împiedică transformarea Poloniei în stat-lider al Europei Centrale și Răsăritene.

Rămas ca stare de spirit poloneză față de Rusia, cu foloase pentru Polonia, prometeismul, cunoaște două proiecte de federație.

Primul proiect, al lui J.Pilsudski, numit federația ”Între două mări” – Baltică și Marea Neagră – reproducea harta veche a posesiunilor Reczpospolitei poloneze înainte ca aceasta să fie sfâșiată de imperiile vecine când includea teritorii : Regatul Poloniei cu Marele Cnezat al Lituaniei și pământuri astăzi belaruse, malorose (viitoare ucrainene) și din Moldova Nouă (între Nistru și Nipru).

„Federațion of Intermarium – proiectul actual, polono-amercan presupune statutul de lider al Poloniei în federația statelor deja dintre 3 mări – Adriatică, Baltică și Neagră. Proiectul e un ”lanțug” (expresia lui A.Lucașenco) antirusesc. Un ”tampon sanitar” care ar izola Rusia de țările Europei Centrale și Est, în plan economic și politic.

Atunci, SUA ar înlocui gazul natural ieftin livrat Europei de către ruși cu gaz lichefiat american scump și ar inhiba concurența din partea UE. Iar în plan militar, Washington-ul ar putea crea pe aceste teritorii ”NATO Răsăritean”. De proiectul polono-american ”Între 3 mări” s-au arătat interesați (de sine stătător, oare?) și conducătorii următoarelor țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Latvia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Primul summit al esticilor sus-numiți a avut loc în 2016.

Scopul declarat al proiectului: alinierea nivelului dezvoltării țărilor dintre mările Adriatică, Baltică și Neagră la nivelul țărilor Europei apusene. În prim-plan: consolidarea infrastructurii țărilor estice.

Al treilea summit al țărilor dintre 3 Mări, cu participarea ministrului Energeticii SUA, a avut loc la București (IX.2018). Participanții au convenit să creeze un fond de investiții de 5 miliarde de euro și au creionat 40 de proiecte prioritare în sfera energeticii, transporturilor și în domeniul IT. Relația Polonia-SUA, în proiectul amintit, este axială. Scopurile principale externe ale proiectului fiind:

1.reducerea la minimum a colaborării economice între Rusia și UE;

2.crearea în triunghiul Baltica-Adriarica-Marea Neagră a unui spațiu curățat de prezența politică și economică a Rusiei;

3. crearea la hotarele între UE și Ununea Euro-Asiatică, de la Marea Baltică la Marea Neagră, a îngrăditurii statelor pro-apusene antirusești;

4.fortificarea flancului estic al NATO.Concis, vice-ministrul de Externe al Poloniei a definit proiectul „Între 3 Mări astfel”: „NATO economico-infrastructurală pentru SUA”.

Iar pentru folosul polonez, din acest proiect, Polonia s-a autoproclamat ca aparținând de Europa centrală, de ”miezul” continentului european – pe lângă tradiționalul ”nucleu” (Germania, Austria, Elveția). Polonia, cu ajutorul SUA, dorește să înlăture din Europa Centrală prezența monopolistă a Germaniei. Varșovia mai dorește ca relațiile SUA cu UE să aibă loc prin intermediul asociației Trei Mări, în care rolul principal îl are Polonia.

În anul 2020, ambasadorul Chinei în Polonia a propus ca Asociația celor dintre Trei Mări să includă Republica Populară Chineză, care ar putea investi financiar substanțial în acest proiect.

S-a făcut apel către statele UE ca acestea să dea banii necesari proiectului, pentru a evita implicarea financiară a Chinei, iar SUA au interzis sateliților săi de aici să apeleze la finanțele Chinei în afacerile proiectului sus-numit.

Ținând cont de o serie de realități din cadrul țărilor Asociației celor Trei Mări, precum lipsa uniformității ideologice, divergențele față de atitudinea antirusească (Bulgaria nu e de acord să se includă în acțiunile politice antiruse, Ungaria dorește o aprofundare a relațiilor economice cu Rusia), faptul că nici limba, nici cultura poloneză nu sunt dominante în zonă, că încă nu sunt resursele financiare necesare, scopul proclamat al proiectului – de a alinia nivelul dezvoltării teritorilui dintre cele Trei Mări la nivelul dezvoltării Apusului și a obține o Europă cu aceeași viteză de dezvoltare economică – are șanse cu mult sub nivelul declarațiilor.

Șanse mai mari, însă nu complete, au speranțele polonezilor de a deveni lideri regionali.

Cât privește realizarea scopului extern antirusesc, proiectul are sorți siguri de izbândă. Care ar putea fi foloasele și ponoasele României din această afacere polono-americană?

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/trimarium/

Publicitate

07/01/2021 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Darius Vâlcov : „Oricine ar îndrăzni  să modifice actuala formă a legii offshore în sensul reducerii condiţiilor financiare care au fost aprobate în Camera Deputaţilor, va trebui judecat pentru trădare de ţară”

 

Imagini pentru platforme petroliere în marea neagra photos

Potrivit Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale, rezervele de gaze din Marea Neagră sunt de 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost deja făcute foraje.

Asta înseamnă că producţia totală a ţării să se dubleze pe o perioadă de 20 de ani. Iar România ar putea deveni al treilea mare producător de gaze naturale din Europa.

Legea offshore prin care  se reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost după adoptarea ei retrimisă spre reexaminare Parlamentului de preşedintele Iohannis.

Într-o intervenţie la Antena 3 privitoare la o eventuală modificare a prevederilor Legii Offshore, Darius Vâlcov consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim ministrului, a declarat : 

„Oricât de mult ar ţipa ambasade europene sau alţi haştagişti prin piaţă, sau pe oriunde, cine ar îndrăzni – acesta este, bineînţeles punctul meu de vedere – să modifice actuala formă a Legii Offshore în sensul în care să se reducă acele condiţii financiare care au fost aprobate în Camera Deputaţilor la propunerea lui Liviu Dragnea, cred că va trebui judecat pentru trădare de ţară”.

 

 

 

Imagine similară

 

 

„Acolo vorbim de şase miliarde de dolari pe care statul român îi câştigă în plus faţă de versiunea iniţială a legii şi eu nu cred că cineva va putea iniţia ca acei şase miliarde de dolari să fie mai puţini. Mai mult, oricând putem sta de vorbă„, a mai afirmat Vâlcov, într-o declaraţie preluată de https://www.dcnews.ro. „

18/08/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Putin vrea ca rusii sa scoata un model mai ieftin decat Dacia Duster

 

Guvernul Rusiei a anuntat ca va investi peste 20 de miliarde de dolari in urmatorul deceniu pentru a transforma industria de automobile ruseasca intr-un „actor global”. Vorbind dupa o sedinta de guvern, ministrul rus al industriei Viktor Khristenko a spus ca 584 de miliarde de ruble vor fi furnizate producatorilor rusi de automobile pana in 2020.De asemenea, industria auto ruseasca isi propune ca in foarte scurt timp, maximum 3-4 ani, sa elaboreze modele de masini de teren sub 10.000 E cu care sa cucereasca pietele lumii. Vladimir Putin a informat Guvernul de la Moscova  ca acest fapt este posibil, „intrucat rusii au o experienta in domeniu stiiuta fiind popularitatea de care s-a bucurat si Lada Niva”. (M.F.)05 March, 2010

Sursa:www.Agentia.org

06/03/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: