Sfaturile poetului român basarabean Alexei Mateevici, autorul înălțătorului imn „Limba noastră”, adresate participanților la Primul Congres al Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917

                Foto: Alexei Mateevici (1888-1917), poet, preot militar, unionist convins

Marele poet român basarabean Alexei Mateevici s-a născut la 28 martie 1888 în satul Căinari, Tighina și provine dintr-o familie de preoți cu vechi tradiții românești. A urmat şcoala primară în satul Zaim,iar în 1897, s-a înscris la Şcoala Teologică din Chişinău, pe care o va absolvi în 1902 cu laude, după care urmează cursurile Seminarului Teologic din Chişinău, pe care îl termină în 1910. 

De la Alexei Mateevici ne-au rămas o seamă de poezii, din care ”Limba română” închide în ea tot zbuciumul neamului românesc. Toată lupta de dezrobire și de păstrare a românismului pentru ca să-l vadă în slava cuvenită. Deși a scris puține poezii, este poetul care rămâne mai mult ca oricare nu numai al românilor basarabeni, ci al tuturor românilor. Tocmai când poezia lui pornise năvalnic,  moartea i-a pus stavilă însuflețirii lui. Moare la 13 august 1917 ca un ostaș, ca un erou pe câmpul de luptă al frontului românesc, răpus de o boală cumplită din acea perioadă.

În istoria literară, Alexei Mateevici rămâne luptătorul pe tărâmul scrisului românesc și marele patriot, pe care îl poartă în sufletele lor toți românii care au auzit vreodată versurile poemului Limba noastră şi vibrează la profunda spiritualitate pe care versurile acestuia o transmite.

De ce Alexei Mateevici, autorul imnului „Limba noastră”, spunea că vorbim LIMBA ROMÂNĂ?

(Cinci porunci (sfaturi) expuse în Cuvântarea rostită la Primul Congres al Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917)

„Am venit să întâmpin şi eu această sfântă zi. Primiţi, fraţilor, felicitările mele călduroase, – ale unui om care a luptat şi el în trecut cu vorba şi cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiţi felicitările mele de moldovan şi rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt şi de mare. Ca unul care viu cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră, cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frăţeşti. 

MAI ÎNTÂI de toate să ştiţi că:

Unde-i unul, nu-i putere.
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

AL DOILEA SFAT e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe IDEI DREPTE. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alţii– cei mai puţini – români. Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie SĂ DAŢI POPORULUI IDEI ADEVĂRATE, căci altfel întreg învăţământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă FACEM PARTE DIN MARELE TRUP AL ROMÂNISMULUI, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic ROMÂNI. AŞA TREBUIE SĂ FACEM ŞI NOI! Asta nu însemnează separatism, căci şi cei din Transilvania, şi cei din Bucovina şi cei din America se numesc tot români.

Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că SUNTEM ROMÂNI, STRĂNEPOŢI DE-AI ROMANILOR, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să li-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă.

AL TREILEA SFAT pe care vi-l dau este: SĂ STAŢI CU MARE PUTERE LA STRAJĂ INTERESELOR NAŢIONALE. Să trăim bine şi cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viaţă, vom fi înghiţiţi de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru şi să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale.

Şi, în sfârşit, SFATUL CEL DIN URMĂ al meu e: SĂ NU UITĂM NORODUL, ŢĂRĂNIMEA care a suferit atâta până acum! SĂ-L LUMINĂM, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. SĂ-L ÎNDREPTĂM PE CALEA ADEVĂRULUI, CU FAPTE, IAR NU CU VORBE. MÂNTUIREA ŢĂRĂNIMII E ÎN NOI, ŞI A NOASTRĂ ÎN EA.
Rog pe bunul Dumnezeu şi sunt încredinţat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obştesc. El ne va trimite fericirea neamului şi a d-voastră.”

În cursul şedinţei a doua Al. Mateevici a mai avut o intervenţie:

„N-AVEM DOUĂ LIMBI ŞI DOUĂ LITERATURI, CI NUMAI UNA, ACEEAŞI CU CEA DE PESTE PRUT. ACEASTA SĂ SE ŞTIE DIN CAPUL LOCULUI, CA SĂ NU MAI VORBIM DEGEABA. Unii zic că limba românească e franţuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt şi în România unii rătăciţi în ce priveşte limba, dar trebuie să se ştie că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă şi în literatură. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”

Sursa: Şcoala moldovenească, an. 1, nr. 2-4, iulie-septembrie, 1917, p. 55-57, 63-64 / Alexei Mateevici. Opere, vol. I, Chişinău: Ştiinţa, 1993, pag. 462-464 prin http://www.Timpul md.

Alexe Mateevici – Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pânii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei, bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

…………………………………

Limba noastră-s vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea cât e de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Publicitate