Restricțiile de drepturi și măsurile liberticide luate în pandemie nu numai că sunt anti-constituționale, dar sunt și impuse prin acte normative inexistente legal!

Motive pentru demisia/demiterea unor înalți demnitari ai statului.

Ultimul anunț al Avocatului Poporului îi pulverizează pe guvernanți.

Se cer demisii. „Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, atât cele cu efecte directe, cât și cele care stau la baza hotărârilor de guvern referitoare la pandemie (inclusiv la starea de alertă), nu sunt publicate nicăieri, nici în Monitorul oficial, nici pe site-urile oficiale.

Aflu asta de la Avocatul Poporului, care tocmai ce a avut o declarație în acest sens la tv”, a scris avocatul Piperea pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Constituției și Legii tehnicii legislative nr.24/2000, un act normativ care nu este oficial publicat este nu numai nul de drept, este inexistent.

„Rezultă că restricțiile de drepturi și măsurile liberticide luate în pandemie nu numai că sunt anti-constituționale, dar sunt și impuse prin acte normative inexistente legal!

Dacă nici acesta nu este un motiv de demisie/demitere a lui Arafat, Cîțu, Voiculescu, Orban, Iohannis & co., atunci eu sunt patriarhul ecumenic.

Culmea ironiei negre este că statuile pandemice, politrucii pandemici și influencerii pandemici, inclusiv feisbuc, ne cer să ne bazăm doar pe informații și știri oficiale.Care știri și informații oficiale, băh, alea care nu există legal?”, conchide Piperea, reluat de Cotidianul, care care adaugă că:

Avocatul Poporului i-a cerut premierului Florin Cîțu să explice de ce 20 de hotărâri emise în 2021 de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nu sunt publicate în Monitorul Oficial, amintind că aceasta este condiție obligatorie pentru intrarea în vigoare.

Avocatul Poporului Renate Weber s-a sesizat din oficiu că niciuna din cele 20 de hotărâri ale CNSU din acest an nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Însă, în timp ce hotărârile 1-11 și 15-20 au fost publicate pe site-urile oficiale, hotărârile 12, 13 și 14 nu sunt nici măcar pe site-urile oficiale.

„Se poate reține o încălcare a prevederilor art. 31 din Constituție privind dreptul la informație și a celorlalte dispoziții legale incidente”, spune Avocatul Poporului într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Florin Cîțu și CNSU.
Potrivit Avocatului Poporului, deși conform legii publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, „am constatat că hotărârile adoptate de CNSU de la începutul acestui an și până în prezent, având ca obiect starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat regimul publicității actului normativ”.

Avocatul Poporului atrage atenția că publicarea în Monitorul Oficial este obligatorie pentru intrarea în vigoare a unui act normativ și că astfel se asigură accesul publicului la conținutul ei.

„Vă rugăm să ne comunicați motivele de fapt și de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 și până în prezent nu au respectat condiția publicării în Monitorul Oficial și, pe de altă parte, anumite hotărâri adoptate tot în acest an de CNSU nu au fost adoptate nici pe site-urile gov.ro și stirioficiale.ro”, le solicită Avocatul Poporului, Renate Weber, premierului și reprezentanților CNSU.

Publicitate

ISTORIA SE REPETA.Modelul economic propus prin programul PNLîn ajunul alegerilor din decembrie 2020 a fost copiat din programul PDL din 2008 și din programul Dragnea/PSD.

Foto: https://romania.europalibera.org

ISTORIA SE REPETA.Modelul economic propus prin programul PNL a fost experimentat deja în România în perioada 2010-2012!



Cum a fost modelul?


Anul 2009 contractie a PIB real de – 5,5%.
Anul 2010 contracție a PIB real de – 3,9%
Anul 2011 crestere a PIB real de 2%
Anul 2012 creștere a PIB real de 2,1%.
Revenirea efectiva la PIB 2008 a fost în anul în anul 2013, scrie https://www.facebook.com/adrian.caciu

PNL, aceleași promisiuni, în 2020, ca și PDL, în 2008. Atunci au urmat tăieri de salarii și acordul cu FMI

Programul de guvernare al PNL pentru perioada 2021-2024 conține promisiuni aproape identice cu cele făcute de fostul PDL, pentru perioada de guvernare 2009-2012, făcute în campania electorală din anul 2008. Și „portocalii”, „galbenii” promit salarii de 1.000 de euro și pensii europene.

În urmă cu opt ani, promisiunile făceau obiectul unui clip electoral în care protagoniștii, cu două excepții, sunt astăzi membri de vază ai PNL.

După alegerile din 2008 însă, în loc de „laptele și mierea” promise, au urmat ani de criză economică, în care salariile au fost tăiate, pensiile, impozitate, iar taxele au crescut.

Jurnalistul Liviu Iolu, actual membru al USR, a postat, pe contul său de socializare, o compilație între promisiunile electorale ale PDL din campania pentru parlamentarele din anul 2008 și promisiunile electorale ale PNL din campania pentru prezidențialele din anul 2020. „S-a găsit în programul PNL-PDL aceeași promisiune ca acum 12 ani, cu un mic bonus de 50 de euro. Nu prea mai am cuvinte pentru chestia asta, nici nu știu cum să o denumesc”, scrie Iolu pe pagina sa de Facebook.

Salarii și pensii mari

În arhivele internetului sunt stocate două clipuri de campanie ale PDL din 2008. Primul în care prim-vicepreședintele de atunci al partidului, Theodor Stolojan, spunea: „Salariul mediu va ajunge la 905 euro pe lună, față de acum, când este 490 de euro.

Pensia minimă va ajunge la 405 euro pe lună, față de acum, când este 160 de euro”. În programul de guvernare prezentat, la sfârșitul săptămânii trecute, de președintele PNL, Ludovic Orban, pentru perioada 2021-2024, se promite că „salariul mediu va fi mai mare cu 50% față de 2020 și va ajunge la 1.000 de euro lunar până în 2024”.

De asemenea, PNL promite că „punctul de pensie va fi mai mare cu 46% față de 2019. Va ajunge la 2.000 de lei până în 2024, față de valoarea din 2020”. O altă promisiune se referă la creșterea puterii de cumpărare a veniturilor românilor cu peste 30% și reducerea inflației anuale sub 2%.

În 2008, fostul vicepreședinte al PDL, Adriean Videanu, promitea „menținerea cotei de impozitare la 16 la sută și tăierea a peste 100 de taxe”.

După alegeri, a venit urgia

În al doilea clip electoral al PDL, în 2008, apar, pe rând, Liviu Negoiță, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Emil Boc, Sulfina Barbu, Adriean Videanu și Theodor Stolojan, care recită, fiecare, câte o frază din următorul text:

Cum ar fi o clasă politică de care să nu-ți fie rușine? Cum ar fi o Românie la fel de dreaptă pentru toți? Dar o Românie cu produse românești bune, la prețuri decente? O Românie în care să mergi civilizat pe autostrăzi și drumuri ca lumea? O Românie în care să te bucuri de o educație serioasă pentru copiii tăi? România să fie o țară normală? Iar în vremuri grele să fie condusă așa cum trebuie?”.

În 2009, lucrurile nu s-au mișcat în direcția promisă, iar, după 2010, când au trecut și alegerile prezidențiale, promisiunile PDL nu doar că nu au fost respectate, dar s-a întâmplat exact pe dos.

A fost încheiat acordul cu FMI, prin împrumutul de 19 miliarde de dolari, ceea ce a condus la majorarea TVA de la 19% la 24%, tăierea salariilor la stat cu 25%, impozitarea pensiilor, nerespectarea legii privind majorarea cu 25% a salariilor profesorilor, închiderea a 67 de spitale de stat și restructurări în sistemul bugetar.

Băsiștii de ieri, liberalii de azi

Nu doar că programul PNL seamănă izbitor de mult cu cel al fostului Partid Democrat Liberal, din 2008, lucru constatat și de membrii USR, care, teoretic, ar trebui să participe la implementarea programului de guvernare alături de PNL, dar și oamenii care făceau, în urmă cu 12 ani, acele promisiuni, sunt în mare parte aceiași, constată https://jurnalul.ro/pnl-aceleasi-promisiuni-in-2020-ca-si-pdl-in-2008-atunci-au-urmat-taieri-de-salarii-si-acordul-cu-fmi.

Astfel, cu excepția lui Adriean Videanu, care a renunțat la politică, și a lui Liviu Negoiță, care a fost, până de curând, membru PNL, el transferându-se la PMP, pe listele căruia candidează în alegerile parlamentare de pe data de 6 decembrie, toți ceilalți PDL-iști fac, astăzi, parte din Partidul Național Liberal.

Theodor Stolojan este membru PNL și a deținut funcția de europarlamentar până în primăvara anului trecut.

Vasile Blaga este actual europarlamentar din partea PNL. Gheorghe Flutur este membru PNL și președinte al Consiliului Județean Suceava.

Emil Boc este primarul liberal al municipiului Cluj-Napoca. Iar Sulfina Barbu este membru al CNSAS, votat de Parlament, la propunerea Partidului Național Liberal…

Făcând o analogie cu situația de acum când ni se propune acelasi model economic dar plecăm dintr-o contracție economică similară, de peste – 5% avem perspectiva unei cresteri economice reale firave de abia în anul 2022 și a unei reveniri la valoarea PIB 2019 în anul 2023.
Uitați de creșteri senzationale de peste 6% pe an,irealizabile pe modelul economic propus de liberali.
Restul e parfum împachetat in fum.

Românii din Bulgaria. VIDEO

 

 

 

Harta ţinuturilor româneşti din jurul României 

 

 

„Nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia, până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi de Kiev”.

Mihai Eminescu

 

 

 

Teritoriile din nordul şi sudul Dunării au fost populate încă din neolitic, aici dezvoltându-se cultura Starcevo-Criş, locuirea fiind continuată în epoca bronzului tracic şi hallstattiană.

Tracii au introdus lucrarea metalelor în regiunile Dunării de Jos.

În secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr., este semnalată o masă compactă de populaţie tracoromană pe ambele maluri ale Dunării, cuprinzând Dacia, cele două Moesii, adică Dobrogea, Bulgaria până la Balcani şi Serbia cu văile Timocului şi Moravei.

La sud de Dunăre, pe un teritoriu ce cuprindea mare parte din Bulgaria şi Serbia de astăzi în Tribalia, locuiau tracii tribali, ai căror continuatori sunt românii din Timocul bulgăresc şi sârbesc şi din aproape toată Bulgaria.

 

 

 

Stema Tribaliei

 

 

Românii, continuatori ai traco-ilirilor, au reprezentat, pentru popoarele nou venite în Peninsula Balcanică, elementul local, stăpânii regiunilor invadate de acestea.

Dovezi în acest sens se regăsesc în toponimia conservata în denumirile oraşelor şi localităţilor menţionate în scrierile cronicarului Procopius din Cezareea, din perioada justiniană.

În teritoriile care au făcut sau fac parte din Bulgaria actuală, astfel de denumiri sunt foarte frecvente.

Astfel, în zona muntoasă din jurul Sofiei puteau fi regăsite denumiri cum ar fi Gurguliat, Bănişor, Carnul, Cercilat, Cercel, Bucoviţi, Vărcărel, Murgaş, Petarlaş, Purceviţa, Moşina, Petruş, care sunt, în mod evident, româneşti.

După un anumit timp şi în măsura în care amestecul de populaţii s-a cristalizat, iar antagonismele dintre ele s-au accentuat, cronicarii bizantini au început să se edifice cu privire la specificul fiecărei entităţi etnice din Peninsula Balcanică.

Astfel, românii au fost identificaţi drept element separat, fiind numiţi „vlahi”.

 

Aşezarea geografică

 

În funcţie de aşezarea geografică pe care o ocupă în cadrul comunităţii, localităţile din nord-vestul Bulgariei locuite compact de români sunt împărţite de Monica Budiş astfel:

– satele de Văleni, situate pe Valea Dunării, areal numit şi Cornul de Aur: Cumbair (cartier al oraşului Vidin), Căpitănuţ, Pocraina (fost Kirimbeg), Antimovo (fost Şeu sau Şef), Cutova, Slanotârn, Coşava, Gumătarţi, Iasen, Florentin şi Negovaniţ;

– satele de Pădureni, situate în zona pădurilor, înspre graniţa cu Iugoslavia: Drujba (fost Molălâia), Calinic, Topolovăţul din Deal (fost Boşneacu din Deal), Topolovăţul din Vale (fost Boşneacu din Vale), Perilovăţ, Borilovăţ (fost Boroivăţ), Graţcovski Colibi, Rabrova, Fundeni (fost Caniţ), Deleina, Cosovo;

– satele de Câmpeni, aflate între satele de Văleni şi cele de Pădureni, sunt: Maior Uzunovo (fost Halvagii),  Ciocârlina, Tianuţ, Gâmzova, Vârfu, Cudelin (fost Racoviţa), Bălei, Bregova şi Răchitniţa. Această împărţire este foarte bine întipărită în mentalitatea locuitorilor din acest areal.

Cei mai mulţi săteni ştiu cărei zone îi aparţin. În ciuda acestei clasificări, deosebirile dintre zone sunt minore din punct de vedere etnografic.

Aşezate îndeosebi pe văile fertile ale apelor care le străbat şi ulterior de-a lungul drumurilor, cele mai multe sate din zona Vidin şi Lom fac parte din categoria celor adunate-alungite, cu o uliţă principală şi cu mai multe secundare, care cad, mai mult sau mai puţin regulat, pe şoseaua principală.

Primele specificări cu privire la români

Primele specificări cu privire la români au fost făcute în legătură cu evenimentele din viaţa poporului bulgar, constatându-se o conexiune a vieţii etnicilor de origine româna cu istoria Bulgariei.

Statul bulgar a fost fondat în anul 679, prin invazia Moesiei Inferioare – unde, alături de români s-au stabilit un anumit număr de triburi slave – de Hanul Asparuh, şeful unei hoarde turcomane denumite „bulgari”.

Răspândiţi în întreaga Peninsulă Balcanică şi transbalcanică, începând din imediata vecinătate a Dunării, din zonele: Timoc (bulgăresc şi sârbesc), Lom, Oreahovo, Nicopole, Plevna, Vraţa, ajungând până spre Cadrilater, la Tolbuhin şi Sofia, în Munţii Rodopi, în Voivodina, în Serbia şi Croaţia, în Muntenegru, în Macedonia, Albania, de-a lungul coastei Adriaticii până în nordul Dalmaţiei, în Munţii Pind, în Insulele Ionice, în nordul Greciei, în Epir, Thesalia, în Peninsula Istria şi chiar în Turcia europeană, românii de la sud de Dunăre, reprezentanţii romanităţii balcanice sau orientale, cum au fost numiţi de diverşi specialişti, au trăit şi trăiesc în comunităţi mai mult sau mai puţin numeroase.

Intervenţia lui Mircea cel Bătrân în războaiele din Bulgaria

Despre intervenţia lui Mircea cel Bătrân în sprijinul bulgarilor şi a sârbilor în lupta împotriva turcilor, istoriografia bulgară apreciază eronat că „el a profitat de situaţia creată pentru a-şi lărgi posesiunile sale în sudul Dunării.

Principele Mircea I cel Mare a invadat, la începutul anului 1390, teritoriul din sudul Dunării şi a ocupat, fără mari eforturi, fortăreţele regiunii, în care era cuprinsă şi aceea a Darstorului (Durostorum în limba getodacilor), cât şi o parte din teritoriul care făcuse parte din posesiunile lui Ivanco în această epocă”.

După cum se ştie, în realitate, oastea condusă de Mircea cel Bătrân i-a bătut pe turci la Rovine în octombrie 1394.

Abia în 1415, Mircea a plătit primul haraciu unui sultan al turcilor, ceea ce însă nu însemna supunere sau vasalitate faţă de turci.

Armistiţiul din 1415 a consacrat independenţa politică a Ţării Româneşti, pe care însuşi sultanul a recunoscut-o.

După moartea lui Ivanco – despotul Dobrogei – în luptele cu turcii, Mircea cel Bătrân a fost chemat de forţele locale pentru a le elibera de sub jugul otoman. Astfel, Dobrogea s-a unit cu Ţara Românească şi Mircea a devenit şi domn al Dobrogei, care a căzut sub stăpânire turcească abia în anul 1420.

 

Revirimentul poporului bulgar

 

Începând din secolul XVII şi până la războiul ruso-turc din 1828-1829, încheiat cu pacea de la Adrianopol, perioada în care s-a constituit burghezia bulgară, iar principatele române s-au consolidat, s-au creat premisele favorabile unui reviriment al poporului bulgar.

Episcopul Sofronie din Vraţa, care a trăit în „epoca tulbure a lui Pazvantoglu din Vidin”, a scris o autobiografie în care descrie, într-o manieră impresionantă, acele vremuri teribile.

De asemenea, el a mai scris în limba bulgară numeroase cărţi religioase, care au permis introducerea acestei limbi în biserici.

Sofronie şi-a putut desfăşura această activitate pe perioada şederii sale la Bucureşti, unde a beneficiat de un cadru ospitalier care compensa suferinţele îndurate pe celălalt mal al Dunării.

În România, el a scris operele care l-au consacrat drept una din figurile erudite ale începutului renaşterii bulgare. Istoricii bulgari de la începutul acestui secol recunoşteau ca locul în care principalele cărţi bulgăreşti ale epocii amintite au fost elaborate şi tipărite a fost România, unde trăiau câteva mii de bulgari, bancheri, negustori, artizani, în principalele oraşe: Bucureşti, Giurgiu, Craiova, Galaţi, Brăila şi Braşov.

 

Prevederile Tratatului de la Neuilly

 

Încercând să beneficieze de prevederile Tratatului de la Neuilly, semnat de bulgari, românii s-au izbit de suspiciunile autorităţilor care i-au acuzat pe români că acţionează „în direcţia instaurării dominaţiei române pe malul drept al Dunării” şi mai mult, a întregului curs al Dunării.

Atmosfera creată minorităţii române pe baza unor asemenea aberaţii apărute în presă a dus la o serie de „drastice măsuri punitive” îndreptate împotriva românilor, în special în comunele din zona Vidinului.

Încercările făcute în perioada interbelică, prin canale diplomatice, chiar la niveluri mai înalte, nici atunci când au pornit de la principiul de reciprocitate, n-au avut calitatea de a ameliora prea mult situaţia nici în zona Vidinului şi nici a minorităţii române din alte regiuni ale Bulgariei.

În toamna anului 1934, arhivele bisericii din Gavren, sat cu 2.698 locuitori din care 2.610 români, au fost aruncate în Dunăre pentru că erau redactate în limba română.

Şi exemplele ar putea continua, mărturii ale acţiunilor care au urmărit distrugerea sistematică a identităţii culturale şi naţionale a românilor din Bulgaria.

 

 

 

 

 

Vlahi, rumâni sau români?

În zona de nord-vest a Bulgariei şi pe toată Valea Dunării, trăieşte o mare masă de etnici români, deseori compactă (Timocul bulgăresc) denumiţi impropriu de bulgari „vlahi”, deşi între ei se numesc „rumâni” sau  „români”.

Aceştia vorbesc o limbă română specifică zonei de sud a Olteniei, asemănătoare cu cea vorbită de oltenii foarte în vârstă, într-o formă arhaică.

Analizând dialectal graiul „vlasilor” (vlahilor) sau al valahoromânilor, al vorbitorilor de limbă română din nord-vestul Bulgariei, lingvistul craiovean Radu Popescu a ajuns la concluzia că amprenta dialectală este identică celei din sud-vestul Munteniei şi sud-estul Olteniei, cu puternice accente arhaice, dublate de termeni bulgăreşti deformaţi.

De asemenea, în zona de sud a Bulgariei, îndeosebi în regiunea Munţilor Rodopi, în localităţile Velingrad, Dupniţa, Peştera, Darkovo trăiesc aromânii, pe cale de dispariţie din cauza asimilării forţate la care au fost supuşi de-a lungul timpului.

Termenul generic de vlahi sau valahi este apreciat ca fiind o noţiune controversată, fiind folosit de slavi pentru a-i denumi pe aşa-zişii „slavi romanizaţi”, aspect de natură a crea o diversiune legată de o pretinsă existenţă a unui popor vlah, independent de cel român.

Obiceiurilor „rumânilor”

Obiceiurile acestora (de construcţie, de naştere şi înmormântare, cele religioase) sunt similare, aproape identice, cu cele de la nordul Dunării.

Ramura verde se pune de românii din Bulgaria, peste an, la diverse sărbători: Sf. Gheorghe, Florii, Paşte, la poarta gospodăriei, dar şi la grajdurile animalelor (coşare), în speranţa că, în acest fel, întreaga gospodărie va fi apărată de forţele rele văzute şi nevăzute.

Focurile rituale, legate de străvechea credinţă traco-geto-dacă a purificării, se fac la sărbătorile de Mucenici şi de Joia Mare. Mărţişorul, după ce este purtat o perioadă de timp, este pus pe un pom, înflorit sau nu, pe trandafir, stabilindu-se în acest fel relaţia om-natură.

Ursitoarele, mersul cu copilul la moşică şi datul la grindă, ieşitul cu crucea la Dunăre de Bobotează, claca şi multe altele sunt aproape identice cu cele din ţara noastră.

Legendele privind întemeierea satelor nu sunt numeroase. Predomină cele ale eroului eponim, român sau turc, de la care şi-au luat numele localităţile. Eroul eponim, întemeietor de sat este bărbat sau femeie.

De exemplu: baba Vida pentru oraşul Vidin, sora ei Cula pentru Cula, Stan pentru Slanotârn, Floarea pentru Florentin, Balea pentru Bălei, fraţii Ciuc şi Ian pentru Ciuciani, Kirik + beg pentru Kirimbeg ş.a. În ciuda acestor realităţi indubitabile, a existat şi continuă să fie prezentă, mai ales în mentalitatea unor intelectuali bulgari ai satelor, teoria aberantă că masive grupuri de bulgari au trecut, cândva, în România, din cauza opresiunilor turceşti.

Acolo ar fi stat un timp, ar fi învăţat limba şi obiceiurile, apoi s-ar fi întors în Bulgaria. Această teorie este încă răspândită prin şcolile şi bisericile bulgare şi are ca scop topirea identităţii etnice a românilor din Bulgaria.

Aceeaşi teorie aberantă, în contradicţie cu realitatea istorică, a fost promovată şi de istoricii sârbi cu referire la românii din Timocul sârbesc. Să fie oare doar o coincidenţă?!

Împărţirea românilor din Bulgaria

 

Românii din Bulgaria se pot împărţi într-un sector timocean, un sector dunărean (care se întinde de la râul Timoc şi până la litoralul Mării Negre) şi un sector în interiorul ţării şi al Munţilor Balcani. Sub raportul numărului lor, cu toată „grija” bulgarilor de a-i scoate în statistici cât mai puţini, există numeroase statistici credibile, citate mai recent, după care numărul românilor din Bulgaria s-ar ridica la 250.000, iar al aromânilor la 150.000.

După alte statistici, numărul real al acestora ar fi, cel puţin, dublu. Cei mai mulţi români sunt în zona Vidinului unde întâlnim 50 de comune, din care 30 sunt curat româneşti.

Alţi români trăiesc pe malul drept al bazinului dunărean, până la Ruse şi apoi în sate din sudul Dobrogei, care au ajuns sub stăpânirea bulgarilor, după Tratatul de la Craiova, încheiat în 1940.

Cu toate acestea, numărul vorbitorilor de limba română din ţara vecină este astăzi, după datele oficiale, foarte mic, scăzând de la 96.000 înregistrat la începutul secolului, la 16.000 în 1934 şi la 2.700, dintr-o statistică mai recentă.

Explicaţiile acestui mod, cel puţin „misterios”, de scădere a numărului românilor din Bulgaria ni-l dă un reprezentant al „Asociaţiei Vlahilor” din Vidin care, printre altele, semnalează faptul că în multe zone s-au înregistrat cazuri de presiuni din partea autorităţilor bulgare, care-i obligau pe vlahi să-şi ascundă adevărata identitate.

Acest lucru este cu atât mai important cu căt, după cele mai multe statistici, în Bulgaria „trăiesc astăzi între 1 milion şi 2 milioane de români, reprezentând ca importanţă a doua minoritate, după cea turcă”.

Din păcate, constituţia bulgarilor nu recunoaşte nicio minoritate, ceea ce şi explică tendinţa autorităţilor de a le ignora pe cele existente şi de a le nesocoti interesele.

La sfârşitul deceniului trei, sursele istorice identificau trei grupe geografice de concentrare a populaţiei de origine română.

Prima grupă era constituită pe Valea Timocului, reţinând asemănarea izbitoare a costumelor, tradiţiilor şi limbii vorbite în zonă, cu cele din Oltenia.

Din punct de vedere geografic, regiunea Timocului este o prelungire a masivelor muntoase şi a văilor şi podişurilor Olteniei. Românii „pădureni” şi cei „dunăreni” din regiunea Vidin constituie o unitate cu cei din Oltenia.

 

Românii – minoritatea cea mai importantă 

 

În raioanele Vidin, Vraţa şi Plevna, românii formau minoritatea cea mai importantă. În 1939, această grupă naţională locuia în peste 70 de localităţi, din care 33 din regiunea Vidin, iar restul în zonele Lom Palanca, Rahova şi Nicopole.

Numărul românilor depăşea cifra de 120.000. A treia grupă este constituita de zona Eminska Planina, la nordul regiunii muntoase care limitează platoul Deliorman. În această regiune, ocupată până în 1877 numai de turci, tătari şi români, bulgarii au venit ulterior.

Elementul român a persistat cu dificultate în localităţile Ciflic, Celebichioi, Arnautlar, Sipka, Novoselo, Sidir, Vlahlar etc. Aceşti români sunt total izolaţi de cei dunăreni, numărul lor fiind estimat la aproximativ 10.000 de persoane.

În contextul schimbărilor profunde în plan politic intervenite în fostul bloc socialist din Europa Centrală şi de Est, minorităţile etnice au căutat căi de autodefinire şi emancipare în ţările pe teritoriul cărora locuiesc.

Drumul spre recunoaşterea entităţii şi identităţii naţionale a minorităţilor din Bulgaria este mai anevoios.

„Asociaţia Vlahilor din Bulgaria”

Minoritatea de naţionalitatea română, a doua ca importanţă şi număr, după cea turcă, a început activitatea de organizare prin crearea la Vidin, în luna octombrie 1991, a Comitetului de iniţiativa pentru înfiinţarea „Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria”, cu sediul în strada Gradinska nr.7.

Prin statut, A.V.B., se defineşte ca „organizaţie apolitică cu scopuri neeconomice a etnicilor vlahi-cetăţeni bulgari”, desfăşurându-şi activitatea „în conformitate cu legile Bulgariei”.

Scopul acesteia este de a obţine „recunoaşterea identităţii etnice a vlahilor din Bulgaria, prin cunoaşterea şi sporirea moştenirii culturale şi istorice” (art.4). Direcţiile de acţiune sunt specificate în art.6 al Statutului, în care se arată că „se vor organiza lecţii, discuţii, întâlniri, cinstirea sărbătorilor oficiale, spectacole, expoziţii şi alte manifestări sociale”.

Se va urmări regăsirea, păstrarea, dezvoltarea şi îmbogăţirea tradiţiilor şi obiceiurilor moştenite” (art.7) şi se va solicita organelor de stat asigurarea condiţiilor „pentru învăţarea limbii materne” (art.9).

În hotărârea Judecătoriei Vidin se arată, că, din studiul art.4 si 9 din statutul organizaţiei, rezultă că „Asociaţia urmăreşte propagarea în cadrul populaţiei bulgare a ideilor acestei grupe etnice, în scopul deznaţionalizării acestei populaţii”, ceea ce ar conduce la „vrajba etnică, îndreptată împotriva unităţii naţiunii”.

Organizaţii româneşti pe teritoriul Bulgariei

Comitetul de iniţiativă a denunţat hotărârea Judecătoriei Vidin drept netemeinică şi nelegală. S-a folosit calea recursului şi s-a declarat fiecare zi de marţi, zi de post, grupuri de 100-200 de vlahi urmând să se adune în Piaţa Gării din localitate, „pentru a dezbate soarta asociaţiei” s-a apreciat ca „autorităţile bulgare doresc în mod evident să evite formarea şi înregistrarea A.V.B., fapt demonstrat atât de permisiunea acordată uniunii turce de a se organiza, cât şi de crearea Asociaţiei de prietenie Bulgaria-S.U.A.”, al cărei statut este identic cu cel preconizat de asociaţie. Ca urmare a cererii de recurs, formulată la 10.02.1992, către tribunalul Suprem al Republicii Bulgaria, acesta, la 30.04.1992, a admis cererea de înregistrare a A.V.B.

La 4 octombrie 1992 s-a constituit „Sutata Armâna” din Sofia, al cărei preşedinte este Toma Kiucef.

Această organizaţie este o filială a A.V.B., cu sediul într-unul din apartamentele imobilului din strada „Ţar Boris” nr.152. La începutul anului 1994, au luat fiinţă filialele aromânilor din localităţile Peştera, Duhniţa, Velingrad, Ianovtrini.

Apariţia la Vidin, la începutul anului 1993, a ziarului „Timpul”, tipărit în limbile română şi bulgară, urmăreşte dezvoltarea spirtului românesc în Bulgaria şi realizarea, în perspectivă, a altor obiective, cum ar fi: învăţământul în limba maternă, slujbele religioase în limba română etc.

Directorul ziarului este Zahari Cotârliţă, iar redactor-şef, Milan Anghelov Coşoveanu. În perioada următoare, „Asociaţia Vlahilor” şi-a propus să desfăşoare o intensă activitate organizatorică şi să creeze filiale la Sofia, Silistra şi alte centre cu populaţie de origine română.

De asemenea, s-a urmărit obţinerea de burse pentru învăţământul superior şi participarea la manifestări organizate pe plan internaţional, care urmăresc promovarea drepturilor minorităţilor naţionale.

Mai amintim că, începând din 2002, activează o nouă asociaţie a românilor din Bulgaria, denumită „Comunitatea românilor din Bulgaria”, prezidată de dr. Serafim Hristov, asociaţie care a decis renunţarea la apelativul de „vlah”.

Iritarea autorităţilor bulgare

Încercările etnicilor români de a constitui filiale ale asociaţiei în alte localităţi sau de a pune bazele unor structuri organizatorice locale au generat „iritarea şi adversitatea” autorităţilor bulgare care, în mod constant şi consecvent, au tergiversat formalităţile legale în scopul finalizării lor.

Represiunile şi discriminările la care au fost supuşi după intrarea în vigoare a prevederilor tratatului de la Craiova, prin care România a fost silită să cedeze Cadrilaterul, precum şi perspectiva de a fi primele victime ale proceselor de restructurare şi organizare, impuse drept aplicarea reformelor pe plan economic, reprezintă principalele cauze ale neimplicarii plenare a membrilor comunităţilor vlahilor în desfăşurarea unor activităţi colective într-un cadru organizat, vizând promovarea şi apărarea propriilor interese.

 

Cadrilaterul şi contribuţia României la această regiune

Cadrilaterul reprezintă partea de sud a Dobrogei, mărginită de Dunăre, respectiv râurile Beli Lom şi Kamchiya, şi Marea Neagră. Numele înseamnă „patrulater” şi provine de la cele patru cetăţi turceşti care alcătuiau un sistem defensiv în nord-estul Bulgariei: Silistra, Ruse, Shumen şi Varna.

Deşi devine parte a României abia în 1913, ţara noastră s-a implicat încă din sec. al XIX-lea în patronajul cultural şi educaţional al românilor de aici.

Autorităţile otomane din Dobrogea au însărcinat pe cărturarul Nifon Bălăşescu să organizeze şcolile româneşti şi să creeze altele acolo unde nu existau. În secolul al XIX-lea a continuat să funcţioneze vechea şcoală românească din Turtucaia unde documentele au păstrat numele unei întregi pleiade de învăţători, începând cu dascălul Rusu Şaru, în 1774.

În Silistra, încă înainte de 1850 funcţiona o şcoală românească din care ieşiseră serii întregi de absolvenţi. Dascălul Petru Mihail nota ,,anul 1847, martie întâiul: m-am tocmit la şcoală ca să învăţ pe copii carte românească”. C. Petrescu, ce crease în 1866 o Eforie, un comitet şcolar, va tipări, cu ajutorul mitropolitului de Silistra, în 1874, un abecedar turco-român.

La dotarea acestei unităţi de învăţământ a participat, începând cu 1877, Guvernul României.

La iniţiativa conducerii şcolii normale din Silistra a fost înfiinţată ,,Societatea română pentru cultură şi limbă” care deţinea regulament, statute, registre şi sigiliu propriu, iar scopul ei era ,,de a propaga, prin toate mijloacele putincioase între românii din aceste părţi, învăţătura limbii materne” şi de ,,a conlucra la dezvoltarea educaţiei naţionale şi a apăra privilegiile ei”.

 

România în cel de-Al Doilea Război Mondial

 

Cea mai mare parte din sudul Dobrogei, situată la nord de linia Turtucaia-Balcic, a fost obţinută de România ca urmare a participării sale la cel de-Al Doilea Război Balcanic, în 1913. Pentru a denumi acest teritoriu, se foloseşte, în mod eronat, tot numele Cadrilater, probabil din comoditate şi din cauză că nu s-a găsit un alt nume.

Rămâne în componenţa României până în 1940 când prin Tratatul de la Craiova, semnat la 7 septembrie, reintră în componenţa Bulgariei.

În momentul anexării, potrivit statisticilor bulgare, nu de puţine ori părtinitoare, dintr-o populaţie de 286.000 de locuitori, doar 6.348 ar fi fost români, ei înşişi, în majoritate, urmaşi a mocanilor mărgineni staţionaţi şi sedentarizaţi aici ca urmare a transhumanţei lor pastorale (locuind îndeosebi în Turtucaia şi Silistra sau în comunele suburbane ale acestora), restul fiind mai ales turci şi bulgari.

Ca urmare a încurajării stabilirii aromânilor din Balcani şi a românilor din alte provincii, ponderea elementului românesc a crescut semnificativ până în 1940. Deja începând cu 1930, bulgarii nu constituiau decât o minoritate. Aici s-au stabilit şi români din Timocul bulgăresc.

Cadrilaterul în perioada interbelică

În decursul perioade interbelice atât jandarmii, cât şi coloniştii sau românii autohtoni s-au confruntat în permanenţă cu comitagii bulgari care au comis acte de terorism şi devastări.

În anul 1940, după discuţiile care au avut loc la Craiova, guvernanţii români cedează presiunilor Germaniei naziste şi a aliaţilor ei bulgari şi decide abandonarea Cadrilaterului.

Unii ofiţeri ai armatei Române , cum a fost Generalul Argeşanu, s-au opus acestei retrageri şi au organizat, pe cont propriu, o rezistenţă armată.

El însă a fost, în cele din urmă, arestat din ordinele lui Ion Antonescu, aşa încât bulgarii au reintrat în posesia acestei regiuni relativ fără probleme. Una din primele măsuri instituite de noii ocupanţi bulgari a fost să bulgarizeze cu forţa toate numele româneşti.

În final, populaţia română din acest teritoriu a fost mutată în Dobrogea de nord printr-un schimb obligatoriu de populaţie cu bulgarii. Astfel, din Bulgaria s-au stabilit atunci în România circa 110.000 de români (din Cadrilater şi sudul Dunării), iar din România au plecat 77.000 de bulgari.

Colaborarea românilor din Bulgaria cu România

Un exemplu concludent pe linia modului în care autorităţile bulgare abordează problematica legată de colaborarea cu România în domeniul sprijinirii minorităţilor existente pe teritoriul fiecărei ţări îl reprezintă oprirea în P.C.t.F.- Vidin, la 27 iunie 1996, a unei donaţii a statului român „Asociaţiei Vlahilor” pe motivaţii nefondate şi returnarea acestora în ţară, în pofida eforturilor delegaţiei Consiliului pentru Problemele Românilor de Pretutindeni şi ale demersurilor Ambasadei României de la Sofia.

Donaţia era constituită din hârtie tipografică necesară editării ziarului „Timpul”, materiale tipografice, mobilier pentru sediul A.V.B, cărţi de literatură, discuri şi CD-uri cu muzica românească.

Reprezentanţi ai „Asociaţiei Vlahilor” apreciază că dificultăţile create reprezintă o formă de avertizare adresată autorităţilor de la Bucureşti, să renunţe la cultivarea relaţiilor cu structurile organizatorice ale comunităţii de origine română din Bulgaria.

Identitatea etnică a românilor din Bulgaria

Asupra identităţii lor etnice, pentru oameni de bună credinţă, nu mai există îndoieli, dacă ţinem seama de rezultatele observaţiilor mai vechi ale cunoscutului Emanoil Bucuta (1923) făcute în lucrarea „Videnenii”, sau de cele mai recente, făcute de etnologul român Virgil Nestorescu (1993).

Despre fraţii noştri români din Bulgaria, unele date le întâlnim şi în lucrarea „Românii din Bulgaria”, de Vlad Bejan şi Ion Căpreanu (1998) şi în „Note de călătorie şi însemnări”, de dr. Anatolie Macris (2001).

Merită să menţionăm că despre identitatea de neam şi de limbă a fraţilor noştri din zona Vidinului vorbesc şi sociologii, şi lingviştii bulgari, ca să nu mai amintim pe cunoscutul lingvist german Gustav Weigand (1892) care, la începutul secolului trecut, a fost impresionat de calităţile acestei comunităţi româneşti.

Românii din ţară, în general, preocupaţi de soarta fraţilor lor de peste Dunăre, obţinuseră de la otomani dreptul de a întreţine pentru aceştia biserici şi şcoli româneşti.

Aşa se face că în Bulgaria, la Sofia, a fost înfiinţat un liceu românesc, în care, în perioada interbelică şi-au făcut studiile secundare un mare număr de români din Timocul bulgăresc sau din alte zone ale ţării vecine.

Acest liceu, după 1944, ca şi alte şcoli cu limbă de predare română, au fost desfiinţate. Cu toate acestea românii şi-au păstrat conştiinţa identităţii de neam.

Aromânii din Bulgaria

Aromânii erau concentraţi până de curând în regiunea Pirin sau Macedonia Pirinului, la sud-vest de Sofia, în jurul localităţii Giumaia sau Dzumaia de munte, astăzi parte a oraşului redenumit Blagoevgrad, care, până în 1913, s-a aflat sub administraţie otomană directă.

După această dată Giumaia a intrat în componenţa statului bulgar, iar aromânii grămuşteni de aici (supranumiţi „cipani”) au fost supuşi unei campanii dure de bulgarizare.

Din acest motiv, o mare parte a acestora s-a stabilit ulterior în Regatul României, în Cadrilater, de unde au fost împroprietăriţi ulterior în Dobrogea propriu-zisă.

Un alt segment al aromânilor grămuşteni din zonă, care aveau simpatii pro-greceşti, s-au mutat în nordul Greciei, unde pot fi intâlniţi şi astăzi în orăşelul Prosotsani.

În Bulgaria propriu-zisă, aromânii se află astăzi doar izolat, în aria muntoasă din sud-vest. În număr mai mare locuiesc în aşezarea Peştera.

Recensămantul bulgar din 1926 dădea următoarele cifre: 69.080 de români, 5.324 aromâni, 3.777 „cuţovlahi”, 1.551 „ţânţari” (în total 79.728 de persoane).

Divizându-i în diferite subramuri, sub diferite nume, care desemneazuă de fapt una şi aceeaşi etnie, bulgarii au încercat să dilueze ca număr şi mai mult elementul româno-vlah din această ţară.

Pe teritoriul Bulgariei se află şi o populaţie sedentarizată de saracaciani, concentrată în jurul oraşului Sliven. Unii istorici i-au considerat pe saracaciani drept aromâni fărşeroţi grecizaţi.

 

Alin Roateș

 

Bibliografie selectivă:

1. Cândroveanu, Hristu, „Cadrilaterul pământ românesc”, în „Formula as”, nr. 110, martie 1994

2. Ciachir, N., „ România în sud-estul Europei”, Bucureşti 1968
3. Dolha, Viorel –„Totul despre românii din Cadrilater”

4. Iorga, Nicolae, „Istoria românilor pentru poporul românesc”

5. Muşi, V.T.,  „Alipirea Dobrogei noi şi acţiunea de restaurare etnică românească”, în „Cuvântul românesc”, iunie 1990
6. Pană, Z., „50 de ani de la cedarea Cadrilaterului”, în „Cuvântul românesc”, sept. 1990
7. Pană, Z., „Colonizarea din Cadrilater”, în „Cuvântul românesc”, iunie 1990,
8. XXX, „Poporul român şi lupta de eliberare a popoarelor din Balcani”, Bucureşti 1986
9. XXX, „1918 Desăvârşirea unităţii naţional statale a poporului român”, vol. V, Bucureşti 1986

 

 

Surse:

– http://www.romaniuitati.eu

– https://strabunii.wordpress.com/articole/