Predicții pentru viitorul Ucrainei și căile de prevenire a dezintegrării acestei țări

 

 

Singura șansă de supraviețuire a Kievului este formarea unui singur stat împreună cu Polonia. Noua „Rzeczpospolita” s-ar potrivi și Rusiei, scria în 2004 futurologul Serghei Peresleghin în cartea sa intitulată „Un manual de autoinstrucțiune pentru a juca pe tabla de șah mondială”, în care  încerca să folosească metode matematice (Peresleghin este fizician prin educație) pentru a modela procesele politice, militare și economice ale viitorului  Rusiei și ale spațiului înconjurător.

Unul dintre capitolele acestei cărți,  în care a prezis corect pierderea Crimeei și a Donbasului de către Kiev, este dedicat viitorului Ucrainei.

Peresleghin a văzut calea de a resuscita  Ucraina, printr-o alianță a acesteia cu Polonia.

Citim din acest capitol al cărții lui Peresleghin, comentat de http://ttolk.ru/articles/kak_v_2004_godu_metodolog_pereslegin_predskazal_raspad_ukrainyi

Ucraina ca entitate absentă

Alegerea unei strategii optime pentru o țară precum Ucraina este una dintre cele mai complexe sarcini.

În primul rând, Ucraina, deși posedă atributele adecvate, nu este încă pe deplin un stat și ar trebui să vorbim mai degrabă despre un „model de masă și mărime”: Ucraina încă nu are nici propria sa misiune civilizațională unică, nici un loc definit în sistemul mondial de diviziune a muncii.

 

(Foto: În prim-plan este Pyotr Shchedrovitsky – fiul fondatorului „metodologiei” didactice Georgy Shchedrovitsky, în fundal – Serghei Peresleghin)

 

Ucraina are probleme semnificative cu limba de comunicare națională. Rețineți că limba nu este un atribut al statalității: canadienii, americanii, australienii, elvețienii, austriecii sau mexicanii, trăiesc fără a avea propria lor limbă, iar  lista este mult mai mare.

Cu toate acestea, conducerea ucraineană, încântată de independența dobândită cu succes, încearcă să oblige două treimi din populație să vorbească o limbă pe care nu o cunoaște cu adevărat.

Beneficiile acestei politici (chiar și din punctul de vedere al elitelor cu concepții anti-rusești) sunt inexistente, conducerea țării căzând în totala dependență politică față de cercurile extremiste.

Această dependență, care privește practic conducerea și spațiul său de manevră atât în arena internațională cât și în interiorul țării, este principalul factor de influențare a„câmpului problematic” al republicii.

Ucraina fără Galiția, Donbass și Crimeea

Nefiind un stat cu drepturi depline, neavând propriul său proiect de politică externă (în afară de retorica antirusă), Ucraina este influențată de forțe externe de natură centrifugă.

Ucraina de Vest (în principal Galiția) se află în sfera de influență a Poloniei. Într-o serie de scenarii, Polonia anexează Galiția, dacă nu de drept, atunci de facto.

Estul Ucrainei – regiunea Harkov, Donbass – gravitează spre Rusia.

Crimeea creează cele mai mari dificultăți Ucrainei. Drepturile Kievului asupra acestui teritoriu sunt discutabile, iar statutul său juridic internațional nu este clar. Din punct de vedere istoric, Rusia susține Crimeea,  Crimeea nu are deloc nevoie de Polonia, iar Turcia  este foarte interesată de acest teritoriu. 

Trebuie remarcat faptul că în peninsulă există penurie de apă proaspătă  iar aprovizionarea acesteia se face cu  dificultate din cauza conexiunii reduse de transport a Crimeei cu continentul. În general, acest teritoriu nu oferă Ucrainei nimic altceva decât probleme, însă Republica nu o poate refuza „din motive religioase”.

 

Trei vectori de influență multidirecționali distrug teritoriul ucrainean și pun o limită existenței sale ca  stat. Conform „teoremei transportului”, regiunea își pierde legătura cu metropola imediat ce rata de dezvoltare a regiunii începe să depășească rata de creștere a conectivității dintre regiune și metropolă.

Pentru Crimeea, Galiția și regiunea Harkov, această condiție este în mod evident îndeplinită; astfel încât se poate prezice dezintegrarea Ucrainei până în 2025-2030 ( BT).

Problemele geoculturale și geopolitice ale republicii sunt atât de grave, încât pe fondul lor dificultățile cu care se confruntă economia ucraineană par minore. Aceste dificultăți includ, în primul rând:

– dependența permanentă de Rusia în privința resursele energetice;

– lipsa capacității energetice;

– capacitatea redusă  a pieței interne;

– suprasolicitarea bugetară legată de obligațiile sociale;

– competitivitatea slabă a industriei.

În planificarea strategică, nu există nimic pe care Ucr aina să se poată baza:  această țară are un număr imens de puncte slabe , fără  a avea propriile sale puncte forte care să le compenseze.

Singurul atu al politicii externe al Ucrainei a fost prezența armelor nucleare, care a clasat oficial țara printre marile puteri. Cu toate acestea, Ucraina a renunțat la aceste arme au fost eliminate la cererea Rusiei, Angliei și a SUA în 1994 în urma ăncheieri Tratatului de la Budapesta, în schimbul unui ajutor economic îndelungat, dar cheltuit inept.

Să reținem că, spre deosebire de opinia majorității locuitorilor de pe ambele părți ale frontierei ruso-ucrainene, Ucraina nu are o șansă pentru  reintegrarea sa cu Rusia, economia rusă nefiind suficient de puternică pentru a prelua o povară suplimentară.

Trei versiuni ale prăbușirii Ucrainei

Urmărind cursul natural al evenimentelor, pot fi propuse trei scenarii principale pentru dezvoltarea evenimentelor.

În cea mai probabilă versiune, Republica Ucraina își va pierde constant teritoriile marginale, începând cu Crimeea. În prima etapă, va fi vorba despre un statutul juridic special al regiunii și despre asigurarea drepturilor minorităților naționale care locuiesc acolo. Mai mult, regiunea va dobândi o anumită independență economică față de centru, ceea ce va duce la o schimbare a imaginii fluxurilor de mărfuri și de numerar la scară națională. Simplificând oarecum, putem spune că, în loc de o „celulă financiară convectivă” cu accentul pe Kiev, vor apărea mai multe astfel de celule, iar unele dintre ele vor avea puncte străine de acumulare.

 

La finalul acestui proces, Ucraina își va pierde suveranitatea reală asupra regiunii. Faptul că secesiunea va avea loc și în spațiul politic formal, va depinde de situația internațională. Cel mai probabil această versiune se va materializa și este încă relativ favorabilă.

În următorul scenariu, va fi vorba de supraîncărcarea bugetului ucrainean ca urmare a presiunii obligațiilor sociale. datorate  creșterii accentuate a prețurilor la energie și a refuzului Rusiei de a furniza energia la prețuri preferențiale, țara se va confruntă cu  situația de încetarea plăților.Politica deschis populiste a conducerii de la Kiev nu se va putea răspunde adecvat la această posibilă provocare. Drept urmare, evenimentele se vor dezvolta  după modelului argentinian, astfel încât catastrofa din economie combinată cu instabilitatea politică va duce la o încălzire socială explozivă și la inevitabila cădere a regiunilor periferice.

Într-o combinație deosebit de nefavorabilă de circumstanțe, acest scenariu s-ar  putea  încheia cu un război civil  și cu distrugerea completă a țării.

 

Al treilea scenariu se bazează pe o înăsprire semnificativă a relațiilor internaționale în Europa, datorită reducerii prezenței americane, a recesiunii economice globale și a intensificării vechiului conflict dintre nordul și sudul continentului.

În această versiune, „curenții umani” vor fi foarte intensi, iar procesele de migrație vor juca un rol important în moartea Ucrainei.

Această țară  se află sub o presiune triplă. În primul rând, vorbim despre pătrunderea directă a elementelor islamiste  pe teritoriul său. Mai mult, Europa de Vest, ea însăși supusă unui puternic impact demografic (imigrație legală și ilegală), va transfera această presiune asupraUcrainei. În cele din urmă, Ucraina se află în  fața unei presiuni  puternice din Rusia, ceea ce va crește în continuare în această versiune.

Sursele de presiune din acest model vor considera Ucraina o sursă ieftină de resurse, în principal resurse umane. Utilizarea acestor resurse poate fi realizată prin metode economice și diplomatice – cu o Ucraina slabă sau prin metode puternice, dacă un lider puternic al orientării corecte ajunge la putere în republică prin mijloace legale sau printr-un mecanism de lovitură de stat. În orice caz, țara va deveni o „răscruce de drumuri”, cu alte cuvinte – un câmp de coliziune de forțe.

Cear putea ajuta la supraviețuirea Ucrainei?

Deoarece orice sarcină a strategiei este fundamental rezolvabilă, Ucraina poate evita aceste scenarii prin  mai multe mișcări politice dificil de calculat (și chiar mai dificil de implementat).

În primul rând, conducerea republicii trebuie să înțeleagă că în lumea de astăzi există o singură țară interesată de existența Ucrainei și anume, Rusia.

Toate cele trei scenarii prezentate mai sus sunt extrem de nefavorabile pentru Kiev, dar nu se potrivesc în niciun fel Moscovei, deoarece implică crearea unui focar permanent de instabilitate în apropierea frontierelor rusești.

În plus, într-o serie de opțiuni, Rusia va trebui să ofere asistență de urgență, dacă nu chiar Ucrainei în sine, atunci populației sale de limbă rusă și, în cel mai rău caz, să ia în calcul tot ceea ce rămâne din această țară.

Astfel, apare posibilitatea înțelegerii reciproce între „marile puteri slave”. Aici este necesar să se ia în considerare faptul că o Ucraina puternică independentă este preferabilă pentru Rusia, chiar dacă e ostilă, decât o uniun cu un stat pe moarte.

A doua circumstanță favorabilă Ucrainei este globalizarea, cu alte cuvinte, trecerea de la o politică a țărilor la o politică regiunilor. Ucraina cel mai probabil, nu va putea supraviețui ca țară dar va putea să existe ca centru de formare a unei structurii regionale est-europene.

Să spunem imediat că Ucraina nu se va putea alătura proiectului global chinez datorită conectivității de transport extrem de reduse cu RPChineză și nimeni nu invită Ucraina, la proiectul Europa Unită. Și nu va invita.

În același timp, strategia ucraineană se poate baza fie pe crearea propriului său proiect  pentru care nu sunt vizibile condiții prealabile, fie pe aderarea la programul de dezvoltare care se creează acum în Rusia.   

Calea optimă este unirea Ucrainei și Poloniei

Scopul politicii externe ucrainene ar trebui să fie crearea unui bloc regional puternic în Europa de Est, al cărui nucleu este format din Polonia și Ucraina. Dar Kievul trebuie să abandoneze atât orientarea către Statele Unite, cât și  privirea înapoi către Rusia. În ciuda gravitației Poloniei în sfera NATO, Ucraina ar trebui să rămână neutră: valoarea sa ca element de construcție regională rezidă tocmai în neutralitatea sa, ea rămânând o „răscruce de drumuri” în care doar statutul său se schimbă, dintr-un obiect al politicii internaționale într-un subiect de politică regionale.

Una dintre măsurile necesare în acest sens  schimbarea programelor educaționale. Este clar că  în era regionalizării, locuitorii țării (sau cel puțin, elitele) vor trebui să știe poloneza și rusa.

În plus, programa școlară ar trebui să fie saturată cu materiale socioculturale. Este vorba în primul rând despre cunoașterea obligatorie a dogmelor catolicismului și ortodoxiei, despre înțelegerea relației dintre aceste mari culturi.

O politică suplimentară ar trebui să vizeze extinderea blocului regional și aprofundarea legăturilor în interiorul acestuia. Aliații naturali ai proiectului polono-ucrainean sunt Slovacia, România, Ungaria. 

Structura emergentă va avea un puternic impact integrator și poate atrage unele dintre fragmentele Federației Iugoslave.

Obiectivele complementare ale Rusiei și Ucrainei vor fi atinse dacă asociația regională din Europa de Est realizează conectivitatea UE (apropo, destul de scăzută) și devine un fel de alternativă la Uniunea Europeană.

La rândul său, Rusia va trebui să finalizeze până în acest moment proiectul său regional – Coridorul de Sud, a cărui implementare, desigur, se va confrunta și cu dificultăți semnificative.

În cursul jocului politic, Ucraina va trebui să sacrifice Crimeea, a cărei conectivitate cu blocul est-european este chiar mai mică decât cu Ucraina însăși și să-și reorienteze legislația (în domeniul drepturilor de autor, drepturilor omului și drepturilor corporative) către Rusia format care este acum creat. În plus, va trebui, deși într-o formă discretă, să desfășoare o politică nepopulară de reducere a cheltuielilor sociale. Cea mai ușoară cale este de a utiliza inflația în aceste scopuri care vor exista continuare.

Ucraina ar trebui să refuze, în mod demonstrativ, participarea la Protocolul de la Kyoto, să reia în totalitate lucrările centralei nucleare de la Cernobîl și, în mod ideal, să înceapă construcția uneia sau a două centrale nucleare mari.

Strategia propusă presupune – este necesar să subliniem, o politică internă autocratică (bonapartistă, absolutistă ).

 

Cu alte cuvinte, guvernul central trebuie să mențină un echilibru între dreapta și stânga, între naționaliști și integraționiști, între ortodocși și catolici, iar acest echilibru se realizează nu atât prin compromisuri, cât și prin presiuni puternice asupra părților opuse.

O astfel de politică va necesita crearea unei tehnici fundamental noi de interacțiune între ramurile executive și legislative ale guvernului.

Asprimea politicii interne trebuie combinată cu liberalismul maxim: libertatea conștiinței, libertatea limbii, libertatea presei etc. până la libertatea  folosirii drogurilor ușoare . 

 

Este clar că este mult mai ușor să descriem o astfel de strategie, decât să o punem în practică – mai ales când vorbim de o construcție atât de bizară ca statul ucrainean.

Dar fiecare țară trebuie să joace doar cu cărțile pe care le are…

CUM ROMÂNII BASARABENI AU FOST GATA SĂ-L LINŞEZE PE ALEKSANDR SOLJENIȚÎN PENTRU FAPTUL CĂ SUSŢINEA CĂ BASARABIA NU E ROMÂNIA, IAR MOLDOVENII NU SÂNT ROMÂNI! !

 

 

 

 

 

 

Aleksandr Isaievici Soljenițîn (n. 11 decembrie 1918,  Kislovodsk, RSFS Rusă  – d. 3 august 2008,  Moscova, Rusia, a fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică.Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, a reușit să publice o serie de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Arhipelagul Gulag”, „O zi din viața lui Ivan Denisovici” sau „Pavilionul canceroșilor”.

„Pentru forța etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești”, Soljenițîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. A fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974, dar s-a întors în Rusia în 1994, după prăbușirea regimului comunist. 

 

Cum s-au certat românii basarabeni pentru România cu Aleksandr Soljenițîn în gulagul sovietic!

 

Din păcate istoria cuceririi și drama sovietizării Basarabiei de către URSS este din păcate puțin cunoscută de către români. Când trupele sovietice au revenit în primăvara lui 1944 în Basarabia au început o acțiune sălbatică de represiuni și deznaționalizare în interesul internaționalismului comunist.

Ceea ce nu se știe în România este faptul că și în Basaabia, la fel ca în Munții Carpați, a existat o puternică rezistență armată împotriva ocupantului. Tinerii basarabeni au luptat în clandestinitate și organizați în grupe de partizani împotriva armatei roșii după retragerea trupelor regale române.

Forțele paramilitare ”Arcașii lui Ștefan cel Mare” și ”Sabia Dreptății” au devenit spaima NKVD-ului sovietic rivalizând cu partzanii lui Stepan Bandera din Ucraina, care au rezistat la sovietizare cu arma în mână până în 1959.

În cartea ”Să nu ne răzbunați. Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia” (Ed. Rîntregirea, Alba-Iulia, 2012), adnotate de monahul Moise, sunt cuprinse exhaustiv dramatice momente ale represiunii sovietice în Basarabia.

Din păcate în capcana ideologiei sovietice de deznaționalizare și destructurare a societății tradiționale și a omului religios au căzut și dizidenți sau patrioți ruși, care au crezut că regimul bolșevic servește interesele Rusiei, de fapt poporul rus fiind prima victimă a politici de stat a URSS, cu cele mai multe victime ale represiunii unui regim despiritualizat și antiuman.

Ion Moraru un tânăr luptător anticomunist basarabean din satul Mândâc de lângă orașul Drochia, a intrat în 1945 în organizația paramilitara ”Sabia Dreptății”, care lupta pentru eliberarea Basarabiei și unirea cu România.

El a sabotat orele de sovietizare din școliile Republicii Moldova și a refuzat grafia chirilică. Preda pe ascuns ore de istoria românilor elevilor și a luat legătura cu patrioții de la organizația ”Arcașii lui Ștefan cel Mare”.

În urma unei razii a NKVD din 1947, fiind denunțat că este creștin, Ion Moraru este arestat torturat sălbatic în beciurile securității din Chișinău și expediat în Siberia cunoscând numeroase lagăre din gulagul sovietic.

Înainte de a fi trimis în Siberia a stat în celebra pușcărie Krasnaia Presnea împreună cu elita naționaliștilor ucraineni denumiți banderoviști. Aceștia erau de o ferocitate sălbatică împotriva trădătorilor din rândurile lor sau cu bolșevicii care căzuseră în dizgrație.

Distracția lor era să-i înece în latrina închisorii pe trădătorii ucraineni și pe bolșevici. Mulți comunişti au fost înecați cu capul în tinetă.

Ajuns în Siberia, Ion Moraru a cunoscut viața grea a gulagului sovietic: foamea, frigul și tortura. În martie 1953 când a murit Stalin tot lagărul a fost chemat la raport de către politrukul Tartarin să li se aducă informația decesului marelui cârmaci al popoarelor.

Mii de deținuți au început să strige ura de fericire și și-au aruncat șepcile în sus spre disperarea conducerii închisorii.

 

 

 

 

 

 

 

La Ekibastuz erau închiși mai mulți români basarabeni din cele două organizații: Arcașii lui Ștefan cel Mare și Sabia Dreptății. În orele de muncă și duminica l-au cunoscut pe un intelectual rus înalt, demn, cu barba lungă ca un peregrin.

Era Alexsandr Soljenițîn, viitorul scriitor care a primit Premiul Nobel și a depus mărturie despre atrocitățile comuniste din ”Arhipelagul Gulag”.

În 1953 Soljenițîn era arestat de câțiva ani pentru că a fost acuzat că în timpul războiului, ca și căpitan în armata roșie, a dus o politică antisovietică pe frontul german.

În acei ani când se lupta pentru eliberarea Berlinului, Soljenițîn a scris povestirea ”Iubește Revoluția”, care a căzut în mâna NKVD. Ca numeroși intelectuali ruși Soljenițîn a căzut în capcana lui Stalin, considerând că acesta sprijină naționalismul rus.

De fapt Stalin i-a persecutat pe ruși, acceptând doar pe aceia care îi jurau credință și sprijineau sovietele.Soljenițîn a intrat într-un conflict grav cu patrioții moldoveni din lagăr. Acesta îi provoca pe basarabeni că nu mai sunt români, ci doar moldoveni.

Soljenițîn susținea teoria slavofilă în lagăr, fapt ce i-a atras antipatia românilor basarabeni.

Ion Moraru l-a un moment dat a dorit să-l lovească cu o cărămidă în cap, fapt ce ar fi putut duce la decesul scriitorului, iar nuvela ”O zi din viața lui Ivan Denisovici” nu ar mai fi apărut în noiembrie 1962 în revista Novîi Mir și nici cartea ”Arhipelagul Gulag”.

Soljenițîn, deși închis de sovietici, mai credea naiv că aceștia servesc interesele Rusiei, în realitate conducerea URSS era un fel de sectă politică transnațională ce își servea propriile interese de putere și pe cele ale comunismului mondial.

Rușii pe lângă victime erau și pionii intereselor forțate ale internaționalismului comunist. Până la urmă basarabenii s-au împrietenit cu Soljenițîn, acest ”bărbat înalt, slab, fața prelungă, ochi pătrunzători, negri ca tăciunele”.

El fusese transferat de la o brigadă de construcții la turnătorie. Se mândrea că este ”dușman al poporului”, era zgârcit la vorbă, ”întâi gândea și apoi vorbea”.

Nu s-a bucurat de moartea lui Stalin pentru că nu credea că de această moarte depinde eliberarea lui. Spunea că la bolșevici le este teamă să le dea drumul deținuților să nu povestească despre lagăre și ”fericirea roșie”.

Basarabenii îl apreciau că era un om de o mare căldură sufletească și nu-l înțelegeau de ce spunea că ”slavii vor fi rasa care va domina lumea”.

Soljenițîn repeta întruna: ”Basarabia nu e România”, iar ”moldovenii nu sunt români”, lucru care îi exaspera pe românii din lagăr, aceștia erau să-l linșeze la un moment dat.Când gardienii i-au luat însemnările scrise, ciorna pentru ”Arhipelagul Gulag”, Soljenițîn și-a scris cartea în memorie și o repeta în gând ca un acatist.

El și-a împărțit în memorie capitolele pe boabele unor mătănii ce le avea permanent la el. Basarabenii închiși cu el și-au dat seama că acesta avea suflet de scriitor cu darul talentului ”har dăruit de sus, de la Dumnezeu”.

La începutul anilor 1960, basarabenii s-au reîntors acasă în Republica Moldova, fără să uite nicio clipă că sunt români.

Ionuț Țene

http://www.napocanews.ro/2018/04/cum-s-au-certat-romanii-basarabeni-pentru-romania-cu-aleksandr-soljenitin.html

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/19/ziua-de-19-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

GERMANIA ȘOCHEAZĂ CU O DECIZIE CARE VIZEAZĂ TRANSNISTRIA

 

 

 

GERMANIA ȘOCHEAZĂ EUROPA ȘI TRECE DE PARTEA RUSIEI. DECIZIA CARE VIZEAZĂ TRANSNISTRIA 

 

 

Ministrul de externe german, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat luni în favoarea unei apropieri între Uniunea Europeană şi Rusia, într-o intervenţie la Universitatea Federală Boris Elţin din oraşul rus Ekaterinburg, transmite EFE.
Steinmeier a insistat că sunt mulţi cei care consideră că trebuie să se producă o apropiere între Rusia şi UE, adăugând:

“Eu sunt unul dintre aceştia”.

Şeful diplomaţiei germane a inaugurat împreună cu omologul său rus Serghei Lavrov o şcoală de vară, după care amândoi au abordat situaţia relaţiilor germano-ruse şi alte teme din actualitatea internaţională cu un grup de studenţi.
“Vedem că în Europa se înţelege tot mai clar că nu există alternativă la normalizarea relaţiilor şi la restabilirea cooperării în formatele existente”, a spus Lavrov, citat de presa locală. El a insistat că mulţi oameni politici înţeleg deja că îngheţarea mecanismelor de cooperare – printre care dialogul în domeniul energiei între UE şi Rusia şi activitatea Consiliului NATO-Rusia – a fost o greşeală şi, în plan bilateral, şi-a exprimat speranţa că relaţiile dintre Moscova şi Berlin “vor reveni la vechea traiectorie”.
“Când există conflicte se pare că se confirmă (ideile conform cărora există) o confruntare între Occident şi Rusia. Voci în acest sens se aud atât în Rusia, cât şi în Occident, dar eu cred că şi unii şi alţii se înşeală”, a mai spus Steinmeier.

În ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, Steinmeier a informat că a venit cu propuneri care “ar putea ajuta la îmbunătăţirea situaţiei de securitate” în zona de conflict.
Totodată, Steinmeier i-a spus lui Lavrov că acordurile de la Minsk trebuie să rămână punctul central al procesului de pace ucrainean, în pofida unei creşteri a tensiunilor în provincia ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în urmă cu doi ani, a relatat agenţia RIA, citată de Reuters.

Lavrov a promis că Moscova îşi va respecta partea care îi revine din înţelegere, potrivit Interfax citată de agerpres.ro.

Şi analistul occidental de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, crede că Germania ajută Rusia în cazul Ucraina-Donbas, dar şi în cazul Transnistriei, care, deasemenea, doreşte un statut special.
“Germania ajută Rusia și în cazul Ucraina-Donbas. Politica germană nu este una fixă, ea a evoluat în timp.

Să luăm faza actuală – cancelarul Merkel a pierdut o bună parte din influența pe care o deținea în politică în general și în politica externă în special.

Prestigiul d-nei Merkel pe planul intern al Germaniei este în scădere marcantă din cauza atitudinii pe care ea a adoptat-o în problema migranților.
Această pierdere de autoritate din partea dnei Merkel întărește poziția dlui Steinmeier – ministrul de externe, partenerul de coaliție al dnei Merkel în Guvernul de coaliție din Berlin.

Ideologia Partidului Social Democrat pe care îl reprezintă dl Steinmeier este aceea de a implica Rusia în marele decizii de politică și de securitate pe continentul european, nu a ține Rusia la o parte de deciziile europene, ci dimpotrivă de a include Rusia ca factor în aceste decizii, inclusiv de a ține seama de interesele pretins speciale ale Rusiei în statele din fosta Uniunea Sovietică – aceasta este atitudinea dlui Steinmeier care acum pare să dea tonul în politica continentală și europeană a Germaniei.
În plus, anul acesta 2016 dl Steinmeier poartă două pălării – nu doar pe cea de ministru german, dar și cea de președinte în exercițiu pentru un an în președinția rotativă a Organizații pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Dl Steinmeier își dorește numaidecât să-și încheie acest mandat în luna decembrie cu niște succese măcar pe hârtie, dar și cu succese de substanță care să dea oarecare satisfacție Rusiei.

Posibil o negociere la pachet cu Rusia care să includă și Donbas-ul și Transnistria.

Sigur, dl Steinmeier știe foarte bine, își dă seama foarte bine de faptul că aceste concesii pe care dânsul le cere Chișinăului – plăcuțe de automobile speciale pentru Transnistria, prefix telefonic, diplome universitare – vor să fie apoi repetate și în cazul Ucrainei.

 

 

 

 

Dl Steinmeier este un politician mult prea experimentat ca să nu-și dă seama de valoare de precedent pe care asemenea concesii în Moldova le-ar avea în cazul Ucraina-Donbas.

Deci, așa se explică poziția actuală a dlui Steinmeier.
Eu nu știu care este atitudinea Guvernului de la Chișinău în această privință.

Știu doar faptul că viceprim-ministru pentru reintegrare, dl George Bălan, are o atitudine consecventă, demnă și dârză în această privință și că dânsul sigur nu ar face cedări de bunăvoie.

Dar dacă cedări vor avea loc, atunci vom ști că dl Bălan a fost presat de către Guvernul dominat de dl Plahotniuc să facă asemenea concesii.
Printre diplomații germani există ideea pe care eu am auzit-o personal exprimată, potrivit căreia Guvernul din Chișinău ar putea să aibă mână liberă din punct de vedere al politicii interne să facă aceste cedări unilaterale Rusiei în primul rând, Transnistriei prin Rusia, deoarece, consideră diplomații germanii, problema Transnistriei nu este importantă pentru alegătorii moldoveni, ei au alte griji, ei nu ar penaliza guvernarea dacă guvernarea face cedări unilaterale Rusiei în Transnistria – asta este ideea diplomaților germani.

Probabil că pe aceasta și mizează acești diplomați germani. Eu sper foarte mult ca dl Bălan să nu fie supus unor presiuni din partea Guvernului pe care nu dl Bălan îl controlează, ci cu totul altcineva îl controlează, iar dacă cedări se vor face, atunci vom ști că cedările au fost impuse prin presare”, a declarat Socor într-un interviu pentru europalibera.org.

 

ziarulnaţional.md