Giancarlo Elia Valori, italianul care a dat şah – mat spionajului ceauşist

Giancarlo Elia Valori (dreapta)

Sefii spionajului romanesc au crezut ca l-au prins pe Dumnezeu de un picior dupa ce italianul Giancarlo Elia Valori – personaj celebru cu relatii excelente in mediile diplomatice, financiare si culturale din intreaga lume – a fost recrutat de catre Bucuresti. Apoi, a venit momentul adevarului.

Un dus rece ca gheata a curs peste capetele incinse ale celor care coordonau Directia de Informatii Externe (DIE). Valori, prieten cu Ceausescu si alti membri marcanti ai partidului, cum ar fi Stefan Andrei ori Cornel Burtica, nu era „sursa de influenta” a DIE, ci, mai de graba, omul serviciilor secrete occidentale, carora le furniza importante informatii despre liderii de la Bucuresti.

Sefii spionajului – cei care initial credeau ca il joaca pe degete pe Valori – si-au dat seama, mult prea tarziu, ca au de-a face cu un personaj de mare anvergura.

Omul facea si desfacea guverne ori reinscauna presedinti cum ar fi, de pilda, dictatorul Juan Domingo Peron. Pana la urma, cel putin din documentele care au iesit la iveala, se poate trage concluzia ca legaturile lui Valori cu personaje suspuse de la Bucuresti i-au folosit doar italianului . 

Comunistii italieni reactioneaza.

La inceputul anului 1974, raportul unui agent din Italia face valuri la sediul DIE din strada Batistei.

Directorul editurii Partidului Comunist Italian, transmitea agentul Centralei de la Bucuresti, era descumpanit de faptul ca sarcina de a scrie si edita o carte despre Nicolae Ceausescu fusese incredintata lui Giancarlo Elia Valori, despre care comunistii italieni aveau informatii precise ca este atat omul serviciilor secrete din peninsula, cat si al CIA.

Dar, s-o luam de la inceput. Primele contacte intre Giancarlo Elia Valori si autoritatile de la Bucuresti dateaza de la inceputul anilor ‘70. Atunci, Valori, in calitate de secretar general al Institutului Italian pentru relatii cu strainatatea si consilier la Radioteleviziunea de la Roma, l-a cunoscut pe atasatul nostru de presa de la Roma, agent acoperit al DIE.

Apoi, italianul a fost plasat in „parohia” colonelului Petre Ciobanu, tot din rezidenta DIE de la Roma. In ce-l priveste pe Giancarlo Elia Valori, documentele cunoscute pana acum nu contin prea multe informatii, insa una merita consemnata.

„Incepand din anul 1971 – scrie intr-o nota a Securitatii – , Giancarlo Elia Valori s-a aflat in legatura unor cadre din DIE, fiind folosit ca sursa de influenta in cadrul unor actiuni desfasurate in Italia”. Pentru rigoare, „actiunile” din Italia se refereau la publicarea unor carti semnate de catre Ceausescu la mai multe edituri din peninsula. Unele prestigioase, altele, mai putin cunoscute.

Prima fisura e consemnata prompt

Cert e un fapt. Nici pana azi nu se stie cu exactitate daca Giancarlo Elia Valori a lucrat pentru agentii Bucurestiului ori daca lucrurile s-au petrecut tocmai invers. A doua varianta e plauzibila. Pana vom afla raspunsul la aceasta intrebare, sa revenim la relatia dintre Valori si DIE, demna de scenariul unui film bun despre spionaj si politica la nivel inalt.

Odata cu publicarea in Italia a primelor carti ale „Geniului din Carpati” – pe banii Bucurestiului, evident -, capii DIE l-au invitat pe italian in Romania.

Cu acest prilej, el a intrat in legatura cu mai multi activisti importanti, dar s-a inregistrat si prima fisura. Dupa ce i-a cunoscut pe inaltii activisti Stefan Andrei, Cornel Burtica, Mihai Dulea, Ghizela Vass, italianul a cam rupt-o cu ofiterii DIE, fapt consemnat prompt intr-un alt document. „A inceput – Giancarlo Elia Valori, n.n. – sa se indeparteze de cadrele Directiei de Informatii Externe, cu care avea legaturi pana atunci”.

Nu discutam acum despre cadourile pe care Valori le-a oferit demnitarilor romani atunci cand ii invita in Italia, atent monitorizate de catre DIE. E de la sine inteles ca omul stia sa atinga cu dibacie corzile sensibile. Nu e importanta nici lista cu daruri primite de catre Ghizela Vass, Mircea Angelescu, Mihai Dulea si altii.

La Roma se da alarma

Altceva e cu adevarat interesant. Spionajul romanesc descopera cu stupoare faptul ca Valori era cel care ii juca pe degete pe inaltii activisti din Romania, dar mai ales pe rezidentii din Italia – adica, spionii Bucurestiului. Un singur exemplu. In iarna anului 1974 s-a dat alarma dupa ce agentii romani de la Roma au realizat ca au fost surprinsi cu pantalonii in vine.

Giancarlo Elia Valori cunostea cu exactitate momentul in care generalul Gheorghe Manea, din cadrul rezidentei de la Roma, urma sa fie inlocuit cu Titus Dumitrescu, colonel DIE. O asemenea miscare era strict secreta. Oare cate mai stia Valori? Din acest motiv, sefii Centralei de la Bucuresti i-au deschis un dosar de urmarire informativa celui despre care credeau ca e agentul de influenta al romanilor.

Rezultatul investigatiilor a fost catastrofal. Valori avea intalniri periodice cu generalul Viglione, seful serviciului secret italian, dar si cu un fost diplomat american. Ulterior, informatii despre Valori au fost culese de catre agentii DIE din mediile politice si economice. Era vorba despre persoane influente, precum Sergio Segre, din Directia Partidului Comunist Italian, Guido Bernardi, crestin-democrat, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, ori industriasii Cesare Fiorucci sau Franco Grosoli. Toti patru stiau ca Valori lucreaza atat pentru italieni, cat si pentru americani.

DIE incepe sa se dumireasca

In acest moment, rezidentii de la Roma au intrat in panica. Totodata, i-au fost prezentate lui Stefan Andrei, pe atunci mai mare peste relatiile externe ale CC, si lui Mihai Dulea, sef al propagandei externe, toate informatiile pe care DIE le detinea despre italian. Insa cei doi n-au rupt legatura cu Valori.

Ba, dimpotriva. Spionajul s-a uitat urat si… atat. Partidul decidea cine-i sunt prietenii si cine dusmanii. Mai tarziu, alta surpriza de proportii – Valori era membru marcant al lojei masonice “Propaganda Due” si avea stranse relatii cu Licio Gelli, conducatorul P2. Va spunem asta nu pentru ca doctrina comunista infiera cu manie proletara masoneria.

Nici fiindca Licio Geli era un persoanj extrem de controversat, ci pentru ca, in 1978, DIE s-a prins, in sfarsit, ca marele castigator din afacerea cu Romania era Giancarlo Elia Valori. Cel care reusise sa obtina contracte deosebit de avantajoase de la Bucuresti pentru fabrica de confectii a lui Gelli din Aretzzo. Ani buni, liderul de la Bucuresti a fost mirat de faptul ca e considerat un aliat al P2 si niciodata nu prea a inteles de ce. Toata lumea credea ca Nicolae Ceausescu avea relatii stranse cu “Propaganda Due”, fara sa stie ca sforile erau trase de Giancarlo Elia Valori, sub acoperirea editarii volumelor omagiale ale celui care era convins ca planeta nu doarme decat dupa ce citeste un capitol din operele sale alese.

Valori facea si desfacea guverne

Nimeni nu a indraznit sa-i spuna lui Ceausescu ca, de fapt, marea afacere cu textile o face Valori, si nu Bucurestiul care, pe deasupra, platea sume fabuloase pentru tirajele modeste ale cartilor “celui mai iubit fiu al poporului”. Sefii DIE n-au avut indrazneala sa se plece la urechea dictatorului pentru a-l informa ca tranzactiile italianului din Romania erau doar un paravan pentru a culege informatii despre importanti lideri comunisti de la Bucuresti. In realitate, operatiunile in care era amestecat Giancarlo Elia Valori erau cu adevarat fabuloase, fata de mizilicul de la Bucuresti.

De pilda, italianul a pus umarul la revenirea dictatorului Juan Domingo Peron in Argentina, ba chiar s-a aflat in avionul care l-a adus pe presedinte la Buenos Aires, pentru a prelua puterea. Credem ca e inutil sa va spunem ce onoruri a primit Valori si, ulterior, ce afaceri de anvergura a facut el cu Argentina in schimbul sprijinului dat lui Peron.

Ultimul oaspete al lui Valori la Roma a fost Mihai Dulea, cel banuit de catre DIE ca i-a dat italianului informatia despre rocada de la rezidenta din Roma – inlocuirea generalului Manea cu colonelul Dumitrescu.

Chiar daca spionajul romanesc a stat cu ochii pe activist in toata perioada sejurului sau din Italia si a raportat Bucurestiului anumite ciudatenii, povestea nu a avut nici o finalitate, mai ales ca in sediul DIE din Batiştei se instalase o oarece deruta. Asta pentru ca agentii Bucurestiului stiau deja faptul ca serviciile secrete italiene cunosteau in amanunt toata reteaua romaneasca din peninsula. Activistii partidului nu puteau fi trasi la raspundere pentru asta, mai ales ca dovezile cam lipseau. Se pare ca Valori isi facuse bine treaba.

De altfel, dupa vizita lui Dulea la Roma, italianul nu a mai fost interesat de tiparirea cartilor lui Ceausescu, ceea ce insemna ca nu-l mai privea mare lucru din ce se petrecea la Bucuresti. Oricum, jocul nu mai avea rost.

Giancarlo Elia Valori daduse de mult timp sah mat, dar nimeni de pe malurile Dambovitei nu dorea sa vada aceasta miscare.

Confidential.ro

Publicitate

Raspandirea paganismului in spatiul post sovietic, o poveste urata cu manipulatori si servicii secrete…

Rodnoverii (de la cuvantul rus rodnoverie, compus din de rodno «adevarata  » et vera « credinta»), miscare numita de asemenea rodisme (pодянство), este o miscare neopaganista slava de reconstructie  a vechii religii a slavilor.

Primele comunitati  radnoveriene ruse au aparut la sfarsitul lui 1982 si nu aveau un statut oficial, astfel incat e dificil sa li se estimeze importanta.  In timpul URSS , astfel de comunitati se intalneau in Rusia, Ucraina, Belarus si  reuneau in principal intelectuali, oameni de stiinta si artisti care nu acceptau traditiile ortodoxe.

Dupa destramarea URSS, acestor miscari  li se adăugă orientările naţionaliste.

Tendinţele naţionaliste pot fi considerate un efect al încercărilor de construcţie identitară de după destrămarea Uniunii Sovietice.

 

 In timpul conflictului din 1993 izbucnit intre presedintele Eltin si Parlament, la televiziune au putut fi vazute  pe uniformele negre ale unor militanti, cunoscuti ca facind parte din Unitatea Nationala Rusa (UNR), adepta  a mitologiei slave, vechi simboluri pagane.

 

 In actiunile sale propagandistice  Unitatea Nationala Rusa ,  militeaza pentru  o „renastere”  neopagina, in care  rusii sunt vazuti ca   „rasa superioara” din rindurile careia se va alege viitorul lider mondial.

Barkasov,”fuhrerul”acestei organizatii,  un instructor profesionist de karate   fara  educatie superioara , a declarat ca isi poate zdrobi adversarii politici”folosind puteri supranaturale”.
El a mai spus  ca s-a pregatit pentru a intra in politica inca de la mijlocul anilor ’80,  sub indrumarea unor „experti”.

 

Se pare ca acesti „experti” ar fi fost de fapt fosti ofiteri GPU (serviciile secrete militare sovietice), si pot fi intalniti si azi in cercul apropiatilor lui Barkasov.

UNR este inregistrat ca partid politic, si  participa la alegerile prezidentiale si parlamentare din 1999.In UNR domneste o disciplina de fier.

 

Multi dintre membrii organizatiei au luptat in razboiul din Cecenia sau au luat parte la diferite atentate.

Un alt adept al neopaginismului rusesc este Alexandr Belov, cunoscut si sub numele pagin de „Selidor”. Este si el practicant al artelor martiale si in plus actor amator , si promotor al  „barbarismului”, unica ideologie viabila in realitatea contemporana,dupa parerea lui.

 

El spune ca aderat la paginism din momentul in care si-a dezvoltat propriul stil de lupta, care are la baza stilul slavilor precrestini , stil de lupta a devenit foarte popular in Rusia.
„Barbarismul” ar  avea menirea  de a permite intoarcerea la un mod natural de viata, bazat pe forme primitive de supravietuire si de respingere a civilizatiei .

 Deviza sa este: „Trebuie sa vrei sa devii un luptator barbar”.

 

Incurajat de succesul obtinut de scoalile sale de arte martiale, care au proliferat in intreaga Rusie,Belov incearca acum sa  dea o noua dimensiune  spirituala miscarii sale,motiv pentru care antrenamentele fizice sunt dublate de practici spirituale speciale menite sa stabileasca o „comunicare intre luptator si patronul sau divin, un zeu arian”.

Intr-un interviu acordat recent, Belov a declarat ca interesul sau pentru parapsihologia artelor martiale dateaza din tinerete, cand a facut parte dintr-un grup care participa la experimente stiintifice neconventionale, supervizate de un departament special al KGB.

 

 

Grupurile de acest gen, care se ascund in spatele unor activitati aparent normale, sunt  destul de numeroase in Rusia. Majoritatea  lor sunt cracterizate  dispretul  fata de valorile traditionale. Grupuri precum „Dragonul negru” sau „Crucea sudului” au fost cercetate de mai multe ori pentru posesie si trafic de droguri si arme.

 

„Partidul lui Korciagin”, „Miscarea Nationala Rusa de Eliberare” , „Alianta Nordului”, „Partidul Socialismului Spiritual” sau „Uniunea cununilor”, condusa de Victor Bezverki, (care a publicat pentru prima data Mein Kampf in Rusia), nu pot fi definite in nici un caz ca fiind exclusiv religioase, dar nici ca organizatii sau asociatii politice.

Cu timpul, datorita nationalistilor rusi, a luat fiinta o noua doctrina extremista, un mixtum compozitum de traditii  slave precrestine si rasism de cea mai pura extractie nazista.

 

Liderul „Partidului Rus”, Ivanov-Suharevski, a inventat  si un termen special pentru  doctrina  pe care o propovaduieste– RUSISMUL.

Adeptii doctrinei  rusismului se prezinta ca fiind preoti „ai noii religii” sau „volhvi”,  un cuvant rusesc vechi,  pentru  vrajitori .

Ei au adoptat nume „sacre”, asa incat Viktor Bezverki si Alexei Dobrovolski sint cunoscuti acum ca „Volhv Ostromir” si, respectiv, „Volhv Dobroslav”. Cu toate acestea, in ciuda pretentiilor religioase ale acestor preoti, dimensiunea lor morala lasa mult de dorit.

 Bezverki-Ostromir, fost ofiter de marina, a fost dat afara dupa ce s-a dovedit ca a fiert craniul unui marinar mort, in „scopuri rituale”,potrivit spuselor sale.

 

Un alt apostol neopagin, Valeri Emelianov, a fost internat intr-un spital de nebuni dupa ce si-a ucis sotia cu lovituri de topor.

Primii preoti care au incercat sa reconstruiasca paginismul slav credeau in caracterul divin al originii stramosilor lor, „rusii antici”, care erau „fiii iubiti ai lui Dajdbog, bunicul tuturor raselor ariene”.

Dajdbog era un zeu solar, intr-un panteon care-i mai cuprindea pe Svarog (creatorul Universului) si pe Perun (zeul razboiului).

Neopaganii nationalisti rusi au resuscitat aceste credinte primitive pentru fanatizarea adeptilor lor.

 

 

In viziunea lor, istoria omenirii este o lupta neintrerupta intre arieni, pastratorii vechilor credinte, si descendentii „religiilor intunecate”, care au animat populatiile vechii Atlantide.
In cartea sa de capatai, teoreticianul rusist Vladimir Istarkov propune o revizuire a istoriei, in sensul ca rusii antici i-au invins pe atlanti si le-au scufundat continentul, o parte din acestia din urma reusind insa sa scape si sa se ascunda in Egipt.

Acolo, nazuind mereu la dominatia mondiala, atlantii au folosit magia neagra pentru a crea o rasa de „clone slave” care sa le serveasca interesele, atacind din interior statele ariene si pervertindu-le morala. Dupa cum era de asteptat, aceste clone sint evreii, iar Holocaustul este deci legitim.

 

Aceste miscari cred ca lumea este victima unei conspiratii iudeo-atlante si ca nu se poate iesi din aceasta situatie decit reinviind valorile credintelor rusesti precrestine.

Istarkov a promis chiar ca, deindata ce va cistiga puterea, crucile de pe bisericile crestine vor fi inlocuite cu zvastici. Acest lucru nu este de mirare din moment ce asemanarile cu fascismul hitlerist nu sint  ascunse, ci chiar  incurajate fatis.

 

Pentru oricare observator atent al  ideologiei  acestor miscari este evident ca ele respecta un sablon general, bazat pe nationalismul extremist de factura rasista, invesmantat  intr-un nimb sacru care exalta vechile mosteniri ale vechilor credinte .

Modelul este  unul faraonic, in care conducatorul politic este fie zeu, fie alesul zeilor, depozitarul revelatiilor divine si posesorul exclusiv al capacitatii de a vorbi lui Dumnezeu.

 

Astfel de doctrine , in fapt  experimente sociale cu foarte multe implicatii in lumea actuala, nu se putea naste in mintea unor detinuti de drept comun.

Liniile generale unor asemenea culte politico-religioase au fost trasate cu siguranta de sociologi , ramasi in umbra si cunoscuti doar de serviciile secrete.
Si in literatura  postdecembrista din Romania au putut fi intalnite incercari de revitalizare a unor vechi mituri nationale.

 

 Neindoielnic  fost o schema generala a serviciilor secrete din tarile comuniste, care insa nu a prins in Romania.
Ceea ce se poate afirma cu tarie este insa faptul ca o asemenea orinduire, in care statul se confunda cu religia, ar fi fost singurul mod de salvare  a ce se mai putea salva din ideologia totalitarista din tarile fostului lagar socialist, odata ce s-au declansat  schimbarile survenite dupa anul 1989.

  Se pare ca in Rusia astfel de miscari au gasit teren fertil,ceea ce nu a fost cazul in Romania.Exte bine totusi sa stim care sunt radacinile acestui fenomen , care sunt cauzele lui si cine sta in spatele acestor preoti-ofiteri .

Filmul documentar realizat de Channel 4 despre evenimentele din 20 martie 1990 de la Tg.Mures, plătit de Budapesta!

Regizorul documentarului în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate, la 20 martie 1990 la Târgu-Mureş, recunoaşte că filmul a fost finanţat de un producător maghiar şi că nu a avut niciun punct de vedere din tabăra românilor.

 Peter Swain dezvăluie că pentru filmul său despre Târgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg. Acelaşi producător a furnizat imagini şi indicaţii.

În urmă cu 20 de ani, imaginile prezentând un bărbat căzut pe trotuar, lovit cu bestialitate de trecători, făceau înconjurul lumii, înnegrind imaginea României cu mult înaintea Mineriadelor.

Punct central, cu valoare de simbol al confruntărilor de stradă din Târgu-Mureş, persoana respectivă a fost mai întâi o victimă anonimă, un simplu „cineva”, primindu-şi numele abia la câteva săptămâni de la brutalităţile îngrozitoare surprinse de camera de filmat. Presa din ţară l-a prezentat ca fiind „românul Mihai Cofariu”, ţăran din localitatea Ibăneşti, judeţul Mureş.

Pe numele său real Mihai Cofar, bărbatul s-a transformat peste noapte, printr-un soi de fotosinteză ciudată ce folosea ca sursă de creştere lumina reflectoarelor, în simbolul perfect al tensiunilor interetnice de la Mureş.

Presa locală şi centrală din România l-au revendicat şi transformat în erou, călcat în picioare de cotropitorii moderni. Şi mai obscenă a fost însă mutaţia sa mediatică realizată în presa internaţională, unde, în chip cu totul eronat, a fost prezentat drept un maghiar bătut de români.

Producţia ce a stabilit acest curs a fost un documentar, finanţat de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg, realizat de „Channel 4″ din Anglia şi prealuat de toate agenţiile mari de presă din Europa, dar şi de alte posturi de televiziune celebre, precum cea germană ZDF. Concluzia, bazată pe o combinaţie de dezinformare, lipsă de interes şi proastă analiză a indiciilor, nu a fost infirmată sau rectificată nici măcar după aflarea adevărului.

„Contacte politice locale maghiare”

Peter Swain, britanicul care a regizat documentarul respectiv, intitulat „Şi zidurile s-au prăbuşit: vecini răi” (And The Walls Came Tumbling Down: Bad Neighbours) se află în prezent în India.

Nu-şi mai aduce aminte de documentarul din 1990. „Am făcut atât de multe de atunci…”, spune Swain, surprins să afle ce valoare enormă a avut producţia sa în contextul prezentării confruntărilor de stradă din martie 1990.

Potrivit lui Peter Swain, documentarul ce a reprezentat pentru presa internaţională etalonul evenimentelor din Târgu-Mureş a fost produs şi finanţat de la Budapesta. Echipa de filmare a ajuns în România după confruntările de stradă din 19-20 martie 1990, însă britanicul nu poate preciza o dată exactă a sosirii. Interviurile de la faţa locului au fost completate cu imagini ale brutalităţilor din stradă, cumpărate sau primite de la „cei alături de care lucram”.

În timpul sejurului din România, echipa de filmare a dialogat numai cu maghiari din zona Ardealului. Filmul „fusese planificat de câteva săptămâni”, iar legătura cu Ardealul a fost făcută prin nişte „foarte bune contacte politice locale maghiare”.

Mai mult, Peter Swain recunoaşte: falsa identitate etnică a lui Mihai Cofariu le-a fost furnizată de cei care le-au dat imaginile: producătorul şi sursele sale. Iar informaţia nu a fost niciodată verificată.

continuarea in Adevarul