16 decembrie 1941: Stalin cerea anexarea Basarabiei şi Bucovinei de nord și ocuparea României de către URSS

Dictatorul URSS îşi continua vechile obiceiuri stabilite din vremea colaborării cu naziştii. Stalin dorea să existe două tratate ce urmau să fie publicate: un tratat de alianţă între Marea Britanie şi URSS şi un al doilea tratat care să prevadă un acord de natură generală asupra reconstrucţiei Europei după război.

La acest al doilea tratat public Stalin dorea un protocol secret care să cuprindă harta Europei de după război.

Aceeaşi metodă ca în cazul Protocolului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.

De remarcat siguranţa de sine a lui Stalin: în decembrie 1941 trupele naziste se aflau la 30 de kilometri de Moscova, iar el planifica în detaliu viitoarele graniţe ale URSS (cerând în mod special Basarabia!).

Redau în rândurile următoare spusele lui Stalin (pagina 11 în documentul de mai jos):

În ceea ce priveşte frontierele Uniunii Sovietice ne-ar plăcea să vedem frontierele din Finlanda şi provinciile baltice restaurate la poziţiile lor din 1941, imediat înainte de începerea războiului. În ceea ce priveşte Polonia, frontiera acesteia ar trebui să se bazeze pe Linia Curzon, cu mici modificări. Frontiera României ar trebui formată astfel încât Basarabia şi Bucovina de nord să fie incluse în Uniunea Sovietică.

În ceea ce privea viitorul României, Stalin avea şi aici opiniile gata formate: Ardealul de nord trebuia retrocedat şi trebuiau instalate baze sovietice în ţară:

”Frontiera vestică a României ar trebui extinsă spre vest în defavoarea Ungariei, de vreme ce în acea zonă trăiesc 1.250.000 de români sub stăpânire maghiară, iar Ungaria va trebui pedepsită pentru rolul ei în război.

Mi-aş dori de asemenea o alianţă între România şi Uniunea Sovietică care să ofere garanţii României împotriva Ungariei şi care să dea Uniunii Sovietice puterea de a menţine baze militare şi navale pe teritoriul României”.

Stalin ştia foarte bine ce vroia şi a reuşit să obţină. Click aici pentru a descărca documentul integral în format pdf.

Sursa: George Damian –  blog-pentru-basarabia.ro preluat de https://timpul.md.

Publicitate

ISTORIE NEȘTIUTĂ: Înțelegerea austro-rusă pentru deportarea răsculaților lui Horea în Crimeea

Răscoala lui Horea de la 1784 are foarte multe necunoscute. Una dintre acestea este cea legată de mobilitatea populațiilor din Transilvania, migrație și interesele marilor puteri în ascensiune, respectiv Imperiul Habsburgic și Imperiul țarist, dar și de decăderea Imperiului otoman, scrie istoricul și publicistul clujean Ionuț Țene (foto) în publicațiile online http://www.napocanews.ro și https://luceafarul.net.

Încă de la 1772 apărea într-o corespondență dintre diplomații austrieci de la Constantinopol o informație interesantă privindu-l pe domnul Grigore Ghica al Țării Românești și Moldovei, în legătură cu o cerere de către Sultan de a permite emigrarea unei părți din populația moldovenească în noile teritorii cucerite de ruși în nordul Mării Negre, după înfrângerea tătarilor și evacuarea lor din peninsula Crimeea, fostă turcească și tătărească.

Atât Imperiul Habsburgic, cât și cel Țarist duceau o politică de mobilitate demografică, de colonizare și de mutare de populații.

Odată cu anexarea Transilvaniei de către habsburgi a început cu secolul XVIII o politică de colonizare cu șvabi germanici în Banat și zona Bihor-Satu Mare.

Germanizarea avea ca scop îmbunătățirea activității economice, dar și în subsidiar o permanentizare a unei populații fidele și de limbă germanică față de Viena.

Istoricii români au evitat sau ignorat dimensiunea religioasă a mișcărilor anti-catolcie din Transilvania de la 1759 – 1761, care erau de fapt și revolte anti-habsburgice.

Istorici de limbă germană precum Carl Göllner sau M. Auner au sugerat implicarea unor agenți ruși în rândul resurecției preoților ortodocși conduși de Sofronie din Cioara împotriva uniatismului și stăpânirii austriece.

Există și o scrisoare a lui Paisie Velicikovski care îl sprijinea în acțiunile sale pe Sofronie din Cioara.

Românii ortodocși din Munții Apuseni au renunțat la unirea religioasă cu Roma, revenind la ortodoxie în masă, fapt ce a dus la acțiunile letale ale generalului Bucow, ce a distrus cu tunurile mănăstirile și bisericile creștinilor ortodocși.

Curtea de la Viena a jucat ambivalent în legătură cu soarta românilor ortodocși din Ardeal. A luat măsuri dure împotriva preoților ortodocși veniți din Țara Românească în Ardeal, dar s-au folosit de aceștia pentru a-și împlini planurile ca să lovească în marea nobilime maghiară care refuza să accepte desființarea iobăgiei.

A existat o rețea de preoți ortodocși în Ardeal veniți din Principatele române. Întârzierea Patentei imperiale de desființare a iobăgiei în Transilvania ar fi avut un scop de ațâțare a iobagilor români împotriva nobililor maghiari.

Iosif al II-lea lovea atât în nobilii maghiari prin răsculații români, dar avea și o perfectă justificare a strămutării acestei populații românești în Bucovina de nord și, mai ales, în Crimeea cucerită de Ecaterina a II-a.

În 1783, Crimeea a fost anexată de Imperiul Rus în urma războiului ruso-turc (1768-1774).

Un agent al imperialilor a fost celebrul și controversatul spion Salis, care a jucat dublu, atât pentru împăratul austriac cât și pentru țarina Ecaterina a II-a.

Acest agent era fiul contelui Salis de Lorena, fost comandant suprem al regimentului de Toscana şi fiu al fiicei contelui Andrâsi. Salis a stat alături de Horea în timpul răscoalei de la 1784.

Istoricul Carl Göllner a scris despre Salis dintr-un raport cifrat din august 1784 al lui Ludovic Coblenz, ambasadorul austriac la Petersburg, înștiințând pe cancelarul austriac, că în Transilvania se află un om care s-a obligat să emigreze cu mai multe familii din Transilvania în Crimeeea.

Agentul Salis a propus ambasadorului rus de la Viena, contele Galițin, că va determina 300.000 de cetățeni austrieci (români ardeleni) să emigreze în Rusia. Ideea lui Salis ar fi fost bine primită de cercurile ruse, care au dat legi pentru primirea de coloniști în teritoriile eliberate de sub Imperiul Otoman.

Nicolae Iorga considera că Salis a fost implicat în răscoalele din Boemia anilor 1775 și 1779. Deși urmărit de autorități, agentul Salis a fost protejat de mareșalul slovaco-austriac Hadik, care ar fi refuzat în cazul prinderii acestuia să-l execute imediat, bazându-se pe o apostilă a lui Iosif al II-lea preved ea să fie predat regimentului din care făcea parte când ar fi fost prins.

Mai mult, țarina Ecaterina cea Mare ar fi acceptat proiectul lui Salis de strămutare a românilor din Transilvania, în Crimeea.

De altfel, după răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan de la 1784, împăratul austriac Iosif al II-lea acordă pe 2 august 1785 dreptul la liberă emigrare și strămutare a țăranilor români din Ardeal.

De astfel, unii istorici consideră lipsa de sprijin a lui Horea din partea iobagilor din decembrie 1784, tocmai pe zvonul răspândit, că împăratul austriac le-ar fi promis prin mitropolitul sârb Nichitici dreptul de a se strămuta și migra.

Guvernatorul Bucovinei, baronul Enzenberg în urma evaluării din 1786, conform celor scrise de poetul Mihai Eminescu, în această provincie recent trecută sub stăpânirea Vienei ar fi venit 11.000/12.000 de familii de români ardeleni, regiunea având un spor demografic cu 29.102 peste câțiva ani.

Emigrarea românilor în Crimeea poate fi pusă și pe opțiunea rusească a ”proiectului grecesc”, care prevedea împărțirea Imperiului Otoman între Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic, care ar fi fost urmată apoi de reconstrucția marelui Imperiului Bizantin.

Acesta a reprezentat o soluție politică inițiată de țarina Ecaterina cea Mare la începutul anilor 1780 și a fost, de fapt, o schiță de schimbare majoră a arhitecturii europene.

Soluția țarinei a fost concepută împreună cu favoritul ei, feld-mareșalul Grigori Potemkin, iar cei doi au plănuit chiar și structura de conducere a viitorului imperiului, motiv pentru care unul dintre nepoții Ecaterinei a fost numit Constantin, pentru ca primul împărat al noului Bizanț să poarte numele celui din urmă împărat al vechiului Bizanț.

În mai 1780, Ecaterina cea Mare a organizat o întâlnire secretă cu Împăratul Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, la Moghilev, în Belarusul de astăzi, urmată de mai multe scrisori, începând din septembrie 1781, între țarina Ecaterina cea Mare și Împăratul Iosif al II-lea. Cei doi au formalizat Alianța austro-rusă în 1781.

“Planul grecesc” era pus la cale de prințul Potemkin, care începuse deja să dea nume grecești orașelor nou-înființate din Rusia nouă – Odessa și Kherson, care sunt doar două exemple, iar simbolismul bizantin era și el evidențiat în noile biserici construite în regiune. Catedrala din Kherson a fost clădită în stil bizantin clasic.

În 1787 este aranjată o nouă întâlnire a celor doi mari monarhi în Crimeea și în scurt timp ambele țări au declarat război Imperiului Otoman, dar moartea împăratului Iosif în 1790 a încheiat definitiv ”proiectul grecesc” gândit de Grigori Potemkin și Ecaterina cea Mare, care a rămas doar pe hârtie.

Iosif II a întârzit doi ani implementarea în Transilvania a reformelor urbariale menite a proteja iobagul valah de excesele nobilimii maghiare feudale, tocmai pentru a crește furia valahilor spun unii istorici.

În 1784, au fost auziți țărani neștiutori de carte spunând că Transilvania e dată românilor încă de regele cel vechi roman al Daciei cu cuvintele „Dau-io-ție”, adică țară dăruită … (vezi cartea Revoluțiunea …, de Nicolae Densușianu, pg. 353.)

De aici reiese ideea de ”Rex Dacia” susținută de Horea, care cade ca o mănușă pe filiera ”proiectului grecesc” a țarinei, în legătură cu unirea țărilor române.

Nicolae Iorga prezintă, în ”Acte și Fragmente” (1896), intenția rușilor de a schimba populațiile, în 1772, cu valahii din Muntenia și Moldova în locul tătarilor din Crimeea. (Salis, acest conducător în orb al răsculaților lui Horea, parafrazându-l pe David Prodan, a fost văzut la Curechiu, apoi a fost raportat de mai mult de opt ori de răsculați ca „îmbrăcat nemțește, cu o stea mare în piept”).

Frederic II al Prusiei și Iosif al II – lea au creat tot timpul un „spațiu vital” pentru populația germană, pregătind valuri de colonizare cu șvabi catolici în 1782-1784, ei având un aliat: Ecaterina II, țarina Rusiei, dispusă să-i preia pe ortodocșii alungați din Transilvania?

E o ipoteză de lucru care se va desluși doar prin cercetarea arhivelor austriece și ruse.