CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

FRANCE SOIR: Oameni de știință israelieni susțin că vaccinările au cauzat mai multe decese în Israel decât ar fi provocat coronavirusul în aceeași perioadă de timp

FRANCE SOIR i-a intervievat pe Dr. Hervé Seligmann și Ing. Haim Yativ, doi oameni de știință israelieni care își pun întrebarea dacă numărul de cazuri noi de coronavirus și de decese nu este din cauza vaccinurilor, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

Ne amintim că în urmă cu o lună cazurile de infectări explodau în Israel în ciuda celei mai agresive campanii naționale de vaccinare din lume.

Nu mult după aceea, a început să crească numărul deceselor post-vaccinare, survenite nu doar la persoane vârstnice și susceptibile de „comorbidități”, ci și la tineri în floarea vârstei sau la oameni din câmpul muncii.

Israelul și-a vaccinat în mare grabă cel mai mare procent al populației din lume cu vaccinurile experimentale Covid, în urma unei înțelegeri încheiate de guvern cu Pfizer pentru asigurarea a milioane de doze din vaccinul Covid pe bază de ARN mesager.

În momentul de față, statul Israel și-a vaccinat peste 53% din populație, un procent dublu față de cel al următoarei țări din clasamentul celor mai vaccinate, Marea Britanie (26,9%), informează un site care urmărește starea vaccinării în lume, VaccineImpact.com. Iar Australia de abia a atins 0,1%. GRAFIC:

„Știrile oficiale” publicate de presa corporatist-oficială, care pretind că vaccinurile au fost eficiente în reducerea ratei infectărilor cu Covid în Israel, au ajuns sub lupa specialiștilor Departamentului de Boli Infecțioase și Tropicale Emergente al Facultății de Medicină din cadrul Universității Aix-Marseille.

Dr. Hervé Seligmann și inginerul Haim Yativ au publicat rezultatele cercetării lor pe website-ul Nakim.org ce găzduiește un forum de discuții online.

Aceste informații s-au viralizat rapid și au fost traduse în mai multe limbi și preluate de diverse site-uri de știri din lume, precum Arutz Sheva 7, IsraelNationalNews, care citează un articol de primă pagină al publicației France Soir.

Datele de mai jos indică efectele negative ale vaccinului :

France Soir scrie că urmărește publicații, analize de date și feedback-uri din diverse țări pe tema vaccinării și, de aceea, a considerat relevant articolul celor doi specialiști de pe site-ul Nakim și le-a solicitat un interviu pentru a le înțelege analiza privitoare la ceea ce ei numesc „mortalitatea ridicată cauzată de vaccinul Covid”.

Aceștia susțin că vaccinul Pfizer cauzează „o rată a mortalității de sute de ori mai mare în rândul tinerilor, comparativ cu rata mortalității cauzate de coronavirus în lipsa vaccinului și de zeci de ori mai mare în rândul vârstnicilor, în cazurile în care mortalitatea înregistrată ca fiind cauzată de coronavirus survine la scurt timp după administrarea dozei de vaccin, adăugând astfel o mortalitate mai ridicată cauzată de infarct, accident vascular cerebral (AVC), etc.”

Autorii articolului declară că nu se află în conflict de interese pe acest subiect, în afara faptului de a avea copii în Israel (Dr. Hervé Seligmann are dublă cetățenie, israeliano-luxemburgheză și deține o diplomă de la Universitatea Evreiască din Ierusalim).

După o scurtă prezentare, autorii au discutat pe marginea analizei de date făcute de ei, a validărilor efectuate, a limitărilor și, mai presus de toate, a concluziilor lor, pe care le compară cu datele primite în urma unei solicitări la Ministerul Sănătății, în virtutea Legii privind Libertatea de Informare.

Concluziile lor sunt următoarele:

• Există o neconcordanță între datele publicate de autorități și realitatea din teren.
• Cercetătorii au folosit trei surse de informare, în afară de e-mail-urile și raportările de efecte adverse pe care le primesc pe Internet. Aceste trei surse sunt: site-ul israelian de știri Ynet, baza de date a Ministerului israelian al Sănătății și baza de date a Sistemului de Raportare a Efectelor Adverse cauzate de Vaccin (VAERS) din SUA.
• În ianuarie 2021, s-au înregistrat 3000 de raportări de efecte adverse ale vaccinurilor, dintre care 2900 erau atribuite vaccinurilor bazate pe ARN mesager.
• Comparativ cu alți ani, mortalitatea este de 40 de ori mai mare.
• Pe 11 februarie, un articol de pe Ynet prezenta date legate de vaccinare. Autorii articolului de pe site-ul Nakim susțin că au demontat această analiză chiar cu datele publicate de Ynet:

„Am preluat datele urmărind mortalitatea din timpul perioadei de vaccinare, care se întinde pe 5 săptămâni. Analizând aceste date, am ajuns la niște cifre uluitoare care atribuie vaccinului o mortalitate semnificativă”.


• Autorii spun că „vaccinările au cauzat mai multe decese decât ar fi provocat coronavirusul în aceeași perioadă de timp”.
• Haim Yativ și Dr. Seligmann declară că, în opinia lor, presiunea autorităților israeliene de a vaccina cetățenii „reprezintă un nou Holocaust”.

Cei doi invită și alți specialiști să le completeze analizele și intenționează să întreprindă demersurile legale care se impun în urma a ceea ce au descoperit.

Pe de altă parte, Ministerul israelian al Sănătății nu a dat curs solicitării France Soir de a comenta privitor la descoperirile celor doi. Aceștia din urmă s-au mai plâns și de faptul că „nu au posibilitatea de a le transmite aceste informații vitale” concetățenilor lor, notează Mordechai Sones în IsraelNationalNews.com, citând articolul publicației France Soir.

UPDATE: Întreaga istorie a fost relatată de publicația lui Robert F. Kennedy The Defender, sub titlul Israeli Health Ministry: Pfizer Vaccine Killed ‘About 40 Times More Elderly Than the Disease Itself Would Have Killed’.

05/03/2021 Posted by | analize | , , , , , , | Un comentariu

Opinii: Alternativa Republicii Moldova – unirea cu România sau realipirea la Rusia

 

 

01_petru_bogatu

 

Petru Bogatu: Alternativa Republicii Moldova – Unirea cu România sau realipirea la Rusia.

 

 

 

Nu polemizez cu antiunioniștii autohtoni (din R.Moldova),care de cele mai multe ori sunt niște sociopați deghizați, care îmbracă forma unor românofobi ordinari.

Ei au nevoie întotdeauna de niște dușmani, de niște persoane pe care să le poată demoniza.

Orice discuție cu aceștia este deci inutilă, scrie Petru Bogatu pe www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

 

Cusută cu ață albă

 

Igor Boțan, care își dedică ultimul său articol partidelor unioniste de la Chișinău https://cotidianul.md/2019/09/02/igor-botan-drumetii-si-foaia-de-parcurs/, face excepție de la regula generală.

El caută să comenteze detașat, echidistant și obiectivist situația și rostul formațiunilor politice care pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Autorul pornește în analiza sa de la un fapt statistic. El citează datele Barometrului de Opinie Publică (BOP), din noiembrie 2018, potrivit cărora aproximativ 49% dintre cetățeni regretă disoluția URSS, iar 40 la sută ar vota o eventuală refacere a imperiului sovietic, față de doar 27% care s-ar opune unei asemenea perspective.

În baza sondajelor de opinie, Igor Boțan trage concluzia că numărul cetățenilor care s-ar împotrivi refacerii URSS s-ar corela cu numărul celor ce ar opta pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Cu alte, cuvinte, doar unioniștii ar lupta cu resovietizarea, restul cetățenilor ori ar sprijini restabilirea imperiului rus, ori s-ar împăca tacit cu realipirea la fosta metropolă.

Pornind de la aceste premise corecte, autorul face niște afirmații eronate sau chiar răuvoitoare.

Unele dintre aserțiunile sale, date ca fiind adevăruri argumentate, sunt trase de păr, arătând că toată povestea sa aparent imparțială este cusută cu ață albă. S-o luăm însă de la capăt.

Dreptul la Unire

Igor Boțan susține că ar exista bariere insurmontabile în calea Unirii. Una dintre acestea ar fi decizia Curții Constituționale care le cere înalților demnitari loialitate față de Republica Moldova.

De aceea, ei ar fi nu doar îndreptățiți, ci și obligați de Legea Supremă „să se opună realizării idealului Unirii”.

Potrivit preopinentului nostru, înalții funcționari ai statului se află sub jurământul de a contribui la consolidarea independenței și suveranității Republicii Moldova, ceea ce le-ar limita posibilitatea de a promova deschis unionismul.

Fals! Boțan trece sub tăcere faptul că, potrivit Declarației de Independență din 1991, parte integrantă a Legii Supreme, de altfel, populația preponderent românească a Republicii Moldova are dreptul „să revină în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Fondatorii statului considerau că independența proclamată la 27 august 1997 nu-i decât o etapă în calea Unirii.

În plus, unirea unui stat cu altul pe cale legală și pașnică nu este un derapaj anticonstituțional, după cum consideră Boțan. Dreptul internațional oferă această posibilitate cetățenilor în condițiile respectării legislației interne și externe.

Impedimente în calea Unirii?

Preopinentul nostru mai afirmă că rolul națiunii civice moldovenești ar fi fost consacrat de Curtea Constituțională, ceea ce ar constitui de asemenea un obstacol în calea Unirii.

Potrivit lui, acest fapt „subminează în mod direct ideea despre Republica Moldova – cel de al doilea stat românesc”.

De bună seamă, Înalta Curte a statuat anterior că Legea Supremă reprezintă un contract social, iar „sursa Constituției este comunitatea națională, națiunea civică însăși”.

Asta deloc nu înseamnă că astfel ar fi fost abolit caracterul românesc al statului Republica Moldova, după cum susține Boțan.

Că elementul românesc nu mai este subiectul principal al „contractului social”. „Comunitatea națională”, la care se referă Curtea Constituțională, este eminamente românească, fapt scos în evidență în textul Declarației de Independență.

Nimeni nu poate contesta adevărul indubitabil că „poporul Republicii Moldova”, căruia îi „aparține suveranitatea națională”, după cum stipulează articolul 2 al Legii Supreme, își are originile preponderent în etnia românească.

Națiunea civică, despre care vorbește Boțan, ca s-o spunem pe șleau, este o invenție teoretică fără nicio legătură cu practica. Avem de a face cu un enunț abstract și postmodernist al unor cercuri progresiste sau neomarxiste care urmăresc crearea unei utopii cosmopolite și supranaționale debarasate de tradiție și originile creștine ale civilizației occidentale.

Națiune, popor, ethnos

Deși este utilizat în discuțiile politice, termenul „națiune civică” lasă loc de multiple interpretări în toată lumea. Unele state, precum Spania, Italia sau Grecia fac diferența între națiune și popor.

Altele, ca Polonia și Slovacia, de exemplu, deși au specificat în Constituție că emană de la națiunea civică, sunt de fapt construite cu precădere pe elementul etnocultural.

Mai pe scurt, „națiune civică”, oricum ai întoarce-o, nu există în realitate. RFG acceptă ideea de „popor” care poate locui nu doar în interiorul granițelor Germaniei, ci și în afara lor, ignorând sintagma „națiune civică”. La fel stau lucrurile în Austria și chiar în Elveția, unde, în pofida pluralismului lingvistic, există mitul destinului comun al helveților ca ethnos distinct. „Națiunea civică” strălucește prin absență până și în Franța.

Deși Parisul conferă un rol esențial cetățeniei în Constituție, aceasta țară este la ora actuală o națiune modernă, cu o puternică identitate culturală, etnică și istorică franceză.

Idea implementării națiunii civice ca liant al unității naționale a eșuat lamentabil în Belgia. Țara a ajuns în ultimul timp să fie divizată în regiuni lingvistice, zone culturale și circumscripții electorale separate pentru flamanzi, valoni sau germanofoni.

Tot mai mulți autori recunosc astăzi în Occident că națiunea politică modernă este un popor generat de o etnie. De unde și concluzia că utilizarea termenului de „națiune civică” nu are cum să anuleze realitatea a două state și a unui singur popor românesc.

Întreg eșafodajul lui Igor Boțan în jurul acestui subiect este pură speculație fără nicio legătură cu viața reală.

Statalismul ca nostalgie după URSS

Până și premisa corectă, bazată pe sondaje, pe care Boțan își construiește argumentele, dă peste cap concluziile sale. Dacă împotriva refacerii imperiului de altădată ar lupta doar circa o treime dintre cetățenii Republicii Moldova, cu precădere adepți ai Unirii cu România, iar restul de două treimi ar saluta resovietizarea sau s-ar resemna fără a crâcni cu o nouă ocupație rusească, acest fapt nu lasă piatră pe piatră din povestea „națiunii civice”.

Datele Barometrului de Opinie Publică, dacă e să le dăm crezare, arată că societatea dintre Prut și Nistru e profund divizată. Cea mai mare parte a populației rătăcește în istorie de pe urma deznaționalizării, fiind privată de repere identitare.

Boțan uită să spună că, potrivit sondajelor, tocmai cele două treimi care ar saluta sau ar accepta refacerea imperiului sovietic pledează totodată pentru statalitatea Republicii Moldova, bazată pe moldovenismul primitiv de sorginte țaristă și stalinistă.

De unde și impresia că lupta cu unionismul românesc pentru o statalitate fantomatică moldovenească ascunde de fapt nostalgia după URSS și Maica Rusia.

Visul urât al Maicii Rusia

La o privire obiectivă, cele 27 la sută de unioniști, pe care Boțan îi recunoaște drept singurii luptători temerari cu revanșa rusească, reprezintă o parte a poporului român care și-au recăpătat conștiința de sine națională.

Ceilalți, indiferent de originea lor etnică (români, ucraineni, ruși etc.), nu s-au deșteptat deocamdată din somnul rațiunii.

Or „conștiința de sine colectivă” și „identitatea” există doar într-o națiune modernă. Cei care umblă după potcoavele de cai morți ai colonialismului țarist sau sovietic sunt încremeniți în istorie. Ei trebuie încă treziți, pentru că somnul rațiunii naște monștri, vorba lui Francisco de Goya. Pocitaniile românofobe, ciudățeniile „națiunii civice” ca alternativă poporului român, hidoșeniile statalismului moldovenesc că paravan pentru revanșa Kremlinului sunt din aceeași operă. Din visul urât al Maicii Rusia.

Dacă „națiunea civică” este constituită exclusiv din nostalgicii după imperiul rus, aceasta nu-i decât un coșmar pe care este silit să trăiască populația acestui stat.

Deșteptați-vă! Sondajele de opinie, pe care le prezintă Igor Boțan, demonstrează fără putință de tăgadă că Republica Moldova sau revine la normalitate, sau cade din istorie.

Cu alte cuvinte, ori se unește cu România, ori va fi realipită la Rusia. 

Tertium non datur : O a treia (solutie) nu există.

08/09/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: