CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Arma secretă a românilor în lupta cu tehnicile de manipulare şi demoralizare în masă

 

 

 

 

 

Motto:

 România este patria noastrã şi a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi.E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

 

 

Arma secretă a României.

O luptă se poate pierde sau câștiga înainte de tragerea primului glonț. Atâta vreme cât armata are determinare, motivație și unitate, meciul se joacă, indiferent de ascendentul tehnologic al inamicului.

Istoria a demonstrat – americanilor în Vietnam sau sovieticilor în Afganistan, ca să dau doar două exemple – că tehnica de luptă poate fi anihilată prin robustețe psihică, organizare și cunoaștere a terenului.

Dacă soldatul nici nu pune mâna pe armă, gândindu-se că e o pușcă proastă, că n-o să nimerească nimic cu ea, că superiorul lui e un tâmpit și că oricum nu are pentru ce să lupte, bătălia s-a pierdut înainte de a începe.

Se vorbește foarte mult despre perioada miraculoasă de prosperitate, progres științific și bună înțelegere pe care ar trăi-o omenirea în acest început de mileniu. Datele din teren indică însă o creștere fără precedent a tensiunilor intra- și inter-statale, cauzate de disensiuni etnice, religioase sau economice.

De progres științific și prosperitate se bucură doar o mică parte a populației planetei, iar pacea, dacă mă întrebi pe mine, e un lux al celor puternici. Cine vrea pace trebuie să și-o permită.

Arma secretă a românilor.

România nu este o țară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecția marilor vectori de forță ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică (și controversată).

Am supraviețuit însă – miraculos, aș spune – mulțumită unei robusteți mentale. Și pe câmpul de luptă și în afara lui, românii au rezistat unor forțe covârșitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic.

A curs mult sânge românesc, generații întregi au suferit atrocități, persecuții și privațiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilați, nici dizolvați, nici dispersați. Până acum.

Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent.

Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie.

Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice națiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori și simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credințe, instituții, concepte și personalități – istorice ori contemporane – unanim recunoscute și apreciate.

Ethos blasters.

Urmărind fie și tangențial discuțiile din spațiul public pe un ecart de timp de o lună-două, nu pot să nu remarc că mare parte din fundamentele enunțate mai sus sunt dinamitate cu o suspectă consecvență.

Valorile și simbolurile esențiale ale României sunt sub-minate (iată că terminologia militară își reintră în drepturi) constant și, cel mai grav lucru, publicul aplaudă exploziile ca pe focuri de artificii. Și cere bis.

Mi-a luat exact cinci minute să transfer din memoria imediată în scris o scurtă listă de “obiective strategice”, fiecare cu tipul de încărcătură explozivă atașată.

Concepte fundamentale:

România – zisă și „Românica”, e codașa Europei, or să ne-o ia și bulgarii înainte.
Poporul român – leneș, hoț și trădător
Patriotism – vadimism (paranoia, rudotel, antisemitism, xenofobie)
Ortodoxie – o superstiție retrogradă, bună pentru babe pupătoare de moaște.

Instituții:

Președintele României: Cucuvea kaghebistă, Țapul, Chiorul bețivan
Parlamentul României – un cuib de hoți și de leneși (ei, măcar avem reprezentativitate)
Guvernul României – niște tâlhari
Premierul României – plagiatorul, piticul, homosexualul și coruptul, cap-de-mort, cap-de-oțel (pentru cine nu știe, ultimul e Victor Ciorbea).
Biserica Ortodoxă – plină de bani și vrea și mai mulți; instrument de tâmpire a populației.
Armata Română – îi plătim degeaba, nu ne mai trebuie, pe noi ne apără NATO

Categorii socio-profesionale

Medicii și profesorii – șpăgari
Funcționarii publici (alții decât medicii și profesorii) – corupți, nu fac nimic toată ziua, îi plătim degeaba
Corporatiștii – roboți programați 9-17 care nu știu ce e viața
Țăranii – niște țărani (ce vrei, mă?)
Muncitorii – Dorele, ia mai fă, mă, o dată.
(aici se impune să observăm cum publicitatea românească a reușit să eticheteze peiorativ grosul populației active: muncitorii și țăranii)
Pensionarii și asistații social – masă de manevră pentru alegeri; îi cumperi cu un kil de ulei; sunt de-ăia care pupă moaște;
Antreprenorii – bișnițari fără scrupule
Judecătorii – corupți
Polițiștii – analfabeți
Jandarmii – asasini
Serviciile secrete – au furat banii lui Ceaușescu
Jurnaliștii – vânduți
Artiștii – hipsteri homosexuali drogați
Inginerii – geeks

Personalități istorice

Ștefan cel Mare – pitic și gagicar
Alexandru Ioan Cuza – era mason
Mihai Eminescu – sifilitic xenofob, afemeiat
Ion Antonescu – criminal de război, antisemit, a dus țara la ruină aliindu-se cu Hitler
Regele Mihai – trădător de țară, a plecat cu tablouri
(pentru ultimii doi meritele se cuvin evident propagandei comuniste)
Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuțea – legionari
Nicolae Ceaușescu – nu mai zic

Personalități artistice, sportive sau mediatice

Radu Beligan – “Google sărbătorește 150 de ani de la nașterea lui Radu Beligan”, “Radu Beligan își amintește cu plăcere de primul lui învățător, Anton Pann”, “Zi mare pentru Radu Beligan!

A ieșit la pensie pentru a șasea oară!” (apud Times New Roman, care-i acordă maestrului Beligan o atenție deosebită).
Nadia Comăneci – o ipocrită, cum își permite să facă reclamă la margarină?
Dan Puric – un mistic exaltat neo-legionar și mason
Cristian Tudor Popescu – cap de mort, ăla care umblă în “treling”

Această ultimă secțiune a listei este, după cum vezi, surprinzător de scurtă. N-am reușit să identific alte personalități care să merite a fi numite astfel și care, totodată, să se bucure de oarece expunere. Și cum afișarea în acest mediu public toxic compromite fulgerător pe oricine, e firesc să avem pe scenă, în ultima vreme, personaje obscure care nu au nici reputații nici opere de apărat.

Tactica falimentară a lunetistului singuratic

Revenind la dinamitarea elementelor unificatoare trebuie să fac două observații.

Prima: fără discuție, o parte dintre aceste ethos blasters se ancorează pe un sâmbure de adevăr, fie el anecdotic sau accidental. Nu neagă nimeni greșelile președinților, premierilor, parlamentarilor sau – fie-mi cu iertare – înalților slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.

Doar că, agățându-ne exclusiv de slăbiciunile oamenilor care au ocupat sau ocupă funcții, riscăm să dărâmăm întregul edificiu al unor instituții fundamentale.

Omorând pilotul condamnăm la prăbușire avionul; și pe noi odată cu el.

Și încă un lucru: s-ar cuveni să ne controlăm limbajul la adresa conducătorilor, dacă nu din respect pentru persoanele lor, măcar pentru steagul pe care au jurat.

A doua observație: lista de mai sus acoperă aproape integral populația României (inclusiv pe cea detașată în străinătate), cu excepția copiilor și a intelectualilor care nu sunt  funcționari publici, antreprenori, publiciști sau corporatiști. Practic, fiecare dintre noi se află în raza unei încărcături expozive capabile să spulbere in corpore structurile profesionale sau sociale din care facem parte.

Și, în momentul în care medicul face o afirmație dură despre breasla profesorilor, profesorul despre țărănime și țăranul despre Parlament, se produce o detonare în lanț care ne îngroapă pe toți.

Tactica “lunetistului singuratic”, care trage din podul casei cartușe de “eu nu sunt ca alții”, “toți sunt așa și pe dincolo, eu sunt diferit” e moarte sigură.

Nu Vasili Zaițev, eroul din “Enemy at the Gates” a salvat Stalingradul.

Ceilalți ești tu!

Când spunem “ceilalți” vorbim de fapt despre noi; fiecare dintre noi este un “celălalt” pentru cineva. Când spunem “popor de leneși și de hoți” ne includem pe noi, familiile, dascălii care ne-au învățat carte, medicii care ne-au adus pe lume, includem toți oamenii pe care i-am iubit, îi iubim sau îi vom iubi în viața asta. Și îi jignim. Și nu merită.

Orice popor are eroi și trădători, tâmpiți și genii, leneși și harnici, sfinți și haimanale. Orice stat are rufe murdare și scheleți în dulap. A scoate la aerisit aceste zdrențe poate fi un exercițiu purgatoriu, cu condiția să se desfășoare scurt și la obiect. Dar a le scutura zilnic prin fața casei nu face decât să coboare standardele de caracter pentru generațiile care vin. Arată-i copilului super-eroi și va vrea să devină super-erou. Spune-i zilnic că va sfârși un bețiv ca ta-său și așa se va întâmpla.

Propaganda naționalist-ceaușistă avea, totuși, niște limite (și un scop strategic, în contextul distanțării de URSS). Eram popor ales, cei mai viteji dintre traci, în luptă biruitori, dar atât. Ce fac “micuții” acum e genocid cultural. Suntem, brusc, cea mai de rahat nație de pe glob. Eu m-aș întreba: cui prodest?

Am luat în urmă cu ceva timp o decizie. Să nu spun nimic urât despre țară, popor și conducători, oricât aș fi de revoltat sau necăjit. Să nu aplaud și nu particip la nicio defăimare – fie ea și la mișto – a simbolurilor istorice și culturale românești. Bune sau rele, valorile care ne leagă reprezintă principala noastră forță ca popor. Pe ele putem clădi și restul. Fără ele – nimic.

Nici să cădem în extrema cealaltă nu e sănătos. Dați-vă la o parte, că noi am inventat stiloul și probabil insulina.

N-are rost să ieșim la astfel de ofensive pentru că nu suntem pregătiți. Deocamdată nu vrem să cucerim pe nimeni. Vrem doar să fim lăsați în pace. Doar că, așa cum am mai spus, pacea și-o permit doar cei puternici, cei pe care e prea costisitor să-i ataci.

Nemți n-avem cum să devenim. Nici americani, nici olandezi. Așa cum, dintre toate țările blocului comunist, noi am fost întotdeauna mai cu moț. Așa cum, dintre toate ținuturile aflate sub turci, Principatele Române au reușit să evite statutul de pașalâc. Așa cum ardelenii au stat o mie de ani sub austro-ungari și au continuat să vorbească românește.

Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem.

Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut.

Nu-i ajuta nici tu.

Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după.

Se nasc copii minunați în România.

Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile și dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor.

Ne rămâne să gândim…  sau să așteptăm cutremurul?

 

Autor:  Brad Florescu / tedoo.ro

prin R.B.N. Press

 

 

CUM AR FI O LUME FĂRĂ ROMÂNIA…

 

 

 

 

 

Citiţi şi : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/28/unei-natiuni-how-to-brainwash-a-nation-colonelul-k-g-b-iuri-bezmenov-vorbeste-despre-tehnicile-de-manipulare-si-de-spalare-a-creierului-in-mari-colectivitati/

11/03/2014 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

CHISINAUL-TINTA A RAZOIULUI INFORMATIONAL

Războiul informaţional împotriva Chişinăului

În spatele atacului terorist de la 11 septembrie se află nu Ben Laden, ci autorităţile americane. Occidentul este condus nu de guvernele legal şi în mod democratic alese, ci de misteriosul club Bilderberg care caută să istituie “o nouă ordine mondială”. Corveta sud-coreeană a fost scufundată nu de Coreea comunistă, ci de Japonia şi America.

Toate acestea nu sunt nişte divagaţii halucinante, iscate în capul vreunui blogger ahtiat după teoria socială a conspiraţiei, ci comentarii difuzate cu aer grav de o mare televiziune rusă care emite în afara graniţelor ţării sale. De la un timp încoace, dinspre acest post TV asupra opiniei publice occidentale se revarsă un ocean de speculaţii pe cât de năstruşnice, pe atât de diversioniste.

Luni, prestigiosul cotidian britanic The Independent publică un foarte curios articol despre războiul propagandistic pe care îl poartă împotriva SUA şi a altor ţări occidentale canalul de televiziune Russia Today( RT). Fondat în 2005, postul îşi transmite emisiunile prin satelit cu precădere pentru America de Nord.

RT e o televiziune internaţională de ştiri, finanţată de Kremlin, care caută să concureze cu CNN, BBC, Fox News, France 24 sau Deutsche Welle. Şi face asta cu succes. Folosindu-se de o întreagă panoplie de mijloace a căror tehnicitate exercită o atracţie deosebită asupra telespectatorilor, canalul, în aparenţă, se prezintă drept o redutabilă sursă de informare televizată.

Însă la o analiză mai atentă a stilisticii şi conţinutului jurnalelor şi talk-show-urilor difuzate se poate vedea , scrie The Independent, că Russia Tudau practică o informare dezechilibrată, amestecată cu zvonuri răutăcioase şi insinuări calomnioase. Într-un ambalaj de ştiri, interviuri şi opinii se ascunde un produs mediatic veninos.

Nu este vorba, desigur, de atitudinea critică a postului faţă de politicienii şi guvernele din Occident, acest lucru nu ar trezi obiecţii, ci de o campanie metodică de intoxicare şi înşelare a publicului. Potrivit ziarului The Independent, RT încearcă să inducă în societatea americană starea de nelinişte şi de derută morală perpetuă.

Ziarul britanic scrie că în spatele canalului rus de televiziune se ascund serviciile de spionaj ex-kaghebiste care se căznesc să destabilizeze societatea occidentală. În oceanul de dezinformare rusească se coace un ţunami.

Din fericire, RT nu emite şi pentru Republica Moldova. Dar asupra noastră nu contenesc să se reverse alte râuri poluate de propagandă rusă. Efectul lor e sinistru, iar numărul sinistraţilor care şi-au pierdut mintea în urma acestor diversiuni creşte pe zi ce trece.

În cei aproape 20 de ani de la proclamarea independenţei, lucrătura Moscovei împotriva Chişinăului nu a încetat o clipă, iar odată cu instalarea la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană, atacurile perfide s-au înteţit. Clonele miniaturale ale RT împânzesc piaţa audioviziulului din Republica Moldova.

Finanţate generos şi gestionate cu o mână de fier de serviciile secete ruse, ele profită şi de naivitatea idioţilor utili locali. Aceştia direcţionează aproape toate fluxurile publicitare spre nişte posturi ruse făţişe, precum Pervâi Canal, de exemplu, sau spre altele, tot ruse, dar care au o acoperire moldovenească.

În consecinţă, fabricile de minciuni televizate sau radiofonice se simt la Chişinău ca acasă. Prin deturnarea informaţiilor şi manipularea vocabularului, ele dezbină şi înspăimântă societatea moldovenească, creează în societate o atmosferă de-a dreptul explozivă. Invazia informaţională a Rusiei este în toi. Ripostăm ori, ca de atâtea ori în istorie, ne predăm cu tot cu arme şi bagaje?

 

Sursa

23/09/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: