CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

17 septembrie 1939 – O „operaţiune militară specială”rusească în Polonia

„Dominaţia sovietică este o nenorocire nu numai politică, ci şi socială şi trebuie luptat împotriva acestei dominaţii, pentru ca lumea să facă şi să se conducă după cum gândeşte.”

(I. Gh. Maurer, om politic comunist român)

17 septembrie 1939. Armata Roşie a lui Stalin pătrundea în Polonia, sub pretextul că „vine în ajutorul fraţilor de sânge ucraineni şi bieloruşi”, încorporând un teritoriu de 200.000 km². Era doar începutul perioadei de „recuperare” a unor „teritorii pierdute”, o repetiţie a marilor operaţiuni expansioniste ale ruşilor din perioada 1945-1949 în Europa şi Asia.

Cuceriri teritoriale a căror recunoaştere a fost impusă de Stalin preşedintelui american Th. Roosevelt şi prim-ministrului englez W. Churchill.

Occidentalii nu s-au opus cu adevărat nici în 1940 când Stalin încorpora URSS-ului ţările baltice, Estul Poloniei, Basarabia şi nici mai târziu, când a înaintat spre Vest, scrie https://www.rador.ro.

Ceea ce i-a permis liderului de la Kremlin să spună cu cinism:

Cine ocupă un teritoriu îşi impune propriul sistem social atât de departe cât poate avansa cu armata sa”.

Şi, începând cu 1944, Armata Roşie a tot avansat spre Balcani şi Europa Centrală sub pretextul luptei antihitleriste, instalând „fronturi” şi „guverne de uniune” care permiteau comuniştilor controlul sectoarelor-cheie, eliminând şi intimidând elitele locale prin arestări, ucideri, deportări.

Metodele folosite atunci de sovietici sunt şi astăzi arhicunoscute: forţă, viclenie, demagogie, înscenări pentru ochii opiniei publice, propagandă deşănţată, spionaj, infiltrarea acoliţilor.

Cât despre comportamentul armatei de ocupaţie, acesta a fost brutal, după modelul comandantului suprem. Soldaţii au făcut abuzuri, jafuri şi violenţe extreme asupra populaţiei civile.

„Erau ca nişte sălbatici, nu pot să vă redau ce înfiorător se purtau ei, exact ca nişte sălbatici!”, „Aceşti oameni nu aveau niciun dumnezeu, niciun pic de milă umană, fuseseră transformaţi de regimul comunist în nişte bestii. Totul pare incredibil!..”, spun unele dintre mărturiile vremii.

Foto: Afiș de propagandă sovietică înfățișând înaintarea Armatei Roșii în Ucraina de Vest, ca o eliberare pentru ucraineni.

Textul ucrainean spune: „Le-am strâns mâna fraților noștri pentru a-i scoate din domeniile care îi legaseră de secole”.

Persoana care poartă uniforma poloneză a fi o caricatură a lui Józef Piłsudski .

Dar cine ar mai fi crezut că în secolul al XXI-lea mai putem vedea toate aceste lucruri desfăşurându-se chiar în faţa ochilor noştri?

Cine şi-ar mai fi putut închipui că aceleaşi metode de acum 80 de ani se mai pot folosi şi astăzi?

Sau că Rusia poate avea din nou un tiran la fel de crunt ca Stalin, într-un timp atât de scurt la scara istoriei?

În zilele noastre, invadând Ucraina, Federaţia Rusă a venit în faţa lumii cu aceeaşi temă a „armatei eliberatoare” care „salvează popoarele de nazism/neonazism”, asemeni Rusiei Sovietice în secolul precedent.

Este o întoarcere la vechea critică de acum un veac – pusă pe tapet de lingvistul Nikolai Trubeţkoi în cartea sa Europa şi umanitatea (1920) -, anume critica „europenizării” văzută ca un rău contra căruia „se poate şi este chiar necesar să se lupte din toate puterile”, „este nevoie de eliberarea popoarelor lumii din hipnoza <avantajelor civlizaţiei>”.

Şi tot Trubeţkoi îndemna intelectualitatea rusă să creeze un măreţ stat eurasiatic.

La aceste teorii se raportează şi acum Federaţia Rusă, folosind aceleaşi şi aceleaşi mijloace: cuceriri şi stăpâniri sângeroase.

Scopul este pacea pentru generațiile viitoare de ucraineni și oportunitatea de a construi o Eurasie deschisă, de la Lisabona până la Vladivostok”, scria în 7 aprilie 2022 Dmitri Medvedev, vicepreședinte în Consiliul de Securitate al Rusiei, referindu-se la invadarea Ucrainei.

Ce spune propaganda rusă?

  Potrivit unui vast material publicat de site-ului rusesc  Life.ru,sub titlul „Invazia URSS în Polonia. Lovitura în spate sau necesitate?„ invazia sovietica nu a fost o agresiune, iar„dacă reflectam fără mânie și prejudecata evenimentele din septembrie 1939, vom vedea ca în acțiunile statului sovietic era o logica destul de clară,“ – spune publicația. Teza despre lovitura de cuțit în spate aplicata Poloniei nu rezistă nici celei mai mici critici … nu mai era niciun „spate”.

De fapt, doar inaintarea Armatei Roșii a oprit avansul trupelor germane. URSS putea merge chiar mai adânc în Polonia, dar Stalin și Molotov au preferat să nu facă acest lucru „, încheie textul propagandistic, redat de revista https://historia.ro.

În opinia propagandiștilor, atacul sovietic asupra Poloniei din septembrie 1939 nu a fost agresiune militară, deoarece la vremea respectivă germanii deja rupseseră rezistența armatei poloneze.

Mai mult decât atât, se susține că atacul (în ciuda faptului că a fost prevazut în protocoalele Pactului Molotov-Ribbentrop) a fost o contramasură a URSS împotriva lui Hitler.

„La 16 septembrie germanii au ajun la Bialystok, Brest și Lvov. În acel moment, în Polonia a intrat Armata Roșie. Teza despre lovitura de cuțit în spate aplicata Poloniei nu rezistă nici celei mai mici critici … nu mai era niciun „spate”.

De fapt, doar inaintarea Armatei Roșii a oprit avansul trupelor germane. URSS putea merge chiar mai adânc în Polonia, dar Stalin și Molotov au preferat să nu facă acest lucru „, conchide textul propagandistic.

Publicitate

25/04/2022 Posted by | ISTORIE | , , , | Lasă un comentariu

Tupeu de cotropitor bolșevic: Ministerul de Externe Rus a numit invadarea Poloniei „campanie de eliberare”!

Ministerul de Externe al Rusiei, tupeu de cotropitor bolșevic: a numit invadarea Poloniei „campanie de eliberare”!

Ministerul rus de Externe a postat anul trecut pe Twitter un videoclip dedicat invadării Poloniei de către armatele sovietice, din 17 septembrie 1939, relatează https://podul.ro.

Oficialii moscoviți au numit acest tragic eveniment istoric drept o „campanie de eliberare” și nu o cotropire a unei țări învecinate, reperul fiind ”aniversat” și nu comemorat de către urmașii invadatorilor bolșevici din anii 40.

Invazia a fost necesară, deoarece „Polonia a încetat de fapt să existe ca stat”, a asigurat Ministerul de Externe, iar Moscova nu ar fi făcut altceva decât să nu-i permită lui Hitler să pună mâna pe toată Polonia.

De asemenea, pe pagina sa de Facebook, reprezentanții Ministerului rus de Externe se plâng de faptul că invazia armatei sovietice în Polonia „este interpretată ambiguu” și „destul de des sunt difuzate în mod deschis teze de propagandă pentru a prezenta URSS ca un agresor la egalitate cu Germania lui Hitler”.

Cum rescrie istoria mecanismul de propagandă al lui Putin

Pe 17 septembrie 1939 Armata Roșie a început o operațiune de eliberare pe teritoriul Poloniei. Trupele sovietice au ajuns la linia Kerzonului, fără a permite Wehrmachtului să se apropie de Minsk. Popoarele din Belarusul de Vest și Ucraina de Vest au sărbătorit întâlnirea cu cu soldații sovietici (…)

În comunitatea științifică și mass-media (în special cele străine), acest eveniment este interpretat ambiguu, fiind difuzate adesea teze de propagandă pentru a prezenta URSS ca agresor, pe picior de egalitate cu Germania lui Hitler.

Totodată, multe fapte și circumstanțe sunt ținute sub tăcere, fiind astfel imposibil să-ți imaginezi situația politică obiectivă a timpului”, se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe, cel care recunoaște, totuși, că invadarea Poloniei a fost dictată de nevoia de a fi asigurată securitatea propriilor teritorii:

”Au existat două opțiuni: fie trupele germane ajung la granița sovieto-polonă, fie se reușește oprirea acestora la o distanță considerabilă (…) Cu cât erau ținute mai departe avanposturile Wehrmachtului de Moscova și de alte orașe mari ale Uniunii Sovietice, cu atât Armata Roșie avea mai multe avantaje strategice și tactice”. 

invadare

La ceas ”aniversar” pentru mecanismul de marketing politic al lui Putin, cel cunoscut pentru strategia de a transforma operațiunile militare sovietice, chiar și cele criminale, în instrumente de propagandă, Ministerul rus de Exeterne ofensează fără probleme memoria polonezilor, spunând despre ”Republica Polonă” că aceasta a eșuat, finalmente, în propria sa viziune politică, Varșovia ”arătându-și sprijinul pentru politicile naziste agresive care au fost responsabile pentru planurile sale expansioniste”.

Realitatea istorică, ignorată de oficialii Moscovei

Invadarea Poloniei de către URSS a început pe 17 septembrie 1939, la nici o lună de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop (după ce germanii furaseră startul în prima zi a lui septembrie), și s-a încheiat pe 6 octombrie, odată cu ocuparea întregii Polonii de agresorii germani și sovietici. 

Armata Roșie a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop, care împărțea Europa Răsăriteană între sferele de influență sovietică și nazistă. Trebuind să facă față luptei pe două fronturi, guvernul polonez a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea trupelor și tezaurului Băncii Naționale prin România neutră.

Până pe 1 octombrie, trupele germane și sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldații armatelor terestre și aeriană poloneze au fost evacuați în România și Ungaria. Numeroși militari polonezi evacuați au emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze din Franța, din Siria sub mandatul francez și din Regatul Unit.

invadare 2

Ca urmare a înfrângerii în Campania din septembrie, s-a format Statul secret polonez. Lupta Poloniei în al doilea război mondial nu a încetat, nou creata sa armată continuând să contribuie la operațiunile militare ale Aliaților de-a lungul întregii conflagrații. Germanii au cucerit sectorul ocupat de sovietici și au invadat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, pierzând mai apoi întregul teritoriu în fața înaintării Armatei Roșii în 1944. În timpul războiului, Polonia a pierdut cam o cincime din populația antebelică datorită ocupației care a marcat sfârșitul celei de-a doua republici poloneze.

Masacrul de la Katyń, consecința ”operațiunii de eliberare” serbate de regimul Putin

Masacrul de la Katyń (cunoscut și ca incidentul de la Katyń sau masacrul din pădurea Katyń) a fost o execuție în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katin din Rusia, sat situat la 20 de km vest de orașul Smolensk.

În timpul acestei acțiuni aproximativ 22.500 (potrivit cercetătorului rus Victor Zaslavsky) de cetățeni polonezi au fost executați în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor uciși erau ofițeri capturați ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executați se aflau și numeroși civili.

Cum sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenților unei universități să devină ofițeri în rezervă, sovieticii au reușit prin acele asasinate să distrugă o mare parte a intelectualității poloneze, ca și a evreilor polonezi și a bielorușilor polonezi. 

Din documentele cercetate îndeosebi în perioadele guvernărilor Gorbaciov și Elțîn reiese că poliția politică NKVD a selecționat cu premeditare pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocați, funcționari înalți, latifundiari, aristocrați, preoți. NKVD-ul a aplicat o epurare pe criterii de „clase sociale” (subliniază, bazat pe documente, cercetătorul Zaslavsky).

Ordinul de execuție, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 și a fost semnat și de Nikita Hrușciov, potrivit unei mărturii documentate din partea șefului NKVD-ului, Lavrenti Beria. 

katyn

Descoperirea de către naziști în 1943 a uneia dintre gropile comune, după ce armata germană ocupase în 1941 zona respectivă a precipitat ruperea relațiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică și guvernul polonez în exil de la Londra. 

Deși, chiar înaintea prăbușirii URSS-ului, autoritățile rusești au recunoscut rolul sovieticilor în masacru (procuratura militară sovietică a început ancheta în 1989), există anumite resentimente în Rusia în legătură cu aceste probleme, guvernele rusești succesive refuzând să numească masacrele crime de război sau acte de genocid, ceea ce ar duce la necesara urmărire în justiție a făptașilor aflați încă în viață.

Mulți ruși continuă să creadă ca fiind adevărată versiunea propagandei guvernamentale sovietice de până în anul 1989, conform căreia naziștii, care invadaseră Uniunea Sovietică în 1941, ar fi fost autorii masacrelor. 

Gorbaciov și-a cerut scuze în octombrie 1990 față de poporul polonez, însă nu a permis publicarea ordinului de execuție. Acel document sovietic a fost înmânat președintelui Poloniei, de președintele Elțin, abia în 1992.

În 2005, autoritatea rusă de competență pentru anchetarea cazului (în locul fostei procuraturi militare sovietice) a dispus, fără o evaluare juridică clară, închiderea cazului și declararea a 116 dintre 183 de dosare privind masacrul de la Katyń drept secret de stat. 

Pe data de 26 noiembrie 2010, parlamentul rus a recunoscut oficial că masacrul a fost comis la ordinul direct al lui Stalin.

CITIȚI ȘI:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/o-crima-odioasa-masacrul-de-la-katyn

12/04/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | 3 comentarii

Salvarea Tezaurului Băncii Poloniei ajuns în România după cotropirea Poloniei de către Germania nazistă și URSS

 

Foto: Harta Poloniei la 1933 și vecinătatea cu România mare

 

 

 

S-au împlinit 101 ani de la renaşterea statului polonez pe harta politică a lumii. Când armata germană s-a retras din Varşovia, la 11 noiembrie 1918 – chiar în ziua în care, în Franţa, la Compiègne, era semnat armistiţiul care punea capăt Primului Război Mondial – Consiliul Regenţei (înfiinţat de autorităţile germane) a decis să cedeze de bunăvoie întreaga sa putere politică lui Józef Piłsudski.

  Pe bună dreptate  în prezent, la 11 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Naţională a Republicii Polone, iar Mareșalul polonez Józef Piłsudski este considerat fondatorul statului polonez independent renăscut.

Din păcate, conflictele militare din Europa nu s-au sfârşit atunci şi poporul polonez a suferit grele pierderi umane şi materiale în războiul cu Rusia bolșevică ce a urmat după obținerea independenței și mai apoi, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

În acel context violent, au fost confirmate solidaritatea care exista, încă din anul 1919, dintre autorităţile de la Varşovia şi Bucureşti şi compasiunea românilor faţă de cetăţenii polonezi care au ajuns în toamna anului 1939 în România, fugind din calea războiului.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru tezaurul polonez în romania photos"

 

În prezent, se cunoaşte că, pentru a salva tezaurul Băncii Poloniei de la o posibilă capturare a sa de către armata germană, care a atacat Polonia, la 1 septembrie 1939, autorităţile de la Varşovia au adunat la Śniatyń, în imediata apropiere a graniţei polono-române, 1.091 de casete cu lingouri de aur (o singură casetă cântărea 70 kg) şi 95 de saci cu monede de aur.

Acolo a avut loc, în seara de 13 septembrie 1939, încărcarea tezaurului într-un tren alcătuit din 12 vagoane de marfă şi un vagon de pasageri, care a plecat spre Constanţa (via Buzău), în dimineaţa zilei de 14 septembrie şi a ajuns la destinaţie la miezul nopţii.

Tezaurul polonez a fost transbordat până dimineaţa pe tancul petrolier Eocene şi nava britanică a părăsit portul Constanţa în aceeaşi zi, în direcţia Istanbul. Autorităţile române au ştiut despre existenţa a circa 70 tone de aur brut în acel tren, însă cantitatea reală a fost de aproape 80 de tone.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce atitudine a avut România faţă de refugiaţi la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial şi câţi bani primeau migranţii de pe teritoriul ţării noastre

 

Foto: Refugiați polonezi (1939)

 

 

 

De obicei, istoricii relatează despre refugierea în România, în luna septembrie 1939, a cel puţin 50.000 de cetăţeni polonezi (civili şi militari). Numărul lor exact nu se cunoaşte din cauza timpului extrem de scurt pe care aceştia l-au avut la dispoziţie pentru a ajunge pe teritoriul României şi a limitelor aparatului administrativ românesc cu privire la înregistrarea unui număr extrem de mare de refugiaţi, în câteva zile.

Circa 18.000 de militari ar fi plecat din România în Franţa şi Marea Britanie, prin Orientul Mijlociu, în perioada 1939-1940 (într-o sursă românească se aminteşte despre 20.000 de militari, dintre care 8.000 de aviatori), aproximativ 5.000 de militari s-au întors pe teritoriul polonez ocupat de armata germană, câteva sute au plecat în regiunile poloneze invadate de sovietici, la 17 septembrie 1939, şi circa 1.600 de militari polonezi au fost predaţi în luna februarie 1941 autorităţilor germane (care i-au internat în lagăre de prizonieri de război).

Militarii polonezi au ajuns pe teritoriul României, în septembrie 1939, cu foarte multe bunuri mobile, armament şi muniţii. Pe o listă care a fost întocmită, probabil, la Marele Stat Major al armatei poloneze în anul 1947, s-au menţionat următoarele bunuri:

34 de tancuri Renault R-35; un parc de vehicule pentru depanarea mobilă a acelor tancuri; blindate echipate cu tunuri şi motoare Otto; autovehicule echipate cu diferite instalaţii de specialitate şi staţii radio; 18 tunuri antiaeriene; 74 de mitraliere, 46 de puşti-mitralieră, 5.756 de puşti, 230 de pistoale, 3.830 de încărcătoare, 2.908 baionete, 4.553 de măşti de gaze şi circa 600.000 de cartuşe; diverse bunuri aflate în trenul sanitar nr. 94 şi la spitalul militar nr. 110; 177 de avioane de luptă; 28 de avioane de şcoală RWD şi 2.686 de articole auxiliare pentru asigurarea zborului; 882 de autovehicule militare de diferite tipuri, 70 de autoturisme militare şi 500 de autocamioane militare Fiat 621.

Valoarea totală a acelor bunuri a fost calculată de autorităţile poloneze şi era de 80.018.104 zloţi, la 29 aprilie 1947 (15.212.567 de dolari, sumă rezultată din cursul de referinţă existent în vara anului 1946, în Polonia).

În cazul aurului Băncii Poloniei care a ajuns la Bucureşti, la 27 septembrie 1939, şi a fost depus oficial ca depozit la Banca Naţională a României, la 10 octombrie 1939 (51 de lăzi din lemn de brad care conţineau, în total, 2.737,86 kg de aur), situaţia a fost foarte complicată. La întâlnirea pe care delegatul pentru refugiaţii polonezi, Mirosław Arciszewski, a avut-o la Bucureşti, la 14 iunie 1940, cu Ion Gigurtu, ministrul român al Afacerilor Externe i-a arătat reprezentantului Poloniei o notă emisă la 19 mai 1940 de Legaţia Germaniei.

În aceasta se solicita predarea imediată a tezaurului polonez de la BNR în favoarea Germaniei. Drept urmare, liderii politici români au blocat aurul polonez la BNR şi au subliniat, ca pretext, cheltuielile făcute de România pentru întreţinerea refugiaţilor polonezi aflaţi în ţară, astfel încât să poată refuza cererile repetate ale autorităţilor de la Berlin de a se ceda tezaurul respectiv în favoarea Germaniei.

Intrarea trupelor Armatei Roşii pe teritoriul României, în primăvara anului 1944, a determinat conducerea Băncii Naţionale a României să conceapă un plan pentru salvarea propriei rezerve de aur aflate în ţară.

În acest sens, a fost planificată şi s-a executat operaţia Neptun (11-22 iulie 1944).

Întregul tezaur al BNR existent în ţară şi cele 51 de casete cu aur polonez, depozitate la Banca Naţională a României, din septembrie 1939, au ajuns atunci într-o pivniţă din incinta Mânăstirii Tismana.

(Pentru detalii, vizionați filmul de mai jos).

A urmat ocuparea completă a ţării de unităţile sovietice şi conducerea BNR a hotărât, la 6 septembrie 1944, mutarea în secret a întregii cantităţi de aur aflate la Tismana într-o grotă din imediata apropiere a mânăstirii.

Operaţia a fost executată în perioada 13-16 septembrie 1944. Intrarea în grota respectivă a fost astupată cu beton şi s-a realizat suplimentar un zid cu o grosime de cinci metri.

La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, autorităţile române au fost preocupate şi de situaţia în care se aflau cei aproximativ 4.000 de refugiaţi polonezi din România. Ajutoarele financiare pentru aceştia au continuat să fie acordate chiar şi după reluarea, la 1 martie 1946, a relaţiilor diplomatice dintre România şi Polonia.

În paralel, începând din luna iunie 1945, a început adunarea refugiaţilor, formarea de eşaloane şi expedierea treptată a lor în Polonia cu trenuri alcătuite din vagoane de marfă închise, în care existau priciuri din lemn şi toalete improvizate.

Primul eşalon a plecat în iunie 1945 şi următoarele au fost planificate până în octombrie 1945 inclusiv, cu un interval de 2-3 săptămâni între eşaloane, deoarece existau probleme mari cu planificarea acelor vagoane din cauza transporturilor pe care autorităţile române erau obligate să le asigure pentru trupele sovietice de ocupaţie.

Durata medie de deplasare a unui eşalon cu refugiaţi polonezi din staţiile de plecare Craiova sau Bucureşti până la graniţa cehoslovaco-poloneză era de aproximativ două săptămâni, în anul 1945.

Transporturile respective au fost reluate în primăvara anului 1946, când condiţiile atmosferice au permis repatrierea cetăţenilor polonezi tot cu vagoane de marfă puse la dispoziţie de guvernul României. Toate cheltuielile făcute urmau să fie achitate prin decontări reciproce între cele două state.

În ianuarie 1947, două detaşamente ale armatei române au fost implicate în scoaterea tezaurului Băncii Naţionale a României din grota în care fusese ascuns în luna septembrie 1944 şi tranportarea acestuia de la Tismana până la depozitul BNR din Bucureşti. Militarii au fost gata de acţiune la 23 ianuarie 1947 (ora 09.00) şi au colaborat cu funcţionarii băncii şi lucrătorii desemnaţi pentru desfăşurarea operaţiei. Misiunea s-a încheiat cu succes. Cu acel prilej, au fost readuse în capitala României şi cele 51 de casete cu aur ale Băncii Poloniei.

Predarea celor 51 de casete cu aur reprezentanţilor Băncii Poloniei a avut loc la 17 septembrie 1947. Din cauza faptului că autorităţile sovietice de ocupaţie din România nu au asigurat în acea zi benzina necesară celor două avioane militare poloneze Douglas C-47, care sosiseră în ajun de la Varşovia, transportarea tezaurului cu autocamioanele de la depozitul Băncii Naţionale a României până la aeroportul Băneasa şi încărcarea în avioane s-a desfăşurat în următoarea zi (când s-a obţinut şi autorizaţia de survolare a Cehoslovaciei de aparatele respective).

Deşi condiţiile meteorologice au devenit nefavorabile zborului peste Carpaţii Meridionali, piloţii polonezi au acceptat să decoleze la 18 septembrie 1947, după-amiaza.

După ce au trecut prin furtuna semnalată de autorităţile de la Bucureşti, aceştia au continuat zborul fără probleme şi au ajuns cu bine la Varşovia, în seara aceleiaşi zile.

 

• Dr. Petre Opriș – http://presamil.ro/solidaritatea-romano-polona 

 

 

 

 

 

 

 

17/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: